Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “jocuri online”

Plictiseala și leacul ei


În ultima vreme am fost foarte plictisit. Rutina are darul de-a mă omorî lent. Dincolo de caterincă pe blog, caterincă pe stradă și caterincă pe oriunde, mai am chef să fac și niște schimbări. Preferabil, în sensul bun. O schimbare ar fi și să intru-n lumea minunată a heroinei, dar mi-a spus cineva că e bine să caut altceva. Cică heroina te transformă într-o epavă sau ceva de genul.

Plictiseala e periculoasă. Te face să vrei atât de mult o schimbare, încât ești gata s-adopți orice-ți iese-n cale. Cred c-așa se-apucă lumea de droguri: „n-am ce face, totul e la fel ca ieri, alaltăieri și acum o lună, vreau senzații tari!”. Peste câteva luni, senzații tari când ai nevoie de bani, că trebuie să-ți cumperi doza și nu-ți mai dă nimeni pe datorie, că deja ești debitor la toți dealerii din cartier, așa că-ncerci să te hotărăști între a jefui pe cineva și a sparge mașini. Grea decizie. Ce să faci, ce să faci?

Tot din plictiseală se joacă lumea în prostie pe net. E puțin probabil să mă convingă cineva că există o persoană căreia să-i facă o reală plăcere să petreacă ore-ntregi în fața monitorului, făcând aceleași chestii iar și iar și iar, ca o maimuță autistă, și să se bucure când mai urcă un nivel:

„Mamăăă, sunt elf de nivelul 40! Am depășit un prag psihologic, mi-am mai pus puncte la Strength și pot și să folosesc arcul cu Damage 150, +10 la Life, -15 la Social Life, +8 la Awkwardness și -5 la Dick Size. Rulez fin ca un boss de clan!”

N-ai cum să fii atât de sictirit de viață încât să consideri că lumea accomplishment-urilor virtuale, care nu-nseamnă ceva decât pentru alți oameni la fel de reduși ca tine, ar fi un refugiu acceptabil. Eu aș prefera să-mi tai venele, să mi le cos și să le mai tai o dată decât să fiu așa. Dar, mă rog, oi fi eu genul de ciudat care chiar crede că scopul jocurilor este să te ajute să te relaxezi, nu să-nlocuiască viața.

Plictiseala te poate face și să ieși în oraș. Mă rog, e mai bine decât să te joci nonstop pe calculator, dar nu când vrei să mergi în club în fiecare seară, că nu suporți să stai liniștit acasă și, ferească dracii, s-ajungi să te analizezi. Și da, am cunoscut oameni care mergeau în club în fiecare seară, a doua zi mergeau la serviciu și seara aterizau în alt club. E tragic să ți se pară că lipsește ceva dacă nu simți basul în tot corpul, n-ai lumini colorate intermitente în ochi și o mare de oameni pe jumătate beți care se-agită-n jurul tău.

Plictiseala duce la vicii. Noul viciu te ține-n priză o vreme, apoi începe să-și piardă din efect. Și cauti altul. Și altul. Și altul. Și ți-e lene să faci ceva constructiv, din cauză că ești plictisit de tot ce te-nconjoară, și ești vag conștient că, dac-ai face ceva constructiv, nu te-ai mai simți la fel de plictisit, dar, la dracu’, ești prea plictisit ca să faci altceva decât să te plictisești și să cauți să dezvolți dependențe (chiar l-am văzut pe unul întrebând pe un forum dacă știa cineva un joc care să-i ocupe mult timp și să cauzeze dependență; e incredibil în ce lume trăim, în special când te gândești că dezaxatul ăla ar putea fi colegul Gigi, cu care ieși la țigară-n fiecare pauză sau mergi la bere când n-ai chef de cursuri).

Am ajuns să cred că o nevoie de bază a ființei umane este aceea de a crește. La propriu, în cazul Oanei Roman (pe care, între noi fie vorba, o suspectez c-a provocat dispariția dinozaurilor… vă las pe voi să vă imaginați cum), și la figurat, în cazul nostru. Adică, dacă tot ai rațiune, simți nevoia s-o folosești, să-nveți chestii noi, să faci chestii noi, să creezi ceva, să construiești, mă rog, înțelegeți voi. Să-ți îmbunătățești viața. Să evoluezi. Ce e amuzant e că devii conștient de nevoia asta doar când și faci ceva. Altfel, doar simți c-ai face ceva, dar nu știi ce, așa că faci orice rahat care-ți poate oferi o răsplată imediată. Măcar să poți dormi când pui capul pe pernă. Vedeți Fight Club pentru mai multe detalii.

Ce-ncerc să transmit e că e bine să evoluezi. Să treci la următorul nivel, cum s-ar spune. Și cam asta se va-ntâmpla cu blogul ăsta. Nu intru-n detalii, pentru că n-are rost să stric surpriza și, oricum, până una-alta, știm în linii generale ce și cum se va-ntâmpla, dar va fi un mare pas înainte. Și nici măcar n-a fost precedat de un șut în fund. N-am mai luat de multă vreme un șut în fund. Aș vrea să-mi dea cineva. Am nevoie de un motiv bun să bat măr o altă ființă umană.

Post Navigation