Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the month “ianuarie, 2012”

Hienele


Inspirat de Teo, voi folosi și eu în introducerea acestui post (și chiar pe tot parcursul lui) elemente din lumea animalelor pentru a-mi face mai bine înțeleasă ideea articolului. Spre deosebire de leii lui Teo, folosiți aici pentru a face trimitere la bărbați ambițioși și dornici de o continuă evoluție, fiarele din acest post sunt cu mult mai puțin respectate sau simpatizate. Ba chiar aș spune că se află la polul opus în lista preferințelor animale în ochii unui copil de cinci ani, în urma vizionării animației de lung-metraj The Lion King.

Se poate să fie și vina poveștii din celebrul film inspirat din universul Walt Disney, dar, în esență, probabil din cauza meniului și a modalității de procurare a lui, hienele nu sunt niște animale prea simpatizate de mulți. Avem de-a face cu un carnivor, deseori acuzat că ar fi rudă cu câinele, dată fiind construcția fizică. Nimic mai îndepărtat de cel mai bun prieten al omului, dacă luăm în considerare simplul fapt că hiena mănâncă, preponderent, cadavre, iar dacă atacă, atacă mișelește și se ferește să se angreneze în luptă directă, preferând să răpună victima prin superioritate numerică. Și atacă orice poate fi doborât, fără discernământ.

Natural, întrebarea de pe buzele tuturor este ce tipuri de oameni s-ar putea asemăna cu astfel de creaturi odioase, respectiv cele descrise mai sus? Deși pare surprinzător, multe. Atât de multe încât nici nu concep să le tratez pe toate în acest post.

O să începem cu controlorii RATB, dată fiind prospețimea amintirii întâlnirii cu ei de acum numai câteva ore. Asemeni hienelor, atacă în haită, din colțuri opuse, blocând posibilitatea de a scăpa. Într-un troleibuz, e suficient să fie trei, ca să acopere fiecare ieșire. Asemeni hienelor care se ascund în ierburile din savană, se camuflează printre ceilalți călători până s-au închis ușile. Și tot asemeni hienelor, așteaptă să te îngenuncheze înaintea loviturii finale. Conversațiile auzite până acum cu diverși călători clandestini mă pot face să vă garantez că, în mod suspect, majoritatea controlorilor au o plăcere morbidă de a-și vedea victima cerșind (nu literalmente, bineînțeles) îndurare și promițând că e ultima oară când acest incident are loc. Controlorii sunt, totuși, ființe înțelegătoare, pentru că oferă aproape tot timpul o alternativă amenzii bietului călător fără bilet sau abonament: ”Bine, dă-mi mie 30 și uităm de toate. Amenda e 50 și așa nici nu mai trebuie să mergi să o plătești după ce o aștepți acasă.”. Puținii deținători de coloană vertebrală refuză oferta, majoritatea mormolocilor o acceptă. Prin urmare, ipocriților, încetați să mai blamați corupția, că voi sunteți cei care îi permit să existe. Dar deviez de la subiect și intru pe o pantă periculoasă. Înapoi la hiene.

Agenții de asigurări ar putea fi, de asemenea, comparați cu animalele ce dau titlul acestui articol. Asigurări de orice, oricum toate sunt obligatorii acum. Sănătate, mașină, casă, nu contează. Și exact asta este și arma lor: faptul că sunt obligatorii. Partea și mai macabră este că victima este cea care merge la asigurator, ei nici măcar nu mai trebuie să ”vâneze”. Și de când ai intrat în bârlogul lui, asiguratorul zâmbește mulțumit în sinea lui, scanând festinul din priviri și adăugând, mental, încă o sumă de bani estimativă la salariul lui de peste două săptămâni. Tot ce trebuie asiguratorul să facă este să te convingă să cumperi o poliță mai scumpă, exploatându-ți starea psihică negativă generată de faptul că tu oricum trebuie să cumperi o poliță.

În încheiere, deși știu că i-am inclus și aici, reprezentanții Poliției Române pot fi categorizați cu succes și ca ”hiene”. Cu riscul de a lăsa impresia că am ceva împotriva băjeților în albastru (Doamne ferește, ”siguranță și încredere”, toată lumea știe), am să vă vorbesc foarte pe scurt ce-i face pe acești oameni ai legii devoratori de cadavre, în esență. Pentru început este suficient să spunem că nu există nici măcar o săptămână în care să nu se difuzeze în mass-media o știre despre un polițist care a luat mită, în general, de la șoferi, pentru a-i scăpa de amendă. Cunoscute, deși neoficiale, sunt, însă, și cazurile rețelelor de traficanți de droguri care dețin monopolul pe o anumită zonă, tocmai fiindcă polițiștii responsabili cu ”siguranța și încrederea” în zona respectivă îi lasă să-și facă treaba. Sau cazurile cerșetorilor recidiviști (din zona Gării de Nord, spre exemplu) care au de plătit o cotizație lunară pentru a putea activa în continuare, în locul arestării preventive sau chiar condamnării. Sau cazurile rețelelor de proxenetism, ai căror șefi, la fel, sunt lăsați să-și trimită fetele la produs în schimbul diferitelor compensații (financiare sau chiar… naturale). Deci nu are rost să vă spun de ce tocmai cei pe care ar trebui să ne bazăm pentru o viață liniștită sunt cei care ne-o îngreunează zi de zi. Să zicem că nu sunt hiene până la capăt pentru că sunt momente în care intervenția lor este promptă și corectă, dar zilele ne-ar fi mult mai ușoare cu mai puțini daviști, mai puține curve și mai puțini vitezomani în fiecare cartier.

Acestea fiind zise, dragii mei, presupunând că Teo ne va delecta în câteva zile cu o nouă analiză psihologică asupra comportamentului femeilor sau bărbaților, eu vă mulțumesc că mi-ați urmărit scurta pauză publicitară despre hienele societății. Să trăiți bine.

5 idei care nu fac casă bună cu un nivel ridicat de testosteron


Aşa cum am spus de multe ori, suntem o specie interesantă. De fapt, cam singura specie care se sabotează singură. N-o să vezi lei care cresc cât gheparzii, pentru ca apoi să-şi spună că pot vâna câteva animale, deci nu vor muri de foame, aşa că ducă-se dracului bivolii. Şi n-o să vezi un leu care creşte cât ghepardul şi după aceea e revoltat că bivolul nu i se oferă pe tavă.

Oamenii, în schimb, fug de efort şi vor mult. De la alţii,  nu de la ei. Nu se respectă, dar cer respectul altora. Nu caută să-nveţe ceva nou sau să muncească mai inteligent, dar vor să-i ajute ţara. Nu fac nimic ca să arate mai bine, dar vor ca sexul opus să nu mai fie superficial şi, dacă se poate, să-şi modifice programarea genetică veche de milioane de ani.

Am spus destule despre femei, aşa că trecem la bărbaţi. Fetelor, femeilor, domnişoarelor şi cum mai vreţi voi să fiţi numite, trimiteţi-vă prietenii să citească asta. Sunt 5 idei destul de răspândite în societatea contemporană; adoptarea lor, totală sau parţială, echivalează cu un şut în propriile testicule.

1. Ca bărbat, trebuie să arăţi puţin mai bine decât dracu’; femeile sunt cele care trebuie să se-ngrijească.

OK, sunt perfect de acord că, la bărbaţi, personalitatea e mai importantă decât aspectul, daaaar, şi aici vă recomand să vă concentraţi, dacă ai personalitatea necesară pentru a atrage o femeie indiferent de cum arăţi, cum se face că n-ai grijă de tine?

O parte importantă a unei personalităţi atrăgătoare este respectul de sine. De acord? Bun. Dacă te respecţi, ai grijă de tine. Apoi, un om care se respectă îşi va pune următoarea întrebare:

De ce să fiu mai puţin când pot fi mai mult?

E întrebarea de bază. De ce să stau doar în salariu, când pot scoate, legal, ceva în plus? De ce să nu-nvăţ să scriu corect, când aş putea s-o fac? De ce să beau ca un porc, când aş putea să mă abţin de la a şasea bere şi să plec de aici pe picioarele mele? De ce să nu citesc o carte bună, când am de ales între lectură şi jocurile pe calculator care, şi aşa, îmi ocupă cea mai mare parte a timpului liber? De ce să am burtă, când pot avea un abdomen (măcar) aproape plat? De ce s-arăt ca un boschetar, când pot arăta decent?

Am văzut o groază de bărbaţi care invocă scuza despre cât de importantă e personalitatea. Bullshit! Problema e lenea. Marş acasă, taie-ţi unghiile, spală-ţi părul, tunde-te, fă-ţi un program de exerciţii fizice şi ţine-te de el, lucrează la postură. Prietena ta, dacă ai, ar vrea să fie mândră când vă ţineţi de mână pe stradă. Dacă n-ai deloc (prietenă, fuck buddy, material de relaţie deschisă, orice), s-ar putea să existe un motiv.

2. Din păcate, femeile nu mai sunt cum erau cândva.

Desigur. Lumea se schimbă, societatea se schimbă, oamenii se schimbă. Ai de ales: te adaptezi sau mori. Dar, dacă nu te adaptezi, măcar ai bunul-simţ de-a nu comenta.

Ştiu că „femeile de altădată” erau mai uşor de dresat. Ştiu şi că erau mai grăbite să-şi găsească pe cineva, pentru că era anormal să fie singure după 25-26 de ani. Erau produsul unor concepţii învechite. Da, era mai puţin probabil să ţi se dea papucii dacă aveai măcar puţin creier.

Schimbările sociale din ultimele decenii au avut impact şi asupra statutului bărbatului: scrotul nu mai e suficient dacă nu e plin. Nu mai eşti puternic doar pentru că eşti bărbat. Femeia nu mai este supusă şi nu mai poţi să-ţi impui punctul de vedere doar pentru că eşti bărbat. Părerile părinţilor nu prea mai contează când vine vorba de alegeri în carieră sau viaţă personală, aşa că degeaba te plac părinţii ei, dacă ea vede în tine un frate mai mic.

Cam 80% din ce ţi-a spus maică-ta despre femei e greşit. Caşti ochii şi te adaptezi sau ajungi să te plângi la 30 de ani că vrei doar o femeie care să te accepte aşa cum eşti? Ceea ce mă duce la…

3. Eu vreau doar o femeie care să mă accepte aşa cum sunt, cer chiar atât de mult?

Nu. Sunt convins că poţi găsi o femeie de 120 de kilograme, urâtă cu spume şi strigător la cer de proastă, care să te accepte. Ba chiar să te vrea. Problema este că tu nu vrei aşa ceva.

La fel ca femeile, bărbaţii vor să fie atrăgători, nu acceptabili. Chestiune de orgoliu şi, în definitiv, de confirmare a locului în procesul perpetuării speciei. Şi, tot din cauze ce ţin de evoluţie, contează cine te vrea. Satisface pe cineva ideea că este atrăgător în ochii unei persoane cu care n-ar ieşi nici pentru bani?

Să admitem, totuşi, că ţi-ai găsit pe cineva aflat cam la acelaşi nivel cu tine. Poţi spune, cu mâna pe inimă, că tipa e acceptabilă. Nu destul de bună, deşteaptă sau îngrijită încât să fii mândru s-o prezinţi prietenilor, dar nici atât de penală încât să-ţi pui o pungă pe cap când ieşi cu ea. Teoretic, ar trebui să fii mulţumit.

Din păcate pentru tine, auzi o voce care-ţi repetă la nesfârşit câteva chestii:

Poţi mai mult!

Băi boule, mă faci de râs!

Nu-ţi dai seama că minţi pe toată lumea, inclusiv pe tine?

Şi ultima, dar nu cea din urmă:

Şefule, fac ce vrei, dar, te rog, nu mă ucide!

În caz că te-ntrebi a cui e vocea, îţi spun eu: a masculinităţii tale.

4. Banii n-ar trebui să conteze atât de mult.

Sau „femeile umblă după bani”, „nu poţi să ai o prietenă frumoasă fără să ai BMW” şi altele asemănătoare.

Am mai spus-o şi o repet: banii sunt importanţi şi e normal să fie aşa. Femeile sunt programate să fie atrase de masculul al cărui potenţial de supravieţuire este (sau pare) mai ridicat. Nu mai e ca pe vremuri, când asta-nsemna să tragi bine cu arcul, pentru când mergeai la vânătoare, şi să mânuieşti bine toporul, pentru când se hotărau băieţii din tribul vecin să te viziteze şi să nu plece cu mâna goală. E suficient să ai banii necesari pentru a asigura un trai cel puţin liniştit familiei tale.

Şi nu, nu spun că doar bărbatul trebuie s-aducă bani în casă. Dar, dacă femeia face nişte calcule simple şi constată că banii tăi şi ai ei, împreună, n-ar ajunge pentru a hrăni o familie (şi nu doar cu pâine şi apă), nu te va alege. E simplu: nu ai gene de supravieţuitor. Bine, oricum nu vrea nimeni doar să supravieţuiască. E plăcut să mănânci suficient, dar parcă mai vrei şi un concediu la mare, o seară-n oraş sau o maşină drăguţă.

Femeile seamănă cu noi din punctul acesta de vedere, cu deosebirea că noi suntem programaţi să căutăm o femeie care arată bine (semn al sănătăţii şi al genelor bune) şi are personalitatea optimă pentru a fi o mamă bună. De-asta femeile frumoase şi care au ceva în cap se cuplează, de obicei, cu tipi care au mai mulţi bani decât media. Şi mai e ceva de spus, dar lăsăm pentru alt articol.

Acum o să-mi spuneţi c-aţi văzut femei bune cuplându-se şi cu tipi cu foarte puţini bani, deci ce-am spus eu nu se verifică. Lăsând la o parte faptul că nu s-ar verifica nici ideea că femeile sunt interesate doar de bani, explicaţia ţine de potenţial: tipii aceia n-au bani acum, dar sunt ambiţioşi, motivaţi, inteligenţi şi dispuşi să-nveţe în permanenţă şi să tragă din greu; şansele să mai fie săraci peste 5 ani sunt minime.

În încheiere, să fim puţin sinceri: dac-ai fi femeie şi ai avea de ales între tine, cel de acum, şi unul cu o personalitate asemănătoare, dar care-şi permite o vacanţă pe Coasta de Azur, ce-ai face?

5. Frate, femeile sunt prea complicate ca să le-nţelegi!

Oricât ne-ar plăcea să ne scuzăm ignoranţa spunând asta, e o prostie. Cred c-am demonstrat că multe reacţii şi comportamente ale femeii pot fi explicate dacă ştii puţină psihologie şi înţelegi evoluţia speciei.

S-ar putea s-aveţi contact cu femei care se „laudă” că sunt dificile. Dacă vorbesc serios, există 2 posibilităţi:

a) vor să pară interesante;

b) sunt instabile şi conştiente de asta (ceea ce, într-un fel, înseamnă că vor să pară interesante, nu dereglate).

Bine, nu spun că sunt extraordinar de uşor de-nţeles. Cu siguranţă sunt mai complexe decât noi. Dar, dacă tot s-au publicat sute de cărţi despre psihologia femeii, parcă e păcat să te mai plângi că nu le-nţelegi, în loc să experimentezi şi să citeşti.

O vorbă care mi-a plăcut (nu mai stiu unde am auzit-o/citit-o): nu s-a născut nimeni învăţat, dar ai tot mai puţine scuze să mori prost.

Ceva de adăugat, doamnelor şi domnişoarelor? Haideţi, că voi vă izbiţi cel mai des de idei de tipul acesta. Dacă vă mai gândiţi la ceva cu implicaţii importante, lăsaţi-le într-un comentariu şi scriu şi partea a doua.

Eşti o pupăză înţepată? Răspunde la-ntrebările de mai jos şi vei afla


1. Te enervezi când eşti contrazisă de un bărbat?

Complexele şi frustrările sunt defulate în mai multe moduri. Dacă eşti complexat de lipsa banilor, ai 2 variante: spargi tot ce prinzi sau îi înjuri pe cei care nu ţi-au făcut nimic, dar au mai mulţi bani. Dacă simţi că eşti un ratat şi n-ai chef să faci mai mult, îmbrăţişezi o filozofie de tipul „eu mă simt bine aşa, pentru că oricum murim şi n-are rost să mă spetesc” sau dai vina pe Guvern, preşedinte, părinţi şi aşa mai departe. Că tu ai încerca, dar ţara e de căcat şi totul e pe pile şi te trag alţii în jos şi, oricum, trebuie să plăteşti impozite şi nu-ţi rămâne prea mult.

Ca femeie, ai posibilitatea să te joci de-a feminista, să urli că bărbaţii sunt inutili, să cauţi să-ţi baţi joc de cât mai mulţi sau să faci urât când eşti contrazisă. Pardon, ai posibilitatea să faci urât când interlocutorul îţi dă de bănuit că nu te consideră un geniu. Nu se aplică în discuţiile cu alte femei, ci cu bărbaţii, pentru că ei sunt asupritorii. Pe bune, aţi observat că unele femei se contrazic ore-n şir cu prietenele, dar iau foc când un bărbat le contrazice?

Deh, înţeleg că avem tendinţa să considerăm că părerile unei femei nu sunt în deplină concordanţă cu realitatea, dar avem un motiv întemeiat: raţiunea unei femei este, în majoritatea cazurilor, influenţată de emoţii. De exemplu, majoritatea femeilor consideră că bebeluşii sunt adorabili. Lăsând la o parte inocenţa şi alte caracteristici asemănătoare (adică intrinseci), bebeluşii sunt nişte oameni foarte mici, care ştiu doar să ţipe, să doarmă şi să mănânce. În general sunt şi urâţi. Dacă voi puteţi găsi ceva adorabil în asta, mă tem că instictul matern joacă un rol-cheie. Repet: vi se pare adorabil ceva banal. Dacă o femeie îmi poate explica raţional ce e adorabil la un bebeluş, o rog s-o facă.

2. Eşti de părere că este înjositor pentru o femeie să gătească/spele/calce/alte îndeletniciri casnice?

Multe activităţi fireşti sunt asociate cu sclavia, iar asta e o tâmpenie. Dacă logica aceasta ar fi valabilă, ar însemna că un bărbat care-şi spală singur şosetele nu este, de fapt, bărbat.

De fapt, cred că multe femei sunt atât de sictirite de ce văd în oglindă încât au impresia că totul este împotriva lor şi că orice activitate pe care ar desfăşura-o acasă este un atentat la independenţa lor. Dat cu aspiratorul? Sclavie! Gătit? Ce, sunt bucătăreasa ta?! Spălat? Du-te la curăţătorie, că eu nu fac aşa ceva!

Mai ştiţi când o asociaţie a evreilor susţinea că muzica lui Wagner ar trebui interzisă in public, pentru că-i plăcea lui Hitler?

3. Vorbeşti despre egalitate între sexe, dar ţi se pare revoltător că nu mă simt obligat să-ţi plătesc băutura?

Excluzând dormitorul, sunt un tip destul de galant. Nu mă deranjează să plătesc băutura unei femei, să-i ţin uşa sau să-i aduc o floare. Sau multe altele. Dar mă deranjează o femeie care crede că i se cuvine, în special când este adepta egalităţii între sexe. Deci, vrei să fim egali în drepturi, dar să primeşti ceva în plus? De ce?

Şi aici sar câteva înţepate: „pentru că femeia este femeie!”. Da, dar am stabilit deja că, pentru voi, femeia este egala bărbatului, ceea ce-nseamnă că şi bărbatul este egal cu femeia, deci, ca femeie, ai putea să-mi plăteşti tu băutura. Sau să mimezi măcar c-ai avea intenţia s-o plăteşti pe-a ta. Dacă eşti o actriţă bună, deşi mă prind, voi aprecia bunul-simţ şi diplomaţia. Şi faptul că n-ai încercat să mă faci să mă simt obligat. Oricum, n-ar fi funcţionat.

4. Te deranjează că beau bere direct din sticlă, mă uit la box/fotbal/baschet şi, eventual, mai scap câte-o înjurătură?

Sunt genul de om care se simte perfect relaxat în majoritatea situaţiilor, indiferent de companie. Iar asta-nseamnă că mă port natural, fără să caut cu disperare să fac impresie bună.

Acum, să fim serioşi: cele mai cochete femei sunt mahmure şi arată ca dracu’ după o noapte de beţie, transpiră după un efort prelungit, debitează obscenităţi când îşi ies din fire (şi nu numai) şi se reped ca lupii la o shaorma când sunt înfometate. Şi altele. Am văzut. Ştiu. Tipa aia bună şi distinsă, care-i intimidează pe toţi, se comportă ca ultimul golan dacă se simte destul de relaxată cu tine. Condiţia este să nu fie alţi oameni în jur sau să fie ea destul de euforică încât să nu-i mai pese (şi a doua variantă este discutabilă).

Şi e OK să fie aşa. Nu vreau o domnişoară de pension, ci o femeie. Mă rog, aş prefera să se abţină de la anumite chestii (cum ar fi râgâitul), dar, altfel, vreau să se simtă bine. Şi să mă simt şi eu bine, ceea ce implică să fac diverse chestii specific masculine. Şi să beau bere direct din sticlă.

5. Vrei să fii respectată pentru că eşti femeie?

Testul suprem: dacă vrei să fii respectată doar pentru că reprezinţi sexul slab, meriţi cu prisosinţă o pereche de palme. O-ntâmplare la care n-ai contribuit cu nimic nu-ţi dă dreptul la nimic.  Sigur, dacă tu crezi că meriţi ceva, n-ai decât să demonstrezi.

Acum, să vedem cum stăm cu rezultatele:

1 răspuns afirmativ

Eşti destul de OK, dar ai momente în care-o dai în mă-sa de raţiune, că e supraestimată, şi ceri ceva mai mult decât ţi se cuvine. Nu consideri că sexul căruia-i aparţii ar fi un argument, dar multe consideră asta şi le merge bine, aşa că mai încerci şi tu din când în când. În fond, societatea ţi-a băgat în cap că o femeie merită mai mult, deci scăpările tale sunt justificate.

2 răspunsuri afirmative

În principiu, eşti OK. În principiu. Sexul este o armă la care preferi să nu prea apelezi, dar, dacă nu obţii ce vrei, sunt şanse mari să scoţi artileria. De obicei funcţionează, pentru că bărbaţii sunt proşti şi nu vor să pară insensibili sau bădărani. Totuşi, îi respecţi pe bărbaţii care nu cad în plasă, ceea ce este un plus pentru tine.

3 răspunsuri afirmative

Suntem la graniţă. Eşti lipsită de demnitate, respect pentru propria persoană, realism şi bun-simţ, dar, din fericire pentru tine, mai ai şanse. Comportamentul tău se datorează unei educaţii deficitare, unui anturaj prost şi unei tendinţe perfect naturale de-a alege calea mai uşoară. Partea bună este că, în general, funcţionează. Partea proastă este că, ocazional, dai peste unul ca mine şi nu realizezi că e prudent să te abţii.

4 sau 5 răspunsuri afirmative

Felicitări, eşti o pupăza înţepată! Nu contează cât de bine arăţi, vei sfârşi cu un fraier sau cu un nenorocit. De fapt, mizez pe o căsnicie cu un fraier şi o aventură cu un nenorocit. Sau invers. Dacă-l ai pe unul, cel mai probabil îl ai şi pe celălalt. Ai şi posibilitatea să devii fuck buddy pentru un bărbat echilibrat, dar şansele să se ajungă la mai mult sunt aproape egale cu şansele mele de-a câştiga o medalie olimpică la ping pong. Ceea ce e trist, chiar dacă eu consider că vei avea exact ce meriţi.

Nu-mi amintesc să fi-ntâlnit vreo femeie care să nu se bazeze niciun moment pe faptul că e femeie, deci varianta cu niciun răspuns afirmativ pică din start.

Bine, e normal să fie aşa. Orice scriu eu pe-aici, aş fi un mare ipocrit dac-aş afirma că-mi plac femeile cu mentalitate de bărbaţi.

Mica revoluție


”Alo! Tovarăși! Stați liniștiți la locurile voastre!”

Nu mă puteam abține să includ acest mic citat care mi-a amuzat existența de când am început să înțeleg care-a fost treaba cu regimul ceaușist și tragicul lui sfârșit din decembrie ’89. La fel cum nu mă pot abține să includ și melodia asta, care mi-a venit instant în cap, imediat cum am auzit de cum au degenerat protestele de ieri din Piața Universității:

OK, acum, că ne clocotește sângele-n vine după ce-am ascultat versurile astea (tipice B.U.G. Mafia, presărate cu greșeli gramaticale și rime forțate, dar, în esență, bune), să ne calmăm și să analizăm ce s-a întâmplat, de fapt. Vă spun eu, foarte pe scurt: toată treaba asta cu protestele e doar o scuză pentru huligani să facă tărăboi și pentru omul prost de rând să se simtă important că ”vrea să facă ceva pentru țara lui”. Nu mă-nțelegeți greșit, nu-i sprijin pe ăi de la conducere (ferească-mă Dumnezeu, departe de mine acest gând), dar ce s-a întâmplat ieri nu e nici măcar embrion de copil de revoluție și prin treaba asta nu cade Băsescu și nu se schimbă țara-n bine. Cel mult, dacă lucrurile degenerează, mor câteva zeci de idioți (lucru care, privind total detașați de latura emoțională, nu e neapărat ceva rău).

Dar hai să structurăm un picuț articolul ăsta, că altfel o să fie haos în idei, ca la Vodafone-ul devastat și jefuit azi-noapte (surprinzător, nu?). Oamenii s-au adunat acum câteva zile să protesteze, în esență, împotriva regimului Băsescu, să-și arate sprijinul vizavi de Arafat, care demisionase, și să condamne noua lege a sănătății. Ceea ce strigau ei legat de SMURD n-avea nicio treabă. Încă un argument în favoarea teoriei mele conform căreia 90% din locuitorii României ar putea fi cu ușurință confundați cu niște macaci, dacă ar fi prezentați la un congres internațional al zoologilor. Lucrurile au luat o turnură nefastă pentru protestatari, jandarmi și majoritatea rezidenților zonei în care s-au desfășurat luptele odată cu apariția reprezentanților galeriilor lui Dinamo și Rapid. Din ce am văzut prin filmulețe, dinamoviștii sunt capul răutăților, dar nici cu ai mei nu mi-e rușine. Puși pe scandal și pe bătaie (deh, mai sunt 6 săptămâni până la reluarea Ligii I), ăștia s-au apucat să urle ”Libertate” și tot felul de alte lozinci asemănătoare, ducând scopul protestului înspre o cu totul altă direcție. Oile, bineînțeles, s-au luat după ei. Mai șmecher să strigi ”Libertate” decât ”Arafat”. Sună mai dramatic.

Jandarmeria a încercat să-i pună la punct și să-i trimită acasă. Huliganii asta așteptau: bătaieee! Și, mă rog, de-aici până la filmulețele care au împânzit youtube-ul și la reportajele de pe toate canalele de știri nu e decât un pas.

Hai să împărtășesc cu voi câteva gânduri obiective vizavi de evenimentele petrecute până acum: 6 semafoare rupte, două chioșcuri de ziare incendiate, o mașină făcută zob. Scuzați-mă, asta se putea întâmpla și într-un accident rutier în care era implicat un TIR. Chiar nu e mare brânză, nu mai exagerați atât. O reprezentanță Vodafone distrusă și jefuită. Orice bandă de cartier putea face asta, în orice zi. Deci, sincer, Sorine, las-o moale cu distrugerile că nu e tragedie deloc. Cel mult, înseamnă o zi în minus la Dubai pentru una din rudele tale.

Altă chestie: se aude cuvântul ”revoluție” peste tot. Păi, mă cimpanzeilor, nu faceți revoluție cu 2000 de oameni, două roabe de pietre și o mână de cocktail-uri molotov. Vă trebuie măcar arme albe și cel puțin 10.000 de inși care să fie gata să tranșeze porci în costum. Nu vă bateți cu Jandarmeria, că ăia, săracii, nu-s comuniști și nici nu sprijină regimul. Își văd și ei interesul. Dacă li s-a spus să vină să vă pună la punct, doar nu erau idioți să zică ”nu”, când ăia care i-au trimis peste voi îi plătesc. Plus că, dacă refuzau, nu făceați voi, oricum, nimic și urmau sancțiuni drastice pentru ei, prin urmare, nu era combinație să nu ia partea celui mai puternic.

Ultima treabă: când mergeți să urlați în stradă și sunteți gata să ”muriți pentru popor”, ca ”părinții în ’89”, aveți măcar o țintă exactă, nu vă luați ca orbii după huliganii care au venit chitiți să se bată cu Jandarmeria, în primul rând, și abia apoi să scandeze pentru țară. Organizați-vă, dracului, strângeți-vă câteva mii în fiecare oraș mare din țară, dați năvală în clădirile-cheie ale orașului, subjugați autoritățile locale și țara va fi ”a poporului”. Vă trebuie tactică și cap, că de-aia au trecut 21 de ani de la ultima revoluție, să învățați ceva de atunci și până acum.

V-am pupat, mergeți și diseară la Universitate și faceți scandal, eu mă bag la un film și mai fac două meciuri de Football Manager, înainte să mă culc, scărpinându-mă pe burtă, rânjind mulțumit la gândul că ori mor porcii în costum, ori niște idioți.

Lecții de viață pentru proaste de la Pamela de România și Simona Gherghe


Îngrozit că nu mai aveam subiecte atent alese pentru a le dezbate aici, unde acord articolelor o mai mare importanță decât celor de pe EtR, survolând pe gsp.ro, am dat peste următoarea știre șocantă. Vă las să urmăriți clipulețul în liniște și revin, să dezbatem împreună.

Gata, l-ați văzut? Perfect. Avem material comun de dezbatere, acum. Pentru început, să clarificăm: am specificat în titlu că ”Pamela de România” (Simona Trașcă, conform buletinului) predă niște lecții de viață proastelor. Probabil fără să vrea și fără să-și dea seama. De menționat că singurele imagini pe care le văzusem cu ea până acum erau niște fotografii în care apărea semi-despuiată, furnizate de Google Images, pe care l-am accesat pentru a mă lămuri cine mama dracu’ e păsărica asta. Nu mi s-a elucidat misterul așa că am adăugat-o catalogului din mintea mea intitulat ”Pizde proaste din media”.

Asemeni bunului meu colaborator de pe EtR, John Arne Rizi (care s-a cam lăsat pe tânjeală în ceea ce privește blogosfera de vreun an și jumătate încoace), voi diseca acest videoclip, analizând momentele-cheie și extrăgând din ele importantele învățăminte pe care ni le predă profesor-doctor-pedagog-psihiatru Pamela de România.

Să mai clarificăm ceva, înainte de a începe disecarea monumentalelor 5 minute extrase din emisiunea de succes ”Acces Direct”, care mi-au înviorat ziua. Domnul vorbitor de italiană (aparent, Miguel) pe care l-ați văzut mai devreme este fostul/actualul/viitorul/ce-o fi amant/iubit/logodnic/soț/ce-o fi al focoasei blondine cunoscută ca ”Pamela de România”. Spune ”ce-o fi” pentru că nu mi-am bătut capul să aflu toată povestea tumultoasă cu privire la relația celor doi. Amănunte total neinteresante pentru mine și insignifiante pentru ceea ce vreau să punctez în continuare. Ei s-au despărțit sau certat sau ceva, iar el, acum, probabil, clocotește de nervi că vita îl târăște la tot felul de show-uri mondene într-o țară care vorbește o limbă diferită de a lui, după ce i-a tras clapa, seducându-l și făcându-și un nume pe spinarea lui. Aparent, nefericitul deține în posesie un ceas, al cărui posesor inițial a fost păsărica siliconată. Cam asta e tot ce trebuie să știți. Maestre, banda, te rog frumos:

1. ”În genunchi, dacă vrea să facă un gest frumos”. Sigur că da, păsă, de ce nu? Nu e suficient că deja l-ai târât prin noroi în goana ta disperată după bani și notorietate în care te-ai bazat numai pe corpul tău (și eu i-aș da vreo două numere, de ce să mint?) și lipsa de principii morale. Hai să ne mai dăm un pic în spectacol și să solicităm unui bărbat să facă ceea ce detestă, poate, cel mai mult pe lumea asta, în afara cazului în care o face din proprie inițiativă, din inimă și, în general, o dată în viață: să se așeze în genunchi. Revoltător este, cu atât mai mult, cu cât nefericitului îi este solicitat să se așeze în genunchi în fața TA. Așadar, prima lecție de viață: Dacă ești o prințesă ce vrea să-și facă un nume, solicită bărbaților să facă lucruri pe care le detestă pentru a dovedi ceva (orice ar fi acel ceva, poate fi și teorema lui Pitagora) în fața ta.

2. ”Îmi pui ceasul pe mână și facem pace”. Bun, și-a călcat pe inimă și a îngenuncheat în fața ta. Nu vrei inelul, vrei ceasul, pentru că (probabil) știi că nu ți-l dă. Ultima fărâmă de onoare zvâncnește în bietul macaronar, care refuză să-i dea ceasul pe moment, susținând că el va ajunge în posesia Pamelei ulterior. Nu sunt de acord. Dacă tot te-ai mânjit cu căcat din cap până în picioare îngenunchind în fața acestui monument de prostie, ai putea măcar să-l și mănânci. Vrea ceasul, dă-i ceasul. Vrea să dansezi sârba, dansează-i sârba. Vrea să te dezbraci la pielea goală și să tranșezi un cameraman, urlând ”Pamela, te iubesc”, dezbracă-te la pielea goală și tranșează un cameraman, urlând ”Pamela, te iubesc”. Ce-i asta? Fă un gest frumos, Miguele! A doua lecție de viață: Dacă tot ai reușit să îngenunchezi un băiat (și la propriu, și la figurat), măcar fă-l de râs cu totul.

Urmează reacția perfect naturală (lăsând ironia la o parte) a oricărui bărbat cu un gram de demnitate, după ce femeia care i-a picat cu tronc și pe care a crezut-o când i-a spus că-l iubește l-a umilit nu numai în viața privată, dar și în fața unei națiuni întregi (exprimarea nu e exagerată, e știut faptul că ”Acces Direct” este o emisiune de top, judecând după rating). Adică a vrut să-i dea vreo două bucăți. Nu i-a dat niciuna, din ce am văzut, a încercat doar să o imobilizeze, gest de-a dreptul iertător, din punctul meu de vedere, față de ce merita vita. Și, acum, să revenim la oile noastre.

3. ”Miguel, nu se face așa ceva. (către altcineva din platou:) Stai jos.”. Nu mă puteam abține să nu o iau la castane și pe Simona Gherghe, altă vită cu pedale, care nu știe decât să agite spirite de dragul rating-ului, după care se miră că un latin cu cojones chiar ia în considerare rezolvarea situațiilor prin corecție fizică. Simona, draga mea, reține, am scris și pe blog-ul meu și aici, cu ceva articole în urmă: Oamenii sunt animale. Ei pot fi dresați, ca orice animal, prin recompensă și pedeapsă. Iar cea mai eficientă pedeapsă e bătaia. Dar, totuși, să notăm, lecția numărul trei: În orice situație de criză, chiar dacă bărbatul de lângă tine are tendința (vizibilă, tocmai ce ai asistat la o astfel de scenă) să-ți rupă capul de pe umeri, păstrează atitudinea superioară. Dacă mori, vei muri demnă, nu vei accepta să ți se spună sexul slab doar pentru că ”bestia cu chip de om” de lângă tine îți poate frânge cu mâinile goale picioarele, de la genunchi în jos, și te poate bate cu ele până îți dai ultima suflare.

4. ”Incredibil, ca femeie, nu pot să suport, nu e uman”. Orice femeie, să reținem, ”femeie”, va fi solidară celor asemeni ei. Dacă proasta o merita, nu contează, o ierți. Nu este uman și este incredibil să agresezi o femeie. Deci, rețineți, pițipoancelor. Dacă o vedeți pe una că își ia picioare vreodată sau că este jignită sau chiar că este privită cu dispreț (chiar și câteva secunde!), luați atitudine! Scoateți topoarele, furcile, pantofii cu toc și puneți la respect animalul care a îndrăznit să trateze cu atâta lipsă de respect cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu, de la Dumnezeu încoace. Lecția numărul patru: Indiferent dacă știi sau nu circumstanțele situației la care asiști, ia atitudine în sprijinul femeii. Nu contează că ești la tribunal, unde se judecă divorțul dintre un individ serios care muncește și își educă copiii și o bețivă pastilată care își înșeală soțul. Ea a ajuns așa DIN CAUZA LUI!

5. ”Nu se ridică mâna asupra unei femei, indiferent de ce ar fi făcut”. Acesta este finalul maiestuos ale celei mai jenante reprezentații de feminism pe care am văzut-o în viața mea. Să presupunem, prin absurd, că o femeie pe care ai cunscut-o și ți-a plăcut, devine iubita și apoi soția ta (sincer, nu știu dacă este cazul de față, dar e un exemplu de situație arhi-cunoscută în lumea mondenităților). Îți toarnă un plod, după care, brusc, bagă divorț, ca să-ți ia jumătate de avere și să te pună să plătești și pensie alimentară. După toate astea, îți mai și denigrează imaginea în public. Eu, personal, orice ar zice cititoarele care se vor ofusca lecturându-mi articolul, i-aș smulge silicoanele din piept cu mâinile goale, ca măcar să știu că mi-am lăsat amprenta pe ea toată viața, așa cum și ea și-a lăsat-o pe a ei pe a mea (”a mea”, viața, nu altceva). Lecția numărul cinci: Cunoaște-ți drepturile. Ești femeie, nu trebuie să fii răspunzătoare pentru faptele tale (indiferent de natura acestora).

Acestea fiind zise, dragi cititori, sper că ne-am lămurit de ce avem probleme de relaționare logică cu femeile din ziua de azi. Cu așa exemple mediatice de urmat, nici nu mă mir că prințesele nedotate cu un intelect ce poate asimila informații într-un număr mai mare decât cel al obiectelor ce încap într-o poșetă se poartă cum se poartă într-o conversație ce noi avem certitudinea că e una logic-rațională. Drage cititoare, sper sincer că dacă ați accesat acest post, l-ați accesat doar pentru a vă oferi 10 minute de râs și nu intenționați să luați exemplu de la cele două Simone. Week-end fain!

3 citate idioate ale femeilor


Fiind dotat cu un detector de bullshit foarte performant, am deseori plăcerea de-a asculta acordurile ţiuitului provocat de diverse specimene cu care intru-n contact. Îl aud atât de des încât aproape că trece neobservat. De fapt, în unele situaţii nu mai am nevoie de detector, pentru că simt bullshit-ul. În cazul unora îl simt chiar înainte să rostească un cuvânt. E suficient să deschidă gura.

Dar există unele tipuri de bullshit care-mi fac detectorul să explodeze. Contrazic flagrant atât de multe norme ale logicii de clasa a 9-a, ale bunului-simţ sau, pur şi simplu, realitatea, încât mi se pare incredibil că pot proveni din gândirea unor fiinţe destul de inteligente încât să folosească limbajul articulat. Am ajuns să-mi opresc detectorul când am în preajmă un posibil autor de mega-bullshit, pentru că explozia care s-ar putea produce ar distruge totul pe o rază de 3 kilometri.

Cum sugerează titlul, azi trecem în revistă 3 fraze pe care le folosesc multe femei. Analizând superficial, ai putea crede că ele sunt realiste; totuşi, dacă eşti înzestrat cu o doză minimă de bun-simţ, n-ai cum să nu-ţi dai seama că sunt nişte minciuni mai mari decât posibila coliziune a Terrei cu o planetă numită Nibiru.

1. „Eu vreau un tip de treabă, capabil să lase totul pentru mine.”

Desigur, şi eu vreau să câştig un campionat mondial de Counter Strike. Vreau acum, pentru că mi-ar mângâia orgoliul. Problema este că, dac-aş fi implicat în finala campionatului, aş putea să mă ridic şi să plec la o bere, pentru simplul motiv că nu dau 2 bani pe Counter Strike. Ar fi caterincă să câştig, dar am cel puţin 30 de lucruri mai importante de făcut.

Aşa e şi cu fraierul care şi-ar abandona viaţa pentru o femeie: e bun pe o perioadă cuprinsă între momentul în care femeia respectivă începe să simtă că nu prea valorează nimic şi momentul în care şi-a refăcut stima de sine. Nu complet, ci suficient cât să vrea ceva mai bun. Urmează un „te plac ca prieten” şi o nouă dramă a unui mascul cu prea puţin testosteron.

2. „Mie nu-mi pasă deloc de bani, poţi să fii sărac lipit, contează personalitatea.”

Ca bărbat, pot spune că banii contează. Şi că e normal să fie aşa.

Să ne imaginăm că n-am un leu în buzunar. Asta-nseamnă că nu-mi permit să te sun, pentru că abonamentul/creditul costă. Mai înseamnă că nu-mi permit să merg cu tine la o cafea, pentru că şi aia costă 5 lei, ceea ce reprezintă o avere când n-ai un ban. Mai înseamnă că, la un moment dat, vei vrea să mă prezinţi prietenelor tale, iar eu mă voi face de râs, pentru că va trebui să-mi plăteşti tu o apă plată de care voi trage 2 ore. Şi te voi face şi pe tine de râs, pentru că umbli cu un coate-goale. Ah, şi nu-mi voi permite nişte prezervative. Şi tu-mi vei spune, la un moment dat, că nu fac nimic cu viaţa mea.

Apoi, dacă am o personalitate atât de atrăgătoare încât să nu conteze banii, trebuie să fac nişte bani. Un bărbat nu poate fi lefter în permanenţă. Perioadele proaste există, dar trebuie să se şi termine.

3. „Eu vreau egalitate totală!”

Bullshit! Dacă-mi spune vreo femeie că vrea s-o tratez exact cum aş trata un bărbat (minus sexul), vreau s-o văd cum reacţionează la un pumn în gură. Pentru că, dacă un bărbat mă calcă suficient de tare pe coadă, are şanse mari să-i proptesc monturile în barbă. Şi nu voi fi acuzat decât că sunt violent; altfel, e o reglare de conturi între doi tipi.

Cu o femeie, oricât ar fi de idioată, nesimţită sau nenorocită, nu poti proceda la fel fără să fii considerat un bădăran. De fapt, dacă o femeie te bate, eşti un pămpălău. Dacă sare la bătaie şi ripostezi cu o bucată sănătoasă peste bot, nu e OK. E o femeie, trebuia s-o imobilizezi. Sau, şi mai bine, să-ncerci s-o calmezi în timp ce ea te lovea cu tot ce-i pica-n mână.

Nu mă-nţelegeţi greşit, eu zic că e normal ca lucrurile să stea aşa. Bărbatul e bărbat, femeia e femeie. Cel puternic supravieţuieşte şi-şi transmite genele, cel slab se descurcă şi el cum poate. Dar, dacă tot aplicăm nişte principii, nu văd de ce n-am recunoaşte că ne ghidăm după ele.

Aşa ajungem la fraza-bonus:

„Nu prea mai există bărbaţi adevăraţi.”

Normal, scumpo, pentru că tu nu-i spui fraierului ce vrei. El crede că vrei flori şi complimente, tu vrei să rupă patul cu tine. Spune-i asta, nu-l lua cu „vreau să ne despărţim; problema nu e la tine, ci la mine”, că el crede c-a avut ghinion şi face la fel cu următoarea. Şi ea-i va spune la fel, şi el va deduce la un moment dat că femeile sunt curve şi va sări în extrema cealaltă. Şi alta se va plânge că el şi-a bătut joc. Şi tot aşa.

Apropo, în timp ce scriam chestiile astea au fost necesare 2 intervenţii ale geniştilor, pentru că detectorul meu de bullshit a reacţionat la simpla amintire a frazelor şi se pregătea să distrugă Europa. Din fericire, geniştii au ajuns la timp.

Aţi avut noroc.

Frustrări și complexe


Abandonăm seria articolelor de iarnă (deși cantitatea de stupiditate izvorâtă din magia Crăciunului și Revelionului este, cu adevărat, nelimitată) și ne reorientăm către ceea ce începusem, cu tupeu, cu câteva săptămâni în urmă. Clasele sociale ale României, în viziunea mea și a lui Teo. Am vorbit de prințese și târfe, e momentul să încetăm să lăsăm impresia că am fi misogini (Doamne ferește!), și să discutăm despre o clasă a societății ai cărei reprezentanți pot fi atât bărbați, cât și femei (în mod suspect, mai multe sunt femeile, dar jur că mi-am dat seama de asta în timp ce scriam).

Într-adevăr, doamnelor și domnilor, astăzi voi scrie despre frustrați. Sigur, se poate spune că fiecare din noi are o mică frustrare sau un mic complex, care ne împiedică, în anumite momente, să ne purtăm sau să vorbim total natural, clipe după care cei din jur ridică din sprâncene. Ei, bine, nu, eu vorbesc despre frustrații adevărați ai umanității, cei care au ales un domeniu profesional ce nu le poate aduce decât o viață urâtă, cum numai în filmele cu Nicolas Cage poți vedea.

Funcționarii de la ghișee sunt una din cele mai frustrate specii de oameni în viață. Prin simplul motiv că fac același lucru de sute de ori pe zi, zeci de mii de ori pe lună, de zeci de ani. Sigur, am putea spune că același tip de muncă îl întreprind și chelnerii sau vânzătorii de la chioșcuri. Nu, e diferit. În cazul lor, ceri un suc, un pachet de țigări sau o bere, știi cât costă (fie din meniu, fie după prețul afișat pe produsul în sine), dar la ghișeu nu știi niciodată cât costă nimic. Iar oamenii sunt vipere când vine vorba de banii lor. Mai mult decât atât, trebuie să stai la cozi. Nu există ghișee fără cozi. Sigur, și la chioșc se întâmplă să fie coadă, dar, cât stai acolo, te mai uiți pe rafturi, prin frigidere, vezi altă bere, (”e mai ieftină, o iau pe-aia”), o pungă de chips-uri (”parc-ar merge și niște chips-uri cu berea asta”), un suc la cutie, natural (”cine dracu’ bea pișaturile astea?”), dar la coadă la ghișeu nu vezi nimic. Decât alți oameni, la fel de iritați ca și tine, care stau la coadă, au nevoie de persoana de vârsta a treia cu o viață sexuală inexistentă, de după tejghea, știind că aceasta le va cere o sumă de bani la care nu se așteptau. Și acumulezi tensiune. Și întâlnirea de gradul trei vine.

Fără să-ți dai seama, folosești un ton al vocii mult mai agresiv decât ai vrea sau ar fi politicos: ”Bună ziua, vreau să trimit și eu plicul ăsta în Burundi.”. Funcționara te scuipă pe față din priviri, iar tu simți asta. ”’Tu-ți gura mă-tii de vită, uite ce muie ai, fac pariu că nici de vibrator nu mai ai chef când ajungi acasă, că soț sigur n-ai, iar dacă ai, bea și te bate, în loc să te fută”, îți zici în gând. Se mai uită odată la tine, parcă te-a auzit. ”Trebuie să completați acest formular, reveniți când l-ați completat, URMĂTORUL!”, vine răspunsul. Atunci iei foc. ”Stați așa, păi am stat la coadă 15 minute ca să mă întorc la coadă?”, ridici tonul la ea. Și știți restul poveștii…

Urmează o altă categorie predispusă la un mic dejun bazat pe două Nurofen Forte și un pahar cu apă: polițiștii. Toată lumea știe că polițiștii sunt rasa cu cele mai multe puli luate în gură pe zi. Nu există pe planeta asta, neam, un gabor căruia cel puțin o persoană să nu-i fi transmis de dulce săptămâna asta. D-apoi la noi în țară, unde deja e un fel de modă să înjuri polițiștii. Cauzele acestei manifestări sociale sunt perfect logice: ”hai să mai ardem doi fraieri care și-au aprins un cui pe lângă Fire în loc să dăm iama în mârlanii care vând dava în Baicului.”. Sigur, țuți, de ce să ne batem capul cu ăia, doar cotizează greu la voi să-i lăsați în pace. Că să nu-mi spui că-s așa bine ascunși că nu-i vezi, și tu-i cauți, săracu’, de-ți ies ochii, dar ai dracu’, nu-s!

Și, și, șiii… operatorii call-center. Ăia îs predispuși la atac de panică, dacă au vreo mitralieră cu ei, ați pus-o, nu mai scapă unul viu. Imaginează-ți să stai 8 ore pe un scaun, așteptând să sune un nenorocit de telefon, știind că, atunci când va suna, un vițel va dori ajutor și asta se întâmplă zi de zi de zi de zi… Să o luăm rațional. Lucrezi la Relații Cu Clienții. Sună telefonul. Cine poate fi? Mătușa Ana? Nu! E un bou care nu știe cum să… ceva, orice. Plecând numai de la prezumția asta că vei conversa 5 zile pe săptămână, 8 ore pe zi, de 3 ori pe oră cu câte un BOU, îți vine să-ți iei lumea în cap. Cum să nu fie frustrați ăștia? S-au săturat de proști ca de mere acre. Îi recunoști în tramvai, după cum se uită la burtosul care vorbește tare la iPhone, masându-și lanțul gros de aur de la gât.

Acestea fiind zise, dragii mei, mă bucur că v-am iluminat și știți de cine să vă feriți (bine, de gardă oricum vă fereați voi și înainte) și să ne revedem cu bine în episodul următor. Ah, până nu uit, dacă tot v-am obișnuit, vă las cu o dedicație muzicală de la nașu’ mare pentru toți de mai sus, mai puțin curcanii:

P.S.: Sper să nu vă pună dracu’ să faceți ca în clip că ne leagă și pe mine, și pe Teo, pentru complicitate.

Știrile PRO TV dintre Crăciun și Revelion


În primul rând, bine v-am regăsit, cititori fideli ai Palmelor Intelectuale. Sper că anul 2012 v-a surprins fericiți și încrezători, iar 1 ianuarie seara, mahmuri, că altfel ar însemna că ați avut o noapte de Revelion regretabilă. Vă urez împliniri și sănătate, și speranță vie, că, altfel, am ajunge cu toții la balamuc. Dar enough cheap talk, să trecem la post-ul în sine.

Jur că am văzut cele mai tari Știri PRO TV de seară în data de 26 decembrie 2011. Am să-mi notez ziua asta în calendar, și nu ca a doua zi de Crăciun, ci ca ziua în care PRO TV-ul mi-a dat mucul. Nu, nu vă speriați, n-au lipsit accidente, crime și violuri, dar am văzut cele mai ironice și sarcastice reportaje despre obiceiurile românilor pe care eu le scuip în gură de ani de zile. Nu numai că sunt surprins că un post de notorietate națională împarte aceeași părere cu mine, dar mă șochează (și mă umple de fericire, totodată) faptul că ele au fost prezentate în cadrul celui mai important buletin de știri al zilei, la oră de maximă audiență! Am avut un orgasm continuu timp de 15 minute, cât am văzut cele ce urmează. Dar, concret:

Unul din reportajele care mi-a plăcut cel mai mult a fost cel despre plăcerea românului de a merge la mall. Cum mirificul site stirileprotv.ro nu ne permite ceea ce ne permite youtube-ul, va trebui să mă limitez să vă las link-ul către știre. După vizionare, spuneți voi dacă nu vă unge pe suflet, dacă nu este absolut minunat să vezi dobitoci care declară, să-i audă o țară întreagă, care sunt motivele pentru care se duc ei la mall. Preferata mea e puștoaica aia cu cafeaua în mână care ne spune că merge la mall pentru că e ”la modă”. Voi vă dați seama cât de imbecilă trebuie să fie fata aia? Deși, de obicei, nu duc lipsă de imaginație când vine vorba de comparații, creierul meu s-a oprit, pur și simplu, când am auzit-o. Cred că cel mai cinstit ar fi să spun că e mai interesant să urmărești un macac într-un mediu nou decât să asculți o conversație la respectiva cafea cu respectiva vită. Apoi, mai e puțoiul care zice că vine la mall pentru că părinții sunt acasă. Aveți cuvântul meu de onoare că nu găsesc un dram de logică în declarația ăstuia. Adică, sigur, motivul pentru care a plecat de acasă e că acolo nu putea face anumite lucruri pe care și-ar dori să le facă. Obiectiv, la mall nu poți fuma iarbă sau trage pe nas cocaină (că, după fața imbecilului, mă gândesc că la asta-i zbura lui gândul). Sau, mă rog, poți, dar e mai simplu să faci asta în spatele blocului tău, unde sigur îs mai puține camere de filmat și gardă decât la mall. Iar despre burtosul cu cazinoul nu mai zic nimic. Avea cazino și în fața blocului, oriunde-ar sta. Pentru că oriunde există oameni cu o muie ca ăstuia, sigur vor fi și cazinouri. Și dacă nu sunt, se vor construi. Că toți ăștia vor cazinouri. Și, ca să nu părăsim știrea, așa, pur și simplu, vă las cu o scurtă pauză muzicală, după care continuăm:

Petrecăreții de Crăciun mi-au mers la inimă. Știrea în format video o puteți găsi aici. Era formidabil să vezi toate maimuțele astea bete care se sparg în figuri în prima zi de Crăciun, fie la restaurante, acasă sau oriunde altundeva. Bine, orice, dar absolut orice aș zice nu se poate compara cu uragantanul de la finele reportajului. Sincer, sincer, nu sunt suficiente cuvinte în vocabularul limbii române să descrie cum îmi cântau heruvimii în urechi când l-am văzut pe ăsta, rotindu-se, sugându-și burta, lovindu-se peste ea, arătându-ne mușchii și (atenție!) fiul dezamăgit de tatăl său din colțul din dreapta al ecranului care apare fugitiv.

Ultima știre (pentru că pe cea cu Crăciunul petrecut în cluburi nu am găsit-o în format video și ar fi păcat să nu avem material pe care să discutăm), este cea cu imbecilii de la ski. O puteți accesa aici. Asta va avea nevoie de mai multă analiză decât precedenta, pentru că, pe cât m-a amuzat să văd toți gibonii ăia cu un sistem nervos central de complexitatea celui al unui parameci căzând și rupându-și picioarele și gâturile (nu, sincer, nu am nutrit nici măcar un pic de compasiune pentru ei), m-a scos din sărite perspectiva întâlnirii mele cu respectivii data viitoare când voi merge la ski. Și nu știu cum să vă spun, dar pe păsărica aia blondă care avea echipament ”de vară”, nu o iertam dacă o vedeam întinsă pe jos în fața mea, în timp ce eu cobor panta. Cât despre faptul că ”e bestial, șefu’”, o fi, dar cu certitudine argumentul irefutabil conform căruia ”distracția se mai încheie și la spital” nu îmi conferă gânduri îmbucurătoare cu privire la posibilitatea ca IQ-ul general să fi crescut în 2011, cum ne spunea Teo în precedentul său articol. Scuze, prietene, nu ai observat tu ce trebuia, sunt mai proști ca oricând. Ba chiar pot susține cu tărie că au depășit orice record imaginat de mine vreodată.

În fine, acestea fiind zise vă doresc doar toleranță multă sau măcar îndurare din partea judecătorului, pentru că de maimuțe nu scăpăm. Sunt tot mai multe, tot mai proaste și (dacă până acum nu era așa) tot mai periculoase pentru noi.

Post Navigation