Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “atenie”

Acțiunea Instrumentalul: Frica


Avem un nou protagonist în atenția reflectoarelor pe Palme Intelectuale. Băgați la cap:

Acest topic aș vrea să aibă rolul de palme date pentru trezire, nu palme date idioților, cretinilor, mitocanilor și altor scursuri ale lumii, dintre cele vehiculate pe aici :)

Ce e frica? Un sentiment generator de instabilitate psihică, de neliniște și tulburare. O amenințare asupra binelui de acum. Ceva generat de un pericol real sau construit în mințile noastre. Frica se naște de cele mai multe ori atunci când viața ne e amenințată, când ceva ne poate face rău. Dar n-aș vrea acum să iau la analizat frica reală sau frica de moarte, cu toate că și ea poate fi dezbătută pe larg, deoarece și ea se încadrează cu ușurință la ce vreau să mă limitez acum a dezbate.

Vreau să fac puțină lumină asupra fricii văzute ca un mecanism de auto-apărare împotriva imprecisului (da, și moartea e un element imprecis; nu știm ce e, de aceea ne e frică de dânsa).

”Frica aceasta se naşte nu din iminenţa primejdiei, ci din posibilul ei, ştiut, experimentat şi verificat ca atare de alţii. Nu primejdia reală, ci doar proiecţia ei mă înspăimîntă şi mă domină. Şi dominîndu‑mă, eu nu sînt liber.”

Ce e acest necunoscut care ne înspăimântă? E ceva imprecis, ceva vag. De ce ne înspăimântă? Pentru că nu cunoaștem rezultatul. Ne perturbă elementele armonios ordonate din viața noastră. Moartea reprezintă unul din cele mai perturbatoare elemente. Dar el este un eveniment real, sigur, ceva ce modifică starea inițială a lucrurilor. Însă mai e un tip de frică cu un impact la fel de mare asupra noastră, dar de alt gen. O frică inhibatoare.  Frica de a hotărî, de a lua o decizie asupra ta.

Notă: Dacă ești o „gorilă”, care se aruncă mereu cu capul înainte depășind orice barieră pe care o plantezi nu înseamnă că ești neînfricat. Ba din contră, îți este frică să analizezi sau nu ești capabil să te evaluezi pe tine sau ceea ce te înconjoară. Până într-un anumit punct, frica funcționează și ca element formator, definindu-te și ajutându-te să-ți găsești propriile limite. De asemenea, siguranța și libertatea pe care ți-o permiți atunci când te simți protejat din spate de proprii părinți (de exemplu, copiii încrezuți mult prea răsfățați de proprii părți înstăriți) nu înseamnă că știu să facă față fricii, ci doar se cred de neatins de dânsa. Dar dacă li s-ar lua această protecție „divină” ar avea cel mai mult de suferit dintre toți. În plus, e ceva abject să te arăți puternic pe spinarea altora.

”Am luat o hotărîre. Această hotărîre îmi tulbură liniştea, îmi schimbă cursul vieţii, îmi primejduieşte însăşi viaţa. […] M‑am expus primejdiei cu bună ştiinţă, mi‑am asumat‑o, am făcut‑o să se nască şi mă duc în întîmpinarea ei. Făcînd astfel sînt curajos. Făcînd astfel îmi este totodată frică. […] Frica autentică este un instinct negociabil la nivelul libertăţii. Pentru că face parte din economia hotărîrii primejdioase şi a curajului, pentru că se naşte o dată cu ele, ea devine frică liberă. Frica liberă este frică învinsă şi de aceea, în mod esenţial, curaj.”

Acest tip de frică este cel creator. Te poți descoperi doar într-o continuă luptă cu tine însuți și cu limitele tale, astfel, definindu-te. Frica de a ne arăta descoperiți pentru ceilalți, frica de a-ți călca umbra, frica de a deschide uși pentru a nu avea ce să se trântească, frica de a încetini pasul, frica de a privi din exteriorul bolului cu supă, frica de a te evalua, frica de a te întreba cine și de ce ești cum ești, frica de a te descoperi prea gol, prea împrăștiat și irosit. Frica e ca un ciocan, poate dărma dar și construi în același timp. Depinde cum e folosit. Poate să te oprească în drum, sau dimpotrivă te poate ajuta să îți dai ființă. Lucrul cel mai important în povestea asta e să fi sincer cu tine (iar multe persoane aici stagnează, fie din egoism, fie din slăbiciune sau alte o sută de motive).

”Pe măsură ce frica se desfăşoară şi creşte în desfăşurarea ei, eu mă adun în mine. Aşteptînd deznodămîntul pe care hotărîrea mea l‑a proiectat, toată fiinţa mea se adună în frică. Însăşi această aşteptare înfrigurată determină strîngerea mea în mine. Frica este punctul de supremă concentraţie a fiinţei mele dinaintea deznodămîntului nefast. De aceea, mai mult decît oriunde, în frică eu sînt.[…] Totul este retras aici, concentrat, compact, coerent. De‑abia acum, în această contracţie de fiinţă, aflu cît de mult sînt.[…] În frică survine deci o confruntare decisivă: între ceea ce este condiţionat în mine şi necondiţionarea mea.”

Cam multe citate, știu :) Dar explică mai bine ca mine. Nu vă pot ura să fiți neînfircați, ci să fiți în stare să vă analizați temerile și să descoperiți care pot fi depășite, care pot fi amânate și care dintre ele au devenit un zid prea puternic pentru a fi străpuns. Monotonia, neîncrederea, egoismul, ura, ipocrizia, atenția special acordată pentru nimicuri (da, Vladuts, e special pusă asta aici) ne împuținează ființa. Dați-vă din când în când și Palme singuri, nu strică, altfel s-ar putea să adormiți.

P.S.: Citatele sunt din „Despre Limita” de Gabriel Liiceanu, o carte pe care o recomand cu căldură să o citiți.

http://vimeo.com/36224081

by Nexcauzal

Post Navigation