Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the day “octombrie 10, 2012”

Căutări pe Google


Aș fi vrut să scriu ceva mai lung, dar timpul nu-mi permite. Așa că amânăm postul inspirat de comentariile Liviei. Ca fapt divers, are dreptate: faptul că faci mișto de proști n-ajută, pentru ca proștii au obiceiul de-a vedea în orice critică un semn al invidiei. Sau al frustrării. Că de-asta mi se pare mie că e prost, că n-am viață sexuală. Trecând peste dimensiunea ironică a concluziei, miștourile sunt inutile, pentru că nu-l schimbă pe prost. El își vede de treabă, eu mă simt bine c-am scris ceva hazliu și nu s-a schimbat nimic: am semnalat problema, dar n-am oferit o soluție. Rezolvăm și asta. La modul cel mai serios.

Apropo: Liv, dacă ai ceva idei, ești invitată să le-mpărtășești.

Trecem la postul de azi. Slavă lui Baal că există Google! Am dat zilele trecute peste niște căutări de excepție. Lăsând la o parte faptul că unele nu puteau veni decât de la oameni bolnavi, nu-mi dau seama cum au ajuns pe blogul ăsta. Nu-mi amintesc să fi scris ghiduri de regulat babe. Sau să fi dat pronosticuri pentru pariuri sportive. Deh, o mai dă și Google în bară. Dar măcar ne-am ales cu niște cautări hazlii și cu un articol ușor de scris cât stau degeaba la serviciu.

De menționat că nu le-am modificat în niciun fel. Sunt luate cu copy/paste din rubrica de căutări.

propozitii intelectuale

Stimate domn/stimată doamnă, căutarea dumneavoastră pe Google indică dotări intelectuale situate, în cel mai bun caz, puțin sub medie.

eu ascultand corina a ta 9gag

Nu pot fi sigur că-nțeleg ce vrea ființa aceasta, dar bănuiesc că speră să găsească o caricatură cu ea pe 9gag. Mă rog, fiecare cu dorințele lui…

sunt un caine rau rau rau nu sunt dresat puya

Ai auzit, Puya? E un câine rău rău rău, nu e dresat. Bănuiesc că te amenință sau ceva. Eu zic să-ți iei un emițător de ultrasunete, nu se știe când ți-ar putea fi util.

pitipoance vrancea simonel simo

Neapărat din Vrancea? Îți găsesc eu, dar în București. Nu garantez c-o va chema Simonel Simo, dar bănuiesc că, pentru suma potrivită, poate răspunde și la numele ăsta.

de ce sunt femeile idioate?

O-ntrebare veche de când lumea. Mi-am pus-o și eu de multe ori, dar am ajuns la următoarea concluzie: nu sunt idioate, scumpele de ele, doar au un mod aparte de a gândi. Ai fi surprins să afli ce părere au ele despre noi.

cum se fura telefoane in club

Simplu: prostul își lasă telefonul pe masă, iar hoțul trece și-l ia. Pe bune, chiar e atât de greu să-ți treacă așa ceva prin minte?

sunt o fată drăguță în căutarea în căutarea pentru un om cu e-mail

M-așteptam la „domni generoși”, dar se pare c-au scăzut serios standardele de când a dat criza peste noi. Ai o adresă de mail, ești destul de bun. Dac-ai primit si un mail pe adresa aceea, deja te cere domnișoara în căsătorie.

caut o fata in seara asta in dortmund pentru sex

Poate-ai avea șanse mai mari dac-ai încerca în germană. Sau dac-ai ieși din casă în loc să le cauți pe net.

concursuri de strans

De strâns ce? Bani? Castane? Frunze? Cureaua? În brațe? De gât? Fiți mai explicit, vă rog.

propozitii de pus la status de dragoste

Te iubesc, iubirea mea iubită care te iubesc mult.

Și, în fine, preferata mea:

vreau sa fut o baba si sa se simpta bine explicati

Da, să trăiți! Explicația cea mai simplă ar fi că sunteți puțin deranjat la mansardă. O explicație mai elaborată ar fi că sunteți un om iubitor de-nțelepciune (simbolizată de babă), care vrea să devină una cu aceasta (conform unor psihologi) sau s-o pângărească și s-o coboare la nivelul lui (conform altor psihologi). În orice caz, întreg la minte nu sunteți.

Cam atât pentru moment, înapoi la muncă.

Vlad, ai legătura.

 

Post Navigation