Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “arie de expertiză”

Apocalipsa după maiași. Introducere.


Conform ultimelor premoniții apocaliptice, mai avem puțin peste două luni de trăit. Cei ce ne-au prevăzut sfârșitul la finele anului 2012 sunt maiașii, poate una din cele mai șmechere civilizații care a existat cândva pe pământ, raportându-ne, bineînțeles, la condițiile de viață de atunci și gradul de cunoștințe cu privire la varii domenii existent la momentul acela. Au ei oare o bază stabilă când spun că lumea, așa cum o știm noi, se va sfârși în decembrie 2012? Cât de veridică și exactă este premoniția lor? Are rost să ne temem sau sunt doar vorbe în vânt, așa cum au fost toate celelalte preziceri apocaliptice?

Pentru a ne putea răspunde la aceste întrebări, trebuie să ne începem cercetările adânc în negura timpului, bazându-ne pe imaginație și intuiție, pentru că date exacte și veridice 100% nu avem. Dar dacă ei ne-au putut ”ghici” sfârșitul, cred că putem și noi să ”ne dăm cu părerea” cu privire la ei.

”Și cerul se va întuneca și nori negrii de ploaie vor acoperi Soarele pe tot Pământul. Și nu va mai fi căldură sau lumină zile și săptămâni întregi. Toate urgiile cunoscute de umanitate până la acel moment se vor dezlănțui în același timp, distrugând tot ce s-a clădit. Inundații, cutremure, erupții vulcanice, uragane și tornade vor mătura tot ce e viu în drumul lor. Și cei patru cavaleri ai Apocalipsei vor hălădui prin bezna și ruinele omenirii pentru a ucide și a distrge tot ce a rămas neatins de furia naturii. Vor împrăștia foamete, ciumă și moarte pe oriunde vor trece. Și, apoi, Satan însuși va ieși din adâncurile Pământului pentru a-și lua în primire noul său tărâm de joacă: ruinele umanității.”

Așa scrie în ultimul paragraf al Cărții Apocalipsei după maiași, poporul care a reușit să prevadă cu o exactitate demnă de invidiat, până acum, toate punctele de cotitură, din punct de vedere astrologic și spațial, din istoria recentă mondială.

”Nasol. Cu alte cuvinte, am pus-o pe final de an. Partea bună e că nu trebuie să-mi fac griji cu privire la cadourile de Crăciun, pentru că nu va exista această sărbătoare. Premonițiile maiașe sugerează că data descinderii haosului va fi 21 decembrie 2012, adică fix atunci când îți faci tu planurile de Revelion. Dar ia să dăm timpul înapoi câteva secole și să vedem cum și-o ardeau maiașii pe atunci și ce îi face așa tari în horoscoape pentru a ne prezice cu exactitate când o mierlim.”

Asta aș fi spus dacă nu aș fi știut mai multe despre maiași și dacă nu aveam motive să cred că cele spuse de ei sunt adevărate.

Dovezi clare ale existenței civilizației maya pe această planetă o reprezintă sculpturile și picturile descoperite în ceea ce s-a stabilit ca fiind habitatul lor, zona de nord a Americii de Sud și America Centrală. Piramidele maiașe sunt și astăzi un motiv de fascinație pentru cercetători, complexitatea construcțiilor și a reprezentărilor grafice din interiorul lor depășind aria lor de expertiză, conform datelor pe care le avem despre ei.

Deși erau experți (la vremea lor) în astrologie și previziune, talentați și inventivi în sculptură și pictură, foarte pricepuți la matematică, algebră și, mai ales, geometrie în spațiu, maiașii nu aveau niciun fel de cunoștințe de optică, nu stăpâneau prelucrarea vreunui metal sau a sticlei și nici măcar nu foloseau roata. Și, atunci, cum de au reușit ei să prevadă cu atâta precizie eclipse solare, lunare și celelalte fenomene astronomice importante de până acum?

”Pactul cu Diavolul. Singura variantă fezabilă prin care erau atât de șmecheri în atâtea domenii și, totuși, atât de nepractici este faptul că țineau legătura cu o forță superioară pământenilor. Extratereștrii, intratereștri sau dracu’-n persoană.”

Alter-ego-ul meu, ironic și sarcastic, neîncrezător, ar fi spus cele de mai sus. Oricât de ciudat sună, însă, alter-ego-ul meu nu e departe de adevăr. Teorii despre cum de erau atât de pricepuți în anumite domenii fără să aibă bazele necesare exploatării lor există, dar majoritatea par să fie exagerate și cusute cu ață albă. Așa cum multe alte lucruri și informații nu au fost dezvăluite până acum, așa nici faptul că maiașii erau o civilizație satanistă nu a fost dezvăluit omenirii.

”Și și-au dat mâna și s-au înțeles. Sufletele lor vor fi ale lui, iar ei vor prooroci venirea lui. El îi va ajuta să lase indicii omenirii despre cine au fost, iar ei vor merge cu el în pântecele Pământului, când ceasul lor va veni. Și vor veni cu toții în al treilea mileniu să transforme și Pământul în Iad.”

Acest fragment este preluat tot din Cartea Apocalipsei după maiași și explică ce s-a întâmplat acum sute de ani și ce nu știa omenirea până acum: cum au dispărut maiașii, de ce și cum au realizat ceea ce au realizat.

Spațiul alocat acestei prezentări a expirat, însă. Nu vă pot spune decât că mai multe veți afla în articolul următor, dacă veți avea curiozitatea. Până atunci, profitați de aceste ultime două luni…

Anunțuri

Post Navigation