Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the day “decembrie 15, 2012”

Teo are 25 de ani


Mdeah, 25 de ani. Un sfert de secol. Sună mai bine „un sfert de secol” decât „25 de ani”. Au curs berile în mine și cred că nu mă culc înainte de 4 dimineața. Am de scris, am de definitivat planuri. Un plan poate fi un tabel în Excel, dar e un plan. Știți ce e amuzant? Sunt momente în care, cu cât ești mai beat,cu atât vezi mai clar. Cine mă cunoaște știe că am mintea destul de limpede și când sunt rupt de beat.

25 de ani. Am făcut destule, am cunoscut fel de fel de oameni. Am interacționat cu toată lumea, de la tocilarul care-nvață latină ca să citească în original „Commentarii de Bello Gallico”, până la borfașul care urcă-n 101 ca să fure un portmoneu. Oameni și oameni, experiențe și experiențe. Am fost umilit, am rupt capete, mi-am bătut joc, m-am îmbătat crunt, m-am călcat pe mine în picioare. Le faci pe toate. Îți calci în picioare orgoliul ca să satisfaci un alt orgoliu. Te saturi de alt orgoliu și revii la primul orgoliu. Faci pace cu tine și te saturi de tine. Nu poți să te saturi cu  adevărat de tine până nu faci pace cu tine.

Câteva lecții de viață. Da, consider c-am învățat destule ca să dau lecții de viață. Nu mă compar cu mulți alții, dar pot da lecții multor altora. Pentru că, în general, sunt sincer cu mine și mă analizez cu aceeași rigurozitate cu care-i analizez pe alții.

1. Dacă ești deștept, ce ești acum e un punct de plecare

Știți faimosul „îmi urăsc viața”. Cred că l-a spus toată lumea. Ei, dacă-ți urăști viața, nu poți avansa. Dacă vrei să avansezi, îți trebuie un punct de plecare. Viața actuală este singurul punct de plecare pe care-l poți găsi. Dacă ești un bețiv, dependent de nicotină, leneș, cu puseuri de orgoliu și o mare problemă cu autoritatea, ăsta e punctul tău de plecare. Poți să negi, dar ăsta ești.

Șmecheria nu este să pretinzi că ești altceva, ci să iei ce ești, să vezi cum poți ajunge de aici la ceea ce-ți dorești și să lucrezi în direcția aceea. Indiferent de cât de jos ești și cât de sus vrei să fii. Poate nu ești chiar jos, dar, comparativ cu cât de sus vrei să fii, ești un nimeni. Asta e, folosești ce ai. Există o mie de moduri de a avansa, dar toate se bazează pe același principiu: învață să te vezi și să te accepți.

2. Atenția din partea altora nu face 2 bani

Dacă te bazezi pe părerea celorlalți despre tine, nu valorezi nimic. Serios, principalul e să te placi pe tine, nu să te placă alții. Nu să te accepți, ci să te placi. Să vezi potențialul din tine. Să fii independent de exterior. Să muncești pentru viitor. Să ai un scop pe termen lung, nu să adopți visul altuia sau să te lași condus de împrejurări. Împrejurările sunt create de alți oameni; viața ideală ți-o creezi tu, nu părinții, nu prietenii, nu prietenul, nu prietena, nu societatea. Când ai un scop, viața ta are direcție. Poți să treci peste orice fără să regreți.

OK, regrete vor exista, dar nu vor fi destul de puternice încât să-ți pară rău pentru alegerile tale. Sacrificiile sunt o parte a vieții. Vei avea de făcut sacrificii chiar dacă-ți spui că se poate și fără ele. Într-un fel sau altul, vei face niște sacrificii. S-ar putea să te sacrifici pe tine ca să-l descoperi pe acel „tu” mai puternic, mai capabil, mai hotărât, mai concentrat. Asta e. Procesul are un nume: evoluție. Haideți să nu ne mai mințim: evoluția presupune eforturi și, ocazional, durere. Aici se face diferența între învingători și învinși.

Învingătorii fac știrile. Învinșii se uită la știri și ocazional, iau parte la ele… din postură de martori sau victime.

„Am văzut” nu se compară cu „am făcut”.

Și uite aici altă diferență între învingători și învinși: învingătorii vor face alegerile corecte, învinșii vor miza greșit. Ei, asta e. Unii vor crește, alții își vor rupe gâtul. Cam asta e natura: cel puternic și adaptabil supraviețuiește, cel slab dispare. Dacă ești puternic și inteligent, te ridici. Dacă ești slab și/sau leneș, stai pe loc… ceea ce, în contextul actual, înseamnă regres.

3. Egalitatea este un mit

Vreti egalitate? Păcat. Nu există. Egalitatea este un vis comunist. Și știu că mulți idioți folosesc cuvântul „comunist” prostește.

Egalitatea este un vis. O societate nu se poate dezvolta fără concurență. Tocmai concurența motivează, întărește și cerne. Cartea mea preferată este „Tai-Pan”, de James Clavell. Un citat al personajului principal:

„Cei slabi nu vor moșteni Pământul. Măcar vor fi liberi să-și trăiască viața așa cum vor, cu legi care să-i apere.”

Da, dar vor fi tot slabi. Vor depinde de legile făcute de cei puternici. Dacă ești supusul meu, ai ce te las eu să ai. Și nu vei avea niciodată prea mult; vei avea ce te las eu să ai, astfel încât să simți că ai o anumită putere. Și ai putere… cel puțin, în măsura în care nu-ți influențez eu viața astfel încât să nu mai ai nimic. Pentru că ești slab, iar eu sunt puternic. Lumea ta este o parte a universului meu, atât timp cât nu-nveți să gândești singur, să iei singur decizii și să te bazezi pe tine și pe ce-ai atras în viața ta. Și pe ce vei atrage în viața ta, bazându-te pe ce ești și ce vei deveni.

4. Părerea majorității nu este, în mod necesar, corectă

Flavia mă-ntreba zilele trecute dacă nu m-am gândit că, poate, opțiunile mele politice sunt greșite. Cine știe, poate USL-ul este cea mai bună opțiune.

Lasând la o parte argumentele pentru care detest USL-ul (de exemplu, faptul că socialismul promovat de USL mi se pare o pervertire a legilor naturii), nu cred că majoritatea are întotdeauna dreptate. Și uite cel mai bun argument: oamenii mari (aceia despre care citiți în manualele de istorie) nu s-au aliniat cu mulțimea. Au mers pe drumul lor și, într-un fel sau altul, au avut realizări mărețe.

Nu spun că mulțimea nu are dreptate doar pentru că e mulțime. Spun doar că, în general, pentru a controla o mulțime, ajunge să ai o gură destul de mare și să faci apel la dorințele individuale. Dorințe, nu aspirații. Împinși de un instinct simplu, cu toții vrem confort. În momentul în care am reușit să depășim dorința de a supraviețui, vrem să facem lucruri mărețe. Dorința de a evolua nu prea ține de mulțime, ci de individ.

Nu există responsabilitate colectivă. Totul este individual. Un milion de dolari înseamnă un milion de dolari, luați individual. Un milion de oameni înseamnă un milion de oameni cu dorințele, frustrările și aspirațiile fiecăruia. Când ești o parte din mulțime, te aliniezi. Involuntar, poate. Ca om, ai nevoie de individualitate. Ca animal social, ai nevoie de sentimentul de apartenență. Un conflict vechi, dar actual.

5. Să-ncheiem într-o notă optimistă

Întotdeauna trebuie să fii optimist. Altfel, o iei razna. Chiar dacă optimismul tău este doar un vis idiot, bazat pe dorința needucată, e mai mult decât nimic. Dacă te-ai resemnat cu adevărat și încă nu ți-ai zburat creierii, felicitări! Ai mai multă tărie de caracter decât voi avea eu vreodată. De fapt, nu știu dacă e vorba de tărie de caracter. O fi, nu contează. Cert este că nu mai vrei mai mult. Ceea ce e destul de trist.

Mă rog, se poate. Poți să citești toate cărțile care-ți cad în mână, poti să dai Block tuturor aplicațiilor idioate de pe Facebook, poți să-ți iei smartphone ca să citești pe el și să te informezi (în loc să joci Angry Birds și Fruit Ninja și să te rogi să mai apară un add-on), poți să ieși din casă ca să te plimbi și să te gândești, poți să interacționezi cu cineva din plăcerea de-a o face, nu pentru validare. Poți să vrei mai mult, poți să faci un plan, poți s-o dai în bară și s-o iei de la capăt. E o chestiune de alegere. Poți să te descoperi. Poți să crezi într-un sine mai bun. Poți să te dezvolți.

Nu-mi amintesc când am băut ultima dată atât de mult. Sau când am purtat un astfel e dialog cu mine. Merge. Un sfert de secol. Flavia are dreptate: viitorul se așterne la picioarele mele.

Post Navigation