Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the category “Palme Intelectuale”

2012 în review


V-aduceți aminte pe Evident, tot Rolemodelism cum ziceam constant că sunt presat de timp? Ei, se aplică și acum. De-asta, spre deosebire de Infernul lui Teo (partea I), acest articol va fi mai scurt, mai simplu și mai puțin gândit. Asta nu înseamnă că sarcasmul și ironia nu vor fi la ele acasă, cerul nu se va întuneca și nu va începe o furtună de puli care, parcă teleghidate, se vor înfige fix în gâtul cui trebuie. Dar să nu mai lungim vorba și să purcedem spre analiza celor mai importante evenimente din 2012 pentru mine români.

Băsescu, Ponta și alți nenumărați babuini ai clasei politice române s-au bălăcărit în propriile excremente mai mult ca oricând. Nu am urmărit știrile pe tema asta, deloc, habar n-am din cine e format Guvernul actual al României și, oricum, nu-i dau mai mult de câteva luni. Tot ce știu e că trecând pe lângă televizor de câteva ori și văzând reportaje despre aceste abjecții cu gură sau auzind fragmente de discursuri ale acelorași stimabili, m-am gândit pentru câteva minute cât de util ar fi să încep să investesc într-o fermă de porci la costum. Aș produce parlamentari și politicieni pe bandă rulantă.

Evident, tot Rolemodelism a renăscut ca phoenix-ul din propria cenușă și și-a luat în serios titulatura de blog personal. Acolo scriu ce mă doare, aici scriu despre persoanele pe care-aș vrea să le doară. Fălcile, tâmplele, genunchii și organele interne.

O urăsc tot mai mult pe Simona Gherghe fără să mai fi văzut Acces Direct. Pur și simplu, din nimic, ura pentru ea se alimentează. Mă gândesc s-o răpesc, s-o leg de un scaun și să-mi petrec 4 ore pe zi uitându-mă la ea și atât. Apoi să plătesc un student la Politehnică cu niște beri să mă ajute să-mi transform ura în energie nucleară. Aș eradica jumate de glob. N-ar rămâne nici apa de pe fundul oceanelor. Apoi m-aș îmbogăți subit din comerț cu pește. Când ajung suficient de puternic și bogat să fac ce vreau, aș trimite-o pe duduie pe fundul a ce a fost cândva Oceanul Indian și aș plăti pe cineva să o filmeze din elicopter cum încearcă să supraviețuiască. M-aș uita la filmări și aș râde.

Avem o nouă cea mai lungă pârtie de ski din România, la Straja. Tot acolo, după investițiile care vor urma, în 400.000 de generații 2 ani, vom avea cea mai lungă pârtie de ski din Estul Europei, tot la Straja. Mă gândesc că eu am fost acolo să skiez când lumea nici nu știa că există locul ăsta. Când acest proiect futurist realist se va concretiza, o să-mi vând clăparii și ski-urile la supra-preț pe eBay ca fiind unele din puținele relicve care au atins Straja în stadiul ei incipient. Apoi, cu jumătate din bani, voi cumpăra eBay și-l voi duce în faliment, iar cu cealaltă jumătate voi cumpăra Straja și o voi transforma într-un eBay fizic. O să mă doară-n pulă dacă nu merg afacerile, o să am destui bani din comerț de pește și ferma de porci în costum.

Apocalipsa maiașă nu a avut loc. Majoritatea răsuflă ușurați, puțini sunt triști, eu și Teo trebuie să ne reorientăm spre altceva de făcut cu viețile noastre, ținând cont că planul nostru de a stăpâni lumea nu mai e fezabil. De fapt… ia să văd eu cât mă costă un detectiv particular, să-i învăț programul Simonei Gherghe…

În sfârșit, pe Palme Intelectuale activitatea nu a fost dintre cele mai intense, dar suficientă cât să vă destupe capetele bine aerisite (voi, cei care ați contribuit la acest articol) sau să vă smulgă un zâmbet (voi, ăia deștepți). Ne-am crucit de cât sunt de proști românii, Teo v-a învățat că, da, șocant, trebuie să tragi să te umpli de bani și că aceștia nu cad din cer, am aflat cum nu gândește un băețaș de colțul blocului, ne-am minunat de cât de arogant să fii să te consideri artist dacă te caci pe o planșă, am tras semnalul de alarmă cu privire la televiziune, Teo și-a făcut televiziune, Teo v-a dat lecții de viață, m-a îngrozit trend-ul ascendent pe care se află evoluția tehnologică, v-am dezvăluit ce înseamnă Black Friday, Irina a scris pe blog, Snowflake a scris pe blog și, în sfârșit, Teo v-a invitat să votați.

Acestea fiind zise, pentru ultima oară pe 2012, din colivia mea spirituală, Vladuts vă salută pe Palme Intelectuale. Să ne vedem sănătoși în 2013, mai deștepți și mai mulți. Share, like și toate bălăriile, că eu și Teo nu scriem pe ochi frumoși, view-urile ne dau putere!

Ah, să nu uit, așa am început:

Voiam să vă alimentez un pic.

P.S.: Cine recitește toate articolele link-uite pe parcursul post-ului să își lase în secțiunea de comentarii numele, mâncarea preferată și cât poartă la picior și o să-i trimitem printr-o caracatiță călătoare un autograf cu mesaj personalizat de la Crin Antonescu. Se ocupă Teo de asta.

Anunțuri

Infernul lui Teo (partea I)


Se pare că Apocalipsa n-a venit, așa că planul meu de a conduce lumea va trebui să mai aștepte. Mdeh, asta-i viața. Am fost șocat: nu se produc cataclisme mondiale când vrea o bolnavă psihic din State (aia care tot prezice de 15 ani ciocnirea Terrei cu Nibiru) sau diverși maniaci religioși care văd semne în tot ce mișcă. De fapt, mi se pare normal ca ei să fie complet paranoici: când ești fanatic și vezi păcate peste tot, trebuie să vrei să se termine lumea. Pentru că așa-ți vei primi și tu răsplata (Rai, îngerași, norișori, cântat la harpă și alte minuni plictisitoare). Altfel, s-ar putea să nu mai reziști.

Pe bune, mă pun în pielea unui obsedat de religie:

Toată lumea se simte bine-n jurul meu, în timp ce eu caut să fiu un creștin exemplar. Mă abțin de la orice chestie plăcută, de teamă că s-ar putea să-l supăr pe șeful de sus. Nu dansez, nu fac sex decât pentru reproducere (și atunci caut să mă conving că nu-mi place), nu beau decât la-mpărtășanie, nu văd decât filme cu subiect religios, nu ascult decât muzică religioasă, condamn tot ce văd (nu știu dac-ați sesizat, dar totul poate fi considerat un păcat), țin post 350 de zile pe an și caut în permanență să mă conving că Iisus vine… va veni… merită să mă privez de orice plăcere, crezând orbește că voi primi o răsplată, fără să știu exact care va fi aceea. Pe bune, îi văd pe ceilalți cum se distrează și parc-aș face-o și eu… chiar mi-a trecut prin cap, timp de o secundă, că s-ar putea să fac parte dintr-o minoritate de idioți. Că s-ar putea să nu-nțeleg viața și lumea și relația cu Universul și credința mea oarbă să fie doar un răspuns foarte simplu la o dilemă veche de când lumea: cum distingi binele de rău?

Și vreau să vină dracului Apocalipsa aia mai repede, altfel cedez tentației și-ncep sa umblu cu femei/bărbați, să mă distrez, să merg la concerte și dracu’ mai știe ce. Și poate ajung și să fiu mai relaxat și să nu mă mai trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă că urmează o nouă zi în care Satana va-ncerca să mă ispitească la fiecare pas. Poate-ncep să mă bucur de viață. Dumnezeul meu răzbunător nu mă va ierta pentru așa ceva, întrucât el m-a creat ca să sufăr, nu ca să zâmbesc. Chiar, nu mai citiți Palme Intelectuale! Nu veti putea să nu zâmbiți, iar zâmbetul vine de la Satana, pentru că vă face să arătați ca niște maimuțe.

Bine, ați prins voi ideea: mulți oameni au crezut în apocalipsa de pe 21 decembrie dintr-un singur motiv: au vrut să creadă. Unii nu se mai suportă și vor să se termine totul, ca să-i ia Dumnezeul lor nebun la dreapta lui și să le dea ocazia să se simtă mândri și superiori celorlalți (o dorință perfect creștinească), alții vor ceva senzațional. Există oameni destul de plictisiți de tot ce se-ntâmplă (și de ei), încât și-ar dori să fie martorii unui eveniment apocaliptic… măcar pentru 5 minute. Pentru că e puțin probabil să supraviețuiască mai mult.

Ei, să spunem că mâine va avea loc marele eveniment. Știu că mulți se gândesc la cum vor supraviețui după aceea, într-o lume lipsită de ordine, legi și orice alt concept abstract pe care-l detestă, dar de care au nevoie. Eu cred că nu e cazul să ne facem atâtea griji, dat fiind că, oricum, va pieri cel puțin 95% din populație. Adică, dă-o-n mă-sa, e Apocalipsă, nu gripă aviară. Ideea e să se moară pe capete, nu să se dărâme câteva blocuri și să ne bucurăm c-am asistat la sfârșitul lumii, uraaa, bine că s-a terminat, hai să jefuim ceva! De fapt, ca să facem o glumă idioată, putem spune că pandemia sfârșitului lumii va fi decesul.

Și, ca sa fim perfect sinceri, cei mai mulți dintre noi vor ajunge direct în locul acela călduț, cu miros de sulf și multă suferință, cum îi spune… a, da, Iad. Nu știu cum merg treburile pe acolo, dar cred că trebuie să existe o oarecare organizare. Nu poți să-i lași pe violatori cu călugărițele care toată viața au visat orgii, că s-ar putea să le placă tuturor și nu așa stau lucrurile în Iad. Scopul e ca rezidenții să sufere.

Mă gândesc la cum aș organiza eu Iadul, dacă mi-ar cere cineva ajutorul în sensul ăsta. În primul rând, diversele categorii de păcătoși ar avea separeurile lor. Așa, nu cumva să sufere cineva mai puțin. Bine, știu că mulți se fac vinovați de mai multe păcate, dar cred că reușim să ne descurcăm. În definitiv, fiecare e vinovat de un lucru mai mult decât de altele. Să spunem ca am un zgârcit invidios. Ei, trebuie să vedem ce e mai mult: zgârcit sau invidios? Ce l-ar durea mai mult: sa piardă el sau să nu piardă și celălalt? Când am găsit răspunsul, îl aruncăm în separeul corespunzător.

Acum, pedepsele trebuie personalizate. Știu imaginea tradițională, cea în care păcătoșii fac băiță în cazane cu smoală și acid sulfuric. Nu, nu e suficient. Dacă omul acela a ajuns în Iad din cauza unui păcat anume, trebuie pedepsit tot cu ajutorul păcatului respectiv… sau al motivelor din spatele lui. Așa mi se pare echitabil. Și amuzant. Credeți că pe Hitler îl împung dracii cu furcile? Nu mi se pare plauzibil, îl văd în stare să-i disciplineze. Eu cred că-și va petrece eternitatea într-un Israel condus de Stalin. Serios, ce poate fi mai dureros pentru Hitler decât să  fie-nconjurat de evrei comuniști?

OK, am stabilit cum va fi organizat Iadul. Care vor fi separeurile și cum vor arăta pedepsele? Asta aflați în partea a doua. Și, dacă vreți un articol mai lung și mai spumos, lăsați un comentariu în care să-mi spuneți care e cel mai important păcat de care vă faceți vinovați. Orice vreți, de la bătut pisica vecinului la fantezii sexuale cu Lady Gaga. Mă gândesc eu la niște pedepse potrivite.

Va urma

Cum voi conduce eu lumea după sfârșitul ei


Astăzi sau pe 23 vine sfârșitul lumii. Un eveniment important, cred eu, dar care, din păcate, nu prea va fi mediatizat, spre deosebire de ultima felație oferită de Simona Trașcă unui domn cu erecție selectă și semi-flască, într-o toaletă selectă de club select. Evenimentele cu adevărat importante nu prea sunt mediatizate. Mă rog, de data aceasta va exista și un motiv destul de bun.

Fiți pe pace, se va ști despre Apocalipsă. Dar revenim la asta mai târziu.

În primul rând, știu că mulți oameni s-au pregătit temeinic pentru sfârșitul lumii. Eu cred că este un act idiot. Și nu din motivele pentru care ați crede voi, de exemplu, că e o idioțenie să cumperi mii de conserve și sticle de apă, bazându-te pe interpretarea îndoielnică a unor texte mayașe, contrazisă și de urmașii autorilor. Sau pe promisiunea unei nebune din State, care susține că Terra se va izbi de o planetă numită Nibiru, pe care încă n-o vedem cu ochiul liber din cauză că va veni din altă dimensiune. Nu. Eu chiar vreau să cred că vine sfârșitul lumii. Și veți vedea de ce.

Așa, de ce e o idioțenie să te pregătești pentru Apocalipsă? Pentru că, așa cum ne-nvață filmele, în astfel de situații supraviețuiesc cei care nu s-au pregătit. Dacă ai un buncăr, provizii pe 2 ani și antrenamentul necesar pentru a te descurca, sigur o mierlești. Îți cade un ghiveci în cap, te mușcă un șarpe veninos, te sugrumi ca prostul cu un cablu, te-mpușcă altcineva, te-mpiedici și cazi într-o baie de acid, mănânci o conservă expirată, iei prea multe droguri, îți dai cu ciocanul peste deget și se infectează și trebuie să-ți taie mâna și un idiot nu leagă bine garoul și sângerezi până mori, mă rog, înțelegeți ideea. Se pot întâmpla multe porcării. De aceea e mai bine să nu te agiți.

Pe mine, de exemplu, sfârșitul lumii mă va prinde făcând ce fac de obicei. Mă descurc eu cumva. Mă orientez. Cel mai probabil, voi reuși să mai si salvez câteva persoane. Oricum, nu mor la Apocalipsă. Oamenii care mă cunosc spun că am un noroc fantastic… eu cred că-l atrag prin optimismul vecin cu inconștiența. Într-un fel sau altul, voi supraviețui.

Așa, deci avem o lume devastată (cel puțin, eu asta cred, că doar n-o muri 99% din populația lumii din senin), niște supraviețuitori și un Teo. Supraviețuitorii vor face lucruri normale în astfel de circumstanțe: vor căuta mâncare și droguri, se vor deda la violuri și orgii, vor scrie „Căiți-vă” pe pereți (da, pariez că vor fi și astfel de idioți), se vor îmbăta și așa mai departe. În acest timp, Teo va pregăti faza a doua a planului. În caz că vă-ntrebați, prima fază a presupus să nu se pregătească pentru Apocalipsă, mărindu-și, astfel, șansele de supraviețuire.

Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să găsesc arme. Nu știi niciodată peste ce demenți dai. E bine să poți elimina orice potențiale amenințări. Moartea îți afectează șansele de-a conduce lumea, așa că trebuie s-o evit. Trebuie să fiu înarmat. Un Kalashnikov pe umăr, 2 pistoale (unul la brâu și unul la subraț) și un cuțit la cizmă ar trebui să facă impresie. Și o Biblie pe care o interpretez cum vreau.

Oamenii tind să devină religioși în situații foarte grele. Mecanismul psihologic e simplu: ești total depășit de situație, nu știi cum s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat sau ce-ar trebui să faci, așa că te gândești la o forță superioară, omniscientă și omnipotentă, care sigur a avut un motiv pentru care a lăsat să se-ntâmple ce s-a-ntâmplat și sigur are un plan complex, pe care mintea ta nu-l poate cuprinde. În cazul sfârșitului lumii, planul acesta te implică și pe tine, pentru că, altfel, n-ai fi supraviețuit. Evident, nu-nțelegi ce trebuie să faci, așa că ai nevoie de cineva care să-ți arate calea. Bănuiesc c-ați înțeles deja unde bat.

Teo va fi un fel de Mesia modern: un supraviețuitor înarmat până-n dinți, dar care-și înțelege semenii și vrea să-i ajute (să-i ajute să-l urmeze și să se transforme în discipolii lui fanatici, desigur). E foarte important să păstrez aparențele: sunt un om simplu, care a supraviețuit unui eveniment ieșit din comun și, cumva, reușește să se descurce în orice situație și să mai ajute câțiva oameni. Și, cel mai important, nu-l interesează rolul de Ales… pe care i-l atribuie ceilalți. Bine, trebuie să depui ceva efort în sensul ăsta. Trebuie să-mbini duritatea cu înțelepciunea și umanismul. Să mai zbori creierii cuiva din când în când, să mai spui o chestie deșteaptă (și de bun-simț) din când în când, să mai hrănești pe cineva din când în când. Și rulezi fin.

Oamenii se vor aduna în jurul tău și vor fi gata să accepte ideile tale despre bunătate, echilibru și mântuire. Și să-nfigă un cuțit în cei care te contrazic. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, la asta se ajunge: omul simplu vede-n tine o speranță și e gata să-l taie pe cel care vrea să i-o răpească. Poate că eu vorbesc despre niște extratereștri care vor veni de pe Nibiru ca să ne salveze (e greu să nu exploatezi o idee atât de bună), dar, dacă Gigel vede-n asta singura lui speranță, va crede cu-nverșunare în idioțeniile predicate de mine. Și te va urî dacă-ncerci să-i demonstrezi că Nibiru e o idioțenie: dacă-i arăți asta, i-ai distrus orice urmă de speranță. Dacă-i mai explic și eu că tu ești inamicul lui, eventual aduc în discuție și spiritele rele care vor să-l ducă spre pierzanie, te arde pe rug. Nu pentru mine, ci pentru el, chiar dacă bietul Gigel e convins că face totul în numele credinței.

Așa. Nu va fi prea greu s-adun în jurul meu o comunitate. Și nu orice fel de comunitate, ci una de fanatici. Evident, la un moment dat va trebui să-mi asum rolul de Ales. Oamenii caută un Mesia, dar, dacă acesta nu-și asumă rolul (și responsabilitățile), se plictisesc rapid. Sunt gata chiar să-l ardă de viu, pentru că nu le-a dat ce au presupus ei că le-a promis. Aici e nevoie de echilibru: fă apel la fanteziile… bine, dorințele… bine, egoismul oamenilor, dar dă-le de-nțeles că responsabilitatea e a lor. Tu știi cum se ară câmpul, dar ei trebuie să-l are. Tu te vei ruga la zeul vânătorii, dar ei trebuie să vâneze. Înțelegeți? Totul depinde de ei, dar ei nu pot fără tine. E cel mai simplu: ei depind de tine, deci te vor ține-n puf, dar depind de tine doar pentru că preferă s-arunce responsabilitatea pe umerii altcuiva. Ajunge s-arunci un „eu m-am rugat, dar păcatele voastre au anulat rugăciunile”: cam toți oamenii știu că sunt păcătoși, într-un fel sau altul. Dacă-i convingi că le merge rău din cauză că sunt păcătoși, dar le-ar merge și mai rău fără tine, ai câștigat.

Mă rog, astea sunt amănunte care țin de psihologie. Cert este că oamenii sunt ușor de condus. Și intentenționez să profit din plin de asta. Iar sfârșitul lumii va fi un instrument foarte valoros: îi voi găsi o denumire sugestivă („purificare”, „renaștere”, „primul pas”, „a doua șansă”, găsesc eu ceva) și-l voi asocia cu începutul erei puterii mele. Chiar dacă voi conduce timp de, să spunem, 40-50 de ani, perioada asta va fi o eră. Și una foarte bună. De ce? Pentru că lumea decăzuse, Forța Superioară a decis s-o distrugă, iar eu am apărut dintre ruine și am (re)construit o societate mai bună (în timp ce rupeam capete). Are sens?

Ne vedem după Apocalipsă? Haideți, că voi avea nevoie de misionari, soldați, servitori și, în general, oameni gata să se sacrifice în numele meu, deși eu n-am habar cine dracu’ sunt ei și, sincer, nu prea-mi pasă. Înscrierea este gratuită, dar grăbiți-vă, numărul de locuri este limitat. Primii înscriși primesc un bonus de sfințenie de 30%.

Teo are 25 de ani


Mdeah, 25 de ani. Un sfert de secol. Sună mai bine „un sfert de secol” decât „25 de ani”. Au curs berile în mine și cred că nu mă culc înainte de 4 dimineața. Am de scris, am de definitivat planuri. Un plan poate fi un tabel în Excel, dar e un plan. Știți ce e amuzant? Sunt momente în care, cu cât ești mai beat,cu atât vezi mai clar. Cine mă cunoaște știe că am mintea destul de limpede și când sunt rupt de beat.

25 de ani. Am făcut destule, am cunoscut fel de fel de oameni. Am interacționat cu toată lumea, de la tocilarul care-nvață latină ca să citească în original „Commentarii de Bello Gallico”, până la borfașul care urcă-n 101 ca să fure un portmoneu. Oameni și oameni, experiențe și experiențe. Am fost umilit, am rupt capete, mi-am bătut joc, m-am îmbătat crunt, m-am călcat pe mine în picioare. Le faci pe toate. Îți calci în picioare orgoliul ca să satisfaci un alt orgoliu. Te saturi de alt orgoliu și revii la primul orgoliu. Faci pace cu tine și te saturi de tine. Nu poți să te saturi cu  adevărat de tine până nu faci pace cu tine.

Câteva lecții de viață. Da, consider c-am învățat destule ca să dau lecții de viață. Nu mă compar cu mulți alții, dar pot da lecții multor altora. Pentru că, în general, sunt sincer cu mine și mă analizez cu aceeași rigurozitate cu care-i analizez pe alții.

1. Dacă ești deștept, ce ești acum e un punct de plecare

Știți faimosul „îmi urăsc viața”. Cred că l-a spus toată lumea. Ei, dacă-ți urăști viața, nu poți avansa. Dacă vrei să avansezi, îți trebuie un punct de plecare. Viața actuală este singurul punct de plecare pe care-l poți găsi. Dacă ești un bețiv, dependent de nicotină, leneș, cu puseuri de orgoliu și o mare problemă cu autoritatea, ăsta e punctul tău de plecare. Poți să negi, dar ăsta ești.

Șmecheria nu este să pretinzi că ești altceva, ci să iei ce ești, să vezi cum poți ajunge de aici la ceea ce-ți dorești și să lucrezi în direcția aceea. Indiferent de cât de jos ești și cât de sus vrei să fii. Poate nu ești chiar jos, dar, comparativ cu cât de sus vrei să fii, ești un nimeni. Asta e, folosești ce ai. Există o mie de moduri de a avansa, dar toate se bazează pe același principiu: învață să te vezi și să te accepți.

2. Atenția din partea altora nu face 2 bani

Dacă te bazezi pe părerea celorlalți despre tine, nu valorezi nimic. Serios, principalul e să te placi pe tine, nu să te placă alții. Nu să te accepți, ci să te placi. Să vezi potențialul din tine. Să fii independent de exterior. Să muncești pentru viitor. Să ai un scop pe termen lung, nu să adopți visul altuia sau să te lași condus de împrejurări. Împrejurările sunt create de alți oameni; viața ideală ți-o creezi tu, nu părinții, nu prietenii, nu prietenul, nu prietena, nu societatea. Când ai un scop, viața ta are direcție. Poți să treci peste orice fără să regreți.

OK, regrete vor exista, dar nu vor fi destul de puternice încât să-ți pară rău pentru alegerile tale. Sacrificiile sunt o parte a vieții. Vei avea de făcut sacrificii chiar dacă-ți spui că se poate și fără ele. Într-un fel sau altul, vei face niște sacrificii. S-ar putea să te sacrifici pe tine ca să-l descoperi pe acel „tu” mai puternic, mai capabil, mai hotărât, mai concentrat. Asta e. Procesul are un nume: evoluție. Haideți să nu ne mai mințim: evoluția presupune eforturi și, ocazional, durere. Aici se face diferența între învingători și învinși.

Învingătorii fac știrile. Învinșii se uită la știri și ocazional, iau parte la ele… din postură de martori sau victime.

„Am văzut” nu se compară cu „am făcut”.

Și uite aici altă diferență între învingători și învinși: învingătorii vor face alegerile corecte, învinșii vor miza greșit. Ei, asta e. Unii vor crește, alții își vor rupe gâtul. Cam asta e natura: cel puternic și adaptabil supraviețuiește, cel slab dispare. Dacă ești puternic și inteligent, te ridici. Dacă ești slab și/sau leneș, stai pe loc… ceea ce, în contextul actual, înseamnă regres.

3. Egalitatea este un mit

Vreti egalitate? Păcat. Nu există. Egalitatea este un vis comunist. Și știu că mulți idioți folosesc cuvântul „comunist” prostește.

Egalitatea este un vis. O societate nu se poate dezvolta fără concurență. Tocmai concurența motivează, întărește și cerne. Cartea mea preferată este „Tai-Pan”, de James Clavell. Un citat al personajului principal:

„Cei slabi nu vor moșteni Pământul. Măcar vor fi liberi să-și trăiască viața așa cum vor, cu legi care să-i apere.”

Da, dar vor fi tot slabi. Vor depinde de legile făcute de cei puternici. Dacă ești supusul meu, ai ce te las eu să ai. Și nu vei avea niciodată prea mult; vei avea ce te las eu să ai, astfel încât să simți că ai o anumită putere. Și ai putere… cel puțin, în măsura în care nu-ți influențez eu viața astfel încât să nu mai ai nimic. Pentru că ești slab, iar eu sunt puternic. Lumea ta este o parte a universului meu, atât timp cât nu-nveți să gândești singur, să iei singur decizii și să te bazezi pe tine și pe ce-ai atras în viața ta. Și pe ce vei atrage în viața ta, bazându-te pe ce ești și ce vei deveni.

4. Părerea majorității nu este, în mod necesar, corectă

Flavia mă-ntreba zilele trecute dacă nu m-am gândit că, poate, opțiunile mele politice sunt greșite. Cine știe, poate USL-ul este cea mai bună opțiune.

Lasând la o parte argumentele pentru care detest USL-ul (de exemplu, faptul că socialismul promovat de USL mi se pare o pervertire a legilor naturii), nu cred că majoritatea are întotdeauna dreptate. Și uite cel mai bun argument: oamenii mari (aceia despre care citiți în manualele de istorie) nu s-au aliniat cu mulțimea. Au mers pe drumul lor și, într-un fel sau altul, au avut realizări mărețe.

Nu spun că mulțimea nu are dreptate doar pentru că e mulțime. Spun doar că, în general, pentru a controla o mulțime, ajunge să ai o gură destul de mare și să faci apel la dorințele individuale. Dorințe, nu aspirații. Împinși de un instinct simplu, cu toții vrem confort. În momentul în care am reușit să depășim dorința de a supraviețui, vrem să facem lucruri mărețe. Dorința de a evolua nu prea ține de mulțime, ci de individ.

Nu există responsabilitate colectivă. Totul este individual. Un milion de dolari înseamnă un milion de dolari, luați individual. Un milion de oameni înseamnă un milion de oameni cu dorințele, frustrările și aspirațiile fiecăruia. Când ești o parte din mulțime, te aliniezi. Involuntar, poate. Ca om, ai nevoie de individualitate. Ca animal social, ai nevoie de sentimentul de apartenență. Un conflict vechi, dar actual.

5. Să-ncheiem într-o notă optimistă

Întotdeauna trebuie să fii optimist. Altfel, o iei razna. Chiar dacă optimismul tău este doar un vis idiot, bazat pe dorința needucată, e mai mult decât nimic. Dacă te-ai resemnat cu adevărat și încă nu ți-ai zburat creierii, felicitări! Ai mai multă tărie de caracter decât voi avea eu vreodată. De fapt, nu știu dacă e vorba de tărie de caracter. O fi, nu contează. Cert este că nu mai vrei mai mult. Ceea ce e destul de trist.

Mă rog, se poate. Poți să citești toate cărțile care-ți cad în mână, poti să dai Block tuturor aplicațiilor idioate de pe Facebook, poți să-ți iei smartphone ca să citești pe el și să te informezi (în loc să joci Angry Birds și Fruit Ninja și să te rogi să mai apară un add-on), poți să ieși din casă ca să te plimbi și să te gândești, poți să interacționezi cu cineva din plăcerea de-a o face, nu pentru validare. Poți să vrei mai mult, poți să faci un plan, poți s-o dai în bară și s-o iei de la capăt. E o chestiune de alegere. Poți să te descoperi. Poți să crezi într-un sine mai bun. Poți să te dezvolți.

Nu-mi amintesc când am băut ultima dată atât de mult. Sau când am purtat un astfel e dialog cu mine. Merge. Un sfert de secol. Flavia are dreptate: viitorul se așterne la picioarele mele.

Să terminăm cu tâmpeniile și să mergem la vot!


Salut! Teo vă somează să băgați la cap.

Știu că e la modă să nu mergi la vot. Că toți politicienii sunt la fel, că rezultatul votului nu ne influențează nouă viața, că, oricum, toți vor să fure, că lor nu le pasă, deci de ce să ne pese nouă, că democrația nu funcționează și așa mai departe. Eh, eram și eu de părere că democrația nu funcționează, dar m-am gândit mai bine.

Ideea de bază a democrației este următoarea: poporul alege conducători care să-l reprezinte. Din acest punct de vedere, democrația rulează fin la noi: poporul român este format, în majoritate, din idioți, milogi și resemnați, așa c-avem exact ce merităm. Haideți să vă explic: dacă ți se pare că e OK că Ponta și-a furat doctoratul, meriți să fii reprezentat de un babuin.

În fine, trecem peste disprețul pe care-l nutresc eu pentru mitomanul de Ponta și trecem la motivele pentru care e bine să mergi la vot.

1. Într-un fel sau altul, rezultatul alegerilor te influențează și pe tine

Orice s-ar spune, oamenii care vor ajunge-n Parlament după votul de duminică vor sta acolo 4 ani. Patru. Destul de mult. Și au tot timpul să voteze legi idioate, să se lupte cu președintele și să lipsească de la ședințe. Și să se apere între ei. Mda, e ușor să spui că nu te interesează, că n-are importanță și că tu o vei duce la fel.

Știu că unii sunt proști, așa că-i rog să mă creadă pe cuvânt: nu e chiar așa. Să spunem că parlamentarii care vor fi aleși duminică au de gând să dubleze impozitul pentru salariile mai mari de 1000 de lei, că-mbuibații au destul și merită să li se ia mai mult. E un exemplu simplist, dar nu-mi puteți spune că e o imposibilitate. Lumea e plină de idioți, iar unii dintre ei ajung parlamentari. Mulți dobitoci sunt gata să-l voteze pe primul care-o face pe Robin Hood.

OK, nu e sigur că printre incompatibilii, condamnații, cercetații penal și plagiatorii care candidează există și comuniști împuțiți. Dar dacă există? Eu cred că ne afectează pe toți. Să n-o mai facem pe izolații, că n-avem nimic de câștigat.

2. Întotdeauna există un rău mai mic

Da, susțin alegerea răului mai mic. De ce? Pentru că ne afectează pe toți, de-aia. Pentru că, orice s-ar spune, e mai bine să ți se fure 100 de lei decât 1000.

Știu că mulți urlă că ei nu fac compromisuri, că e scârbos să-l votezi pe cel care va face mai puțin rău și că s-au săturat să spere că va ieși bine. Am o obiecție: răul mai mic e mai bun decât răul mai mare. Ce preferi, o bătaie cu biciul sau decapitarea? O mâncare nesărată sau una cu stricnină din belșug?

Știu că e de preferat s-avem parlamentari cinstiți, competenți și interesați de binele țării. Din păcate, mai avem până vom ajunge acolo. Adevărul e că, până una-alta, vedem pe afișe fel de fel de mecle de hoți, bișnițari, analfabeți și nebuni care ne cer voturile. Bine, nu toți, doar cei mai mulți. Și atunci ce facem? Îl alegem pe cel care pare mai puțin hoț, prost și incompetent, sau îl lăsăm s-aleagă doar pe prostul căruia-i cumperi votul cu o pungă de mălai?

Masă de manevră există. Prostul se grăbește să-l voteze pe cel care-a organizat o pomană cu fasole și cârnați (sau i-a dat 50 de lei), iar noi știm că, în general, la astfel de strategii apelează politicianul șmecher, care, oricum, deja știe cum își va recupera investiția.

3. Mai e mult până departe

În strânsă legătură cu al doilea motiv: încă nu putem avea pretenții s-apară-n fața noastră doar candidați geniali și curați ca lacrima. De ce? Pentru că, până una-alta, orice imbecil poate câștiga voturi. Listele sunt pline de păcălici. Cine i-a pus acolo? De ce? Nu s-a gândit nimeni că sunt prea proști ca să-i voteze vreo formă de viață din dimensiunea aceasta?

Bufonii sunt acolo cu un motiv: câteva voturi tot le vin și lor, iar partidele care-i promovează știu asta. Știu că alegătorii sunt destul de proști încât să-și pună ștampila pe numele oricărei vite, pentru că aceasta din urmă a zâmbit frumos, l-a-njurat de morți pe Băsescu, a promis marea cu sarea și a dat niște bani de pomană. Suntem proști și politicienii mizează pe asta.

Serios, dacă eu am o shaormărie și văd că ești gata să mănânci orice-ți dau, nu mă va interesa prea tare să-ți dau ceva bun. Că tu ești bou și nu-ți pasă că tocmai ți-am servit ce mi-a rămas de ieri. A, dac-ai veni și-ai bate cu pumnul în masă, poate că te-aș trata altfel. Dac-ai urla că, pe banii tăi, ai dreptul să ți se arate respect, poate c-aș începe să te văd cu alți ochi. Poate m-aș obosi chiar să mă spăl pe mâini înainte să-ți pregătesc shaorma. Dacă. Până atunci, consideră-te norocos că nu-ți scuip în mâncare.

Nu suntem îndreptățiți să spunem că vrem doar candidați adevărați. Oprescu a fost reales după ce-a făcut doar tâmpenii timp de 4 ani, așa că, pe undeva, ne merităm soarta. Adică, serios, trebuia să fii idiot să zici că Oprescu e un primar bun, având în vedere ce-a realizat în 4 ani (adică nimic important).

Haideți să procedăm altfel: în loc să mârâim că n-are sens să mergem la vot, ne prezentăm cu toții la urne. Înainte de asta ne și informăm, că n-are sens să punem ștampila ca vitele. Vedem cine câștigă la noi în colegiu, apoi așteptăm, plini de-ncântare, să vedem cum se comportă. Dacă nu merge la ședințe, propune prostii și votează fără să știe exact ce, începem prin a-i trimite scrisori de protest. Dacă nu se simte, îi vandalizăm mașina. Sau îi ardem casa. Sau, sau, sau. Posibilitățile sunt nelimitate.

Clasa politică nu se va schimba pentru că așa vor niște unii care nu merg la vot. Clasa politică se va schimba când nu va avea de ales. Acum vin toți măscăricii să ne explice c-ar fi niște parlamentari de nădejde, mereu implicați în problemele cetățenilor și așa mai departe. Ce-ar fi să știe si ei că alegătorii sunt ai dracului și nu se jenează să-și exerseze aruncările cu sticle incendiare? Vă spun eu: ar scădea vertiginos numărul de candidați.

Poate c-ar rămâne doar cei care sunt serioși când spun că vor să schimbe ceva. Poate. Putem afla într-un singur mod: educându-ne constant, făcând un efort să gândim și s-alegem varianta mai avantajoasă (dacă se poate spune așa) și cerând îmbunătățire continuă de la cei pe care i-am votat. Da, atunci putem avea pretenții.

Atât timp cât știm doar să ne plângem că politicienii vor să ne prostească, nu se va schimba nimic.

Principles


Se pare că strângem tot mai multe guest post-uri. O fi bine, o fi rău? Eu zic că e bine: lumea e interesată de blogul ăsta, deci vom avea parte și de opiniile altora. Și de moduri diferite de a exprima opiniile. Puțină diversitate nu strică.

De exemplu, Dan, zis și Snow, și-a scris articolul în engleză. E interesant, ridică niște semne de-ntrebare și ne regăsim cu toții în ce-a scris. Dacă se exprimă mai bine așa, bravo lui! Share, like și lectură plăcută!

 

Principles? Beliefs? What do they stand for? Why do we need them? Do we need them at all?

Every man has principles. Basic ones. The ones that are glued to his core. The ones that he wouldn’t go over for absolutely anything in the world. What makes him stick to his principles? Belief. Everyone believes in something. Some of us believe in God, some of us believe in nature, some of us believe in money, and some of us believe in ourselves. It is because we believe, and for the given time in which we believe in that certain something, that we stick to our principles.

To recap, if we believe in A (or that A will happen), we have principle A’, which we follow to the letter. If we believe in B, then we have principle B’, to which we stick. But what happens when you believe in something your whole life, and then, one day, you either change your belief, or start realizing that the something you believed in your whole life isn’t worth believing in that much? Most of the times you find a replacement. Then what happens to your principles? Do you still care about not hurting anyone just because God will punish you, if you don’t believe in God anymore?

So, you’re a person with beliefs, with principles, who wants to follow his own way and be content with himself. You believe in God, or something of the sort, you believe in good, you believe in a future, better version of yourself. If you believe, you have principles. If you believe in God, your principle is that of not committing sins. If you believe in good, your principle is that of not hurting anyone around you knowingly and willingly, or at least trying to avoid doing so. If you believe in a better future version of yourself, then your principle is that of improving. So you want to improve.

One day, seeing as you already believe in good, and God represents good, you think that it’s ok to stop thinking that you believe in God, because that only makes you seem like a person who would do anything if he weren’t afraid of God. So you just say to yourself that it’s actually better to believe in good. And it is … for a while.

But then, people, circumstances, age, experience and a whole range of other surrounding factors, make you realize that the good in this world is false. It’s just a way in which people interact with others, so that they won’t kill each other in the process. But it’s not how they feel. And you see that no matter how much you believe in good, it’s really not there. So you start wandering away from that belief as well. If you take out the first two beliefs, in God and in good, you take out their principles. So you don’t want to do good just because it fills your soul with happiness, and you’re not afraid of being punished if you do something bad. And since you don’t believe in good, why would you want to improve?

You wouldn’t. So you start going over your principles. You start breaking your rules one by one, until you don’t really have any rules at all, and you don’t care about anything or anybody. You don’t care about the suffering around you, you don’t care about what you do, just as long as it serves your own purposes. Obviously, those purposes are selfish. You want money, you want to feel good, you want to get everything, and give nothing back.

And you think you’re succeeding, not realizing that you’ve already started giving back for what you receive. You’ve started giving away little particles of your soul, you know that what you’re doing isn’t right, but doing the right thing never got you anything. You want to have the slightest window of opportunity to show everyone, but most of all, yourself, that the good you is still hidden under your cold carelessness. But that window never opens, and you start wondering. Which one is better?

Do I continue down this path, even though I feel that it is taking its toll on me a little more each day ? Or do I go back to the way I used to be, the good, but naive insignificant speck of dust in this ever-changing Universe? Do I want to be feared, left alone, hated ? Or loved, but always at risk of being stepped upon, maybe even by someone close, who thought about disregarding their principles ? What choice would you make ? And if you do make a choice, will it be based solely on your principles ?

Haideți să ne-mbătăm și să gândim profund!


Continuare de aici

Am băut câteva beri după o zi excelentă. Am terminat cu CGS. Mă rog, mai merg 3 zile, iar de luni încep altundeva. Cam asta a fost.

Nu regret niciun moment petrecut la CGS. Locul ăsta de muncă m-a ajutat să mă formez, să-mi dau seama ce nu-mi place și ce vreau. Pe scurt: nu vreau să fiu un simplu angajat. La dracu’ cu asta, nimeni nu vrea să fie doar un angajat. Dacă-ntrebi orice om normal, îți va spune că vrea să-nsemne ceva. Să fie liber, să nu depindă de un loc de muncă, să-și urmeze visul, să fie cineva. Cei mai mulți nu vor fi. Ăsta e adevărul. Trist, nu?

Liv spunea bine: m-am pierdut pe drum. Că, deh, ai un loc de muncă, ai un program, câștigi bine, merge. Nu te resemnezi, te mulțumești. Îți spui că e doar temporar, dar, dacă ești lăsat în ale tale, nu schimbi nimic. De ce-ai face-o? Mai merge o lună. Și mai trece o lună. Și mai trece una. Și încă una. Și ai făcut un an și vine surpriza: ți se demonstrează că, în tabloul general, ești un element de decor. Îți place sau nu, ești la dispoziția firmei. Te mută după nevoi și nu consideră necesar să-ți dea măcar o explicație. Asta e, ești angajat și faci ce ți se spune. Îți spui că vrei mai mult și-ncepi să-ți cauți de lucru.

Și știi al dracului de bine că noul loc de muncă e temporar. De data asta, chiar e. Stăteai la interviu și te gândeai la cum îți vei folosi timpul liber pentru a-ți pune în aplicare planurile. Nu mai ai timp de pierdut: ai aproape 25 de ani, Un sfert de secol. E timpul să faci ceva.

Neah, încă nu ești liber: îți schimbi locul de muncă, nu-ncepi să lucrezi pentru tine. Încă ai un program de respectat, o treabă de făcut. Va fi mai bine, dar nu destul de bine. Și, după ce ți-ai petrecut viața de până acum mulțumindu-te cu ce aveai, nu mai e loc pentru așa ceva. Cât mai ai? 5 luni și o săptămână. Dupa asta îți dai demisia, indiferent de circumstanțe. Dacă mai trec 5 luni și o săptămână și încă ai nevoie de un loc de muncă, poate că meriți să chițăi de foame o vreme. Ai un obiectiv și ți-ai fixat un termen-limită, depinde numai de tine să reușești. Dacă ești puternic și capabil, supraviețuiești. Dacă nu… asta e. Nu ești primul și nici ultimul care va cădea.

Ai o groază de idei și timp prea puțin. Și, mă-sa, așa ai dat-o-n bară până acum: ai încercat să pui în aplicare prea multe idei. N-ai avut nici timupl, nici energia. Trebuie să te concentrezi pe ceva anume. Unii îți spun că ești visător, alții ți-o spun direct: visezi idioțenii. Mda, poate. Dar, măcar, știu că sunt sincer față de mine. Ce dracu’, dac-o sfârșesc într-un șanț, ajung acolo făcând ce și cum vreau. Fără să dau vina pe alții, fără să mă plâng de ghinion: am țintit, am ratat și am rămas fără muniție.

Bine, ăsta e cazul cel mai rău. Cel mai probabil, voi construi un imperiu. Încet, încet, câte-un pas pe zi. Nu duc lipsă de idei, strategii sau încredere. Totul e să și acționez. Oricine poate să viseze, dar nu oricine are curajul să și acționeze. Sunt ambițios și orgolios, am ambiția necesară, vreau să-mi demonstrez că pot să fac al dracului de mult.

Rămâne cum am stabilit: în 5 luni și o săptămână lucrez pentru mine sau mor de foame. Joaca e joacă, dar vine momentul să fim serioși. Eu mi-am stabilit destinul.

Salut, sunt obsedatul de biceps


Salut, sunt obsedatul de biceps. Și triceps, și pectorali, și cvadriceps, și abdominali și tot restul. Orice mușchi este un obiect al obsesiei mele.

Scopul meu în viață este s-ajung cât dulapul și să moară femeile după mine. Consider că un bărbat adevărat trebuie să aibă fiecare mușchi umflat până-n punctul în care stă să plesnească. Ca bărbat, n-ai scuză să nu petreci cel puțin 20 de ore pe săptămână la sală. Este obligatoriu să transformi mersul la sală într-o parte esențială a vieții tale de mascul, altfel nu te va respecta nimeni.

Pasiunea mea pentru mișcat fiare a-nceput în adolescență. Atunci am observat, în reviste de culturism, filme și cluburi, că pachetele de mușchi sunt respectate. Gagicile le cad în genunchi, iar ceilalți bărbați îi invidiază. Deh, ar vrea și ei să fie cât ușa și să se uite femeile lung după ei. Dar nu pot, pentru că nu trag de fiare.

Prietenul meu cel mai bun este antrenorul. El îmi spune ce să mănânc și cât, ce să nu mănânc și ce suplimente să iau. Îl ascult cum nu l-aș asculta nici pe Iisus (slăbănogul ăla care-n toată viața lui n-a tras o zi la sală), și pe bună dreptate: el știe totul. A antrenat o mulțime de băieți care acum participă la competiții și apar prin reviste. Știe totul despre nutriție și exerciții. Și tot el mi-a recomandat un supliment care m-a făcut să cresc într-o săptămână cât alții într-o lună. După ce l-am luat, ridicam 80 de kilograme în loc de 50, cât duceam în mod normal. Și mi-au crescut și mușchii. Sunt mare și puternic. Acum iau suplimentul direct de la antrenor. Atât timp cât îl iau, mă simt puternic și mare. Și am mușchii de piatră.

Unii au zis că mi-ar fi dat steroizi. Eu nu cred așa ceva. Nu cred că se-apuca prietenul meu să-mi vândă steroizi fără să-mi spună. Și, chiar dac-ar fi steroizi, nu văd unde e problema. Mă simt bine, am forță, am ajuns cât ușa. E bine să iei. Nu cred eu chestiile alea cu efecte secundare și ce se mai zice. Păi, dacă era așa, de ce să-i mai vândă? Ar fi cineva atât de prost încât să ia steroizi dac-ar dăuna?

Cercul meu social e acum format din băieții de la sală. Aveam alți prieteni înainte, dar ei nu știu mai nimic despre suplimente, exerciții și culturiști. Și chiar e greu să stai printre oameni care nu vor să fie cât ușa sau îți spun c-ai luat-o razna și că viața înseamnă mai mult decât pătrățele pe abdomen. Păi ce să-nsemne? Să mănânci ce vrei, când vrei și să faci exerciții cât să te menții în formă? Nu-i așa. Viața înseamnă bicepși cât munții.

Vorbesc foarte multe chestii interesante cu prietenii mei de la sală. Stăm și ne bem ciocolata cu proteine, carbohidrați și alte chestii despre care voi nu știți și discutăm. Despre suplimente, ce pui cu orez mai mănânc zilnic la prânz de o lună, ce concurs s-a mai anunțat, cum să te pregătești de concurs si ce culturiști au mai câștigat concursuri. Și-mi place să avem idoli comuni. Nu vă spun care sunt, că nu cred c-ați auzit de ei. Dacă nu vrei s-ajungi cât cabina telefonică, e puțin probabil să fi auzit de ei.

Abia aștept să vină sâmbăta, să ieșim în club. Să fim iar grupul de masculi vânoși cu maiouri mulate, prin care se văd mușchii. Și să ne simțim centauri că se uită la noi tipele cele mai machiate și cu cele mai înalte tocuri. Și să-i privim cu-ngăduință pe tipii fără mușchi. Au și ei dreptul să trăiască, dar specia dominantă suntem noi. Și femeile lor stau cu ei pentru că n-au șanse cu noi. Chiar dacă ele spun că suntem dezgustători, noi știm că ne vor.

Salut! Sunt obsedatul de biceps.

Discuții deturnate și argumente de oligofreni


E uluitor cât de talentați sunt românii la deturnat discuția de la subiectul ei inițial. Cred c-am fi capabili să plecăm de la existența Atlantidei și s-ajungem la o discuție despre cum grecii antici erau homosexuali, iar Atlantida era, pentru Platon, doar un paradis unde ar fi găsit bărbați pe gustul lui.

Trebuie să fii idiot ca să pleci de la-nchiderea unor site-uri și s-ajungi la bogații care vor să-i sărăcească și mai tare pe săraci. Da, mă refer la-nchiderea vplay și-a altor site-uri de dat seriale si filme prostului care e prea leneș să le găsească altfel. S-a scris despre asta aici și aici… și nu numai. Dincolo de aspectul evident (niște proști protestează împotriva luptei împotriva furtului), eu văd alt aspect îngrijorător: ajungem foarte ușor la discuții despre cum bogații se-mbogățesc pe seama săracilor. Bine, e un fel de-a spune „sărac”, pentru că, dacă ai calculator și conexiune la Internet, iar grija ta numărul 1 este că nu te mai poți uita la seriale, nu poti spune că ești la limita supraviețuirii. Dac-ai fi, ți-ai căuta de muncă, ai căra saci de ciment pe șantier sau ai cerși la metrou, n-ai sta ca un copil în dimineața de Crăciun să vezi când apare pe net ultimul episod din serialul tău preferat.

Bun. S-a-nchis vplay. Te-ai aștepta să vină niște idioți să mârâie că, de fapt, măsura este abuzivă și ce făceau băieții era perfect OK. Adică, doar puneau niște seriale pe un site, să le vadă toată lumea. Fără să plătească drepturi de autor sau ceva, dar nu e ca și cum ar fi furat din buzunarul caselor de producție. Adică, lor oricum le rămâne originalul si pot să vândă-n continuare. Nu le-au interzis să-și vândă producția, doar o distribuie și ei pe gratis.

Acum, să nu ne căcăm pe noi: toți oamenii care au Internet acasă piratează sau au piratat în trecut. Dar, vorbind din perspectiva celor care-ți dau ocazia s-o faci, una e să faci un site de torrents care să-nlesnească schimbul de fișiere între oamenii pe ale căror hard-uri se află fișierele, alta e să pui direct pe site seriale și filme. E ca și cum Stephen King ar scrie o carte, eu aș lua-o moca de pe net, aș printa-o și aș distribui-o în fața casei lui. Uite așa: „Luați de-aici, fraților, știu că-mbuibatul ăsta vă cere bani pe ea și nu e drept, așa cum nu e drept să depuneți efortul de-a o fura de pe net, cum am făcut eu, așa că vă dau cartea direct! Iubiți-mă!”. Sau ca și cum aș intra în curtea omului și m-aș pune pe furat cu el de față. Să nu iasă cu pușca la mine?

„Nu, că vplay nu făcea bani! Accesul era gratuit!”

Da, dar au cerut bani în trecut. Dă-o-n mă-sa, tu iei seriale și filme pentru care nu plătești nimic, dar faci bani din ele. Și chiar fără să ceară direct utilizatorului, sunt alte metode de a face bani dintr-un site. Nu vă căcați pe voi că aia erau niște haiduci ai informației care se băteau cu producătorii lacomi. Și nu e important că făceau bani, bravo lor! Dar îi făceau folosindu-se de proprietatea altora. Ca și cum eu ți-aș lua in fiecare dimineață mașina, aș face-o pe taximetristul, iar seara ți-aș aduce-o înapoi și te-aș lăsa pe tine s-o speli și să suporți uzura.

„Da, frate, dar un serial nu se uzează, hăhăhă!”

Bine. Ești bătut în cap și tocmai ai trecut pe primul loc pe lista oamenilor care trebuie gazați.

Și a doua parte a teoriei: vai, dar MediaPro vrea să ne interzică să ne uităm la filme și seriale, ne limitează dreptul la informație, vai, nu-i mai ajunge lui Sârbu, vai, tot de la noi să ia hoții ăștia! Unu la mână, nu prea văd cu ce drept decretează Gigel de pe net că Sârbu are destul. Mă rog, Sârbu sau casele de producție. Doi la mână, nu văd cum ești hoț când vrei să-i dai în cap unui concurent neloial sau unuia care câștigă bani folosindu-se de ceva pentru care tu plătești… și-ți mai produce și pagube. În exemplul cu mașina, tu ai plătit ca s-o cumperi, iar eu o iau de la tine, fac bani cu ea și, dacă-ncerci să mă oprești, urlu că n-am furat nimic, că ți-o aduc înapoi în fiecare seară și vrei să-mi limitezi dreptul de a munci. Hoț nenorocit! Nu-ți mai ajunge, vrei tu să ai mult și să nu dai nimănui.

Oricum, ăsta e românul prost (pentru că sunt și alții care gândesc dincolo de propriul interes): capitalist, socialist sau comunist în funcție de moment. De dimineață e capitalist, la prânz se face socialist, că vrea să-i dea statul, pe la 4 e iar capitalist, iar seara devine cel mai înfocat comunist, c-avea chef să se uite pe vplay. Și are drepturi. Românul are drepturi de dimineață până seara.

A fost invocat dreptul la informație: „Frateee, în ce țară trăim! Am dreptul la informație, iar ProTV vrea să mi-l limiteze! E un abuz! Avem o constituție care nu se respectă!”. Corect, în inima mă-tii. Un serial sigur e informație la care ai dreptul, pentru că nu poți trăi fără să știi cu cine și-a mai tras-o Miranda. E esențial pentru dezvoltarea ta psihologică. Nu poți spera să-ți găsești un loc în societate fără să te uiți la „Vampire Diaries”.

Uite alte moduri de-a limita și-ncălca drepturi:

– furi de la firmă, angajatorul te dă afară, apoi urli că ți se limitează dreptul la muncă;

– furi, ți se confiscă și urli că ți se-ncalcă dreptul de proprietate;

– ești condamnat la-nchisoare și urli că ți se limitează dreptul la libertate;

– fuți fetițe de 12 ani și, când ești săltat, urli că ți se limitează libertate sexuală;

– te amendează controlorul că mergi cu autobuzul fără bilet și faci scandal că ți-a fost încălcat dreptul la liberă circulație, că e liberă si n-au cum să-ți ceară bani;

– găsești o religie care implică sacrificii umane, te convertești, îl mierlești pe unul în cadrul unui ritual, ești condamant și aduci în discuție libertatea religioasă;

– spui în stânga și-n dreapta că X e hoț, homosexual și pedofil, X te dă-n judecată și câștigă, iar tu simți că ți-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare.

Revenind la vplay, au venit idioții cu fel de fel de argumente. Câteva m-au șocat. Nu credeam că oamenii pot fi atât de idioți, dar promit să nu mai subestimez prostia umană.

1. „Eu plătesc Internetul, de ce sa mai plătesc și pentru seriale și filme?”

Din același motiv pentru care plătești întreținerea și electricitatea, deși plătești chirie sau ai plătit casa și plătești impozit. Sau din același motiv pentru care plătești când cumperi ceva de pe Amazon.

2. „Săracii americani, parc-ar muri de foame că serialele lor sunt la liber pe vplay.”

Irelevant, vită lobotomizată! E treaba ta câți bani face altul doar dacă-i face furând de la tine, direct sau indirect. Altfel, poate Columbia Pictures să facă și un miliard de dolari pe episod, nu e problema ta.

3. „Păi ce, să dau bani sa văd câteva seriale pe voyo, când ei au numai seriale vechi si nu pe cele pe care le vreau eu?!”

Parcă ideea era că n-ai nici cea mai vagă intenție de-a da bani ca să vezi seriale, deci nu văd care-i problema cu voyo. Tu oricum plătești Internetul, deci nu vei plăti și pentru seriale. Ai torrents, idiotule! Tragi de-acolo de rupi! Și găsești cam orice, deci hai să nu ne căcăm pe noi că „aveam un site care ne dădea noutăți și acum ni l-au închis și pe ăsta”. Cât o mai ține cu site-urile de torrents, ai acces gratuit la filme și seriale. A, dacă ești prea leneș să le cauți sau nu ești dispus să-nveți unde să dai câteva click-uri, stai fără seriale.

Oamenii insistă să creadă că li se cuvine. La fel se zbiera și pe la-nceputul lui 2011, când se scumpise benzina. Nu intrăm într-o discuție cu privire la cât de justificată era scumpirea; s-a urlat că hoții nu ne mai lasă nici să mergem cu mașina, c-avem și noi drepturi, că trai decent, polologhia obișnuită. Mersul cu mașina personală este o condiție pentru un nivel de trai decent. Și serialele la fel. Mâine-poimâine vor urla idioții că vor și iPhone gratuit, că nu pot trăi fără el.

Teo intră-n politică


E la modă să fii candidat independent. Ești neafiliat politic, nu reprezinți interesele unui partid, te bați cu pumnul în piept că ești interesat doar de binele oamenilor și nu te-amesteci în luptele dintre formațiunile politice, ești cea mai bună opțiune. Putere pentru oamenii simpli, nu doar pentru partide! Viva la revolucion!

Cel mai de succes exemplu e Oprescu. A turnat textul cu „Eu sunt independent, votați-mă, nu reprezint un partid, candidez pentru pulime” pân-a ajuns să-l creadă și el, dar a meritat: 2 mandate la Primăria Generală, deși prima dată n-avea niciun fel de program, ci doar câteva idei (cât se poate de) vag conturate, iar anul ăsta s-a lăudat cu proiecte începute de alții și terminate de el… la preț, pe alocuri, dublu față de ce se stabilise inițial. Mă mir că n-a adus în discuție cel mai lung caltaboș din lume și cea mai mare adunătură de oameni îmbrăcați în Moș Crăciun.

Ce ne-nvață Oprescu: dacă știi să te promovezi ca independent, câștigi și dacă umbli cot la cot cu Ponta și Antonescu.

Alt personaj interesant este Gheorghe Piperea. N-am o problemă cu el, dar nu-nțeleg de ce nu-și vede liniștit de cariera juridică. În primul rând, nu va schimba de unul singur clasa politică, indiferent ce speră el să facă. În al doilea rând, dacă vrei să schimbi ceva la nivel de țară, trebuie să-i schimbi pe oameni. În al treilea rând, n-are suficientă forță. Deocamdată, cel puțin. În al patrulea rând, el consideră că este răspunsul la dilema „anti-Băsescu sau anti-USL”, ceea ce este irelevant. Ideal este să fii răspunsul la alte probleme mai mari, pentru că, în definitiv, România nu depinde într-o atât de mare măsură de războiul Băsescu – USL. Adevăratul război se duce la nivel de mentalități.

În fine, despre altceva vreau să scriu: m-am hotărât să intru-n politică. Firește, ca independent. N-oi fi idiot să mă-nscriu în vreun partid și să pierd ocazia de-a țipa că eu nu voi avea obligații, pentru că nu mă susține nimeni în lupta pentru putere. De fapt, nu. Nu-mi place cum sună „putere”. Lupta pentru… pentru… schimbare. Da, eu susțin schimbarea. Nu contează că schimbarea poate fi în bine sau în rău, contează că, în general, alegătorii sunt idioți și gata să-l voteze pe primul care-i convinge că poate schimba ceva. Orice. Eu mă gândesc să schimb numele țării. Ce sună mai bine: „Atlantida” sau „El Dorado”?

Vreau să dau fel de fel de ajutoare în stânga și-n dreapta. În special ajutoare de șomaj. Mi se pare nedrept să nu-i mai dai omului bani doar pentru că nu-și caută un loc de muncă. Poate nea Pandele consideră că e bun de director la Microsoft și așteaptă să se deschidă un post. Sau, saaau, poate este un foarte promițător posibil câștigător la 6 din 49. Ce facem, îl obligăm să fie util societății? Nu ăsta e rolul statului. Eu vreau să-l întreținem pe nea Pandele până când își va vedea visul cu ochii.

În același spirit, nu vreau să mai aud că li se taie ajutoarele de handicapat orbilor cu permis de conducere sau ciorilor cu venituri 0 în acte și Mercedes la scară. Dacă omul spune că n-are bani, înseamnă că n-are. Îl credem pe cuvânt și-i dăm. Și nu-i mai cerem să plătească impozit pe palat și mașină. Dacă n-are, n-are. Să nu fim absurzi.

Voi stârpi corupția condamnându-i la muncă silnică pe bogați și confiscându-le averea. Rămâne să mă gândesc la ce voi face cu banii. Poate dau ceva și săracilor… cam 5% din ce iau de la bogați. Nu e nevoie de mai mult, pentru că pe săracii obișnuiți îi interesează în special să n-aibă alții, nu să aibă ei. Dacă-ntreabă cineva ce-am făcut cu restul banilor, am răspunsul pregătit: „Investesc în viitorul țării și repar ce-au stricat cei care-au condus înaintea mea și bogații care s-au îngrășat pe spinarea oamenilor nevoiași.” . Nu știu dacă v-ați prins, așa că vă spun direct: să fii bogat va fi mai rău decât să fii bolnav în stadiu terminal.

A, să nu uit: actualii politicieni vor ajunge direct la-nchisoare. Voi da o lege în acest sens. Ei sunt vinovați pentru sărăcia voastră, pentru rezultatele dezastruoase de la Bacalaureat, pentru înfrângerea în fața Olandei, pentru cocaina din nasul lui Mutu și pentru ce mai vreți voi. Și mă refer la absolut toți politicienii actuali, nu doar la cei aflați la putere. Dacă ești înregimentat politic în momentul acesta, te-așteaptă o celulă. Chiar dac-ai semnat adeziunea cu 2 minute înainte să preiau eu puterea. Ești vinovat, exploatator corupt și nesătul!

Occidentul nu se va mai amesteca în treburile noastre. E revoltător ca, după ce-am încercat ani la rând să-ndeplinim condițiile de aderare la UE, să vină cotropitorii ăia să ne ceară să ne respectăm angajamentele. Treaba lor e să ne dea-mprumuturi când avem nevoie și să-și tină gura. Vine Merkel să ne spună cum stă treaba cu democrația și statul de drept? Să zică „mersi” c-o bagă cineva-n seamă. E femeie și mai e și urâtă. Să stea-n banca ei, că imediat demarez procedurile de suspendare!

Că veni vorba despre împrumuturi și, implicit, bani: s-ar putea să vă-ntrebați de unde va avea Atlantida/ El Dorado bani pentru tot ce-am promis. E simplu: întotdeauna se vor găsi fraieri care să muncească sau să-ncerce să facă avere. Îi voi rupe cu taxele și impozitele. Vrei să ai firmă? Impozitul e de 40% din venituri. Vrei să muncești? 35% din salariu. Și, dacă ai loc de muncă, să nu uităm de impozitul pe casă, mașină și ce te pune dracu’ să mai deții: va fi dublu. Ai de unde, trădător îmbuibat de patrie și popor!

Mă rog, mai e până să pot construi arteziene cu lapte și miere. Deocamdată trebuie să câștig alegerile. Și trebuie campanie pentru asta. Discursuri pot să țin, că nu mă doare gura. Dar nu știu ce să vă dau, că Ponta vrea să interzică mita electorală. Trebuie să mă gândesc la cadouri ieftine (cel mult 10 lei, parcă). Tricouri, veste și găleți au dat și vor da și alții. Ce să vă dau? Pungi de plastic? Lame de bărbierit? Postere? Insigne personalizate? Chiar! Insigne. Vreți insigne? Să vi le puneți pe haine, pe ghete, în păr, unde-aveți chef. Insigne cu mesaje hazlii sau citate celebre. Veți părea interesanți și inteligenți. Cum să nu-ți cadă lumea la picioare când ai insignă cu „Viața e o mare aventură sau nimic” sau „Beau dimineața ca să mă achit devreme de responsabilități.”?!

Votați-mă! Totul va fi roz! Vom fi respectați! Statul va avea grijă de voi! Fapte, nu vorbe! Voi lua de la bogați! Sunt independent! Sunt alternativa la tot ce nu vă place! Votați-mă! Am toate răspunsurile! O țară nouă! Credință și dreptate!

Și multe altele…

Post Navigation