Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “scriere”

Acțiunea Instrumentalul: RDC


Snowflake again. I-am citit o scriere mai veche și l-am provocat să o rescrie, cu influențele actuale. S-a executat și a ieșit ceva absolut superb. Vă prezint o analiză de moment extraordinară:

E o zi ca oricare alta. Te trezești, după ce ai dormit la iubită, te speli și pleci spre casă. Aștepți în stația de 385. Ești mort de somn, nu ai dormit decât trei ore. Te uiți în jur, stația plină. Începi involuntar să studiezi oamenii de lângă tine. Câțiva țigani, cațiva bătrâni, câțiva adulți, câțiva tineri, câțiva copii. Fiecare este îmbrăcat diferit de toți ceilalți. Unii sunt veseli, unii triști, unii obosiți.

Cei mai mulți au doar un singur punct comun cu ceilalți. Așteaptă 385-ul să se ducă la treaba lor. Unii dintre ei se duc la servici, unii se duc acasă, unii se duc în vizită, unii se duc, nici ei nu știu unde. Foarte puțini, dacă nu cumva niciunul, sunt conștienți de fenomenul care va avea loc. Viețile lor, atât de diferite, de separate una de cealaltă, pentru câteva minute sau zeci de minute, cât durează călătoria, se vor uni. Pentru acele minute, destinele lor vor fi unul si același. Se creează legături de o intensitate maximă. Nu știi nimic despre ei, nici ei despre tine, nici nu vă interesează pe vreunul. Orice gest, orice replică, aruncată aproape fără a o gândi, orice intersectare de priviri, toate creează această relație.

Fata de pe al doilea scaun se uită insistent la tine. Te simți intimidat. Nu are mai mult de șapte ani. După câteva secunde, se trezește. Tresare o dată și își schimbă centrul de atenție. Legătura dintre voi doi s-a încheiat în acel moment. Rămâne legătura pe care o au toți între ei. Chiar fără a se observa unul pe celălalt. Dacă autobuzul explodează, toți sunt implicați. Totuși, legătura se rupe, atunci când mai coboara câțiva la fiecare stație.

Fiind aglomerat, șoferul deschide ușile înainte de stație. Coboară doamna de lânga tine. Avea un tic nervos și își trăgea nasul prea des. Asta ți-a atras atenția asupra ei. O ia în direcția în care merge 385-ul. Nu e singura. Din opt oameni, doi se duc în față, doi în spate. Doi se opresc, unul traversează. Pe celălalt nu îl observi. Din cei doi care se duc în față, unul se duce mai departe, celălalt se oprește, la un moment dat. La fel și cu cei din spate. Drumurile lor s-au separat dramatic. Probabil nu se vor mai revedea niciodată. Probabil că nu îi interesează. Probabil că, și dacă se vor mai vedea, nu se vor recunoaște. Și chiar dacă se vor recunoaște, vor întoarce privirea și își vor vedea mai departe de viață.

Inventezi un nume la fel de aleatoriu ca și relațiile care se creează odată cu acest fenomen, cum ar fi RDC – Random Destiny Connection (Conexiunea Întâmplătoare a Destinelor) și aprofundezi studiul asupra fenomenului pe care îl trăiești. Îți place. Te face sa te simți superior. Ești din ce în ce mai sigur că ești singurul cu gândirea asta, ignorând potențialul celorlalți. Nu-ți pasă, trăiești momentul.

Vine și stația ta. Cobori. La fel ca și mai înainte, coboară înca opt sau nouă cu tine. Mergi cincizeci de metri, toți sunt în spatele tău. Mai mergi încă cincizeci, nu mai vezi pe nimeni care era în spatele tău. De fapt, mai era unul, dar nu l-ai recunoscut. În alte circumstanțe, ar fi putut fi cel mai bun prieten al tău, sau cel mai aprig dușman. Oricum, l-ai fi recunoscut. Simți cum viața trece pe langă tine cu fiecare om de pe stradă. Știi că, la un moment dat, se vor repeta oamenii pe care îi vezi. Simți că, atunci când se termină oamenii, se termină și viața ta. De fapt, mai merge un pic înainte. Poate chiar mai mult.

Nu crezi că viața ta e controlată de un destin prestabilit. Deci, conexiunile care se formează sunt întâmplătoare. Puteai, la fel de bine, să nu fii acolo. Dar, dacă nu ar fi fost prezent, în acel moment, în acel autobuz, chiar și unul singur din toți călătorii, șirul evenimentelor s-ar fi desfășurat la fel? Fiind un om între alte șapte miliarde, te simți mic, te simți o statistică. Și, de cele mai multe ori, ești. Totuși, găsești consolare în gândul că, poate, lipsa ta ar schimba iremediabil drumurile și destinele celor din jur. Niciun răspuns nu e bun, cel mai probabil de la oboseală. Dar, în continuare, nu îți pasă, te mulțumești cu starea experimentată.

by Snowflake

Reclame

Post Navigation