Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “mentalitate”

Ce-nseamnă să fii târfă


Dacă există un top al cuvintelor folosite mult mai des decât ar trebui şi cu mai mult subiectivism decât ar trebui folosit orice cuvânt, „târfă” ocupă un loc de cinste. Este aruncat în toate părţile de tot felul de oameni. În special de târfe.

Dacă Vlad a-nceput seria de caracterizări cu piţipoancele, eu o voi continua cu târfele. Nu că asta ar fi succesiunea logică, dar au multe în comun.

În primul rând, să vedem ce nu este o târfă:

1. o femeie libertină care nu vrea să fie libertină când vine vorba despre tine (aşa cum cred bărbaţii slabi);

2. o femeie pe care o percepi ca pe-o ameninţare sau care ţi-a furat iubitul/potenţialul iubit (cum cred femeile nesigure pe ele);

3. o prostituată (cum crede majoritatea populaţiei);

4. o femeie care se-mbracă provocator (cum cred femeile când o tipă bună şi îmbrăcată provocator intră într-o încăpere şi toţi tipii întorc capul după ea).

5. o tipă care face sex cu orice tip care-i place.

Nu, dragii mei, târfa este o fiinţă mult mai complexă. Pentru că personalitatea ei cunoaşte cel puţin 2 dimensiuni: fata cu care ţi-o tragi şi fata care nu e „genul ăla”. Ocazional, e şi victimă. Întotdeauna este nevinovată. Pentru ea şi pentru prietenele ei, care sunt cam la fel şi a căror nevinovăţie este reflectată de nevinovăţia primei târfe. Psihologie, ce mai!

De fapt, târfa se caracterizează prin faptul că face nişte chestii plăcute sau din care are de câştigat nu pentru că vrea sau pentru că i-ar plăcea, ci pentru că se-ntâmplă. Sau era beată, sau nu şi-a dat seama, sau a fost minţită.

O ştiţi pe femeia aia care te rupe-n pat, apoi spune că nu ştie ce-a fost cu ea şi că speră că nu ţi-ai făcut o impresie greşită, pentru că ea nu e genul ăla? Nu? Haideţi să v-ajut puţin. E exact femeia care, dacă nu spune asta după sex, sigur a spus mai devreme să nu-ţi faci speranţe că veţi face ceva, pentru că ea nu e genul… în timp ce tu-i scoteai de zor hainele, iar ea nu făcea nimic ca să te-mpiedice. Ba chiar a atins accidental fermoarul ăla înţepenit şi l-a făcut să se mişte. Fermoarul de la pantalonii tăi, adică.

Acum, înţeleg să spui, ba chiar să crezi că nu eşti genul. La cafenea sau în parc. Înainte să urc la tine şi să ajungem în pat, pe jumătate dezbrăcaţi. Din punctul acela, mai poti să-mi spui asta doar dacă eşti foarte proastă sau insişti să trăieşti un scenariu, dar eşti o actriţă foarte proastă. Altfel, nu se acceptă.

Desigur, fraza asta se aude şi după sex, în timp ce-ţi fumezi liniştit ţigara. Şi tu, care consideri că e absolut normal şi OK ce s-a-ntâmplat, te gândeşti că tipa e sau foarte proastă, sau o mare ipocrită, sau puţin nebună. Şi nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu am tendinţa să mă-ndepărtez de femeile care cred că propria lor sexualitate este o problemă sau, mai rău, că eu consider că sexualitatea lor este o problemă.

Şi tot n-am spus de ce sunt târfe. Pai, simplu: dacă simţi nevoia să cauţi scuze, consideri c-ai făcut ceva ce n-ar fi trebuit să faci. Dacă ştii că n-ar fi trebuit, şi mai devreme ştiai că n-ar trebui. Totuşi, ai făcut-o. Dacă nu voiai, nu ajungeai singură cu mine. Într-o cameră. Pe un pat. Deci, n-ai evitat să ajungi într-o situaţie care duce foarte uşor la sex, chiar dacă tu crezi că n-ar trebui să faci sex cu mine. Şi până aici e OK. Problema o reprezintă justificările de după.

Desigur, înţeleg jocurile. Şi chestiile spuse aşa, ca să fie spuse. Dar târfele chiar cred ce spun. Ele chiar cred că, deşi au insistat să urci la ele, n-au intentionat să şi-o tragă cu tine. Sau că, deşi le ştie bine jumătate din populaţia masculină a cartierului, iar cealaltă jumătate le ştie din poveştile primei jumătăţi, ele nu sunt genul care să şi-o tragă cu oricine. Desigur. Doar cu o groază de tipi suficient de discreţi încât să le spună tuturor prietenilor, eventual înflorind puţin aventura. Mulţumesc. Are logică. Acum ştiu sigur că există mulţi cu care nu te-ncurci: boschetarii, tocilarii şi cei care te refuză.

Din nou, pentru maimuţelele care n-au înţeles: nu sexul mult şi cu mulţi este problema, ci atitudinea „şi cu ştanga-n mine, şi cu sufletul în Rai”. Nu că nu s-ar putea, dacă priveşti lucrurile matur: ai vrut, ai făcut-o, să-ţi fie de bine! Tu şi câteva miliarde de oameni. Nasol e când gândeşti cam aşa:

Am vrut… de fapt nu, stai, că n-am vrut… ăăă… mi s-a părut atrăgătoare… nu… incitantă… nu… absurdă ideea de a ajunge în pat cu el, aşa că n-am căutat să-mpiedic, pentru că eram sigură că e imposibil, apoi am zis că, dacă tot suntem aici… nu… apoi s-a-ntâmplat ceva şi, înainte să-mi dau seama, el pompa ca nebunul şi eu strigam fel de fel de obscenităţi… dar nu sunt genul, aşa că nu ştiu ce s-a-ntâmplat.

Şi ajungem la eternele victime. Astea sunt târfe la fel de mari, tot din cauza atitudinii. Şi mă refer la genul de femeie care, după 75% din aventuri, se plânge că ea a crezut că e ceva serios. Şi înţeleg să te arzi o dată. Sau de două ori. Sau de maxim 5 ori. Dacă după 5 tipi care te-au prostit şi au profitat de tine tot n-ai învăţat ceva, înseamnă că eşti proastă sau îţi place rolul. Şi, decât să cauţi justificarea asta, mai bine o spui direct:

Mie-mi place sexul. Da, scoate-mă-n oraş, tratează-mă ca pe iubita ta, că asta e fantezia mea, apoi fute-mă şi părăseşte-mă, că astea sunt emoţiile pe care-mi place să le experimentez.

Şi e OK. Mai puţin OK e să bănuieşti ce urmează să se-ntâmple şi mai târziu să dai vina tot pe bărbat, că tu eşti mică şi naivă.

Ei, şi acum trebuie să sară nişte feministe să-mi spună că, de fapt, sărăcuţele fete procedează aşa tot din cauza bărbaţilor, că ei le desconsideră după ce iau ce-au vrut şi, în general, societatea este împotriva femeilor. Păcat că nu ţine.

Şi am 2 argumente irefutabile. În primul rând, societatea e formată şi din femei. Şi stim cu toţii că, oricum, femeile sunt mult mai grăbite să spună despre altele că sunt târfe. În al doilea rând, s-o luăm logic: tu faci un lucru şi consideri că e OK, dar crezi că eu nu voi considera că e OK. Poti s-o faci şi să mă laşi pe mine cu ideile mele învechite. Tu ştii mai bine ce e bine pentru tine, nu? Deci, dacă nu-mi convine, e treaba mea. Totuşi, preferi s-o faci şi să mă-mpaci şi pe mine. Deci, preferi să-ţi trădezi principiile în încercarea de a micşora posibilitatea ca eu să-mi fac o idee greşită despre tine.

Oricum, faptul că nu mă cunoşti măcar cât să ştii că nu te consider târfă spune multe despre tine. Şi despre prudenţa ta. De exemplu, că nu mă cunoşti nici cât să ştii dacă voi ţine povestea pentru mine sau îţi voi face publicitate în stânga şi-n dreapta. Şi aşa ajungi să te creadă lumea târfă: dai peste unul care crede că e mai mascul dacă povesteşte tot ce ţi-a făcut sau ar fi vrut să-ţi facă şi n-a avut curaj, dar pentru el e ca şi cum ţi-ar fi făcut, şi te transformă peste noapte în Jenna Jameson.

Deci, să fim înţeleşi: problema nu e cu câţi ţi-o tragi. Problema e cum şi cu cine ţi-o tragi şi, mai ales, ce faci şi spui după. Şi, în general, ce atitudine ai faţă de act. Poţi să ţi-o tragi cu 99 de bărbaţi şi să nu fii târfă. Şi poţi să ţi-o tragi cu 6 tipi şi să fii o mare târfă.

Cum zice Beck’s, cheia e la tine.

Imaginea României în strainătate? Dar în România?


Pentru că articolele lui Vlad despre imaginea românilor în străinătate au atins nişte coarde sensibile, mă gândesc să-mi spun şi eu părerea.

În primul rând, îi dau în totalitate dreptate lui Vlad când spune că avem o anumită imagine pentru că noi am creat-o. Şi când explică în termeni pe care-i poate-nţelege oricine că, pentru străin, ţiganul care vine din România şi vorbeşte limba română este român.

Şi dacă se vorbeşte despre cum alţi români îşi văd de treburile lor, nu încalcă legea şi aşa mai departe, haideţi să vă pun o-ntrebare: dacă avem 10 cai, dintre care 3 sunt roz, care cai ies în evidenţă? Cei normali sau cei roz?

Nu ştiu dacă v-aţi prins, dar normalitatea nu prea dă subiecte de ştiri. Nici n-ar avea cum. Aşa că rămân jafurile, hoţia, cerşetoria şi traficul de copii. Pentru că astea sunt anormale şi ies în evidenţă. Aţi vrea ca pentru fiecare ştire de tipul „Alt român a furat un portmoneu în metroul parizian” să vedeţi şi una de tipul „Alt român care munceşte”? E imposibil. Ce urmează, reportaje despre un profesor care predă, un avocat care pledează şi un fotbalist care dă cu piciorul în minge?

Înţelegeţi că e normal să fim priviţi aşa. Vă dau un exemplu: ţiganii care, la expulzarea din Franţa, spuneau că se vor întoarce cu prima ocazie. Străinul care vede aşa ceva gândeşte în felul următor:

Bun, li s-a spus să rămână la ei în ţară şi puţin le pasă. De ce? Pentru că n-au niciun fel de respect pentru lege sau orice formă de autoritate. De ce? Pentru că s-au obişnuit să aibă atitudinea asta. De ce? Pentru că nu le-a făcut nimeni nimic până acum. De unde vin ei? Păi, ăştia de azi veneau din România. OK, românii nu le fac nimic. De ce? Pentru că li se pare normal, probabil. Şi de ce ţi s-ar părea normal să-l vezi pe unul că fură, cerşeşte şi sfidează legea? Pentru că şi tu eşti la fel.

Şi au dreptate într-un fel, dacă stai să te gândeşti. Nu că suntem hoţi de felul nostru, deşi se poate discuta şi despre asta (şi o vom face în alt articol), dar chiar nu le facem nimic. Mai tineţi minte când românul ăla o violase pe una în Italia? Timp de 2 sau 3 luni a fost cam riscant să spui pe-acolo că eşti român. Nu încurajez soluţiile extremiste, dar nici pasivitatea noastră. Pentru că noi, dacă vedem un ţigan cum îşi dă-n petec, nu-l punem la punct.

Atitudinea noastră este una de resemnare: „e ţigan, n-ai ce să-i faci”. Ba da, ai ce să-i faci. Dar noi preferăm să spunem asta, pentru că e şi o formă idioată de consolare. E un fel de „el e ţigan, nu român”. Cu atât mai mult: dacă tu eşti român şi eşti în ţara ta, de ce-i permiţi ţiganului să te sfideze? De ce-i permiţi să te-njure când întinde mâna şi nu-i dai nimic, de ce-i permiţi să fure un portmoneu şi nu intervii?

Da, ne e frică. Pentru că ştim că sunt şanse minime să fim sprijiniţi de ceilalţi, pe când ţiganii sar unul pentru altul. Totuşi, un grup de 4-5 ţigani poate fi pus la respect. E nevoie doar de voinţă şi curajul de a ne coaliza împotriva lor. Nu a ţiganilor în general, ci a celor care fac probleme.

Şi acum vine partea frumoasă: sunt destui români care fac gălăgie în autobuz, înjură fără motiv sau caută să sfideze pe toată lumea. Sau care fură. Ăia sunt ţărani, golani sau tineret. Deci, să ne-nţelegem: ţiganul care face asta e ţigan şi n-ai ce să-i faci. Românul care face asta e ţăran. Înţelegeţi unde bat?

Revenind la imaginea noastră în străinătate, am stabilit că e firesc să iasă-n evidenţă infractorii şi cerşetorii. Şi acum se vor trezi unii să spună că sunt şi români care fac sau au făcut lucruri măreţe. Spre exemplu, românul care a salvat mulţi spanioli la atentatele din Madrid. Sau Richard Albert Stein, despre care a amintit Vlad (deşi, după nume, e puţin probabil să-şi dea seama cineva că el e român). Sau Aurel Vlaicu.

Haideţi să ne imaginăm o ştire despre un cimpanzeu care ştie să rezolve ecuaţii de gradul II. Îi veţi considera brusc pe cimpanzei nişte genii sau veţi fi surprinşi şi-l veţi privi pe respectivul cimpanzeu ca pe o excepţie? Eu cred că varianta a doua este cea realistă. De, cu o floare nu se face primăvară, iar cu nişte români buni nu se schimbă imaginea ţării.

Degeaba vede francezul o ştire despre o descoperire făcută de un savant român, dacă după aceea iese pe stradă şi vede nişte cerşetoare tuciurii care vorbesc româneşte şi se uită urât la el că nu le bagă-n seamă. Sau dacă află că-n apropiere de orăşelul lui şi-au făcut tabăra nişte ţigani care vin din România. De ce fac asta? Pentru că sunt obişnuiţi să li se permită.

Şi, dacă-şi mai aminteşte de ştirea despre savantul român, se gândeşte că săracul om a avut un ghinion fantastic să se nască într-o asemenea ţară. Şi că e de apreciat faptul c-a avut puterea să reuşească în ciuda handicapului social pe care-l are din naştere.

Şi încă o chestie: argumentul idiot pe care l-am auzit de mai multe ori, cum că străinii uită că „sunt şi excepţii”. Păi, capete pătrate, excepţia nu este regulă. Străinii văd 10 români care ies în evidenţă (nu-i punem la socoteală pe cei care muncesc şi nu fac probleme). Opt dintre ei sunt hoţi, doi sunt profesori universitari. Chiar e surprinzător că n-au o părere prea bună despre noi?

În plus, unii străini pleacă de aici cu amintiri mai puţin frumoase. O prietenă îmi povestea despre unul dintre amicii ei din străinătate. Omul a stat aici câteva luni. Impresii de la plecare: „Românii sunt hoţi de felul lor. Taximetriştii încercau să mă plimbe prin jumătate de Bucureşti, vânzătoarea de la magazin încerca să-mi dea mai puţin rest, că ea credea că nu mă prind, lumea e pusă pe-nşelat aici.”. Da, o fi avut şi experienţe plăcute, dar mai importante sunt cele negative. Şi uite cum ne facem reclamă negativă şi aici.

Şi, din nou, suntem prea ocupaţi ca să facem reclamaţii la ANPC sau prea buni ca să facem scandal când încearcă un ospătar să ne fure. Înghiţim în sec şi plătim, să nu părem ţărani. Şi mai scăpăm şi un „Eh, asta e România!”.

Acum, pe bune, dacă văd că te scuipă unul şi nu reacţionezi, consider că ţi se pare normal să fii scuipat. Nu te scuip, dar mă aştept să te văd scuipându-l pe altul, pentru că aşa se procedează de obicei: dacă nu poţi să-ţi păstrezi deminitatea în faţa unuia, încerci s-o calci în picioare pe-a altuia.

Revenind: străinul consideră că hoţii sunt toleraţi la noi pentru că suntem hoţi cu toţii. El fură de la tine, tu furi de la mine, eu fur de la altul şi tot aşa. Iar noi îi tolerăm pentru că suntem proşti şi laşi şi aşteptăm întotdeauna să facă altul primul pas.

Acum, ajungem la ce l-a enervat pe Vlad: romaniisuntdestepti.ro. Mi-a adus aminte de acelaşi caz cu românul care violase o femeie în Italia şi de isteţii de la Garda de fier care lipeau prin oraş afişe cu „Violatorul X nu este român, ci ţigan!”. Bravo, deştepţilor! Grozavă iniţiativă! Sigur, noi ştiam asta. Se pare că italienii nu prea făceau diferenţa şi lor ar fi trebuit să le explicaţi, dar felicitări! Aţi luat atitudine.

Cam aşa e şi cu spam-ul la căutarea pe Google: n-are niciun efect. Chiar crede cineva că italianul care ne urăşte îşi va schimba brusc părerea? Sau că francezul sătul de cerşetori dă doi bani pe căutările pe Google? Şi cum credeţi că vom fi priviţi când se va scrie despre ce-am făcut noi în ultima vreme? O să ne laude cineva c-am fost atât de isteţi încât să căutăm de mii de ori „romanian are smart”? Nu. Se va spune că, pe lângă faptul că suntem hoţi, suntem şi ipocriţi.

Soluţia este să ne creştem respectul de sine, nu să spamăm motoarele de căutare. Ne vom comporta în consecinţă. Şi asta înseamnă 2 chestii: vom fi noi mai buni şi vom tolera mai puţine din partea altora. Nu doar din partea ţiganilor, ci şi a românilor care nu cred în civilizaţie. Pentru că, orice s-ar spune, avem şi noi destule probleme de mentalitate.

Ah, da: „românii sunt păduchioşi” este o propoziţie în limba română. Aş spune că imaginea noastră nu este şifonată doar în ochii străinilor.

Tot ce zboară se mănâncă, dar uneori e otrăvitor


Citeam în urmă cu o lună şi jumătate un articol despre ce ţeapă mare e Forex. Că firmele de brokeraj sunt puse pe dat ţepe, că nu le dau clientilor toate informaţiile despre ce presupune tranzacţionarea, că-i îndeamnă să investească mai mult decât îşi pot permite să piardă şi aşa mai departe.

Bonus, 2-3 poveşti ale unor păţiţi: cum i-au sunat pe ei brokerii, le-au spus poveşti despre ce averi se pot face, i-au convins să investească mii de euro, apoi le-au dat sfaturi în urma cărora au pierdut banii, apoi i-au primit înapoi, au mai încercat şi au luat-o iar şi tot aşa. Concluzie: atenţie, că nu face oricine bani din Forex.

Pentru că, în general, sunt contra, îmi permit să atrag atenţia asupra unui detaliu: din nimic nu face oricine bani, cretinilor! Forex, bursă, poker, afaceri, blackjack, ce vor capetele voastre bine aerisite. Pentru că, dac-ar face toată lumea bani, de fapt n-ar face nimeni nimic. Asta în primul rând, cu bun-simţ şi matematic.

Un exemplu: 10 inşi investesc cantitatea totală X de bani în tranzacţii pe Forex şi tranzacţionează doar între ei. Ca să aibă fiecare de câştigat, ar trebui să fie mai mulţi bani decât avem prin ipoteză. În situaţia dată sunt 2 posibilităţi: fiecare scoate exact cât a băgat, minus comisionul organizatorului, sau 2-3 fac profit şi ceilalţi pierd.

În al doilea rând, n-ai cum să faci bani din ceva la care nu te pricepi, indiferent de promisiunile unuia care are drept scop să te determine să investeşti cât mai mult.

Salut, sunt Teo, broker de succes de care n-ai auzit. Îţi propun o asociere foarte profitabilă: tu pui la bătaie 3000 de euro, eu pun la bătaie cunoştinţele şi experienţa mea. Ştiu că nu prea ştii cu ce se mănâncă tranzacţiile valutare, aşa că-ţi explic simplu: cumperi ieftin şi vinzi mai scump. Succes garantat! N-ai cum să pierzi făcând aşa. Şi asta e tot ce trebuie să ştii, pentru că ştiu eu restul. Ce zici?

Şi prostul, gândindu-se la cum va-ntoarce banii cu lopata, se bagă. Şi riscă banii puşi deoparte în câţiva ani. Şi ăsta nu e un lucru rău în sine, dar, dacă tot îi rişti, riscă-i pe ceva ce-nţelegi! Nu pe o chestie care pentru tine seamănă cu aruncatul unei monede, în sensul că există doar 2 posibilităţi: să crească sau să scadă.

Adică, pe bune, dacă tu bagi atât de mulţi bani în ceva complicat despre care n-ai habar, parcă meriţi s-o iei peste bot. Eşti cam ca ăla care joacă poker fără să fie sigur dacă e mai tare careul sau chinta.

Şi se gândesc prea mulţi să se informeze? Neah, că e pentru fraieri. A spus brokerul că el ştie tot ce e de ştiut şi tot ce-ţi trebuie ca să faci bani, de ce te-ai deranja să citeşti ceva despre toate chestiile alea care influenţează evoluţia unei valute? Sau să-l întrebi pe broker de ce te sună pe tine să te convingă să investeşti, când el ar putea să se-mbogăţească în câteva luni cu tot ce ştie? O da, el e un Iisus al lumii moderne, care ar putea avea pâine si peşte în fiecare zi, dar preferă să te convingă pe tine să-i dai un peşte şi-o pâine, să le-nmulţească şi să-ţi lase ţie cea mai mare parte.

Altfel, Forex nu e ţeapă şi nu toţi brokerii sunt ţepari sau nepricepuţi.  Sunt unii care chiar fac bani cumpărând şi vânzând valută. În schimb, pentru prostul care sare să-şi înfigă dinţii în tot ce zboară, orice e o potenţială ţeapă.

Post Navigation