Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the day “noiembrie 3, 2012”

Muzica asta gâdilă urechea într-un mod odios


În ultima vreme mi-am tot pus o-ntrebare existențială: cum dracu’ poate cineva s-asculte ce se difuzează la radio? Am ajuns atât de retardați ca specie încât să nu mai facem distincția între muzică și piese scrise de oligofreni/piese vomitate doar în ideea că ascultătorii sunt proști și consumă orice? Bine, nu tot ce se difuzează la radio se-ncadrează. Doar unele piese, dar alea compensează cu succes. Dacă le-ai ascultat o dată, e ca și cum ai fi ascultat toată ziua muzică de trezit porniri ucigașe.

Nu-nțeleg cum poate cineva s-asculte „Ești iubibilă”. E o vomă muzicală. E ca și cum ai pune roți ajutătoare unei biciclete și-ai avea pretenția că e mașină, pentru că are 4 roți. Haideți să vă explic cum s-a născut „Ești iubibilă”: Dan Teodorescu n-avea inspirație, dar trebuia să creeze ceva, că trebuie să mai scoată câte-o piesă. Și ce s-a gândit el: „Ascultătorii sunt proști. Au lăudat <<Cele 2 cuvinte>>, așa c-o să le placă orice.”. S-a pus pe scris versuri idioate, a făcut o instrumentație de 2 bani și a lansat rezultatul. Idioțenia se difuzează în prostie. Și, serios, nu văd de ce-ar asculta cineva prostia aia. Versurile sunt tâmpite, instrumentația e proastă, piesa nu transmite nimic. Ce-o să faci, o s-o asculți cu prietena? Asta e declarație?

Eu zic că doar un cuplu de retardați ar putea asculta piesa aia și să simtă ceva. Dar retardați cu acte-n regulă, oameni care nu sunt siguri că nu poți împărți un număr la zero. Sau care se uită la o ecuație de clasa a II-a fără să știe s-o rezolve.

1 + 2X – 6 = 11

Dacă nu știi să rezolvi, poți asculta „Ești iubibilă” fără să simți că Dan Teodorescu îți dă pumni în ureche. S-ar putea chiar să-ți placă.

Dar, dacă Dan Teodorescu și mormăiala lui penibilă mă irită, există o piesă care mă face să văd roșu, să simt gust de sânge și să-mi doresc să sugrum sau să bat cu un lanț. Are efectul acesta din 2 motive: în primul rând, pentru că este enervantă prin natura ei; în al doilea rând, pentru că nu pot să nu mă gândesc, de fiecare dată când o aud, că există oameni care chiar o ascultă cu plăcere, dansează și și-o trag cu porcăria aia pe fundal. Mă refer, firește, la „Dragostea se face-n minim 2”, dovada supremă că omorul deosebit de grav trebuie legalizat.

Nu știu cine și cum a putut scrie versurile alea. „E fierbinte, frige, frige, nici o cisternă cu apă nu o stinge” e un fel de „mă-ta-i proastă și tu-i semeni, ascultă ce-ți dau și simte-mi arta”. Alex Velea a dat lovitura. Cred că e primul artist care, în loc să spună că dragostea se face-n doi (altfel spus, laba nu e dragoste) , a preferat să ne-aducă aminte că există threesome-uri și orgii, care sunt tot o formă de dragoste. Mulțumim, Velea. Sper că pedeapsa ta divină va fi să-ți asculți mizeria la nesfârșit. Sunt sigur că, astfel, păcătoșii care fierb în cazane vor începe să creadă că n-au primit chiar cea mai grea pedeapsă. Ce dracu’, una e să fiarbă, alta ar fi să-ți asculte piesa pentru eternitate. Nici Himmler n-ar merita așa ceva. Doar tu.

Și să nu uităm: tot în spiritul lui Velea, cei doi muzicanți de la Alb Negru au scos altă bombă:

Noi doi știm prea bine/ Că iubirea de foame nu ține/ Dar să știi că mi-e sete de tine…

Vă rog, băieți, nu! Voi veniți să dați lovitura de grație? E ca și cum, după un cutremur și o erupție vulcanică, ai avea parte de-un uragan. Ce mai urmează? Vreo molimă biblică? Marcel Pavel? Vă rog, muriți! Sau plecați în altă țară. Sau în deșert. Sau în jungla amazoniană, s-aveți și public. Cred că animalele sălbatice au nivelul de inteligență potrivit ca să vă guste muzica.

Pentru că veni vorba de inteligență, nu se poate să nu fi ascultat „K la meteo”. Pardon, hai să facem titlul cât de cool se poate: K@ l@ m3730. Așa. Ce voiam să spun? A, da: piesa e un căcat. N-ai cum să spui că e bună de ceva. E o prostie mai mult lălăită decât cântată, făcută după un tipar arhicunoscut, cu versuri de toată jena și cea mai idioată comparație din ultimii 10 ani: „ne mințim ca la meteo”, de parcă prognoza meteo ar fi un fel de emisiune de 1 aprilie sau „Sinteza zilei” (salutări doamnei mă-ta, domnu’ Gâdea!). Ca o paranteză, mă-ntreb ce-a fost mai întâi: „ca la meteo” sau „nu-l văd IO”. În mod normal, te gândești că partea mai puțin idioată a fost prima, iar pe cea de-a doua au folosit-o pentru că n-au găsit altă rimă. Dar, în situația de față, e greu de ghicit. E penibilă comparația, dar acel „IO” e la fel de penibil. Chiar, cred că l-ar fi putut evita foarte ușor. Ar fi mers și-un „ooo” în stilul lui Costi Ioniță: „O fi soare, dar nu-l văd, ooooooooooooooooooooooooooo”.

De notat că Andra a devenit un brand. Mă mir că și-a dat cu firma-n cap cântând o asemenea idioțenie, dar o și-nțeleg: își permite, pentru că orice piesă pe care scapă și ea câteva vocalize, oricât de proastă ar fi, va avea succes… chiar dacă e cântată împreună cu un hipsteraș cu papion roșu și față de măscărici, care-și spune „What’s Up”. S-or fi terminat pseudonimele neinspirate și ăsta a trebuit să-și aleagă dintre cele idioate? Cred că, dacă-ncep și eu să cânt, îmi voi spune „Whadda fuck is goin’ on, ma niggaz and bitches?! Word up, G!”. Vreau să fiu mai gangsta.

Revenind la ce spuneam la-nceput: cum dracu’ se pot asculta astfel de piese? Înțeleg în club, că, deh, e club și nu mai ai cine știe ce gusturi muzicale după câteva beri și, eventual, o pastilă. Ești gata să te miști pe orice bucată muzicală cât de cât ritmată, chiar dacă-i un cântecel pentru copii, așa că merg și piesele astea și altele asemănătoare (bine, nu și „Ești iubibilă”; nu există scuză ca să-ți placă așa ceva). Dar, dacă ești treaz, sau aproape treaz, sau moderat beat, sau măcar destul de puțin beat încât să știi cum te cheamă, n-ai voie să-ți placă insultele alea la adresa muzicii.

În fine, asta cred acum. Dar e posibil ca, peste câțiva ani, să-mi fie dor de ce consider în prezent a fi mizerii. Muzica electronică e din ce în ce mai populară și se mixează, mai nou, cu orice alt gen muzical. Iar muzica dance a revenit. Cu alt sound, altă imagine și așa mai departe, dar e tot dance. A fost acceptabilă, să spunem, până-n 2002. Atunci măcar te amuzai că trupele apăreau peste noapte, 3 la 10 mii. Acum nu mai e amuzant, ci terifiant.

Reclame

Post Navigation