Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “puternic”

2012 în review


V-aduceți aminte pe Evident, tot Rolemodelism cum ziceam constant că sunt presat de timp? Ei, se aplică și acum. De-asta, spre deosebire de Infernul lui Teo (partea I), acest articol va fi mai scurt, mai simplu și mai puțin gândit. Asta nu înseamnă că sarcasmul și ironia nu vor fi la ele acasă, cerul nu se va întuneca și nu va începe o furtună de puli care, parcă teleghidate, se vor înfige fix în gâtul cui trebuie. Dar să nu mai lungim vorba și să purcedem spre analiza celor mai importante evenimente din 2012 pentru mine români.

Băsescu, Ponta și alți nenumărați babuini ai clasei politice române s-au bălăcărit în propriile excremente mai mult ca oricând. Nu am urmărit știrile pe tema asta, deloc, habar n-am din cine e format Guvernul actual al României și, oricum, nu-i dau mai mult de câteva luni. Tot ce știu e că trecând pe lângă televizor de câteva ori și văzând reportaje despre aceste abjecții cu gură sau auzind fragmente de discursuri ale acelorași stimabili, m-am gândit pentru câteva minute cât de util ar fi să încep să investesc într-o fermă de porci la costum. Aș produce parlamentari și politicieni pe bandă rulantă.

Evident, tot Rolemodelism a renăscut ca phoenix-ul din propria cenușă și și-a luat în serios titulatura de blog personal. Acolo scriu ce mă doare, aici scriu despre persoanele pe care-aș vrea să le doară. Fălcile, tâmplele, genunchii și organele interne.

O urăsc tot mai mult pe Simona Gherghe fără să mai fi văzut Acces Direct. Pur și simplu, din nimic, ura pentru ea se alimentează. Mă gândesc s-o răpesc, s-o leg de un scaun și să-mi petrec 4 ore pe zi uitându-mă la ea și atât. Apoi să plătesc un student la Politehnică cu niște beri să mă ajute să-mi transform ura în energie nucleară. Aș eradica jumate de glob. N-ar rămâne nici apa de pe fundul oceanelor. Apoi m-aș îmbogăți subit din comerț cu pește. Când ajung suficient de puternic și bogat să fac ce vreau, aș trimite-o pe duduie pe fundul a ce a fost cândva Oceanul Indian și aș plăti pe cineva să o filmeze din elicopter cum încearcă să supraviețuiască. M-aș uita la filmări și aș râde.

Avem o nouă cea mai lungă pârtie de ski din România, la Straja. Tot acolo, după investițiile care vor urma, în 400.000 de generații 2 ani, vom avea cea mai lungă pârtie de ski din Estul Europei, tot la Straja. Mă gândesc că eu am fost acolo să skiez când lumea nici nu știa că există locul ăsta. Când acest proiect futurist realist se va concretiza, o să-mi vând clăparii și ski-urile la supra-preț pe eBay ca fiind unele din puținele relicve care au atins Straja în stadiul ei incipient. Apoi, cu jumătate din bani, voi cumpăra eBay și-l voi duce în faliment, iar cu cealaltă jumătate voi cumpăra Straja și o voi transforma într-un eBay fizic. O să mă doară-n pulă dacă nu merg afacerile, o să am destui bani din comerț de pește și ferma de porci în costum.

Apocalipsa maiașă nu a avut loc. Majoritatea răsuflă ușurați, puțini sunt triști, eu și Teo trebuie să ne reorientăm spre altceva de făcut cu viețile noastre, ținând cont că planul nostru de a stăpâni lumea nu mai e fezabil. De fapt… ia să văd eu cât mă costă un detectiv particular, să-i învăț programul Simonei Gherghe…

În sfârșit, pe Palme Intelectuale activitatea nu a fost dintre cele mai intense, dar suficientă cât să vă destupe capetele bine aerisite (voi, cei care ați contribuit la acest articol) sau să vă smulgă un zâmbet (voi, ăia deștepți). Ne-am crucit de cât sunt de proști românii, Teo v-a învățat că, da, șocant, trebuie să tragi să te umpli de bani și că aceștia nu cad din cer, am aflat cum nu gândește un băețaș de colțul blocului, ne-am minunat de cât de arogant să fii să te consideri artist dacă te caci pe o planșă, am tras semnalul de alarmă cu privire la televiziune, Teo și-a făcut televiziune, Teo v-a dat lecții de viață, m-a îngrozit trend-ul ascendent pe care se află evoluția tehnologică, v-am dezvăluit ce înseamnă Black Friday, Irina a scris pe blog, Snowflake a scris pe blog și, în sfârșit, Teo v-a invitat să votați.

Acestea fiind zise, pentru ultima oară pe 2012, din colivia mea spirituală, Vladuts vă salută pe Palme Intelectuale. Să ne vedem sănătoși în 2013, mai deștepți și mai mulți. Share, like și toate bălăriile, că eu și Teo nu scriem pe ochi frumoși, view-urile ne dau putere!

Ah, să nu uit, așa am început:

Voiam să vă alimentez un pic.

P.S.: Cine recitește toate articolele link-uite pe parcursul post-ului să își lase în secțiunea de comentarii numele, mâncarea preferată și cât poartă la picior și o să-i trimitem printr-o caracatiță călătoare un autograf cu mesaj personalizat de la Crin Antonescu. Se ocupă Teo de asta.

Reclame

Mica revoluție


”Alo! Tovarăși! Stați liniștiți la locurile voastre!”

Nu mă puteam abține să includ acest mic citat care mi-a amuzat existența de când am început să înțeleg care-a fost treaba cu regimul ceaușist și tragicul lui sfârșit din decembrie ’89. La fel cum nu mă pot abține să includ și melodia asta, care mi-a venit instant în cap, imediat cum am auzit de cum au degenerat protestele de ieri din Piața Universității:

OK, acum, că ne clocotește sângele-n vine după ce-am ascultat versurile astea (tipice B.U.G. Mafia, presărate cu greșeli gramaticale și rime forțate, dar, în esență, bune), să ne calmăm și să analizăm ce s-a întâmplat, de fapt. Vă spun eu, foarte pe scurt: toată treaba asta cu protestele e doar o scuză pentru huligani să facă tărăboi și pentru omul prost de rând să se simtă important că ”vrea să facă ceva pentru țara lui”. Nu mă-nțelegeți greșit, nu-i sprijin pe ăi de la conducere (ferească-mă Dumnezeu, departe de mine acest gând), dar ce s-a întâmplat ieri nu e nici măcar embrion de copil de revoluție și prin treaba asta nu cade Băsescu și nu se schimbă țara-n bine. Cel mult, dacă lucrurile degenerează, mor câteva zeci de idioți (lucru care, privind total detașați de latura emoțională, nu e neapărat ceva rău).

Dar hai să structurăm un picuț articolul ăsta, că altfel o să fie haos în idei, ca la Vodafone-ul devastat și jefuit azi-noapte (surprinzător, nu?). Oamenii s-au adunat acum câteva zile să protesteze, în esență, împotriva regimului Băsescu, să-și arate sprijinul vizavi de Arafat, care demisionase, și să condamne noua lege a sănătății. Ceea ce strigau ei legat de SMURD n-avea nicio treabă. Încă un argument în favoarea teoriei mele conform căreia 90% din locuitorii României ar putea fi cu ușurință confundați cu niște macaci, dacă ar fi prezentați la un congres internațional al zoologilor. Lucrurile au luat o turnură nefastă pentru protestatari, jandarmi și majoritatea rezidenților zonei în care s-au desfășurat luptele odată cu apariția reprezentanților galeriilor lui Dinamo și Rapid. Din ce am văzut prin filmulețe, dinamoviștii sunt capul răutăților, dar nici cu ai mei nu mi-e rușine. Puși pe scandal și pe bătaie (deh, mai sunt 6 săptămâni până la reluarea Ligii I), ăștia s-au apucat să urle ”Libertate” și tot felul de alte lozinci asemănătoare, ducând scopul protestului înspre o cu totul altă direcție. Oile, bineînțeles, s-au luat după ei. Mai șmecher să strigi ”Libertate” decât ”Arafat”. Sună mai dramatic.

Jandarmeria a încercat să-i pună la punct și să-i trimită acasă. Huliganii asta așteptau: bătaieee! Și, mă rog, de-aici până la filmulețele care au împânzit youtube-ul și la reportajele de pe toate canalele de știri nu e decât un pas.

Hai să împărtășesc cu voi câteva gânduri obiective vizavi de evenimentele petrecute până acum: 6 semafoare rupte, două chioșcuri de ziare incendiate, o mașină făcută zob. Scuzați-mă, asta se putea întâmpla și într-un accident rutier în care era implicat un TIR. Chiar nu e mare brânză, nu mai exagerați atât. O reprezentanță Vodafone distrusă și jefuită. Orice bandă de cartier putea face asta, în orice zi. Deci, sincer, Sorine, las-o moale cu distrugerile că nu e tragedie deloc. Cel mult, înseamnă o zi în minus la Dubai pentru una din rudele tale.

Altă chestie: se aude cuvântul ”revoluție” peste tot. Păi, mă cimpanzeilor, nu faceți revoluție cu 2000 de oameni, două roabe de pietre și o mână de cocktail-uri molotov. Vă trebuie măcar arme albe și cel puțin 10.000 de inși care să fie gata să tranșeze porci în costum. Nu vă bateți cu Jandarmeria, că ăia, săracii, nu-s comuniști și nici nu sprijină regimul. Își văd și ei interesul. Dacă li s-a spus să vină să vă pună la punct, doar nu erau idioți să zică ”nu”, când ăia care i-au trimis peste voi îi plătesc. Plus că, dacă refuzau, nu făceați voi, oricum, nimic și urmau sancțiuni drastice pentru ei, prin urmare, nu era combinație să nu ia partea celui mai puternic.

Ultima treabă: când mergeți să urlați în stradă și sunteți gata să ”muriți pentru popor”, ca ”părinții în ’89”, aveți măcar o țintă exactă, nu vă luați ca orbii după huliganii care au venit chitiți să se bată cu Jandarmeria, în primul rând, și abia apoi să scandeze pentru țară. Organizați-vă, dracului, strângeți-vă câteva mii în fiecare oraș mare din țară, dați năvală în clădirile-cheie ale orașului, subjugați autoritățile locale și țara va fi ”a poporului”. Vă trebuie tactică și cap, că de-aia au trecut 21 de ani de la ultima revoluție, să învățați ceva de atunci și până acum.

V-am pupat, mergeți și diseară la Universitate și faceți scandal, eu mă bag la un film și mai fac două meciuri de Football Manager, înainte să mă culc, scărpinându-mă pe burtă, rânjind mulțumit la gândul că ori mor porcii în costum, ori niște idioți.

Post Navigation