Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the month “decembrie, 2012”

Ce va aduce 2013


Ultimul post pe 2012. Și ultima zi din 2012; multă lume se-ntreabă, emoționată, ce va aduce 2013. Că e an nou și e un fel de Moș Crăciun.

Am eu un răspuns la-ntrebarea asta: cam ce-a adus și 2012. Nu, serios: 2013 va aduce, la fel ca 75% din anii de până acum, 365 de zile, sau 8760 de ore, sau 525600 de minute, sau 31536000 de secunde. Atât. Nici mai mult, nici mai puțin. Știu că e-n spiritul sărbătorilor de iarnă să vorbim despre noul an ca despre o entitate conștientă de sine, care face bine sau rău. Nu. Anul nou este tot un an.

Trecerea dintre ani nu e un moment magic decât dacă vrei să-l vezi așa. Nu ți se schimbă norocul, nu-și schimbă stelele poziția, nu pleacă spiritele rele. Nu devii mai deștept, n-ai revelații, nu-ncepe să plouă cu bani peste tine, nu te-nsănătoșești peste noapte. Dimpotrivă, s-ar putea chiar s-ajungi la spital dacă ești cretin (bei prea mult, mănânci prea mult, te joci cu petarde și nu le-arunci la timp etc.).

Totuși, va fi 2013 un an mai bun? Da, dacă ți-l faci așa. Dacă nu, va fi la fel ca 2012. Sau mai rău. Va fi 2013 un an fericit? Depinde de standardele tale: poți fi fericit chiar dacă ești lefter, gras și virgin. Sau poți fi nefericit cu portmoneul plin, un corp sculptat și înconjurat de femei/bărbați. Mie mi se pare mai înțelept să fii fericit la gândul că anul viitor, pe vremea asta, vei putea spune că 2013 n-a trecut degeaba pentru tine: că te-ai educat, c-ai învățat să socializezi, că ți-ai pus pe picioare o afacere, că ți-ai găsit jumătatea, că ți-ai făcut mulți prieteni, c-ai adoptat un stil de viață mai sănătos, mă rog, ce-nseamnă pentru fiecare c-a „făcut ceva”.

Și cum să fii fericit că viața ta va fi mai bună la sfârșitul anului? Păi, e simplu: vezi ce-ți trebuie și ce vrei, fă-ți lista de priorități și pune-te pe treabă. N-ai cum să nu avansezi măcar puțin dacă te ții de treabă. Și dacă ai răbdare, că nu se-ntâmplă totul peste noapte. Îl știți pe cel care spune că el are nevoie să-i fie bine acum, nu să pună osul la treabă și să-i fie bine peste câteva luni? Îi merge prost acum, îi va merge prost și peste câteva luni. Și va avea și atunci nevoie să-i fie bine fix atunci. Mă rog, ați prins ideea.

Cea mai bună urare mi se pare următoarea: „Un an nou fericit!”. Că știe fiecare ce-nseamnă fericirea pentru el. Sau poate nu știe, dar poate fi fericit și așa, dacă are ceva noroc. Sau un noroc ieșit din comun.

Prin urmare, un an nou fericit tuturor!

Reclame

2012 în review


V-aduceți aminte pe Evident, tot Rolemodelism cum ziceam constant că sunt presat de timp? Ei, se aplică și acum. De-asta, spre deosebire de Infernul lui Teo (partea I), acest articol va fi mai scurt, mai simplu și mai puțin gândit. Asta nu înseamnă că sarcasmul și ironia nu vor fi la ele acasă, cerul nu se va întuneca și nu va începe o furtună de puli care, parcă teleghidate, se vor înfige fix în gâtul cui trebuie. Dar să nu mai lungim vorba și să purcedem spre analiza celor mai importante evenimente din 2012 pentru mine români.

Băsescu, Ponta și alți nenumărați babuini ai clasei politice române s-au bălăcărit în propriile excremente mai mult ca oricând. Nu am urmărit știrile pe tema asta, deloc, habar n-am din cine e format Guvernul actual al României și, oricum, nu-i dau mai mult de câteva luni. Tot ce știu e că trecând pe lângă televizor de câteva ori și văzând reportaje despre aceste abjecții cu gură sau auzind fragmente de discursuri ale acelorași stimabili, m-am gândit pentru câteva minute cât de util ar fi să încep să investesc într-o fermă de porci la costum. Aș produce parlamentari și politicieni pe bandă rulantă.

Evident, tot Rolemodelism a renăscut ca phoenix-ul din propria cenușă și și-a luat în serios titulatura de blog personal. Acolo scriu ce mă doare, aici scriu despre persoanele pe care-aș vrea să le doară. Fălcile, tâmplele, genunchii și organele interne.

O urăsc tot mai mult pe Simona Gherghe fără să mai fi văzut Acces Direct. Pur și simplu, din nimic, ura pentru ea se alimentează. Mă gândesc s-o răpesc, s-o leg de un scaun și să-mi petrec 4 ore pe zi uitându-mă la ea și atât. Apoi să plătesc un student la Politehnică cu niște beri să mă ajute să-mi transform ura în energie nucleară. Aș eradica jumate de glob. N-ar rămâne nici apa de pe fundul oceanelor. Apoi m-aș îmbogăți subit din comerț cu pește. Când ajung suficient de puternic și bogat să fac ce vreau, aș trimite-o pe duduie pe fundul a ce a fost cândva Oceanul Indian și aș plăti pe cineva să o filmeze din elicopter cum încearcă să supraviețuiască. M-aș uita la filmări și aș râde.

Avem o nouă cea mai lungă pârtie de ski din România, la Straja. Tot acolo, după investițiile care vor urma, în 400.000 de generații 2 ani, vom avea cea mai lungă pârtie de ski din Estul Europei, tot la Straja. Mă gândesc că eu am fost acolo să skiez când lumea nici nu știa că există locul ăsta. Când acest proiect futurist realist se va concretiza, o să-mi vând clăparii și ski-urile la supra-preț pe eBay ca fiind unele din puținele relicve care au atins Straja în stadiul ei incipient. Apoi, cu jumătate din bani, voi cumpăra eBay și-l voi duce în faliment, iar cu cealaltă jumătate voi cumpăra Straja și o voi transforma într-un eBay fizic. O să mă doară-n pulă dacă nu merg afacerile, o să am destui bani din comerț de pește și ferma de porci în costum.

Apocalipsa maiașă nu a avut loc. Majoritatea răsuflă ușurați, puțini sunt triști, eu și Teo trebuie să ne reorientăm spre altceva de făcut cu viețile noastre, ținând cont că planul nostru de a stăpâni lumea nu mai e fezabil. De fapt… ia să văd eu cât mă costă un detectiv particular, să-i învăț programul Simonei Gherghe…

În sfârșit, pe Palme Intelectuale activitatea nu a fost dintre cele mai intense, dar suficientă cât să vă destupe capetele bine aerisite (voi, cei care ați contribuit la acest articol) sau să vă smulgă un zâmbet (voi, ăia deștepți). Ne-am crucit de cât sunt de proști românii, Teo v-a învățat că, da, șocant, trebuie să tragi să te umpli de bani și că aceștia nu cad din cer, am aflat cum nu gândește un băețaș de colțul blocului, ne-am minunat de cât de arogant să fii să te consideri artist dacă te caci pe o planșă, am tras semnalul de alarmă cu privire la televiziune, Teo și-a făcut televiziune, Teo v-a dat lecții de viață, m-a îngrozit trend-ul ascendent pe care se află evoluția tehnologică, v-am dezvăluit ce înseamnă Black Friday, Irina a scris pe blog, Snowflake a scris pe blog și, în sfârșit, Teo v-a invitat să votați.

Acestea fiind zise, pentru ultima oară pe 2012, din colivia mea spirituală, Vladuts vă salută pe Palme Intelectuale. Să ne vedem sănătoși în 2013, mai deștepți și mai mulți. Share, like și toate bălăriile, că eu și Teo nu scriem pe ochi frumoși, view-urile ne dau putere!

Ah, să nu uit, așa am început:

Voiam să vă alimentez un pic.

P.S.: Cine recitește toate articolele link-uite pe parcursul post-ului să își lase în secțiunea de comentarii numele, mâncarea preferată și cât poartă la picior și o să-i trimitem printr-o caracatiță călătoare un autograf cu mesaj personalizat de la Crin Antonescu. Se ocupă Teo de asta.

Infernul lui Teo (partea I)


Se pare că Apocalipsa n-a venit, așa că planul meu de a conduce lumea va trebui să mai aștepte. Mdeh, asta-i viața. Am fost șocat: nu se produc cataclisme mondiale când vrea o bolnavă psihic din State (aia care tot prezice de 15 ani ciocnirea Terrei cu Nibiru) sau diverși maniaci religioși care văd semne în tot ce mișcă. De fapt, mi se pare normal ca ei să fie complet paranoici: când ești fanatic și vezi păcate peste tot, trebuie să vrei să se termine lumea. Pentru că așa-ți vei primi și tu răsplata (Rai, îngerași, norișori, cântat la harpă și alte minuni plictisitoare). Altfel, s-ar putea să nu mai reziști.

Pe bune, mă pun în pielea unui obsedat de religie:

Toată lumea se simte bine-n jurul meu, în timp ce eu caut să fiu un creștin exemplar. Mă abțin de la orice chestie plăcută, de teamă că s-ar putea să-l supăr pe șeful de sus. Nu dansez, nu fac sex decât pentru reproducere (și atunci caut să mă conving că nu-mi place), nu beau decât la-mpărtășanie, nu văd decât filme cu subiect religios, nu ascult decât muzică religioasă, condamn tot ce văd (nu știu dac-ați sesizat, dar totul poate fi considerat un păcat), țin post 350 de zile pe an și caut în permanență să mă conving că Iisus vine… va veni… merită să mă privez de orice plăcere, crezând orbește că voi primi o răsplată, fără să știu exact care va fi aceea. Pe bune, îi văd pe ceilalți cum se distrează și parc-aș face-o și eu… chiar mi-a trecut prin cap, timp de o secundă, că s-ar putea să fac parte dintr-o minoritate de idioți. Că s-ar putea să nu-nțeleg viața și lumea și relația cu Universul și credința mea oarbă să fie doar un răspuns foarte simplu la o dilemă veche de când lumea: cum distingi binele de rău?

Și vreau să vină dracului Apocalipsa aia mai repede, altfel cedez tentației și-ncep sa umblu cu femei/bărbați, să mă distrez, să merg la concerte și dracu’ mai știe ce. Și poate ajung și să fiu mai relaxat și să nu mă mai trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă că urmează o nouă zi în care Satana va-ncerca să mă ispitească la fiecare pas. Poate-ncep să mă bucur de viață. Dumnezeul meu răzbunător nu mă va ierta pentru așa ceva, întrucât el m-a creat ca să sufăr, nu ca să zâmbesc. Chiar, nu mai citiți Palme Intelectuale! Nu veti putea să nu zâmbiți, iar zâmbetul vine de la Satana, pentru că vă face să arătați ca niște maimuțe.

Bine, ați prins voi ideea: mulți oameni au crezut în apocalipsa de pe 21 decembrie dintr-un singur motiv: au vrut să creadă. Unii nu se mai suportă și vor să se termine totul, ca să-i ia Dumnezeul lor nebun la dreapta lui și să le dea ocazia să se simtă mândri și superiori celorlalți (o dorință perfect creștinească), alții vor ceva senzațional. Există oameni destul de plictisiți de tot ce se-ntâmplă (și de ei), încât și-ar dori să fie martorii unui eveniment apocaliptic… măcar pentru 5 minute. Pentru că e puțin probabil să supraviețuiască mai mult.

Ei, să spunem că mâine va avea loc marele eveniment. Știu că mulți se gândesc la cum vor supraviețui după aceea, într-o lume lipsită de ordine, legi și orice alt concept abstract pe care-l detestă, dar de care au nevoie. Eu cred că nu e cazul să ne facem atâtea griji, dat fiind că, oricum, va pieri cel puțin 95% din populație. Adică, dă-o-n mă-sa, e Apocalipsă, nu gripă aviară. Ideea e să se moară pe capete, nu să se dărâme câteva blocuri și să ne bucurăm c-am asistat la sfârșitul lumii, uraaa, bine că s-a terminat, hai să jefuim ceva! De fapt, ca să facem o glumă idioată, putem spune că pandemia sfârșitului lumii va fi decesul.

Și, ca sa fim perfect sinceri, cei mai mulți dintre noi vor ajunge direct în locul acela călduț, cu miros de sulf și multă suferință, cum îi spune… a, da, Iad. Nu știu cum merg treburile pe acolo, dar cred că trebuie să existe o oarecare organizare. Nu poți să-i lași pe violatori cu călugărițele care toată viața au visat orgii, că s-ar putea să le placă tuturor și nu așa stau lucrurile în Iad. Scopul e ca rezidenții să sufere.

Mă gândesc la cum aș organiza eu Iadul, dacă mi-ar cere cineva ajutorul în sensul ăsta. În primul rând, diversele categorii de păcătoși ar avea separeurile lor. Așa, nu cumva să sufere cineva mai puțin. Bine, știu că mulți se fac vinovați de mai multe păcate, dar cred că reușim să ne descurcăm. În definitiv, fiecare e vinovat de un lucru mai mult decât de altele. Să spunem ca am un zgârcit invidios. Ei, trebuie să vedem ce e mai mult: zgârcit sau invidios? Ce l-ar durea mai mult: sa piardă el sau să nu piardă și celălalt? Când am găsit răspunsul, îl aruncăm în separeul corespunzător.

Acum, pedepsele trebuie personalizate. Știu imaginea tradițională, cea în care păcătoșii fac băiță în cazane cu smoală și acid sulfuric. Nu, nu e suficient. Dacă omul acela a ajuns în Iad din cauza unui păcat anume, trebuie pedepsit tot cu ajutorul păcatului respectiv… sau al motivelor din spatele lui. Așa mi se pare echitabil. Și amuzant. Credeți că pe Hitler îl împung dracii cu furcile? Nu mi se pare plauzibil, îl văd în stare să-i disciplineze. Eu cred că-și va petrece eternitatea într-un Israel condus de Stalin. Serios, ce poate fi mai dureros pentru Hitler decât să  fie-nconjurat de evrei comuniști?

OK, am stabilit cum va fi organizat Iadul. Care vor fi separeurile și cum vor arăta pedepsele? Asta aflați în partea a doua. Și, dacă vreți un articol mai lung și mai spumos, lăsați un comentariu în care să-mi spuneți care e cel mai important păcat de care vă faceți vinovați. Orice vreți, de la bătut pisica vecinului la fantezii sexuale cu Lady Gaga. Mă gândesc eu la niște pedepse potrivite.

Va urma

Apocalipsa după maiași. Pământul, la 2 zile după sfârșit.


Au trecut 2 zile de la 21 decembrie 2012 și Pământul e intact. Cavalerii Apocalipsei nu au descins pe Pământ, împărțind groază, suferință și durere pe oriunde ar trece, iar Satan nu a ieșit din adâncurile Iadului să preia controlul planetei. Suntem la fel ca până acum, vii, nepăsători, neatenți și proști. Nu s-a întâmplat nimic pe 21 decembrie. Oare?

Din pântecele Pământului, Satan și maiașii privesc în sus, rânjind satisfăcuți. Charlie Sheen, Adele și Marilyn Manson își văd în continuare de treaba lor, liniștiți, acum că alarma falsă a fost detonată. Nimeni nu se mai îndoiește că Apocalipsa după maiași a fost o prostie mediatică ce a făcut o lume să tremure în zadar. Un rău tot a fost făcut, însă. Nimeni nu bănuiește că planul malefic al Diavolului a fost, de fapt, să-i sperie pe toți și nu să eradicheze planeta.

În Statele Unite ale Americii, într-un mic orășel din Vermont, o doamnă de 45 de ani plânge cu lacrimi amare. Cum va reuși ea să acopere creditul  de atâtea zeci de mii de dolari făcut acum câteva săptămâni, bazându-se pe sfârșitul lumii? Ce va face ea cu atâta aparatură de ultimă generație comandat de pe eBay? A vrut doar să se simtă bine, dând curs celei mai mari pasiuni, în ultimele săptămâni pe care le mai avea la dispoziție înainte să moară.

În Olanda, după o petrecere absolut nebunească, o tânără își așteaptă cu sufletul la gură menstruația, care întârzie să apară. Cum va explica ea părinților ei că sexul neprotejat cu 4 băieți a fost ultima ei dorință înaintea Apocalipsei? Groaza e și mai mare când ia în considerare nu numai faptul că va avea un copil al cărui tată nu poate fi cu exactitate determinat în clipa de față, ci și ipoteza că va naște un centaur, și nu un om. Deh, fetișurile ciudate se plătesc scump.

În Elveția, un respectabil om de afaceri care și-a îngropat ultimele zile în iarbă, cocaină și heroină, tremură din toate încheieturile, sprijinit de un perete, plângând cu hohote în timp ce strânge între degete o mică poză cu familia lui. Soția și copiii l-au lăsat după ce acesta a venit acasă mai drogat ca niciodată, urlând că nu-i pasă de nimic și că așa vrea el să-l prindă sfârșitul lumii, nu în brațele familiei sale. Frustrarea generată de locul de muncă, lucrat până la ore târzii și insecuritatea salariului l-au făcut să-și piardă mințile în acele câteva zile scufundate în droguri. Mai mult, groaza cea mai mare a lui e că parcă ar vrea să mai prizeze ceva. Iar numărul dealer-ului e încă salvat în memoria telefonului.

În sfârșit, în România, un tânăr stă după gratii, întrebându-se ce l-a posedat când a băut atât de multă vodkă și tequila, încât ulterior, la volan, a gonit pe străzile Bucureștiului, accidentând mortal câțiva tineri care treceau regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Acum, e condamnat pe viață, iar lumea nu s-a sfârșit. Cel mult, a lui.

Cele mai mari încasări au fost înregistrate zilele trecute de traficanții de droguri, comercianții de băuturi alcoolice, cluburi, hoteluri, baruri de striptease, cazinouri și sex-shop-uri. Satan e mulțumit, a arătat tuturor, cu ajutorul maiașilor, adevărata față a lumii. Asta e mai rău ca orice Apocalipsă.

”Și, dacă nu va veni, îl vor aduce ei, prin ceea ce vor face, îngroziți că nu mai au timp.”

* * *

Slavă Cerului că saga ”Apocalipsa după maiași” e un set de articole fiction, fără nicio bază reală. Dar, luați aminte, dacă lumea chiar s-ar sfârși, iminent, planeta ar lua-o razna. Gândiți-vă doar ce reacție ați avea, știind că muriți în câteva săptămâni, din cauza unei boli terminale, de care nu știați până acum. Toate dorințele ascunse ar ieși la suprafață. Vorbesc de cele murdare și rele, nu de confesiunea dragostei pentru cineva sau de donarea întregii averi unei case de copii. Pentru că așa suntem structurați și concepuți, egoiști și frustrați. Și garantez pentru asta.

Cum voi conduce eu lumea după sfârșitul ei


Astăzi sau pe 23 vine sfârșitul lumii. Un eveniment important, cred eu, dar care, din păcate, nu prea va fi mediatizat, spre deosebire de ultima felație oferită de Simona Trașcă unui domn cu erecție selectă și semi-flască, într-o toaletă selectă de club select. Evenimentele cu adevărat importante nu prea sunt mediatizate. Mă rog, de data aceasta va exista și un motiv destul de bun.

Fiți pe pace, se va ști despre Apocalipsă. Dar revenim la asta mai târziu.

În primul rând, știu că mulți oameni s-au pregătit temeinic pentru sfârșitul lumii. Eu cred că este un act idiot. Și nu din motivele pentru care ați crede voi, de exemplu, că e o idioțenie să cumperi mii de conserve și sticle de apă, bazându-te pe interpretarea îndoielnică a unor texte mayașe, contrazisă și de urmașii autorilor. Sau pe promisiunea unei nebune din State, care susține că Terra se va izbi de o planetă numită Nibiru, pe care încă n-o vedem cu ochiul liber din cauză că va veni din altă dimensiune. Nu. Eu chiar vreau să cred că vine sfârșitul lumii. Și veți vedea de ce.

Așa, de ce e o idioțenie să te pregătești pentru Apocalipsă? Pentru că, așa cum ne-nvață filmele, în astfel de situații supraviețuiesc cei care nu s-au pregătit. Dacă ai un buncăr, provizii pe 2 ani și antrenamentul necesar pentru a te descurca, sigur o mierlești. Îți cade un ghiveci în cap, te mușcă un șarpe veninos, te sugrumi ca prostul cu un cablu, te-mpușcă altcineva, te-mpiedici și cazi într-o baie de acid, mănânci o conservă expirată, iei prea multe droguri, îți dai cu ciocanul peste deget și se infectează și trebuie să-ți taie mâna și un idiot nu leagă bine garoul și sângerezi până mori, mă rog, înțelegeți ideea. Se pot întâmpla multe porcării. De aceea e mai bine să nu te agiți.

Pe mine, de exemplu, sfârșitul lumii mă va prinde făcând ce fac de obicei. Mă descurc eu cumva. Mă orientez. Cel mai probabil, voi reuși să mai si salvez câteva persoane. Oricum, nu mor la Apocalipsă. Oamenii care mă cunosc spun că am un noroc fantastic… eu cred că-l atrag prin optimismul vecin cu inconștiența. Într-un fel sau altul, voi supraviețui.

Așa, deci avem o lume devastată (cel puțin, eu asta cred, că doar n-o muri 99% din populația lumii din senin), niște supraviețuitori și un Teo. Supraviețuitorii vor face lucruri normale în astfel de circumstanțe: vor căuta mâncare și droguri, se vor deda la violuri și orgii, vor scrie „Căiți-vă” pe pereți (da, pariez că vor fi și astfel de idioți), se vor îmbăta și așa mai departe. În acest timp, Teo va pregăti faza a doua a planului. În caz că vă-ntrebați, prima fază a presupus să nu se pregătească pentru Apocalipsă, mărindu-și, astfel, șansele de supraviețuire.

Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să găsesc arme. Nu știi niciodată peste ce demenți dai. E bine să poți elimina orice potențiale amenințări. Moartea îți afectează șansele de-a conduce lumea, așa că trebuie s-o evit. Trebuie să fiu înarmat. Un Kalashnikov pe umăr, 2 pistoale (unul la brâu și unul la subraț) și un cuțit la cizmă ar trebui să facă impresie. Și o Biblie pe care o interpretez cum vreau.

Oamenii tind să devină religioși în situații foarte grele. Mecanismul psihologic e simplu: ești total depășit de situație, nu știi cum s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat sau ce-ar trebui să faci, așa că te gândești la o forță superioară, omniscientă și omnipotentă, care sigur a avut un motiv pentru care a lăsat să se-ntâmple ce s-a-ntâmplat și sigur are un plan complex, pe care mintea ta nu-l poate cuprinde. În cazul sfârșitului lumii, planul acesta te implică și pe tine, pentru că, altfel, n-ai fi supraviețuit. Evident, nu-nțelegi ce trebuie să faci, așa că ai nevoie de cineva care să-ți arate calea. Bănuiesc c-ați înțeles deja unde bat.

Teo va fi un fel de Mesia modern: un supraviețuitor înarmat până-n dinți, dar care-și înțelege semenii și vrea să-i ajute (să-i ajute să-l urmeze și să se transforme în discipolii lui fanatici, desigur). E foarte important să păstrez aparențele: sunt un om simplu, care a supraviețuit unui eveniment ieșit din comun și, cumva, reușește să se descurce în orice situație și să mai ajute câțiva oameni. Și, cel mai important, nu-l interesează rolul de Ales… pe care i-l atribuie ceilalți. Bine, trebuie să depui ceva efort în sensul ăsta. Trebuie să-mbini duritatea cu înțelepciunea și umanismul. Să mai zbori creierii cuiva din când în când, să mai spui o chestie deșteaptă (și de bun-simț) din când în când, să mai hrănești pe cineva din când în când. Și rulezi fin.

Oamenii se vor aduna în jurul tău și vor fi gata să accepte ideile tale despre bunătate, echilibru și mântuire. Și să-nfigă un cuțit în cei care te contrazic. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, la asta se ajunge: omul simplu vede-n tine o speranță și e gata să-l taie pe cel care vrea să i-o răpească. Poate că eu vorbesc despre niște extratereștri care vor veni de pe Nibiru ca să ne salveze (e greu să nu exploatezi o idee atât de bună), dar, dacă Gigel vede-n asta singura lui speranță, va crede cu-nverșunare în idioțeniile predicate de mine. Și te va urî dacă-ncerci să-i demonstrezi că Nibiru e o idioțenie: dacă-i arăți asta, i-ai distrus orice urmă de speranță. Dacă-i mai explic și eu că tu ești inamicul lui, eventual aduc în discuție și spiritele rele care vor să-l ducă spre pierzanie, te arde pe rug. Nu pentru mine, ci pentru el, chiar dacă bietul Gigel e convins că face totul în numele credinței.

Așa. Nu va fi prea greu s-adun în jurul meu o comunitate. Și nu orice fel de comunitate, ci una de fanatici. Evident, la un moment dat va trebui să-mi asum rolul de Ales. Oamenii caută un Mesia, dar, dacă acesta nu-și asumă rolul (și responsabilitățile), se plictisesc rapid. Sunt gata chiar să-l ardă de viu, pentru că nu le-a dat ce au presupus ei că le-a promis. Aici e nevoie de echilibru: fă apel la fanteziile… bine, dorințele… bine, egoismul oamenilor, dar dă-le de-nțeles că responsabilitatea e a lor. Tu știi cum se ară câmpul, dar ei trebuie să-l are. Tu te vei ruga la zeul vânătorii, dar ei trebuie să vâneze. Înțelegeți? Totul depinde de ei, dar ei nu pot fără tine. E cel mai simplu: ei depind de tine, deci te vor ține-n puf, dar depind de tine doar pentru că preferă s-arunce responsabilitatea pe umerii altcuiva. Ajunge s-arunci un „eu m-am rugat, dar păcatele voastre au anulat rugăciunile”: cam toți oamenii știu că sunt păcătoși, într-un fel sau altul. Dacă-i convingi că le merge rău din cauză că sunt păcătoși, dar le-ar merge și mai rău fără tine, ai câștigat.

Mă rog, astea sunt amănunte care țin de psihologie. Cert este că oamenii sunt ușor de condus. Și intentenționez să profit din plin de asta. Iar sfârșitul lumii va fi un instrument foarte valoros: îi voi găsi o denumire sugestivă („purificare”, „renaștere”, „primul pas”, „a doua șansă”, găsesc eu ceva) și-l voi asocia cu începutul erei puterii mele. Chiar dacă voi conduce timp de, să spunem, 40-50 de ani, perioada asta va fi o eră. Și una foarte bună. De ce? Pentru că lumea decăzuse, Forța Superioară a decis s-o distrugă, iar eu am apărut dintre ruine și am (re)construit o societate mai bună (în timp ce rupeam capete). Are sens?

Ne vedem după Apocalipsă? Haideți, că voi avea nevoie de misionari, soldați, servitori și, în general, oameni gata să se sacrifice în numele meu, deși eu n-am habar cine dracu’ sunt ei și, sincer, nu prea-mi pasă. Înscrierea este gratuită, dar grăbiți-vă, numărul de locuri este limitat. Primii înscriși primesc un bonus de sfințenie de 30%.

Ați ucis limba română


Acum cred că peste o lună mă hotărâsem să scriu articolul ăsta. Evident că m-am luat cu altele pe parcurs și am ignorat notița din telefon despre el. Nevertheless, cum v-am obișnuit, mai bine mai târziu decât niciodată.

Eram cu John Arne (bunul meu cândva colaborator de pe EtR), Cips, Irina și Anca în mașină, veneam de la Cluj. Ascultam radio mizerabil cu melodii comerciale de două parale (da, post-ul ăsta a venit în urma sejurului) și ne cruceam de cum poate fi atât de jucată în picioare limba română de niște maimuțoi care sunt, în esență, vedete parvenite peste noapte. Discuția a degenerat spre societatea, acum, incultă și incapabilă să vorbească corect limba țării care i-a slobozit. Și la DOOM.

Căci aici doream să ajung, de fapt și de drept. DOOM-ul este, practic, validarea imbecilismului țării. E ca și cum un mare expert lingvist, cu trei săgeți înfipte în spate, cu sânge șiroind din el și aproape târându-și pe jos ultimele suflări, a apărut în fața unei mari turme de capre, care behăiau repulsiv, și le-a spus: ”Ați câștigat. Limba română e-n pământ și noroi. Puteți vorbi greșit pentru că sunteți mai mulți.”. ”Proști, da’ mulți”, Lăpușnene (sau, în cazul de față, Vladutse), n-ai crezut că e posibil să fii călcat în picioare în așa hal de tocmai ceea ce apărai tu mai înverșunat. Ironia sorții, ce să-i faci?

Am înțeles că s-au acceptat o groază de cuvinte străine (englezești, evident, mai exact, din repertoriul ”MTV”, dacă mi-e permis să-i spun așa), gen ”party”, ”story” sau ”playboy”. Nu, serios, nu e imbecil să formulezi o propoziție de genul ”hai să-ți spun cel mai tare story de la party-ul de aseară. Era un playboy…”? Sloboz, avem deja în română ”poveste”, ”petrecere” și ”gagicar”.

Am înțeles că s-au acceptat plurale retarde pentru că imbecilii nu sunt capabili să vorbească cum trebuie, gen ”monezi”. Serios, ”monezi”? Nu mai am ce să zic mai multe aici.

Am înțeles că ”odată” se scrie așa, de acum, pentru toate sensurile, chiar și pentru ”o dată”. Serios, vă bate să verificați dacă rolul acestei construcții este de a desemna o numărătoare sau cuvântul ”cândva”? Cât de maimuță să fii și cât să aștepți mură-n gură?

Am și eu niște idei pentru următorul DOOM. Hai să scriem fiecare cum îl taie capul. Hai să renunțăm la virgule, e mult prea complex să te prinzi unde ar trebui să apară una și unde nu. Hai să scriem în limbaj de mess, cu ”k”, ”sh”, ”tz”, ”ah” și ”nb”, ”sal” și alte mizerii de genul. Ah, mai mult, hai să ne folosim fiecare prescurtările personale și să ne așteptăm ca ceilalți să se prindă de la ce vin. Și, dacă nu se prind, să le spunem că sunt niște autiști virtuali, fără viață socială relevantă.

N-am cum să scriu prea mult pe tema asta, gândiți-vă, e ca și cum aș pune sare pe rană. Punctul de vedere mi-a fost dovedit, am propovădăuit eu cândva că se va ajunge aici. Dobitocii chiar vor prelua controlul, pentru că sunt mulți și, dacă s-ar urma regulile, ar rămâne dracu’ țara fără absolvenți de generală. Aia e, cei mai mari au hotărât: ”Bă, ce pula lu’ Hector facem? Suntem corecți și cinstiți și picăm pe ultimul loc la media pe țară la clase absolvite sau ne batem cuie-n coaie și-i lăsăm să vorbească așa cum îi taie capul?”. Aparent, nu ne permitem să fim pe ultimul loc la media pe țară la clase absolvite.

Pus în situația asta, conștientizând ce s-a întâmplat, mă văd lăsat cu 4 opțiuni:

1. Clachez și mă închid în casă, citind DEX-ul din scoarță-n scoarță și socializând cu pereții, pe care voi și desena ochi și guri.

2. Clachez, pun mâna pe o armă și împușc orice macac incapabil de a nu se adapta normelor lingvistice de dinainte de ultimul DOOM, până mă leagă Poliția și mă bagă într-o celulă bine păzită, unde citesc DEX-ul din scoarță-n scoarță și socializez cu pereții, pe care voi și desena ochi și guri.

3. Accept că îmi sunt superiori și mă adaptez, sfârșind idolatrizându-l pe Smiley și votându-l pe Becali.

4. Nu accept că îmi sunt superiori și îmi petrec viața cu prieteni puțini, dar deștepți, scârbit de tot ce e în jur și urând sincer mediul uman înconjurător.

Voi ce alegeți? Voi, ăștia care mai sunteți încă deștepți.

Teo are 25 de ani


Mdeah, 25 de ani. Un sfert de secol. Sună mai bine „un sfert de secol” decât „25 de ani”. Au curs berile în mine și cred că nu mă culc înainte de 4 dimineața. Am de scris, am de definitivat planuri. Un plan poate fi un tabel în Excel, dar e un plan. Știți ce e amuzant? Sunt momente în care, cu cât ești mai beat,cu atât vezi mai clar. Cine mă cunoaște știe că am mintea destul de limpede și când sunt rupt de beat.

25 de ani. Am făcut destule, am cunoscut fel de fel de oameni. Am interacționat cu toată lumea, de la tocilarul care-nvață latină ca să citească în original „Commentarii de Bello Gallico”, până la borfașul care urcă-n 101 ca să fure un portmoneu. Oameni și oameni, experiențe și experiențe. Am fost umilit, am rupt capete, mi-am bătut joc, m-am îmbătat crunt, m-am călcat pe mine în picioare. Le faci pe toate. Îți calci în picioare orgoliul ca să satisfaci un alt orgoliu. Te saturi de alt orgoliu și revii la primul orgoliu. Faci pace cu tine și te saturi de tine. Nu poți să te saturi cu  adevărat de tine până nu faci pace cu tine.

Câteva lecții de viață. Da, consider c-am învățat destule ca să dau lecții de viață. Nu mă compar cu mulți alții, dar pot da lecții multor altora. Pentru că, în general, sunt sincer cu mine și mă analizez cu aceeași rigurozitate cu care-i analizez pe alții.

1. Dacă ești deștept, ce ești acum e un punct de plecare

Știți faimosul „îmi urăsc viața”. Cred că l-a spus toată lumea. Ei, dacă-ți urăști viața, nu poți avansa. Dacă vrei să avansezi, îți trebuie un punct de plecare. Viața actuală este singurul punct de plecare pe care-l poți găsi. Dacă ești un bețiv, dependent de nicotină, leneș, cu puseuri de orgoliu și o mare problemă cu autoritatea, ăsta e punctul tău de plecare. Poți să negi, dar ăsta ești.

Șmecheria nu este să pretinzi că ești altceva, ci să iei ce ești, să vezi cum poți ajunge de aici la ceea ce-ți dorești și să lucrezi în direcția aceea. Indiferent de cât de jos ești și cât de sus vrei să fii. Poate nu ești chiar jos, dar, comparativ cu cât de sus vrei să fii, ești un nimeni. Asta e, folosești ce ai. Există o mie de moduri de a avansa, dar toate se bazează pe același principiu: învață să te vezi și să te accepți.

2. Atenția din partea altora nu face 2 bani

Dacă te bazezi pe părerea celorlalți despre tine, nu valorezi nimic. Serios, principalul e să te placi pe tine, nu să te placă alții. Nu să te accepți, ci să te placi. Să vezi potențialul din tine. Să fii independent de exterior. Să muncești pentru viitor. Să ai un scop pe termen lung, nu să adopți visul altuia sau să te lași condus de împrejurări. Împrejurările sunt create de alți oameni; viața ideală ți-o creezi tu, nu părinții, nu prietenii, nu prietenul, nu prietena, nu societatea. Când ai un scop, viața ta are direcție. Poți să treci peste orice fără să regreți.

OK, regrete vor exista, dar nu vor fi destul de puternice încât să-ți pară rău pentru alegerile tale. Sacrificiile sunt o parte a vieții. Vei avea de făcut sacrificii chiar dacă-ți spui că se poate și fără ele. Într-un fel sau altul, vei face niște sacrificii. S-ar putea să te sacrifici pe tine ca să-l descoperi pe acel „tu” mai puternic, mai capabil, mai hotărât, mai concentrat. Asta e. Procesul are un nume: evoluție. Haideți să nu ne mai mințim: evoluția presupune eforturi și, ocazional, durere. Aici se face diferența între învingători și învinși.

Învingătorii fac știrile. Învinșii se uită la știri și ocazional, iau parte la ele… din postură de martori sau victime.

„Am văzut” nu se compară cu „am făcut”.

Și uite aici altă diferență între învingători și învinși: învingătorii vor face alegerile corecte, învinșii vor miza greșit. Ei, asta e. Unii vor crește, alții își vor rupe gâtul. Cam asta e natura: cel puternic și adaptabil supraviețuiește, cel slab dispare. Dacă ești puternic și inteligent, te ridici. Dacă ești slab și/sau leneș, stai pe loc… ceea ce, în contextul actual, înseamnă regres.

3. Egalitatea este un mit

Vreti egalitate? Păcat. Nu există. Egalitatea este un vis comunist. Și știu că mulți idioți folosesc cuvântul „comunist” prostește.

Egalitatea este un vis. O societate nu se poate dezvolta fără concurență. Tocmai concurența motivează, întărește și cerne. Cartea mea preferată este „Tai-Pan”, de James Clavell. Un citat al personajului principal:

„Cei slabi nu vor moșteni Pământul. Măcar vor fi liberi să-și trăiască viața așa cum vor, cu legi care să-i apere.”

Da, dar vor fi tot slabi. Vor depinde de legile făcute de cei puternici. Dacă ești supusul meu, ai ce te las eu să ai. Și nu vei avea niciodată prea mult; vei avea ce te las eu să ai, astfel încât să simți că ai o anumită putere. Și ai putere… cel puțin, în măsura în care nu-ți influențez eu viața astfel încât să nu mai ai nimic. Pentru că ești slab, iar eu sunt puternic. Lumea ta este o parte a universului meu, atât timp cât nu-nveți să gândești singur, să iei singur decizii și să te bazezi pe tine și pe ce-ai atras în viața ta. Și pe ce vei atrage în viața ta, bazându-te pe ce ești și ce vei deveni.

4. Părerea majorității nu este, în mod necesar, corectă

Flavia mă-ntreba zilele trecute dacă nu m-am gândit că, poate, opțiunile mele politice sunt greșite. Cine știe, poate USL-ul este cea mai bună opțiune.

Lasând la o parte argumentele pentru care detest USL-ul (de exemplu, faptul că socialismul promovat de USL mi se pare o pervertire a legilor naturii), nu cred că majoritatea are întotdeauna dreptate. Și uite cel mai bun argument: oamenii mari (aceia despre care citiți în manualele de istorie) nu s-au aliniat cu mulțimea. Au mers pe drumul lor și, într-un fel sau altul, au avut realizări mărețe.

Nu spun că mulțimea nu are dreptate doar pentru că e mulțime. Spun doar că, în general, pentru a controla o mulțime, ajunge să ai o gură destul de mare și să faci apel la dorințele individuale. Dorințe, nu aspirații. Împinși de un instinct simplu, cu toții vrem confort. În momentul în care am reușit să depășim dorința de a supraviețui, vrem să facem lucruri mărețe. Dorința de a evolua nu prea ține de mulțime, ci de individ.

Nu există responsabilitate colectivă. Totul este individual. Un milion de dolari înseamnă un milion de dolari, luați individual. Un milion de oameni înseamnă un milion de oameni cu dorințele, frustrările și aspirațiile fiecăruia. Când ești o parte din mulțime, te aliniezi. Involuntar, poate. Ca om, ai nevoie de individualitate. Ca animal social, ai nevoie de sentimentul de apartenență. Un conflict vechi, dar actual.

5. Să-ncheiem într-o notă optimistă

Întotdeauna trebuie să fii optimist. Altfel, o iei razna. Chiar dacă optimismul tău este doar un vis idiot, bazat pe dorința needucată, e mai mult decât nimic. Dacă te-ai resemnat cu adevărat și încă nu ți-ai zburat creierii, felicitări! Ai mai multă tărie de caracter decât voi avea eu vreodată. De fapt, nu știu dacă e vorba de tărie de caracter. O fi, nu contează. Cert este că nu mai vrei mai mult. Ceea ce e destul de trist.

Mă rog, se poate. Poți să citești toate cărțile care-ți cad în mână, poti să dai Block tuturor aplicațiilor idioate de pe Facebook, poți să-ți iei smartphone ca să citești pe el și să te informezi (în loc să joci Angry Birds și Fruit Ninja și să te rogi să mai apară un add-on), poți să ieși din casă ca să te plimbi și să te gândești, poți să interacționezi cu cineva din plăcerea de-a o face, nu pentru validare. Poți să vrei mai mult, poți să faci un plan, poți s-o dai în bară și s-o iei de la capăt. E o chestiune de alegere. Poți să te descoperi. Poți să crezi într-un sine mai bun. Poți să te dezvolți.

Nu-mi amintesc când am băut ultima dată atât de mult. Sau când am purtat un astfel e dialog cu mine. Merge. Un sfert de secol. Flavia are dreptate: viitorul se așterne la picioarele mele.

Apocalipsa după maiași. Cei patru cavaleri ai Apocalipsei


Pentru că sfârșitul e aproape, dragii mei, revin cu a doua parte din trilogia Apocalipsei după maiași. Nu pentru că am avea ce face în privința ei, dar e bine să știm la ce să ne așteptăm. Prin urmare, haideți să nu ne pierdem în introduceri lungi, pentru că sunt sigur că suspansul vă omoară (see what I did there?).

Adele este cavalerul Ipocriziei. Ea este deja printre noi, deghizată într-o artistă muzicală, nejustificat de grasă pentru cât de romantice sunt versurile ei. Călare pe un cașalot zburător (e o provocare să susții o astfel de fiară), ea se va plimba deasupra lumii, plângându-și dragostea neîmpărtășită și urlându-și durerea sufletească generată de povestea ei de iubire eșuată. Casele oamenilor vor fi măturate de apele sărate slobozite de Adele, gospodării vor pieri sub greutatea lacrimilor ei, iar animalele dosmetice și agoniselile de-o viață ale tuturor vor dispărea în valurile dureroase ale cavalerului Ipocriziei. Cât despre timpanele celor care-i vor asculta cântecul, se vor topi în urechile bieților damnați care vor suferi de răzbunarea lui Adele.

Puțini oameni (cei 10% despre care am mai vorbit) s-au prins de amenințarea pe care o reprezintă Adele. Nu a putut fi oprită. A slăbit și a pozat sexy, după ce, cu câțiva ani în urmă și câteva sute de kilograme în plus, a declarat că niciodată nu va fi o divă sexy pe care să o vedem pe copertele revistelor pentru femei. De aceea, Diavolul a numit-o ”cavalerul Ipocriziei”. Bărbații care au făcut-o să se simtă nedorită, în afara olimpicilor la mâncat hamburgeri, vor fi primii luați în vizorul furiei ei.

Charlie Sheen este cavalerul Slăbiciunii. Drogat și beat, va hălădui prin lume la volanul ultimului model de Mercedes, răspândind tentații și vicii la toate colțurile de stradă. Tinere nimfomane vor bate străzile, amețite de vin roșu, în căutarea bărbaților care să le cadă în mreje. Vor răspândi sifilis și SIDA la fel cum răspândește Zăvoranca bârfe despre Pepe. Cerul va cerne constant cocaină, drogând toți oamenii până le va plesni inima de la atâta energie. De la robinet va curge numai whisky, rezervele de apă vor dispărea pe veci și cea mai slabă substanță lichidă pe care o va putea bea cineva vreodată va fi vodka orange. În locul bisericilor vor apărea cazinouri, în locul super-market-urilor – case de pariuri, iar școlile vor fi înlocuite de cluburi de poker și blackjack. Niciun om nu va putea merge pe stradă mai mult de 2-3 minute fără să cadă pradă vreuneia din tentațiile răspândite la fiecare metru.

După ce și-a ratat căsătoria, a recunoscut sus și tare câte droguri a consumat, cum trăiește pe bază de alcool și cât de mândru e că fute tot ce mișcă. Diavolul l-a ales bine și nu s-a sfiit să ni-l trimită pe cap înainte să i se proorocească venirea. A vrut să se asigure că ne va face să rânjim, invidiind stilul lui de viață și dorindu-ne să fim noi în locul său.

Cel de-al treilea cavaler al Apocalipsei, cavalerul Anticrist, este Marilyn Manson. Purtând cruci cu Mântuitorul răstignit cu capul în jos, lingându-și buzele date cu sânge de om și atingându-și lasciv hainele din piele de om, Manson va bântui Pământul în trăsura lui trasă de schelete de cai în flăcări, răcnindu-și cover-urile după piese celebre de rock și afișându-și organele genitale. Urechile celor care-l ascultă vor pieri pe loc în combustie internă, iar ochii celor care-l vor vedea vor sări din orbite. Ocazional, va urina uraniu pe câte un cetățean, topindu-i acestuia pielea, carnea, oasele și organele interne și transformându-l într-un minion goth care să-i facă sex oral în piața publică, pentru a mai orbi câteva zeci de cetățeni.

Diavolul l-a trimis pe Manson pentru a-i prooroci explicit venirea, dându-i acestuia instrucțiuni explicite de cum să devină un star rock și să facă lumea să creadă despre acesta că e un satanist anticrist. Lumea din totdeauna a crezut că acțiunile lui erau doar pentru a face show în concerte și pentru a șoca în videoclipuri, ori acesta fusese planul de la bun început. Acum, Diavolul este pregătit să vină într-o lume care a afișat deja voia lui, prin gura lui Marilyn Manson.

Ultimul cavaler al Apocalipsei a fost trimis pe Pământ, dar a fost și adus înapoi în Iad, pentru a planifica în detaliu invazia alături de Diavol și maiași. Michael Jackson, cavalerul Imoralității, se va plimba într-o mașină de înghețată, servind dulciuri minorilor, pentru a le caria dinții. Ocazional, va invita câte un băiat mai drăguț să se suie în copaci cu el, unde să le fută creierii până le ies pe gură. Își va împrăștia copiii prin lume, pentru a face toți negrii să devină albi și, având stomacul veșnic stricat, gazele lui vor topi nasurile tuturor, pentru a-i semăna întru totul. Alături de o armată de copii violați și dependenți de dulciurile lui cu spermă, se va plimba prin lume în mașina lui de înghețată, dând oamenilor de rând costume de Peter Pan și construindu-le case în copaci.

Tot ceea ce a făcut Michael Jackson este sub semnul întrebării, iar acest lucru este exact ceea ce Diavolul spera să se întâmple. Acum, în Iad, cei doi urmăresc cum terenul este pregătit pentru Apocalipsă. Cum satanismul lui Manson e contestat, Charlie Sheen susține că s-a lăsat de droguri, iar Adele a slăbit și pozează sexy.

E numai o chestiune de timp. Am să revin și cu ultimul articol, în curând, dar, până atunci, căscați ochii și urechile, pentru că maiașii au proorocit Apocalipsa știind foarte bine de turnura pe care o vor lua lucrurile.

”Și atunci vor fi răspândite ipocrizia, slăbiciunea, anticrismul și imoralitatea, și lumea va fi în genunchi. Satan se va ridica din pântecele Pământului și lumea va fi a lui. Oamenii vor vedea cum tot ceea ce au ignorat se va întoarce împotriva lor și tot ceea ce au eșuat să dovedească prin știință trebuia acceptat prin crez. Vor vedea cum răul învinge pentru că nici binele nu-i va mai putea salva de ei înșiși.”

Să terminăm cu tâmpeniile și să mergem la vot!


Salut! Teo vă somează să băgați la cap.

Știu că e la modă să nu mergi la vot. Că toți politicienii sunt la fel, că rezultatul votului nu ne influențează nouă viața, că, oricum, toți vor să fure, că lor nu le pasă, deci de ce să ne pese nouă, că democrația nu funcționează și așa mai departe. Eh, eram și eu de părere că democrația nu funcționează, dar m-am gândit mai bine.

Ideea de bază a democrației este următoarea: poporul alege conducători care să-l reprezinte. Din acest punct de vedere, democrația rulează fin la noi: poporul român este format, în majoritate, din idioți, milogi și resemnați, așa c-avem exact ce merităm. Haideți să vă explic: dacă ți se pare că e OK că Ponta și-a furat doctoratul, meriți să fii reprezentat de un babuin.

În fine, trecem peste disprețul pe care-l nutresc eu pentru mitomanul de Ponta și trecem la motivele pentru care e bine să mergi la vot.

1. Într-un fel sau altul, rezultatul alegerilor te influențează și pe tine

Orice s-ar spune, oamenii care vor ajunge-n Parlament după votul de duminică vor sta acolo 4 ani. Patru. Destul de mult. Și au tot timpul să voteze legi idioate, să se lupte cu președintele și să lipsească de la ședințe. Și să se apere între ei. Mda, e ușor să spui că nu te interesează, că n-are importanță și că tu o vei duce la fel.

Știu că unii sunt proști, așa că-i rog să mă creadă pe cuvânt: nu e chiar așa. Să spunem că parlamentarii care vor fi aleși duminică au de gând să dubleze impozitul pentru salariile mai mari de 1000 de lei, că-mbuibații au destul și merită să li se ia mai mult. E un exemplu simplist, dar nu-mi puteți spune că e o imposibilitate. Lumea e plină de idioți, iar unii dintre ei ajung parlamentari. Mulți dobitoci sunt gata să-l voteze pe primul care-o face pe Robin Hood.

OK, nu e sigur că printre incompatibilii, condamnații, cercetații penal și plagiatorii care candidează există și comuniști împuțiți. Dar dacă există? Eu cred că ne afectează pe toți. Să n-o mai facem pe izolații, că n-avem nimic de câștigat.

2. Întotdeauna există un rău mai mic

Da, susțin alegerea răului mai mic. De ce? Pentru că ne afectează pe toți, de-aia. Pentru că, orice s-ar spune, e mai bine să ți se fure 100 de lei decât 1000.

Știu că mulți urlă că ei nu fac compromisuri, că e scârbos să-l votezi pe cel care va face mai puțin rău și că s-au săturat să spere că va ieși bine. Am o obiecție: răul mai mic e mai bun decât răul mai mare. Ce preferi, o bătaie cu biciul sau decapitarea? O mâncare nesărată sau una cu stricnină din belșug?

Știu că e de preferat s-avem parlamentari cinstiți, competenți și interesați de binele țării. Din păcate, mai avem până vom ajunge acolo. Adevărul e că, până una-alta, vedem pe afișe fel de fel de mecle de hoți, bișnițari, analfabeți și nebuni care ne cer voturile. Bine, nu toți, doar cei mai mulți. Și atunci ce facem? Îl alegem pe cel care pare mai puțin hoț, prost și incompetent, sau îl lăsăm s-aleagă doar pe prostul căruia-i cumperi votul cu o pungă de mălai?

Masă de manevră există. Prostul se grăbește să-l voteze pe cel care-a organizat o pomană cu fasole și cârnați (sau i-a dat 50 de lei), iar noi știm că, în general, la astfel de strategii apelează politicianul șmecher, care, oricum, deja știe cum își va recupera investiția.

3. Mai e mult până departe

În strânsă legătură cu al doilea motiv: încă nu putem avea pretenții s-apară-n fața noastră doar candidați geniali și curați ca lacrima. De ce? Pentru că, până una-alta, orice imbecil poate câștiga voturi. Listele sunt pline de păcălici. Cine i-a pus acolo? De ce? Nu s-a gândit nimeni că sunt prea proști ca să-i voteze vreo formă de viață din dimensiunea aceasta?

Bufonii sunt acolo cu un motiv: câteva voturi tot le vin și lor, iar partidele care-i promovează știu asta. Știu că alegătorii sunt destul de proști încât să-și pună ștampila pe numele oricărei vite, pentru că aceasta din urmă a zâmbit frumos, l-a-njurat de morți pe Băsescu, a promis marea cu sarea și a dat niște bani de pomană. Suntem proști și politicienii mizează pe asta.

Serios, dacă eu am o shaormărie și văd că ești gata să mănânci orice-ți dau, nu mă va interesa prea tare să-ți dau ceva bun. Că tu ești bou și nu-ți pasă că tocmai ți-am servit ce mi-a rămas de ieri. A, dac-ai veni și-ai bate cu pumnul în masă, poate că te-aș trata altfel. Dac-ai urla că, pe banii tăi, ai dreptul să ți se arate respect, poate c-aș începe să te văd cu alți ochi. Poate m-aș obosi chiar să mă spăl pe mâini înainte să-ți pregătesc shaorma. Dacă. Până atunci, consideră-te norocos că nu-ți scuip în mâncare.

Nu suntem îndreptățiți să spunem că vrem doar candidați adevărați. Oprescu a fost reales după ce-a făcut doar tâmpenii timp de 4 ani, așa că, pe undeva, ne merităm soarta. Adică, serios, trebuia să fii idiot să zici că Oprescu e un primar bun, având în vedere ce-a realizat în 4 ani (adică nimic important).

Haideți să procedăm altfel: în loc să mârâim că n-are sens să mergem la vot, ne prezentăm cu toții la urne. Înainte de asta ne și informăm, că n-are sens să punem ștampila ca vitele. Vedem cine câștigă la noi în colegiu, apoi așteptăm, plini de-ncântare, să vedem cum se comportă. Dacă nu merge la ședințe, propune prostii și votează fără să știe exact ce, începem prin a-i trimite scrisori de protest. Dacă nu se simte, îi vandalizăm mașina. Sau îi ardem casa. Sau, sau, sau. Posibilitățile sunt nelimitate.

Clasa politică nu se va schimba pentru că așa vor niște unii care nu merg la vot. Clasa politică se va schimba când nu va avea de ales. Acum vin toți măscăricii să ne explice c-ar fi niște parlamentari de nădejde, mereu implicați în problemele cetățenilor și așa mai departe. Ce-ar fi să știe si ei că alegătorii sunt ai dracului și nu se jenează să-și exerseze aruncările cu sticle incendiare? Vă spun eu: ar scădea vertiginos numărul de candidați.

Poate c-ar rămâne doar cei care sunt serioși când spun că vor să schimbe ceva. Poate. Putem afla într-un singur mod: educându-ne constant, făcând un efort să gândim și s-alegem varianta mai avantajoasă (dacă se poate spune așa) și cerând îmbunătățire continuă de la cei pe care i-am votat. Da, atunci putem avea pretenții.

Atât timp cât știm doar să ne plângem că politicienii vor să ne prostească, nu se va schimba nimic.

Principles


Se pare că strângem tot mai multe guest post-uri. O fi bine, o fi rău? Eu zic că e bine: lumea e interesată de blogul ăsta, deci vom avea parte și de opiniile altora. Și de moduri diferite de a exprima opiniile. Puțină diversitate nu strică.

De exemplu, Dan, zis și Snow, și-a scris articolul în engleză. E interesant, ridică niște semne de-ntrebare și ne regăsim cu toții în ce-a scris. Dacă se exprimă mai bine așa, bravo lui! Share, like și lectură plăcută!

 

Principles? Beliefs? What do they stand for? Why do we need them? Do we need them at all?

Every man has principles. Basic ones. The ones that are glued to his core. The ones that he wouldn’t go over for absolutely anything in the world. What makes him stick to his principles? Belief. Everyone believes in something. Some of us believe in God, some of us believe in nature, some of us believe in money, and some of us believe in ourselves. It is because we believe, and for the given time in which we believe in that certain something, that we stick to our principles.

To recap, if we believe in A (or that A will happen), we have principle A’, which we follow to the letter. If we believe in B, then we have principle B’, to which we stick. But what happens when you believe in something your whole life, and then, one day, you either change your belief, or start realizing that the something you believed in your whole life isn’t worth believing in that much? Most of the times you find a replacement. Then what happens to your principles? Do you still care about not hurting anyone just because God will punish you, if you don’t believe in God anymore?

So, you’re a person with beliefs, with principles, who wants to follow his own way and be content with himself. You believe in God, or something of the sort, you believe in good, you believe in a future, better version of yourself. If you believe, you have principles. If you believe in God, your principle is that of not committing sins. If you believe in good, your principle is that of not hurting anyone around you knowingly and willingly, or at least trying to avoid doing so. If you believe in a better future version of yourself, then your principle is that of improving. So you want to improve.

One day, seeing as you already believe in good, and God represents good, you think that it’s ok to stop thinking that you believe in God, because that only makes you seem like a person who would do anything if he weren’t afraid of God. So you just say to yourself that it’s actually better to believe in good. And it is … for a while.

But then, people, circumstances, age, experience and a whole range of other surrounding factors, make you realize that the good in this world is false. It’s just a way in which people interact with others, so that they won’t kill each other in the process. But it’s not how they feel. And you see that no matter how much you believe in good, it’s really not there. So you start wandering away from that belief as well. If you take out the first two beliefs, in God and in good, you take out their principles. So you don’t want to do good just because it fills your soul with happiness, and you’re not afraid of being punished if you do something bad. And since you don’t believe in good, why would you want to improve?

You wouldn’t. So you start going over your principles. You start breaking your rules one by one, until you don’t really have any rules at all, and you don’t care about anything or anybody. You don’t care about the suffering around you, you don’t care about what you do, just as long as it serves your own purposes. Obviously, those purposes are selfish. You want money, you want to feel good, you want to get everything, and give nothing back.

And you think you’re succeeding, not realizing that you’ve already started giving back for what you receive. You’ve started giving away little particles of your soul, you know that what you’re doing isn’t right, but doing the right thing never got you anything. You want to have the slightest window of opportunity to show everyone, but most of all, yourself, that the good you is still hidden under your cold carelessness. But that window never opens, and you start wondering. Which one is better?

Do I continue down this path, even though I feel that it is taking its toll on me a little more each day ? Or do I go back to the way I used to be, the good, but naive insignificant speck of dust in this ever-changing Universe? Do I want to be feared, left alone, hated ? Or loved, but always at risk of being stepped upon, maybe even by someone close, who thought about disregarding their principles ? What choice would you make ? And if you do make a choice, will it be based solely on your principles ?

Post Navigation