Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the day “decembrie 3, 2011”

A fost odată ca niciodată


Fac pariu că absolut toți din cei care vor începe să citească acest post au citit ”când erau mici” (sau chiar și recent) măcar unul din celebrele basme ale copilăriei. Vorbesc aici atât de cele autohtone (gen ”Capra cu trei iezi” sau ”Prâslea cel voinic și merele de aur”), cât și de cele internaționale, cunoscute de marea majoritate a întregii planete (gen ”Scufița Roșie”, ”Hansel și Gretel” sau ”Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”).

Ei, bine, chiar dacă la vârsta maturității aceste narațiuni nu par mai mult decât niște copilării puerile, fără strat și fără esență, absurde și, poate, chiar plictisitoare, la vârsta la care mergeam în școala primară erau cu totul și cu totul altceva. Înfățișau un univers fascinant, pe care noi îl vedeam și simțeam ca fiind real, atunci când închideam ochii, după terminarea lecturii, înainte să adormim. Case din turtă dulce, lupi și zmei, voinici curajoși și prințese frumoase, toate fac parte din dezvoltarea normală a unui copil și, orice ar spune cărțile de psihologie, e păcat să nu facă parte din viața lui, măcar pentru o scurtă perioadă de timp.

Din păcate, generația 3D, care vine tare din urmă, gata să ne înlocuiască în facultăți și call-center-e peste un deceniu (gând care îl face până și pe Teo să-și facă cruce), va avea parte de cu totul alte basme și alte universuri, cu toate că numele care au marcat copilăria noastră rămân aceleași.

Am să fiu mai concret. Pe parcursul ultimilor 2 ani mi-a fost dat să văd pe youtube trailer-e la filme de a căror simplă idee mi-e greață. Lăsând la o parte celebra Alice In Wonderland (cu toate că ideea de la care a pornit filmul este aceeași cu ideea de la care au pornit filmele despre care o să vă vorbesc imediat), care este, totuși, o creație cinematografică reușită (poate un pic overrated, dar reușită), Red Riding Hood, Sleeping Beauty sau Snow White & The Huntsman vor face majoritatea apărătorilor copilăriei inocente să se încrunte. Iar acum am să vă explic de ce m-au ofuscat trailer-ele acestor ”capodopere cinematografice”, fie ele prezente sau viitoare.

În Red Riding Hood, film care vine (atenție, un amănunt foarte important) ”from the director of Twilight”, lupul care o mănâncă pe bunicuță este înlocuit cu un vârcolac. Povestea se abate de la ideea de bază (fetița naivă care se încrede în fiara din pădure, permițându-i, practic, să le mănânce și pe ea, și pe bunicuță) și devine vânătoarea acestei bestii ce seamănă teroare într-un micuț sat din munți uitat de lume. Nici Scufița Roșie nu mai este copilul inocent din povestea pe care o știm cu toții, ci o adolescentă îndrăgostită, frumoasă și chiar, în anumite momente, destul de… erotică.

În Snow White & The Huntsman, majoritatea personajelor principale sunt păstrate (mai puțin piticii), dar dorința reginei de a rămâne ”cea mai frumoasă din țară” capătă o cu totul altă conotație în acest film. Albă-ca-Zăpada este vânată, literalmente, pentru ca inima-i să fie ”consumată” de către regină, iar creaturile ce mai apar în lumea fictivă zugrăvită de scenariu nu sunt câtuși de puțin… pitice. De menționat că acest film vine ”from the producer of Alice In Wonderland”.

Cât despre Sleeping Beauty, cred că este suficient să precizez că frumoasa eroină este o prostituată de lux. De punctat, de asemenea, că filmul este ”written and directed by Julia Leigh. It was her debut as a director.” (citat direct din wikipedia). Cred că e clar cu ce avem de-a face.

Nu vreau să mă pierd în review-urile pe care le-am găsit despre Red Riding Hood, care mai de care mai negative, sau în părerile profund dezaprobatoare ale celor cu care am apucat să împărtășesc aceste lucruri înainte să scriu post-ul. Nu ar avea sens. Post-ul acesta se vrea strict informativ, cu toate că mi-aș dori să fi reușit să ascund în el și un mic semnal de alarmă. Nu-i OK. Ajung Twilight și Harry Potter. Nu vă bateți joc și de ceva ce dăinuie de multe zeci de ani și de care se bucură generații și generații de copii din mai toate colțurile lumii în fiecare an. Or fi vârcolacii, prostituatele de lux și magia viitorul cinematografic, dar faceți filmele pe ideea voastră și nu distrugeți ceva ce au clădit alții cu cu totul alte intenții.

P.S.: Nu am văzut niciunul din aceste filme, dar intenționez, la un moment dat, când am suficient curaj.

Reclame

Cele mai idioate argumente pe care le-am auzit în ultima vreme


În ultimele luni am auzit multe inepţii, dar 3 idioţenii au băgat groaza-n mine. Mi-am zis că, dacă unii dintre semenii mei au capacităţi intelectuale atât de reduse, viitorul nu arată foarte bine.

Mă rog, o fac şi eu pe elevatul. De fapt, am zis cam aşa:

„Băi, dacă oligofrenii ăştia apucă să-şi transmită genele, o luăm în bot ca specie! Grav! Ca la box! Crunt. Şi cretinii ăştia pot să dea peste alţi idioţi la fel de mari, dar influenţabili, care să le-adopte părerile şi să le behăie mai departe! Căcat!”

Reţineţi spusele mele, pentru că, peste 200 de ani, urmaşii urmaşilor urmaşilor urmaşilor (şi mai adăugaţi) voştri le vor învăţa la şcoală. Vor fi în manualul de istorie, la capitolul „Începuturile colonizării spaţiale”, care va vorbi despre un om care, dintr-un motiv necunoscut, a plecat de nebun prin Univers şi a colonizat o planetă. Vă dau un citat din capitolul respectiv: „Nu se ştiu multe despre motivele care l-au determinat să părăsească vechea Terra, dar se crede că simţea că nu mai are destul aer.”.

Mă rog, uite cele 3 inepţii. Ţineţi cont, provin de la oameni cu 2 mâini, 2 picioare şi un cap. Oameni care respiră. Aerul nostru! Şi apropo, dacă ai spus vreodată aşa ceva, mă-ta a născut o vită.

1. „Nu, bă, am văzut pe Antena 3, Băsescu duce ţara de râpă!”

Sfinte! Nu poţi să spui aşa ceva şi să ceri să ţi se respecte dreptul la viaţă. N-ai un asemenea drept! În cel mai bun caz, ai dreptul să trăieşti ca să se facă experimente pe tine.

În primul rând, consider că trebuie să fii cam redus mintal ca să te uiţi la Gâdea, Badea şi restul bufonilor de la Antene cu alt scop decât:

a) să râzi de prostia lor;

b) să te enervezi;

c) să vezi cât se poate bălăci în noroi un lingău cu pretenţii de jurnalist;

d) să-ţi aminteşti că există pe lume chestii mai scârboase decât Crin Antonescu.

Nu, plictiseala nu e o scuză. Pentru asta cauţi o emisiune despre croşetat.

Dar, bine, să spunem că te uiţi la cum mănâncă Gâdea căcat cu iz politic şi ţi se pare interesant prin faptul că ajungi să-nţelegi perspectiva lui, chit că e un limbric iubitor de cururi voiculesciene. Că tu zici că are logică şi părerea lui. Just, are. Dacă faci abstracţie de realitate. Dar la altceva vreau s-ajung.

Să-ţi însuşeşti părerile lui Gâdea şi să foloseşti numele lui Gâdea ca argument în sprijinul părerilor lui Gâdea e ca şi cum te-aş scuipa în gură şi ai cere mai mult, că e un elixir care va creşte respectul pe care ţi-l arată cei din jur.

Nu ştiu ce merită să păţească un om care crede că sunt obiective şi corecte părerile unor scursuri care lucrează pentru un om la care au datorii măricele, om care, întâmplător, este aliat (sau servitor, dar asta-i altă discuţie) al unora pentru care puterea e un fel de El Dorado. De fapt, vorbesc prostii. El Dorado era făcut din aur. Pentru stimabilul Crin Antonescu, puterea ar fi o combinaţie între platină şi diamant. La pătrat.

2. „Dacă-i eutanasiem, nu vor fi mai puţini.”

Normal, era vorba despre câinii vagabonzi.

Şi mi se pare corect. De fapt, matematicienii greci au demonstrat că, oricât ai scădea dintr-un număr, acesta este constant. Dacă ai 4 şi scazi 2, vei avea în continuare 4. Exact, învăţătoarea ta n-a avut dreptate.

Cu ocazia asta, să lămurim o problemă pe care ne-am pus-o cu toţii în copilărie: de unde dracu’ are Ana aşa multe mere?! De fapt, Ana are 10 mere şi mănâncă 20 de mere pe zi. Şi are constant aceleaşi 10 mere. Din acelaşi motiv pentru care, dacă avem 10 câini şi eutanasiem jumătate, vom avea tot 10 câini.

Matematica e fascinantă, nu?

3.  „Nu vreau să fiu contrazis(ă), aşa că mai bine laşi cum spun eu, da?!”

Nu, pentru că n-ai dreptate, iar eu nu pot să fiu de acord cu o tâmpenie. Aş putea să-ţi fac pe plac şi să te las să crezi c-ai avut dreptate, dar, dacă eşti destul de tâmpit(ă) încât să spui aşa ceva, există riscul ca, dacă mă prefac că sunt de acord, să ţi-o iei în cap şi să fie mai greu să-ţi închid gura data viitoare când ai chef să fii aprobat(ă) pentru că nu vrei să fii contrazis(ă).

Nimic nu e mai iritant decât un cretin căruia, din politeţe, i-ai dat gratuit dreptate la un moment dat. Că el nu pricepe că nu toate situaţiile seamănă între ele şi vine cu argumente irefutabile de tipul „Mai ştii când ziceai că… şi eu ziceam că… şi ai ajuns să zici ca mine? Ce, acum nu poti să te-nşeli?”. Şi nu prea ai ce să-i spui, pentru că e puţin probabil să-l convingi că e prost şi e aiurea să-i spui că n-a avut dreptate nici atunci, dar ai vrut să-l faci să se simtă bine.

Oricum, ăsta nu e argument. E un fel de „Ştii, eu sunt bătut(ă) în cap şi am multe idei eronate, dar vreau să mă laşi să cred că am dreptate, ca să mă simt bine în pielea mea.”. Nu picaţi în cursa asta, că e dată dracului!

Şi sunt şi altele. Astea sunt cele mai mari la care mă pot gândi în momentul acesta. Pe măsură ce-mi amintesc sau aud altele noi, le trecem aici.

Să nu v-aud cu mostre din astea de inteligenţă, că am mâinile reci şi n-aş vrea să răciţi la gât.

Post Navigation