Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “câine”

Îi doare fix în pulă unde-aruncă o hârtie


S-a întâmplat ce am preconizat. Odată cu reintrarea în domeniul muncii, mi-a revenit inspirația. Pentru că am din nou posibilitatea să observ oameni, întâmplări, aspecte, stereotipuri. Prin urmare, chiar dacă timpul mi-e potrivnic, reușesc să-mi găsesc o oră să vă propun o nouă discuție filozofică pe tema unui curent pe care cu toții l-ați văzut în cotidianul românesc, dar, făcând parte din el, nu i-ați acordat importanță. Vorbesc de nepăsare.

Să lămurim de la bun început despre care nepăsare vorbesc. Sunt, probabil, ultima persoană pe care o cunoașteți care va pleda pentru ajutarea sinistraților din Burundi. Ba chiar și pentru ajutarea sinistraților din Vrancea. Sau de pe strada mea. Faptul că dai niște alimente sau haine sau o sumă de bani să ajuți niște necunoscuți care au fost loviți de soartă nu înseamnă că îți pasă. Înseamnă că ești prost sau, să-i zicem mai elegant, naiv sentimental. Faptul că Mobutu sau țața Floarea va avea o pâine de mâncat mâine nu te afectează în mod direct cu nimic. Îți pasă cel mai mult când o acțiune pe care o întreprinzi (sau nu) te afectează în mod direct și ești conștient de asta, prin urmare, îți canalizezi gesturile astfel încât, la finalul procesului, tu să ieși în câștig. Sau, cel puțin, nu în pierdere.

V-am băgat în ceață? Hai să dăm exemple, că știu că asta vă place cel mai tare în post-urile mele și-ale lui Teo, fie aici, fie pe blog-urile personale. Când împingem la limită posibilitățile hazardului și dăm exemple trase de păr, într-o notă ironică, care vă fură un zâmbet. De cele mai multe ori, ar trebui să vă facă și să reflectați. Dar deviez.

Pornesc chiar de la numele post-ului. ”Cu ce mă afectează pe mine că-mi arunc pachetul de țigări gol pe jos?” o să se oripileze ignoranții. Răspunsul tras de păr este că dacă l-ai prins pe Teo într-o pasă proastă și te-a văzut și te-ai mai și uitat urât la el, s-ar putea să te arunce el pe tine pe jos. Eu aș căuta ceva solid spre care să-ți direcționez capul, că nu-s așa bun la bătaie. De exemplu, un compostor de bilete, dacă suntem în autobuz și te-am văzut că-ți arunci punga de chips-uri în stație, când se deschid ușile. Răspunsul corect, însă, e că tu, personal și direct, contribui la un mediu mizerabil al orașului. Nu contează că toți ceilalți cimpanzei aruncă și ei ambalajul de la Snickers pe jos, ai un minim de bun simț și aruncă-l pe al tău la coșul de gunoi. Nu contează că e departe. Nu o să pățești nimic dacă-l mai ții 30 de secunde în mână sau în buzunar, nu e ca și cum nu era gunoi când încă era ciocolată în el și acum, că ai terminat de mâncat, e. Simte-te tu bine că nu din cauza ta e orașul plin de gunoaie. Chiar dacă, obiectiv, tu nu vei schimba semnificativ cu nimic nivelul de curățenie al orașului, măcar știi că tu faci ceea ce e normal și civilizat.

Mergem la cei care fac gălăgie. Nu-ți place când vecinul de sub tine dă găuri cu bormașina la 4 după-amiaza sâmbăta, nu? Atunci de ce simți nevoia să vorbești mai tare decât toți la telefon în autobuz? Nu ne interesează discuția ta cu Gicu, nu ne pasă cât ai câștigat la pariuri, pe cine-ai futut cu o seară înainte și cât de prost e Relu. Nu ne pasă de absolut niciun detaliu al vieții tale. Mi-e egal dacă ești centaurul orașului, profetul meciurilor de fotbal sau prietenul perfect. Nu te cunosc, ține toate astea pentru tine.

Absolut orice faci când ești în afara spațiului tău privat trebuie să respecte normele elementare de toleranță reciprocă. Așa cum eu nu mă împing în tine când mă sui în autobuz sau aștept la semafor, așa am pretenția să n-o faci nici tu. Dacă stau jos, e pentru că sunt obosit și simt nevoia să stau jos, dar poate îți voi ceda locul dacă voi considera că meriți. Ți-l voi ceda cu siguranță dacă mi-l ceri, dar dacă există blesteme, ai mierlit-o. Dacă cobor la prima, voi sta lângă ușă. Dacă stau lângă ușă și nu cobor la prima, fii sigur că o să mă dau jos pentru a-ți permite ție să cobori și apoi voi urca la loc. Troturarul nu e skate-park, să gonești cu bicicleta sau rolele cât poți de repede și să ai pretenția să mă dau la o parte. Nu sunt dator să miros rahatul câinelui tău în parc și nici nu trebuie să-ți miros sudoarea vara în tramvai, când ți-ai luat cămașa din plastic.

Ia aminte că tot ce faci în afara casei tale ne afectează pe toți și, eventual, se va întoarce la tine. Nu vorbesc de ”what goes around comes around” și mai știu eu ce credințe idioate legate de destin aveți. Vorbesc de faptul că ești o parte activă dintr-un sistem în care și tu trăiești și modul în care acționezi asupra și în interiorul lui îl schimbă într-un fel sau altul. Acea schimbare se va răsfrânge, ulterior, și asupra ta.

Anunțuri

Dacă eram un pic mai prost, eram fericit


A venit primăvara. Și, odată cu ea, astenia de primăvară. Pe lângă asta, reintru, încet, dar sigur, în domeniul muncii, dat fiind faptul că sunt în training de 2 săptămâni. Am avut laptop-ul în service timp de 10 zile, iar acum am telefonul în service pentru cine știe cât timp. Deci activitățile mele de bază în timpul liber au fost înlocuite, dată fiind și lipsa de bani, cu nimic. Acestea sunt cauzele care m-au făcut să reflectez profund în ultimele câteva zile. Și să-mi pun aceeași întrebare pe care mi-am mai pus-o de câteva ori și pe care și-au mai pus-o sute de mii și milioane înaintea mea: ”De ce cântăm noi acest cântec?”.

Scuzele mele, încercam o ironie fină la Chirilă. Nu, întrebarea era, de fapt, imposibil de concentrat într-o singură frază interogativă. Era un conglomerat de întrebări, de genul ”ce fac acum?”, ”de ce fac ceea ce fac acum?”, ”ce vreau să fac cu viața mea?”, ”ce fac în privința asta?”, ”sunt fericit?” și, cel mai important, ”voi fi vreodată fericit?”.

Cred că oricine poate deduce că toate întrebările care ocupă în înșiruirea de mai sus o poziție de număr par sunt puse doar pentru că la întrebările care ocupă o poziție de număr impar, răspunsul a fost negativ sau, cel puțin, nu m-a satisfăcut. Dar, spre deosebire de ultimele dăți când am început să reflectez asupra scopului vieții și sensului fericirii, de data aceasta am decis să nu o mai fac de unul singur.

Ce este, de fapt, fericirea? Probabil cel mai abstract termen din lume. Pentru fiecare ea reprezintă altceva. Pentru un copil desculț de la colțul străzii, căruia îi e rușine până și să cerșească și care până acum o lună dârdâia de frig așezat pe guri de canalizare, fericirea e o pâine caldă și proaspătă numai a lui. Pentru Dinu Patriciu nu cred că mai există ceva ce poate obține sau face care să-i mai provoace acest sentiment înălțător, pentru că poate să le facă pe aproape toate, la câți bani și la câtă putere are.

Deci fericirea este ceea ce-ți lipsește? Ce se întâmplă când reușești să obții acel lucru? Ești fericit și-atât? Sau îți setezi un nou target după care să alergi pentru a gusta din nou din dulcele gust al fericirii? Nici așa nu e OK, zic eu. Toată viața să fie o goană după diverse lucruri care crezi tu că îți provoacă fericire, când tu ești, de fapt, dependent de goana în sine.

Atunci, poate sunt lucrurile mărunte care trebuie să te bucure în viață. Un răsărit de soare, un câine care cască simpatic, un zâmbet fugar în autobuz de la o fată drăguță sau un bătrân care nu vrea să-i cedezi locul în tramvai. Dar nici să vezi cum toți prietenii tăi își iau viața pe cont propriu, se mută, își fac o carieră și pun bazele unei familii în timp ce tu te bucuri de mărunțișurile vieții nu-i OK.

Poate că bine ar fi să existe o cale de mijloc. Mă gândesc că dacă ai putea să investești în viitorul tău, să-ți setezei target-uri pe care, dacă le vei atinge, știi că vei fi fericit, în timp ce reușești să ai și un pic de timp de tine și să fii și suficient de open-minded încât să nu lași micile bucurii ale vieții să treacă pe lângă tine, vei fi unul din cei mai realizați oameni din lume. Dar aici e problema, care s-ar fi putut ghici și după cum m-am exprimat până aici. Nu e suficient timp. Niciodată nu le poți face pe toate.

Și așa am ajuns să mă întreb dacă nu cumva fericirea este fix această idee de a încerca cumva să obții un balans între perfecționarea ta ca individ, pe orice plan îți dorești, și profitarea de clipele total întâmplătoare care îți pun zâmbetul pe buze. E important să știi să te bucuri de o bere băută cu cel mai bun prieten al tău pe bordură sâmbătă seara, discutând despre absolut nimic constructiv și, totodată, să lucrezi pentru redactarea lucrării de licență ziua următoare. Și, totuși, ceva parcă tot lipsește.

Scopul acestui articol nu este să vă prezint viziunea mea asupra semnificației cuvântului ”fericire”, deși poate că asta am reușit să fac, chiar și fără să-mi fi propus. Vreau să vă dați cu părerea și să-mi spuneți voi ce credeți că înseamnă fericirea. Și, mai ales, să încercați să dați un răspuns la cea mai profundă din întrebările pe care le-am lăsat în începutul post-ului: ultima. Nu vă grăbiți cu răspunsul. Rumegați-l atent.

N-are foarte mare legătură cu tema, dar chiar vreau să vă las cu melodia asta:

Câteva chestii care mă scot din sărite pe facebook


Înaintea începerii redactării articolului propriu-zis, simt nevoia să clarific, pentru publicul cititor nou (mă refer la cel care nu mă știe de pe blog-ul personal, Evident, tot Rolemodelism), un aspect important, și anume că ori sunt dual, ori ușor labil psihic. Așa că, în egală măsură în care pot concepe un articol lung, pe un ton civilizat, folosind cuvinte atent alese și un vocabular de bun-simț, argumente logice și relații cauză-efect, pot și să îmi bag și să-mi scot pula în și din ceea ce mă scoate din sărite. Evident, acesta va fi și cazul de față. Și nu-mi cer scuze pentru cele ce veți citi, pentru că, în fond, pentru cei cu un IQ mai mare ca al unui șoarece de câmp și un grad de un nivel cel puțin mediu de permisivitate acest articol este perfect justificat și binevenit. Acum, să purcedem.

Dragii mei, om sunt și eu, cu o viață socială activă în mediul on-line, la fel ca voi și cei pe care-i voi târî prin căcat în rândurile următoare, și am turn-ons și turn-offs, care, în cazul meu, se aplică și pe platformele de socializare on-line. Prin urmare:

Nu înghit wall post-urile care se termină cu propoziția începută cu ”pune asta pe wall-ul tău dacă ” și sfârșită printr-o trăsătură de caracter considerată universal pozitivă, dar despre care se crede că oamenii se feresc să și-o atribuie. De obicei, aceste trăsături de caracter sunt legate de religie, dragoste (față de familie, prieteni, o persoană de sex opus sau țară) sau prietenie. Ei, bine, dacă ai pus pe wall-ul tău un status în care-l preaslăvești pe Cristos și l-ai încheiat cu ”pune asta pe wall-ul tău dacă și tu ești creștin”, avem trei posibile motive pentru care ai făcut asta:

1. Ești un trendfollower care nu știe ce înseamnă a trece ceva prin filtrul propriei gândiri. Raționamentul tău când ai pus acest status a semănat foarte mult cu cel al unui macac care a văzut o ceată de macaci îndreptându-se prin copaci, în grabă, într-o anumită direcție. Un cunoscut de-al tău a pus acest status, l-ai citit, ai văzut încheierea și ți-ai pus o simplă întrebare: ”Sunt creștin?”. Ți-ai răspuns cu ”da” și ai pus status-ul. Ești un macac.

2. Ești un fan înrăit al auto-băgării în seamă.  Nemaiștiind cum să ieși în evidență și a șaptea oară astăzi spam-ându-le homepage-ul celor peste 1000 de prieteni ai tăi, din care nu cunoști, personal, mai mult de 10%, ai conceput acest status care vrea să le arate celorlalți cât ești de pios. Vei rânji satisfăcut când vei vedea că niște macaci din cei ce ți-au văzut status-ul au dat ”share”, judecând conform principiului enunțat la punctul 1. Ești un ipocrit.

3. Ești, pur și simplu, prost de bubui. Fiind un low-lifer cronic, nu faci, oricum, nimic altceva decât să dai like-uri și să lași comment-uri toată ziua, între pauzele pe care ți le iei de la vreun MMO care ți-a distrus fărâma de viață socială pe care o aveai înainte. Fiind low-lifer, share-uiești și comentezi orice, oricum, fără discernământ și fără a te mai obosi de a judeca pentru tine, prin urmare, dacă scrie ”dă mai departe”, e tot ce-ți trebuie. Ești un idiot.

Propun următorul status care să ia cu asalt facebook-ul și să le facă homepage-urile prietenilor voștri să crash-uiască: ”Hai să stabilim un record pe facebook. Să share-uim acest status de cel puțin 1000 de ori. Pune asta pe wall-ul tău dacă vrei să intri în istoria platformelor de socializare on-line și să îi faci pe cei din lista ta de prieteni cu ambele emisfere cerebrale funcționale să se enerveze când deschid homepage-ul facebook-ului.”

Nu înghit mișcările sociale derulate pe facebook cu scopul de a crește awareness-ul asupra unei probleme sociale din viața reală. Aici mă refer, bineînțeles, la avalanșa de poze înfățișând maidanezi drăguți și pufoși care nu vor să fie eutanasiați, ci vor un stăpân, sau la status-urile cu ”mie-mi place pe pat”, referindu-se la unde îi place reprezentantei sexului feminin care și-a pus status-ul să-și lase poșeta. Nu am să mă pierd în motivele pentru care ai face așa ceva, pentru că mi s-ar face greață, dar am să vă transmit un mesaj din străfundurile inimii: Nu, băi maimuțe proaste și păroase, nu o să înduioșați pe niciunul din noi cu pozele voastre cu potăi triste și sub nicio formă nu o să ne convingeți (presupunând, prin absurd, că ne-ați atins o coardă sensibilă despre care nici noi nu știam că există) să adoptăm vreunul. Atunci când voi vrea un câine în casă, îl voi lua de mic, de pui, de la un pet-shop, unde știu că standardele de igienă sunt respectate și nu există riscul să fac rabie pentru că respir același aer cu el. Mă cac în bunătatea și sufletul lor de javre ordinare, că m-am săturat până peste cap de problema asta, de când a început nebunia cu legea eutanasierii propusă în Parlament. Dacă la început eram doar de acord cu ea, acum o susțin până în pânzele albe, numai să tăceți dracului din gură cu pledările voastre pentru bieții noștri prieteni necuvântători și să nu mai văd în fiecare zi zeci de poze, reclame și post-uri despre cât de lipsite de sfulet sunt bestiile cu chipuri de oameni care vor să le curme viețile acestor biețe ființe fără apărare.

Și, să nu uit. Sub nicio formă, băi feministelor, nu o să creșteți awareness-ul vizavi de cancerul la sân dacă vă puneți toate un status cu unde vă place să vă lăsați poșeta sau câte luni plecați în cine știe ce țară străină. Nu o să se adauge un dolar la fiecare astfel de status în vreun fond pentru investigări amănunțite cu privire la cum putem să ne ferim de acest tip de cancer și nici nu o să o salvați pe una de pe patul de moarte care vă citește cu lacrimi în ochi status-urile. Sunteți doar foarte penibile și ne enervați pe noi, purtătorii de coaie care vor să vadă o poză amuzantă de pe 9gag sau un link de pe youtube către o melodie bună.

Și nu-l înghit pe Tudor Chirilă. Am găsit azi pe homepage-ul meu asta:

Mi se face pielea de găină numai când mă gândesc că cei ce vor accesa pentru prima oară acest minunat blog vor vedea un mare ecran de youtube și, apăsându-l, va începe să cârâie această maimuță ipocrită pe care o detest cu toată ființa, din vârful firelor de păr din creștetul capului până în unghiile degetelor de la picioare.

Obiectiv vorbind, mesajul nu e rău, dar e prost formulat și, mai ales, a fost aleasă greșit persoana care să ni-l transmită. La o ascultare atentă, se vede că prietenul nostru metrosexual și arogant, vocalistul trupei Vama, recită aceste cuvinte și nu le spune ad-hoc. De altfel, luându-i în considerare fața, nici nu aș crede că ar putea scoate mai mult de 3 propoziții coerente și corecte gramatical. Deviez.

Nu mai puneți, sensibililor, astfel de link-uri pe facebook, nimic nu e mai jenant decât un mesaj ce se vrea a fi profund și adevărat, dar care sfârșește prin a se descoperi că e fals și contrafăcut. Preferam să văd o grasă frustrată sexual care se filmează cu webcam-ul și spune exact aceleași chestii, poticnindu-se în idei și făcând greșeli gramaticale. Era mai veridic. Nu neapărat total veridic, dar mai veridic, cu siguranță.

În încheiere, am să fac și eu un pic pe Tudor Chirilă și voi transmite un mesaj către utilizatorii împătimiți de facebook: ”Nu-mi mai înveninați homepage-ul cu poze cu maidanezi, mișcări sociale on-line și campanii pentru creșterea awareness-ului. Aș fi un mincinos dacă aș zice că mi se rupe de suferindele de cancer la sân sau puii de căței maidanezi care tremură de frig în ploaie, dar voi sunteți niște tâmpiți fără pereche în situația în care chiar credeți cu tărie că status-urile voastre vor schimba aceste situații în bine. Vă pasă chiar așa mult? Faceți ceva în privința asta și lăsați-mă să văd poze de pe 9gag și melodii bune.”

Sunt curios ce efect o să aibă această mișcare în mediul social on-line.

Post Navigation