Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the day “noiembrie 24, 2011”

Sunt un om bun. Voi?


Din perspectiva mea, lucrurile sunt simple.

Detest anumite tipuri de oameni şi nu mi se pare deplasat să spun că proştii ar trebui băgaţi în rezervaţii. Da, Hitler avea idei asemănătoare. Şi ce? Problema lui a fost criteriul în funcţie de care a făcut selecţia; nu cred că există cineva care să poată susţine că dispariţia unor factori dăunători dintr-o societate n-ar fi benefică pentru societatea respectivă.

Naziştii aveau câteva idei interesante. Eu aş reţine următoarele 2 idei:

1. există specimene care nu pot decât să facă rău unei societăţi, prin simplul fapt că respiră;

2. aceste specimene trebuie îndepărtate.

Proştii, nesimţiţii şi Crin Antonescu trebuie îndepărtaţi. Nu omorâţi, ci trimişi in locuri special amenajate, unde să poată fi studiaţi. Şi urmăriţi cu interes, pentru că pariez c-ar fi amuzant să te uiţi la o adunătură de cretini care-ncearcă să construiască o societate. Sau o turmă, sau ceva de genul.

Sau, cel puţin, să nu se omoare între ei din greşeală, de proşti ce sunt.

Eu folosesc cuvântul „prostie” în sens foarte larg. Şi, în accepţia mea, este principala cauză pentru care stăm pe loc şi riscăm să-ncepem să regresăm. Că evoluţia e ca un deal: dacă nu urci, sunt şanse foarte mari să-ncepi să cobori.

Acum, eu nu urăsc pe nimeni. E drept, pe mulţi îi dispreţuiesc profund, dar parcă ura nu e combinaţie. Cel mult, consum de energie. Asta nu mă-mpiedică să fac mişto de unele creaturi, dar, serios, dacă dau vreodată impresia că urăsc pe cineva, e doar o impresie. Dacă ai ochelari cu rame cât antebraţul, că aşa e la modă, nu meriţi ură. Meriţi o bătaie bună, dar nu ură. N-ai făcut nimic ca să câştigi o emoţie atât de puternică.

Acum, ce fac pe blogul ăsta? Pai, scriu. Din câte ştiu, Vlad are idei asemănătoare, aşa că nu strică să ne unim forţele şi să vedem ce iese. Ne mai şi distrăm între timp.

Cum merg lucrurile


În momentul de față, cam așa:

Iar asta e o problemă. Potențiala rezolvare? Noi.

Eu și Teo suntem doi bucureșteni facări, uniți de aceleași idealuri, interese și țeluri în viață. Ne-am cunoscut în, probabil, cel mai infect (foarte probabil, și literalmente) call-center din București. Ne-am dat seama foarte repede că îl respectăm pe Cedry2k, ne place să scriem, ne scoate din sărite prostia (mai ales când i se adaugă vedetism sau aroganță) și că o bere pe zi te întreține. După câțiva ani de zile, litri de bere băuți și comment-uri (și chiar post-uri) lăsate pe blog-ul celuilalt, ne-am gândit că împreună suntem mai puternici. Sau măcar mai ai dracului, cu siguranță. Așa a luat ființă ceea ce se vede: Palme Intelectuale, cel mai dat morților blog de pe aici. Despre ce-o să scriem? Doar n-o să vă stricăm surpriza. Vă las, totuși, cu melodia care mă face să mă gândesc, zâmbind mailițios, la tonul post-urilor (mele, cel puțin) ce vor apărea aici:

Carbon feat. Aforic, Cedry2k, Deliric1, DJ Paul, DOC, Nwanda & Vlad Dobrescu – E Timpul

Post Navigation