Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “real”

Într-un viitor tot mai probabil


Mi-ați văzut teaser-ul de alaltăieri de pe facebook? Era trista predicție a Paraziților cu privire la un viitor tot mai probabil. Închideți ochii un pic, ascultați cu atenție melodia și imaginați-vă cum va arată viața unui om în 50 de ani, dacă trend-ul tehnologic pe care-l observăm dezvoltându-se acum continuă în ritmul ăsta.

Hai să vă ajut un pic, având în vedere că măcar de imaginație nu duc lipsă, spre deosebire de somn și bani. O să închid eu ochii și o să ascult cu atenție melodia și o să descriu ce-aș vedea și simți dacă m-aș trezi teleportat azi, 30 octombrie 2012, în viitor, pe 30 octombrie 2050.

Mă plimb pe ceea ce era cândva Calea Victoriei. Vitrinele magazinelor de odinioară s-au transformat în plasme uriașe pe care rulează reclame la produsele pe care le puteți găsi în interior. Un băiat s-a oprit în fața unui magazin pentru a descărca prin bluetooth pe tableta lui colecția de toamnă-iarnă de la Burberry. Apoi trimite pachetul de date prin Whatsapp prietenei lui, întrebând-o ce rochiță i-ar plăcea mai mult pentru ziua ei.

În curtea unei școli generale, copiii au ieșit în recreație. Un grup s-a format în jurul a patru băieți care, conectați prin wireless LAN, se joacă un shooter prin patru sisteme de Virtual Reality. Pe un proiector împărțit în patru ecrane, spectatorii pot vedea ce se întâmplă în joc. Un pic mai încolo, pe o bancă, un băiat socializează cu o fată pe care o place. I-a trimis pe Facebook Messenger o melodie, cu versuri adaptate și personalizate sentimentelor lui, modificată printr-o aplicație ce seamănă cu programele de mixaj din tinerețile părinților lor. Patru bănci mai încolo, fata îi răspunde cu un emoticon ce sugerează că îl sărută. În 3D.

Câteva străzi mai departe, din spatele unor ochelari Google, un băiat singur și timid trimite friend request-uri pe Facebook persoanelor pe care le vede pe stradă. Ochelarii pot conecta automat persoana văzută cu profilele ei de pe rețelele de socializare, iar băiatul se folosește de acest gadget pentru a-și înfrânge timiditatea.

În ceea ce cândva era Centrul Vechi, la o masă, doi amici stau de vorbă în fața câte unui pahar de bere. Fumând din țigările lor electronice, își împărtășesc ultimele experiențe de viață. Se folosesc de masa cu touch-screen la care stau pentru a-și arăta progresul în cel mai în vogă MMORPG al anului, care se joacă prin sistem de Virtual Reality. Comanda se face tot pe aceeași masă, printr-un sistem de chat intern cu chelnerițele restaurantului. Un individ care bea singur un pahar de vin flirtează cu una din chelnerițe prin acest sistem, câteva mese mai încolo.

O mașină electronică pornește din fața unei case de la marginea Bucureștiului. În interior, doi adolescenți se pregătesc și ei de orele de liceu. Cel de-al treilea este răcit și nu poate merge la ore, dar se conectează prin wireless în sistem 3D la clasă și va putea participa, astfel, la cursuri. După ce își servesc prânzul, copiii lasă farfuriile într-o mașină de spălat și-și verifică orarul pe frigider. Ușa lui este un sistem de touch-screen conectat la calculatorul central al casei, astfel că ei își pot accesa orice informații din orice punct al casei conectat la acest calculator. Cum unul din manualele pentru astăzi lipsește din ghiozdanul fetiței, ea își descărca informațiile într-un pdf de pe un site specializat în manuale școlare. Și le trimite prin bluetooth pe tabletă și e pregătită să meargă la școală.

La apus, pe o bancă, în fața casei sale, un pensionar își rulează un joint, cu o figură brăzdată de negura tristeții.

– E singurul mod prin care mă pot întoarce la viață. Ce trăiesc ei acum nu e real…

A fost odată ca niciodată


Fac pariu că absolut toți din cei care vor începe să citească acest post au citit ”când erau mici” (sau chiar și recent) măcar unul din celebrele basme ale copilăriei. Vorbesc aici atât de cele autohtone (gen ”Capra cu trei iezi” sau ”Prâslea cel voinic și merele de aur”), cât și de cele internaționale, cunoscute de marea majoritate a întregii planete (gen ”Scufița Roșie”, ”Hansel și Gretel” sau ”Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”).

Ei, bine, chiar dacă la vârsta maturității aceste narațiuni nu par mai mult decât niște copilării puerile, fără strat și fără esență, absurde și, poate, chiar plictisitoare, la vârsta la care mergeam în școala primară erau cu totul și cu totul altceva. Înfățișau un univers fascinant, pe care noi îl vedeam și simțeam ca fiind real, atunci când închideam ochii, după terminarea lecturii, înainte să adormim. Case din turtă dulce, lupi și zmei, voinici curajoși și prințese frumoase, toate fac parte din dezvoltarea normală a unui copil și, orice ar spune cărțile de psihologie, e păcat să nu facă parte din viața lui, măcar pentru o scurtă perioadă de timp.

Din păcate, generația 3D, care vine tare din urmă, gata să ne înlocuiască în facultăți și call-center-e peste un deceniu (gând care îl face până și pe Teo să-și facă cruce), va avea parte de cu totul alte basme și alte universuri, cu toate că numele care au marcat copilăria noastră rămân aceleași.

Am să fiu mai concret. Pe parcursul ultimilor 2 ani mi-a fost dat să văd pe youtube trailer-e la filme de a căror simplă idee mi-e greață. Lăsând la o parte celebra Alice In Wonderland (cu toate că ideea de la care a pornit filmul este aceeași cu ideea de la care au pornit filmele despre care o să vă vorbesc imediat), care este, totuși, o creație cinematografică reușită (poate un pic overrated, dar reușită), Red Riding Hood, Sleeping Beauty sau Snow White & The Huntsman vor face majoritatea apărătorilor copilăriei inocente să se încrunte. Iar acum am să vă explic de ce m-au ofuscat trailer-ele acestor ”capodopere cinematografice”, fie ele prezente sau viitoare.

În Red Riding Hood, film care vine (atenție, un amănunt foarte important) ”from the director of Twilight”, lupul care o mănâncă pe bunicuță este înlocuit cu un vârcolac. Povestea se abate de la ideea de bază (fetița naivă care se încrede în fiara din pădure, permițându-i, practic, să le mănânce și pe ea, și pe bunicuță) și devine vânătoarea acestei bestii ce seamănă teroare într-un micuț sat din munți uitat de lume. Nici Scufița Roșie nu mai este copilul inocent din povestea pe care o știm cu toții, ci o adolescentă îndrăgostită, frumoasă și chiar, în anumite momente, destul de… erotică.

În Snow White & The Huntsman, majoritatea personajelor principale sunt păstrate (mai puțin piticii), dar dorința reginei de a rămâne ”cea mai frumoasă din țară” capătă o cu totul altă conotație în acest film. Albă-ca-Zăpada este vânată, literalmente, pentru ca inima-i să fie ”consumată” de către regină, iar creaturile ce mai apar în lumea fictivă zugrăvită de scenariu nu sunt câtuși de puțin… pitice. De menționat că acest film vine ”from the producer of Alice In Wonderland”.

Cât despre Sleeping Beauty, cred că este suficient să precizez că frumoasa eroină este o prostituată de lux. De punctat, de asemenea, că filmul este ”written and directed by Julia Leigh. It was her debut as a director.” (citat direct din wikipedia). Cred că e clar cu ce avem de-a face.

Nu vreau să mă pierd în review-urile pe care le-am găsit despre Red Riding Hood, care mai de care mai negative, sau în părerile profund dezaprobatoare ale celor cu care am apucat să împărtășesc aceste lucruri înainte să scriu post-ul. Nu ar avea sens. Post-ul acesta se vrea strict informativ, cu toate că mi-aș dori să fi reușit să ascund în el și un mic semnal de alarmă. Nu-i OK. Ajung Twilight și Harry Potter. Nu vă bateți joc și de ceva ce dăinuie de multe zeci de ani și de care se bucură generații și generații de copii din mai toate colțurile lumii în fiecare an. Or fi vârcolacii, prostituatele de lux și magia viitorul cinematografic, dar faceți filmele pe ideea voastră și nu distrugeți ceva ce au clădit alții cu cu totul alte intenții.

P.S.: Nu am văzut niciunul din aceste filme, dar intenționez, la un moment dat, când am suficient curaj.

Post Navigation