Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “lege”

Tradiția bimilenară a Bisericii Ortodoxe să mă sugă


Popa cu Maseratti

Acum câteva seri, într-un mare stil, Oreste s-a pișat pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române la emisiunea lui Brancu de pe Antena 2. Vă recomand călduros să accesați link-ul cu încredere și să vedeți cum reușește un personaj atât de antipatic ca Oreste (că e antipatic, orice ați zice voi) să inducă în blocaj mental un personaj atât de important în relația Patriarhiei Române cu creștinismul ortodox român. Dacă nu vă face să rânjiți satisfăcuți tonul încurcat al popei, măcar o să vă amuze întrebările lui Oreste, atât de bine plasate.

N-are sens să stau să disec toată conversația în paișpe, ci am să atac, pornind de la rage-ul lui Oreste și un post mai vechi de-al meu, cu toată ființa această instituție statală atât de scârboasă, al cărei unic scop la apariție a fost să subjuge individul și să împiedice instaurarea anarhiei într-o lume încă insuficient controlată de legislații.

Tradiția bimilenară a Bisericii Ortodoxe este o mare labă și o mare frecție și a fost din totdeauna, deși mizeriile pe care le-a promovat s-au tot schimbat la câteva sute de ani. Nu sunt eu un mare creștin și nici măcar nu mai cred în Dumnezeu, dar câteva din argumentele lui Oreste au fost cu adevărat justificate într-o conversație între doi oameni, teoretic, credincioși.

”Mai degrabă intră camila (o funie foarte groasă, nu confundați cu copitatele cocoșate) prin urechile acului decât bogații în Rai” zice Oreste, aluzie, probabil, la preotul care și-a cumpărat un Maseratti din banii câștigați de pe urma farmaciei pe care o deține. Lăsând la o parte acest caz extrem (admitem că nu sunt mulți popi care sparg 200.000 euro pe mașini de lux în România), este știut, totuși faptul că preoții noștri nu stau rău cu banii. Am făcut un calcul simplu acum câțiva ani. Pe 5 minute (maxim) de behăit la o pomană, popa a luat 30 de lei. Știu că s-a mai dus la încă o pomană imediat după, deci 60 de lei dintr-un foc pe un sfert de oră de citit niște abjecții. Pentru sfințirea apartamentului, care durează undeva la 2-3 minute, popa ia 10 lei. Dintr-o scară de bloc cu 10 etaje, admitem că deschid ușa 20 de apartamente. 200 de lei într-o oră. I rest my case.

Mânăstirea Mântuirii Neamului va costa 400 de milioane de euro. Din banii publici. Pentru că 87% din români sunt creștin ortodocși. Cum rămâne cu cei 13% care nu sunt? Eu, de exemplu, ca un ateu convins ce sunt, sunt ceva mai preocupat de cele lumești decât de cele sfinte și mi-ar plăcea mai mult ca partea mea din acei 400 de milioane de euro să fie reinvestită către ceva palpabil pentru mine. Câți suntem, 23 de milioane? Deci partea mea ar fi cam 17 euro. Ei, de banii ăștia aș prefera ca Statul să plătească la negru un hingher să culeagă doi câini vagabonzi aleatoriu aleși din preajma blocului în care stă maică-mea. La care merg o dată pe săptămână. Deci sunt pasibil să mă întâlnesc cu acești 2 câini de două ori pe săptămână, maxim. În funcție de preocupările patrupezilor, sunt șanse să nu mă întâlnesc cu ei mai des de o dată la 2 luni. Tot prefer cheltuirea acelor 17 euro cu care contribui la Mânăstirea Mântuirii Neamului pe treaba asta decât pe 1 milimetru pătrat de aur de pe cupola lăcașului sfânt.

Ca o paranteză, m-am gândit odată cum ar fi să ataci cu niște cocktail-uri molotov mizeria asta la câteva zile după ce a fost construită și s-o arzi din temelii. Și apoi să pui o pancardă pe care să scrie: ”400 de milioane de euro au ars aici cum arde dragostea voastră pentru Dumnezeu.”. Nu știu, mi se pare foarte amuzantă ipoteza asta. Bine, m-aș gândi și mai mult la acei doi câini vagabonzi care sunt încă liberi atunci, dar măcar știu că cineva v-a futut în bot cu mall-ul vostru ortodox.

În sfârșit, o fază foarte tare mi s-a părut cu călugărul Tadei, despre care fagotul de la Parohie n-avea habar. Ca un miserupist total despre Biserică și papagali burtoși care se îmbogățesc din nimic, rezonam cu el, dar am căutat pe google din curiozitate. Aparent, a fost unul din cei mai respectați duhovnici ai istoriei bisericești recente din Serbia. Pentru cineva care se laudă că știe atât de multe despre cele sfinte, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, nu prea și-a făcut temele. Cu alte cuvinte, e un bou cu diplomă, preocpuat mult mai mult să arătăm Europei cât de creștini suntem, decât să știe ceva realmente relevant pentru habotnicii care vin să-i sufle-n pulă.

În fine. Cam ăsta e rage-ul de azi (v-am zis că trag pe pulă ceva de data asta), vă las să vă mai gândiți puțin la ce e cu adevărat relevant pe lumea asta. Ca ateu, v-aș recomanda să renunțați la credință, dar respect alegerile și, ca fost creștin, pot să vă confirm că poate fi de foarte mare folos. Dar să fim un pic raționali. Dacă-l iubiți pe Dumnezeu și-i urmați Cuvântul, felicitări, nu am să condamn niciodată pe nimeni pentru asta. Dar nu mai suflați popi în pulă, nu acceptați să zboare aproape jumate de miliard de euro (în PULA mea!!!) pe o mizerie de care nu avem nevoie, nu le mai dați bani pentru orice 2 minute de slobozit cu apă pe pereți sau behăit ceva în cinstea mortului și nu mai promovați japca bisericească. Rolul lor, cum a zis și Oreste este să ne boteze gratis, să ne cunune gratis și să ne înmormânteze gratis. Ori plătesc taxe și impozite pentru ce primesc, ori trăiesc din salariu de bugetari (ceea ce sunt, având în vedere că Biserica este o instituție ce ține de Stat).

Gândiți-vă puțin. Dacă Dumnezeu există și voi îl iubiți și trăiți în Legea lui și-i respectați Cuvântul, veți ajunge în Rai, alături de El. N-aveți nevoie de falși emisari de-ai Lui pentru asta. Rugați-vă la El și spuneți-i Lui păcatele. Respectați dorința răposatului și incinerați-l sau aruncați-l în mare, dacă asta a vrut. Nu vă lăsați jecmăniți de cineva care nu face decât să vă stropească pereții pentru 10 lei și nu aveți nevoie de un burtos care să spună un discurs standard pentru oricine înmormântează. Nu-I faceți cinste lui Dumnezeu așa, ci vă lăsați trași pe sfoară. Dacă aveți credință, sunt sigur că e suficient. Ei și-au făcut treaba până acum câteva secole, când opreau oamenii să se omoare între ei, de teama Judecății de Apoi. Acum există legi. Biserica nu mai e necesară.

Sfinți, obiceiuri populare și alte bălării


Cum Teo intră-n politică ca candidat independent, mă gândeam că aș putea și eu să-i susțin cauza prin câteva sugestii de modificări la nivel legislativ. Cum românul este un individ al dracului de ancorat în trecut, mă gândesc că trebuie să existe o legătură între impasul României (viitoare Atlantida/El Dorado) din punct de vedere social și financiar și faptul că ne închinăm la sfinți, slăvindu-le ziua prin faptul că nu mergem la muncă și ne îmbătăm ca niște căcați sau că lăsăm cisterne de bani la căsătorii, înmormântări și (mai mult!) pomeni.

Prin urmare, recomand ca prima lege pe care să o impună Teo este să se interzică toți sfinții și sărbătorirea zilelor lor și toate obiceiurile populare retarde care presupun îmbogățirea popilor și vărsarea unei cisterne de bani în mâncare de dat pomană rudelor, prietenilor și hienelor din cimitire care trăiesc, în esență, din asta.

Să începem prin a analiza rădăcinile problemei cu sfinții. Care dracu’ e logica în următoarea propoziție de tip cauză-efect: ”Pe 24 iunie a murit Maica Domnului, așa că eu nu muncesc și mă duc să o sărbătoresc într-o crâșmă împuțită cu alți amici la fel de proști ca mine care o sărbătoresc pe Maria”? Sunt singurul care vede ceva nelalocul lui în faptul că ne fute grija atât de tare de faptul că într-o zi oarecare e un sfânt oarecare și trebuie să ne pese la fel de mult ca de ziua noastră, Revelion sau Crăciun?

”Dar, coaie! De ce te-ar fute grija atunci de Revelion, Crăciun sau ziua ta?” o să guițe toți freacă-pulă care dau de blog-ul ăsta pe google căutând ceva legat de Adormirea Maicii Domnului. Mă fute grija pentru că Revelionul este un moment de răscruce în an (ciudat, chiar când se schimbă anii) când poți fi cu prietenii la un șpriț și o șuetă și mi se întâmplă mie ceva în mod direct. Gen schimb calendarul. Mă fute grija deoarece Crăciunul e un moment frumos în an când familia se reunește și se dau cadouri și avem ocazia să mai schimbăm o palavră cu bunicii de la 600 de kilometri distanță. Și mă mai fute grija fiindcă de ziua mea m-am născut eu. Și nu mă fute grija că de Sfântul Andrei s-a născut Andrei. Despre care nici nu știm sigur că a existat. Dar nu intrăm în discuții religioase că mi-e că ne închide Patriarhia blog-ul.

Ca să atingem și cea de-a doua problemă, cât de redus mintal trebuie să fii să crezi că dacă la 2 ani după ce ți-a murit nevasta plătești un popă să behăie 3 minute ceva de bine despre ea și umfli de mâncare rudele și prietenii, gagicii o să i se dea un norișor mai pufos în Rai? Sau că dacă te-a chemat Pandele, pe care-l bârfești pe la spate, la nunta lui, trebuie să-l chemi și tu pe el la a ta? Vă anunț de pe acum, boșilor, dacă credeți chiar toți în mizeria asta, mă căsătoresc mâine, vă chem pe toți, mă umplu de bani și vă dau jet la toate invitațiile din următorii ani. Timp în care-mi fac prieteni noi, mă despart de prima nevastă și mai fac o dată aceeași șmecherie. Dacă stau să mă gândesc bine, chiar e profitabil să profiți de obiceiurile astea de două parale.

În sfârșit, cum post-ul ăsta intră de la Cluj, probabil e limpede de ce nu am fost capabil să scriu mai mult. Sau mai coerent. Dar problema continuă să existe. Nu o ignorați, că e mai trist decât ar fi Tonciu fără sâni. În speranța că săptămâna viitoare vă aduc ceva mai mult și deștept, votați-l pe Teo!

Mica revoluție


”Alo! Tovarăși! Stați liniștiți la locurile voastre!”

Nu mă puteam abține să includ acest mic citat care mi-a amuzat existența de când am început să înțeleg care-a fost treaba cu regimul ceaușist și tragicul lui sfârșit din decembrie ’89. La fel cum nu mă pot abține să includ și melodia asta, care mi-a venit instant în cap, imediat cum am auzit de cum au degenerat protestele de ieri din Piața Universității:

OK, acum, că ne clocotește sângele-n vine după ce-am ascultat versurile astea (tipice B.U.G. Mafia, presărate cu greșeli gramaticale și rime forțate, dar, în esență, bune), să ne calmăm și să analizăm ce s-a întâmplat, de fapt. Vă spun eu, foarte pe scurt: toată treaba asta cu protestele e doar o scuză pentru huligani să facă tărăboi și pentru omul prost de rând să se simtă important că ”vrea să facă ceva pentru țara lui”. Nu mă-nțelegeți greșit, nu-i sprijin pe ăi de la conducere (ferească-mă Dumnezeu, departe de mine acest gând), dar ce s-a întâmplat ieri nu e nici măcar embrion de copil de revoluție și prin treaba asta nu cade Băsescu și nu se schimbă țara-n bine. Cel mult, dacă lucrurile degenerează, mor câteva zeci de idioți (lucru care, privind total detașați de latura emoțională, nu e neapărat ceva rău).

Dar hai să structurăm un picuț articolul ăsta, că altfel o să fie haos în idei, ca la Vodafone-ul devastat și jefuit azi-noapte (surprinzător, nu?). Oamenii s-au adunat acum câteva zile să protesteze, în esență, împotriva regimului Băsescu, să-și arate sprijinul vizavi de Arafat, care demisionase, și să condamne noua lege a sănătății. Ceea ce strigau ei legat de SMURD n-avea nicio treabă. Încă un argument în favoarea teoriei mele conform căreia 90% din locuitorii României ar putea fi cu ușurință confundați cu niște macaci, dacă ar fi prezentați la un congres internațional al zoologilor. Lucrurile au luat o turnură nefastă pentru protestatari, jandarmi și majoritatea rezidenților zonei în care s-au desfășurat luptele odată cu apariția reprezentanților galeriilor lui Dinamo și Rapid. Din ce am văzut prin filmulețe, dinamoviștii sunt capul răutăților, dar nici cu ai mei nu mi-e rușine. Puși pe scandal și pe bătaie (deh, mai sunt 6 săptămâni până la reluarea Ligii I), ăștia s-au apucat să urle ”Libertate” și tot felul de alte lozinci asemănătoare, ducând scopul protestului înspre o cu totul altă direcție. Oile, bineînțeles, s-au luat după ei. Mai șmecher să strigi ”Libertate” decât ”Arafat”. Sună mai dramatic.

Jandarmeria a încercat să-i pună la punct și să-i trimită acasă. Huliganii asta așteptau: bătaieee! Și, mă rog, de-aici până la filmulețele care au împânzit youtube-ul și la reportajele de pe toate canalele de știri nu e decât un pas.

Hai să împărtășesc cu voi câteva gânduri obiective vizavi de evenimentele petrecute până acum: 6 semafoare rupte, două chioșcuri de ziare incendiate, o mașină făcută zob. Scuzați-mă, asta se putea întâmpla și într-un accident rutier în care era implicat un TIR. Chiar nu e mare brânză, nu mai exagerați atât. O reprezentanță Vodafone distrusă și jefuită. Orice bandă de cartier putea face asta, în orice zi. Deci, sincer, Sorine, las-o moale cu distrugerile că nu e tragedie deloc. Cel mult, înseamnă o zi în minus la Dubai pentru una din rudele tale.

Altă chestie: se aude cuvântul ”revoluție” peste tot. Păi, mă cimpanzeilor, nu faceți revoluție cu 2000 de oameni, două roabe de pietre și o mână de cocktail-uri molotov. Vă trebuie măcar arme albe și cel puțin 10.000 de inși care să fie gata să tranșeze porci în costum. Nu vă bateți cu Jandarmeria, că ăia, săracii, nu-s comuniști și nici nu sprijină regimul. Își văd și ei interesul. Dacă li s-a spus să vină să vă pună la punct, doar nu erau idioți să zică ”nu”, când ăia care i-au trimis peste voi îi plătesc. Plus că, dacă refuzau, nu făceați voi, oricum, nimic și urmau sancțiuni drastice pentru ei, prin urmare, nu era combinație să nu ia partea celui mai puternic.

Ultima treabă: când mergeți să urlați în stradă și sunteți gata să ”muriți pentru popor”, ca ”părinții în ’89”, aveți măcar o țintă exactă, nu vă luați ca orbii după huliganii care au venit chitiți să se bată cu Jandarmeria, în primul rând, și abia apoi să scandeze pentru țară. Organizați-vă, dracului, strângeți-vă câteva mii în fiecare oraș mare din țară, dați năvală în clădirile-cheie ale orașului, subjugați autoritățile locale și țara va fi ”a poporului”. Vă trebuie tactică și cap, că de-aia au trecut 21 de ani de la ultima revoluție, să învățați ceva de atunci și până acum.

V-am pupat, mergeți și diseară la Universitate și faceți scandal, eu mă bag la un film și mai fac două meciuri de Football Manager, înainte să mă culc, scărpinându-mă pe burtă, rânjind mulțumit la gândul că ori mor porcii în costum, ori niște idioți.

Dați-mi un trib care să mă creadă Dumnezeu și-o mitralieră


Acest articol este cel care încheie dezbaterea începută acum câteva zile, cu Românii sunt deștepți.ro, și continuată ieri, cu Mesaj pentru Europa. Ideea mi-a venit tot sâmbătă, când reflectam la post-ul pe care urma să-l scriu după discuțiile avute cu tata pe marginea imaginii românilor în străinătate. Fiind, însă, prea multe de dezbătut (și – de ce să mint? – prea mult de scris), am conchis că inspirat ar fi să rup articolul în două. În altă ordine de idei, ceea ce veți citi mai jos diferă ca și tonalitate de ce ați citit ieri, ceea ce ar fi făcut un pic tripantă lecturarea unui singur post, ce încropea cugetările mele din articolul precedent cu ce urmează. Îmi place să cred că am dublă personalitate, deși mulți din cei ce nu mă cunosc ar spune că am o problemă la cap. Bine, poate și unii din cei ce mă cunosc.

Cei ce-au stat măcar juma’ de oră de vorbă cu mine la o bere sau m-au citit pe Evident, tot Rolemodelism știu că sunt un individ tranșant. În sensul practic al cuvântului. Mie-mi plac soluțiile simple, eficiente și cu efecte imediate. Nu mă încurc cu etica sau moralitatea, e ca și cum mi-aș pune singur bețe-n roate. Dacă am o problemă, căreia vreau să-i găsesc o rezolvare, și am ajuns la o potențială soluție, îmi pun trei întrebări: ”Se poate face?”, ”Va funcționa?” și ”Voi remarca schimbări în bine imediat după ce implementez soluția?”. Dacă răspunul la toate trei e ”da”, ăla e răspunsul corect. Cred că vă dați seama unde vreau să ajung cu ce am scris mai sus.

Nu, dragii mei, nu propun un genocid la nivel național (deși rânjesc când mă gândesc la o clădire de zece etaje în flăcări, plină până la refuz cu cei care au fost în Bamboo sâmbăta trecută, cei pentru care o ieșire în oraș înseamnă un suc băut în AFI duminica, la prânz, și cei care chiar se cred șmecheri dacă vorbesc tare la telefon în mijloacele de transport în comun despre banii câștigați la pariuri, pizdele pe care le-au futut cu o seară-n urmă și cum o să-i bată pe ăia care au zis ceva de rău despre ei, ”să moară familia mea”), ci o soluție în urma a cărei implementări ar fi mai puțină cenușă și mai puțin sânge de curățat. Nu mai zic de cadavre. Dar iar deviez și o să ziceți că-s un psihopat și un pericol pentru cei care mă citesc și chiar mă cred.

Propun o mână de fier la cârma țării care să taie în carne vie (mai mult la figurat, dar și la propriu, dacă situația o cere) când vine vorba de deciziile luate. Vorbesc de un om deștept, fără procesor de conștiință, care știe cum ieșim din situația în care ne aflăm și care nu are remușcări să ia decizii care unora li se par deplasate.

În primul rând, toți ar trebui să muncească. Absolut toți, imediat de cum au devenit majori. Dacă ai o educație în desfășurare (facultate sau liceu, pentru cei mai slabi de înger) sau ești pensionar, poți să zaci, ți se permite, pentru că fie ai făcut ceva până acum, fie urmează să faci, și educația și munca, într-adevăr, nu ar trebui să se amestece. Dacă ai pământ (dovedit prin acte) pe care-l muncești, iar ești OK. Dar toți cei care freacă pula pe după blocuri și joacă la pariuri sau cei cărora le dă tata banu’ și ei nu fac decât să-l redirecționeze spre cafenele din Dorobanți trebuie puși la muncă. Desfășurarea evenimentelor e simplă, din punctul meu de vedere: razii constante și aleatorii. Te-am prins pe stradă și mi se pare că ai față de respiraci pe gură, te-ntreb dacă ești angajat. Îmi spui că da, că doar n-oi fi prost să-mi spui că nu. Te-ntreb unde, inventezi ceva pe loc, dau un telefon, verific, nu-i așa. În primul rând, amendă că m-ai mințit și nu respecți legea dată în prealabil. Începi să te smiorcăi că ai încercat să te angajezi, dar nu te ia nimeni că n-ai experiență sau gen. Dau două telefoane, ești angajat. Mâine te prezinți la REBU la 9 dimineața, că atunci îți începe tura. Începi să faci pe nebunul că tu nu ești gunoier și e sub demnitatea ta. Amendă că mă scoți din sărite și două scatoalce, ca să taci dracu’ din gură. Și, dacă mâine nu ești la 9 la REBU, vin iar după tine, de data asta, și cu doi malaci fără creier care te pot convinge, într-un fel sau altul, că legea e lege și tu, un cârnat figurant, nu ești mai presus de ea. Și, dacă nici după asta, nu te prezinți la REBU, o ținem tot așa până te prinzi că efectiv nu ai alternative și vii la muncă. Sau până încep să te doară oasele, dacă chiar nu ai fost binecuvântat cu darul deducției.

În al doilea rând, anumite chestii legate de libertatea de exprimare trebuie controlate. Nu zic să ne întoarcem în comunism, dar un pic de decență în comportamentul în spații publice mi se pare imperios necesară. Am să dau un exemplu, diferit de clasicul scenariu cu cocalarul îmrbăcat în roz în tramvai. Admitem că nu e Halloween și, totuși, tu insiști să ieși pe stradă într-o rochie lungă și neagră, bocanci până la genunchi, cu ținte, jumătate din față acoperită de machiaj negru și brățări de piele pe mâini, ce se întind până la la cot. Pe lângă aspectul de vrăjitoare sau fantezie sexuală eșuată, mai ai și atitudinea aia clasică gotherilor aroganți care șed într-un loc bând bere la PET și fumând Lucky Strike roșu, din principiu, nu că le place, și se uită cu dispreț spre trecătorii care fumează țigări slabe, cu filtrul alb, poartă blugi și cămașă sau stau la terasă și beau whisky. Și lăsând toate astea la o parte, ceea ce faci tu greșit este că vociferezi. Practic, ce încerc să zic este următorul lucru: mă doare-n cur cum te-mbraci, mă doare-n cur ce atitudine ai și ce gândești. Dacă mă deranjezi pe mine sau pe alții prin tonul glasului tău sau cele spuse, amendă și, la a doua abatere, bătaie zdravănă că, până la urmă, și omul e un animal ce poate fi dresat.

În al treilea și ultimul rând (cel puțin în acest post), românul trebuie învățat să păstreze curățenia. Orice s-ar spune, avem o țară foarte frumoasă. Din punct de vedere geografic, am fi ipocriți să ne plângem cu privire la ce ne-a lăsat natura. Și, pe lângă curățenia în natură, bineînțeles, trebuie controlată curățenia în mediile urbane și rurale. Coșuri de gunoi răsfirate strategic, să zicem, unul pe o rază de 20 de metri, cu o scrumieră alături. Că nu se aruncă chiștoacele aprinse unde se aruncă ambalajele de croissante. Cum te-am văzut că ți-ai scuipat guma de mestecat pe jos, amendă. Mâine ai aruncat pachetul de țigări pe jos, amendă. În câteva zile, când descoperi că ți s-a dus juma’ de salariu pe amenzi, o să te cumințești.

Ca o completare, menționez că pentru implementarea acestor măsuri nu este necesară decât voința și un control amănunțit cu privire la amenzile despre care am tot vorbit în rândurile precedente. Iar dacă se descoperă că amenzile nu au fost plătite, cum zice Uzzi, ”venim la tine-acasă”. Luăm ceva ce considerăm că echivalează cu valoarea amenzii, să zicem, televizorul, și aia e. Pe următoarea ai să o plătești. Ah, și mai e nevoie de cunoștințe despre anatomia umană, că nu-i OK să-l bagi în spital pe ăla care și-a aruncat chiștocul pe jos în stația de troleu, dar să-l faci să nu-și mai simtă pulpa dreaptă vreo 5 ore i-ar putea fi învățătură de minte.

Cam astea ar fi, zic eu, principalele soluții care ar rezolva peste jumătate din problemele românilor. Dacă muncești, ești civilizat față de alții și față de mediul înconjurător, deja ai mai puțin timp și mai mult bun simț. Astfel, încetul cu încetul, celelalte probleme și-ar găsi rezolvarea de la sine. Și aici vorbesc de incultură, cheltuieli nesăbuite sau atitudinea de plângăcios. Teoria după care se ghidează cele mai de sus e foarte simplă. Nu-mi amintesc exact de unde e, dar sună cam așa: ”Nu știi, te învățăm. Nu poți, te ajutăm. Nu vrei, te obligăm.”.

Până la următoarea transmisie, din buncărul propriilor mele gânduri, totodată constructive și dăunătoare, al vostru, The Role Model.

Iubiți și câinii vagabonzi


Pornim de la bun început de la premisa că, dacă stai să asculți pe cineva a cărui cea mai celebră melodie e despre o lume ”în care vei găsi numai copii”, ai o problemă. Scuzele mele, iubitori ai muzicii anilor 1800, accept eu multe chestii depravante, dar pedofilia chiar nu e OK.

De ce scriu eu acest post? Pentru că m-au exasperat status-urile umaniste și pozele emoționante de pe facebook, articolele din ziare, televiziunile și chiar și reclamele de la televizoarele din stațiile de metrou. Unde sunt vremurile în care puteai aștepta liniștit șobolanul să te ducă la muncă citind ultimele inepții ale lui Becali și ce-ți rezervă astrele?

Dar nu despre asta e vorba. Coceam eu de ceva vreme post-ul ăsta, dar, inspirat de Maria, inspirată, la rându-i, de Radu, am decis să nu mai aștept să-l finisez și să-l cizelez, așa că-l scuip direct.

Ucideți câinii vagabonzi! Bastarzii ăia puricoși care mă latră pe mine când vin împușcat de alcool la 3 dimineața acasă. Ghemotoacele alea de blană patrupede, pline de boli, care mă urmăresc până în faţa blocului când îmi iau 2 cheesburger-i de la McDrive. Maşinăriile alea vii generatoare de căcat care îmi înseninează mie dimineaţa, pe drumul înspre stația de tramvai. Să fim serioși, argumentul ”uită-te pe unde mergi” nu se aplică și aici. Chiar nu e OK să troneze pe fiecare trotuar câte un rahat puturos, atât timp cât noi ne-o ardem gen Uniunea Europeană.

Aici, Radu a cam acoperit (într-o manieră destul de civilizată, pentru stilul lui) toate argumentele clasice ale low-life-rilor care fac flash-mob-uri pentru ”a crește awareness-ul asupra situației”, iar Maria, aici, l-a completat. Delicat, că e fetiță.

Prin urmare, eu v-o spun direct și pe șleau, că alte modalități de transmitere a mesajului nu mai știu: nu vă mai căcați pe voi. Vreți să-i salvați? Luați-i acasă, nu știu nicio lege care să vă oprească. Duce-ți-i la veterinari, aruncați economiile de o viață pe deparazitare și trăiți-vă următorii 10 ani rupând de la gura voastră ca să mănânce potaia. Dar… ce contează ceva atât de platonic precum hrana, când hrana sufletului e cea care contează? Când leșinați cu sacul de 5 kile de Pedigree pe drumul de la Cora spre casă, să văd dacă vă vomită Azorel în gură să vă asigure substanțele nutritive pentru a vă săvârși călătoria. Iar am deviat.

Ideea e: înainte să începeți să dați din gură, să-mi spamați mie homepage-ul de facebook și să protestați în Izvor, gândiți un pic. Avem soluții? Care? Sterilizarea? Parcă am încercat-o, n-a ținut. Adăposturi? Mi-amintesc și ceva de genul ăsta, dar dihăniile sunt tot aici. Avem altele? Nu. Tocăniță pentru chinezi din ei, atunci.

Post Navigation