Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the day “decembrie 21, 2012”

Cum voi conduce eu lumea după sfârșitul ei


Astăzi sau pe 23 vine sfârșitul lumii. Un eveniment important, cred eu, dar care, din păcate, nu prea va fi mediatizat, spre deosebire de ultima felație oferită de Simona Trașcă unui domn cu erecție selectă și semi-flască, într-o toaletă selectă de club select. Evenimentele cu adevărat importante nu prea sunt mediatizate. Mă rog, de data aceasta va exista și un motiv destul de bun.

Fiți pe pace, se va ști despre Apocalipsă. Dar revenim la asta mai târziu.

În primul rând, știu că mulți oameni s-au pregătit temeinic pentru sfârșitul lumii. Eu cred că este un act idiot. Și nu din motivele pentru care ați crede voi, de exemplu, că e o idioțenie să cumperi mii de conserve și sticle de apă, bazându-te pe interpretarea îndoielnică a unor texte mayașe, contrazisă și de urmașii autorilor. Sau pe promisiunea unei nebune din State, care susține că Terra se va izbi de o planetă numită Nibiru, pe care încă n-o vedem cu ochiul liber din cauză că va veni din altă dimensiune. Nu. Eu chiar vreau să cred că vine sfârșitul lumii. Și veți vedea de ce.

Așa, de ce e o idioțenie să te pregătești pentru Apocalipsă? Pentru că, așa cum ne-nvață filmele, în astfel de situații supraviețuiesc cei care nu s-au pregătit. Dacă ai un buncăr, provizii pe 2 ani și antrenamentul necesar pentru a te descurca, sigur o mierlești. Îți cade un ghiveci în cap, te mușcă un șarpe veninos, te sugrumi ca prostul cu un cablu, te-mpușcă altcineva, te-mpiedici și cazi într-o baie de acid, mănânci o conservă expirată, iei prea multe droguri, îți dai cu ciocanul peste deget și se infectează și trebuie să-ți taie mâna și un idiot nu leagă bine garoul și sângerezi până mori, mă rog, înțelegeți ideea. Se pot întâmpla multe porcării. De aceea e mai bine să nu te agiți.

Pe mine, de exemplu, sfârșitul lumii mă va prinde făcând ce fac de obicei. Mă descurc eu cumva. Mă orientez. Cel mai probabil, voi reuși să mai si salvez câteva persoane. Oricum, nu mor la Apocalipsă. Oamenii care mă cunosc spun că am un noroc fantastic… eu cred că-l atrag prin optimismul vecin cu inconștiența. Într-un fel sau altul, voi supraviețui.

Așa, deci avem o lume devastată (cel puțin, eu asta cred, că doar n-o muri 99% din populația lumii din senin), niște supraviețuitori și un Teo. Supraviețuitorii vor face lucruri normale în astfel de circumstanțe: vor căuta mâncare și droguri, se vor deda la violuri și orgii, vor scrie „Căiți-vă” pe pereți (da, pariez că vor fi și astfel de idioți), se vor îmbăta și așa mai departe. În acest timp, Teo va pregăti faza a doua a planului. În caz că vă-ntrebați, prima fază a presupus să nu se pregătească pentru Apocalipsă, mărindu-și, astfel, șansele de supraviețuire.

Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să găsesc arme. Nu știi niciodată peste ce demenți dai. E bine să poți elimina orice potențiale amenințări. Moartea îți afectează șansele de-a conduce lumea, așa că trebuie s-o evit. Trebuie să fiu înarmat. Un Kalashnikov pe umăr, 2 pistoale (unul la brâu și unul la subraț) și un cuțit la cizmă ar trebui să facă impresie. Și o Biblie pe care o interpretez cum vreau.

Oamenii tind să devină religioși în situații foarte grele. Mecanismul psihologic e simplu: ești total depășit de situație, nu știi cum s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat sau ce-ar trebui să faci, așa că te gândești la o forță superioară, omniscientă și omnipotentă, care sigur a avut un motiv pentru care a lăsat să se-ntâmple ce s-a-ntâmplat și sigur are un plan complex, pe care mintea ta nu-l poate cuprinde. În cazul sfârșitului lumii, planul acesta te implică și pe tine, pentru că, altfel, n-ai fi supraviețuit. Evident, nu-nțelegi ce trebuie să faci, așa că ai nevoie de cineva care să-ți arate calea. Bănuiesc c-ați înțeles deja unde bat.

Teo va fi un fel de Mesia modern: un supraviețuitor înarmat până-n dinți, dar care-și înțelege semenii și vrea să-i ajute (să-i ajute să-l urmeze și să se transforme în discipolii lui fanatici, desigur). E foarte important să păstrez aparențele: sunt un om simplu, care a supraviețuit unui eveniment ieșit din comun și, cumva, reușește să se descurce în orice situație și să mai ajute câțiva oameni. Și, cel mai important, nu-l interesează rolul de Ales… pe care i-l atribuie ceilalți. Bine, trebuie să depui ceva efort în sensul ăsta. Trebuie să-mbini duritatea cu înțelepciunea și umanismul. Să mai zbori creierii cuiva din când în când, să mai spui o chestie deșteaptă (și de bun-simț) din când în când, să mai hrănești pe cineva din când în când. Și rulezi fin.

Oamenii se vor aduna în jurul tău și vor fi gata să accepte ideile tale despre bunătate, echilibru și mântuire. Și să-nfigă un cuțit în cei care te contrazic. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, la asta se ajunge: omul simplu vede-n tine o speranță și e gata să-l taie pe cel care vrea să i-o răpească. Poate că eu vorbesc despre niște extratereștri care vor veni de pe Nibiru ca să ne salveze (e greu să nu exploatezi o idee atât de bună), dar, dacă Gigel vede-n asta singura lui speranță, va crede cu-nverșunare în idioțeniile predicate de mine. Și te va urî dacă-ncerci să-i demonstrezi că Nibiru e o idioțenie: dacă-i arăți asta, i-ai distrus orice urmă de speranță. Dacă-i mai explic și eu că tu ești inamicul lui, eventual aduc în discuție și spiritele rele care vor să-l ducă spre pierzanie, te arde pe rug. Nu pentru mine, ci pentru el, chiar dacă bietul Gigel e convins că face totul în numele credinței.

Așa. Nu va fi prea greu s-adun în jurul meu o comunitate. Și nu orice fel de comunitate, ci una de fanatici. Evident, la un moment dat va trebui să-mi asum rolul de Ales. Oamenii caută un Mesia, dar, dacă acesta nu-și asumă rolul (și responsabilitățile), se plictisesc rapid. Sunt gata chiar să-l ardă de viu, pentru că nu le-a dat ce au presupus ei că le-a promis. Aici e nevoie de echilibru: fă apel la fanteziile… bine, dorințele… bine, egoismul oamenilor, dar dă-le de-nțeles că responsabilitatea e a lor. Tu știi cum se ară câmpul, dar ei trebuie să-l are. Tu te vei ruga la zeul vânătorii, dar ei trebuie să vâneze. Înțelegeți? Totul depinde de ei, dar ei nu pot fără tine. E cel mai simplu: ei depind de tine, deci te vor ține-n puf, dar depind de tine doar pentru că preferă s-arunce responsabilitatea pe umerii altcuiva. Ajunge s-arunci un „eu m-am rugat, dar păcatele voastre au anulat rugăciunile”: cam toți oamenii știu că sunt păcătoși, într-un fel sau altul. Dacă-i convingi că le merge rău din cauză că sunt păcătoși, dar le-ar merge și mai rău fără tine, ai câștigat.

Mă rog, astea sunt amănunte care țin de psihologie. Cert este că oamenii sunt ușor de condus. Și intentenționez să profit din plin de asta. Iar sfârșitul lumii va fi un instrument foarte valoros: îi voi găsi o denumire sugestivă („purificare”, „renaștere”, „primul pas”, „a doua șansă”, găsesc eu ceva) și-l voi asocia cu începutul erei puterii mele. Chiar dacă voi conduce timp de, să spunem, 40-50 de ani, perioada asta va fi o eră. Și una foarte bună. De ce? Pentru că lumea decăzuse, Forța Superioară a decis s-o distrugă, iar eu am apărut dintre ruine și am (re)construit o societate mai bună (în timp ce rupeam capete). Are sens?

Ne vedem după Apocalipsă? Haideți, că voi avea nevoie de misionari, soldați, servitori și, în general, oameni gata să se sacrifice în numele meu, deși eu n-am habar cine dracu’ sunt ei și, sincer, nu prea-mi pasă. Înscrierea este gratuită, dar grăbiți-vă, numărul de locuri este limitat. Primii înscriși primesc un bonus de sfințenie de 30%.

Post Navigation