Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “dezvoltare personală”

Oamenii proști au talentul de a perverti orice


Unul din articolele precedente ale lui Vlad mi-a amintit de un fenomen pe care vreau de ceva timp să-l analizez. Nu, nu e vorba despre proștii care ies din rutina de FarmVille conducând beți și făcând curse cu domnii polițiști. Sau despre ce-nțelege lumea din legea atracției. E ceva mult mai iritant: pervertirea unor idei bune, în scopul folosirii lor pentru a justifica niște idioțenii.

Știu că totul este relativ, așa că n-are rost să mă mir că oamenii pot transforma orice într-o scuză pentru a se comporta de parc-ar fi adulmecat mult lipici. Dar e greu să nu mă enerveze un om care tocmai și-a consumat propria greutate în alcool și vrea să mai bea, deși este evident că deja nu mai deosebește stânga de dreapta și se-ndreaptă cu pași repezi spre momentul în care-și va găsi dragostea vieții în persoana propriei imagini în oglindă. Trebuie să ai o limită. E scuzabil să n-o ai până pe la 21-22 de ani (în cazurile extreme), dar, dac-ai ajuns la 24-25 și încă nu știi cât poți duce (și nu mă refer doar la alcool), ai o problemă. Și cum justifici asta?

Frateee, o viață am! Trebuie să trăiesc momentul, nu să-mi fac griji!

Sfinte căcat, nu asta! E cea mai idioată scuză. În primul rând, pentru că excesul de alcool nu-nseamnă că „trăiești momentul”, ci că ești certat cu realitatea. În al doilea rând, pentru că alcoolul te face să NU mai trăiești nimic. Când ești praf și simți că-ți fuge pământul de sub picioare, ultimul lucru la care te gândești este să „trăiești momentul”. Tu nu te poți ține pe picioare și faci… ce? Dansezi? Cânți? Sari dintr-un loc în altul? Nu. Te prăbușești pe prima canapea și adormi acolo. Dacă ești norocos. Dacă nu, s-ar putea să dormi într-un tufiș. Dacă ești ghinionist. Dacă ești blestemat, s-ar putea să dormi într-un șanț. E incredibil în ce locuri ajungi la beție cruntă (și cu ce femei te combini, dar asta e altă poveste).

Trăitul ăsta e cea mai complicată chestie de la Hristos încoace. Cel puțin, asta-nțeleg eu când îi văd pe proștii care „trăiesc momentul” și-și creează mai multe probleme decât merită plăcerea de care au parte când „trăiesc momentul”. E ca-n afaceri: scazi durerea (la figurat) din plăcere și obții plăcerea netă. Lor le dă cu minus, dar sunt prea proști ca să-și dea seama de asta. E ca și cum te-ai bucura c-ai făcut sex cu o femeie bună de tot, fără să te gândești că, oricât de bună ar fi fost femeia și oricât de tare ar fi fost partida, tot nu e combinație că te-ai ales cu sifilis. Chiar dacă vei mai trăi niște momente interesante.

Oricum, oamenii care nu știu când să se oprească (din băut, din tras pe nas, din jucat la ruletă, din mâncat și așa mai departe) mai au o scuză pentru care merită să-i strângi de gât:

Frate, scopul suprem în viață este maximizarea plăcerii!

A, da, hedonistule! Explică tu cum stă treaba cu viața și scopul. Întâmplător, sunt de acord cu ideea (fără să intrăm într-o discuție despre diferitele înțelesuri ale plăcerii), dar, dac-o folosești ca să justifici excesele, e ca și cum ai folosi instinctul sexual și altruismul ca scuză pentru viol: „Da, domnu’ judecător, dar transmiterea genelor este scopul suprem al oricărei ființe, iar când am văzut-o pe victimă, am simțit o nevoie nebună să-mi transmit genele. Ea n-a prea vrut, așa c-a trebuit să-i dau două bucăți și s-o leg, apoi, pentru că sunt altruist, mi-am mai chemat 3 prieteni să-și transmită și ei genele. Deci, domnu’ judecător, eu nu consider că sunt violator, ci un individ preocupat de respectarea legilor naturii.”

Hedonismul: o idee bună, dar prost înțeleasă. Pentru că animalul modern aude de plăcere și se gândește automat la alcool, prafuri, sex și mâncare. Așa-și maximizează el plăcerea. Cititul, un film bun și orice activitate care i-ar solicita creierul sunt de evitat. Păi cum, frate, să depui efort? Asta-i plăcere? Excesele și lenea înseamnă plăcere, domnu’ fraier care nu știe să trăiască!

Și nonconformismul. Vai, câți nonconformiști! E plină de nonconformiști și rebeli țara asta. Ce dracu’, nici nu mai e loc pentru conformiști! Pentru fiecare conformist există 2-3 nonconformiști. Genul de oameni care aruncă gunoiul pe jos, urlă-n autobuz și calcă pe iarbă (după ce completează semnul „Nu călcați iarba” cu „fumați-o!”, o glumă atât de veche și cunoscută încât nu mai e amuzantă, ci la fel de previzibilă ca obezitatea la un adolescent care mănâncă de la McDonald’s de 3 ori pe zi). Sau ăia care dau tag-uri cu marker-ul în autobuz. Ăia sunt artiști ai străzii. Își scriu numele peste tot, că de mai mult (de exemplu, să facă un graff adevărat) nu sunt în stare. Dar sunt nonconformiști. Provoacă haos, ceea ce va ajuta societatea să evolueze. Sau ceva de genul, că nu prea știu nici ei de ce mâzgălesc.

Mi se pare îngrijorător că orice idee poate inspira idioțenii sau poate servi la justificarea lor. Există oameni care-au văzut Fight Club și stau pe banii părinților, că ei nu se bagă sclavi, că vor libertate și sunt bărbați. Atât au înțeles ei: că trebuie să fie paraziți ca să evolueze. Alții au citit ceva despre programarea socială, s-au uitat la Matrix și acum sunt cei mai mari rebeli, într-o luptă continuă împotriva sistemului. Că un revoluționar adevărat asta face: urlă că e revoluționar și nu face nimic concret.

Prostia este fascinantă: îți dă capacitatea de-a-ți justifica orice idee sau comportament prin ceva (aproape) unanim apreciat. Aș vrea și eu să pot face asta. Aș vrea să pot să mă piș în metrou și să găsesc o scuză pentru asta. Să spun că e natural, iar eu nu cred în decență, pentru că decența e o minciună, o parte a matrixului social, iar eu trăiesc momentul, pentru c-aveam chef să elimin lichid și asta fac, că-s bărbat adevărat, ce faitclabu’ meu, și-mi maximizez plăcerea uitându-mă la fețele oripilate ale dronelor din jur care se pișă doar în vasul de toaletă și, ocazional, în tufiș, nu ca mine, unde am chef. Vasul de toaletă e o minciună, bă! Trăiți într-un sistem care vă face sclavi și vă spune să nu faceți ce vreți când și unde vreți, bă! Eu am văzut lumina.

Ca să vezi, merge! De mâine le dau clasă dronelor! De fapt, la drone, că limba română e tot un matrix mai mic care nu te lasă să vorbești cum vrei. Revoluție și nonconformism, bă!

Anunțuri

Dezvoltare personală cu Vladuts


Îmi notasem niște idei de articole prin care să iau la mișto câteva specimene ale mirobolantei societăți din care facem involuntar parte. Cum nu mă simțeam at my best în dimineața asta, le-am lăsat pe altă dată. Făcusem recent (adică ieri) trimitere de pe EtR la acest mai vechi articol al lui Teo. Am mai remarcat un calup de comentarii interesante la guest-entry-ul lui Liv, care se pare că a stârnit ceva vâlvă. Mi-am dat seama că fiecare are momentele lui constructive. Chiar dacă și eu am tras câteva semnale de alarmă în trecut pe-aici (mă refer la cum ne controlează televiziunea sau cum ne subjugă tehnologia modernă sau tradițiile idioate), nu am făcut-o niciodată obiectiv, fără să las măcar o doză de sarcasm sau mișto-uri proaste să își lase amprenta pe articolele respective. Probabil voi eșua și acum.

Cu toate astea, e timpul să vorbim un pic și despre individ, la nivel particular, fără să mai generalizăm, fără să împărțim în categorii (Catch Her should know better) și fără să dăm verdicte, fără soluții constructive. De fapt, e timpul să nu mai vorbim la plural. Sunt un simplu gânditor, poate cu ceva mai multe întrebări decât alții, poate cu ceva mai puțină ambiție decât alții și cu siguranță cu mai multe frustrări decât majoritatea. Cu toate astea, cum Teo subliniază deseori foarte bine, dacă te plângi fără să acționezi, meriți o bucată de bordură în dinți. Susțin, deci merit o bucată de bordură în dinți. Cu toate astea, măcar pentru că mă gândesc la asta, îmi conștientizez propria existență și chiar am tupeul necesar să pregătesc un plan pentru a schimba mizeria asta, cred că putem folosi o jumătate de bordură. Deși Teo nu prea e de acord, merit credit pentru încercare.

Să încep cu începutul. Analiza problemei e cât se poate de simplă, în momentul de față. Sigur, durează ceva până renunți la a fi o dronă frustrată din motivele cutare și cutare și începi să te întrebi care e cauza problemelor tale, cum se răsfrâng ele asupra existenței tale și cum poți face ceva să le rezolvi și să-ți continui drumul în viață. Zic că durează ceva pentru că orice frustrare aduce cu sine subiectivism, depresie și înclinație către rutină. Ceea ce înseamnă că renunți să mai faci chestii și te complaci în mizerie. Cea mai proastă idee posibilă. Mai deștept de atât ar fi să-l pui pe Becali președinte, ca să-ți dai seama cât de proastă poate să fie ideea de a renunța.

Prin urmare, ca de la frustrat în curs de vindecare la individ, pașii sunt uluitor de simpli și puțini. Mai greu e să-i pui în aplicare.

1. Analizează-te. Ești individul x, în situația y, cu proprietățile z și circumstanțele w. De aceste 4 variabile (care vor rămâne constant variabile – see what I did there?) depinde cum arată viața ta. Analiza e grea și dureroasă, pentru că presupune să fii sincer cu tine, să îți recunoști defectele și să vezi cum te țin ele în loc în încercarea de a progresa în orice arie sau dimensiune te interesează pe tine. Cu alte cuvinte, în momentul de față, să definești individul x (cine ești, cu adevărat, și cum te raportezi la ce e important pentru tine – fiul mamei, iubitul iubitei, un simplu angajat, un student mediocru, etc..), situația y (adică ce consideri tu că e provocarea din momentul de față – probleme în familie, probleme cu partenera, dorința de a promova sau de a termina facultatea), proprietățile z (ce ai și ce îți lipsește din a reuși să rezolvi situația y) și circumstanțele w (ce trebuie să iei în calcul când te pui pe treabă). E mai ușor cu trei beri și o foaie de hârtie (mă rog, la mine a fost). Ca idee, tot ce am scris mai sus se poate sumariza în ”ce-ți lipsește să fii fericit și ce trebuie să faci pentru asta”.

2. Planifică. Să nu ne lăsăm imaginația să zburde și să fim realiști. Odată ce ai finalizat profilul tău și ai analizat tot ce e important pentru a progresa, pune-ți obiective ambițioase, dar realiste. Orice ar zice căcaturile de poze de pe facebook de tipul YOLO sau ”poți fi orice vrei să fii”, nu poți să fii orice vrei să fii și faptul că trăiești o singură dată nu e o epifanie. Poți să fii doar ce poți să fii, având în vedere cu ce pleci la drum și care sunt circusmtanțele de care depinzi. Dacă ți-ai propus să fii Bill Gates, ai face bine să ai o idee strălucită legată de tehnologie și să știi și cum să o concretizezi, altfel vei muri trist că poza share-uită de tine cu 40 de ani în urmă a mințit. Cel mai deștept e să-ți stbailești obiective tangibile, mici și pe termen scurt, care însumate să reprezinte un obiectiv mare pe termen lung. Dacă vrei să slăbești, concentrează-te, pentru început, la a slăbi un kilogram la două săptămâni, nu-ți propune să slăbești 10 în 4 luni. S-ar putea să te plictisești pe drum, văzând cât de greu progresezi sau, mai rău, să fii debusolat. Atingerea obiectivelor mici îți va da ambiție, pe când tărăgănarea obiectivelor mari să te demotiveze. Ca idee, tot ce am elaborat aici se traduce prin ”Pune-ți obiective realiste și fă-ți planuri elaborate de cum să le atingi, într-un timp dat”.

3. Acționează. Ți-era frică de partea asta, nu? E destul de ușor să iei la bord alcool și să notezi analiza circumstanțelor pe care le definești sau să faci un plan elaborat de dezvoltare personală pe 5 ani. Mai greu e să și faci ceva în privința asta. Singurul lucru pe care ar trebui să-l ai în minte în situația asta trebuie să fie rezultatul final. Cumpără-ți un tricou foarte șmecher cu un număr mai mic și pune-l ostentativ în centrul camerei, astfel încât, ori de câte ori ți-e lene să mergi la sală, să-l vezi și să-ți amintești că degeaba e atât de șmecher dacă tu arăți ca o minge de plajă în el. O idee puerilă, dar care merită încercată, e să-ți faci un pin-board din ăla cu obiective de atins. Pune-ți o poză cu tricoul acolo, editează-ți fluturașul de salariu cu suma pe care vrei tu să o reflecte și scoate la imprimantă poza cu mașina pe care vrei să ți-o cumperi. În esență, concretizează în format fizic orice obiectiv ai. Oricât ar fi de subtil, important e să înțelegi tu ce e pe bucata aia de plută, nu alții, pentru că tu ești cel care trebuie să se mențină motivat. Cu timpul, nu o să mai ai nevoie de asta, o să te alimenteze reușitele tale anterioare. De fapt, ce vreau să zic e ”Folosește-te de orice mijloace de a te menține în priză și a nu te da bătut în a face ce trebuie ți-ai propus să faci”.

Știi ce e ciudat? Tot ce am scris aici e verificat până la punctul 2, de 3 nu m-am apucat nici eu. Dar cât de scump poate fi un pin-board? Hai să vedem dacă într-un an de acum încolo tonul articolelor mele de dezvoltare personală va fi același sau nu. Duminică productivă tuturor!

Post Navigation