Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Îi zice Stat că stau degeaba


Citeam acum câteva zile pe blog-ul lui Teo un articol interesant, în ale cărui comentarii discuția a deviat de la tema post-ului în sine la o polemică între Teo și o individă cu privire la intervenția Statului în viața cetățeanului. Nu am vrut să intervin activ în discuție (deși aș fi avut multe de spus), ci doar am punctat că discuția respectivă nu va avea sfârșit, în principal datorită faptului că individa nu părea foarte receptivă la argumentele lui Teo, ci se comporta, mai degrabă, întocmai ca un perete cu care încerci să porți o conversație despre starea vremii.

Cu toate astea, nu am uitat discuția respectivă și azi, în duș (unde altundeva?), ajutat de o melodie de-a lui Cedry2k pe care o ascultam în momentul respectiv (da, ascult muzică în timp ce fac duș) s-a înfiripat ideea unui post. ”Amin!” mi-am zis, fericit că lipsa de inspirație din creierul meu a dispărut. Prin urmare, să purcedem:

Este foarte interesant de definit punctul în care se termină intervenția Statului în viața unui cetățean, punct din care respectivul este obligat să-și poarte singur de grijă și să se realizeze în viață cum poate mai bine. De clarificat, de la bun început, că nu concep ca această intervenție a Statului să nu înceapă. Exact cum un părinte își învață copilul să vorbească, să folosească toaleta pentru nevoile fiziologice și să meargă, la fel și Statul trebuie să ajute cu ceva un cetățean la începutul drumului său în viață. De ce spun asta? Foarte simplu. Părintele are obligația să ajute copilul neștiutor și neexperimentat să devină un om normal. Nu doctorand în fizică cuantică (partea asta este opțională, rămâne la latitudinea părintelui, dar în mod cert nu e obligatorie), dar nici un macac căruia-i curge scuipat din gură (exceptând situația în care s-a născut cu sindromul Down sau mai știu eu ce altă boală de genul ăsta, caz nefericit, nu discutăm despre așa ceva). Exact la fel, Statul are obligația să ajute copilul neștiutor și neexperimentat să devină un cetățean normal.

Și ăsta este punctul pe care îmi doresc eu atât de mult să îl definesc. Ce înseamnă un cetățean normal? Pornind de la cum văd eu lucrurile, sunt doar câteva categorii în care intervenția Statului este obligatorie, până la atingerea unei vârste/unui nivel.

a). Sănătate. Asigurarea medicală obligatorie plătită mi se pare o aberație. Statul are datoria să-și mențină cetățenii sănătoși. Nu există niciun individ în țara asta care să nu aibă de plătit dări la Stat (impozit pe salariu, T.V.A., impozit pe casă, etc.), prin urmare nu există niciun motiv ca toți indivizii să nu beneficieze de asigurare medicală gratuită. Motivul pentru care spun asta este atât de simplu că până și un cimpanzeu ar putea să-l deducă singur (într-un exemplu adaptat lui, bineînțeles). Dacă primata a descoperit un mușuroi de termite, nu are niciun sens să îl distrugă, nu va putea mânca decât foarte puține din cele care vor fugi, panicate, care-ncotro. Dacă, însă, folosește un băț pentru a le extrage din locuința lor, se va putea bucura în tihnă de o masă copioasă. La fel și cu Statul și noi. Dacă nu ne asigură o viață sănătoasă, nu avem cum să muncim la capacitate maximă, astfel încât să ne putem plăti dările integral. Nu vorbesc aici de despăgubire financiară pentru accidente, ci pur și simplu posibilitatea ca oricine să poată beneficia de tratament gratuit pentru gripă, punerea în ghips gratuită a unui picior sau ochelari de vedere gratuiți.

b). Educație. Sunt de acord că nu fiecare ar trebui să-și dea doctoratul sau să facă un masterat. Nici măcar facultatea nu trebuie să fie obligatorie. Facultatea deja presupune o specializare. Dar 12 clase mi se par de minim bun-simț. Faptul că 12 clase sunt gratuite deja mi se pare normal, dar ce ar trebui îmbunătățit ar fi nivelul de investiții ale Statului alocate instituțiilor de învățământ. De ce trebuie să cadă clasele pe elevi în tot felul de comune uitate de Dumnezeu? De ce în unele școli copii de 10 ani trebuie să stea cu geaca pe ei la ore iarna? Și de ce trebuie profesorii să dea meditații pentru a-și asigura un minim trai decent? Iar această ultimă întrebare atinge o problemă din sistemul de învățământ dată dracului rău de tot. Profesorii care dau meditații sunt clar mult mai puțin implicați la clasă. Prin urmare, cei pe care acesta (sau orice alt profesor) nu îi meditează primesc mai puține informații. De ce?…

c). Muncă. Statisticile recente confirmă faptul că peste 50% din absolvenții de facultate nu se pot angaja nici la un an după ce și-au terminat studiile. Cauza cea mai frecventă este lipsa experienței profesionale. Nici nu are sens să intrăm în cercul vicios ce este această situație, nu? Ce cred eu că ar trebui să se facă? Internship-uri. Fără plată. O lună. Nu îl costă nimic în plus pe angajator (poate în afară de apă și hârtie igienică) să mai aibă încă un consumator de aer în birouri care să muncească în folosul companiei. Dacă e bun, va fi angajat. Dacă nu, sănătate și ”la revedere”, poate la altă companie, dar cel puțin a acumulat acea experiență profesională despre care se vorbește atâta. Nu mi se pare logic să acuzi cetățenii că nu muncesc câtă vreme nu au unde. Și, scuză-mă, nu mi se pare OK nici ca un licențiat în Relații Publice să lucreze la REBU (dau un exemplu).

Acestea fiind zise, vă las să-mi completați post-ul cu ce credeți că mai e necesar în secțiunea de mai jos, rezervată comentariilor. Eu, personal, nu cred că e nevoie de nimic mai mult din partea Statului pentru ca viețile noastre, cetățenilor de rând să poată demara cum trebuie și, mai departe, fiecare să-și croiască ce drum știe și poate mai bine.

Cum bine zicea Cedry2k în melodia despre care vă vorbeam la începutul articolului,

”mă-ntreb cu groază câți ani tre’ să tragi să faci bani să-ți faci casă?”

Poate n-ar fi nevoie de atât de mulți dacă ni s-ar oferi un început de drum normal.

Reclame

Single Post Navigation

46 thoughts on “Îi zice Stat că stau degeaba

  1. Si eu ascult muzica la dus, insa revelatiile mele tin de alte domenii, nu neaparat cel al blogosferei. Cat despre post-ul de mai sus, nu te mai ridic in slavi la cat de bine e redactat, ca te-nveti, insa pe marginea subiectului nu pot adauga decat : http://www.wordsoverpixels.com/now-repeat-after-me-i-am-free/2227bf237ecaf8c59d67a1c013fea2f5.html.
    You all know it !

  2. RoleModelu on said:

    Mișto poza. Mersi pentru completare, deși nu consider că se potrivește :-s Adică… nu asta voiam să zic, sper că nu asta ai înțeles.

  3. Individa te intreaba:

    1. Care este rolul statului? Pe ce te bazezi?

    2. De unde are statul autoritatea ca sa faca cele de mai sus?

    Sint foarte receptiva la ce ai de spus. Fara epitete daca se poate.

  4. RoleModelu on said:

    Înainte să degenereze totul în ce se află deja în secțiunea de comment-uri a lui Teo, să lămurim de la bun început că ceea ce se află scris mai sus este ceea ce consider eu că este normal să facă Statul pentru noi. Nu ceea ce face, nu ceea ce ar trebui să facă, nu ce va face. Pur și simplu ce mi-aș dori eu să facă.
    1. Rolul Statului este să formeze cetățeanul care să contribuie, ulterior, la dezvoltarea lui. Mă bazez pe orice relație de tip cauză-efect din natură. Rolul seminței de roșii este să crească într-o plantă ale cărei fructe să le mănânci la cină, iar rolul puiului de găină este să crească mare, să facă ouă și, apoi, să se transforme în ciorbă sau friptură.
    2. Statul are autoritatea să facă ce vrea el, că de-aia el dă legi și nu eu sau tu sau Teo.
    Nu am folosit niciun epitet, dar m-am ajutat de exemple în speranța că nivelul tău de receptivitate va crește chiar mai mult decât este în momentul de față.

    • Deci daca tu ai dreptul ca sa ai o opinie despre ceea ce tu consideri ca este normal ca sa faca statul pentru noi, tot asa am si eu dreptul la o opinie la ceea ce eu cred ca ar trebui sa faca statul pentru noi. De ce, atunci, trebuie sa spui ca „individa” nu este receptiva la argumentele lui Teo? Cind vorbim despre opinii personale, fiecare are dreptul sa le aibe pe ale lui.

      Conform principiului expus de tine, fiecare are dreptul la o opinie asupra rolului statului, deci atunci cind anumiti oameni ajung la guvernare, fiecare face ceea ce considera normal pentru el. De aici se ajunge la haos.

      Conform principiului tau, noi nu trebuie sa judecam ce se intimpla in Coreea de Nord, pentru ca daca asta este opinia lor cu ce trebuie sa faca statul, atunci trebuie sa acceptam acest lucru. Sau ce se intimpla sau s-a intimplat in orice tara in care etatismul este la putere.

      Imi pare rau, dar asa ceva nici nu are sens. Sper ca vei trece dincolo de stereotipul expus si vei aduce un argument logic.

  5. Liv on said:

    @ Cristina
    1. ai auzit de ceva numit „contract social”? tu, ca cetatean, renunti la o parte din libertatile tale, te supui unor reguli, legi, norme si dai o parte din veniturile tale( sub forma de taxe si impozite) sa sustii financiar statul pentru ca statul in schimb sa iti ofere protectie (Politie, pompieri, etc), servicii (de sanatate, sociale etc) si beneficii (ajutoare de stat pt afaceri, scutiri de impozite etc).
    2.autoritatea statului provine din legitimitatea sa.
    diferenta dintre astea doua: un general are autoritate doar asupra armatei sale, el nu poate comada armatei inamicului. de ce? ca n-are legitimitate.
    referitor la exemplul Coreea de Nord, este nepotrivit…poti sa ai o opinie despre ce se intampla acolo dar este irelevant daca accepti tu sau nu situatia de acolo. nu esti cetatean al Coreei de Nord, nu ai nici un cuvant de spus. ca asa poate unui finlandez i se pare shitty situatia din Romania si vezi Doamne, n-o accepta!

    • 1. Ce se intimpla daca eu nu cred ca este de datoria statului ca sa ofere servicii sociale? Este o diferenta cind ma supun de buna voie sau cind sint fortata sa ma supun.

      Rolul guvernului este, da, ca sa ofere protectie si sa creeze circumstante care sa ajute oamenii sa-si exercite drepturile si sa traiasca cum vor si sa faca ce vor cu viata lor. Rolul guvernului nu este ca sa ofere ajutoare sociale sub nici o forma.

      Un stat social este un stat tiranic. Acesta incalca drepturile inalienabile ale cetateanului. Inteleg ca parerea ta si a detinatorului acestui blog este ca totul este relativ si ca fiecare isi stabileste adevarul bazat pe ceea ce doreste fiecare, dar asta nu inseamna ca altii nu au dreptul sa creada altfel.

      Si daca traiesc in Romania oare inseamna ca ceea ce face este ok, doar pentru ca sint cetatean roman?

      Daca un general are autoritate doar asupra armatei sale, cum se face ca statul are dreptul asupra copiilor altora?

      • Trebuie sa specific: Rolul guvernului UNEI TARI LIBERE nu este ca sa ofere ajutoare sociale. Rolul guvernului unei tari socialiste, da.

  6. Liv on said:

    confunzi social cu socialist. in conditiile astea nu imi irosesc timpul cu comentarii. sugerez dexul totusi.

    • Nu le confund. Una duce la cealalta. Daca statul ia bani de la cei care au si ii da la care nu au, sub forma de „servicii”, oare nu redistribuie averile oamenilor si controleaza ce face populatia?

  7. @Liv, asa cum spune detinatorul acestui blog, fiecare are dreptul la opinie. Eu nu sint de acord ca statul sa-mi controleze viata. Statul care ofera programe sociale imi incalca drepturile mele, pentru ca ma obliga ca sa le platesc impotriva vointei mele.

  8. :| cata panica…
    Revin mai tarziu cu argumente/contraargumente unde e cazul, dupa o puricare minutioasa a discutiei. Tre’ sa reiau filmul de unde i-am pus pauza ca sa aiba sens.
    Estimez ca in vreo 12 ore post-ul e gata. Wait for me, please !

  9. RoleModelu on said:

    OK, vezi, Cristina, ai transformat deja și secțiunea asta de comentarii în cea de pe blog-ul lui Teo, exact cum speram să nu faci. Dar, hai, totuși, să continui discuția, astfel încât să lămurim câteva aspecte extraordinar de importante, din punctul meu de vedere.
    1. Să lămurim de la bun început că pentru o persoană mândră de statutul ei de home-teacher nu stăpânești foarte bine limba română. Mă refer la greșeli de școala generală: ”când” se scrie cu ”â” din ”â” de când am părăsit comunismul. Sintagma ”ca să” se folosește în situații excepționale (adică în excepții). În rest, folosești, simplu, ”să”. ”Aibe” este un regionalism. Corect este ”aibă”. Chiar confunzi ”social” cu ”socialist”. Sau, cel puțin, așa se deduce din exprimările tale. Dacă cunoști semnificația ambilor termeni, ai probleme de exprimare. Îți vorbește un student la Facultatea de Litere.
    2. Susțin întru totul dreptul la opinie. Altfel, de ce aș avea două blog-uri în care fiecare să-și exprime opinia? Dar nu confunda, te rog, dreptul la opinie cu impunerea opiniei. Tu ai dreptul să fii în dezacord cu ce am scris eu mai sus, cum și eu am dreptul să fiu în dezacord cu dezacordul tău. Prin urmare, permite-mi să te informez că opinia mea este că opinia ta este greșită și am să vin cu argumentele necesare pentru a te face să înțelegi acest lucru. Atenție mare, te rog! Nu să te conving că părerea ta este greșită, ci să te fac să înțelegi de ce consider eu că părerea ta este greșită.
    3. Când anumiți oameni ajung la guvernare, aceștia nu fac ceea ce consideră normal pentru ei, ci pentru poporul pe care-l guvernează. Dacă fac ceea ce consideră normal pentru ei, într-adevăr, suntem la un pas de haos, pentru că următoarea guvernare va șterge ceea ce precedenta a impus, impunându-și propria idee de normalitate. Cu toate astea, istoria ne învață că, în afara comunismului, schimbări majore nu au existat de la o guvernare la alta, ci doar mici corecturi asupra ceea ce guvernarea actuală considera greșit la guvernarea precedentă. Asta înseamnă progres, îmbunătățirea economiei și nivelului de trai. În fond și la urma urmei, atunci când se reprezintă un popor, așadar peste 22 de milioane de cetățeni, este mai importantă părerea majorității în dauna minorității, cu riscul asumat ca minoritatea să se simtă nedreptățită. Dar deviem într-un alt punct, și anume:
    4. Dacă tu pledezi pentru legalizarea home-schooling-ului (din ce am citit în secțiunea de comentarii la articolul lui Teo și pe blog-ul tău), ipotetic vorbind, Statul ar putea aproba cererea ta, astfel încât părintele să aibă opțiuni în momentul în care copilul său îndeplinește vârsta necesară începerii procesului de educație. Admitem că eu vreau să-mi dau copilul la școală, iar tu-l educi acasă. Trec 12 ani, presupunem că cei doi (copilul tău și al meu) sunt la același nivel informațional. Dezavantajele vor fi, însă, mai multe, de partea copilului tău, pentru că: nivelul său de experiențe sociale va fi mai scăzut. Nu zic că inexistent. Este suficient să-ți duci copilul în parc să-și facă prieteni sau să te întâlnești cu o prietenă de-a ta care are un copil, iar cei doi să se împrietenească… Dar nu poți să negi faptul că avantajul copilului meu este că și-a petrecut orele de educație într-un mediu colectiv, participând, poate, la proiecte de grup, ore de educație fizică și pauze, în care va socializa net mai mult decât al tău. Mai mult, îi va lipsi o diplomă, care să ateste nivelul său de educare, relevantă în momentul angajării. Crede-mă, sunt în domeniul muncii de la 18 ani.
    5. Da, într-adevăr, noi nu trebuie să judecăm ce se întâmplă în Coreea de Nord. Pentru că noi trăim în România. Și trebuie să judecăm ce se întâmplă în România. Dacă-ți irosești viața și timpul judecând de ce unele triburi din jungla amazoniană încă se închină la zei și altele sunt canibale, ajungi să nu mai faci nimic toată ziua decât să lași comment-uri pe blog-uri și site-uri și să demarezi acțiuni de educare globală. Mă așteptam să cunoști expresia următoare: ”Rufele se spală în familie”.
    6. Dacă nu ești de acord cu faptul că Statul îți oferă ajutoare sociale, nu ai decât să nu fii. Sunt foarte mulți alți oameni care se răzvrătesc împotriva sistemului, nu ai fi prima. Vezi șatrele de țigani (mă refer la cei autentici) care nu își dau copiii la școală și se căsătoresc între ei de la 16-17 ani. Urmează-le exemplul, uite ce bine au ajuns.
    7. Deținătorul acestui blog nu sunt eu. Blog-ul este atât al meu, cât și al lui Teo și, în general, al oricui scrie ceva suficient de bun încât să merite publicat: Maki, Liv și sperăm să mai apară și alții.
    8. Exemplul lui Liv cu privire la general și armată a fost răstălmăcit de tine. Când a făcut această comparație, se referea la exemplul tău cu Coreea de Nord. Adică, mai exact, ceea ce putem noi face și ține de puterile noastre se limitează la granițele României, așa cum ceea ce pot nord-coreenii să facă se limitează la granițele țării lor.
    9. Dacă trăiești în România, nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu ceea ce face Statul, doar pentru că ești cetățean român. Ai citit cu atenție post-ul meu? Eu nu sunt peste tot de acord cu ce face Statul, de-aia am și scris acest articol. Dacă eram, nu avea sens să-l scriu.
    10. În sfârșit, greșeala URIAȘĂ pe care cred eu că o faci este următoarea: taxele, impozitele și toate celelalte dări la Stat pe care le achiți tu nu se duc numai în serviciile sociale despre care s-a discutat aici (Poliție, Pompieri, sănătate, educație, etc.). Banii aceia sunt redistribuiți pentru îmbunătățirea traiului populației, în general. Poate tu ești revoltată pentru că ai impresia că banii tăi s-au dus în asigurarea educației într-o școală generală a unui puști care nu-i al tău, dar te-ai gândit că banii plătiți de tine au fost folosiți pentru a-ți asigura ție căldura iarna sau pentru reparația asfaltului străzii din fața blocului sau, în sfârșit, pur și simplu pentru salariul polițistului comunitar care-ți supraveghează cartierul pentru ca traficanții de droguri și violatorii să fie arestați?
    Sper că te-am lămurit cu privire la poziția mea prin acest comentariu. Dacă dorești să-mi răspunzi, am rugămintea să citești cu mare atenție acest răspuns (o dată, de două ori), pentru a evita confuziile și a nu ne învârti în jurul cozii.
    Mulțumesc pentru timpul acordat.

  10. 1. Eu nu sint de acord sa scriu cu „â” sau „sunt”. „Aibe” a fost greseala mea, am vazut dupa ce a fost publicat comentariul.

    2. Nu impun parerea mea nimanui. Esti liber sa nu imi accepti parerea, poti sa-mi stergi comentariile, nu pot face absolut nimic ca sa te oblig sa crezi ca mine. Diferenta este ca eu vorbesc la nivel de principiu, nu in functie de ce as vrea sau ce mi-ar place. Voi incerca si eu sa-ti arat de ce cred eu ca parerea ta este gresita si de ce nu ai o baza logica de plecare.

    3. Atunci cind majoritatea inclaca drepturile minoritatii nu mai dureaza mult si se ajunge la tirania majoritatii. Intr-o tara libera, drepturile unui om nu trebuie sa fie incalcate, chiar daca acesta este singurul impotriva unei anumite idei. Schimbul de opinii dintre noi este rezultatul parerilor noastre cu privire la rolul guvernului.

    Asa cum am scris mai sus, guvernul are rolul si indatorirea ca sa se asigure ca drepturile cetatenilor nu sint inclacate. Nu doar drepturile majoritatii, ci si drepturile minoritatii. Aici noi 2 nu sintem de acord, pentru ca eu cred ca statul nu are voie sa incalce drepturile nimanui. Tu spui ca e ok sa le inclace pe cele ale minoritatii. De ce ar fi ok, aia nu-s tot oameni?

    Deci atunci cind cineva ajunge la guvernare trebuie sa faca tot posibilul ca sa dea legi astfel incit drepturile nimanui sa nu fie incalcate. Statul are datoria sa faca ce apartine de functiile sale legitime. Toti oamenii au nevoie de aparare impotriva cuiva care vrea sa-i inclace drepturile, deci taxare pentru armata, politie, pompieri, judecatori sint necesare. Statul nu este obligat sa-ti dea un trai decent, ci sa-ti ofere conditiile sa-ti faci un trai decent, daca vrei.

    4. Este trist cind vad ca sint oameni care nu stiu care le sint drepturile si de unde vin ele. Drepturile fundamentale ale unui om nu vin de la un guvern. Nu statul imparte drepturile asa cum considera el necesar. Omul are anumite drepturi atunci cind se naste, iar guvernul este dator sa le respecte. Guvernul poate sa incalce aceste drepturi, dar nu le poate da. Ar fi haois, daca nu este trist, ca sa fac cerere guvernului ca sa ma lase sa-mi exercit drepturile. Trebuie sa fac cerere ca sa ma lase sa-mi hranesc copiii? Trebuie sa fac cerere ca sa ma lase sa traiesc? Trebuie sa fac cerere daca ma lasa sa-mi cheltui banii pe ce vreau eu? Trebuie sa fac cerere ca sa pot sa-mi imbrac copiii? Trebuie sa fac cerere ca sa ma lase sa-i cresc asa cum vreau eu? Poate tie ti se pare normal asa ceva, mie nu mi se pare corect. Astea sint drepturi pe care le am ca om, nu pentru ca mi le aproba guvernul.

    Nu stii despre avantajele/dezavantajele educatiei la domiciliu pentru ca nu ai vazut sau nu ai trait aceasta metoda. Cit despre „avantajele sociale” pe care le au copiii din scolile publice sint lamurita. Elevii nu mai au respect fata de profesori, ii injura, ii bat. Colegii „de pauza” se invata unii pe altii sa fumeze, sa bea. Manelele si Lady Gaga sint la moda, sex si indecenta morala se maninca cu lingurita. De acest fel de socializare are nevoie copilul meu?

    Cit despre diploma, e trist, pentru ca Romania nu respecta dreptul la libertate intelectuala, de aceea nu ar accepta o diploma semnata de mama si de tata, cum o fac tarile mai avansate.

    5. Eu judec ce se intimpla in Coreea si in alte tari in care drepturile cu care este nascut un om sint incalcate de guvern. Pentru mine fiecare om este important si e trist sa vezi cum un guvern se crede zeu si imparte drepturile dupa bunul sau plac.

    6. Nu sint de acord ca sa primesc nici un fel de ajutor de la stat dar nici sa platesc pentru ajutorul altora. Ajutoarele sociale sint furturi institutionalizate. Ca statul sa plateasca concediul de maternitate al cuiva, trebuie sa fure de la altcineva. Ca sa plateasca scoala cuiva, trebuie sa fure de la altcineva. Ca sa plateasca alocatia cuiva, trebuie sa fure de la altcineva. Drepturile celor de la care se fura acesti bani sint inclacate. Nu trebuie sa fi tigan ca sa nu fi de acord cu furtul.

    7. Nu am stiut cine sint patronii acestui blog. Nici nu aveam de unde sa stiu. Kill me.

    8. Principiul din spatele exemplului este acelasi. Daca sintem de acord ca statul corean sa incalce drepturile omului, nu vom zice „pis” atunci cind statul nostru ne incalca drepturile. De fapt sint unii care chiar apara guvernul care incalca drepturile minoritatii. :(

    9. Nu esti de acord cu ce face statul, pentru ca nu incalca destul drepturile oamenilor. Nici eu nu sint de acord cu ce face statul pentru ca le incalca prea mult. Se pare ca sintem la capete opuse.

    10. Asa cum am spus si la celalalt punct, taxele pentru a plati functiile legitime ale guvernului sint singurele care ar trebui sa existe. Educatia, sanatatea, pensiile, alocatiile, ajutoarele de inmormintare, de maternitate, nu ar trebui sa existe. Acestea nu sint functiile legitime ale statului. Acestea se fac incalcind drepturile unor oameni. oameni care se numesc si ei cetateni ai tarii si care se asteapta ca sa le fie aparate drepturile.

  11. Am dorit sa revin cu o completare a post-ului anterior, insa vazand cum a evoluat discutia, all I can say is : WTF IS THIS GAY SHIT ??
    Drept la libera exprimare, ‘ai ? Uite aici libera exprimare : copilul tau are foarte multe sanse sa ajunga socially awkward, unul dintre acei indivizi care sunt mai degraba umbre decat oameni. Cunosti notiunea de bubble wrap ? Let me break it down to you, the way it is : copiii educati la domiciliu intotdeauna vor ramane cu impresia ca au un safety net de fiecare data cand se vor lovi de rahaturile lumii exterioare. Neavand experienta necesara decat in teorie, nu vor sti ce sa faca in momentul in care li se ofera o tigara la coltul blocului, o bordura sau o felatie (in cazul fericit in care pustiul tau va fi baiat dragut care sa aiba o oarecare priza la fetitze cu agrafe roz). Copilul meu, pe de alta parte, va fi aruncat din plin in aceasta societate murdara, haina si nemiloasa, fix pentru a o cunoaste si a sti sa o ia putin la misto si sa se DESCURCE. Copilul meu va invata laolalta cu altii care cel mai probabil vor fuma, asculta muzica de cacat sau mai stiu eu ce. Insa voi avea grija ca plodul sa aiba discernamant si sa inteleaga relatia cauza-efect. Si o va face, voi avea grija de asta. As fi cel putin epic fail ca parinte sa-l fortez sa-si petreaca mai mult timp in casa decat pe afara, dracu’ ! Sa ia toti cainii paduchiosi la tavalit, sa se zgarie in gardurile dimprejurul terenului de joaca, sa SIMTA cum zvacneste in el copilaria. Copilul meu va sti cum e cand iei o decizie si apoi suporti consecintele, al tau va sti cum sa se ascunda mai bine in spatele tau.
    Deja toata discutia asta cu ce face/nu face atotputernicul Stat pentru tine devine extraordinar de redundanta. Asta e, cred, ultima completare de pe aici. My job is done.

    • This proves exactly my point: you have no idea what you’re talking about, but you bark! How do you know so much about home education? Have ever done it? Have you ever seen families doing it? And don’t pick examples here and there, look out at the whole thing. But I don’t expect you to get beyond what the government taught you.

  12. RoleModelu on said:

    1. Ceea ce ai răspuns la acest punct este o mare aberație. Și vorbesc de sensul pur al cuvântului. Nu poți să nu fii de acord cu gramatica limbii române (sau a oricărei alte limbi). Poți să o respecți și să vorbești corect, sau poți să nu o respecți și să fii o agramată. Gramatica unei limbi nu e o chestiune de opinie. Ea a fost definitivată pentru ca reprezentanții unei comunități care vorbesc aceeași limbă să poate să se înțeleagă unul cu altul, fără să lase loc de interpretări.
    2. Nu am de gând să-ți șterg comentariile, mi se pare josnic. Ca idee, între principii și plăceri e o linie subțire, care ține de faptul că principiile se clădesc, în timp, fundamentate pe experiențe de viață și învățăminte, în timp ce plăcerilor le ia mult mai puțin timp să se instaureze. Dar ambele sunt chestiuni subiective, care țin de personalitatea fiecăruia și diferă de la individ la individ.
    3. Perfect de acord cu tot ce ai scris la acest punct cu un mic amendament: dacă una dintre minorități, spre exemplu, este ”grupul pedofililor”, care consideră că e dreptul lor să facă sex cu copii de 7 ani, nu putem vorbi despre respectarea cererilor și principiilor lor, nu? Deci, așa-zisele ”drepturi” ale lor pot fi (și chiar trebuie!) încălcate.
    4. Din nou, sunt de acord cu primul paragraf al răspunsului tău la acest punct. Drepturile fundamentale ale omului nu pot fi impuse de niciun guvern. Dar el are responsabilitatea să instaureze alte drepturi, adiacente celor fundamentale, prin care să mențină ordinea în societatea pe care o reprezintă, prevenind haosul și având ca scop progresul. Acum, să vorbim despre următoarele 2 paragrafe. Nu ai idee cât de ușor se poate falsifica orice fel de diplomă. Darămite una semnată de mama și tata? Ai vrea ca toți gogomanii (pe care presupun că îi întâlnești pe stradă, ăia care nu știu decât să urle în tramvai sau care vând telefoane pe după blocuri) să aibă o astfel de diplomă? Nu prea cred. Altceva: da, copilul tău este expus în societatea modernă la toate riscurile despre care ai vorbit mai sus. Cu toate acestea, dacă îi asiguri o educație morală și etică solidă acasă, el nu va pune în aplicare tot ceea ce vede, fără a trece aceste lucruri prin filtrul propriei gândiri. Sau poate crezi că influența ambianței sociale este mai mare decât influența educației primite de la părinți? Pentru că n-ar trebui să fie.
    Ca o mică adăugire, replica lui Maki (care se încadrează punctului de față) este foarte pertinentă, cu amendamentul că ea are tendința să fie un pic mai explicită și tranșantă. Nu i-o lua în nume de rău. Tu știi că sunt copii care fumează și beau în pauzele de la liceu, dar el știe? Când va ieși din casă fără tine cum va reacționa? Când se va duce la primul loc de muncă și în ziua de salariu va fi invitat să meargă cu colegii de muncă la o bere ce va face? Nu ai cum să îl protejezi etern. O dată și o dată va fi expus, singur-singurel, societății, așa cum este ea, cu părțile ei bune și cu părțile ei rele, iar tu nu vei fi acolo să-i spui ce și cum să facă. Și atunci ce va face? Știi, mai e o expresie care îmi place, și anume ”practica e mama teoriei”. Și cel mai bine e să înceapă practica socializării la vârste fragede. Dacă-i dai drumul în fața blocului la 5 ani sunt net mai mici șansele să se apuce de fumat sau băut decât dacă i-ai da drumul la 20. Eu înțeleg că ai îmbrățișat acest drum în viață. Nu e unul pe care l-aș urma cu copiii mei, dar astea sunt alegerile mele și ale tale. Înțelege-mă, te rog, nu încerc să îți zic ”Nu e bine ce faci”, dar îți zic ”Aspectul ăsta l-ai luat în calcul?”.
    By the way, nivelul tău de engleză este sub mediu. Recomand meditator pentru limba engleză copilului tău.
    5. Înseamnă că ești o persoană cu niște încărcături emoționale foarte mari și, din punct de vedere psihologic, ești mult mai predispusă la o cădere nervoasă. Literalmente vorbind. Părerea mea e că nu te ajută să-ți bați capul cu lucruri care nu depind de tine, nu te privesc sau nu te influențează. Ai putea face lucruri mult mai importante pentru tine în timpul irosit astfel.
    6. Răspunsul la ce ai scris la acest punct ți l-am dat deja în comment-ul precedent, la punctul 10 și în acest comment, la punctul 10. Nu mai reiau.
    7. Puteai vedea pe prima pagină a blog-ului, în post-ul de introducere. Sau la pagina de ”contact”. But you may live.
    8. Răspunsul la ce ai scris la acest punct ți l-am dat deja în acest comment, la punctul 5. Nu mai reiau.
    9. Măcar suntem de acord cu faptul că amândoi nu suntem de acord cu ce face Statul în momentul de față. Punctul acesta a ajuns la un numitor comun, într-un final. Mai sunt 9.
    10. Sunt foarte mulți oameni care se bucură de existența acestor ajutoare despre care ai vorbit aici. Și, atunci, care e sugestia ta? Nu cumva, considerându-te o minoritate și fiind în dezacord cu situația ajutoarelor sociale actuale încalci dreptul unui alt om care este în acord cu tine? Iată, un cerc vicios.

  13. 3. Eu am facut referinta la drepturile fundamentale cu care se naste un om. Un om nu se naste cu dreptul fundamental de a avea sex cu minorii. Nic cu dreptul de a fura. Nici cu dreptul de a ucide. Acestea sint vicii, nu drepturi. Nici cu dreptul de a conduce masina. Exista anumite reguli pe care trebuie sa le implinesti ca sa ti se dea carnetul de conducere. In general aceste reguli sint puse ca sa nu incalce dreptul la viata al altor oameni.

    Parintele, prin statutul lui are dreptul si datoria sa isi hraneasca, imbrace si educe copilul. Cind statul il opreste sa faca aceste lucruri, ii incalca dreptul parintelui.

    4. Nu prea inteleg chestia cu falsificarea. Adica vrei sa spui ca toti cei care au o diploma de stat au o educatie exemplara si cunostinte inalte? Sa fim seriosi…

    Cit despre asa zisa „socializare” sint mai multe aspecte. In primul rind, si de aici rezulta daca se vorbeste in cunostinta de cauza, un copil educat acasa nu sta legat cu lantul de masa de bucatarie, dimpotriva, are mult mai multe sanse ca sa interactioneze cu oameni de toate virstele. Cind va avea un loc de munca, el nu va lucra doar cu oameni de virsta lui, asa cum este invatat la scoala, ci cu tot felul de oameni. „Socializarea” din clasa este una falsa, care nu se intilneste nic unde in viata reala.

    Apoi, copilul este in curs de crestere, de dezvoltare, de aceea este si legal sub autoritatea parintilor pina la majorat. Nimeni nu planteaza o saminta de rosie afara, ci o pune inauntru, la caldura, pina cind planta este destul de rezistena la vremea de afara. Tot asa vad educatia de acasa. Imi pregatesc copiii cum sa faca fata lumii de adult, intarindu-i acasa. Le dau o baza solida pe care sa se bazeze atunci cind sint chemati la o bere. Ii invat ce sa faca atunci cind eu nu voi mai fi acolo. Cine crezi ca e mai usor de pacalit, un copil de 8-10 ani sau un om de 20 de ani?

    5. Nu imi bat capul si nu-mi irosesc timpul pe ce se intimpla in Coreea, ci stau pe acelasi principiu: drepturile omului nu au voie sa fie incalcate de stat. Acesta se aplica oriunde si oricind, Coreea era doar un exemplu.

    10. Cum incalc eu drepturile cuiva daca nu iau banii munciti de altii? Cum inclac eu dreptul cuiva daca nu primesc alocatie, somaj, ajutor de inmormintare, de maternitate, bursa, etc? Dimpotriva, respect banul fiecaruia si nu-l iau doar pentru ca ma bucur de existenta programelor sociale. Eu sint responsabila pentru viata mea si a familiei mele.

  14. mybrebenel on said:

    Aloooo, natiune!!!! Calmati-va, fratilor! Va las singuri doua zile si va faceti de cap :)
    Iarasi observ, domnule Vlad, cum iei foc cand cineva, oarecine, isi permite sa nu fie de acord cu tine. Nu ca aici as fi perfect de acord cu interlocutoarea ta, cea noua. Pe undeva rezonez, in alte parti, aleg sa nu ma exprim si sa evit jigniri si dezacorduri, insa toti suntem liberi sa alegem ceea ce consideram ca ni se potriveste si basta. Pana si Statul asta care a bagat zanzanie intre voi, isi aroga niste libertati pe care, pare-se, nu le putem combate.
    Hai sa va calmati acum ca strica si nu veti mai avea energie sa va contraziceti si pe alte subiecte.
    Aaa si ca tot ne-ai invitat la polemici, nu sunt de acord cu tot ce-ai scris, dar fie, treaca de la mine de data asta :) Nu ma pasioneaza atat de mult subiectul, il preferam pe Andrei.

  15. Teo on said:

    Chat, chat, chat.

    Cristina, termină cu tâmpeniile. Părerile tale ar putea da prilejul unei discuţii interesante, dar nu ai capacitatea de a aduce nişte argumente pertinente. Sau de a vedea mai departe de vârful propriului nas. Ca fapt divers, dacă n-ar exista ajutor de şomaj, ai avea şanse mai mari să-ţi dea în cap un şomer care trebuie să ducă de mâncare copiilor. Dacă educaţia n-ar fi gratuită (în principiu, cel puţin), puştii de azi ţi-ar lua gâtul peste 15 ani. Tot pentru bani. N-ai decât să urli că trebuie să fii protejată, până suni la Poliţie eşti jefuită de 10 ori.

    Că tot povesteai despre creştinism, parcă se spunea că trebuie să-l ajuţi pe aproapele aflat în nevoie. Ţi-am mai spus că nu e vorba despre părinţii copilului căruia-i plăteşti tu şcoala, ci despre copilul acela. El ce vină are că părinţii lui nu-i pot asigura educaţia? Fiecare pentru el, dar vorbim despre viitorul unui copil. Unde sunt principiile creştinismului? Sau eşti selectivă şi aici?

    Ah, mi-a plăcut partea cu „eu nu sunt de acord cu regulile limbii române”. Ce urmează, tabla înmulţirii? Legea gravitaţiei? Am impresia că eşti mai rebelă decât un copil de 15 ani. Iar orizonturile tale sunt cam la fel de largi ca ale lui.

    • Eh, nu ai pe ce sa te bazezi cind spui aceste lucruri. Inainte de a exista somaj oamenii au lucrat. Cei care nu au putut lucra au avut familie care a lucrat. Inainte de a exista obligativitatea de a frecventa scolile de stat ce au facut oamenii? Ai citit vreodata documentele scrise inainte de 1900? Ai citit „The Federalist Papers”?? Spune-mi pe cineva astazi care poate scrie astfel de lucruri. Oameni ca Washington, Jefferson, Madison, Lincoln nu au mers la scoala si de aia nu au dat in cap altora pentru o bucata de piine.

      Da, crestinismul spune ca trebuie sa-ti ajuti aproapele, dar spune s-o faci DE BUNA VOIE, nu SILIT de stat. E o diferenta, nu? Daca parintii respectivi vor sa-si trimita copiii la scolile de guvern nu au decit sa o faca. Nu inteleg, insa, de ce statul incalca drepturile parintilor care nu vor sa-si trimita copiii la scolile de stat, ci vor sa se ocupe ei insisi de educatia lor?

      Exista discutii intre filologi care nu accepta trecerea de la î la â, asa ca nu sint singura. Apoi, ninu ma intereseaza atit de mult, pentru ca nu scriu nimic oficial ca sa fiu penalizata sau sa primesc nota mica. Asa am invatat sa scriu la scoala, asa scriu. Parca discutam aici cit de buna e scoala de stat, nu?

      • Teo on said:

        Mă bazez pe realitate. Nu-mi spune că tu consideri că încă e valabil ce se-ntâmpla în urmă cu un secol sau două.

        Pentru că trebuie să existe un standard. Dacă eu îmi ţin copilul acasă şi-l învăţ ce-mi trece prin cap, sunt şanse mari să-i umplu capul cu prostii/chestii inutile şi să-l pregătesc să devină un ratat. Revenind la ce discutam: statul a consacrat unul dintre principiile creştinismului.

        Pentru cineva care promovează cu atâta vehemenţă educarea copiilor acasă, faci cam multe greşeli.

        N-am înţeles care e legătura între ce discutăm noi aici şi „The Federalist Papers”.

      • Nu poti spune ca doar daca mergi la scoala devii educat. Dovada fiind „The Federalist Papers” scrise de oameni care nu au mers la scoala, si totusi, ideile expuse acolo sint superioare a ceea ce aflam in ziua de azi, cu scoala publica obligatorie.

        Daca fac greseli este pentru ca asa de buna este scoala de stat, astfel de educatie superioara am primit.

  16. Liv on said:

    Da, am citit „The Federalist Papers” si exemplul tau e, din nou, absurd. nu exista sistemul public de invatamant cand era Washington copil sa merga la scoala (nici SUA nu prea exista pe atunci). si by the way, daca tot esti atat de culta ar trebui sa stii ca toti cei enumerati de tine erau filthy rich (exceptand Lincoln) deci nu prea aveau nevoie sa dea in cap pt o paine, nu pt ca „nu au mers la scoala”!

  17. RoleModelu on said:

    Dragă Cristina. Suntem aproape de finalul discuției demarată pe 10 puncte cu câteva comment-uri în urmă. Văd că am căzut la pace în majoritatea, așa că îmi propun să-ți dau răspunsul și la cele 3 puncte pe care le-ai lăsat încă pending:
    3. Ai făcut, din nou, o confuzie: când am dat exemplul cu pedofilii încercam să-ți arăt diferența dintre drepturi universale și drepturi însușite (sau, în cazurile de psihoză gravă, imaginate). Evident că pedofilul se încadrează în categoria a doua. Dar întrebarea mea pentru tine este: dreptul de a-ți educa copilul acasă este un drept universal, just. Asta pentru că toți părinții cu ambele emisfere cerebrale funcționale își educă copiii și acasă (și înainte de școală, și în timpul, și chiar după). Fie că e vorba de moralitate și etică, religie, concepții despre viață, bun-simț sau materii de școală. Dreptul de a refuza educarea în școli (educare pe care o națiune întreagă o face) este un drept imaginat de tine sau universal?
    4. Aici iar am ajuns la un semi-numitor comun, dar vreau să-ți răspund la întrebarea din finalul răspunsului la acest punct. Un copil de 8-10 ani are șanse majore să fie păcălit de oricine, just. Însă, în general, el este învățat de acasă, înainte să iasă la joacă în fața blocului cu ceilalți copii de 8-10 ani să nu se încreadă în străini, să nu primească nimic de la nimeni (țigară, băutură, chiar și un suc sau o prăjitură), să nu se joace în mijlocul străzii, etc.. Individul de 20 de ani poate fi la fel de ușor de păcălit, de oricine. Nu există pe lumea asta, nicio persoană care, în momentul în care socializează cu o altă persoană, să nu își bazeze comportamentul pe o combinație între sentimente și rațiune. Aceste sentimente sunt cele care facilitează ”păcălirea” despre care vorbești. Așa că acum vreau e să-ți adresez o întrebare. Ce e mai bine? Un copil de 8-10 ani să fie păcălit să sară un gard să fure niște prune de la cineva sau un individ de 20 de ani să fie păcălit să ia o pastilă de ecstasy?
    5. Mă bucur că măcar aici mi-ai înțeles punctul de vedere.
    10. Nu m-ai urmărit. Tu, neplătind taxele care se vor transforma în ajutorul de șomaj al altuia, îi încalci acestuia drepturile. Despre asta vorbesc. Cât despre ce a zis Teo, lucrurile stau exact așa. Nu știu exact sub ce clopot de sticlă protector trăiești tu, dar în lumea de afară, oamenii chiar rănesc și ucid pentru bani. Și dacă ar fi și mai punțini… atunci să te ții.
    În sfârșit, fără legătură cu vreunul din punctele anterioare, vreau doar să-ți mai atrag atenția că TIMPUL TRECE. Nu mai suntem înainte de 1900. Nici când erai tu puștoaică în școală și se scria ”sînt”. Expresia aia, ”dacă lupți împotriva curentului, mori electrocutat” este adevărată. Legea junglei din savana africană se aplică și în orașele oamenilor de pe toată planeta. Iar previziunea pentru tine este că vei suferi o mare decepție la un moment dat. Iar atunci te vei întreba de ce nu e lumea așa cum vrei și ți-o imaginezi tu. Pentru că nu e. Așa merg lucrurile. Te adaptezi sau pierzi.
    Brebenel, scuză-mă, de data asta m-am aprins pentru că am fost în total dezacord cu ce vorbea Cristina, mărturie stau comment-urile de mai sus. Nu puteam să închid ochii și să zic ”Da, așa e, ai dreptate” pentru că vine în dezacord (TOTAL) cu opinia mea. Dar, după cum vezi, ne apropiem de final.

    • 3. Unde scrie ca parintii trebuie sa-si educe copiii doar inainte de scoala, si putin dupa scoala? Ce este gresit cu educara lor si in timpul scolii? Dreptul de a educa copiii conform propriilor convingeri este un drept fundamental recunoscut de Constitutie.

      4. Datoria mea de parinte este sa-mi educ copiii asa cum consider eu ca e bine. Pina la 18 ani sint sub autoritatea mea. Ce face dupa acea este alegerea lui. Eu incerc sa-l prepar pentu viata cit pot de bine. Restul depinde de el.

      10. De unde are cineva dreptul la banii altcuiva? Este nascut cu acest drept? Sau comunistii ne-au invatat ca daca nu primim ceva fara ca sa fi lucrat pentru acel ceva, sa iesim in strada sa ne omorim?

      Stiu ca statul ne obliga ca sa platim taxe. Nu inseamna ca este si corect. Dar atunci sa nu ne asteptam ca lucrurile sa mearga inspre bine, pentru ca nu va fi asa.

      Deocamdata eu nu primesc nici un ajutor social de la stat. Imi educ copiii acasa si o fac fara absolut nici o interventie din partea statului. Imi pare rau ca sint parinti in Romania care ar vrea sa faca la fel dar statul nu le da voie. :( Statul vrea control, nu educatie.

  18. Antonia on said:

    ok.am urmarit tot ce s-a spus pana acum…si deja devine penibil.Cristina,nu primesti ajutor pt ca nu vrei?l-ai refuzat? cat vizavi de educatia acasa,e discutabil. da,tu ca parinte ti-l educi cum crezi tu mai bine,dar sa-l tii acasa,sa nu mearga la scoala,sa nu stie ce e ala colectiv,disciplina,sa socializeze ,un program bine stabilit etc,e gresit.scoala ca si gradinita,te ajuta.sunt lucruri de care va avea nevoie in viata ,iar tu ca parinte il privezi de ele. cum naiba sa invete sa se descurce,sa se zbata pt el,pt drepturile lui,sa stie ce e bine si ce e rau,sa se dezvolte ca si individ,sa cunoasca,sa afle sa simta,sa traiasca, daca tu il tii intr-un balon?cand se va sparge Cristina,il va durea rau curu.si n-o sa stie ce l-a lovit. e alegerea ta,faci cum vrei.dar cand va veni si iti va spune „mama,mi-ai facut un mare rau” o sa te doara. de ex.am un nepotel (prin alianta ,nu conteaza).parintii lui plini de bani,bunica profesoara de romana,meditatii etc. nu are voie sa se joace cu copii,este educat acasa,nu are voie sa murdareasca o haina de pe el,are N restrictii etc.si m-a intrebat intr-o zi ,de ce el nu are voie sa se joace cu copii in parc?de ce nu merge la scoala?de ce parintii lui merg la munca,vin acasa si il ignora? dupa care mi-a spus „lasa,ma fac eu mare si scap” sa-ti spuna un copil de 6 ani asta…e aiurea.foarte aiurea. daca il tii prea strans in lesa,cand va scapa va ajunge rau. vorbiti de stat? statul ti-a indatorat tie copilul,nepotii si multe generatii de acum inainte,i-a ingropat in datorii. da,sunt multe taxe inutile sau exagerat de mari. dar asa cum tu platesti aceste taxe,statul este obligat sa iti asigure servicii de calitate,sa-ti respecte drepturile si asa mai departe.statul traieste de pe carca noastra.statul ar trebui sa fie in serviciul nostru,pt interesele noastre. sistem sanitar bine pus la punct,invatamantul la fel.e distrus. invatamant gratuit? unde naiba? nu e deloc gratuit.conditiile din scoli lasa de dorit.eu am avut contact atat cu gradinita cat si cu scoala. e dezastru. de ce sa platesti tu pt altul?alocatie etc?e urat ce spui.este foarte urat. tu daca ai fi intr-o pb,intr-un impas,nu te-ai ajunge,ai vedea cum e. nu stiu de unde le scoti si ce fel de om esti.dar in mod clar esti egoista,increzuta,rece etc. sunt atatia copii care isi doresc sa mearga la scoala,sa invete,sa se joace cu copii si Dumnezeule cati am intalnit.si nu au cum,nu au cu ce.nu se uita nici dracu la ei.cum poti sa te suporti?nu vrei sa ajuti?nu ai cum?ok.dar macar taci din gura si nu jigni acei oameni care vor dar nu pot.dar nu vreau sa intru in detalii prea multe. statul ne fute rau,dar noi ne facem si mai mult rau pt ca suntem ignoranti si avem talentul de a ne face burta mare si a ne pisa pe cel de langa noi.e trist….sunt scarbita.

    • Deja devine plictisitor sa tot repet aceleasi lucruri si degeaba.

      Da, refuz orice ajutor social, pentru ca este de datoria mea sa am grija de familia mea, nu este datoria vecinului.

      Apoi ma apuca risul, serios. De unde stii ca nu stie ce e ala colectiv? De unde stii ca nu stie ce e aia disciplina? Sau sa socializeze? Ce lucruri bune inveti la scoala pe care eu nu imi pot invata copiii? De unde stii ca nu-i invat ce e bine si ce e rau? Sau numai la scoala se poate invata asa ceva? De unde stii ca ei nu pot cunoaste, nu pot simti sau trai? Stii tu sigur ca-i tin intr-un balon?

      Foarte putini oameni platesc taxe care sa acopere cheltuielile statului pentru educatia copiilor lor, pentru alocatii si toate ajutoarele care le primesc. Exista tari unde nu se dau alocatii sau concediu de maternitate, cum se face ca oamenii aia nu mor de foame din cauza asta?

      Sint satula sa vad cum comunistii ne-au indoctrinat sa credem ca daca statul nu ne „educa” nu putem gasi informatiile oriunde altundeva. Sint satula sa vad cum comunistii ne-au indoctrinat sa credem ca parintii sint niste dobitoci si nu stiu sa-si educe copiii, ei care la rindul lor sint educati de scoala publica. Oare nu inseamna ca scoala a esuat, ca nu fost in stare sa scoata niste parinti cu cunostinte minime? Sint scirbita sa vad cum mi se baga pe git ideile socialiste si esti tratat ca un nebun daca vrei libertate. Blah!

  19. RoleModelu on said:

    Dragă Cristina (din nou).
    3. Încep să cred că îmi pierd timpul discutând cu tine. Recitește cu atenție comment-ul meu anterior la acest punct și vei vedea că și eu am zis că este normal ca un părinte să își educe copilul și în timpul școlii. Deosebirea constă în faptul că eu vorbeam de educație morală, comportamentală, principială, poate chiar religioasă. Nu informațională. Al doilea aspect: da, am reținut, dreptul de a-ți educa copilul conform propriilor convingeri este garantat de Constituție și drept fundamental din naștere. Ai mai spus asta de mult prea multe ori până acum. Eu mă refer la educația informațională: matematică, limba română, geografie, etc.. Bineînțeles că dacă tu-ți educi copilul să fie mormon, ortodox sau budist, mie mi-e egal și Statul nu are niciun drept să te oprească. Religia este alegerea ta. La fel și educația care ține de principii, etică și moralitate, atâta timp cât nu intră în conflict cu drepturile celorlalți cetățeni. Am căzut de acord acum sau chiar e nevoie să desenez?
    4. Sunt total de acord cu această afirmație a ta. Mai departe.
    10. OK, discuția despre taxe și ajutoare sociale nu mai am de gând să o reiau pentru că e clar că nu ai priceput nimic din ce ți-am spus eu și ceilalți până acum cu privire la acest aspect. Dar permite-mi să mai fac 3 precizări. Nu Statul ne învață să ieșim în stradă să omorâm dacă nu avem bani, ci foamea. Interesant cât de înverșunată ești împotriva comuniștilor și, totuși, din toate persoanele care au comentat pe-aici ești singura care scrie ca ei (mă refer la deranjantul ”sînt”, bineînțeles). În final, mi-aș dori să-ți adresez și o întrebare: cum se face că ai potența financiară să susții educația copilului tău acasă, neprimind niciun ajutor social? Lucrezi în domeniul public sau privat? Este un amănunt foarte interesant pentru mine.
    Cu toată exprimarea ei ”colorată”, sunt de acord cu mai tot ce a zis Antonia, mai puțin modul tranșant în care se referă la copilul/copiii Cristinei care trăiesc într-un balon. Dar îi împărtășesc părerea că va veni clipa când acesta/aceștia îi vor reproșa că i-a ținut suficient de departe de societate încât să vadă prea târziu că în lumea de afară nu e așa de ușor să supraviețuiești cum îi/le spunea mama lor când îi medita acasă.
    În sfârșit, Cristina, dacă există țări așa de feerice cum spui tu, în care viața este așa cum îți dorești tu să fie și aici, de ce nu te duci acolo? Du-te într-o țară liberă și lasă-ne pe noi, ăștia ”încuiați” să trăim în aceste condiții vitrege care vin în contradictoriu cu drepturile fundamentale pe care le tot ridici tu în slăvi.

    • Se pare ca nu eu sint ceea care nu intelege. Am intrebat unde scrie ca parintii nu au voie sa ofere o educatie informationala copiilor lor? Unde scrie ca parintii sint buni numai pentru a-i invata bunele maniere si religia? Poate imi arati desenul respectiv care arata acest lucru.

      Pot sa-mi educ copiii acasa facind sacrificii. Renunt la multe lucruri pentru a fi in stare sa-mi educ copiii.

      Sint satula de afirmatii fara acoperire. Se pare ca ai ajuns sa vorbesti fara sa sti. De unde stii ca-i tin untr-un balon si departe de societate? Esti prezent aici ca sa vezi? Nu. Cerceteaza inainte de a face astfel afirmatii.

  20. RoleModelu on said:

    Vorbesc dintr-o perspectivă rațională. Profesorii (specializați pe materiile lor) sunt mult mai calificați să ofere informații mai corecte și variate unui copil, în dauna unui părinte care trebuie (de unul singur) să ofere aceleași informații unui copil. Vorbim de competență și cunoștințe, nu de tactici pedagocice. Prin urmare, mă gândesc că pentru a fi în stare să-ți educi copiii acasă trebuie să ai (ca și individ) cel puțin tot atâtea cunoștințe specifice fiecărei materii cât toți profesorii la un loc. Este acesta cazul de față?
    Nu mi-ai răspuns la întrebare. În ce domeniu lucrezi? Sau e vreun secret? :)
    Bun, în cazul ăsta, să lăsăm timpul să vorbească. În perioada în care copiii tăi vor păși singuri în viață, fără ghidarea ta, dacă se va întâmpla ce am prezis eu, Antonia și Maki (cu câteva comment-uri în urmă), să ne anunți. Nu de alta, dar nu vreau să-mi refuz plăcerea de a-ți spune ”I told you so”.

    • Asa crezi ca vorbesti dintr-o perspectiva rationala, dar asta pentru ca nu cunosti nimic despre acest sistem. Nu am spus niciunde ca parintele preda toate materiile, ci ca parintele este in controlul educatiei copiilor. Acolo unde parintele are cunostinte limitate poate sa apeleze la un ajutor.

      Hai sa te educ pe tine si pe cititorii tai. Sint sute de familii care isi educa copiii la domiciliu in zona unde stau. Foarte multi parinti au terminat o facultate de matematica, fizica, chimie, biologie, etc. Multi au fost profesori la viata lor. Cind si-au intemeiat o familie si au avut copii, au preferat ca sa-i invete acasa. Ati priceput pina acum?

      Ei, s-au format astfel de multe grupuri si fiecare ofera ceea ce cunoaste. Mama care a fost profesoara de biologie invata copiii carora parintii nu cunosc biologie. Copiii ei sint invatati de alta mama care stie matematica dar ea nu stie. Deci care este diferenta dintre materiile din clasa si cele de acasa? Diferenta este ca daca o mama vrea ca materiile sa fie predate din perspectiva evolutionista/umanista, aceasta mama isi alege profesori (alte mame sau tati) care preda din aceasta perspectiva. Daca eu vreau ca copiii mei sa invete din perspectiva crestina, EU ALEG MANUALUL si apoi caut profesorul care este dispus ca sa predea acest manual. Un profesor poate avea cam 10 elevi in clasa, nu depinzind de virsta acestora (ca in scolile de stat) ci de capacitatea intelectuala a acestora. Rata profesor/elev este mult mai buna decit cea din scoli. Pe linga ca primeste o educatie academica superioara celor din institutiile de stat, copiii se socializeaza! Huh!!! Exista asa ceva la copiii care nu merg la scoala???? Nu se poate!!!! Chestia este ca toate astea se fac sub supravegherea parintilor, si acolo unde trebuie corectare, parintele este prezent, nu trebuie ca un copil sa se ia dupa colegii sai. Wow, parintele sa se ocupe de copiii sai? Unde s-a mai vazut asa ceva? Cu siguranta nu conform statului socialist care spune ca parintii sint niste dobitoci!

      Nu, nu lucrez, sint casnica. Am scoala de asistenta medicala, dar renunt la acei bani pentru a-mi educa copiii. Asa cum am spus, parintii au datoria sa se ocupe de copiii lor.

      Anul acesta fata mea cea mare va termina clasa 12-a. O sa-ti scriu in toamna cind va merge la facultate daca diploma semnata de mama si de tata este acceptata si daca ceea ce ai prezis tu si cititorii tai va fi adevarat. Daca nu, sper ca nu-mi refuzi mie placerea sa-ti spun „I told you so”, asa-i?

  21. RoleModelu on said:

    Acum, că mi-ai elucidat misterul, am înțeles, în sfârșit. Cu acest comment, eu sunt dispus să încheiem discuția asta mult prea lungă. Ideea nu e rea, mi s-a răspuns la toate întrebările pe care le aveam. Vreau doar să precizez că îți înțeleg comportamentul, dat fiind faptul că acum știu că faci parte dintr-o sectă. Ca o ultimă precizare, intră și tu la clasa de limba română la care e fiica ta, mai ai ceva de lucrat la vocabularul tău până poți comunica corect cu cineva.
    Și, da, bineînțeles că îmi poți spune ”I told you so”, atâta timp cât eu mi-am asumat acest drept. Este un principiu fundamental al dreptului la libertate.

    • Este foarte arogant din partea ta ca sa insulti oamenii cu care nu esti de acord. Faptul ca cred in Dumnezeu nu ma face apartinatoare unei secte. Eu comunic destul de bine, dar ignoranta ta nu poate intelege cuvintele mele.

      PS. Fetele mele nici nu merg la clase de limba romana. Nu au de ce.

  22. Antonia on said:

    :)))))))))))))))))))))))))))))))))))) nu au de ce? si de la cine invata limba romana?gramatica?de la tine? daca da,sunt pe drumul cel bun ! faci o treaba minunata :)) pe bune acum,devine penibil.ce naiba s-a lungit discutia asta atat de mult? mai Vlad (daca nu ma insel) nu mai fi arogant ! jignesti oamenii.e frumos? daca prostia ar durea, cred c-ar durea si gaura curului. pe bune. ar fi tare bine! s-ar mai curata lumea asta de naivi,creduli,inculti,agramati si lista e luuuuuuunga! si asta ma duce la noul post al lui Teo.ajung si acolo. Cristina,nu stiu parerea ta si nici nu sunt sigura ca as vrea s-o aflu…dar m-am bucurat timp de o secunda,ca-ti tii copii acasa.ma rog,educatie data de tine. nu ti se paga religia pe gat cum vrea dragul nostru STAT mai nou. ca ti-i vedeam la olimpiade de religie :))) hai ca m-am amuzat destul pe ziua de azi !

    • Antonia on said:

      BAGA pe gat. greseala mea. a fost doar o clipa de neatentie. eu am mers la orele de romana .Limba si literatura romana.

    • Copiii mei nu au nevoie ca sa invete limba romana pentru ca nici nu au interesul sa viziteze Romania. Decit la olimpiade ateiste mai bine de religie :))))))) Decit indoctrinat de stat, mai bine liber :))))))) Trist ca unora le plac lanturile sclaviei :(((

  23. RoleModelu on said:

    Dragă Cristina. Sunt arogant, de felul meu, cu oamenii pe care îi consider nedemni să mănânce din aceeaşi farfurie cu mine. Dacă m-ai simţit aşa, se poate să fii unul din acei oameni. Nu te consider o sectantă din cauza credinţei tale în Dumnezeu. Şi eu cred în Dumnezeu. Se poate, însă, ca manifestarea credinţelor noastre să difere. Te consider sectantă din cauza modului în care îţi trăieşti existenţa într-un mediu izolat, alături de o mână de oameni, blamând mediul exterior pentru că nu concordă cu felul vostru de a vedea lumea. Ca Martorii lui Iehova. Sau acoliţii lui Bivolaru. Copiii tăi nu au de ce să înveţe limba română. Sigur că da. Doar eşti dezgustată de faptul că eşti româncă, ai fi preferat să trăieşti pe o insulă pustie cu sectanţii tăi şi să vă formaţi propriul trib unde să vă vorbiţi unul altuia cu „sînt” şi „ca să”. De ce să viziteze România? Ce pot vedea în pozele sau slideshow-urile arătate de vreo altă mamă sectantă e suficient. De fapt, de ce să părăsească pereţii căminului? Poate se stacojesc şi se usucă precum o stafidă. Nu sunt ignorant. Îmi apăr convingerile şi concepţiile mele. În egală măsură, pot spune că tu eşti ignorantă. În sfîrşit, nu te-am insultat. Cei ce au mai comentat acest articol pot confirma că ce ţi-am scris în comment-ul precedent şi în acesta nu sunt insulte. Este doar o manifestare a repulsiei mele faţă de astfel de mentalităţi care bat uşor spre paranoice. Dar, dacă vei dori, îţi pot arăta şi ce înseamnă să insult pe cineva. Aş vrea, totuşi, de dragul conversaţiei civilizate purtate până acum, să nu o fac.
    Antonia, din nou, tranşantă, explicită, dar cu un punct de vedere pertinent. Te aprob.

    • Ma insulti prin faptul ca nu stii si nu ai habar cum traiesc. Vin in contact cu mai multe persoane decit o face o familie care isi da copiii la scolile publice. Am crescut in Romania si am vazut cercul in care se invirteau familiile. Foarte ingust. Copiii mei se intilnesc cu mult mai multi copii si in diferite zile decit aceia care sint intr-o clasa de 30 de copii, aceasi in fiecare zi.

      Ma insulti pentru ca insinuezi ca blamez exteriorul. Nu ma intereseaza cum aleg altii sa traiasca, dar nu sint de acord sa mi se impuna mie felul lor de viata. Nu blamez pe nimeni, dar vad ca altii nu au loc de noi, astia, care vrem sa fim liberi de indoctrinarea guvernului.

      Nu, nu vreau sa traiesc pe o insula, vreau sa traiesc intre oameni care respecta dreptul altor oameni, nu care ii bat in cap pentru ca nu cred cum cred ei.

      Din fericire, nici slide-showri nu le arat, ca n-am de ce. Oameni ingusti la minte care nu sint in stare sa gindeasca dincolo de cit le permite guvernul nu sint ceva cu care sa le umplu mintea copiilor mei.

      Vorbim de 4 pereti??? Ha ha ha!! Cine sta 6 ore intre 4 pereti? Copiii din scolile publice!! Cine vine acasa, intre 4 pereti ca sa faca lectiile spre indoctrinare??

      Nu iti aperi convingerile si nici conceptiile. Nu ai adus absolut nici un argument din care sa reiese ca guvernul are dreptul sa impuna standarde educationale copiilor. Doar te rezumi la epitete. Si sclavii spun ca lanturile sint usoare.

  24. RoleModelu on said:

    Ai dreptate. Sunt un sclav și un îndoctrinat al Guvernului. Nu am adus nici un argument și nici nu îmi apăr concepțiile sau convingerile. Nu pot gândi mai mult decât îmi permite Statul care mi-a spălat creierul de mic. Mi-aș dori să fiu ca tine, liber și apărător al libertății. Dar nu pot, pentru că am fost înlănțuit de mic… :(

  25. Mama, inca n-ati terminat ? Go grab a beer to cool down, for Christ’s sake.

  26. RoleModelu on said:

    Eu am terminat, după cum poți citi mai sus.

  27. mela on said:

    Ma seaca o idee de ceva timp. Eu nu mai vreau stat.
    Daca 30% din venitul meu il dau statului, 30% cel ce m-a angajat, dau 1 leu TVA la o ciorba facuta din ingredinte ce au fost supuse unui impozit de persoane a caror venituri sunt impozitate intr-o organizatie care plateste impozite in fine, angregat nu cred ca exagerez ca 3/4 din ce produc dau statului.
    Cer invatamant de calitate sau sanatate si mi se zice ca statul nu are bani pt ca are datorii externe sau pentru ca economia este in recesiune, sau exista deficit bugetar sau orice alt motiv.
    Ei bine daca tot venitul ce mi s-ar cuvine mi-ar apartine cred ca as putea sa imi cumpar acces la sanatate (pe care oricum il platesti suplimentar + spaga), mi-as plati un abonament la o „politie privata”, mi-as plati studiile.In momentul in care un serviciu prestat isi recunoaste valoarea in pret ii creste calitatea.
    Sunt convinsa sa mi-ar mai ramane o patrime (pe care o am si acum dealtfel) cu care sa traiesc dar toate institutiile ce imi vor presta servicii de sanatate, educatie, securitate si toate celelalte pe cate statul mi le asigura prost vor constientiza ca sunt de fapt clientul lor si imi vor vana fidelitatea.
    Iti dai seama cate casierite se vor sinucide constientizand ca in acest caz ar trebui sa imi zambeasca si sa imi raspunda la buna ziua?
    Nu stiu daca ma refer la privatizare sau anarhie, inca diger ideea
    In fine..:)).
    tot ce vroiam sa zic e ca tot ce numesti tu mai sus gratis, inconstient il platesti din ziua in care te-ai nascut.

  28. RoleModelu on said:

    Da, e un punct interesant de vedere. Trebuie să mărturisesc că oferă o nouă perspectivă, mai ales dacă luăm în considerare tot ce s-a comentat pe-aici. Chestia cu privatizarea nu e tocmai o idee rea, dar trebuie luate în considerare și persoanele cu salarii medii pe economie, care nu-și pot permite în veci (nici chiar cu salariul întreg) tratament ca la carte la Medicover, de exemplu…

  29. gogu on said:

    Clar. eu ma speri ca statul suntem noi

Lasă un răspuns la RoleModelu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: