Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “dorință”

Asaltul


Blogosfera e plină de tot felul de oameni care au ceva de spus. Între care și noi, acești doi umili dătători cu părerea, ceva mai răsăriți decât majoritatea, ce e drept e drept. Când vizitează pădurea, dacă ansamblul nu e de Doamne-ajută, turistul ține minte copacii mai răsăriți. Palme Intelectuale e unul din acei copaci. Că pădurea asta din care facem parte e plină de uscăciuni.

O să zică lumea că sunt hater, că îmi permit tot felul de mizerii, ca la mine-acasă, pe Evident, tot Rolemodelism. Adevărul e că lucrurilor trebuie spus pe nume. E o diferență crucială între ce scriem noi aici și ce scriu blog-urile care dau sfaturi de agățat. Sau care prezintă ultimele melodii de la radio (în ”exclusivitate”, cu link-ul de rigoare leaked pe youtube). Sau vlog-urile cu tentă de ”cei șapte ani de-acasă”, dar cu vloggeri pe care se citește teama și nesiguranța.

Ce facem noi aici se vrea a fi un fel de deschidere a ochiului interior. Forțată, dacă situația o cere. Sunt sigur că un cric poate merge lejer și cu pleoape spirituale, nu doar cu asfalt și mașină. Dar deviez iar ca acceleratul. Ce fac alții e trafic, view-uri, recunoaștere și, unii bani. Ce facem noi e educație, aia de bun-simț, nu ce ne bagă-n cap școlile, liceele și facultățile. Ce facem noi aici e dezvoltare interioară, apel la ambiție, la dorință, la urmarea chemării pasiunii și viselor. Ce fac alții e platonic.

Am fost răutăcios? Cum altfel să fiu? Când agarici precum Cabral domină topurile view-urilor pe blog, știind că scrie 3 paragrafe despre (în mare parte) nimic? Și asta doar pentru că e celebru și casnice cu viața sexuală în pom se umezesc citindu-l și imaginându-și că a scris cu pula. Sau, mai rău, când două fetișcane cu pretenții de jurnaliste psiholoage prezintă băieților metode sigure de agățat, în mii de cuvinte care, disecate, nu reprezintă nimic altceva decât învârtit în jurul cozii pentru a spune lucruri pe care orice mascul cu IQ-ul mai mare decât vârsta ar trebui să știe.

Mi-a venit ideea acestui articol atât de răutăcios ascultând, ca de obicei, băieții de la Facem. E veche, o știu de mult, dar niciodată nu mi-am imaginat că ar putea fi aplicabilă și blogoseferei:

Nu ar fi drăguță o imagine din asta post-apocaliptică? Soldați care și-au dedicat viața, timpul și energia pasiunilor lor artistice curățând lumea de cei ce-au pângărit-o? Smiley și Moga arși pe rug, Cabral înecat în acid sulfuric și atâția alți penali ce au impresia că scriu, cântă, joacă, pictează, în esență, CREEAZĂ, puși la punct și pedepsiți pentru cum au terfelit arta.

Ziceam mai sus de pădurile cu uscăciuni. Arta a devenit plină de uscăciuni, dacă-dacă mai găsești ceva de Doamne-ajută. Și (da, știu, ați mai auzit-o de nenumărate ori), dar uscăciunile sunt cele promovate. Publicul, ușor maleabil, pentru că e ușor și în greutatea cutiei craniene, îghite tot ce i se servește. Unora le-aș zice să-mi înghită mie copiii. Dar alți copii mai pot fi salvați, așa că îmi fac propria armată. Teo mă susține, știu asta. Și el se uită în jur și scrâșnește din dinți.

Nu o să ne dedicăm viața luptei cu mizeriile care ne înconjoară, ci o să ne vedem de treburile noastre, o viață avem și trebuie să facem lucruri importante în ea, altfel ne-am retrage la FarmVille pentru eternitate. Nu vreau să mai dau spoiler-e, dar ieri s-a consumat primul pas către sentința lor. Sper să reușim. Amândoi sau câți om fi.

Anunțuri

Dezvoltare personală cu Vladuts


Îmi notasem niște idei de articole prin care să iau la mișto câteva specimene ale mirobolantei societăți din care facem involuntar parte. Cum nu mă simțeam at my best în dimineața asta, le-am lăsat pe altă dată. Făcusem recent (adică ieri) trimitere de pe EtR la acest mai vechi articol al lui Teo. Am mai remarcat un calup de comentarii interesante la guest-entry-ul lui Liv, care se pare că a stârnit ceva vâlvă. Mi-am dat seama că fiecare are momentele lui constructive. Chiar dacă și eu am tras câteva semnale de alarmă în trecut pe-aici (mă refer la cum ne controlează televiziunea sau cum ne subjugă tehnologia modernă sau tradițiile idioate), nu am făcut-o niciodată obiectiv, fără să las măcar o doză de sarcasm sau mișto-uri proaste să își lase amprenta pe articolele respective. Probabil voi eșua și acum.

Cu toate astea, e timpul să vorbim un pic și despre individ, la nivel particular, fără să mai generalizăm, fără să împărțim în categorii (Catch Her should know better) și fără să dăm verdicte, fără soluții constructive. De fapt, e timpul să nu mai vorbim la plural. Sunt un simplu gânditor, poate cu ceva mai multe întrebări decât alții, poate cu ceva mai puțină ambiție decât alții și cu siguranță cu mai multe frustrări decât majoritatea. Cu toate astea, cum Teo subliniază deseori foarte bine, dacă te plângi fără să acționezi, meriți o bucată de bordură în dinți. Susțin, deci merit o bucată de bordură în dinți. Cu toate astea, măcar pentru că mă gândesc la asta, îmi conștientizez propria existență și chiar am tupeul necesar să pregătesc un plan pentru a schimba mizeria asta, cred că putem folosi o jumătate de bordură. Deși Teo nu prea e de acord, merit credit pentru încercare.

Să încep cu începutul. Analiza problemei e cât se poate de simplă, în momentul de față. Sigur, durează ceva până renunți la a fi o dronă frustrată din motivele cutare și cutare și începi să te întrebi care e cauza problemelor tale, cum se răsfrâng ele asupra existenței tale și cum poți face ceva să le rezolvi și să-ți continui drumul în viață. Zic că durează ceva pentru că orice frustrare aduce cu sine subiectivism, depresie și înclinație către rutină. Ceea ce înseamnă că renunți să mai faci chestii și te complaci în mizerie. Cea mai proastă idee posibilă. Mai deștept de atât ar fi să-l pui pe Becali președinte, ca să-ți dai seama cât de proastă poate să fie ideea de a renunța.

Prin urmare, ca de la frustrat în curs de vindecare la individ, pașii sunt uluitor de simpli și puțini. Mai greu e să-i pui în aplicare.

1. Analizează-te. Ești individul x, în situația y, cu proprietățile z și circumstanțele w. De aceste 4 variabile (care vor rămâne constant variabile – see what I did there?) depinde cum arată viața ta. Analiza e grea și dureroasă, pentru că presupune să fii sincer cu tine, să îți recunoști defectele și să vezi cum te țin ele în loc în încercarea de a progresa în orice arie sau dimensiune te interesează pe tine. Cu alte cuvinte, în momentul de față, să definești individul x (cine ești, cu adevărat, și cum te raportezi la ce e important pentru tine – fiul mamei, iubitul iubitei, un simplu angajat, un student mediocru, etc..), situația y (adică ce consideri tu că e provocarea din momentul de față – probleme în familie, probleme cu partenera, dorința de a promova sau de a termina facultatea), proprietățile z (ce ai și ce îți lipsește din a reuși să rezolvi situația y) și circumstanțele w (ce trebuie să iei în calcul când te pui pe treabă). E mai ușor cu trei beri și o foaie de hârtie (mă rog, la mine a fost). Ca idee, tot ce am scris mai sus se poate sumariza în ”ce-ți lipsește să fii fericit și ce trebuie să faci pentru asta”.

2. Planifică. Să nu ne lăsăm imaginația să zburde și să fim realiști. Odată ce ai finalizat profilul tău și ai analizat tot ce e important pentru a progresa, pune-ți obiective ambițioase, dar realiste. Orice ar zice căcaturile de poze de pe facebook de tipul YOLO sau ”poți fi orice vrei să fii”, nu poți să fii orice vrei să fii și faptul că trăiești o singură dată nu e o epifanie. Poți să fii doar ce poți să fii, având în vedere cu ce pleci la drum și care sunt circusmtanțele de care depinzi. Dacă ți-ai propus să fii Bill Gates, ai face bine să ai o idee strălucită legată de tehnologie și să știi și cum să o concretizezi, altfel vei muri trist că poza share-uită de tine cu 40 de ani în urmă a mințit. Cel mai deștept e să-ți stbailești obiective tangibile, mici și pe termen scurt, care însumate să reprezinte un obiectiv mare pe termen lung. Dacă vrei să slăbești, concentrează-te, pentru început, la a slăbi un kilogram la două săptămâni, nu-ți propune să slăbești 10 în 4 luni. S-ar putea să te plictisești pe drum, văzând cât de greu progresezi sau, mai rău, să fii debusolat. Atingerea obiectivelor mici îți va da ambiție, pe când tărăgănarea obiectivelor mari să te demotiveze. Ca idee, tot ce am elaborat aici se traduce prin ”Pune-ți obiective realiste și fă-ți planuri elaborate de cum să le atingi, într-un timp dat”.

3. Acționează. Ți-era frică de partea asta, nu? E destul de ușor să iei la bord alcool și să notezi analiza circumstanțelor pe care le definești sau să faci un plan elaborat de dezvoltare personală pe 5 ani. Mai greu e să și faci ceva în privința asta. Singurul lucru pe care ar trebui să-l ai în minte în situația asta trebuie să fie rezultatul final. Cumpără-ți un tricou foarte șmecher cu un număr mai mic și pune-l ostentativ în centrul camerei, astfel încât, ori de câte ori ți-e lene să mergi la sală, să-l vezi și să-ți amintești că degeaba e atât de șmecher dacă tu arăți ca o minge de plajă în el. O idee puerilă, dar care merită încercată, e să-ți faci un pin-board din ăla cu obiective de atins. Pune-ți o poză cu tricoul acolo, editează-ți fluturașul de salariu cu suma pe care vrei tu să o reflecte și scoate la imprimantă poza cu mașina pe care vrei să ți-o cumperi. În esență, concretizează în format fizic orice obiectiv ai. Oricât ar fi de subtil, important e să înțelegi tu ce e pe bucata aia de plută, nu alții, pentru că tu ești cel care trebuie să se mențină motivat. Cu timpul, nu o să mai ai nevoie de asta, o să te alimenteze reușitele tale anterioare. De fapt, ce vreau să zic e ”Folosește-te de orice mijloace de a te menține în priză și a nu te da bătut în a face ce trebuie ți-ai propus să faci”.

Știi ce e ciudat? Tot ce am scris aici e verificat până la punctul 2, de 3 nu m-am apucat nici eu. Dar cât de scump poate fi un pin-board? Hai să vedem dacă într-un an de acum încolo tonul articolelor mele de dezvoltare personală va fi același sau nu. Duminică productivă tuturor!

Tradiția bimilenară a Bisericii Ortodoxe să mă sugă


Popa cu Maseratti

Acum câteva seri, într-un mare stil, Oreste s-a pișat pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române la emisiunea lui Brancu de pe Antena 2. Vă recomand călduros să accesați link-ul cu încredere și să vedeți cum reușește un personaj atât de antipatic ca Oreste (că e antipatic, orice ați zice voi) să inducă în blocaj mental un personaj atât de important în relația Patriarhiei Române cu creștinismul ortodox român. Dacă nu vă face să rânjiți satisfăcuți tonul încurcat al popei, măcar o să vă amuze întrebările lui Oreste, atât de bine plasate.

N-are sens să stau să disec toată conversația în paișpe, ci am să atac, pornind de la rage-ul lui Oreste și un post mai vechi de-al meu, cu toată ființa această instituție statală atât de scârboasă, al cărei unic scop la apariție a fost să subjuge individul și să împiedice instaurarea anarhiei într-o lume încă insuficient controlată de legislații.

Tradiția bimilenară a Bisericii Ortodoxe este o mare labă și o mare frecție și a fost din totdeauna, deși mizeriile pe care le-a promovat s-au tot schimbat la câteva sute de ani. Nu sunt eu un mare creștin și nici măcar nu mai cred în Dumnezeu, dar câteva din argumentele lui Oreste au fost cu adevărat justificate într-o conversație între doi oameni, teoretic, credincioși.

”Mai degrabă intră camila (o funie foarte groasă, nu confundați cu copitatele cocoșate) prin urechile acului decât bogații în Rai” zice Oreste, aluzie, probabil, la preotul care și-a cumpărat un Maseratti din banii câștigați de pe urma farmaciei pe care o deține. Lăsând la o parte acest caz extrem (admitem că nu sunt mulți popi care sparg 200.000 euro pe mașini de lux în România), este știut, totuși faptul că preoții noștri nu stau rău cu banii. Am făcut un calcul simplu acum câțiva ani. Pe 5 minute (maxim) de behăit la o pomană, popa a luat 30 de lei. Știu că s-a mai dus la încă o pomană imediat după, deci 60 de lei dintr-un foc pe un sfert de oră de citit niște abjecții. Pentru sfințirea apartamentului, care durează undeva la 2-3 minute, popa ia 10 lei. Dintr-o scară de bloc cu 10 etaje, admitem că deschid ușa 20 de apartamente. 200 de lei într-o oră. I rest my case.

Mânăstirea Mântuirii Neamului va costa 400 de milioane de euro. Din banii publici. Pentru că 87% din români sunt creștin ortodocși. Cum rămâne cu cei 13% care nu sunt? Eu, de exemplu, ca un ateu convins ce sunt, sunt ceva mai preocupat de cele lumești decât de cele sfinte și mi-ar plăcea mai mult ca partea mea din acei 400 de milioane de euro să fie reinvestită către ceva palpabil pentru mine. Câți suntem, 23 de milioane? Deci partea mea ar fi cam 17 euro. Ei, de banii ăștia aș prefera ca Statul să plătească la negru un hingher să culeagă doi câini vagabonzi aleatoriu aleși din preajma blocului în care stă maică-mea. La care merg o dată pe săptămână. Deci sunt pasibil să mă întâlnesc cu acești 2 câini de două ori pe săptămână, maxim. În funcție de preocupările patrupezilor, sunt șanse să nu mă întâlnesc cu ei mai des de o dată la 2 luni. Tot prefer cheltuirea acelor 17 euro cu care contribui la Mânăstirea Mântuirii Neamului pe treaba asta decât pe 1 milimetru pătrat de aur de pe cupola lăcașului sfânt.

Ca o paranteză, m-am gândit odată cum ar fi să ataci cu niște cocktail-uri molotov mizeria asta la câteva zile după ce a fost construită și s-o arzi din temelii. Și apoi să pui o pancardă pe care să scrie: ”400 de milioane de euro au ars aici cum arde dragostea voastră pentru Dumnezeu.”. Nu știu, mi se pare foarte amuzantă ipoteza asta. Bine, m-aș gândi și mai mult la acei doi câini vagabonzi care sunt încă liberi atunci, dar măcar știu că cineva v-a futut în bot cu mall-ul vostru ortodox.

În sfârșit, o fază foarte tare mi s-a părut cu călugărul Tadei, despre care fagotul de la Parohie n-avea habar. Ca un miserupist total despre Biserică și papagali burtoși care se îmbogățesc din nimic, rezonam cu el, dar am căutat pe google din curiozitate. Aparent, a fost unul din cei mai respectați duhovnici ai istoriei bisericești recente din Serbia. Pentru cineva care se laudă că știe atât de multe despre cele sfinte, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, nu prea și-a făcut temele. Cu alte cuvinte, e un bou cu diplomă, preocpuat mult mai mult să arătăm Europei cât de creștini suntem, decât să știe ceva realmente relevant pentru habotnicii care vin să-i sufle-n pulă.

În fine. Cam ăsta e rage-ul de azi (v-am zis că trag pe pulă ceva de data asta), vă las să vă mai gândiți puțin la ce e cu adevărat relevant pe lumea asta. Ca ateu, v-aș recomanda să renunțați la credință, dar respect alegerile și, ca fost creștin, pot să vă confirm că poate fi de foarte mare folos. Dar să fim un pic raționali. Dacă-l iubiți pe Dumnezeu și-i urmați Cuvântul, felicitări, nu am să condamn niciodată pe nimeni pentru asta. Dar nu mai suflați popi în pulă, nu acceptați să zboare aproape jumate de miliard de euro (în PULA mea!!!) pe o mizerie de care nu avem nevoie, nu le mai dați bani pentru orice 2 minute de slobozit cu apă pe pereți sau behăit ceva în cinstea mortului și nu mai promovați japca bisericească. Rolul lor, cum a zis și Oreste este să ne boteze gratis, să ne cunune gratis și să ne înmormânteze gratis. Ori plătesc taxe și impozite pentru ce primesc, ori trăiesc din salariu de bugetari (ceea ce sunt, având în vedere că Biserica este o instituție ce ține de Stat).

Gândiți-vă puțin. Dacă Dumnezeu există și voi îl iubiți și trăiți în Legea lui și-i respectați Cuvântul, veți ajunge în Rai, alături de El. N-aveți nevoie de falși emisari de-ai Lui pentru asta. Rugați-vă la El și spuneți-i Lui păcatele. Respectați dorința răposatului și incinerați-l sau aruncați-l în mare, dacă asta a vrut. Nu vă lăsați jecmăniți de cineva care nu face decât să vă stropească pereții pentru 10 lei și nu aveți nevoie de un burtos care să spună un discurs standard pentru oricine înmormântează. Nu-I faceți cinste lui Dumnezeu așa, ci vă lăsați trași pe sfoară. Dacă aveți credință, sunt sigur că e suficient. Ei și-au făcut treaba până acum câteva secole, când opreau oamenii să se omoare între ei, de teama Judecății de Apoi. Acum există legi. Biserica nu mai e necesară.

Apocalipsa după maiași. Pământul, la 2 zile după sfârșit.


Au trecut 2 zile de la 21 decembrie 2012 și Pământul e intact. Cavalerii Apocalipsei nu au descins pe Pământ, împărțind groază, suferință și durere pe oriunde ar trece, iar Satan nu a ieșit din adâncurile Iadului să preia controlul planetei. Suntem la fel ca până acum, vii, nepăsători, neatenți și proști. Nu s-a întâmplat nimic pe 21 decembrie. Oare?

Din pântecele Pământului, Satan și maiașii privesc în sus, rânjind satisfăcuți. Charlie Sheen, Adele și Marilyn Manson își văd în continuare de treaba lor, liniștiți, acum că alarma falsă a fost detonată. Nimeni nu se mai îndoiește că Apocalipsa după maiași a fost o prostie mediatică ce a făcut o lume să tremure în zadar. Un rău tot a fost făcut, însă. Nimeni nu bănuiește că planul malefic al Diavolului a fost, de fapt, să-i sperie pe toți și nu să eradicheze planeta.

În Statele Unite ale Americii, într-un mic orășel din Vermont, o doamnă de 45 de ani plânge cu lacrimi amare. Cum va reuși ea să acopere creditul  de atâtea zeci de mii de dolari făcut acum câteva săptămâni, bazându-se pe sfârșitul lumii? Ce va face ea cu atâta aparatură de ultimă generație comandat de pe eBay? A vrut doar să se simtă bine, dând curs celei mai mari pasiuni, în ultimele săptămâni pe care le mai avea la dispoziție înainte să moară.

În Olanda, după o petrecere absolut nebunească, o tânără își așteaptă cu sufletul la gură menstruația, care întârzie să apară. Cum va explica ea părinților ei că sexul neprotejat cu 4 băieți a fost ultima ei dorință înaintea Apocalipsei? Groaza e și mai mare când ia în considerare nu numai faptul că va avea un copil al cărui tată nu poate fi cu exactitate determinat în clipa de față, ci și ipoteza că va naște un centaur, și nu un om. Deh, fetișurile ciudate se plătesc scump.

În Elveția, un respectabil om de afaceri care și-a îngropat ultimele zile în iarbă, cocaină și heroină, tremură din toate încheieturile, sprijinit de un perete, plângând cu hohote în timp ce strânge între degete o mică poză cu familia lui. Soția și copiii l-au lăsat după ce acesta a venit acasă mai drogat ca niciodată, urlând că nu-i pasă de nimic și că așa vrea el să-l prindă sfârșitul lumii, nu în brațele familiei sale. Frustrarea generată de locul de muncă, lucrat până la ore târzii și insecuritatea salariului l-au făcut să-și piardă mințile în acele câteva zile scufundate în droguri. Mai mult, groaza cea mai mare a lui e că parcă ar vrea să mai prizeze ceva. Iar numărul dealer-ului e încă salvat în memoria telefonului.

În sfârșit, în România, un tânăr stă după gratii, întrebându-se ce l-a posedat când a băut atât de multă vodkă și tequila, încât ulterior, la volan, a gonit pe străzile Bucureștiului, accidentând mortal câțiva tineri care treceau regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Acum, e condamnat pe viață, iar lumea nu s-a sfârșit. Cel mult, a lui.

Cele mai mari încasări au fost înregistrate zilele trecute de traficanții de droguri, comercianții de băuturi alcoolice, cluburi, hoteluri, baruri de striptease, cazinouri și sex-shop-uri. Satan e mulțumit, a arătat tuturor, cu ajutorul maiașilor, adevărata față a lumii. Asta e mai rău ca orice Apocalipsă.

”Și, dacă nu va veni, îl vor aduce ei, prin ceea ce vor face, îngroziți că nu mai au timp.”

* * *

Slavă Cerului că saga ”Apocalipsa după maiași” e un set de articole fiction, fără nicio bază reală. Dar, luați aminte, dacă lumea chiar s-ar sfârși, iminent, planeta ar lua-o razna. Gândiți-vă doar ce reacție ați avea, știind că muriți în câteva săptămâni, din cauza unei boli terminale, de care nu știați până acum. Toate dorințele ascunse ar ieși la suprafață. Vorbesc de cele murdare și rele, nu de confesiunea dragostei pentru cineva sau de donarea întregii averi unei case de copii. Pentru că așa suntem structurați și concepuți, egoiști și frustrați. Și garantez pentru asta.

Vreau televiziunea mea, despre proști și cu proști


Știu că au trecut doar câteva ore de când i-am zis lui Teo că am un pui de idee de articol pe care mi-e teamă că nu o să-l exploatez cum trebuie și apoi i-am zis lui Liv că îl voi exploata. Asta e, sunt mai schimbător ca feblețile unei păsărici de 16 ani cu bani și acces la Internet. Mi-a venit o idee mai bună între timp. Sigur, tangențial, voi atinge și subiectul pe care îmi propusesem să-l dezbat, dar mai în amănunt… cu altă ocazie.

Acestea fiind spuse, cum zice și titlul, ar fi interesant de văzut cine ar avea mai mult rating între mine și Teo, dacă fiecare ar avea televiziunea lui. Pe același format, dar cu centre de interes diferite. Dacă Teo s-ar baza pe faptul că proștii vor vrea să-l urmărească pe el, eu mă bazez pe faptul că proștii ar prefera să se uite la vedete și subiecte neinteresante despre ele și, mai ales, alți proști, simțindu-se mai deștepți decât ei.

Pentru că e foarte curios modul în care funcționează creierul macacilor. Bine, pornind de la premisa că nu sunt creaturi instinctuale (viața reală m-ar contrazice, dar deviez). Dobitocii, aceste ființe sinistre care ne respiră aerul, ne consumă apa, mâncarea și alte resurse după care vom plânge peste un timp, au doar două tipuri de atitudine: supra-aprecierea și sub-aprecierea cu dorință de auto-depășire (Notă: asta se întâmplă pentru că retarzii nu pot trăi fără să se raporteze la alții. Semnalmentul clar al prostiei e când vrei să ai bani ca Becali, să arăți ca Brad Pitt și să fii la fel de bun la bătaie ca Vin Diesel, dar nu te poți concetra pe tine însuți, reflectând asupra a ce te poate ajuta practic mai departe în viață pentru a o duce mai bine). Asta înseamnă că drona nu poate decât să se simtă mai șmecheră decât persoana cu care vorbește sau pe care o vede sau inferioară ei, dar cu jurământul sacru făcut sieși că va ajunge cândva mai șmecheră decât ea. În oricare din cazuri, drona va urmări sau va conversa cu interes cu persoana față de care se simte inferioară sau superioară. Interesant este, însă, momentul în care-i oferi opțiuni acesteia. Va urmări o televiziune centrată pe Teo, persoană față de care drona se simte inferioară, sau va urmări o televiziune centrată pe alți giboni la fel de incompetenți ca ea, dar față de care se simte superioară?

Acestea fiind spuse, cred că aș putea și eu să divulg programul zilnic al televiziunii mele, numite, sugestiv, DOBI TD (abreviere de la Dobitoci Oligofreni Băloși Intelectual Trăiesc Degeaba, dar publicul telespectator va ști că este abrevierea pentru Decât prOgrame Bune zIlnic pentru Tine Dragă telespectator. Nu o să se prindă că e ceva putred la mijloc.)

07.00 – 10.00: Treziera cu DOBI TD – emisiune matinală moderată de Smiley și Marius Moga, îmbrăcați ca un cuplu de homosexuali notorii. Programul matinalului conține știri mondene, preluate de pe libertatea.ro, click.ro și imagini din seara precedentă de la Acces Direct, luate de pe a1.ro. Smiley și Marius Moga vor comenta înfierbântați ultimele trend-uri vestimentare, lansate de Loredana Groza și Andreea Bănică, ce a mai zis Gigi Becali despre George Copos, ce mai face Adrian Cristea după despărțirea de Bianca Drăgușanu și cele mai vizualizate clipulețe semi-haioase, semi-sexuale de pe site-urile amintite mai sus. Urmează rubrica de horoscop, prezentată de o fată cu sâni mari, blondă și în lenjerie intimă. În fiecare zi în lejerie intimă. În fiecare zi în altă lenjerie intimă. Apoi urmează invitații. Invitații vor fi zilnic oameni aleatoriu culeși de pe stradă în direct. Împreună cu Smiley și Marius Moga vor dezbate ultimele trend-uri vestimentare, lansate de Loredana Groza și Andreea Bănică, ce a mai zis Gigi Becali despre Geoorge Copos, ce mai face Adrian Cristea după despărțirea de Bianca Drăgușanu și cele mai vizualizate clipulețe semi-haioase, semi-sexuale de pe libertatea.ro și click.ro.

10.00 – 13.00: DOBI TD recomandă – emisiune cu profil vestimentar prezentată de Alex Velea și Elena Gheorghe. Aceștia se vor plimba zilnic prin câte-un magazin de haine, probând diferite produse și comentând înfierbântați despre circumstanțele oportune în care poate fi folosit acest outfit. În ultima oră de emisie, oameni aleatoriu culeși de pe stradă în direct vor fi invitați să probeze aceleași haine și să comenteze înfierbântați despre circumstanțele oportune în care poate fi folosit acest outfit.

13.00 – 14:00: Știrile DOBI TD – buletin informativ prezentat de Dan Negru și Daniela Crudu. Aceștia vor prezenta cu dăruire ultimele bârfe din lumea mondenă, cele mai noi hit-uri și ultimele tendințe vestimentare.

14:00 – 19:00 DOBI TD pentru fiecare – emisiune moderată de Oana Zăvoranu. Aceasta va avea, în fiecare zi, invitați din lumea vedetelor, alături de câțiva oameni obișnuiți invitați special de cu o zi în urmă. Metoda de selecție este simplă. Cei care au generat cel mai mult rating cu o zi în urmă vor fi sunați și invitați în emisiune. Cine se uită la acest post TV atât de mult e clar că nu poate fi decât un cretin fără pereche, prin urmare va produce și el rating, la rândul său. Scopul emisiunii e simplu. Oana Zăvoranu trebuie să-i facă pe toți să se certe între ei.

19:00 – 20:30 Știrile DOBI TD – buletin informativ prezentat de Bianca Drăgușanu și Cabral. Nu numai că aceștia vor prezenta cu dăruire ultimele bârfe din lumea mondenă, cele mai noi hit-uri și ultimele tendințe vestimentare, dar o rubrică specială de sport (moderată de Basarab Panduru) se va limita la a sugera pariuri sportive împătimiților, bazate pe pronosticurile lui Gigi Becali și Iuliu Mureșan. Nu poate lipsi buletinul meteo, prezentat de Anca Martin, îmbrăcată zilnic în alt fetiș sexual al bărbaților (pornind de la asistentă medicală și sfârșind cu șefă de birou cu complex de superioritate).

20:30 – 22:30 DOBI TD ești tu – emisiune moderată de Oreste, care, umblând pe străzile Bucureștiului (sau ale altui oraș, de ce nu?), va discuta cu oameni aleatoriu aleși de pe stradă pe diferite teme de maximă importanță ale prezentului, cum ar fi părerea lui Gigi Becali despre religie, predicțiile economice ale lui Nicolae Mitea pentru următoarele două trimestre și recomandările vestimentare ale Innei.

22:30 – 07:00 Calup de meciuri de fotbal, NASCAR, wrestling, filme cu Bruce Willis și Nicolas Cage, seriale precum Gilmore Girls sau emisiuni de tipul Big Brother.

N-ai cum să ratezi cu așa ceva. Cred că l-aș face pe Teo în sânge cu un asemenea format. Dacă are cineva o idee mai bună de format de televiziune sau poate aduce îmbunătățiri la această grilă TV, e invitatul meu să lase un comentariu. Până data viitoare, vă las cu Teo.

What we’ve done


Pentru a-mi face punctul de vedere mai bine înțeles în acest post, e nevoie, cum cred că v-am obișnuit deja, de o melodie care să aibă legătură cu tema abordată. Prin urmare, discuția filozofică de azi pornește de la Linkin Park:

În savana africană, prădătorii sunt foarte măgari, dacă stau să mă gândesc bine. Câinii sălbatici atacă în haită antilopa bătrână sau bolnavă, iar crocodilul stă la pândă, camuflat, în apă, și așteaptă gazela cea mai proastă și aventuroasă. Nu mai zic de hiene care, dacă nimeresc ceva pe moarte fix în drumul lor, e perfect. N-ai să vezi niciodată leul care să provoace bivolul cel mai puternic la o luptă cinstită, față-n față.

De ce m-aș mira, atunci, când văd că și societatea noastră modernă este exact la fel? Singurul aspect care nu respectă regulile savanei africane sunt cifrele, dar, în rest, comportamentul și tipologiile de vietăți existente sunt aceleași. Dacă în savană există un oarecare echilibru între prădători și prăzi, în lumea noastră, prada este de cel puțin 9 ori mai numeroasă decât prădătorii. Cu toate astea, mie mi-e mult mai teamă de prădătorii noștri decât de toți câinii sălbatici și crocodilii la un loc. Cum îmi place mie deseori să le zic tovarășilor mei în diverse contexte, ”Dumnezeu dă, Dumnezeu ia”. Și dacă prădătorii noștri sunt puțini… e clar cât de ai dracului de abili și șmecheri sunt.

Este fascinant cum am ajuns să fim controlați ca niște roboți de mass-media, influențați ca niște maimuțe oarbe de publicitate și conduși de oameni despre care știm că au unicul scop de a se îmbogăți pe sine și, cu toate astea… nu facem nimic în privința asta. E ca un fel de cancer general care a pus stăpânire peste mințile tuturor și care le împiedică raționamentul și dorința. Ai auzit că există leacuri pentru boala ta, dar ești sigur că nu o să ai bani pentru ele, sau nu se potrivesc la tipul tău de cancer și ești convins că, orice-ai face, o să mori, așa că renunți la luptă. Părerea generală e că nimeni nu are ce să facă în privința asta, pentru că ei sunt mai puternici și, dacă vor fi ei detronați, vin alții. Nu zicea Lăpușneanu (și de câte ori i-am dat dreptate?!) ”Proști, da’ mulți”?. Suntem de 9 ori mai mulți, pentru Dumnezeu!

Tații noștri regretă vremurile când se asculta Uriah Heep, nu Justin Bieber, tinerii ieșeau în weekend în parc, nu în club și culturalizarea de seară de acasă era Platon, nu wordpress. Bunicii noștri regretă și ei vremurile lor. Dar tot ce am făcut, am făcut-o cu mâna noastră. Președinții nu s-au ales singuri. Firmele au bani pentru publicitate din vânzările pe care noi le-am generat. Mass-media există pentru că o consumăm noi! Ne punem singuri ștreangul de gât și apoi urlăm că vinovat e călăul că ne strânge nodul mai bine.

Până una-alta, la fel e și-n savana africană. Dacă antilopa bătrână sau bolnavă nu ar rămâne în urma grupului, haita de câini sălbatici nu ar prinde-o. Dacă gazela nu s-ar duce să se adape ca berbecul, fără să se uite mai întâi în stânga și-n dreapta, crocodilul nu ar mai prinde-o. Când ești prost, nu poți să vezi unde ai greșit și de ce vinovat ești tu pentru că nu ți-ai luat măsurile de protecție necesare sau ai permis să se întâmple asta, dar poți s-o arzi victimă și să urli sus și tare că ești asuprit. Tu crezi că degeaba se cheamă melodia ”What I’ve Done”? Privește-te-n oglindă, vezi unde ai greșit tu, corectează-te și, când oi fi perfect și oi fi în continuare asuprit, atunci vii să discutăm.

A fost odată ca niciodată


Fac pariu că absolut toți din cei care vor începe să citească acest post au citit ”când erau mici” (sau chiar și recent) măcar unul din celebrele basme ale copilăriei. Vorbesc aici atât de cele autohtone (gen ”Capra cu trei iezi” sau ”Prâslea cel voinic și merele de aur”), cât și de cele internaționale, cunoscute de marea majoritate a întregii planete (gen ”Scufița Roșie”, ”Hansel și Gretel” sau ”Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”).

Ei, bine, chiar dacă la vârsta maturității aceste narațiuni nu par mai mult decât niște copilării puerile, fără strat și fără esență, absurde și, poate, chiar plictisitoare, la vârsta la care mergeam în școala primară erau cu totul și cu totul altceva. Înfățișau un univers fascinant, pe care noi îl vedeam și simțeam ca fiind real, atunci când închideam ochii, după terminarea lecturii, înainte să adormim. Case din turtă dulce, lupi și zmei, voinici curajoși și prințese frumoase, toate fac parte din dezvoltarea normală a unui copil și, orice ar spune cărțile de psihologie, e păcat să nu facă parte din viața lui, măcar pentru o scurtă perioadă de timp.

Din păcate, generația 3D, care vine tare din urmă, gata să ne înlocuiască în facultăți și call-center-e peste un deceniu (gând care îl face până și pe Teo să-și facă cruce), va avea parte de cu totul alte basme și alte universuri, cu toate că numele care au marcat copilăria noastră rămân aceleași.

Am să fiu mai concret. Pe parcursul ultimilor 2 ani mi-a fost dat să văd pe youtube trailer-e la filme de a căror simplă idee mi-e greață. Lăsând la o parte celebra Alice In Wonderland (cu toate că ideea de la care a pornit filmul este aceeași cu ideea de la care au pornit filmele despre care o să vă vorbesc imediat), care este, totuși, o creație cinematografică reușită (poate un pic overrated, dar reușită), Red Riding Hood, Sleeping Beauty sau Snow White & The Huntsman vor face majoritatea apărătorilor copilăriei inocente să se încrunte. Iar acum am să vă explic de ce m-au ofuscat trailer-ele acestor ”capodopere cinematografice”, fie ele prezente sau viitoare.

În Red Riding Hood, film care vine (atenție, un amănunt foarte important) ”from the director of Twilight”, lupul care o mănâncă pe bunicuță este înlocuit cu un vârcolac. Povestea se abate de la ideea de bază (fetița naivă care se încrede în fiara din pădure, permițându-i, practic, să le mănânce și pe ea, și pe bunicuță) și devine vânătoarea acestei bestii ce seamănă teroare într-un micuț sat din munți uitat de lume. Nici Scufița Roșie nu mai este copilul inocent din povestea pe care o știm cu toții, ci o adolescentă îndrăgostită, frumoasă și chiar, în anumite momente, destul de… erotică.

În Snow White & The Huntsman, majoritatea personajelor principale sunt păstrate (mai puțin piticii), dar dorința reginei de a rămâne ”cea mai frumoasă din țară” capătă o cu totul altă conotație în acest film. Albă-ca-Zăpada este vânată, literalmente, pentru ca inima-i să fie ”consumată” de către regină, iar creaturile ce mai apar în lumea fictivă zugrăvită de scenariu nu sunt câtuși de puțin… pitice. De menționat că acest film vine ”from the producer of Alice In Wonderland”.

Cât despre Sleeping Beauty, cred că este suficient să precizez că frumoasa eroină este o prostituată de lux. De punctat, de asemenea, că filmul este ”written and directed by Julia Leigh. It was her debut as a director.” (citat direct din wikipedia). Cred că e clar cu ce avem de-a face.

Nu vreau să mă pierd în review-urile pe care le-am găsit despre Red Riding Hood, care mai de care mai negative, sau în părerile profund dezaprobatoare ale celor cu care am apucat să împărtășesc aceste lucruri înainte să scriu post-ul. Nu ar avea sens. Post-ul acesta se vrea strict informativ, cu toate că mi-aș dori să fi reușit să ascund în el și un mic semnal de alarmă. Nu-i OK. Ajung Twilight și Harry Potter. Nu vă bateți joc și de ceva ce dăinuie de multe zeci de ani și de care se bucură generații și generații de copii din mai toate colțurile lumii în fiecare an. Or fi vârcolacii, prostituatele de lux și magia viitorul cinematografic, dar faceți filmele pe ideea voastră și nu distrugeți ceva ce au clădit alții cu cu totul alte intenții.

P.S.: Nu am văzut niciunul din aceste filme, dar intenționez, la un moment dat, când am suficient curaj.

Post Navigation