Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “idioți”

Discuții deturnate și argumente de oligofreni


E uluitor cât de talentați sunt românii la deturnat discuția de la subiectul ei inițial. Cred c-am fi capabili să plecăm de la existența Atlantidei și s-ajungem la o discuție despre cum grecii antici erau homosexuali, iar Atlantida era, pentru Platon, doar un paradis unde ar fi găsit bărbați pe gustul lui.

Trebuie să fii idiot ca să pleci de la-nchiderea unor site-uri și s-ajungi la bogații care vor să-i sărăcească și mai tare pe săraci. Da, mă refer la-nchiderea vplay și-a altor site-uri de dat seriale si filme prostului care e prea leneș să le găsească altfel. S-a scris despre asta aici și aici… și nu numai. Dincolo de aspectul evident (niște proști protestează împotriva luptei împotriva furtului), eu văd alt aspect îngrijorător: ajungem foarte ușor la discuții despre cum bogații se-mbogățesc pe seama săracilor. Bine, e un fel de-a spune „sărac”, pentru că, dacă ai calculator și conexiune la Internet, iar grija ta numărul 1 este că nu te mai poți uita la seriale, nu poti spune că ești la limita supraviețuirii. Dac-ai fi, ți-ai căuta de muncă, ai căra saci de ciment pe șantier sau ai cerși la metrou, n-ai sta ca un copil în dimineața de Crăciun să vezi când apare pe net ultimul episod din serialul tău preferat.

Bun. S-a-nchis vplay. Te-ai aștepta să vină niște idioți să mârâie că, de fapt, măsura este abuzivă și ce făceau băieții era perfect OK. Adică, doar puneau niște seriale pe un site, să le vadă toată lumea. Fără să plătească drepturi de autor sau ceva, dar nu e ca și cum ar fi furat din buzunarul caselor de producție. Adică, lor oricum le rămâne originalul si pot să vândă-n continuare. Nu le-au interzis să-și vândă producția, doar o distribuie și ei pe gratis.

Acum, să nu ne căcăm pe noi: toți oamenii care au Internet acasă piratează sau au piratat în trecut. Dar, vorbind din perspectiva celor care-ți dau ocazia s-o faci, una e să faci un site de torrents care să-nlesnească schimbul de fișiere între oamenii pe ale căror hard-uri se află fișierele, alta e să pui direct pe site seriale și filme. E ca și cum Stephen King ar scrie o carte, eu aș lua-o moca de pe net, aș printa-o și aș distribui-o în fața casei lui. Uite așa: „Luați de-aici, fraților, știu că-mbuibatul ăsta vă cere bani pe ea și nu e drept, așa cum nu e drept să depuneți efortul de-a o fura de pe net, cum am făcut eu, așa că vă dau cartea direct! Iubiți-mă!”. Sau ca și cum aș intra în curtea omului și m-aș pune pe furat cu el de față. Să nu iasă cu pușca la mine?

„Nu, că vplay nu făcea bani! Accesul era gratuit!”

Da, dar au cerut bani în trecut. Dă-o-n mă-sa, tu iei seriale și filme pentru care nu plătești nimic, dar faci bani din ele. Și chiar fără să ceară direct utilizatorului, sunt alte metode de a face bani dintr-un site. Nu vă căcați pe voi că aia erau niște haiduci ai informației care se băteau cu producătorii lacomi. Și nu e important că făceau bani, bravo lor! Dar îi făceau folosindu-se de proprietatea altora. Ca și cum eu ți-aș lua in fiecare dimineață mașina, aș face-o pe taximetristul, iar seara ți-aș aduce-o înapoi și te-aș lăsa pe tine s-o speli și să suporți uzura.

„Da, frate, dar un serial nu se uzează, hăhăhă!”

Bine. Ești bătut în cap și tocmai ai trecut pe primul loc pe lista oamenilor care trebuie gazați.

Și a doua parte a teoriei: vai, dar MediaPro vrea să ne interzică să ne uităm la filme și seriale, ne limitează dreptul la informație, vai, nu-i mai ajunge lui Sârbu, vai, tot de la noi să ia hoții ăștia! Unu la mână, nu prea văd cu ce drept decretează Gigel de pe net că Sârbu are destul. Mă rog, Sârbu sau casele de producție. Doi la mână, nu văd cum ești hoț când vrei să-i dai în cap unui concurent neloial sau unuia care câștigă bani folosindu-se de ceva pentru care tu plătești… și-ți mai produce și pagube. În exemplul cu mașina, tu ai plătit ca s-o cumperi, iar eu o iau de la tine, fac bani cu ea și, dacă-ncerci să mă oprești, urlu că n-am furat nimic, că ți-o aduc înapoi în fiecare seară și vrei să-mi limitezi dreptul de a munci. Hoț nenorocit! Nu-ți mai ajunge, vrei tu să ai mult și să nu dai nimănui.

Oricum, ăsta e românul prost (pentru că sunt și alții care gândesc dincolo de propriul interes): capitalist, socialist sau comunist în funcție de moment. De dimineață e capitalist, la prânz se face socialist, că vrea să-i dea statul, pe la 4 e iar capitalist, iar seara devine cel mai înfocat comunist, c-avea chef să se uite pe vplay. Și are drepturi. Românul are drepturi de dimineață până seara.

A fost invocat dreptul la informație: „Frateee, în ce țară trăim! Am dreptul la informație, iar ProTV vrea să mi-l limiteze! E un abuz! Avem o constituție care nu se respectă!”. Corect, în inima mă-tii. Un serial sigur e informație la care ai dreptul, pentru că nu poți trăi fără să știi cu cine și-a mai tras-o Miranda. E esențial pentru dezvoltarea ta psihologică. Nu poți spera să-ți găsești un loc în societate fără să te uiți la „Vampire Diaries”.

Uite alte moduri de-a limita și-ncălca drepturi:

– furi de la firmă, angajatorul te dă afară, apoi urli că ți se limitează dreptul la muncă;

– furi, ți se confiscă și urli că ți se-ncalcă dreptul de proprietate;

– ești condamnat la-nchisoare și urli că ți se limitează dreptul la libertate;

– fuți fetițe de 12 ani și, când ești săltat, urli că ți se limitează libertate sexuală;

– te amendează controlorul că mergi cu autobuzul fără bilet și faci scandal că ți-a fost încălcat dreptul la liberă circulație, că e liberă si n-au cum să-ți ceară bani;

– găsești o religie care implică sacrificii umane, te convertești, îl mierlești pe unul în cadrul unui ritual, ești condamant și aduci în discuție libertatea religioasă;

– spui în stânga și-n dreapta că X e hoț, homosexual și pedofil, X te dă-n judecată și câștigă, iar tu simți că ți-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare.

Revenind la vplay, au venit idioții cu fel de fel de argumente. Câteva m-au șocat. Nu credeam că oamenii pot fi atât de idioți, dar promit să nu mai subestimez prostia umană.

1. „Eu plătesc Internetul, de ce sa mai plătesc și pentru seriale și filme?”

Din același motiv pentru care plătești întreținerea și electricitatea, deși plătești chirie sau ai plătit casa și plătești impozit. Sau din același motiv pentru care plătești când cumperi ceva de pe Amazon.

2. „Săracii americani, parc-ar muri de foame că serialele lor sunt la liber pe vplay.”

Irelevant, vită lobotomizată! E treaba ta câți bani face altul doar dacă-i face furând de la tine, direct sau indirect. Altfel, poate Columbia Pictures să facă și un miliard de dolari pe episod, nu e problema ta.

3. „Păi ce, să dau bani sa văd câteva seriale pe voyo, când ei au numai seriale vechi si nu pe cele pe care le vreau eu?!”

Parcă ideea era că n-ai nici cea mai vagă intenție de-a da bani ca să vezi seriale, deci nu văd care-i problema cu voyo. Tu oricum plătești Internetul, deci nu vei plăti și pentru seriale. Ai torrents, idiotule! Tragi de-acolo de rupi! Și găsești cam orice, deci hai să nu ne căcăm pe noi că „aveam un site care ne dădea noutăți și acum ni l-au închis și pe ăsta”. Cât o mai ține cu site-urile de torrents, ai acces gratuit la filme și seriale. A, dacă ești prea leneș să le cauți sau nu ești dispus să-nveți unde să dai câteva click-uri, stai fără seriale.

Oamenii insistă să creadă că li se cuvine. La fel se zbiera și pe la-nceputul lui 2011, când se scumpise benzina. Nu intrăm într-o discuție cu privire la cât de justificată era scumpirea; s-a urlat că hoții nu ne mai lasă nici să mergem cu mașina, c-avem și noi drepturi, că trai decent, polologhia obișnuită. Mersul cu mașina personală este o condiție pentru un nivel de trai decent. Și serialele la fel. Mâine-poimâine vor urla idioții că vor și iPhone gratuit, că nu pot trăi fără el.

Reclame

Din memoriile unui șmecheraș de cartier


Pre-scriptum: Toate numele din cele ce urmează în acest articol sunt pur fictive. Staff-ul Palme Intelectuale nu își asumă răspunderea pentru identificarea personajelor din acest post cu orice persoane reale.

Să facem cunoștință cu Andrei. Deși el se recomandă ”Schijă”. Andrei este un băiat obișnuit din București, localnic al periferiei, cu o situație financiară modestă și o educație post-liceală în curs (de șapte ani). Astăzi vom urmări cum decurge, generalmente, viața lui Andrei. Astfel, vom putea să ne facem o idee mai bună despre locul în societatea românească al acestei categorii aparte de români, șmecherașii de cartier.

Andrei se trezește dimineața când vrea el. Se consideră prea boss ca cineva să-și permită să-i guverneze lui timpul și, implicit, viața. El are principii solide, motiv pentru care nu se spală decât o dată la 3 zile. Nu pentru că îi e lene, ci pentru că nu vrea. Dacă ar vrea, ar face-o, dar el încearcă să-și impună un punct de vedere.

Andrei se duce la facultate tot atunci când vrea. De asemenea, pentru că e prea boss ca cineva să-și permită să-i guverneze lui educația și, implicit, viața. El nu consideră că a trece prin facultate 3 ani e suficient pentru a acumula cunoștințele necesare stăpânirii unui domeniu. Andrei e de părere că trebuie să ai principii în viață, iar unul din aceste principii este dăruirea, motiv pentru care el preferă să se ducă la facultate doar atunci când știe că poate fi trup și suflet implicat în cursul la care participă. Altfel, preferă să se ducă la biliard.

Andrei aruncă ambalajele de la batoane de ciocolată pe jos tot din principiu. El știe că nu se face primăvară cu o floare, prin urmare, de ce să se strofoace el să arunce gunoaiele la coșurile de gunoi, dacă alți idioți care se cred boși (el știe că numai el e un boss) aruncă pe jos? Andrei e de părere că o viață guvernată de principii solide și alegeri personale este o viață reușită, așa că alege să nu fie ca ceilalți idioți care aruncă gunoaie pe jos pentru că sunt idioți, ci le aruncă din principiu.

Andrei vorbește tare la telefon în tramvai și, atunci când nu o face, lovește barele sau scaunele învecinate cu palmele, într-un ritm muzical. O face pentru că știe că are un talent muzical înnăscut și că singurul motiv pentru care nu e vedetă muzicală internațională este pentru că are principii solide și nu vrea să facă parte din prostituția muzicală despre care e conștient că deține monopolul artei contemporane.

Andrei nu e angajat pentru că este sub demnitatea lui să răspundă în fața unui șef. Fiind un boss (n.r. șef) de felul său, el nu răspunde decât în fața sa. Prin urmare, își câștigă existența din pariuri sportive, al căror maestru știe că este. Atunci când pierde, nu se supără, pentru că știe că e maniera Divinității de a-i arăta că nu e și boss-ul ei, deși, de felul său, e un mare boss, aproape la fel de mare ca Divinitatea (dar nu chiar la fel de mare).

În sfârșit, Andrei se duce în cluburi ieftine, dar care se vor a fi ”de fițe”, dar bea alcool în prealabil. Nu pentru că alcoolul din club ar fi prea scump pentru situația lui materială, ci pentru că nu consideră normal să dea atâția bani pe băutura pe care o poate procura de la chioșc la jumătate de preț. Acolo, are parte de aventuri frivole cu tinere cu un intelect mic. Nu consideră că ceea ce face este o nedreptate sau o exploatare, ci, dimpotrivă, fiind un om cu principii, i se pare corect ca și aceste fete aflate mult sub potențialul lui intelectual să aibă parte de un pic de bossism, nefiind vina lor că niciuna nu s-ar putea ridica la nivelul lui de bossificare.

Mica revoluție


”Alo! Tovarăși! Stați liniștiți la locurile voastre!”

Nu mă puteam abține să includ acest mic citat care mi-a amuzat existența de când am început să înțeleg care-a fost treaba cu regimul ceaușist și tragicul lui sfârșit din decembrie ’89. La fel cum nu mă pot abține să includ și melodia asta, care mi-a venit instant în cap, imediat cum am auzit de cum au degenerat protestele de ieri din Piața Universității:

OK, acum, că ne clocotește sângele-n vine după ce-am ascultat versurile astea (tipice B.U.G. Mafia, presărate cu greșeli gramaticale și rime forțate, dar, în esență, bune), să ne calmăm și să analizăm ce s-a întâmplat, de fapt. Vă spun eu, foarte pe scurt: toată treaba asta cu protestele e doar o scuză pentru huligani să facă tărăboi și pentru omul prost de rând să se simtă important că ”vrea să facă ceva pentru țara lui”. Nu mă-nțelegeți greșit, nu-i sprijin pe ăi de la conducere (ferească-mă Dumnezeu, departe de mine acest gând), dar ce s-a întâmplat ieri nu e nici măcar embrion de copil de revoluție și prin treaba asta nu cade Băsescu și nu se schimbă țara-n bine. Cel mult, dacă lucrurile degenerează, mor câteva zeci de idioți (lucru care, privind total detașați de latura emoțională, nu e neapărat ceva rău).

Dar hai să structurăm un picuț articolul ăsta, că altfel o să fie haos în idei, ca la Vodafone-ul devastat și jefuit azi-noapte (surprinzător, nu?). Oamenii s-au adunat acum câteva zile să protesteze, în esență, împotriva regimului Băsescu, să-și arate sprijinul vizavi de Arafat, care demisionase, și să condamne noua lege a sănătății. Ceea ce strigau ei legat de SMURD n-avea nicio treabă. Încă un argument în favoarea teoriei mele conform căreia 90% din locuitorii României ar putea fi cu ușurință confundați cu niște macaci, dacă ar fi prezentați la un congres internațional al zoologilor. Lucrurile au luat o turnură nefastă pentru protestatari, jandarmi și majoritatea rezidenților zonei în care s-au desfășurat luptele odată cu apariția reprezentanților galeriilor lui Dinamo și Rapid. Din ce am văzut prin filmulețe, dinamoviștii sunt capul răutăților, dar nici cu ai mei nu mi-e rușine. Puși pe scandal și pe bătaie (deh, mai sunt 6 săptămâni până la reluarea Ligii I), ăștia s-au apucat să urle ”Libertate” și tot felul de alte lozinci asemănătoare, ducând scopul protestului înspre o cu totul altă direcție. Oile, bineînțeles, s-au luat după ei. Mai șmecher să strigi ”Libertate” decât ”Arafat”. Sună mai dramatic.

Jandarmeria a încercat să-i pună la punct și să-i trimită acasă. Huliganii asta așteptau: bătaieee! Și, mă rog, de-aici până la filmulețele care au împânzit youtube-ul și la reportajele de pe toate canalele de știri nu e decât un pas.

Hai să împărtășesc cu voi câteva gânduri obiective vizavi de evenimentele petrecute până acum: 6 semafoare rupte, două chioșcuri de ziare incendiate, o mașină făcută zob. Scuzați-mă, asta se putea întâmpla și într-un accident rutier în care era implicat un TIR. Chiar nu e mare brânză, nu mai exagerați atât. O reprezentanță Vodafone distrusă și jefuită. Orice bandă de cartier putea face asta, în orice zi. Deci, sincer, Sorine, las-o moale cu distrugerile că nu e tragedie deloc. Cel mult, înseamnă o zi în minus la Dubai pentru una din rudele tale.

Altă chestie: se aude cuvântul ”revoluție” peste tot. Păi, mă cimpanzeilor, nu faceți revoluție cu 2000 de oameni, două roabe de pietre și o mână de cocktail-uri molotov. Vă trebuie măcar arme albe și cel puțin 10.000 de inși care să fie gata să tranșeze porci în costum. Nu vă bateți cu Jandarmeria, că ăia, săracii, nu-s comuniști și nici nu sprijină regimul. Își văd și ei interesul. Dacă li s-a spus să vină să vă pună la punct, doar nu erau idioți să zică ”nu”, când ăia care i-au trimis peste voi îi plătesc. Plus că, dacă refuzau, nu făceați voi, oricum, nimic și urmau sancțiuni drastice pentru ei, prin urmare, nu era combinație să nu ia partea celui mai puternic.

Ultima treabă: când mergeți să urlați în stradă și sunteți gata să ”muriți pentru popor”, ca ”părinții în ’89”, aveți măcar o țintă exactă, nu vă luați ca orbii după huliganii care au venit chitiți să se bată cu Jandarmeria, în primul rând, și abia apoi să scandeze pentru țară. Organizați-vă, dracului, strângeți-vă câteva mii în fiecare oraș mare din țară, dați năvală în clădirile-cheie ale orașului, subjugați autoritățile locale și țara va fi ”a poporului”. Vă trebuie tactică și cap, că de-aia au trecut 21 de ani de la ultima revoluție, să învățați ceva de atunci și până acum.

V-am pupat, mergeți și diseară la Universitate și faceți scandal, eu mă bag la un film și mai fac două meciuri de Football Manager, înainte să mă culc, scărpinându-mă pe burtă, rânjind mulțumit la gândul că ori mor porcii în costum, ori niște idioți.

Post Navigation