Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “imagini”

Vreau televiziunea mea, despre proști și cu proști


Știu că au trecut doar câteva ore de când i-am zis lui Teo că am un pui de idee de articol pe care mi-e teamă că nu o să-l exploatez cum trebuie și apoi i-am zis lui Liv că îl voi exploata. Asta e, sunt mai schimbător ca feblețile unei păsărici de 16 ani cu bani și acces la Internet. Mi-a venit o idee mai bună între timp. Sigur, tangențial, voi atinge și subiectul pe care îmi propusesem să-l dezbat, dar mai în amănunt… cu altă ocazie.

Acestea fiind spuse, cum zice și titlul, ar fi interesant de văzut cine ar avea mai mult rating între mine și Teo, dacă fiecare ar avea televiziunea lui. Pe același format, dar cu centre de interes diferite. Dacă Teo s-ar baza pe faptul că proștii vor vrea să-l urmărească pe el, eu mă bazez pe faptul că proștii ar prefera să se uite la vedete și subiecte neinteresante despre ele și, mai ales, alți proști, simțindu-se mai deștepți decât ei.

Pentru că e foarte curios modul în care funcționează creierul macacilor. Bine, pornind de la premisa că nu sunt creaturi instinctuale (viața reală m-ar contrazice, dar deviez). Dobitocii, aceste ființe sinistre care ne respiră aerul, ne consumă apa, mâncarea și alte resurse după care vom plânge peste un timp, au doar două tipuri de atitudine: supra-aprecierea și sub-aprecierea cu dorință de auto-depășire (Notă: asta se întâmplă pentru că retarzii nu pot trăi fără să se raporteze la alții. Semnalmentul clar al prostiei e când vrei să ai bani ca Becali, să arăți ca Brad Pitt și să fii la fel de bun la bătaie ca Vin Diesel, dar nu te poți concetra pe tine însuți, reflectând asupra a ce te poate ajuta practic mai departe în viață pentru a o duce mai bine). Asta înseamnă că drona nu poate decât să se simtă mai șmecheră decât persoana cu care vorbește sau pe care o vede sau inferioară ei, dar cu jurământul sacru făcut sieși că va ajunge cândva mai șmecheră decât ea. În oricare din cazuri, drona va urmări sau va conversa cu interes cu persoana față de care se simte inferioară sau superioară. Interesant este, însă, momentul în care-i oferi opțiuni acesteia. Va urmări o televiziune centrată pe Teo, persoană față de care drona se simte inferioară, sau va urmări o televiziune centrată pe alți giboni la fel de incompetenți ca ea, dar față de care se simte superioară?

Acestea fiind spuse, cred că aș putea și eu să divulg programul zilnic al televiziunii mele, numite, sugestiv, DOBI TD (abreviere de la Dobitoci Oligofreni Băloși Intelectual Trăiesc Degeaba, dar publicul telespectator va ști că este abrevierea pentru Decât prOgrame Bune zIlnic pentru Tine Dragă telespectator. Nu o să se prindă că e ceva putred la mijloc.)

07.00 – 10.00: Treziera cu DOBI TD – emisiune matinală moderată de Smiley și Marius Moga, îmbrăcați ca un cuplu de homosexuali notorii. Programul matinalului conține știri mondene, preluate de pe libertatea.ro, click.ro și imagini din seara precedentă de la Acces Direct, luate de pe a1.ro. Smiley și Marius Moga vor comenta înfierbântați ultimele trend-uri vestimentare, lansate de Loredana Groza și Andreea Bănică, ce a mai zis Gigi Becali despre George Copos, ce mai face Adrian Cristea după despărțirea de Bianca Drăgușanu și cele mai vizualizate clipulețe semi-haioase, semi-sexuale de pe site-urile amintite mai sus. Urmează rubrica de horoscop, prezentată de o fată cu sâni mari, blondă și în lenjerie intimă. În fiecare zi în lejerie intimă. În fiecare zi în altă lenjerie intimă. Apoi urmează invitații. Invitații vor fi zilnic oameni aleatoriu culeși de pe stradă în direct. Împreună cu Smiley și Marius Moga vor dezbate ultimele trend-uri vestimentare, lansate de Loredana Groza și Andreea Bănică, ce a mai zis Gigi Becali despre Geoorge Copos, ce mai face Adrian Cristea după despărțirea de Bianca Drăgușanu și cele mai vizualizate clipulețe semi-haioase, semi-sexuale de pe libertatea.ro și click.ro.

10.00 – 13.00: DOBI TD recomandă – emisiune cu profil vestimentar prezentată de Alex Velea și Elena Gheorghe. Aceștia se vor plimba zilnic prin câte-un magazin de haine, probând diferite produse și comentând înfierbântați despre circumstanțele oportune în care poate fi folosit acest outfit. În ultima oră de emisie, oameni aleatoriu culeși de pe stradă în direct vor fi invitați să probeze aceleași haine și să comenteze înfierbântați despre circumstanțele oportune în care poate fi folosit acest outfit.

13.00 – 14:00: Știrile DOBI TD – buletin informativ prezentat de Dan Negru și Daniela Crudu. Aceștia vor prezenta cu dăruire ultimele bârfe din lumea mondenă, cele mai noi hit-uri și ultimele tendințe vestimentare.

14:00 – 19:00 DOBI TD pentru fiecare – emisiune moderată de Oana Zăvoranu. Aceasta va avea, în fiecare zi, invitați din lumea vedetelor, alături de câțiva oameni obișnuiți invitați special de cu o zi în urmă. Metoda de selecție este simplă. Cei care au generat cel mai mult rating cu o zi în urmă vor fi sunați și invitați în emisiune. Cine se uită la acest post TV atât de mult e clar că nu poate fi decât un cretin fără pereche, prin urmare va produce și el rating, la rândul său. Scopul emisiunii e simplu. Oana Zăvoranu trebuie să-i facă pe toți să se certe între ei.

19:00 – 20:30 Știrile DOBI TD – buletin informativ prezentat de Bianca Drăgușanu și Cabral. Nu numai că aceștia vor prezenta cu dăruire ultimele bârfe din lumea mondenă, cele mai noi hit-uri și ultimele tendințe vestimentare, dar o rubrică specială de sport (moderată de Basarab Panduru) se va limita la a sugera pariuri sportive împătimiților, bazate pe pronosticurile lui Gigi Becali și Iuliu Mureșan. Nu poate lipsi buletinul meteo, prezentat de Anca Martin, îmbrăcată zilnic în alt fetiș sexual al bărbaților (pornind de la asistentă medicală și sfârșind cu șefă de birou cu complex de superioritate).

20:30 – 22:30 DOBI TD ești tu – emisiune moderată de Oreste, care, umblând pe străzile Bucureștiului (sau ale altui oraș, de ce nu?), va discuta cu oameni aleatoriu aleși de pe stradă pe diferite teme de maximă importanță ale prezentului, cum ar fi părerea lui Gigi Becali despre religie, predicțiile economice ale lui Nicolae Mitea pentru următoarele două trimestre și recomandările vestimentare ale Innei.

22:30 – 07:00 Calup de meciuri de fotbal, NASCAR, wrestling, filme cu Bruce Willis și Nicolas Cage, seriale precum Gilmore Girls sau emisiuni de tipul Big Brother.

N-ai cum să ratezi cu așa ceva. Cred că l-aș face pe Teo în sânge cu un asemenea format. Dacă are cineva o idee mai bună de format de televiziune sau poate aduce îmbunătățiri la această grilă TV, e invitatul meu să lase un comentariu. Până data viitoare, vă las cu Teo.

Anunțuri

What the world is suffering from


O să încep acest post, bineînțeles, cu melodia care i-a dat tema:

Da, dragii mei, astăzi vom vorbi despre televizor, cel mai mare inamic al omului în epoca modernă.

Ce este televizorul, pentru început? Este acea cutie de plastic din interiorul căreia un amalgam de circuite electrice complex conectate redau pe o suprafață plată imagini și emit prin boxe laterale sunete. Este poarta către cunoaștere, către aventură, către suspans, către relaxare sau către plăcere. Cum zice Deliric1, este o metodă de manipulare implementată în societate.

Nu am să intru în profunzimea problemei, pentru că articolul s-ar lungi la nesfârșit și pentru că unii din cei ce mă știu de mai multă vreme o să dea ochii peste cap și o să pufnească dezaprobator: ”Ia, uite-l, bă, acum un an dădea de pământ cu teoriile astea și acum le îmbrățișează”. Nu o să vorbesc despre masoni, New World Order sau teoriile conspirației, ci o să vă vorbesc despre motivele pentru care, punctual, consider televiziunea ca cea mai perfectă unealtă de subjugare a unei națiuni.

Spre deosebire de alte mijloace de transmisie mass-media, televizorul are trei uriașe avantaje ce îl fac metoda perfectă de a controla masele de oameni. Spre deosebire de radio sau ziare, transmite imagini vii, în mișcare, la care se alătură sunetul. Practic, singurul efort depus de consumator este să privească. Spre deosebire de Internet, poate ajunge, practic, oriunde există curent electric și o fărâmă de civilizație. Oricine poate avea acces la televiziune, dacă-și dorește. În sfârșit, cel mai important, spre deosebire de toate celelalte forme de mass-media, este singurul care poate fi perfect controlabil pentru a i se impune ce tip de programe să transmită.

Iar aici este cheia. Aici trebuie împătimitul consumator de televiziune să stea un pic și să reflecteze. Să se gândească dacă tot ce vede este ceea ce se întâmplă cu adevărat sau dacă tot ce vede este ceea ce ar trebui el să creadă că se întâmplă.

Nu vorbesc de hipnoză subliminală, nu vorbesc de control psihologic, vorbesc de calmarea maselor și îndobitocirea lor. Vorbesc de calitatea îndoielnică a oricărui program rulează la ore de maximă audiență, vorbesc de îndoctrinarea individului în a crede că ceea ce este de interes pentru este constituit de sânii Cruduței, scandalurile dintre Zăvoranca și mama ei, show-urile lui Becali și falsele concursuri de cultură generală în care scopul este, de fapt, să se râdă de ideea preconcepută că blondele ar fi proaste.

Scepticii vor sări în sus, urlând: ”Nu, bă, se dau astea pă sticlă că românii sunt proști și asta cer. Asta face rating și televiziunile doar se conformează.”. Hai să vă demontez teoria, păstrând, totuși, o parte din ea, pentru că este adevărată. Bineînțeles că televiziunile urmăresc rating-ul. Dar românii nu sunt chiar atât de proști (bine, o parte din mine urlă sus și tare că ar trebui să scriu și că nu sunt nici chiar atât de deștepți), ei nu asta cer, ei consumă ce li s-a oferit deja.

Să ne amintim ce se petrecea cu câțiva ani buni în urmă, când emisiunile de interes de la televizor erau altele decât ”Acces Direct”, ”Te pui cu blondele?” și ”Curat murdar”. Să ne amintim că au fost vremuri când ”Vrei să fii miliardar?” sau ”Știi și câștigi” făceau rating. Să ne amintim că știrile, odinioară, prezentau și alte informații decât omoruri, violuri și jafuri armate. Să ne amintim cum s-a schimbat placa, încet, dar sigur, pe toate posturile de interes național, servind, în cantități industriale, prostie curată și cretinism inimaginabil, forțând românul să nu aibă de unde alege.

Cei cu câțiva neuroni funcționând în perfectă armonie au renunțat la acest sport. Eu sunt unul din ei. Ceilalți au ridicat din umeri și s-au adaptat. Iar situația a continuat pe aceeași linie, bombardând încet, dar sigur, privitorul cu imbecilism de cea mai fină și înaltă calitate. Cu trecerea timpului, misiunea va fi îndeplinită (dacă nu cumva a fost deja, judecând după ce văd prin jurul meu).

Știri? Asalt de informații semi-mincinoase despre ce ar trebui noi să credem că este realitatea înconjurătoare.

Documentare? Teorii contradictorii imposibil de demonstrat punctual, menite să inducă o stare de confuzie cu privire la adevărul universal.

Emisiuni? Avalanșă de inculți parveniți cu pretenții de emblemă reprezentativă pentru diferite clase de oameni, care-și vor dori, ulterior, să ajungă ca ei.

Reclame? Spălare pe creier organizată cu scopul unic de a instiga la consum în masă.

Televizor? O minciună care pretinde că e realitatea, ce te rupe de lume, ce te împiedică să gândești de unul singur și ce te învață să fii controlat pentru a te integra planului și a nu supăra sistemul.

”The greatest hypnotist on the planet Earth is an oblong box in the corner in the room. It is constantly telling us what to believe is real.”

David Icke

Lecții de viață pentru proaste de la Pamela de România și Simona Gherghe


Îngrozit că nu mai aveam subiecte atent alese pentru a le dezbate aici, unde acord articolelor o mai mare importanță decât celor de pe EtR, survolând pe gsp.ro, am dat peste următoarea știre șocantă. Vă las să urmăriți clipulețul în liniște și revin, să dezbatem împreună.

Gata, l-ați văzut? Perfect. Avem material comun de dezbatere, acum. Pentru început, să clarificăm: am specificat în titlu că ”Pamela de România” (Simona Trașcă, conform buletinului) predă niște lecții de viață proastelor. Probabil fără să vrea și fără să-și dea seama. De menționat că singurele imagini pe care le văzusem cu ea până acum erau niște fotografii în care apărea semi-despuiată, furnizate de Google Images, pe care l-am accesat pentru a mă lămuri cine mama dracu’ e păsărica asta. Nu mi s-a elucidat misterul așa că am adăugat-o catalogului din mintea mea intitulat ”Pizde proaste din media”.

Asemeni bunului meu colaborator de pe EtR, John Arne Rizi (care s-a cam lăsat pe tânjeală în ceea ce privește blogosfera de vreun an și jumătate încoace), voi diseca acest videoclip, analizând momentele-cheie și extrăgând din ele importantele învățăminte pe care ni le predă profesor-doctor-pedagog-psihiatru Pamela de România.

Să mai clarificăm ceva, înainte de a începe disecarea monumentalelor 5 minute extrase din emisiunea de succes ”Acces Direct”, care mi-au înviorat ziua. Domnul vorbitor de italiană (aparent, Miguel) pe care l-ați văzut mai devreme este fostul/actualul/viitorul/ce-o fi amant/iubit/logodnic/soț/ce-o fi al focoasei blondine cunoscută ca ”Pamela de România”. Spune ”ce-o fi” pentru că nu mi-am bătut capul să aflu toată povestea tumultoasă cu privire la relația celor doi. Amănunte total neinteresante pentru mine și insignifiante pentru ceea ce vreau să punctez în continuare. Ei s-au despărțit sau certat sau ceva, iar el, acum, probabil, clocotește de nervi că vita îl târăște la tot felul de show-uri mondene într-o țară care vorbește o limbă diferită de a lui, după ce i-a tras clapa, seducându-l și făcându-și un nume pe spinarea lui. Aparent, nefericitul deține în posesie un ceas, al cărui posesor inițial a fost păsărica siliconată. Cam asta e tot ce trebuie să știți. Maestre, banda, te rog frumos:

1. ”În genunchi, dacă vrea să facă un gest frumos”. Sigur că da, păsă, de ce nu? Nu e suficient că deja l-ai târât prin noroi în goana ta disperată după bani și notorietate în care te-ai bazat numai pe corpul tău (și eu i-aș da vreo două numere, de ce să mint?) și lipsa de principii morale. Hai să ne mai dăm un pic în spectacol și să solicităm unui bărbat să facă ceea ce detestă, poate, cel mai mult pe lumea asta, în afara cazului în care o face din proprie inițiativă, din inimă și, în general, o dată în viață: să se așeze în genunchi. Revoltător este, cu atât mai mult, cu cât nefericitului îi este solicitat să se așeze în genunchi în fața TA. Așadar, prima lecție de viață: Dacă ești o prințesă ce vrea să-și facă un nume, solicită bărbaților să facă lucruri pe care le detestă pentru a dovedi ceva (orice ar fi acel ceva, poate fi și teorema lui Pitagora) în fața ta.

2. ”Îmi pui ceasul pe mână și facem pace”. Bun, și-a călcat pe inimă și a îngenuncheat în fața ta. Nu vrei inelul, vrei ceasul, pentru că (probabil) știi că nu ți-l dă. Ultima fărâmă de onoare zvâncnește în bietul macaronar, care refuză să-i dea ceasul pe moment, susținând că el va ajunge în posesia Pamelei ulterior. Nu sunt de acord. Dacă tot te-ai mânjit cu căcat din cap până în picioare îngenunchind în fața acestui monument de prostie, ai putea măcar să-l și mănânci. Vrea ceasul, dă-i ceasul. Vrea să dansezi sârba, dansează-i sârba. Vrea să te dezbraci la pielea goală și să tranșezi un cameraman, urlând ”Pamela, te iubesc”, dezbracă-te la pielea goală și tranșează un cameraman, urlând ”Pamela, te iubesc”. Ce-i asta? Fă un gest frumos, Miguele! A doua lecție de viață: Dacă tot ai reușit să îngenunchezi un băiat (și la propriu, și la figurat), măcar fă-l de râs cu totul.

Urmează reacția perfect naturală (lăsând ironia la o parte) a oricărui bărbat cu un gram de demnitate, după ce femeia care i-a picat cu tronc și pe care a crezut-o când i-a spus că-l iubește l-a umilit nu numai în viața privată, dar și în fața unei națiuni întregi (exprimarea nu e exagerată, e știut faptul că ”Acces Direct” este o emisiune de top, judecând după rating). Adică a vrut să-i dea vreo două bucăți. Nu i-a dat niciuna, din ce am văzut, a încercat doar să o imobilizeze, gest de-a dreptul iertător, din punctul meu de vedere, față de ce merita vita. Și, acum, să revenim la oile noastre.

3. ”Miguel, nu se face așa ceva. (către altcineva din platou:) Stai jos.”. Nu mă puteam abține să nu o iau la castane și pe Simona Gherghe, altă vită cu pedale, care nu știe decât să agite spirite de dragul rating-ului, după care se miră că un latin cu cojones chiar ia în considerare rezolvarea situațiilor prin corecție fizică. Simona, draga mea, reține, am scris și pe blog-ul meu și aici, cu ceva articole în urmă: Oamenii sunt animale. Ei pot fi dresați, ca orice animal, prin recompensă și pedeapsă. Iar cea mai eficientă pedeapsă e bătaia. Dar, totuși, să notăm, lecția numărul trei: În orice situație de criză, chiar dacă bărbatul de lângă tine are tendința (vizibilă, tocmai ce ai asistat la o astfel de scenă) să-ți rupă capul de pe umeri, păstrează atitudinea superioară. Dacă mori, vei muri demnă, nu vei accepta să ți se spună sexul slab doar pentru că ”bestia cu chip de om” de lângă tine îți poate frânge cu mâinile goale picioarele, de la genunchi în jos, și te poate bate cu ele până îți dai ultima suflare.

4. ”Incredibil, ca femeie, nu pot să suport, nu e uman”. Orice femeie, să reținem, ”femeie”, va fi solidară celor asemeni ei. Dacă proasta o merita, nu contează, o ierți. Nu este uman și este incredibil să agresezi o femeie. Deci, rețineți, pițipoancelor. Dacă o vedeți pe una că își ia picioare vreodată sau că este jignită sau chiar că este privită cu dispreț (chiar și câteva secunde!), luați atitudine! Scoateți topoarele, furcile, pantofii cu toc și puneți la respect animalul care a îndrăznit să trateze cu atâta lipsă de respect cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu, de la Dumnezeu încoace. Lecția numărul patru: Indiferent dacă știi sau nu circumstanțele situației la care asiști, ia atitudine în sprijinul femeii. Nu contează că ești la tribunal, unde se judecă divorțul dintre un individ serios care muncește și își educă copiii și o bețivă pastilată care își înșeală soțul. Ea a ajuns așa DIN CAUZA LUI!

5. ”Nu se ridică mâna asupra unei femei, indiferent de ce ar fi făcut”. Acesta este finalul maiestuos ale celei mai jenante reprezentații de feminism pe care am văzut-o în viața mea. Să presupunem, prin absurd, că o femeie pe care ai cunscut-o și ți-a plăcut, devine iubita și apoi soția ta (sincer, nu știu dacă este cazul de față, dar e un exemplu de situație arhi-cunoscută în lumea mondenităților). Îți toarnă un plod, după care, brusc, bagă divorț, ca să-ți ia jumătate de avere și să te pună să plătești și pensie alimentară. După toate astea, îți mai și denigrează imaginea în public. Eu, personal, orice ar zice cititoarele care se vor ofusca lecturându-mi articolul, i-aș smulge silicoanele din piept cu mâinile goale, ca măcar să știu că mi-am lăsat amprenta pe ea toată viața, așa cum și ea și-a lăsat-o pe a ei pe a mea (”a mea”, viața, nu altceva). Lecția numărul cinci: Cunoaște-ți drepturile. Ești femeie, nu trebuie să fii răspunzătoare pentru faptele tale (indiferent de natura acestora).

Acestea fiind zise, dragi cititori, sper că ne-am lămurit de ce avem probleme de relaționare logică cu femeile din ziua de azi. Cu așa exemple mediatice de urmat, nici nu mă mir că prințesele nedotate cu un intelect ce poate asimila informații într-un număr mai mare decât cel al obiectelor ce încap într-o poșetă se poartă cum se poartă într-o conversație ce noi avem certitudinea că e una logic-rațională. Drage cititoare, sper sincer că dacă ați accesat acest post, l-ați accesat doar pentru a vă oferi 10 minute de râs și nu intenționați să luați exemplu de la cele două Simone. Week-end fain!

Politehnica. Unde se termină visele.


Deși am tot susținut sus și tare, pe blog-ul meu, facebook și în viața reală (cine a vorbit măcar o dată cu mine poate confirma) că ”unde se termină visele” este cartierul Colentina, teoria mi-a fost dată peste cap săptămâna trecută, când am vizitat târgul de job-uri din rectoratul Politehnicii. Se poate să fi fost faptul că eram singur, că aveam o dispoziție proastă sau că ploua și era frig și ceață afară, dar toate astea nu pot genera singure trip-ul pe care mi l-am luat când am ajuns în campusul Politehnicii și m-am uitat în jur.

De când schimbi magistrala la Eroilor și cobori la stația de metrou Politehnică îți dai seama că ceva nu e OK. Nu e chiar cea mai plăcută locație din underground-ul Bucureștiului. Nu are nimic în mod particular nelalocul ei, dar plutește în aer un iz de regres arhitectural și temporal. Te simți teleportat cu 30 de ani în urmă. Culorile, modelele de pe stâlpii de susținere și de pe pereți și, atmosfera, în general, toate sunt un pic… tulburătoare.

Și ieși de la metrou. Pe gura care dă direct în campus, nu ne încurcăm cu jumătăți de măsură. Și mergi pe un drum printr-un parc, alături de alte câteva zeci de suflete de aceeași vârstă cu tine, toți în aceeași direcție. Ca vacile la abator. Ca polonezii în lagăr. Ați prins ideea. Faci câteva zeci de metri, trăgând neliniștit din țigară, și treci pe sub un pod întunecos și lung. În părți, gunoaie, pachete de țigări și sticle de bere, mă mir că n-am văzut și seringi sau pungi de aurolac. Ieși iar la lumină și ești în complex, acum.

Te uiți în jur. Peste tot, copaci, felinare, drumuri, indicatoare și, din loc în loc, clădiri înalte, late, urâte și cenușii. Doamne, oamenii chiar învață aici? Înghiți în sec și pornești iar la drum. Unde o fi rectoratul în tot labirintul ăsta mohorât cu aromă de pușcărie de suflete sub 25 de ani? Găsești un profesor cu ochelari borcan și sacou maro, cu o figură panicată când te apropii de el. Îți explică cum ajungi la rectorat și chiar și la intrarea la târgul de job-uri. La stânga, la dreapta, la stânga și la stânga. Îți vâjâie capul gândindu-te cu ce naturalețe ți-a dat indicațiile astea și, dacă pui la socoteală că astea sunt instrucțiunile pentru a ajunge doar la clădire, te întrebi cu gorază ce-o mai fi și în interior?!

Până acolo, mai vezi câteva imagini dezolante. Doi băieți care stau pe o bancă, amândoi cu plete, și ochelari și slabi, vorbind parcă o limbă necunoscută, repede și aprinși. Au cearcăne și, dacă oboseala ar fi ceva vizibil, probabil ar fi înconjurați de un fel de gaz verde, ca în desenele animate cu sconcsul Pepe Le Pew. Mai încolo, un grup mai vesel. Două fete și doi băieți, râzând și glumind. Unul din ei chiar e grăsun, deci nu e chiar așa tragică viața de student aici. Chiar când treci pe lângă ei, îl auzi pe cel negrăsun: ”Aoleo, mâine e testul ăla, vai, am uitat complet de el. Iar tre’ să învăț toată noaptea!”. Se pare că te-ai pripit cu concluziile.

Nu sunt eu ăla care să susțină că, pentru a face o facultate, ai nevoie de o clădire bine organizată și vopsită în toate culorile curcubeului, cu un club la subsol și, eventual, un Dristor vizavi. Dar de la o instituție de învățământ prin care îți face plăcere să umbli la complexul Politehnicii București e cale lungă. Știu că e o universitate veche de aproape 200 de ani, dar lucrul ăsta ar fi ideal să nu se vadă. Și chiar dacă gurile rele o să spună că important nu e unde înveți, ci ce înveți, eu îi invit să meargă frumos într-o peșteră, acum, pe vremea asta, cu cărțile și foile de curs, să studieze acolo la lumina lumânării, în timp ce eu o să stau acasă, în pătuț, cu materialele în format electronic pe laptop și un playlist de 5 ore de Tangerine Dream. Cine o să învețe cu mai mare plăcere și, implicit, mai cu spor?

Post Navigation