Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “apariție”

Acțiunea Instrumentalul: Așteptări


Liv trebuia să-și facă apriția acum câteva luni pe Palme Intelectuale. Dumnezeu știe de când o bat la cap să scrie. Cu greu, am convins-o. Eu sunt foarte mândru de rezultat. La fel și Teo. Arătați-i și voi susținerea, pentru că ce urmează e demn de apreciere:

Așteptări.

Ce e în neregulă cu ele? Păi, mie, sincer, îmi pare că they can fuck up life. Toți avem așteptări, de la noi, de la alții, de la viață.  Și, uite așa, ne creem scenarii despre cum ”ar trebui să fie”, cum ”ar trebui să se întâmple lucrurile în viața noastră” și ne ofticăm groaznic când nu se întâmplă așa.

De cele mai multe ori sunt bazate pe trecut, adică dacă atunci s-a întamplat așa, logic că mă aștept ca și acum să se întâmple la fel. Doar că fiecare situație e diferită, de prea multe ori trăim in trecut și pur și simplu reacționăm la stimuli, evenimente, oameni urmând un tipar în general inconștient.

Sau se mai pot baza și pe un viitor închipuit, gen “vai așa de mult mi-ar placea să se întample asta!!!”, pe vise și dorințe, cred că în cazul lor e cea mai mare dezamăgire.

Desigur, sunt mai multe tipuri de așteptări:

1. Pe care le au alții de la tine. Tot ce se așteaptă restul lumii de la tine să faci. Începem cu parinții: iau exemplu personal și nu vreau să generalizez cănd spun că îmi cam plac așteptarile părinților de la mine, gen să am succes, să fac ceva cu viața mea, mă motivează enorm și mă simt prost să îi dezamăgesc. Și asta nu din presiune, ci din dragoste. Țin la ei și vreau să fie mândri de mine, dar nu mă simt presată să fac asta, ci încurajată. Desigur ei mai au așteptări de genul “get a job, renunță la ce faci acum, nu vezi că te chinui, mai bine alegi calea ușoară urmată de majoritate”. Dar îi scuz pentru așteptările astea. Sunt și ei părinți, vor să fii în primul rand “safe” și după “happy”. Și, curios, nu mă afectează foarte mult, adică eu am luat partea cu “fii ambițioasă, luptă pentru ce vrei” nu și indicațiile cum să ajung acolo. Drumul mi-l fac eu.

Un alt exemplu sugerat de Vladuts… Cu siguranță toți ați văzut, în special de Crăciun, filmul “Singur acasă” cu Macauley Culkin, copil minune, blond și adorabil! Dacă ai mega succes ca actor la 10 ani everybody se așteaptă să fii mini Al Pacino pe la 30. Desigur, asta nu s-a întamplat, Culkin s-a retras din actorie la 14 ani și singurele ocazii în care mai auzim de el sunt cum era să moară  (din nou!!) de supradoză. And, by the way, tot nu-mi vine să cred: Mila Kunis (google her!!!) a fost iubita lui. But, then again, asta nu înseamnă că eu aveam alte așteptări de la Mila Kunis? Bazate pe ce? Twisted.

2. Prieteni, iubiți, cunoștințe, etc.… În general se așteaptă  să faci anumite chestii pentru ei, să te comporți într-un anumit fel, congruent cu imaginea pe care o au ei despre tine. Exemplu: fiind fată, să știi să gatești, faci curat, bla bla bla. Mie imi place să gătesc (chestie destul de recent descoperită), dar daca cineva se așteptă de la mine să îi gătesc (for whatever reasons) brusc devine total dezagreabil. Cănd stăteam cu ai mei, nu făceam nimic în casă, gătit, curat, nici măcar patul nu mi-l făceam, pentru că mă presau să fac toate astea cu argumentul “esti fată, trebuie să știi să….”. So I never did. În schimb, de când sunt on my own, mi-am dat seama că poate fi o activitate creativă, prin urmare placută. So I do it. Sună oarecum infantil, dar nu asta e reacția oamenilor la presiuni de orice fel? Ori cedează, ori fac exact opusul?

Însă… așteptările lor sunt oare justificate dacă tu ai contribuit la formarea imaginii lor despre tine? Cum ar fi dacă tu ai “pozat” într-o persoană draguță și de treabă, e OK ca restul lumii să se aștepte să te comporți așa?

3. Pe care le ai tu de la alții.

Evident, cum au alții de la tine, ai și tu de alții. Dar intervine o întrebare: există așteptări legitime? Gen dacă cineva îți spune că o să facă ceva, e greșit să te aștepți să facă acel lucru? Adică să aibă cuvânt? Și e greșit să te simți dezamăgit cănd nu își ține cuvantul? Eu așa pățesc. Nu, categoric nu ești obligat să îți respecți cuvântul, dar eu așa mă așteptam pentru că așa ai spus. Ce ar trebui să fac? Pe de o parte îți respect libertatea de a alege să faci ce vrei, nu vreau să creez presiune asupra ta, dar pe de altă parte, ai spus ceva, mi-ai creat așteptări sub forma unui angajament, respectă-le.  Adevarul e că privești lucrurile diferit doar pentru că e vorba despre tine, vrei ca cineva să-și respecte cuvântul către tine, dar tu l-ai ținut de fiecare dată pe al tău?

4. De la viață, Univers, Dumnezeu, societate, Mama Omidă, etc.. Nimeni nu îți datorează nimic. Nu mă aștept să plouă cu bani peste mine, să mă ajute Dumnezeu cu ceva, să am noroc sau să mi se întâmple chestii pentru că eu cred că merit sau pentru că așa ar fi corect. Și nici nu invidiez pe alții care s-au născut cu tot ce aș vrea eu să am. Treaba lor, nu contează de unde pornești, ci unde vrei să ajungi. Plus că asta îți permite prea multe scuze gen “așa a fost să fie, soarta, destinul, n-a vrut Dumnezeu, nu-mi pot depăși condiția, totul e împotriva mea”. Categoric sunt lucruri care nu depind de tine, dar asta nu include și rezultatul final. Nu contează ce se întamplă, ci cum reacționezi tu la ce se întamplă. Asta e cu adevarat independență.

Normal că e mai simplu să aștepți să “plouă cu bani din cer” în loc să-ți miști fundul și chiar să faci ceva. Și da, e mai simplu să te victimizezi cum alții au totul de-a gata (chiar știi povestea lor complet? Poate chiar au muncit and you’re just a mean bitch) și tu “n-ai avut norocul” să găsești totul pe o tavă. Dar victimizatul ăsta se trage din altă chestie nasoală: comparația cu alții. De ce ai face așa ceva? Tu eși tu, ei sunt ei. Irosești atat de multă energie prețioasă pe altcineva. Work with you’ve got and shut the fuck up.

5.Pe care le ai tu de la tine. Aici intră și influența așteptărilor celorlați de la tine. Eu, de exemplu (sorry, dar e singurul exemplu pe care îl știu destul de bine să îl dau ca exemplu), vreau să fiu într-un anume fel. Am foarte clar în minte persoana care vreau să fiu (nu că aș vrea să fiu altcineva, ci, pur și simplu, the best me that I can be) prin urmare așteptările mele de la mine sunt oarecum uriașe. Și asta pentru că sunt de acord cu un nene care a zis asta:

“Man cannot remake himself without suffering, for he is both the marble and the sculptor.”

Dr. Alexis Carrel

deci o să doară la un moment dat să te sculptezi pentru că asta presupune să reunți la acele părți care nu corespund cu viziunea ta despre tine.  Logic, no pain no gain. Și apoi, vrei chestii de la tine, să fii bun în ceea ce faci, să ai coloană vertebrală, să fii genul de om pe care să îl respecți, să faci ce ți-ai propus, să nu trăiești degeaba, să ai un anumit stil de viață, să fii perfect, deși ești complet conștient că nu există așa ceva (the last one is stupid but true în cazul meu). Sunt acestea niște așteptări constructive? Eu zic că da, dar există și posibilitatea să-ți ciopârțești opera. Cu cele mai bune intenții, desigur.

Acesta este un paragraf scris cam acum 1 an și care, deși îmi sună frumos, nu îl mai simt complet adevărat, m-am mai relaxat, nu mai încerc să încap într-un tipar imaginar al omului ideal. Da, tot mai sunt chestii pe care vreau să le îmbunătățesc dar fară să mă transform în ceva ce nu sunt. Cred că așteptările noastre de la noi sunt determinate de cât de mult ne acceptăm.

6. Pe care societatea le are de la tine. În principiu să fii un sclav, începând de mici copii suntem crescuți să ne supunem autorității. Să luăm note mari ca să avem o slujbă bună, să avem bani să plătim creditul pe 1000 de ani pe care l-am luat ca să ne cumpărăm chestii de care nu avem nevoie, dar am fost manipulați să credem că le vrem. Societatea te vrea în turmă, identic cu cel de lângă tine, cu aceleași nevoi și dorințe (o mașină mai frumoasă, ultimul tip de iPhone), supus de sistem să fii o oaie tot restul vieții. Doamne ferește să fii diferit, să gândești pentru tine, să nu conteze ce crede turma, să nu te încadrezi în tiparul bine stabilit.

Cred că tipul asta de așteptări creează cea mai mare presiune asupra oamenilor, pentru că e peste tot și e practic instituționalizat.

Am fost mult timp victima așteptărilor. Dar cum ar fi fara așteptări? Fără scenarii. Doar lucrurile așa cum sunt ele, nu cum te-ai așteptat sa fie? No expectations means freedom. Și dacă vrei ceva de la tine, don’t have expectations, have goals, și dacă vrei ceva de la ceilalți… hey, nobody ows you anything! Și dacă alții vor ceva de la tine… sincer, îi privește.

by Liv

Reclame

Tradiția bimilenară a Bisericii Ortodoxe să mă sugă


Popa cu Maseratti

Acum câteva seri, într-un mare stil, Oreste s-a pișat pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române la emisiunea lui Brancu de pe Antena 2. Vă recomand călduros să accesați link-ul cu încredere și să vedeți cum reușește un personaj atât de antipatic ca Oreste (că e antipatic, orice ați zice voi) să inducă în blocaj mental un personaj atât de important în relația Patriarhiei Române cu creștinismul ortodox român. Dacă nu vă face să rânjiți satisfăcuți tonul încurcat al popei, măcar o să vă amuze întrebările lui Oreste, atât de bine plasate.

N-are sens să stau să disec toată conversația în paișpe, ci am să atac, pornind de la rage-ul lui Oreste și un post mai vechi de-al meu, cu toată ființa această instituție statală atât de scârboasă, al cărei unic scop la apariție a fost să subjuge individul și să împiedice instaurarea anarhiei într-o lume încă insuficient controlată de legislații.

Tradiția bimilenară a Bisericii Ortodoxe este o mare labă și o mare frecție și a fost din totdeauna, deși mizeriile pe care le-a promovat s-au tot schimbat la câteva sute de ani. Nu sunt eu un mare creștin și nici măcar nu mai cred în Dumnezeu, dar câteva din argumentele lui Oreste au fost cu adevărat justificate într-o conversație între doi oameni, teoretic, credincioși.

”Mai degrabă intră camila (o funie foarte groasă, nu confundați cu copitatele cocoșate) prin urechile acului decât bogații în Rai” zice Oreste, aluzie, probabil, la preotul care și-a cumpărat un Maseratti din banii câștigați de pe urma farmaciei pe care o deține. Lăsând la o parte acest caz extrem (admitem că nu sunt mulți popi care sparg 200.000 euro pe mașini de lux în România), este știut, totuși faptul că preoții noștri nu stau rău cu banii. Am făcut un calcul simplu acum câțiva ani. Pe 5 minute (maxim) de behăit la o pomană, popa a luat 30 de lei. Știu că s-a mai dus la încă o pomană imediat după, deci 60 de lei dintr-un foc pe un sfert de oră de citit niște abjecții. Pentru sfințirea apartamentului, care durează undeva la 2-3 minute, popa ia 10 lei. Dintr-o scară de bloc cu 10 etaje, admitem că deschid ușa 20 de apartamente. 200 de lei într-o oră. I rest my case.

Mânăstirea Mântuirii Neamului va costa 400 de milioane de euro. Din banii publici. Pentru că 87% din români sunt creștin ortodocși. Cum rămâne cu cei 13% care nu sunt? Eu, de exemplu, ca un ateu convins ce sunt, sunt ceva mai preocupat de cele lumești decât de cele sfinte și mi-ar plăcea mai mult ca partea mea din acei 400 de milioane de euro să fie reinvestită către ceva palpabil pentru mine. Câți suntem, 23 de milioane? Deci partea mea ar fi cam 17 euro. Ei, de banii ăștia aș prefera ca Statul să plătească la negru un hingher să culeagă doi câini vagabonzi aleatoriu aleși din preajma blocului în care stă maică-mea. La care merg o dată pe săptămână. Deci sunt pasibil să mă întâlnesc cu acești 2 câini de două ori pe săptămână, maxim. În funcție de preocupările patrupezilor, sunt șanse să nu mă întâlnesc cu ei mai des de o dată la 2 luni. Tot prefer cheltuirea acelor 17 euro cu care contribui la Mânăstirea Mântuirii Neamului pe treaba asta decât pe 1 milimetru pătrat de aur de pe cupola lăcașului sfânt.

Ca o paranteză, m-am gândit odată cum ar fi să ataci cu niște cocktail-uri molotov mizeria asta la câteva zile după ce a fost construită și s-o arzi din temelii. Și apoi să pui o pancardă pe care să scrie: ”400 de milioane de euro au ars aici cum arde dragostea voastră pentru Dumnezeu.”. Nu știu, mi se pare foarte amuzantă ipoteza asta. Bine, m-aș gândi și mai mult la acei doi câini vagabonzi care sunt încă liberi atunci, dar măcar știu că cineva v-a futut în bot cu mall-ul vostru ortodox.

În sfârșit, o fază foarte tare mi s-a părut cu călugărul Tadei, despre care fagotul de la Parohie n-avea habar. Ca un miserupist total despre Biserică și papagali burtoși care se îmbogățesc din nimic, rezonam cu el, dar am căutat pe google din curiozitate. Aparent, a fost unul din cei mai respectați duhovnici ai istoriei bisericești recente din Serbia. Pentru cineva care se laudă că știe atât de multe despre cele sfinte, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, nu prea și-a făcut temele. Cu alte cuvinte, e un bou cu diplomă, preocpuat mult mai mult să arătăm Europei cât de creștini suntem, decât să știe ceva realmente relevant pentru habotnicii care vin să-i sufle-n pulă.

În fine. Cam ăsta e rage-ul de azi (v-am zis că trag pe pulă ceva de data asta), vă las să vă mai gândiți puțin la ce e cu adevărat relevant pe lumea asta. Ca ateu, v-aș recomanda să renunțați la credință, dar respect alegerile și, ca fost creștin, pot să vă confirm că poate fi de foarte mare folos. Dar să fim un pic raționali. Dacă-l iubiți pe Dumnezeu și-i urmați Cuvântul, felicitări, nu am să condamn niciodată pe nimeni pentru asta. Dar nu mai suflați popi în pulă, nu acceptați să zboare aproape jumate de miliard de euro (în PULA mea!!!) pe o mizerie de care nu avem nevoie, nu le mai dați bani pentru orice 2 minute de slobozit cu apă pe pereți sau behăit ceva în cinstea mortului și nu mai promovați japca bisericească. Rolul lor, cum a zis și Oreste este să ne boteze gratis, să ne cunune gratis și să ne înmormânteze gratis. Ori plătesc taxe și impozite pentru ce primesc, ori trăiesc din salariu de bugetari (ceea ce sunt, având în vedere că Biserica este o instituție ce ține de Stat).

Gândiți-vă puțin. Dacă Dumnezeu există și voi îl iubiți și trăiți în Legea lui și-i respectați Cuvântul, veți ajunge în Rai, alături de El. N-aveți nevoie de falși emisari de-ai Lui pentru asta. Rugați-vă la El și spuneți-i Lui păcatele. Respectați dorința răposatului și incinerați-l sau aruncați-l în mare, dacă asta a vrut. Nu vă lăsați jecmăniți de cineva care nu face decât să vă stropească pereții pentru 10 lei și nu aveți nevoie de un burtos care să spună un discurs standard pentru oricine înmormântează. Nu-I faceți cinste lui Dumnezeu așa, ci vă lăsați trași pe sfoară. Dacă aveți credință, sunt sigur că e suficient. Ei și-au făcut treaba până acum câteva secole, când opreau oamenii să se omoare între ei, de teama Judecății de Apoi. Acum există legi. Biserica nu mai e necesară.

Mica revoluție


”Alo! Tovarăși! Stați liniștiți la locurile voastre!”

Nu mă puteam abține să includ acest mic citat care mi-a amuzat existența de când am început să înțeleg care-a fost treaba cu regimul ceaușist și tragicul lui sfârșit din decembrie ’89. La fel cum nu mă pot abține să includ și melodia asta, care mi-a venit instant în cap, imediat cum am auzit de cum au degenerat protestele de ieri din Piața Universității:

OK, acum, că ne clocotește sângele-n vine după ce-am ascultat versurile astea (tipice B.U.G. Mafia, presărate cu greșeli gramaticale și rime forțate, dar, în esență, bune), să ne calmăm și să analizăm ce s-a întâmplat, de fapt. Vă spun eu, foarte pe scurt: toată treaba asta cu protestele e doar o scuză pentru huligani să facă tărăboi și pentru omul prost de rând să se simtă important că ”vrea să facă ceva pentru țara lui”. Nu mă-nțelegeți greșit, nu-i sprijin pe ăi de la conducere (ferească-mă Dumnezeu, departe de mine acest gând), dar ce s-a întâmplat ieri nu e nici măcar embrion de copil de revoluție și prin treaba asta nu cade Băsescu și nu se schimbă țara-n bine. Cel mult, dacă lucrurile degenerează, mor câteva zeci de idioți (lucru care, privind total detașați de latura emoțională, nu e neapărat ceva rău).

Dar hai să structurăm un picuț articolul ăsta, că altfel o să fie haos în idei, ca la Vodafone-ul devastat și jefuit azi-noapte (surprinzător, nu?). Oamenii s-au adunat acum câteva zile să protesteze, în esență, împotriva regimului Băsescu, să-și arate sprijinul vizavi de Arafat, care demisionase, și să condamne noua lege a sănătății. Ceea ce strigau ei legat de SMURD n-avea nicio treabă. Încă un argument în favoarea teoriei mele conform căreia 90% din locuitorii României ar putea fi cu ușurință confundați cu niște macaci, dacă ar fi prezentați la un congres internațional al zoologilor. Lucrurile au luat o turnură nefastă pentru protestatari, jandarmi și majoritatea rezidenților zonei în care s-au desfășurat luptele odată cu apariția reprezentanților galeriilor lui Dinamo și Rapid. Din ce am văzut prin filmulețe, dinamoviștii sunt capul răutăților, dar nici cu ai mei nu mi-e rușine. Puși pe scandal și pe bătaie (deh, mai sunt 6 săptămâni până la reluarea Ligii I), ăștia s-au apucat să urle ”Libertate” și tot felul de alte lozinci asemănătoare, ducând scopul protestului înspre o cu totul altă direcție. Oile, bineînțeles, s-au luat după ei. Mai șmecher să strigi ”Libertate” decât ”Arafat”. Sună mai dramatic.

Jandarmeria a încercat să-i pună la punct și să-i trimită acasă. Huliganii asta așteptau: bătaieee! Și, mă rog, de-aici până la filmulețele care au împânzit youtube-ul și la reportajele de pe toate canalele de știri nu e decât un pas.

Hai să împărtășesc cu voi câteva gânduri obiective vizavi de evenimentele petrecute până acum: 6 semafoare rupte, două chioșcuri de ziare incendiate, o mașină făcută zob. Scuzați-mă, asta se putea întâmpla și într-un accident rutier în care era implicat un TIR. Chiar nu e mare brânză, nu mai exagerați atât. O reprezentanță Vodafone distrusă și jefuită. Orice bandă de cartier putea face asta, în orice zi. Deci, sincer, Sorine, las-o moale cu distrugerile că nu e tragedie deloc. Cel mult, înseamnă o zi în minus la Dubai pentru una din rudele tale.

Altă chestie: se aude cuvântul ”revoluție” peste tot. Păi, mă cimpanzeilor, nu faceți revoluție cu 2000 de oameni, două roabe de pietre și o mână de cocktail-uri molotov. Vă trebuie măcar arme albe și cel puțin 10.000 de inși care să fie gata să tranșeze porci în costum. Nu vă bateți cu Jandarmeria, că ăia, săracii, nu-s comuniști și nici nu sprijină regimul. Își văd și ei interesul. Dacă li s-a spus să vină să vă pună la punct, doar nu erau idioți să zică ”nu”, când ăia care i-au trimis peste voi îi plătesc. Plus că, dacă refuzau, nu făceați voi, oricum, nimic și urmau sancțiuni drastice pentru ei, prin urmare, nu era combinație să nu ia partea celui mai puternic.

Ultima treabă: când mergeți să urlați în stradă și sunteți gata să ”muriți pentru popor”, ca ”părinții în ’89”, aveți măcar o țintă exactă, nu vă luați ca orbii după huliganii care au venit chitiți să se bată cu Jandarmeria, în primul rând, și abia apoi să scandeze pentru țară. Organizați-vă, dracului, strângeți-vă câteva mii în fiecare oraș mare din țară, dați năvală în clădirile-cheie ale orașului, subjugați autoritățile locale și țara va fi ”a poporului”. Vă trebuie tactică și cap, că de-aia au trecut 21 de ani de la ultima revoluție, să învățați ceva de atunci și până acum.

V-am pupat, mergeți și diseară la Universitate și faceți scandal, eu mă bag la un film și mai fac două meciuri de Football Manager, înainte să mă culc, scărpinându-mă pe burtă, rânjind mulțumit la gândul că ori mor porcii în costum, ori niște idioți.

Post Navigation