Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the month “noiembrie, 2012”

Haideți să ne-mbătăm și să gândim profund!


Continuare de aici

Am băut câteva beri după o zi excelentă. Am terminat cu CGS. Mă rog, mai merg 3 zile, iar de luni încep altundeva. Cam asta a fost.

Nu regret niciun moment petrecut la CGS. Locul ăsta de muncă m-a ajutat să mă formez, să-mi dau seama ce nu-mi place și ce vreau. Pe scurt: nu vreau să fiu un simplu angajat. La dracu’ cu asta, nimeni nu vrea să fie doar un angajat. Dacă-ntrebi orice om normal, îți va spune că vrea să-nsemne ceva. Să fie liber, să nu depindă de un loc de muncă, să-și urmeze visul, să fie cineva. Cei mai mulți nu vor fi. Ăsta e adevărul. Trist, nu?

Liv spunea bine: m-am pierdut pe drum. Că, deh, ai un loc de muncă, ai un program, câștigi bine, merge. Nu te resemnezi, te mulțumești. Îți spui că e doar temporar, dar, dacă ești lăsat în ale tale, nu schimbi nimic. De ce-ai face-o? Mai merge o lună. Și mai trece o lună. Și mai trece una. Și încă una. Și ai făcut un an și vine surpriza: ți se demonstrează că, în tabloul general, ești un element de decor. Îți place sau nu, ești la dispoziția firmei. Te mută după nevoi și nu consideră necesar să-ți dea măcar o explicație. Asta e, ești angajat și faci ce ți se spune. Îți spui că vrei mai mult și-ncepi să-ți cauți de lucru.

Și știi al dracului de bine că noul loc de muncă e temporar. De data asta, chiar e. Stăteai la interviu și te gândeai la cum îți vei folosi timpul liber pentru a-ți pune în aplicare planurile. Nu mai ai timp de pierdut: ai aproape 25 de ani, Un sfert de secol. E timpul să faci ceva.

Neah, încă nu ești liber: îți schimbi locul de muncă, nu-ncepi să lucrezi pentru tine. Încă ai un program de respectat, o treabă de făcut. Va fi mai bine, dar nu destul de bine. Și, după ce ți-ai petrecut viața de până acum mulțumindu-te cu ce aveai, nu mai e loc pentru așa ceva. Cât mai ai? 5 luni și o săptămână. Dupa asta îți dai demisia, indiferent de circumstanțe. Dacă mai trec 5 luni și o săptămână și încă ai nevoie de un loc de muncă, poate că meriți să chițăi de foame o vreme. Ai un obiectiv și ți-ai fixat un termen-limită, depinde numai de tine să reușești. Dacă ești puternic și capabil, supraviețuiești. Dacă nu… asta e. Nu ești primul și nici ultimul care va cădea.

Ai o groază de idei și timp prea puțin. Și, mă-sa, așa ai dat-o-n bară până acum: ai încercat să pui în aplicare prea multe idei. N-ai avut nici timupl, nici energia. Trebuie să te concentrezi pe ceva anume. Unii îți spun că ești visător, alții ți-o spun direct: visezi idioțenii. Mda, poate. Dar, măcar, știu că sunt sincer față de mine. Ce dracu’, dac-o sfârșesc într-un șanț, ajung acolo făcând ce și cum vreau. Fără să dau vina pe alții, fără să mă plâng de ghinion: am țintit, am ratat și am rămas fără muniție.

Bine, ăsta e cazul cel mai rău. Cel mai probabil, voi construi un imperiu. Încet, încet, câte-un pas pe zi. Nu duc lipsă de idei, strategii sau încredere. Totul e să și acționez. Oricine poate să viseze, dar nu oricine are curajul să și acționeze. Sunt ambițios și orgolios, am ambiția necesară, vreau să-mi demonstrez că pot să fac al dracului de mult.

Rămâne cum am stabilit: în 5 luni și o săptămână lucrez pentru mine sau mor de foame. Joaca e joacă, dar vine momentul să fim serioși. Eu mi-am stabilit destinul.

Reclame

Acțiunea Instrumentalul: Ghidul mâncătorului corporatist


Chiar mă panicam la un moment dat că rămânem fără alte guest-entry-uri. Dar cum sacul de resurse într-ale trolling-ului este fără fund, dacă știi unde să cauți, destinul a convins-o pe Irina că i-ar fi util să își expună cunoștințele de psihologie, combinate cu stilu-i sarcastic aproape inconfundabil, când se străduiește, și pe Palme Intelectuale. Sper că ce urmează nu e un one-time only și Irina nu e un one-hit wonder.

Fiindcă nu ne cunoaştem încă, fiind invitată pe acest blog (mulțumesc cu această ocazie, Vladuts), îmi voi permite să troll-ez pe o temă care mă macină de ceva timp. Şi, pentru că am avut dispoziție creativă, adică irascibilitate acumulată timp de 7 ore pe tren, aglomeraţie de nu mai am unde să mă chircesc, nas ca o stropitoare din cauza răcelii şi încă muuult muuult timp până la destinaţie… o să vă spun pe şleau ce trăsături de personalitate sunt căutate de către angajatori/corporaţii. Sau, mai bine zis, ce te predispune la „spălarea pe creier”.

Având în vedere rădăcinile mele puternice în psihologie, o să vă dau şi argumente din tărâmul psihanalizei. Totuşi, o să vă rog a-mi ierta lipsa de încărcătură teoretică, însă am simţit nevoia să keep it simple.

Chiar fără să ne dăm seama, fiecare primește o etichetă încă de la primul interviu. Sales? R&D? Accounting? Supply chain? Ce ţi se potriveşte? Şi cum îşi dau seama superiorii care este locul potrivit pentru tine?

Clasificarea modelelor de personalitate ce a luat amploare în rândul corporaţiilor poartă denumirea de  „Big Five”. Aceste modele au în vedere:

Extrovertirea – Persoana este entuziastă, orientată către acţiune și profită de ocazie (spre deosebire de cea rezervată, timidă si liniştită) – a.k.a. „vânzătorul”.
Agreabilitatea – Persoana este cooperantă, caldă si agreabilă (și nu dezagreabilă, suspicioasă și neprietenoasă) – a.k.a. „naivul”.
Conştiinciozitatea – Persoana este harnică, organizată şi demnă de încredere (spre deosebire de cea leneşă, dezorganizată şi nesigură) – a.k.a. „şoarecele de bibliotecă”.
Stabilitatea emoţională – Persoana este calmă și sigură pe sine (spre deosebire de cea nesigură pe sine, anxioasă si depresivă) – a.k.a. „omul bun la toate”.
Deschiderea către noi experienţe („openness to experience”) – Persoana este creativă, curioasă și avre o cultură bogată (și nu o persoană practică cu interese limitate) – a.k.a. “the addict”.

După efectuarea unor studii repetate folosind modelul mai sus menţionat, s-a demonstrat faptul că angajaţii introvertiţi şi cei conştiincioşi sunt cei mai puţin pasibili de a absenta de la locul de muncă, ceea ce nu mi se pare deloc surprinzător. Cum ţi-ai putea imagina o dimineaţă de luni, în care tu te târăşti efectiv la job, cu cămaşa ieşind din pantaloni şi cafeaua pe care tocmai ai vărsat-o pe tine, fără acei geeks care au ajuns cu jumătate de oră înaintea ta, au dus deja cafeaua pe biroul şefului asezonată cu the perfect amount de pupat in cur!?

Extrovertiţii tind să aibă salarii mai mari, să primească mai multe promovări şi sunt mai mulţumiţi de cariera lor. Altfel spus, ăştia sunt oamenii care dau din gură mai mult decât Dan Negru în orice ipostază, suferă de ei şi, cel mai grav, când îi dai afară pe uşă intră înapoi pe geam. Un adevărat asset pentru companie!

Pentru manageri, stabilitatea emoţională şi extrovertirea sunt trăsăturile de top. În cuvinte mai putin pompoase, trebuie să-şi stabilească dominanţa. Ca în sălbăticie, supravieţuire prin intimidare! Doar trebuie să justifice şi ei salariile alea cumva.

Oamenii cu funcţii de conducere sunt mult mai deschiși la noi experiențe, cum ar fi desfătarea cu alcool, substanţe ce aduc „fericirea” sau orice altceva este interzis de religie sau etică, în principiu. Există două posibile cauze pentru un astfel de comportament:

– încercarea de a uita că, de fapt, sunt prostituate profesional.

– opulenţa sau apanajul oamenilor „de succes” din ziua de azi.

Sinceră să fiu, nu ştiu care dintre cele două motive este câtuşi de puţin flatant, vă las pe voi să alegeţi.

Funcționarii sunt cei mai conștiincioși, dar ei sunt mai puţin deschişi la schimbare, ca orice şoarece de bibliotecă ce se respectă. Îi dai ceva de făcut, îşi bagă nasul în cărţi/PC (în cazul nostru), şi mai iese de acolo în momentul în care a rezolvat task-ul. Win-win situation: funcţionăraşul nostru a rezolvat treaba înainte de deadline, şeful şi-a mai check-uit un reminder din calendar.

Punând în valoare aceste informaţii, companiile care se axează pe creşterea talentelor aplică modelul „Big Five”  pentru a-şi cunoaşte mai bine candidaţii şi pentru a le oferi un post care să li se potrivească (…sau nu). Ce se ascunde în spatele acestor cuvinte? În primul rând, companiile nu se axează pe creşterea talentelor, iar cele care au bunăvoinţa de a face asta nu ne sunt accesibile nouă. În al doilea rând, o să-ţi fie evaluate atributele, însă nu pentru a determina ce post ţi se potriveşte, ci în ce post ai fi mai uşor de controlat. Nici un superior nu îşi doreşte compeţie şi cu atât mai puţin să-i fie suflat în ceafă, oricât de mult s-ar chinui să nege asta.

Aşadar, dragii mei, survival of the fittest! Dacă nu te ştii capabil să disimulezi măcar unul dintre aceste tipuri de caracter, înseamnă că nu eşti un candidat viabil pentru companie şi CU SIGURANŢĂ CV-ul tău va rămâne în baza de date şi vei fi contactat imediat ce apare un open-ing! Dar imediat!! Tu vei fi primul contactat!!!

Recomandarea mea ar fi să ne gândim bine de tot cât suntem de dispuşi să ne transformăm într-o marionetă a sistemului, şi, dacă suntem, să şi alegem: Vânzătorul? Şoarecele de bibliotecă sau omul bun la toate?

Vă las să va gândiţi la asta şi vă urez o săptămână în care să zâmbiţi realist.

by Irina

Confesiunea unui ucigaș de vise


Bună seara. Eu sunt Black Friday și am venit să îți povestesc un pic despre cum te-am subjugat eu și alte câteva rude de-ale mele și cum îți controlăm viața și visele, despre cum lumea se învârte în jurul nostru și despre cum majoritatea populației, în esență, ne venerează și simte că suntem cel mai bun lucru care li s-a întâmplat vreodată.

Sună dur, nu? Ei, bine, asta e realitatea, din fericire pentru noi și din păcate pentru tine. Partea frumoasă e că te-am adus în această situație pe tine și oamenii despre care vorbeam mai sus fără ca tu și ei să vă dați seama de asta, ferm convinși că aveți nevoie de noi. Partea și mai frumoasă e că, nici acum, după ce am dat cărțile pe față, lucrurile nu se vor schimba, pentru că asta e puterea noastră cea mai mare: manipulăm prostimea.

Ești sceptic la ce spun? Sau e o manieră prea dură de a pune problema? Hai să vedem ce reprezint eu, de fapt, poate asta o să te convingă.

Există o zi din an în care anumite magazine, fie ele fizice sau virtuale, aplică reduceri masive unor produse pe care le dețin. Atât. Asta ar trebui să însemne Black Friday. Oare?… De fapt, sunt mult mai mult de atât.

Cu trecerea timpului, ajutat de rudele mele, Marketing, Media și Modă, am devenit o sărbătoare. Un moment de răscruce în an, nu o zi din an. Am devenit un salvator, o binecuvântare și un erou care îți permite ție și lor să achiziționezați produse la un preț mai ieftin. Din acest punct de vedere, nu am nimic de obiectat. Chiar asta fac!

Dar sunt mai mult de atât. Sunt un deschizător de drumuri, sunt mesagerul schimbării. Sunt ceea ce tu nu știai că-ți doreai. Sunt tableta nouă de la Samsung, redusă cu 40%, care îți va permite să faci aceleași lucruri pe care le făceai pe laptop sau smartphone. Sunt aparatul de fotografiat Nikon profesionist, redus cu 30%, care te va ajuta să faci poze mai clare, mai artistice și mai interesante, fără ca acestea să te ajute la altceva în afara satisfacției personale. Sunt DVD-player-ul portabil, redus cu 50%, care îți va permite să vezi aceleași filme pe care le vedeai pe laptop sau la DVD-player-ul de la televizor.

Tot nu înțelegi ce zic? Ajutați de mentorul nostru și călăul vostru, Sistemul Bancar, am devenit un obiectiv, un scop. Mulțumită celei mai importante creații a călăuzei noastre, Cardul De Credit, am devenit imbatabili. Nu ai cum să ne reziști, lucrăm în echipă, te îngenunchem, te convingem că ai nevoie de noi și tu ne asculți. Te trezești la 5 dimineața, intri pe eMag și te enervezi că alții, înaintea ta, au accesat site-ul, l-au blocat și au profitat de cele mai importante reduceri. Întâmplător, exact la produsele pe care ți le doreai tu și pentru care aveai banii pregătiți sub formă de împrumut bancar.

Nu e clar ce fac? Hai să-ți zic pe limba ta: te-am convins că trebuie să cumperi aceste lucruri mai mult sau mai puțin inutile și că trebuie să faci credite la bancă, pentru aceste lucruri (dar și pentru altele) și că trebuie să-ți petreci tot restul vieții înapoiind acei bani. E un cerc vicios, nu mai poți ieși din el. Frustrat că n-ai bani, te împrumuți. Frustrat că alții au lucruri pe care poate și tu ți le dorești (și prin prisma faptului că ei le au), te mai împrumuți, dar le cumperi. Frustrat că ești în datorii, faci o refinanțare, dar până să scoți capul la suprafață, a venit Noaptea Reducerilor din Mall Băneasa. Și o iei de la capăt.

Nu te supăra că ți-am spus pe față ce ți-am făcut. Pe mine nu mă deranjează, nu ai să mă părăsești niciodată, oricum. Știi de ce? Pentru că anul viitor, voi reduce cu încă 10% un model și mai nou de tabletă de la Samsung.

Salut, sunt obsedatul de biceps


Salut, sunt obsedatul de biceps. Și triceps, și pectorali, și cvadriceps, și abdominali și tot restul. Orice mușchi este un obiect al obsesiei mele.

Scopul meu în viață este s-ajung cât dulapul și să moară femeile după mine. Consider că un bărbat adevărat trebuie să aibă fiecare mușchi umflat până-n punctul în care stă să plesnească. Ca bărbat, n-ai scuză să nu petreci cel puțin 20 de ore pe săptămână la sală. Este obligatoriu să transformi mersul la sală într-o parte esențială a vieții tale de mascul, altfel nu te va respecta nimeni.

Pasiunea mea pentru mișcat fiare a-nceput în adolescență. Atunci am observat, în reviste de culturism, filme și cluburi, că pachetele de mușchi sunt respectate. Gagicile le cad în genunchi, iar ceilalți bărbați îi invidiază. Deh, ar vrea și ei să fie cât ușa și să se uite femeile lung după ei. Dar nu pot, pentru că nu trag de fiare.

Prietenul meu cel mai bun este antrenorul. El îmi spune ce să mănânc și cât, ce să nu mănânc și ce suplimente să iau. Îl ascult cum nu l-aș asculta nici pe Iisus (slăbănogul ăla care-n toată viața lui n-a tras o zi la sală), și pe bună dreptate: el știe totul. A antrenat o mulțime de băieți care acum participă la competiții și apar prin reviste. Știe totul despre nutriție și exerciții. Și tot el mi-a recomandat un supliment care m-a făcut să cresc într-o săptămână cât alții într-o lună. După ce l-am luat, ridicam 80 de kilograme în loc de 50, cât duceam în mod normal. Și mi-au crescut și mușchii. Sunt mare și puternic. Acum iau suplimentul direct de la antrenor. Atât timp cât îl iau, mă simt puternic și mare. Și am mușchii de piatră.

Unii au zis că mi-ar fi dat steroizi. Eu nu cred așa ceva. Nu cred că se-apuca prietenul meu să-mi vândă steroizi fără să-mi spună. Și, chiar dac-ar fi steroizi, nu văd unde e problema. Mă simt bine, am forță, am ajuns cât ușa. E bine să iei. Nu cred eu chestiile alea cu efecte secundare și ce se mai zice. Păi, dacă era așa, de ce să-i mai vândă? Ar fi cineva atât de prost încât să ia steroizi dac-ar dăuna?

Cercul meu social e acum format din băieții de la sală. Aveam alți prieteni înainte, dar ei nu știu mai nimic despre suplimente, exerciții și culturiști. Și chiar e greu să stai printre oameni care nu vor să fie cât ușa sau îți spun c-ai luat-o razna și că viața înseamnă mai mult decât pătrățele pe abdomen. Păi ce să-nsemne? Să mănânci ce vrei, când vrei și să faci exerciții cât să te menții în formă? Nu-i așa. Viața înseamnă bicepși cât munții.

Vorbesc foarte multe chestii interesante cu prietenii mei de la sală. Stăm și ne bem ciocolata cu proteine, carbohidrați și alte chestii despre care voi nu știți și discutăm. Despre suplimente, ce pui cu orez mai mănânc zilnic la prânz de o lună, ce concurs s-a mai anunțat, cum să te pregătești de concurs si ce culturiști au mai câștigat concursuri. Și-mi place să avem idoli comuni. Nu vă spun care sunt, că nu cred c-ați auzit de ei. Dacă nu vrei s-ajungi cât cabina telefonică, e puțin probabil să fi auzit de ei.

Abia aștept să vină sâmbăta, să ieșim în club. Să fim iar grupul de masculi vânoși cu maiouri mulate, prin care se văd mușchii. Și să ne simțim centauri că se uită la noi tipele cele mai machiate și cu cele mai înalte tocuri. Și să-i privim cu-ngăduință pe tipii fără mușchi. Au și ei dreptul să trăiască, dar specia dominantă suntem noi. Și femeile lor stau cu ei pentru că n-au șanse cu noi. Chiar dacă ele spun că suntem dezgustători, noi știm că ne vor.

Salut! Sunt obsedatul de biceps.

Muzica de azi are un text profund. Cretin profund.


Aveam mai multe potențiale teme de abordat azi. M-am oprit la aceasta din motive evidente. Sunt la țară și mi-e greu să le tratez pe celelalte, deoarece necesită o capacitate mai atentă de analiză și o utilizare mai ridicată a intelectului, aspecte în care nu sunt dispus să investesc timp și efort neuronal. Prin urmare, voi vorbi un pic despre cât de oligofrene sunt versurile ultimelor smash-hit-uri românești. N-am nevoie de introducere, penetrez direct:

What’s Up feat. Andra – K La Meteo este o piesă de rezistență greu de mișcat din vârful topurilor atent încropate de macaci care-și spun DJ-i de radio. Lăsând la o parte că de la cineva care debutează în industria muzicală românească printr-un featuring cu DOC te aștepți la mai mult decât să-și spună ”Ce-i sus” și lăsând la o parte faptul că de la vocea Andrei te aștepți la mai mult decât ”fio-ori”, nu prea rămâne mare lucru de analizat. ”Inima ta ardea ca la Ecuator, acum zici că e Antarctica”, ”sun-o pe Rihanna să ne-mprumute umbrella” și ”o fi soare, da’ nu-l văd iooo” sunt eclipsate de uluitoarea metaforă ”ne mințim ca la meteo”. Cum pula mea?! Cine, cum și când se minte la meteo?! Busu ne minte pe noi? Norii mint colinele care așteaptă ploaia? Sârbu minte angajații trust-ului MediaPRO, în general? Care e logica? Cine o găsește, o să-l rog să o lase în comment-uri. Apoi, am să beau 7 beri plângând și o să mă acuz că nu am fost așa de profund ca What’s Up să mă gândesc la o astfel de interpretare a versurilor.

Alb Negru feat. Ralflo & Rareș – Sete De Tine reprezintă, pe lângă cea mai mare adunătură de creste nereușite dintr-un videoclip, și cea mai profundă comparație între nevoile primare și nevoile secundare ale omului. Cred că am ginit ideea de bază. Iubirea nu ține de foame, dar iubărețului îi e sete de piersicuța lui. Este știut faptul că foamea poate ucide în estimativ 3 săptămâni, dar, fără lichide, omul nu potea supraviețui mai mult de 3 zile. La altceva chiar nu m-am gândit. A, și m-a mai bătut comparația între Centrul Vechi și mare. Nu mai zic că ei, amândoi, se plimbă prin Centrul Vechi, iar răsăritul de soare îi amintește de ei. Boss, sunteți deja amândoi! A mai observat cineva că tipii cu creastă din videoclip sunt, pe rând, un alb, un mulatru și un negru?

Ruby – Stinge Lumina este ultima aberație propusă de poponarii de la HaHaHa, concept creat de Smiley și susținut de prietena lui, deMoga. Lăsăm la o parte că asta e o manea. Lăsăm la o parte că pizda e o semi-țigan, tatuată, cu impresii de rapper-iță cu influențe de rastafari. O, Doamne, de unde să încep?! ”Ești picant ca salsa, și nebun ca basta, mintea mea o ia razna”?! Ce sloboz e basta?! O fi Busta Rhymes? Și ăla de ce e nebun, săracul? Mie mi se pare foarte întreg la cap, dacă învârte atâția bani câți nici nu poate număra în somn biata Ruby. Nu menționez că ”dancefloo’” și ”contro’” sunt niște concepte care nu prea se pupă cu ideea de a cânta în română. Pentru fanele înfocate, ”Ce bărbat!” e partea mea preferată. Probabil și pentru că se poate ca unele din voi să mi-o fi spus cândva (Snaaap!).

Inna – Tu Și Eu m-a lăsat cu gura căscată prima oară când am ascultat-o. Cum, Inna cântă și în română?! Ah, no worries, la fel de prost ca în engleză. Versurile continuă să nu aibă logică. Ați mai auzit-o pe asta vreodată într-o declarație de dragoste: ”Ne vom privi din adâncul inimii”? Cine moloz i-a dat Innei certificat de doctor cardiolog? Ce căcat au făcut, și-au deschis cutia toracică, și-au înfipt fiecare câte un mini-ochean în atriul drept și aia a fost? Inna! Nu faci logică, pui! Dar, uite, că mi-ești simpatică, dacă mi-ai face o felație, aș putea trece peste partea cu logica. Hint: reînregistrează melodia, dacă schimbi ”privi” cu ”iubi”, e mai OK. Chiar dacă te repeți, măcar nu ești total absurdă.

Ce-i mai bun e pus deoparte. George Hora s-a întors, și nu oricum. Vă prezint Vreau Să-mi Dai 1 LIKE. Când am ascultat prima oară piesa asta, am stat să mă întreb cu cât o fi fost plătit bietul DJ care a permis difuzarea unei astfel de piese. Și cât de adânc se crestează pe vene în timp ce se gândește cum a distrus vise și speranțe pentru o muzică mai bună. Lăsând conceptul la o parte, mi-a plăcut profunzimea ăleia cu ”partidele cu tine nu rămân remize”. Nuș cu cine ai făcut sex până acum, Georgele, dar, de obicei, partidele de sex nu prea se termină în remiză. În cazurile FERICITE în care se termină remize, amândoi au ajuns la orgasm în același timp (sau asta e teoria mea). Prin urmare, ești un mare nesimțit, te gândești numai la tine în pat. Sau un mare papagal, te gândești numai la ea. Nevertheless, mai e aia ”doar tu știi ce-o să se întâmple, ca-ntr-un deja-vu”. Atunci deja-vu-ul e al ei, lucru care ar trebui să te întristeze, înseamnă că nu ești deloc original.

Dacă am uitat ceva, rog să-mi fie cu iertare. Acum mă duc să-mi plâng mizeria într-un colț întunecat de cameră, văzând cum au ucis limba română. Teo, bate asta.

Discuții deturnate și argumente de oligofreni


E uluitor cât de talentați sunt românii la deturnat discuția de la subiectul ei inițial. Cred c-am fi capabili să plecăm de la existența Atlantidei și s-ajungem la o discuție despre cum grecii antici erau homosexuali, iar Atlantida era, pentru Platon, doar un paradis unde ar fi găsit bărbați pe gustul lui.

Trebuie să fii idiot ca să pleci de la-nchiderea unor site-uri și s-ajungi la bogații care vor să-i sărăcească și mai tare pe săraci. Da, mă refer la-nchiderea vplay și-a altor site-uri de dat seriale si filme prostului care e prea leneș să le găsească altfel. S-a scris despre asta aici și aici… și nu numai. Dincolo de aspectul evident (niște proști protestează împotriva luptei împotriva furtului), eu văd alt aspect îngrijorător: ajungem foarte ușor la discuții despre cum bogații se-mbogățesc pe seama săracilor. Bine, e un fel de-a spune „sărac”, pentru că, dacă ai calculator și conexiune la Internet, iar grija ta numărul 1 este că nu te mai poți uita la seriale, nu poti spune că ești la limita supraviețuirii. Dac-ai fi, ți-ai căuta de muncă, ai căra saci de ciment pe șantier sau ai cerși la metrou, n-ai sta ca un copil în dimineața de Crăciun să vezi când apare pe net ultimul episod din serialul tău preferat.

Bun. S-a-nchis vplay. Te-ai aștepta să vină niște idioți să mârâie că, de fapt, măsura este abuzivă și ce făceau băieții era perfect OK. Adică, doar puneau niște seriale pe un site, să le vadă toată lumea. Fără să plătească drepturi de autor sau ceva, dar nu e ca și cum ar fi furat din buzunarul caselor de producție. Adică, lor oricum le rămâne originalul si pot să vândă-n continuare. Nu le-au interzis să-și vândă producția, doar o distribuie și ei pe gratis.

Acum, să nu ne căcăm pe noi: toți oamenii care au Internet acasă piratează sau au piratat în trecut. Dar, vorbind din perspectiva celor care-ți dau ocazia s-o faci, una e să faci un site de torrents care să-nlesnească schimbul de fișiere între oamenii pe ale căror hard-uri se află fișierele, alta e să pui direct pe site seriale și filme. E ca și cum Stephen King ar scrie o carte, eu aș lua-o moca de pe net, aș printa-o și aș distribui-o în fața casei lui. Uite așa: „Luați de-aici, fraților, știu că-mbuibatul ăsta vă cere bani pe ea și nu e drept, așa cum nu e drept să depuneți efortul de-a o fura de pe net, cum am făcut eu, așa că vă dau cartea direct! Iubiți-mă!”. Sau ca și cum aș intra în curtea omului și m-aș pune pe furat cu el de față. Să nu iasă cu pușca la mine?

„Nu, că vplay nu făcea bani! Accesul era gratuit!”

Da, dar au cerut bani în trecut. Dă-o-n mă-sa, tu iei seriale și filme pentru care nu plătești nimic, dar faci bani din ele. Și chiar fără să ceară direct utilizatorului, sunt alte metode de a face bani dintr-un site. Nu vă căcați pe voi că aia erau niște haiduci ai informației care se băteau cu producătorii lacomi. Și nu e important că făceau bani, bravo lor! Dar îi făceau folosindu-se de proprietatea altora. Ca și cum eu ți-aș lua in fiecare dimineață mașina, aș face-o pe taximetristul, iar seara ți-aș aduce-o înapoi și te-aș lăsa pe tine s-o speli și să suporți uzura.

„Da, frate, dar un serial nu se uzează, hăhăhă!”

Bine. Ești bătut în cap și tocmai ai trecut pe primul loc pe lista oamenilor care trebuie gazați.

Și a doua parte a teoriei: vai, dar MediaPro vrea să ne interzică să ne uităm la filme și seriale, ne limitează dreptul la informație, vai, nu-i mai ajunge lui Sârbu, vai, tot de la noi să ia hoții ăștia! Unu la mână, nu prea văd cu ce drept decretează Gigel de pe net că Sârbu are destul. Mă rog, Sârbu sau casele de producție. Doi la mână, nu văd cum ești hoț când vrei să-i dai în cap unui concurent neloial sau unuia care câștigă bani folosindu-se de ceva pentru care tu plătești… și-ți mai produce și pagube. În exemplul cu mașina, tu ai plătit ca s-o cumperi, iar eu o iau de la tine, fac bani cu ea și, dacă-ncerci să mă oprești, urlu că n-am furat nimic, că ți-o aduc înapoi în fiecare seară și vrei să-mi limitezi dreptul de a munci. Hoț nenorocit! Nu-ți mai ajunge, vrei tu să ai mult și să nu dai nimănui.

Oricum, ăsta e românul prost (pentru că sunt și alții care gândesc dincolo de propriul interes): capitalist, socialist sau comunist în funcție de moment. De dimineață e capitalist, la prânz se face socialist, că vrea să-i dea statul, pe la 4 e iar capitalist, iar seara devine cel mai înfocat comunist, c-avea chef să se uite pe vplay. Și are drepturi. Românul are drepturi de dimineață până seara.

A fost invocat dreptul la informație: „Frateee, în ce țară trăim! Am dreptul la informație, iar ProTV vrea să mi-l limiteze! E un abuz! Avem o constituție care nu se respectă!”. Corect, în inima mă-tii. Un serial sigur e informație la care ai dreptul, pentru că nu poți trăi fără să știi cu cine și-a mai tras-o Miranda. E esențial pentru dezvoltarea ta psihologică. Nu poți spera să-ți găsești un loc în societate fără să te uiți la „Vampire Diaries”.

Uite alte moduri de-a limita și-ncălca drepturi:

– furi de la firmă, angajatorul te dă afară, apoi urli că ți se limitează dreptul la muncă;

– furi, ți se confiscă și urli că ți se-ncalcă dreptul de proprietate;

– ești condamnat la-nchisoare și urli că ți se limitează dreptul la libertate;

– fuți fetițe de 12 ani și, când ești săltat, urli că ți se limitează libertate sexuală;

– te amendează controlorul că mergi cu autobuzul fără bilet și faci scandal că ți-a fost încălcat dreptul la liberă circulație, că e liberă si n-au cum să-ți ceară bani;

– găsești o religie care implică sacrificii umane, te convertești, îl mierlești pe unul în cadrul unui ritual, ești condamant și aduci în discuție libertatea religioasă;

– spui în stânga și-n dreapta că X e hoț, homosexual și pedofil, X te dă-n judecată și câștigă, iar tu simți că ți-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare.

Revenind la vplay, au venit idioții cu fel de fel de argumente. Câteva m-au șocat. Nu credeam că oamenii pot fi atât de idioți, dar promit să nu mai subestimez prostia umană.

1. „Eu plătesc Internetul, de ce sa mai plătesc și pentru seriale și filme?”

Din același motiv pentru care plătești întreținerea și electricitatea, deși plătești chirie sau ai plătit casa și plătești impozit. Sau din același motiv pentru care plătești când cumperi ceva de pe Amazon.

2. „Săracii americani, parc-ar muri de foame că serialele lor sunt la liber pe vplay.”

Irelevant, vită lobotomizată! E treaba ta câți bani face altul doar dacă-i face furând de la tine, direct sau indirect. Altfel, poate Columbia Pictures să facă și un miliard de dolari pe episod, nu e problema ta.

3. „Păi ce, să dau bani sa văd câteva seriale pe voyo, când ei au numai seriale vechi si nu pe cele pe care le vreau eu?!”

Parcă ideea era că n-ai nici cea mai vagă intenție de-a da bani ca să vezi seriale, deci nu văd care-i problema cu voyo. Tu oricum plătești Internetul, deci nu vei plăti și pentru seriale. Ai torrents, idiotule! Tragi de-acolo de rupi! Și găsești cam orice, deci hai să nu ne căcăm pe noi că „aveam un site care ne dădea noutăți și acum ni l-au închis și pe ăsta”. Cât o mai ține cu site-urile de torrents, ai acces gratuit la filme și seriale. A, dacă ești prea leneș să le cauți sau nu ești dispus să-nveți unde să dai câteva click-uri, stai fără seriale.

Oamenii insistă să creadă că li se cuvine. La fel se zbiera și pe la-nceputul lui 2011, când se scumpise benzina. Nu intrăm într-o discuție cu privire la cât de justificată era scumpirea; s-a urlat că hoții nu ne mai lasă nici să mergem cu mașina, c-avem și noi drepturi, că trai decent, polologhia obișnuită. Mersul cu mașina personală este o condiție pentru un nivel de trai decent. Și serialele la fel. Mâine-poimâine vor urla idioții că vor și iPhone gratuit, că nu pot trăi fără el.

Sfinți, obiceiuri populare și alte bălării


Cum Teo intră-n politică ca candidat independent, mă gândeam că aș putea și eu să-i susțin cauza prin câteva sugestii de modificări la nivel legislativ. Cum românul este un individ al dracului de ancorat în trecut, mă gândesc că trebuie să existe o legătură între impasul României (viitoare Atlantida/El Dorado) din punct de vedere social și financiar și faptul că ne închinăm la sfinți, slăvindu-le ziua prin faptul că nu mergem la muncă și ne îmbătăm ca niște căcați sau că lăsăm cisterne de bani la căsătorii, înmormântări și (mai mult!) pomeni.

Prin urmare, recomand ca prima lege pe care să o impună Teo este să se interzică toți sfinții și sărbătorirea zilelor lor și toate obiceiurile populare retarde care presupun îmbogățirea popilor și vărsarea unei cisterne de bani în mâncare de dat pomană rudelor, prietenilor și hienelor din cimitire care trăiesc, în esență, din asta.

Să începem prin a analiza rădăcinile problemei cu sfinții. Care dracu’ e logica în următoarea propoziție de tip cauză-efect: ”Pe 24 iunie a murit Maica Domnului, așa că eu nu muncesc și mă duc să o sărbătoresc într-o crâșmă împuțită cu alți amici la fel de proști ca mine care o sărbătoresc pe Maria”? Sunt singurul care vede ceva nelalocul lui în faptul că ne fute grija atât de tare de faptul că într-o zi oarecare e un sfânt oarecare și trebuie să ne pese la fel de mult ca de ziua noastră, Revelion sau Crăciun?

”Dar, coaie! De ce te-ar fute grija atunci de Revelion, Crăciun sau ziua ta?” o să guițe toți freacă-pulă care dau de blog-ul ăsta pe google căutând ceva legat de Adormirea Maicii Domnului. Mă fute grija pentru că Revelionul este un moment de răscruce în an (ciudat, chiar când se schimbă anii) când poți fi cu prietenii la un șpriț și o șuetă și mi se întâmplă mie ceva în mod direct. Gen schimb calendarul. Mă fute grija deoarece Crăciunul e un moment frumos în an când familia se reunește și se dau cadouri și avem ocazia să mai schimbăm o palavră cu bunicii de la 600 de kilometri distanță. Și mă mai fute grija fiindcă de ziua mea m-am născut eu. Și nu mă fute grija că de Sfântul Andrei s-a născut Andrei. Despre care nici nu știm sigur că a existat. Dar nu intrăm în discuții religioase că mi-e că ne închide Patriarhia blog-ul.

Ca să atingem și cea de-a doua problemă, cât de redus mintal trebuie să fii să crezi că dacă la 2 ani după ce ți-a murit nevasta plătești un popă să behăie 3 minute ceva de bine despre ea și umfli de mâncare rudele și prietenii, gagicii o să i se dea un norișor mai pufos în Rai? Sau că dacă te-a chemat Pandele, pe care-l bârfești pe la spate, la nunta lui, trebuie să-l chemi și tu pe el la a ta? Vă anunț de pe acum, boșilor, dacă credeți chiar toți în mizeria asta, mă căsătoresc mâine, vă chem pe toți, mă umplu de bani și vă dau jet la toate invitațiile din următorii ani. Timp în care-mi fac prieteni noi, mă despart de prima nevastă și mai fac o dată aceeași șmecherie. Dacă stau să mă gândesc bine, chiar e profitabil să profiți de obiceiurile astea de două parale.

În sfârșit, cum post-ul ăsta intră de la Cluj, probabil e limpede de ce nu am fost capabil să scriu mai mult. Sau mai coerent. Dar problema continuă să existe. Nu o ignorați, că e mai trist decât ar fi Tonciu fără sâni. În speranța că săptămâna viitoare vă aduc ceva mai mult și deștept, votați-l pe Teo!

Teo intră-n politică


E la modă să fii candidat independent. Ești neafiliat politic, nu reprezinți interesele unui partid, te bați cu pumnul în piept că ești interesat doar de binele oamenilor și nu te-amesteci în luptele dintre formațiunile politice, ești cea mai bună opțiune. Putere pentru oamenii simpli, nu doar pentru partide! Viva la revolucion!

Cel mai de succes exemplu e Oprescu. A turnat textul cu „Eu sunt independent, votați-mă, nu reprezint un partid, candidez pentru pulime” pân-a ajuns să-l creadă și el, dar a meritat: 2 mandate la Primăria Generală, deși prima dată n-avea niciun fel de program, ci doar câteva idei (cât se poate de) vag conturate, iar anul ăsta s-a lăudat cu proiecte începute de alții și terminate de el… la preț, pe alocuri, dublu față de ce se stabilise inițial. Mă mir că n-a adus în discuție cel mai lung caltaboș din lume și cea mai mare adunătură de oameni îmbrăcați în Moș Crăciun.

Ce ne-nvață Oprescu: dacă știi să te promovezi ca independent, câștigi și dacă umbli cot la cot cu Ponta și Antonescu.

Alt personaj interesant este Gheorghe Piperea. N-am o problemă cu el, dar nu-nțeleg de ce nu-și vede liniștit de cariera juridică. În primul rând, nu va schimba de unul singur clasa politică, indiferent ce speră el să facă. În al doilea rând, dacă vrei să schimbi ceva la nivel de țară, trebuie să-i schimbi pe oameni. În al treilea rând, n-are suficientă forță. Deocamdată, cel puțin. În al patrulea rând, el consideră că este răspunsul la dilema „anti-Băsescu sau anti-USL”, ceea ce este irelevant. Ideal este să fii răspunsul la alte probleme mai mari, pentru că, în definitiv, România nu depinde într-o atât de mare măsură de războiul Băsescu – USL. Adevăratul război se duce la nivel de mentalități.

În fine, despre altceva vreau să scriu: m-am hotărât să intru-n politică. Firește, ca independent. N-oi fi idiot să mă-nscriu în vreun partid și să pierd ocazia de-a țipa că eu nu voi avea obligații, pentru că nu mă susține nimeni în lupta pentru putere. De fapt, nu. Nu-mi place cum sună „putere”. Lupta pentru… pentru… schimbare. Da, eu susțin schimbarea. Nu contează că schimbarea poate fi în bine sau în rău, contează că, în general, alegătorii sunt idioți și gata să-l voteze pe primul care-i convinge că poate schimba ceva. Orice. Eu mă gândesc să schimb numele țării. Ce sună mai bine: „Atlantida” sau „El Dorado”?

Vreau să dau fel de fel de ajutoare în stânga și-n dreapta. În special ajutoare de șomaj. Mi se pare nedrept să nu-i mai dai omului bani doar pentru că nu-și caută un loc de muncă. Poate nea Pandele consideră că e bun de director la Microsoft și așteaptă să se deschidă un post. Sau, saaau, poate este un foarte promițător posibil câștigător la 6 din 49. Ce facem, îl obligăm să fie util societății? Nu ăsta e rolul statului. Eu vreau să-l întreținem pe nea Pandele până când își va vedea visul cu ochii.

În același spirit, nu vreau să mai aud că li se taie ajutoarele de handicapat orbilor cu permis de conducere sau ciorilor cu venituri 0 în acte și Mercedes la scară. Dacă omul spune că n-are bani, înseamnă că n-are. Îl credem pe cuvânt și-i dăm. Și nu-i mai cerem să plătească impozit pe palat și mașină. Dacă n-are, n-are. Să nu fim absurzi.

Voi stârpi corupția condamnându-i la muncă silnică pe bogați și confiscându-le averea. Rămâne să mă gândesc la ce voi face cu banii. Poate dau ceva și săracilor… cam 5% din ce iau de la bogați. Nu e nevoie de mai mult, pentru că pe săracii obișnuiți îi interesează în special să n-aibă alții, nu să aibă ei. Dacă-ntreabă cineva ce-am făcut cu restul banilor, am răspunsul pregătit: „Investesc în viitorul țării și repar ce-au stricat cei care-au condus înaintea mea și bogații care s-au îngrășat pe spinarea oamenilor nevoiași.” . Nu știu dacă v-ați prins, așa că vă spun direct: să fii bogat va fi mai rău decât să fii bolnav în stadiu terminal.

A, să nu uit: actualii politicieni vor ajunge direct la-nchisoare. Voi da o lege în acest sens. Ei sunt vinovați pentru sărăcia voastră, pentru rezultatele dezastruoase de la Bacalaureat, pentru înfrângerea în fața Olandei, pentru cocaina din nasul lui Mutu și pentru ce mai vreți voi. Și mă refer la absolut toți politicienii actuali, nu doar la cei aflați la putere. Dacă ești înregimentat politic în momentul acesta, te-așteaptă o celulă. Chiar dac-ai semnat adeziunea cu 2 minute înainte să preiau eu puterea. Ești vinovat, exploatator corupt și nesătul!

Occidentul nu se va mai amesteca în treburile noastre. E revoltător ca, după ce-am încercat ani la rând să-ndeplinim condițiile de aderare la UE, să vină cotropitorii ăia să ne ceară să ne respectăm angajamentele. Treaba lor e să ne dea-mprumuturi când avem nevoie și să-și tină gura. Vine Merkel să ne spună cum stă treaba cu democrația și statul de drept? Să zică „mersi” c-o bagă cineva-n seamă. E femeie și mai e și urâtă. Să stea-n banca ei, că imediat demarez procedurile de suspendare!

Că veni vorba despre împrumuturi și, implicit, bani: s-ar putea să vă-ntrebați de unde va avea Atlantida/ El Dorado bani pentru tot ce-am promis. E simplu: întotdeauna se vor găsi fraieri care să muncească sau să-ncerce să facă avere. Îi voi rupe cu taxele și impozitele. Vrei să ai firmă? Impozitul e de 40% din venituri. Vrei să muncești? 35% din salariu. Și, dacă ai loc de muncă, să nu uităm de impozitul pe casă, mașină și ce te pune dracu’ să mai deții: va fi dublu. Ai de unde, trădător îmbuibat de patrie și popor!

Mă rog, mai e până să pot construi arteziene cu lapte și miere. Deocamdată trebuie să câștig alegerile. Și trebuie campanie pentru asta. Discursuri pot să țin, că nu mă doare gura. Dar nu știu ce să vă dau, că Ponta vrea să interzică mita electorală. Trebuie să mă gândesc la cadouri ieftine (cel mult 10 lei, parcă). Tricouri, veste și găleți au dat și vor da și alții. Ce să vă dau? Pungi de plastic? Lame de bărbierit? Postere? Insigne personalizate? Chiar! Insigne. Vreți insigne? Să vi le puneți pe haine, pe ghete, în păr, unde-aveți chef. Insigne cu mesaje hazlii sau citate celebre. Veți părea interesanți și inteligenți. Cum să nu-ți cadă lumea la picioare când ai insignă cu „Viața e o mare aventură sau nimic” sau „Beau dimineața ca să mă achit devreme de responsabilități.”?!

Votați-mă! Totul va fi roz! Vom fi respectați! Statul va avea grijă de voi! Fapte, nu vorbe! Voi lua de la bogați! Sunt independent! Sunt alternativa la tot ce nu vă place! Votați-mă! Am toate răspunsurile! O țară nouă! Credință și dreptate!

Și multe altele…

Ionuț Păcătosu’


”Bună seara și bine v-am găsit, dragii mei, cineva spera că am rămas fără idei” ziceau Paraziții cândva. Nuș dacă ultima parte se aplică întru totul situației mele, dar, în mod cert, mulți sperau că am rămas fără idei de articole de tipul celui pe care am să-l scriu acum. Mi-a zis un tovarăș acum ceva timp de o aberați mare cât China. Bineînțeles, difuzată de Antena 1. La Capatos. Pe vremuri, mi se părea tare omul, dar, acum, emisiunea asta a devenit o mizerie incredibilă cu scopul, aproape declarat, de a retarda publicul. Sau, pentru cei cu neuronii de neatins, cu scopul de a se întreba cum mama dracu’ respiră oamenii care apar la acest show monden și cum crucea mă-sii nu suferă accidente casnice pe bandă rulantă cei care îl urmăresc.

Așa, acum, că am făcut introducerea, să urmărim aberația:

Gata, v-ați lămurit? Liv, îmi cer scuze, dar, sincer, SINCER, nu pot, chiar nu pot să nu scriu despre treaba asta. Fie și pentru că o să râd ca prostul în barbă în timp ce-mi aștern toate miștourile care-mi vin în minte pe tastatură. Acum, că mi-am cerut iertare public în fața fidelilor cititori că revin la articolele despre imbecili, e timpul să trecem la treabă.

Am să încep cu o mică paranteză. Am avut câteva momente intenția să tratez acest caz cu seriozitate. Aveam și primul paragraf pregătit:

Deunăzi, mi-a fost atrasă atenția asupra unui caz extrem de condamnabil, din mai multe puncte de vedere, prezentat de mass-media românească, într-o emisiune mondenă cu audiență ridicată. Ideea de bază este că un tânăr liber profesionist din mediul rural a violat o capră. Urmărind un fragment din emisiunea cu pricina, am remarcat cu dezgust cum oameni cu prestanță în televiziunea românească au coborât la un nivel inimaginabil, ironizându-l și luând în derâdere fapta nefericitului. Despre acesta din urmă am două teorii. Prima este că a fost angajat pentru a regiza această ”poveste”, cu scopul de a ului telespectatorii români, o strategie de marketing foarte dezvoltată în televiziunile americane, model pentru posturile de tipul PRO TV sau Antena 1. Caz în care vreau să strig ”Rușine Dan Voiculescu! Rușine Dan Capatos! Rușine că serviți poporului român astfel de reprezentații de cea mai joasă speță!”. A doua e că bietul băiat este labil psihic și, în loc să fie tratat, a fost luat într-o emisiune importantă pentru a fi ironizat. Caz în care vreau să strig ”Rușine Dan Voiculescu! Rușine Dan Capatos! Rușine că serviți poporului român astfel de reprezentații de cea mai joasă speță!”.

Și-atât. Mi-am dat seama că indiferent de gravitatea situației, regizată sau nu, cum se simte bietul băiat, treaba asta e mult prea amuzantă să nu o iau și eu la mișto. Scuzele mele lumii și celor care credeau că mai există un licăr de etică în sufletul meu. Atâta pot, sunt un barbar involuat și ar trebui să mi se refuze dreptul la liberă exprimare. Prin urmare, pentru cei pe care-i amuză la fel ca pe mine mizeria asta…

Admitem că există două posibile scenarii care să explice difuzarea acestui căcat. Primul este cel în care toată treaba e regizată și jumate din populația României salivează pe tricou, șocată de ceea ce vede și simțind cum le clocotește sângele în vine, fie pentru a-l tranșa pe Ionuț, fie pentru a viola și ei capra vecinului, înțelegând, în sfârșit, cât de simplu e drumul spre recunoaștere națională. Al doilea e cel în care Ionuț chiar e un imbecil cu acte și a futut o capră, probabil sătul de Palmela și tovarășa ei de mai la stânga, Manuela. Din nou, jumate din populația României bălește în barbă, uluită de ce se petrece în patria ei și are porniri nebănuite de a-l căsăpi cu furca pe bietul amorezat sau de a trece la acțiune și ei cu capra lu’ Gheorghe de peste drum.

Ca să-l citez pe Mircea Badea, ”înțelegi ce zic? Nu e minunat?”. Cum să nu fie?! Omul ăsta a violat o capră. A făcut sex cu un animal domestic dătător de lapte. Și-a băgat și și-a scos în repetate rânduri amicul de la parter în locul de unde ies iezii. Și-a apărut la televizor!

E mai mult decât minunat, e sublim! Cazul de față este dovada incontestabilă că ceea ce repet de săptămâni și luni întregi, și anume că o însemnată parte din populația țării, poate chiar majoritatea, e proastă de bubuie! Știu teoria piramidei sociale, eu o susțin și o propag, dar, nu, oamenii care s-au uitat cu interes la așa ceva și care nu au râs, ci au dezbătut cu gravitate problema la cârciuma din sat, a doua zi, sunt proști DE BUBUIE! Genul de oameni care-și bagă degetele în priză să se usuce mai repede pe cap. Genul de oameni care testează fierul de călcat cu limba, literalmente. Genul de oameni care țin topotul invers când taie lemne. Genul de oameni care sunt (aici, vă rog, atenție, citiți partea următoare apăsat și cu un ton ridicat) REALE PERICOLE PENTRU EI ÎNȘIȘI ȘI TOȚI CEI DIN JURUL LOR!

Cât despre Ionuț, Dumnezeu să-l ierte (e o expresie populară, mă rog), că toți cei care-l știu, dacă au un minim de decență, nu-l iartă. Iar, dacă n-au, fac pariu că o să investească într-o crescătorie de capre, încurajați de vitejia vedetei. Acolo să vezi ”How I met your mother”.

P.S.: A remarcat cineva ultima replică a lui Capatos referitoare la faptul că animalul a fost tăiat la 3 zile după viol? Epică.

Muzica asta gâdilă urechea într-un mod odios


În ultima vreme mi-am tot pus o-ntrebare existențială: cum dracu’ poate cineva s-asculte ce se difuzează la radio? Am ajuns atât de retardați ca specie încât să nu mai facem distincția între muzică și piese scrise de oligofreni/piese vomitate doar în ideea că ascultătorii sunt proști și consumă orice? Bine, nu tot ce se difuzează la radio se-ncadrează. Doar unele piese, dar alea compensează cu succes. Dacă le-ai ascultat o dată, e ca și cum ai fi ascultat toată ziua muzică de trezit porniri ucigașe.

Nu-nțeleg cum poate cineva s-asculte „Ești iubibilă”. E o vomă muzicală. E ca și cum ai pune roți ajutătoare unei biciclete și-ai avea pretenția că e mașină, pentru că are 4 roți. Haideți să vă explic cum s-a născut „Ești iubibilă”: Dan Teodorescu n-avea inspirație, dar trebuia să creeze ceva, că trebuie să mai scoată câte-o piesă. Și ce s-a gândit el: „Ascultătorii sunt proști. Au lăudat <<Cele 2 cuvinte>>, așa c-o să le placă orice.”. S-a pus pe scris versuri idioate, a făcut o instrumentație de 2 bani și a lansat rezultatul. Idioțenia se difuzează în prostie. Și, serios, nu văd de ce-ar asculta cineva prostia aia. Versurile sunt tâmpite, instrumentația e proastă, piesa nu transmite nimic. Ce-o să faci, o s-o asculți cu prietena? Asta e declarație?

Eu zic că doar un cuplu de retardați ar putea asculta piesa aia și să simtă ceva. Dar retardați cu acte-n regulă, oameni care nu sunt siguri că nu poți împărți un număr la zero. Sau care se uită la o ecuație de clasa a II-a fără să știe s-o rezolve.

1 + 2X – 6 = 11

Dacă nu știi să rezolvi, poți asculta „Ești iubibilă” fără să simți că Dan Teodorescu îți dă pumni în ureche. S-ar putea chiar să-ți placă.

Dar, dacă Dan Teodorescu și mormăiala lui penibilă mă irită, există o piesă care mă face să văd roșu, să simt gust de sânge și să-mi doresc să sugrum sau să bat cu un lanț. Are efectul acesta din 2 motive: în primul rând, pentru că este enervantă prin natura ei; în al doilea rând, pentru că nu pot să nu mă gândesc, de fiecare dată când o aud, că există oameni care chiar o ascultă cu plăcere, dansează și și-o trag cu porcăria aia pe fundal. Mă refer, firește, la „Dragostea se face-n minim 2”, dovada supremă că omorul deosebit de grav trebuie legalizat.

Nu știu cine și cum a putut scrie versurile alea. „E fierbinte, frige, frige, nici o cisternă cu apă nu o stinge” e un fel de „mă-ta-i proastă și tu-i semeni, ascultă ce-ți dau și simte-mi arta”. Alex Velea a dat lovitura. Cred că e primul artist care, în loc să spună că dragostea se face-n doi (altfel spus, laba nu e dragoste) , a preferat să ne-aducă aminte că există threesome-uri și orgii, care sunt tot o formă de dragoste. Mulțumim, Velea. Sper că pedeapsa ta divină va fi să-ți asculți mizeria la nesfârșit. Sunt sigur că, astfel, păcătoșii care fierb în cazane vor începe să creadă că n-au primit chiar cea mai grea pedeapsă. Ce dracu’, una e să fiarbă, alta ar fi să-ți asculte piesa pentru eternitate. Nici Himmler n-ar merita așa ceva. Doar tu.

Și să nu uităm: tot în spiritul lui Velea, cei doi muzicanți de la Alb Negru au scos altă bombă:

Noi doi știm prea bine/ Că iubirea de foame nu ține/ Dar să știi că mi-e sete de tine…

Vă rog, băieți, nu! Voi veniți să dați lovitura de grație? E ca și cum, după un cutremur și o erupție vulcanică, ai avea parte de-un uragan. Ce mai urmează? Vreo molimă biblică? Marcel Pavel? Vă rog, muriți! Sau plecați în altă țară. Sau în deșert. Sau în jungla amazoniană, s-aveți și public. Cred că animalele sălbatice au nivelul de inteligență potrivit ca să vă guste muzica.

Pentru că veni vorba de inteligență, nu se poate să nu fi ascultat „K la meteo”. Pardon, hai să facem titlul cât de cool se poate: K@ l@ m3730. Așa. Ce voiam să spun? A, da: piesa e un căcat. N-ai cum să spui că e bună de ceva. E o prostie mai mult lălăită decât cântată, făcută după un tipar arhicunoscut, cu versuri de toată jena și cea mai idioată comparație din ultimii 10 ani: „ne mințim ca la meteo”, de parcă prognoza meteo ar fi un fel de emisiune de 1 aprilie sau „Sinteza zilei” (salutări doamnei mă-ta, domnu’ Gâdea!). Ca o paranteză, mă-ntreb ce-a fost mai întâi: „ca la meteo” sau „nu-l văd IO”. În mod normal, te gândești că partea mai puțin idioată a fost prima, iar pe cea de-a doua au folosit-o pentru că n-au găsit altă rimă. Dar, în situația de față, e greu de ghicit. E penibilă comparația, dar acel „IO” e la fel de penibil. Chiar, cred că l-ar fi putut evita foarte ușor. Ar fi mers și-un „ooo” în stilul lui Costi Ioniță: „O fi soare, dar nu-l văd, ooooooooooooooooooooooooooo”.

De notat că Andra a devenit un brand. Mă mir că și-a dat cu firma-n cap cântând o asemenea idioțenie, dar o și-nțeleg: își permite, pentru că orice piesă pe care scapă și ea câteva vocalize, oricât de proastă ar fi, va avea succes… chiar dacă e cântată împreună cu un hipsteraș cu papion roșu și față de măscărici, care-și spune „What’s Up”. S-or fi terminat pseudonimele neinspirate și ăsta a trebuit să-și aleagă dintre cele idioate? Cred că, dacă-ncep și eu să cânt, îmi voi spune „Whadda fuck is goin’ on, ma niggaz and bitches?! Word up, G!”. Vreau să fiu mai gangsta.

Revenind la ce spuneam la-nceput: cum dracu’ se pot asculta astfel de piese? Înțeleg în club, că, deh, e club și nu mai ai cine știe ce gusturi muzicale după câteva beri și, eventual, o pastilă. Ești gata să te miști pe orice bucată muzicală cât de cât ritmată, chiar dacă-i un cântecel pentru copii, așa că merg și piesele astea și altele asemănătoare (bine, nu și „Ești iubibilă”; nu există scuză ca să-ți placă așa ceva). Dar, dacă ești treaz, sau aproape treaz, sau moderat beat, sau măcar destul de puțin beat încât să știi cum te cheamă, n-ai voie să-ți placă insultele alea la adresa muzicii.

În fine, asta cred acum. Dar e posibil ca, peste câțiva ani, să-mi fie dor de ce consider în prezent a fi mizerii. Muzica electronică e din ce în ce mai populară și se mixează, mai nou, cu orice alt gen muzical. Iar muzica dance a revenit. Cu alt sound, altă imagine și așa mai departe, dar e tot dance. A fost acceptabilă, să spunem, până-n 2002. Atunci măcar te amuzai că trupele apăreau peste noapte, 3 la 10 mii. Acum nu mai e amuzant, ci terifiant.

Post Navigation