Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “produse”

Confesiunea unui ucigaș de vise


Bună seara. Eu sunt Black Friday și am venit să îți povestesc un pic despre cum te-am subjugat eu și alte câteva rude de-ale mele și cum îți controlăm viața și visele, despre cum lumea se învârte în jurul nostru și despre cum majoritatea populației, în esență, ne venerează și simte că suntem cel mai bun lucru care li s-a întâmplat vreodată.

Sună dur, nu? Ei, bine, asta e realitatea, din fericire pentru noi și din păcate pentru tine. Partea frumoasă e că te-am adus în această situație pe tine și oamenii despre care vorbeam mai sus fără ca tu și ei să vă dați seama de asta, ferm convinși că aveți nevoie de noi. Partea și mai frumoasă e că, nici acum, după ce am dat cărțile pe față, lucrurile nu se vor schimba, pentru că asta e puterea noastră cea mai mare: manipulăm prostimea.

Ești sceptic la ce spun? Sau e o manieră prea dură de a pune problema? Hai să vedem ce reprezint eu, de fapt, poate asta o să te convingă.

Există o zi din an în care anumite magazine, fie ele fizice sau virtuale, aplică reduceri masive unor produse pe care le dețin. Atât. Asta ar trebui să însemne Black Friday. Oare?… De fapt, sunt mult mai mult de atât.

Cu trecerea timpului, ajutat de rudele mele, Marketing, Media și Modă, am devenit o sărbătoare. Un moment de răscruce în an, nu o zi din an. Am devenit un salvator, o binecuvântare și un erou care îți permite ție și lor să achiziționezați produse la un preț mai ieftin. Din acest punct de vedere, nu am nimic de obiectat. Chiar asta fac!

Dar sunt mai mult de atât. Sunt un deschizător de drumuri, sunt mesagerul schimbării. Sunt ceea ce tu nu știai că-ți doreai. Sunt tableta nouă de la Samsung, redusă cu 40%, care îți va permite să faci aceleași lucruri pe care le făceai pe laptop sau smartphone. Sunt aparatul de fotografiat Nikon profesionist, redus cu 30%, care te va ajuta să faci poze mai clare, mai artistice și mai interesante, fără ca acestea să te ajute la altceva în afara satisfacției personale. Sunt DVD-player-ul portabil, redus cu 50%, care îți va permite să vezi aceleași filme pe care le vedeai pe laptop sau la DVD-player-ul de la televizor.

Tot nu înțelegi ce zic? Ajutați de mentorul nostru și călăul vostru, Sistemul Bancar, am devenit un obiectiv, un scop. Mulțumită celei mai importante creații a călăuzei noastre, Cardul De Credit, am devenit imbatabili. Nu ai cum să ne reziști, lucrăm în echipă, te îngenunchem, te convingem că ai nevoie de noi și tu ne asculți. Te trezești la 5 dimineața, intri pe eMag și te enervezi că alții, înaintea ta, au accesat site-ul, l-au blocat și au profitat de cele mai importante reduceri. Întâmplător, exact la produsele pe care ți le doreai tu și pentru care aveai banii pregătiți sub formă de împrumut bancar.

Nu e clar ce fac? Hai să-ți zic pe limba ta: te-am convins că trebuie să cumperi aceste lucruri mai mult sau mai puțin inutile și că trebuie să faci credite la bancă, pentru aceste lucruri (dar și pentru altele) și că trebuie să-ți petreci tot restul vieții înapoiind acei bani. E un cerc vicios, nu mai poți ieși din el. Frustrat că n-ai bani, te împrumuți. Frustrat că alții au lucruri pe care poate și tu ți le dorești (și prin prisma faptului că ei le au), te mai împrumuți, dar le cumperi. Frustrat că ești în datorii, faci o refinanțare, dar până să scoți capul la suprafață, a venit Noaptea Reducerilor din Mall Băneasa. Și o iei de la capăt.

Nu te supăra că ți-am spus pe față ce ți-am făcut. Pe mine nu mă deranjează, nu ai să mă părăsești niciodată, oricum. Știi de ce? Pentru că anul viitor, voi reduce cu încă 10% un model și mai nou de tabletă de la Samsung.

Reclame

Într-un viitor tot mai probabil


Mi-ați văzut teaser-ul de alaltăieri de pe facebook? Era trista predicție a Paraziților cu privire la un viitor tot mai probabil. Închideți ochii un pic, ascultați cu atenție melodia și imaginați-vă cum va arată viața unui om în 50 de ani, dacă trend-ul tehnologic pe care-l observăm dezvoltându-se acum continuă în ritmul ăsta.

Hai să vă ajut un pic, având în vedere că măcar de imaginație nu duc lipsă, spre deosebire de somn și bani. O să închid eu ochii și o să ascult cu atenție melodia și o să descriu ce-aș vedea și simți dacă m-aș trezi teleportat azi, 30 octombrie 2012, în viitor, pe 30 octombrie 2050.

Mă plimb pe ceea ce era cândva Calea Victoriei. Vitrinele magazinelor de odinioară s-au transformat în plasme uriașe pe care rulează reclame la produsele pe care le puteți găsi în interior. Un băiat s-a oprit în fața unui magazin pentru a descărca prin bluetooth pe tableta lui colecția de toamnă-iarnă de la Burberry. Apoi trimite pachetul de date prin Whatsapp prietenei lui, întrebând-o ce rochiță i-ar plăcea mai mult pentru ziua ei.

În curtea unei școli generale, copiii au ieșit în recreație. Un grup s-a format în jurul a patru băieți care, conectați prin wireless LAN, se joacă un shooter prin patru sisteme de Virtual Reality. Pe un proiector împărțit în patru ecrane, spectatorii pot vedea ce se întâmplă în joc. Un pic mai încolo, pe o bancă, un băiat socializează cu o fată pe care o place. I-a trimis pe Facebook Messenger o melodie, cu versuri adaptate și personalizate sentimentelor lui, modificată printr-o aplicație ce seamănă cu programele de mixaj din tinerețile părinților lor. Patru bănci mai încolo, fata îi răspunde cu un emoticon ce sugerează că îl sărută. În 3D.

Câteva străzi mai departe, din spatele unor ochelari Google, un băiat singur și timid trimite friend request-uri pe Facebook persoanelor pe care le vede pe stradă. Ochelarii pot conecta automat persoana văzută cu profilele ei de pe rețelele de socializare, iar băiatul se folosește de acest gadget pentru a-și înfrânge timiditatea.

În ceea ce cândva era Centrul Vechi, la o masă, doi amici stau de vorbă în fața câte unui pahar de bere. Fumând din țigările lor electronice, își împărtășesc ultimele experiențe de viață. Se folosesc de masa cu touch-screen la care stau pentru a-și arăta progresul în cel mai în vogă MMORPG al anului, care se joacă prin sistem de Virtual Reality. Comanda se face tot pe aceeași masă, printr-un sistem de chat intern cu chelnerițele restaurantului. Un individ care bea singur un pahar de vin flirtează cu una din chelnerițe prin acest sistem, câteva mese mai încolo.

O mașină electronică pornește din fața unei case de la marginea Bucureștiului. În interior, doi adolescenți se pregătesc și ei de orele de liceu. Cel de-al treilea este răcit și nu poate merge la ore, dar se conectează prin wireless în sistem 3D la clasă și va putea participa, astfel, la cursuri. După ce își servesc prânzul, copiii lasă farfuriile într-o mașină de spălat și-și verifică orarul pe frigider. Ușa lui este un sistem de touch-screen conectat la calculatorul central al casei, astfel că ei își pot accesa orice informații din orice punct al casei conectat la acest calculator. Cum unul din manualele pentru astăzi lipsește din ghiozdanul fetiței, ea își descărca informațiile într-un pdf de pe un site specializat în manuale școlare. Și le trimite prin bluetooth pe tabletă și e pregătită să meargă la școală.

La apus, pe o bancă, în fața casei sale, un pensionar își rulează un joint, cu o figură brăzdată de negura tristeții.

– E singurul mod prin care mă pot întoarce la viață. Ce trăiesc ei acum nu e real…

Vreau televiziunea mea, despre proști și cu proști


Știu că au trecut doar câteva ore de când i-am zis lui Teo că am un pui de idee de articol pe care mi-e teamă că nu o să-l exploatez cum trebuie și apoi i-am zis lui Liv că îl voi exploata. Asta e, sunt mai schimbător ca feblețile unei păsărici de 16 ani cu bani și acces la Internet. Mi-a venit o idee mai bună între timp. Sigur, tangențial, voi atinge și subiectul pe care îmi propusesem să-l dezbat, dar mai în amănunt… cu altă ocazie.

Acestea fiind spuse, cum zice și titlul, ar fi interesant de văzut cine ar avea mai mult rating între mine și Teo, dacă fiecare ar avea televiziunea lui. Pe același format, dar cu centre de interes diferite. Dacă Teo s-ar baza pe faptul că proștii vor vrea să-l urmărească pe el, eu mă bazez pe faptul că proștii ar prefera să se uite la vedete și subiecte neinteresante despre ele și, mai ales, alți proști, simțindu-se mai deștepți decât ei.

Pentru că e foarte curios modul în care funcționează creierul macacilor. Bine, pornind de la premisa că nu sunt creaturi instinctuale (viața reală m-ar contrazice, dar deviez). Dobitocii, aceste ființe sinistre care ne respiră aerul, ne consumă apa, mâncarea și alte resurse după care vom plânge peste un timp, au doar două tipuri de atitudine: supra-aprecierea și sub-aprecierea cu dorință de auto-depășire (Notă: asta se întâmplă pentru că retarzii nu pot trăi fără să se raporteze la alții. Semnalmentul clar al prostiei e când vrei să ai bani ca Becali, să arăți ca Brad Pitt și să fii la fel de bun la bătaie ca Vin Diesel, dar nu te poți concetra pe tine însuți, reflectând asupra a ce te poate ajuta practic mai departe în viață pentru a o duce mai bine). Asta înseamnă că drona nu poate decât să se simtă mai șmecheră decât persoana cu care vorbește sau pe care o vede sau inferioară ei, dar cu jurământul sacru făcut sieși că va ajunge cândva mai șmecheră decât ea. În oricare din cazuri, drona va urmări sau va conversa cu interes cu persoana față de care se simte inferioară sau superioară. Interesant este, însă, momentul în care-i oferi opțiuni acesteia. Va urmări o televiziune centrată pe Teo, persoană față de care drona se simte inferioară, sau va urmări o televiziune centrată pe alți giboni la fel de incompetenți ca ea, dar față de care se simte superioară?

Acestea fiind spuse, cred că aș putea și eu să divulg programul zilnic al televiziunii mele, numite, sugestiv, DOBI TD (abreviere de la Dobitoci Oligofreni Băloși Intelectual Trăiesc Degeaba, dar publicul telespectator va ști că este abrevierea pentru Decât prOgrame Bune zIlnic pentru Tine Dragă telespectator. Nu o să se prindă că e ceva putred la mijloc.)

07.00 – 10.00: Treziera cu DOBI TD – emisiune matinală moderată de Smiley și Marius Moga, îmbrăcați ca un cuplu de homosexuali notorii. Programul matinalului conține știri mondene, preluate de pe libertatea.ro, click.ro și imagini din seara precedentă de la Acces Direct, luate de pe a1.ro. Smiley și Marius Moga vor comenta înfierbântați ultimele trend-uri vestimentare, lansate de Loredana Groza și Andreea Bănică, ce a mai zis Gigi Becali despre George Copos, ce mai face Adrian Cristea după despărțirea de Bianca Drăgușanu și cele mai vizualizate clipulețe semi-haioase, semi-sexuale de pe site-urile amintite mai sus. Urmează rubrica de horoscop, prezentată de o fată cu sâni mari, blondă și în lenjerie intimă. În fiecare zi în lejerie intimă. În fiecare zi în altă lenjerie intimă. Apoi urmează invitații. Invitații vor fi zilnic oameni aleatoriu culeși de pe stradă în direct. Împreună cu Smiley și Marius Moga vor dezbate ultimele trend-uri vestimentare, lansate de Loredana Groza și Andreea Bănică, ce a mai zis Gigi Becali despre Geoorge Copos, ce mai face Adrian Cristea după despărțirea de Bianca Drăgușanu și cele mai vizualizate clipulețe semi-haioase, semi-sexuale de pe libertatea.ro și click.ro.

10.00 – 13.00: DOBI TD recomandă – emisiune cu profil vestimentar prezentată de Alex Velea și Elena Gheorghe. Aceștia se vor plimba zilnic prin câte-un magazin de haine, probând diferite produse și comentând înfierbântați despre circumstanțele oportune în care poate fi folosit acest outfit. În ultima oră de emisie, oameni aleatoriu culeși de pe stradă în direct vor fi invitați să probeze aceleași haine și să comenteze înfierbântați despre circumstanțele oportune în care poate fi folosit acest outfit.

13.00 – 14:00: Știrile DOBI TD – buletin informativ prezentat de Dan Negru și Daniela Crudu. Aceștia vor prezenta cu dăruire ultimele bârfe din lumea mondenă, cele mai noi hit-uri și ultimele tendințe vestimentare.

14:00 – 19:00 DOBI TD pentru fiecare – emisiune moderată de Oana Zăvoranu. Aceasta va avea, în fiecare zi, invitați din lumea vedetelor, alături de câțiva oameni obișnuiți invitați special de cu o zi în urmă. Metoda de selecție este simplă. Cei care au generat cel mai mult rating cu o zi în urmă vor fi sunați și invitați în emisiune. Cine se uită la acest post TV atât de mult e clar că nu poate fi decât un cretin fără pereche, prin urmare va produce și el rating, la rândul său. Scopul emisiunii e simplu. Oana Zăvoranu trebuie să-i facă pe toți să se certe între ei.

19:00 – 20:30 Știrile DOBI TD – buletin informativ prezentat de Bianca Drăgușanu și Cabral. Nu numai că aceștia vor prezenta cu dăruire ultimele bârfe din lumea mondenă, cele mai noi hit-uri și ultimele tendințe vestimentare, dar o rubrică specială de sport (moderată de Basarab Panduru) se va limita la a sugera pariuri sportive împătimiților, bazate pe pronosticurile lui Gigi Becali și Iuliu Mureșan. Nu poate lipsi buletinul meteo, prezentat de Anca Martin, îmbrăcată zilnic în alt fetiș sexual al bărbaților (pornind de la asistentă medicală și sfârșind cu șefă de birou cu complex de superioritate).

20:30 – 22:30 DOBI TD ești tu – emisiune moderată de Oreste, care, umblând pe străzile Bucureștiului (sau ale altui oraș, de ce nu?), va discuta cu oameni aleatoriu aleși de pe stradă pe diferite teme de maximă importanță ale prezentului, cum ar fi părerea lui Gigi Becali despre religie, predicțiile economice ale lui Nicolae Mitea pentru următoarele două trimestre și recomandările vestimentare ale Innei.

22:30 – 07:00 Calup de meciuri de fotbal, NASCAR, wrestling, filme cu Bruce Willis și Nicolas Cage, seriale precum Gilmore Girls sau emisiuni de tipul Big Brother.

N-ai cum să ratezi cu așa ceva. Cred că l-aș face pe Teo în sânge cu un asemenea format. Dacă are cineva o idee mai bună de format de televiziune sau poate aduce îmbunătățiri la această grilă TV, e invitatul meu să lase un comentariu. Până data viitoare, vă las cu Teo.

Post Navigation