Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Plictiseala și leacul ei


În ultima vreme am fost foarte plictisit. Rutina are darul de-a mă omorî lent. Dincolo de caterincă pe blog, caterincă pe stradă și caterincă pe oriunde, mai am chef să fac și niște schimbări. Preferabil, în sensul bun. O schimbare ar fi și să intru-n lumea minunată a heroinei, dar mi-a spus cineva că e bine să caut altceva. Cică heroina te transformă într-o epavă sau ceva de genul.

Plictiseala e periculoasă. Te face să vrei atât de mult o schimbare, încât ești gata s-adopți orice-ți iese-n cale. Cred c-așa se-apucă lumea de droguri: „n-am ce face, totul e la fel ca ieri, alaltăieri și acum o lună, vreau senzații tari!”. Peste câteva luni, senzații tari când ai nevoie de bani, că trebuie să-ți cumperi doza și nu-ți mai dă nimeni pe datorie, că deja ești debitor la toți dealerii din cartier, așa că-ncerci să te hotărăști între a jefui pe cineva și a sparge mașini. Grea decizie. Ce să faci, ce să faci?

Tot din plictiseală se joacă lumea în prostie pe net. E puțin probabil să mă convingă cineva că există o persoană căreia să-i facă o reală plăcere să petreacă ore-ntregi în fața monitorului, făcând aceleași chestii iar și iar și iar, ca o maimuță autistă, și să se bucure când mai urcă un nivel:

„Mamăăă, sunt elf de nivelul 40! Am depășit un prag psihologic, mi-am mai pus puncte la Strength și pot și să folosesc arcul cu Damage 150, +10 la Life, -15 la Social Life, +8 la Awkwardness și -5 la Dick Size. Rulez fin ca un boss de clan!”

N-ai cum să fii atât de sictirit de viață încât să consideri că lumea accomplishment-urilor virtuale, care nu-nseamnă ceva decât pentru alți oameni la fel de reduși ca tine, ar fi un refugiu acceptabil. Eu aș prefera să-mi tai venele, să mi le cos și să le mai tai o dată decât să fiu așa. Dar, mă rog, oi fi eu genul de ciudat care chiar crede că scopul jocurilor este să te ajute să te relaxezi, nu să-nlocuiască viața.

Plictiseala te poate face și să ieși în oraș. Mă rog, e mai bine decât să te joci nonstop pe calculator, dar nu când vrei să mergi în club în fiecare seară, că nu suporți să stai liniștit acasă și, ferească dracii, s-ajungi să te analizezi. Și da, am cunoscut oameni care mergeau în club în fiecare seară, a doua zi mergeau la serviciu și seara aterizau în alt club. E tragic să ți se pară că lipsește ceva dacă nu simți basul în tot corpul, n-ai lumini colorate intermitente în ochi și o mare de oameni pe jumătate beți care se-agită-n jurul tău.

Plictiseala duce la vicii. Noul viciu te ține-n priză o vreme, apoi începe să-și piardă din efect. Și cauti altul. Și altul. Și altul. Și ți-e lene să faci ceva constructiv, din cauză că ești plictisit de tot ce te-nconjoară, și ești vag conștient că, dac-ai face ceva constructiv, nu te-ai mai simți la fel de plictisit, dar, la dracu’, ești prea plictisit ca să faci altceva decât să te plictisești și să cauți să dezvolți dependențe (chiar l-am văzut pe unul întrebând pe un forum dacă știa cineva un joc care să-i ocupe mult timp și să cauzeze dependență; e incredibil în ce lume trăim, în special când te gândești că dezaxatul ăla ar putea fi colegul Gigi, cu care ieși la țigară-n fiecare pauză sau mergi la bere când n-ai chef de cursuri).

Am ajuns să cred că o nevoie de bază a ființei umane este aceea de a crește. La propriu, în cazul Oanei Roman (pe care, între noi fie vorba, o suspectez c-a provocat dispariția dinozaurilor… vă las pe voi să vă imaginați cum), și la figurat, în cazul nostru. Adică, dacă tot ai rațiune, simți nevoia s-o folosești, să-nveți chestii noi, să faci chestii noi, să creezi ceva, să construiești, mă rog, înțelegeți voi. Să-ți îmbunătățești viața. Să evoluezi. Ce e amuzant e că devii conștient de nevoia asta doar când și faci ceva. Altfel, doar simți c-ai face ceva, dar nu știi ce, așa că faci orice rahat care-ți poate oferi o răsplată imediată. Măcar să poți dormi când pui capul pe pernă. Vedeți Fight Club pentru mai multe detalii.

Ce-ncerc să transmit e că e bine să evoluezi. Să treci la următorul nivel, cum s-ar spune. Și cam asta se va-ntâmpla cu blogul ăsta. Nu intru-n detalii, pentru că n-are rost să stric surpriza și, oricum, până una-alta, știm în linii generale ce și cum se va-ntâmpla, dar va fi un mare pas înainte. Și nici măcar n-a fost precedat de un șut în fund. N-am mai luat de multă vreme un șut în fund. Aș vrea să-mi dea cineva. Am nevoie de un motiv bun să bat măr o altă ființă umană.

Anunțuri

Single Post Navigation

2 thoughts on “Plictiseala și leacul ei

  1. vladut radu on said:

    Ce incepusem ieri sa-ti zic cu barmanii din cluburi si falsificarea bauturilor e pe tot mapamondul. Poti gasi pe youtube episodul din Discovery (sau Nat. Geogr.) in care o barmanita dintr-un club f. scump din buricul Londrei explica pe larg (in timp ce e filmata) cum manareste ea cocktail-urile cu apa si sucuri banale. Adica vine clientul si cere cocktail-ul cutare de 18 lire, fata il „executa”, si clientul da 20 de lire (cu ciubuc) pe o licoare care nu face nici jumatate. Si dupa trei cocktail-uri se mira ca nu e ametit deloc si se mandreste cu asta… Sau mai auzi: „Uite-l pe Georgica! A baut „n” shot-uri de tequilla si n-are nici pe dracu!” Bineinteles ca n-are nici pe dracu, pentru ca nu stie cata apa i-a pus barmanul in bautura… (In cazul in care Georgica nu era inteles dinainte cu barmanul, interesat fiind sa-si uimesca prietenii si prietenele.) Pe cand eram eu in facultate, in barurile de la mare erau cocktail-uri care se chemau vodka-cola, coniac-cola si tot felul de altele asemenea care se faceau din bautura respectiva, la care se adauga quick-cola (sucul national de pe atunci), lamaie si nu mai stiu ce… Postul de barman la Costinesti (de ex.) se cumpara cu f. f. multi bani, pentru ca dupa doua veri puteai sa-ti cumperi masina numai din mermeleala bauturilor la bar. Morala povestii e ca ar trebui sa fiti f. atenti cand mergeti in club pe ce dati banii (pe care totusi i-ati muncit) si sa nu mai lasati si ciubuc drept multumire ca ati fost fraieriti…

  2. RoleModelu on said:

    Mersi de ce ai scris mai sus, doar că mi-ai spus mie treburile astea, articolul e scris de Teo. Mnah, și eu sunt ferm convins de treaba asta, în altă ordine de idei, nici nu prea ai ce face în cluburi, ori iei băutura de acolo, ori pleci acasă. Sigur, am înțeles, e de preferat să eviți mix-urile dubioase. Anyway, interesantă morala de mai sus, mai ales cea cu barmanul de la Costinești.

Lasă comment.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: