Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “obiectiv”

Dezvoltare personală cu Vladuts


Îmi notasem niște idei de articole prin care să iau la mișto câteva specimene ale mirobolantei societăți din care facem involuntar parte. Cum nu mă simțeam at my best în dimineața asta, le-am lăsat pe altă dată. Făcusem recent (adică ieri) trimitere de pe EtR la acest mai vechi articol al lui Teo. Am mai remarcat un calup de comentarii interesante la guest-entry-ul lui Liv, care se pare că a stârnit ceva vâlvă. Mi-am dat seama că fiecare are momentele lui constructive. Chiar dacă și eu am tras câteva semnale de alarmă în trecut pe-aici (mă refer la cum ne controlează televiziunea sau cum ne subjugă tehnologia modernă sau tradițiile idioate), nu am făcut-o niciodată obiectiv, fără să las măcar o doză de sarcasm sau mișto-uri proaste să își lase amprenta pe articolele respective. Probabil voi eșua și acum.

Cu toate astea, e timpul să vorbim un pic și despre individ, la nivel particular, fără să mai generalizăm, fără să împărțim în categorii (Catch Her should know better) și fără să dăm verdicte, fără soluții constructive. De fapt, e timpul să nu mai vorbim la plural. Sunt un simplu gânditor, poate cu ceva mai multe întrebări decât alții, poate cu ceva mai puțină ambiție decât alții și cu siguranță cu mai multe frustrări decât majoritatea. Cu toate astea, cum Teo subliniază deseori foarte bine, dacă te plângi fără să acționezi, meriți o bucată de bordură în dinți. Susțin, deci merit o bucată de bordură în dinți. Cu toate astea, măcar pentru că mă gândesc la asta, îmi conștientizez propria existență și chiar am tupeul necesar să pregătesc un plan pentru a schimba mizeria asta, cred că putem folosi o jumătate de bordură. Deși Teo nu prea e de acord, merit credit pentru încercare.

Să încep cu începutul. Analiza problemei e cât se poate de simplă, în momentul de față. Sigur, durează ceva până renunți la a fi o dronă frustrată din motivele cutare și cutare și începi să te întrebi care e cauza problemelor tale, cum se răsfrâng ele asupra existenței tale și cum poți face ceva să le rezolvi și să-ți continui drumul în viață. Zic că durează ceva pentru că orice frustrare aduce cu sine subiectivism, depresie și înclinație către rutină. Ceea ce înseamnă că renunți să mai faci chestii și te complaci în mizerie. Cea mai proastă idee posibilă. Mai deștept de atât ar fi să-l pui pe Becali președinte, ca să-ți dai seama cât de proastă poate să fie ideea de a renunța.

Prin urmare, ca de la frustrat în curs de vindecare la individ, pașii sunt uluitor de simpli și puțini. Mai greu e să-i pui în aplicare.

1. Analizează-te. Ești individul x, în situația y, cu proprietățile z și circumstanțele w. De aceste 4 variabile (care vor rămâne constant variabile – see what I did there?) depinde cum arată viața ta. Analiza e grea și dureroasă, pentru că presupune să fii sincer cu tine, să îți recunoști defectele și să vezi cum te țin ele în loc în încercarea de a progresa în orice arie sau dimensiune te interesează pe tine. Cu alte cuvinte, în momentul de față, să definești individul x (cine ești, cu adevărat, și cum te raportezi la ce e important pentru tine – fiul mamei, iubitul iubitei, un simplu angajat, un student mediocru, etc..), situația y (adică ce consideri tu că e provocarea din momentul de față – probleme în familie, probleme cu partenera, dorința de a promova sau de a termina facultatea), proprietățile z (ce ai și ce îți lipsește din a reuși să rezolvi situația y) și circumstanțele w (ce trebuie să iei în calcul când te pui pe treabă). E mai ușor cu trei beri și o foaie de hârtie (mă rog, la mine a fost). Ca idee, tot ce am scris mai sus se poate sumariza în ”ce-ți lipsește să fii fericit și ce trebuie să faci pentru asta”.

2. Planifică. Să nu ne lăsăm imaginația să zburde și să fim realiști. Odată ce ai finalizat profilul tău și ai analizat tot ce e important pentru a progresa, pune-ți obiective ambițioase, dar realiste. Orice ar zice căcaturile de poze de pe facebook de tipul YOLO sau ”poți fi orice vrei să fii”, nu poți să fii orice vrei să fii și faptul că trăiești o singură dată nu e o epifanie. Poți să fii doar ce poți să fii, având în vedere cu ce pleci la drum și care sunt circusmtanțele de care depinzi. Dacă ți-ai propus să fii Bill Gates, ai face bine să ai o idee strălucită legată de tehnologie și să știi și cum să o concretizezi, altfel vei muri trist că poza share-uită de tine cu 40 de ani în urmă a mințit. Cel mai deștept e să-ți stbailești obiective tangibile, mici și pe termen scurt, care însumate să reprezinte un obiectiv mare pe termen lung. Dacă vrei să slăbești, concentrează-te, pentru început, la a slăbi un kilogram la două săptămâni, nu-ți propune să slăbești 10 în 4 luni. S-ar putea să te plictisești pe drum, văzând cât de greu progresezi sau, mai rău, să fii debusolat. Atingerea obiectivelor mici îți va da ambiție, pe când tărăgănarea obiectivelor mari să te demotiveze. Ca idee, tot ce am elaborat aici se traduce prin ”Pune-ți obiective realiste și fă-ți planuri elaborate de cum să le atingi, într-un timp dat”.

3. Acționează. Ți-era frică de partea asta, nu? E destul de ușor să iei la bord alcool și să notezi analiza circumstanțelor pe care le definești sau să faci un plan elaborat de dezvoltare personală pe 5 ani. Mai greu e să și faci ceva în privința asta. Singurul lucru pe care ar trebui să-l ai în minte în situația asta trebuie să fie rezultatul final. Cumpără-ți un tricou foarte șmecher cu un număr mai mic și pune-l ostentativ în centrul camerei, astfel încât, ori de câte ori ți-e lene să mergi la sală, să-l vezi și să-ți amintești că degeaba e atât de șmecher dacă tu arăți ca o minge de plajă în el. O idee puerilă, dar care merită încercată, e să-ți faci un pin-board din ăla cu obiective de atins. Pune-ți o poză cu tricoul acolo, editează-ți fluturașul de salariu cu suma pe care vrei tu să o reflecte și scoate la imprimantă poza cu mașina pe care vrei să ți-o cumperi. În esență, concretizează în format fizic orice obiectiv ai. Oricât ar fi de subtil, important e să înțelegi tu ce e pe bucata aia de plută, nu alții, pentru că tu ești cel care trebuie să se mențină motivat. Cu timpul, nu o să mai ai nevoie de asta, o să te alimenteze reușitele tale anterioare. De fapt, ce vreau să zic e ”Folosește-te de orice mijloace de a te menține în priză și a nu te da bătut în a face ce trebuie ți-ai propus să faci”.

Știi ce e ciudat? Tot ce am scris aici e verificat până la punctul 2, de 3 nu m-am apucat nici eu. Dar cât de scump poate fi un pin-board? Hai să vedem dacă într-un an de acum încolo tonul articolelor mele de dezvoltare personală va fi același sau nu. Duminică productivă tuturor!

Câteva impresii despre bastarzii mâncători


Dacă Teo a avut puterea necesară să-și folosească experiența și imaginația în crearea unui articol optimist și motivațional, încărcat de imbolduri pozitive… eu nu cred că pot. Din varii motive, dar nu sunt dispus să intru în amănunte. Dacă, prin absurd, cineva va reuși să găsească în cele de mai jos și un licăr de pozitivism, înseamnă că schimbările la care doresc să mă supun încep să se însămânțeze, ușor-ușor, în interiorul meu.

Bastarzii mâncători. Aceasta este tema post-ului meu, așa cum bine ați observat în titlu. Îi știți cu toții, nu vă ascundeți după degete. Și, coincidență sau nu, tema e în legătură directă cu temele tratate de Irina și Teo pe parcursul acestei săptămâni. Bastarzii mâncători sunt o specie superioară de oameni, care se trage din corporatiști. S-au dezvoltat încet și în tăcere și s-au infiltrat în locurile de muncă bine plătite (și chiar și în cele mai puțin bine plătite). Ei se hrănesc din visele noastre spulberate și din promovările care ni se cuvin nouă. Trăiesc, ca ciupercile, pe spinarea șefilor lor și se dezvoltă cu cât se dezvoltă acesta mai mult. Procesul e unul de mutualism, avantaje fiind de ambele părți, chit că bastardul mâncător este sau nu descoperit de către șef ca fiind bastard mâncător, și nu un simplu angajat. Dar să vedem despre ce este vorba mai în detaliu.

Când pășim pentru prima oară în aria profesională, ne angajăm cu vise și speranțe. Avem un plan. Ne gândim că acest loc de muncă este unul temporar, prost plătit, dar suficient pentru a popula CV-ul și pentru a acumula experiența profesională atât de necesară angajării în locul de muncă al viselor noastre. Trec câteva luni și ne adaptăm, ne automatizăm, ne facem treaba bine și ne gândim la un viitor roz. ”Încă jumătate de an și aplic la X (X fiind compania visurilor noastre).” ne spunem, plini de speranță, dimineața. Dar intervine o schimbare. Un drăcușor la costum ne șoptește în ureche: ”Dar de ce? Uite cât de bun ești, i-ai devansat pe mulți din cei mai vechi decât tine. Poți să te mai dezvolți aici, poți… să promovezi.”. Coincidență sau nu, în câteva săptămâni încep să umble zvonurile că unul din team-leader-i se pregătește să plece în altă companie, lăsând postul liber. Atunci te decizi să încerci să aplici.

Spre marea ta dezamăgire, cel promovat este un altul, dar despre care gândești împăcat că e mai bun decât tine, are mai multă experiență în companie, e mai în vârstă, deci merită pomovarea. Faptul că stătea la țigară cu tipa de la Resurse Umane și superiorul team-leader-ului care a plecat nu ți se pare ceva suspect. În fond, și tu ai schimbat câteva cuvinte până acum cu ei.

Problema e că obiectivul tău, acum, e să obții o promovare aici și nu să pleci, așa cum ți-ai promis, acolo unde vrei, de fapt, să lucrezi. Fără să-ți dai seama, pleci urechea la ce se șușotește pe la fumoar și admiți că, într-adevăr, există posibilitatea ca individul care e acum team-leader să fi fost promovat mai degrabă pe principii de prietenie cu cei care l-au intervievat și cu cei cărora urma să le raporteze, decât pe principii de experiență sau altele relevante postului în sine. Frustrarea mocnește în interiorul tău și drăcușorul acela nenorocit reapare pe umărul tău: ”Fagotul ăla n-are nicio treabă cu postul, dar uite cum și-a umflat CV-ul și contul, fără să o merite. Trebuie să promovezi și tu, cu prima ocazie!”.

A doua oară, însă, lucrurile se întâmplă exact la fel și, de data asta, ești ferm convins că individul promovat nu e nimic mai mult decât un parameci nenorocit care și-a croit drumul spre promovare folosindu-se de sugere de cur. Și, pe drumul spre casă, te gândești la situația ta actuală. Unde-s visele tale de când te-ai angajat? Nu ai aplicat la X, ești de mai mult de un an în haznaua asta de loc de muncă și tot ce-ai făcut a fost să cumulezi dispreț și frustrare, încercând să promovezi doar pentru a dovedi un punct de vedere. Te-ai decis să faci o schimbare. Mâine îți dai demisia și, cum ajungi acasă, aplici la X.

Plecarea e revelatoare, uitasei cât de fericit erai în afara acestui loc de muncă, neconstrâns de orar și task-uri și înconjurat de oameni pe care, de fapt, nu-i placi. Abia aștepți să sune telefonul și să începi munca la X. Problema e că telefonul nu sună și banii se împuținează. Te mai împrumuți, îți mai dă mama, dar cât s-o mai ții așa? Disperat, mai aplici la niște job-uri, telefoanele sună, te duci la interviuri și, într-un final, te angajezi la o altă firmă, cu muncă mai puțin detestabilă, salariu mai bun și într-un sediu mai curat. Cei de la X tot nu au sunat.

Și trec și aici câteva luni, ai renunța la visul angajării la X, te-ai reautomatizat, dar încerci să te convingi că e mai bine ca ultima oară. Scopul tău declarat este acum promovarea aici, deoarece te gândești că ți-e mai ușor acum și ți-ar fi util. A treia e cu noroc. Când vine momentul, însă, n-a fost să fie. Tot bastardul mâncător a luat postul.

O să grăbesc un pic firul epic de desfășurare a evenimentelor și am să mă rezum la a spune că în felul ăsta va cam arăta toată viața ta. Locuri de muncă mai bune, de fiecare dată mai bune, cu tine mai frustrat, de fiecare dată mai frustrat și în căutarea recunoașterii, de fiecare dată tot mai ambiționat de obținerea recunoașterii. Și viitorul nu mai e roz, ci negru și îl urăști la fel ca pe fiecare zi de la locul de muncă și bastarzii mâncători care l-au împânzit.

Concluzia e, însă, compusă din niște întrebări: lumea descrisă mai sus e oare cea adevărată și nu ai nicio șansă de a răzbi sau poate cei pe care-i urăști sunt chiar mai buni în ceea ce fac, cu mai multe cunoștințe și, poate, abilități ceva mai subtile de a relaționa cum trebuie cu oamenii cu care trebuie? Nu cumva toată această perspectivă a ta se trage din frustrările născute din niște circumstanțe nefavorabile ție și din refuzul tău de a te auto-analiza corect și de a-ți conștientiza propria viață? Bastarzii mâncători sunt o specie, da, dar oare știi să-i recunoști? Sau, de cele mai multe ori, etichetezi prea multe persoane cu această titulatură?

Confesiunea unui ucigaș de vise


Bună seara. Eu sunt Black Friday și am venit să îți povestesc un pic despre cum te-am subjugat eu și alte câteva rude de-ale mele și cum îți controlăm viața și visele, despre cum lumea se învârte în jurul nostru și despre cum majoritatea populației, în esență, ne venerează și simte că suntem cel mai bun lucru care li s-a întâmplat vreodată.

Sună dur, nu? Ei, bine, asta e realitatea, din fericire pentru noi și din păcate pentru tine. Partea frumoasă e că te-am adus în această situație pe tine și oamenii despre care vorbeam mai sus fără ca tu și ei să vă dați seama de asta, ferm convinși că aveți nevoie de noi. Partea și mai frumoasă e că, nici acum, după ce am dat cărțile pe față, lucrurile nu se vor schimba, pentru că asta e puterea noastră cea mai mare: manipulăm prostimea.

Ești sceptic la ce spun? Sau e o manieră prea dură de a pune problema? Hai să vedem ce reprezint eu, de fapt, poate asta o să te convingă.

Există o zi din an în care anumite magazine, fie ele fizice sau virtuale, aplică reduceri masive unor produse pe care le dețin. Atât. Asta ar trebui să însemne Black Friday. Oare?… De fapt, sunt mult mai mult de atât.

Cu trecerea timpului, ajutat de rudele mele, Marketing, Media și Modă, am devenit o sărbătoare. Un moment de răscruce în an, nu o zi din an. Am devenit un salvator, o binecuvântare și un erou care îți permite ție și lor să achiziționezați produse la un preț mai ieftin. Din acest punct de vedere, nu am nimic de obiectat. Chiar asta fac!

Dar sunt mai mult de atât. Sunt un deschizător de drumuri, sunt mesagerul schimbării. Sunt ceea ce tu nu știai că-ți doreai. Sunt tableta nouă de la Samsung, redusă cu 40%, care îți va permite să faci aceleași lucruri pe care le făceai pe laptop sau smartphone. Sunt aparatul de fotografiat Nikon profesionist, redus cu 30%, care te va ajuta să faci poze mai clare, mai artistice și mai interesante, fără ca acestea să te ajute la altceva în afara satisfacției personale. Sunt DVD-player-ul portabil, redus cu 50%, care îți va permite să vezi aceleași filme pe care le vedeai pe laptop sau la DVD-player-ul de la televizor.

Tot nu înțelegi ce zic? Ajutați de mentorul nostru și călăul vostru, Sistemul Bancar, am devenit un obiectiv, un scop. Mulțumită celei mai importante creații a călăuzei noastre, Cardul De Credit, am devenit imbatabili. Nu ai cum să ne reziști, lucrăm în echipă, te îngenunchem, te convingem că ai nevoie de noi și tu ne asculți. Te trezești la 5 dimineața, intri pe eMag și te enervezi că alții, înaintea ta, au accesat site-ul, l-au blocat și au profitat de cele mai importante reduceri. Întâmplător, exact la produsele pe care ți le doreai tu și pentru care aveai banii pregătiți sub formă de împrumut bancar.

Nu e clar ce fac? Hai să-ți zic pe limba ta: te-am convins că trebuie să cumperi aceste lucruri mai mult sau mai puțin inutile și că trebuie să faci credite la bancă, pentru aceste lucruri (dar și pentru altele) și că trebuie să-ți petreci tot restul vieții înapoiind acei bani. E un cerc vicios, nu mai poți ieși din el. Frustrat că n-ai bani, te împrumuți. Frustrat că alții au lucruri pe care poate și tu ți le dorești (și prin prisma faptului că ei le au), te mai împrumuți, dar le cumperi. Frustrat că ești în datorii, faci o refinanțare, dar până să scoți capul la suprafață, a venit Noaptea Reducerilor din Mall Băneasa. Și o iei de la capăt.

Nu te supăra că ți-am spus pe față ce ți-am făcut. Pe mine nu mă deranjează, nu ai să mă părăsești niciodată, oricum. Știi de ce? Pentru că anul viitor, voi reduce cu încă 10% un model și mai nou de tabletă de la Samsung.

Post Navigation