Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “păreri”

A fost odată ca niciodată


Fac pariu că absolut toți din cei care vor începe să citească acest post au citit ”când erau mici” (sau chiar și recent) măcar unul din celebrele basme ale copilăriei. Vorbesc aici atât de cele autohtone (gen ”Capra cu trei iezi” sau ”Prâslea cel voinic și merele de aur”), cât și de cele internaționale, cunoscute de marea majoritate a întregii planete (gen ”Scufița Roșie”, ”Hansel și Gretel” sau ”Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”).

Ei, bine, chiar dacă la vârsta maturității aceste narațiuni nu par mai mult decât niște copilării puerile, fără strat și fără esență, absurde și, poate, chiar plictisitoare, la vârsta la care mergeam în școala primară erau cu totul și cu totul altceva. Înfățișau un univers fascinant, pe care noi îl vedeam și simțeam ca fiind real, atunci când închideam ochii, după terminarea lecturii, înainte să adormim. Case din turtă dulce, lupi și zmei, voinici curajoși și prințese frumoase, toate fac parte din dezvoltarea normală a unui copil și, orice ar spune cărțile de psihologie, e păcat să nu facă parte din viața lui, măcar pentru o scurtă perioadă de timp.

Din păcate, generația 3D, care vine tare din urmă, gata să ne înlocuiască în facultăți și call-center-e peste un deceniu (gând care îl face până și pe Teo să-și facă cruce), va avea parte de cu totul alte basme și alte universuri, cu toate că numele care au marcat copilăria noastră rămân aceleași.

Am să fiu mai concret. Pe parcursul ultimilor 2 ani mi-a fost dat să văd pe youtube trailer-e la filme de a căror simplă idee mi-e greață. Lăsând la o parte celebra Alice In Wonderland (cu toate că ideea de la care a pornit filmul este aceeași cu ideea de la care au pornit filmele despre care o să vă vorbesc imediat), care este, totuși, o creație cinematografică reușită (poate un pic overrated, dar reușită), Red Riding Hood, Sleeping Beauty sau Snow White & The Huntsman vor face majoritatea apărătorilor copilăriei inocente să se încrunte. Iar acum am să vă explic de ce m-au ofuscat trailer-ele acestor ”capodopere cinematografice”, fie ele prezente sau viitoare.

În Red Riding Hood, film care vine (atenție, un amănunt foarte important) ”from the director of Twilight”, lupul care o mănâncă pe bunicuță este înlocuit cu un vârcolac. Povestea se abate de la ideea de bază (fetița naivă care se încrede în fiara din pădure, permițându-i, practic, să le mănânce și pe ea, și pe bunicuță) și devine vânătoarea acestei bestii ce seamănă teroare într-un micuț sat din munți uitat de lume. Nici Scufița Roșie nu mai este copilul inocent din povestea pe care o știm cu toții, ci o adolescentă îndrăgostită, frumoasă și chiar, în anumite momente, destul de… erotică.

În Snow White & The Huntsman, majoritatea personajelor principale sunt păstrate (mai puțin piticii), dar dorința reginei de a rămâne ”cea mai frumoasă din țară” capătă o cu totul altă conotație în acest film. Albă-ca-Zăpada este vânată, literalmente, pentru ca inima-i să fie ”consumată” de către regină, iar creaturile ce mai apar în lumea fictivă zugrăvită de scenariu nu sunt câtuși de puțin… pitice. De menționat că acest film vine ”from the producer of Alice In Wonderland”.

Cât despre Sleeping Beauty, cred că este suficient să precizez că frumoasa eroină este o prostituată de lux. De punctat, de asemenea, că filmul este ”written and directed by Julia Leigh. It was her debut as a director.” (citat direct din wikipedia). Cred că e clar cu ce avem de-a face.

Nu vreau să mă pierd în review-urile pe care le-am găsit despre Red Riding Hood, care mai de care mai negative, sau în părerile profund dezaprobatoare ale celor cu care am apucat să împărtășesc aceste lucruri înainte să scriu post-ul. Nu ar avea sens. Post-ul acesta se vrea strict informativ, cu toate că mi-aș dori să fi reușit să ascund în el și un mic semnal de alarmă. Nu-i OK. Ajung Twilight și Harry Potter. Nu vă bateți joc și de ceva ce dăinuie de multe zeci de ani și de care se bucură generații și generații de copii din mai toate colțurile lumii în fiecare an. Or fi vârcolacii, prostituatele de lux și magia viitorul cinematografic, dar faceți filmele pe ideea voastră și nu distrugeți ceva ce au clădit alții cu cu totul alte intenții.

P.S.: Nu am văzut niciunul din aceste filme, dar intenționez, la un moment dat, când am suficient curaj.

Reclame

Eu ştiu mai bine decât tine cum ţi-ar fi ţie bine


Am o problemă cu oamenii convinşi că ştiu mai bine ce e bine pentru altul şi caută să-l convingă şi pe altul de asta.

Eşti la bar şi vrei să bei o bere. Ceri o bere şi un tâmpit care, datorită ironiei karmice, stă la masă cu tine, îţi spune să bei şi tu vin, că e mai bun. Îi spui frumos că nu prea bei vin şi că preferi berea, iar el strâmbă din nas sau se amuză copios şi te-ntreabă cum poate să-ţi placă berea, că vinul e mult mai bun.

Sau eşti la Dristor Kebab şi-ţi iei un sandviş cu „mult sos picant, nişte maioneză, varză, castraveţi şi mult ardei iute… da, mai puneţi.”. Şi se trezeşte un idiot să-ţi salveze papilele gustative: „Gata, nu-i mai puneţi, că e prea iute!”. Şi te uiţi la el şi-ţi vine să iei bolul cu ardei iute în oţet şi să i-l torni pe gât.

Sau îţi spune cineva că n-ar trebui să te uiti la filme de groază, că pe termen lung te traumatizează şi, oricum, sunt nişte filme de căcat făcute de nişte bolnavi. Şi-i explici frumos că bolnavă e mă-sa, în primul rând pentru c-a născut un asemenea cretin şi-n al doilea rând pentru că nu l-a omorât când l-a văzut ce prost e, şi că nu toţi sunt atât de slabi de înger încât să rămână speriaţi pe viaţă de la un film. Şi el concluzionează că eşti nesimţit.

Ce vreau să zic este că unii simt nevoia să-ţi spună ce-ar trebui să faci în probleme care ţin de gusturi sau de propriile necesităţi. Nu zic că e rău să-i spui unui şomer să-şi caute de muncă sau unui analfabet să pună mâna pe un abecedar, însă mai departe de atât n-aş merge. Nu e problema mea  ce mănânci sau ce vrei să faci în viaţă sau cu cine te cuplezi. Şi, chiar dacă sunt de părere c-ai făcut cea mai proastă alegere cu putinţă, nu prea simt nevoia să comentez.

Şi asta pentru că am o părere destul de bună despre mine încât să nu-ncerc să le bag altora pe gât părerile mele sau să le controlez viaţa. Sunt prea preocupat de ale mele, mulţumesc frumos. Vrei să-nghiţi vopsea? Te-aş sfătui să n-o faci, dar, fireşte, e alegerea ta. Nu cred că-ţi va prinde bine, dar, dacă tu ai poftă de chimicale toxice…

Şi cei mai iritanţi sunt de departe ăia care insistă. Că nu e destul că se bagă unde nu le fierbe oala, vor neapărat să fie ca ei. Ce, nu faci cum spun eu? Băi, chiar nu vrei să-nţelegi că e mai bine să mergi în mâini, pentru că spun eu? Sau îţi ascultă frumos argumentaţia („înţeleg că nu-ţi plac băuturile acidulate, dar mie-mi place Pepsi, chiar dacă ştiu că nu e sănătos”), apoi reiau ideea exprimată cu 10 secunde mai devreme: „Eu n-aş bea niciodată aşa ceva. Nu ştii că-ţi face rău?”. Şi-l laşi în pace pe bou, pentru că-ţi dai seama că are câteva idei fixe şi e-n stare să le repete la nesfârşit, iar tu nu vrei s-ajungi să fii tentat să-i dai pumnul pe care deja-l merită cu prisosinţă.

Oricum, oamenii ăştia ştiu de obicei ce e mai bine pentru altul, nu pentru ei. Şi, chiar dacă eu beau zilnic o bere şi fumez, nu sunt dispus să ascult prelegeri despre cum să trăieşti sănătos de la un om care mănâncă frecvent de la McDonald’s. Eu îmi găuresc plămânii şi ficatul, tu-ţi faci praf ficatul şi stomacul.  Suntem cam la fel de idioţi din punctul ăsta de vedere, dar eu nu fac teoria băţului de chibrit. Dac-aş alege s-o fac, aş avea un singur scop: mângâierea propriului orgoliu. Da, m-ar durea în cur de sănătatea ta, aşa cum şi pe tine te doare de a mea.

Dar, cum spuneam, eu mă simt prea bine în pielea mea ca să fut pe cineva la cap cu părerile mele despre viaţă. Mai multe despre asta când o să am chef să-mi etalez cunoştinţele de psihologie.

Că sunt mai multe moduri în care-ţi poţi mângâia orgoliul.

Post Navigation