Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “imbecilism”

Ați ucis limba română


Acum cred că peste o lună mă hotărâsem să scriu articolul ăsta. Evident că m-am luat cu altele pe parcurs și am ignorat notița din telefon despre el. Nevertheless, cum v-am obișnuit, mai bine mai târziu decât niciodată.

Eram cu John Arne (bunul meu cândva colaborator de pe EtR), Cips, Irina și Anca în mașină, veneam de la Cluj. Ascultam radio mizerabil cu melodii comerciale de două parale (da, post-ul ăsta a venit în urma sejurului) și ne cruceam de cum poate fi atât de jucată în picioare limba română de niște maimuțoi care sunt, în esență, vedete parvenite peste noapte. Discuția a degenerat spre societatea, acum, incultă și incapabilă să vorbească corect limba țării care i-a slobozit. Și la DOOM.

Căci aici doream să ajung, de fapt și de drept. DOOM-ul este, practic, validarea imbecilismului țării. E ca și cum un mare expert lingvist, cu trei săgeți înfipte în spate, cu sânge șiroind din el și aproape târându-și pe jos ultimele suflări, a apărut în fața unei mari turme de capre, care behăiau repulsiv, și le-a spus: ”Ați câștigat. Limba română e-n pământ și noroi. Puteți vorbi greșit pentru că sunteți mai mulți.”. ”Proști, da’ mulți”, Lăpușnene (sau, în cazul de față, Vladutse), n-ai crezut că e posibil să fii călcat în picioare în așa hal de tocmai ceea ce apărai tu mai înverșunat. Ironia sorții, ce să-i faci?

Am înțeles că s-au acceptat o groază de cuvinte străine (englezești, evident, mai exact, din repertoriul ”MTV”, dacă mi-e permis să-i spun așa), gen ”party”, ”story” sau ”playboy”. Nu, serios, nu e imbecil să formulezi o propoziție de genul ”hai să-ți spun cel mai tare story de la party-ul de aseară. Era un playboy…”? Sloboz, avem deja în română ”poveste”, ”petrecere” și ”gagicar”.

Am înțeles că s-au acceptat plurale retarde pentru că imbecilii nu sunt capabili să vorbească cum trebuie, gen ”monezi”. Serios, ”monezi”? Nu mai am ce să zic mai multe aici.

Am înțeles că ”odată” se scrie așa, de acum, pentru toate sensurile, chiar și pentru ”o dată”. Serios, vă bate să verificați dacă rolul acestei construcții este de a desemna o numărătoare sau cuvântul ”cândva”? Cât de maimuță să fii și cât să aștepți mură-n gură?

Am și eu niște idei pentru următorul DOOM. Hai să scriem fiecare cum îl taie capul. Hai să renunțăm la virgule, e mult prea complex să te prinzi unde ar trebui să apară una și unde nu. Hai să scriem în limbaj de mess, cu ”k”, ”sh”, ”tz”, ”ah” și ”nb”, ”sal” și alte mizerii de genul. Ah, mai mult, hai să ne folosim fiecare prescurtările personale și să ne așteptăm ca ceilalți să se prindă de la ce vin. Și, dacă nu se prind, să le spunem că sunt niște autiști virtuali, fără viață socială relevantă.

N-am cum să scriu prea mult pe tema asta, gândiți-vă, e ca și cum aș pune sare pe rană. Punctul de vedere mi-a fost dovedit, am propovădăuit eu cândva că se va ajunge aici. Dobitocii chiar vor prelua controlul, pentru că sunt mulți și, dacă s-ar urma regulile, ar rămâne dracu’ țara fără absolvenți de generală. Aia e, cei mai mari au hotărât: ”Bă, ce pula lu’ Hector facem? Suntem corecți și cinstiți și picăm pe ultimul loc la media pe țară la clase absolvite sau ne batem cuie-n coaie și-i lăsăm să vorbească așa cum îi taie capul?”. Aparent, nu ne permitem să fim pe ultimul loc la media pe țară la clase absolvite.

Pus în situația asta, conștientizând ce s-a întâmplat, mă văd lăsat cu 4 opțiuni:

1. Clachez și mă închid în casă, citind DEX-ul din scoarță-n scoarță și socializând cu pereții, pe care voi și desena ochi și guri.

2. Clachez, pun mâna pe o armă și împușc orice macac incapabil de a nu se adapta normelor lingvistice de dinainte de ultimul DOOM, până mă leagă Poliția și mă bagă într-o celulă bine păzită, unde citesc DEX-ul din scoarță-n scoarță și socializez cu pereții, pe care voi și desena ochi și guri.

3. Accept că îmi sunt superiori și mă adaptez, sfârșind idolatrizându-l pe Smiley și votându-l pe Becali.

4. Nu accept că îmi sunt superiori și îmi petrec viața cu prieteni puțini, dar deștepți, scârbit de tot ce e în jur și urând sincer mediul uman înconjurător.

Voi ce alegeți? Voi, ăștia care mai sunteți încă deștepți.

Anunțuri

What the world is suffering from


O să încep acest post, bineînțeles, cu melodia care i-a dat tema:

Da, dragii mei, astăzi vom vorbi despre televizor, cel mai mare inamic al omului în epoca modernă.

Ce este televizorul, pentru început? Este acea cutie de plastic din interiorul căreia un amalgam de circuite electrice complex conectate redau pe o suprafață plată imagini și emit prin boxe laterale sunete. Este poarta către cunoaștere, către aventură, către suspans, către relaxare sau către plăcere. Cum zice Deliric1, este o metodă de manipulare implementată în societate.

Nu am să intru în profunzimea problemei, pentru că articolul s-ar lungi la nesfârșit și pentru că unii din cei ce mă știu de mai multă vreme o să dea ochii peste cap și o să pufnească dezaprobator: ”Ia, uite-l, bă, acum un an dădea de pământ cu teoriile astea și acum le îmbrățișează”. Nu o să vorbesc despre masoni, New World Order sau teoriile conspirației, ci o să vă vorbesc despre motivele pentru care, punctual, consider televiziunea ca cea mai perfectă unealtă de subjugare a unei națiuni.

Spre deosebire de alte mijloace de transmisie mass-media, televizorul are trei uriașe avantaje ce îl fac metoda perfectă de a controla masele de oameni. Spre deosebire de radio sau ziare, transmite imagini vii, în mișcare, la care se alătură sunetul. Practic, singurul efort depus de consumator este să privească. Spre deosebire de Internet, poate ajunge, practic, oriunde există curent electric și o fărâmă de civilizație. Oricine poate avea acces la televiziune, dacă-și dorește. În sfârșit, cel mai important, spre deosebire de toate celelalte forme de mass-media, este singurul care poate fi perfect controlabil pentru a i se impune ce tip de programe să transmită.

Iar aici este cheia. Aici trebuie împătimitul consumator de televiziune să stea un pic și să reflecteze. Să se gândească dacă tot ce vede este ceea ce se întâmplă cu adevărat sau dacă tot ce vede este ceea ce ar trebui el să creadă că se întâmplă.

Nu vorbesc de hipnoză subliminală, nu vorbesc de control psihologic, vorbesc de calmarea maselor și îndobitocirea lor. Vorbesc de calitatea îndoielnică a oricărui program rulează la ore de maximă audiență, vorbesc de îndoctrinarea individului în a crede că ceea ce este de interes pentru este constituit de sânii Cruduței, scandalurile dintre Zăvoranca și mama ei, show-urile lui Becali și falsele concursuri de cultură generală în care scopul este, de fapt, să se râdă de ideea preconcepută că blondele ar fi proaste.

Scepticii vor sări în sus, urlând: ”Nu, bă, se dau astea pă sticlă că românii sunt proști și asta cer. Asta face rating și televiziunile doar se conformează.”. Hai să vă demontez teoria, păstrând, totuși, o parte din ea, pentru că este adevărată. Bineînțeles că televiziunile urmăresc rating-ul. Dar românii nu sunt chiar atât de proști (bine, o parte din mine urlă sus și tare că ar trebui să scriu și că nu sunt nici chiar atât de deștepți), ei nu asta cer, ei consumă ce li s-a oferit deja.

Să ne amintim ce se petrecea cu câțiva ani buni în urmă, când emisiunile de interes de la televizor erau altele decât ”Acces Direct”, ”Te pui cu blondele?” și ”Curat murdar”. Să ne amintim că au fost vremuri când ”Vrei să fii miliardar?” sau ”Știi și câștigi” făceau rating. Să ne amintim că știrile, odinioară, prezentau și alte informații decât omoruri, violuri și jafuri armate. Să ne amintim cum s-a schimbat placa, încet, dar sigur, pe toate posturile de interes național, servind, în cantități industriale, prostie curată și cretinism inimaginabil, forțând românul să nu aibă de unde alege.

Cei cu câțiva neuroni funcționând în perfectă armonie au renunțat la acest sport. Eu sunt unul din ei. Ceilalți au ridicat din umeri și s-au adaptat. Iar situația a continuat pe aceeași linie, bombardând încet, dar sigur, privitorul cu imbecilism de cea mai fină și înaltă calitate. Cu trecerea timpului, misiunea va fi îndeplinită (dacă nu cumva a fost deja, judecând după ce văd prin jurul meu).

Știri? Asalt de informații semi-mincinoase despre ce ar trebui noi să credem că este realitatea înconjurătoare.

Documentare? Teorii contradictorii imposibil de demonstrat punctual, menite să inducă o stare de confuzie cu privire la adevărul universal.

Emisiuni? Avalanșă de inculți parveniți cu pretenții de emblemă reprezentativă pentru diferite clase de oameni, care-și vor dori, ulterior, să ajungă ca ei.

Reclame? Spălare pe creier organizată cu scopul unic de a instiga la consum în masă.

Televizor? O minciună care pretinde că e realitatea, ce te rupe de lume, ce te împiedică să gândești de unul singur și ce te învață să fii controlat pentru a te integra planului și a nu supăra sistemul.

”The greatest hypnotist on the planet Earth is an oblong box in the corner in the room. It is constantly telling us what to believe is real.”

David Icke

Post Navigation