Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “planetă”

Apocalipsa după maiași. Pământul, la 2 zile după sfârșit.


Au trecut 2 zile de la 21 decembrie 2012 și Pământul e intact. Cavalerii Apocalipsei nu au descins pe Pământ, împărțind groază, suferință și durere pe oriunde ar trece, iar Satan nu a ieșit din adâncurile Iadului să preia controlul planetei. Suntem la fel ca până acum, vii, nepăsători, neatenți și proști. Nu s-a întâmplat nimic pe 21 decembrie. Oare?

Din pântecele Pământului, Satan și maiașii privesc în sus, rânjind satisfăcuți. Charlie Sheen, Adele și Marilyn Manson își văd în continuare de treaba lor, liniștiți, acum că alarma falsă a fost detonată. Nimeni nu se mai îndoiește că Apocalipsa după maiași a fost o prostie mediatică ce a făcut o lume să tremure în zadar. Un rău tot a fost făcut, însă. Nimeni nu bănuiește că planul malefic al Diavolului a fost, de fapt, să-i sperie pe toți și nu să eradicheze planeta.

În Statele Unite ale Americii, într-un mic orășel din Vermont, o doamnă de 45 de ani plânge cu lacrimi amare. Cum va reuși ea să acopere creditul  de atâtea zeci de mii de dolari făcut acum câteva săptămâni, bazându-se pe sfârșitul lumii? Ce va face ea cu atâta aparatură de ultimă generație comandat de pe eBay? A vrut doar să se simtă bine, dând curs celei mai mari pasiuni, în ultimele săptămâni pe care le mai avea la dispoziție înainte să moară.

În Olanda, după o petrecere absolut nebunească, o tânără își așteaptă cu sufletul la gură menstruația, care întârzie să apară. Cum va explica ea părinților ei că sexul neprotejat cu 4 băieți a fost ultima ei dorință înaintea Apocalipsei? Groaza e și mai mare când ia în considerare nu numai faptul că va avea un copil al cărui tată nu poate fi cu exactitate determinat în clipa de față, ci și ipoteza că va naște un centaur, și nu un om. Deh, fetișurile ciudate se plătesc scump.

În Elveția, un respectabil om de afaceri care și-a îngropat ultimele zile în iarbă, cocaină și heroină, tremură din toate încheieturile, sprijinit de un perete, plângând cu hohote în timp ce strânge între degete o mică poză cu familia lui. Soția și copiii l-au lăsat după ce acesta a venit acasă mai drogat ca niciodată, urlând că nu-i pasă de nimic și că așa vrea el să-l prindă sfârșitul lumii, nu în brațele familiei sale. Frustrarea generată de locul de muncă, lucrat până la ore târzii și insecuritatea salariului l-au făcut să-și piardă mințile în acele câteva zile scufundate în droguri. Mai mult, groaza cea mai mare a lui e că parcă ar vrea să mai prizeze ceva. Iar numărul dealer-ului e încă salvat în memoria telefonului.

În sfârșit, în România, un tânăr stă după gratii, întrebându-se ce l-a posedat când a băut atât de multă vodkă și tequila, încât ulterior, la volan, a gonit pe străzile Bucureștiului, accidentând mortal câțiva tineri care treceau regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Acum, e condamnat pe viață, iar lumea nu s-a sfârșit. Cel mult, a lui.

Cele mai mari încasări au fost înregistrate zilele trecute de traficanții de droguri, comercianții de băuturi alcoolice, cluburi, hoteluri, baruri de striptease, cazinouri și sex-shop-uri. Satan e mulțumit, a arătat tuturor, cu ajutorul maiașilor, adevărata față a lumii. Asta e mai rău ca orice Apocalipsă.

”Și, dacă nu va veni, îl vor aduce ei, prin ceea ce vor face, îngroziți că nu mai au timp.”

* * *

Slavă Cerului că saga ”Apocalipsa după maiași” e un set de articole fiction, fără nicio bază reală. Dar, luați aminte, dacă lumea chiar s-ar sfârși, iminent, planeta ar lua-o razna. Gândiți-vă doar ce reacție ați avea, știind că muriți în câteva săptămâni, din cauza unei boli terminale, de care nu știați până acum. Toate dorințele ascunse ar ieși la suprafață. Vorbesc de cele murdare și rele, nu de confesiunea dragostei pentru cineva sau de donarea întregii averi unei case de copii. Pentru că așa suntem structurați și concepuți, egoiști și frustrați. Și garantez pentru asta.

Anunțuri

Apocalipsa după maiași. Introducere.


Conform ultimelor premoniții apocaliptice, mai avem puțin peste două luni de trăit. Cei ce ne-au prevăzut sfârșitul la finele anului 2012 sunt maiașii, poate una din cele mai șmechere civilizații care a existat cândva pe pământ, raportându-ne, bineînțeles, la condițiile de viață de atunci și gradul de cunoștințe cu privire la varii domenii existent la momentul acela. Au ei oare o bază stabilă când spun că lumea, așa cum o știm noi, se va sfârși în decembrie 2012? Cât de veridică și exactă este premoniția lor? Are rost să ne temem sau sunt doar vorbe în vânt, așa cum au fost toate celelalte preziceri apocaliptice?

Pentru a ne putea răspunde la aceste întrebări, trebuie să ne începem cercetările adânc în negura timpului, bazându-ne pe imaginație și intuiție, pentru că date exacte și veridice 100% nu avem. Dar dacă ei ne-au putut ”ghici” sfârșitul, cred că putem și noi să ”ne dăm cu părerea” cu privire la ei.

”Și cerul se va întuneca și nori negrii de ploaie vor acoperi Soarele pe tot Pământul. Și nu va mai fi căldură sau lumină zile și săptămâni întregi. Toate urgiile cunoscute de umanitate până la acel moment se vor dezlănțui în același timp, distrugând tot ce s-a clădit. Inundații, cutremure, erupții vulcanice, uragane și tornade vor mătura tot ce e viu în drumul lor. Și cei patru cavaleri ai Apocalipsei vor hălădui prin bezna și ruinele omenirii pentru a ucide și a distrge tot ce a rămas neatins de furia naturii. Vor împrăștia foamete, ciumă și moarte pe oriunde vor trece. Și, apoi, Satan însuși va ieși din adâncurile Pământului pentru a-și lua în primire noul său tărâm de joacă: ruinele umanității.”

Așa scrie în ultimul paragraf al Cărții Apocalipsei după maiași, poporul care a reușit să prevadă cu o exactitate demnă de invidiat, până acum, toate punctele de cotitură, din punct de vedere astrologic și spațial, din istoria recentă mondială.

”Nasol. Cu alte cuvinte, am pus-o pe final de an. Partea bună e că nu trebuie să-mi fac griji cu privire la cadourile de Crăciun, pentru că nu va exista această sărbătoare. Premonițiile maiașe sugerează că data descinderii haosului va fi 21 decembrie 2012, adică fix atunci când îți faci tu planurile de Revelion. Dar ia să dăm timpul înapoi câteva secole și să vedem cum și-o ardeau maiașii pe atunci și ce îi face așa tari în horoscoape pentru a ne prezice cu exactitate când o mierlim.”

Asta aș fi spus dacă nu aș fi știut mai multe despre maiași și dacă nu aveam motive să cred că cele spuse de ei sunt adevărate.

Dovezi clare ale existenței civilizației maya pe această planetă o reprezintă sculpturile și picturile descoperite în ceea ce s-a stabilit ca fiind habitatul lor, zona de nord a Americii de Sud și America Centrală. Piramidele maiașe sunt și astăzi un motiv de fascinație pentru cercetători, complexitatea construcțiilor și a reprezentărilor grafice din interiorul lor depășind aria lor de expertiză, conform datelor pe care le avem despre ei.

Deși erau experți (la vremea lor) în astrologie și previziune, talentați și inventivi în sculptură și pictură, foarte pricepuți la matematică, algebră și, mai ales, geometrie în spațiu, maiașii nu aveau niciun fel de cunoștințe de optică, nu stăpâneau prelucrarea vreunui metal sau a sticlei și nici măcar nu foloseau roata. Și, atunci, cum de au reușit ei să prevadă cu atâta precizie eclipse solare, lunare și celelalte fenomene astronomice importante de până acum?

”Pactul cu Diavolul. Singura variantă fezabilă prin care erau atât de șmecheri în atâtea domenii și, totuși, atât de nepractici este faptul că țineau legătura cu o forță superioară pământenilor. Extratereștrii, intratereștri sau dracu’-n persoană.”

Alter-ego-ul meu, ironic și sarcastic, neîncrezător, ar fi spus cele de mai sus. Oricât de ciudat sună, însă, alter-ego-ul meu nu e departe de adevăr. Teorii despre cum de erau atât de pricepuți în anumite domenii fără să aibă bazele necesare exploatării lor există, dar majoritatea par să fie exagerate și cusute cu ață albă. Așa cum multe alte lucruri și informații nu au fost dezvăluite până acum, așa nici faptul că maiașii erau o civilizație satanistă nu a fost dezvăluit omenirii.

”Și și-au dat mâna și s-au înțeles. Sufletele lor vor fi ale lui, iar ei vor prooroci venirea lui. El îi va ajuta să lase indicii omenirii despre cine au fost, iar ei vor merge cu el în pântecele Pământului, când ceasul lor va veni. Și vor veni cu toții în al treilea mileniu să transforme și Pământul în Iad.”

Acest fragment este preluat tot din Cartea Apocalipsei după maiași și explică ce s-a întâmplat acum sute de ani și ce nu știa omenirea până acum: cum au dispărut maiașii, de ce și cum au realizat ceea ce au realizat.

Spațiul alocat acestei prezentări a expirat, însă. Nu vă pot spune decât că mai multe veți afla în articolul următor, dacă veți avea curiozitatea. Până atunci, profitați de aceste ultime două luni…

Din nou despre Simona Gherghe și Acces Direct


Știu că nimeresc cam ca nuca-n perete cu post-urile mele în mijlocul unei dezbateri de aproape o lună pe tema psihologiei feminine și masculine, începută de Teo, alimentată de comment-uri și reaprinsă de Maki în ultimul post. Dar eu nu-mi găsesc locul în aceste dezbateri, așa că îmi văd de balivernele mele. Voi scrie, din nou, despre ceva ce mă enervează. Și, deși se întâmplă rar, voi scrie, din nou, despre ceva ce mă enervează despre care am mai scris o dată.

Deși sunt foarte multe emisiuni pentru suferizi de sindromul Down la televizor, Acces Direct (în ochii mei) le întrece pe toate. Iar Simona Gherghe trebuie să fie una din cele mai enervante femei de pe suprafața planetei. Îmi este atât de antipatică încât efectiv aș sta în cumpănă înainte să fac sex cu ea, dacă s-ar ivi ocazia.

Alaltăseară îmi serveam liniștit cina. Televizorul rămăsese deschis pe Anena 1, probabil de la vreun program anterior, pentru că nici mama, nici soră-mea nu obișnuiesc să urmărească show-uri de televiziune pentru macaci. Simona Gherghe îi făcuse legătura telefonic Monicăi Tatoiu, aflată în studio, cu George Copos. Aparent, distinsa doamnă avea niscai nemulțumiri legate de sejurul pe care tocmai îl petrecuse la Poiana Brașov, aflată, se știe, în jurisdicția patronului Rapidului. Am urmărit, uitând să mestec, din când în când, de uimire, neștiind dacă să râd sau să plâng, cel mai penibil moment posibil pe care-l putea oferi o maimuță la menopauză. Georgică a fost galant, nu s-a coborât la nivelul ei, deși i se citea furia în tonul vocii. După o scurtă pauză publicitară, în studio au apărut alte două panarame, în locul oligofrenei alcoolice, fostă șefă la Oriflame. Mizil și o horoscopistă. În timp ce fufa cititoare de stele încerca să-l convingă pe Mizil de veridicitatea zodiacului, ăsta o ținea pe Tatoiu în șuturi, ignorând cu desăvârșire trimisa astrelor (dacă aveți curiozitatea, îl puteți vedea pe Serghei aici, mi se pare delicios omul, deși este, în esență, un țăran parvenit).

După ce s-a terminat nebunia, am stat un pic să reflectez. Mi-am amintit că parcă Acces Direct începuse cu mulți ani în urmă, ca o emisiune moderată de un lache pe care nu-l înghițeam (nu mai puțin adevărat e că eu nu prea înghit pe nimeni din televiziune), în care se vorbea despre problemele sociale ale românilor la ora actuală. Tot o porcărie menită să facă rating era și atunci, dar de la discutarea problemelor sociale la voma asta în high-definition pe care ne-o oferă Simona Gherghe e cale lungă. Și că tot vorbim de ciumpalaca asta: nu prezenta cândva știrile din sport, cu o voce ce echivala cu o felație auditivă? Se poate să mă înșel în tot ce am zis în paragraful ăsta (nu, chiar nu urmăresc televiziunea!), dar eu așa îmi amintesc că stăteau lucrurile cu ceva ani în urmă.

În sfârșit, că m-apropii de fundul sacului inspirațional, ideea articolului ăsta este că Antena 1 a trecut într-un downhill teribil de la postul pe care chiar îl respectam cu ani în urmă. Partea ciudată e că face rating. Și dacă la Răzvan și Dani se uită puțini oameni, că nu prind toate subtilitățile, iar la Capatos și Badea, la fel, la Simona Gherghe se uită toți pentru că nu e greu să urmărească o blondă cu un neg sub nas (nu, nu e sexy deloc, știm amândoi că-l poți acoperi, dar tu crezi că-ți dă o aliură de nu știu cum dacă-l ții acolo) care le suge clitorisul lui Tatoiu și astroloaga Cristina și îi dă apă la moară lui Mizil să facă show, că atâta știe să facă.

Cam asta e problema mea. Întrebarea nu e ”de ce există emisiunea asta?”, că e limpede că există pentru că e cerută și urmărită. Întrebarea e ”de ce e cerută și urmărită emisiunea asta?”. Nu se întâmplă nimic constructiv în ea. Sunt doar maimuțe care se ceartă și aruncă cu căcat, în timp ce o parașută blondă aleargă de colo-colo, strângând căcatul care nu și-a atins ținta și aruncându-l spre altcineva, ca să reaprindă flama. Asta e emisiunea noastră de la 6 seara, ora când îți bei berea de după muncă, obosit în fotoliu? De ce?

A fost odată ca niciodată


Fac pariu că absolut toți din cei care vor începe să citească acest post au citit ”când erau mici” (sau chiar și recent) măcar unul din celebrele basme ale copilăriei. Vorbesc aici atât de cele autohtone (gen ”Capra cu trei iezi” sau ”Prâslea cel voinic și merele de aur”), cât și de cele internaționale, cunoscute de marea majoritate a întregii planete (gen ”Scufița Roșie”, ”Hansel și Gretel” sau ”Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”).

Ei, bine, chiar dacă la vârsta maturității aceste narațiuni nu par mai mult decât niște copilării puerile, fără strat și fără esență, absurde și, poate, chiar plictisitoare, la vârsta la care mergeam în școala primară erau cu totul și cu totul altceva. Înfățișau un univers fascinant, pe care noi îl vedeam și simțeam ca fiind real, atunci când închideam ochii, după terminarea lecturii, înainte să adormim. Case din turtă dulce, lupi și zmei, voinici curajoși și prințese frumoase, toate fac parte din dezvoltarea normală a unui copil și, orice ar spune cărțile de psihologie, e păcat să nu facă parte din viața lui, măcar pentru o scurtă perioadă de timp.

Din păcate, generația 3D, care vine tare din urmă, gata să ne înlocuiască în facultăți și call-center-e peste un deceniu (gând care îl face până și pe Teo să-și facă cruce), va avea parte de cu totul alte basme și alte universuri, cu toate că numele care au marcat copilăria noastră rămân aceleași.

Am să fiu mai concret. Pe parcursul ultimilor 2 ani mi-a fost dat să văd pe youtube trailer-e la filme de a căror simplă idee mi-e greață. Lăsând la o parte celebra Alice In Wonderland (cu toate că ideea de la care a pornit filmul este aceeași cu ideea de la care au pornit filmele despre care o să vă vorbesc imediat), care este, totuși, o creație cinematografică reușită (poate un pic overrated, dar reușită), Red Riding Hood, Sleeping Beauty sau Snow White & The Huntsman vor face majoritatea apărătorilor copilăriei inocente să se încrunte. Iar acum am să vă explic de ce m-au ofuscat trailer-ele acestor ”capodopere cinematografice”, fie ele prezente sau viitoare.

În Red Riding Hood, film care vine (atenție, un amănunt foarte important) ”from the director of Twilight”, lupul care o mănâncă pe bunicuță este înlocuit cu un vârcolac. Povestea se abate de la ideea de bază (fetița naivă care se încrede în fiara din pădure, permițându-i, practic, să le mănânce și pe ea, și pe bunicuță) și devine vânătoarea acestei bestii ce seamănă teroare într-un micuț sat din munți uitat de lume. Nici Scufița Roșie nu mai este copilul inocent din povestea pe care o știm cu toții, ci o adolescentă îndrăgostită, frumoasă și chiar, în anumite momente, destul de… erotică.

În Snow White & The Huntsman, majoritatea personajelor principale sunt păstrate (mai puțin piticii), dar dorința reginei de a rămâne ”cea mai frumoasă din țară” capătă o cu totul altă conotație în acest film. Albă-ca-Zăpada este vânată, literalmente, pentru ca inima-i să fie ”consumată” de către regină, iar creaturile ce mai apar în lumea fictivă zugrăvită de scenariu nu sunt câtuși de puțin… pitice. De menționat că acest film vine ”from the producer of Alice In Wonderland”.

Cât despre Sleeping Beauty, cred că este suficient să precizez că frumoasa eroină este o prostituată de lux. De punctat, de asemenea, că filmul este ”written and directed by Julia Leigh. It was her debut as a director.” (citat direct din wikipedia). Cred că e clar cu ce avem de-a face.

Nu vreau să mă pierd în review-urile pe care le-am găsit despre Red Riding Hood, care mai de care mai negative, sau în părerile profund dezaprobatoare ale celor cu care am apucat să împărtășesc aceste lucruri înainte să scriu post-ul. Nu ar avea sens. Post-ul acesta se vrea strict informativ, cu toate că mi-aș dori să fi reușit să ascund în el și un mic semnal de alarmă. Nu-i OK. Ajung Twilight și Harry Potter. Nu vă bateți joc și de ceva ce dăinuie de multe zeci de ani și de care se bucură generații și generații de copii din mai toate colțurile lumii în fiecare an. Or fi vârcolacii, prostituatele de lux și magia viitorul cinematografic, dar faceți filmele pe ideea voastră și nu distrugeți ceva ce au clădit alții cu cu totul alte intenții.

P.S.: Nu am văzut niciunul din aceste filme, dar intenționez, la un moment dat, când am suficient curaj.

Românii sunt deștepți.ro


Eram la metrou acum câteva zile, așteptând șobolanul să mă ducă, probabil, la vreun interviu. Plictisit, cu căștile-n urechi, căscam gura la televizoarele de pe peron. Ceea ce mi-a atras atenția a fost o reclamă ce prezenta pagina principală de google, pe care se caută cuvintele ”romanii sunt ”. Bineînțeles, imediat apar sugestiile google-ului: ”romanii sunt paduchiosi”, ”romanii sunt prosti”, ”romanii sunt hoti” și încă nu mai știu ce. Reclama era pentru site-ul romaniisuntdestepti.ro. Am reținut numele site-ului și, acasă, l-am accesat să văd care-i treaba.

Aparent, site-ul prezenta următoarea informație: dacă intri pe google și cauți exact cuvintele astea ”romanii sunt ”, fie în română, fie în engleză, fie în franceză, fie în orice altă limbă, sugestiile google-ului sunt, preponderent, completarea lor cu alte cuvinte care reprezintă defecte. Fiind un Toma Necredinciosul, de felul meu, am intrat pe google și am testat ceea ce spunea site-ul. Așa era. ”Romanii sunt latini” (singura chestie neutră), ”romanii sunt paduchiosi”, ”romanii sunt prosti”, ”romanii sunt lenesi”. În engleză, aceeași treabă. În afară de ”romanians are latins”, tot numai chestii nasoale. M-am lăsat pradă primului instinct și am râs cu poftă. Apoi am închis site-ul și mi-am văzut de ale mele.

O zi sau două mai târziu, mi-am amintit de experiența asta și am început să reflectez. E, totuși, foarte de căcat dacă asta e părerea mondială despre poporul ăsta. Pentru că (nu-i așa?), dacă ești din Insulele Borneo și ți-a plăcut o melodie de-a Innei și vrei să afli mai multe despre neamul din care face parte, prima chestie pe care-o faci e să intri pe google. Și la fel faci și dacă ești din Franța, S.U.A. sau Antilele Olandeze. Am intrat iar pe site, decis să-l studiez mai în amănunt. Aparent, site-ul nu prezenta doar o informație, ci și invitația la o mișcare socială on-line. Mai exact, fiecare din noi să caute pe google, în cât mai multe limbi, ”romanii sunt detepti”, sau orice altă sintagmă care începe cu ”romanii sunt ”, înlocuind ”destepti” cu orice altă calitate. Astfel, dacă facem aceste căutări de mai multe ori decât au fost făcute cele pentru defecte, acele sintagme vor fi înlocuite de cele pozitive.

Treaba asta m-a enervat peste măsură, așa că am închis iar site-ul și am ieșit pe balcon, la o țigară, să reflectez. Într-adevăr, foarte de căcat că așa e văzut poporul român din afară (și chiar și dinăuntru, judecând după faptul că și dacă tastai în română, apăreau sugestii de defecte!). Dar pentru a soluționa problema asta, nu rezolvarea propusă de dobitocii care au făcut site-ul și mișcare asta e cea corectă. E ca și cum Gicu știe despre Marcel că e un bețiv notoriu. Marcel, vrând să soluționeze problema, își cumpără un Cappy de portocale roșii, data viitoare când iese în oraș cu Gicu și prietenii. Poate cei doi amici noi ai găștii nu știu că Marcel bea de stinge, văzându-l cu Cappy-ul de portocale roșii sub nas, dar Gicu știe, iar, pentru el și ceilalți din gașcă, Marcel tot un bețiv notoriu rămâne.

Prin urmare, inițiativa e bună, hai să schimbăm imaginea românilor în ochii lumii. Dar nu așa. E cea mai lașă metodă de rezolvare a situației ăsteia. Schimbarea trebuie să pornească din atitudine și caracter. Dacă n-am mai sta s-o ardem aiurea, cum facem de ani de zile, și am avea și alte interese în afară de să ne umplem noi de bani și să moară capra vecinului, poate nu am fi văzuți așa din afară. Iar situația noastră actuală, dacă mi se permite comparația, se aseamănă cu situația lui Mutu în fotbalul internațional. O fi el un jucător plin de talent, dacă toată planeta știe că trăgea cox de rupea, nu mai contează talentul. Ești direct răspunzător pentru faptele tale, Adi, așa cum și poporul român e direct răspunzător pentru imaginea noastră în lume.

Nu există acțiune fără reacțiune”, mi-a zis o mare clasică în viață, recent.

Post Navigation