Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “sfaturi”

Asaltul


Blogosfera e plină de tot felul de oameni care au ceva de spus. Între care și noi, acești doi umili dătători cu părerea, ceva mai răsăriți decât majoritatea, ce e drept e drept. Când vizitează pădurea, dacă ansamblul nu e de Doamne-ajută, turistul ține minte copacii mai răsăriți. Palme Intelectuale e unul din acei copaci. Că pădurea asta din care facem parte e plină de uscăciuni.

O să zică lumea că sunt hater, că îmi permit tot felul de mizerii, ca la mine-acasă, pe Evident, tot Rolemodelism. Adevărul e că lucrurilor trebuie spus pe nume. E o diferență crucială între ce scriem noi aici și ce scriu blog-urile care dau sfaturi de agățat. Sau care prezintă ultimele melodii de la radio (în ”exclusivitate”, cu link-ul de rigoare leaked pe youtube). Sau vlog-urile cu tentă de ”cei șapte ani de-acasă”, dar cu vloggeri pe care se citește teama și nesiguranța.

Ce facem noi aici se vrea a fi un fel de deschidere a ochiului interior. Forțată, dacă situația o cere. Sunt sigur că un cric poate merge lejer și cu pleoape spirituale, nu doar cu asfalt și mașină. Dar deviez iar ca acceleratul. Ce fac alții e trafic, view-uri, recunoaștere și, unii bani. Ce facem noi e educație, aia de bun-simț, nu ce ne bagă-n cap școlile, liceele și facultățile. Ce facem noi aici e dezvoltare interioară, apel la ambiție, la dorință, la urmarea chemării pasiunii și viselor. Ce fac alții e platonic.

Am fost răutăcios? Cum altfel să fiu? Când agarici precum Cabral domină topurile view-urilor pe blog, știind că scrie 3 paragrafe despre (în mare parte) nimic? Și asta doar pentru că e celebru și casnice cu viața sexuală în pom se umezesc citindu-l și imaginându-și că a scris cu pula. Sau, mai rău, când două fetișcane cu pretenții de jurnaliste psiholoage prezintă băieților metode sigure de agățat, în mii de cuvinte care, disecate, nu reprezintă nimic altceva decât învârtit în jurul cozii pentru a spune lucruri pe care orice mascul cu IQ-ul mai mare decât vârsta ar trebui să știe.

Mi-a venit ideea acestui articol atât de răutăcios ascultând, ca de obicei, băieții de la Facem. E veche, o știu de mult, dar niciodată nu mi-am imaginat că ar putea fi aplicabilă și blogoseferei:

Nu ar fi drăguță o imagine din asta post-apocaliptică? Soldați care și-au dedicat viața, timpul și energia pasiunilor lor artistice curățând lumea de cei ce-au pângărit-o? Smiley și Moga arși pe rug, Cabral înecat în acid sulfuric și atâția alți penali ce au impresia că scriu, cântă, joacă, pictează, în esență, CREEAZĂ, puși la punct și pedepsiți pentru cum au terfelit arta.

Ziceam mai sus de pădurile cu uscăciuni. Arta a devenit plină de uscăciuni, dacă-dacă mai găsești ceva de Doamne-ajută. Și (da, știu, ați mai auzit-o de nenumărate ori), dar uscăciunile sunt cele promovate. Publicul, ușor maleabil, pentru că e ușor și în greutatea cutiei craniene, îghite tot ce i se servește. Unora le-aș zice să-mi înghită mie copiii. Dar alți copii mai pot fi salvați, așa că îmi fac propria armată. Teo mă susține, știu asta. Și el se uită în jur și scrâșnește din dinți.

Nu o să ne dedicăm viața luptei cu mizeriile care ne înconjoară, ci o să ne vedem de treburile noastre, o viață avem și trebuie să facem lucruri importante în ea, altfel ne-am retrage la FarmVille pentru eternitate. Nu vreau să mai dau spoiler-e, dar ieri s-a consumat primul pas către sentința lor. Sper să reușim. Amândoi sau câți om fi.

Eu ştiu mai bine decât tine cum ţi-ar fi ţie bine


Am o problemă cu oamenii convinşi că ştiu mai bine ce e bine pentru altul şi caută să-l convingă şi pe altul de asta.

Eşti la bar şi vrei să bei o bere. Ceri o bere şi un tâmpit care, datorită ironiei karmice, stă la masă cu tine, îţi spune să bei şi tu vin, că e mai bun. Îi spui frumos că nu prea bei vin şi că preferi berea, iar el strâmbă din nas sau se amuză copios şi te-ntreabă cum poate să-ţi placă berea, că vinul e mult mai bun.

Sau eşti la Dristor Kebab şi-ţi iei un sandviş cu „mult sos picant, nişte maioneză, varză, castraveţi şi mult ardei iute… da, mai puneţi.”. Şi se trezeşte un idiot să-ţi salveze papilele gustative: „Gata, nu-i mai puneţi, că e prea iute!”. Şi te uiţi la el şi-ţi vine să iei bolul cu ardei iute în oţet şi să i-l torni pe gât.

Sau îţi spune cineva că n-ar trebui să te uiti la filme de groază, că pe termen lung te traumatizează şi, oricum, sunt nişte filme de căcat făcute de nişte bolnavi. Şi-i explici frumos că bolnavă e mă-sa, în primul rând pentru c-a născut un asemenea cretin şi-n al doilea rând pentru că nu l-a omorât când l-a văzut ce prost e, şi că nu toţi sunt atât de slabi de înger încât să rămână speriaţi pe viaţă de la un film. Şi el concluzionează că eşti nesimţit.

Ce vreau să zic este că unii simt nevoia să-ţi spună ce-ar trebui să faci în probleme care ţin de gusturi sau de propriile necesităţi. Nu zic că e rău să-i spui unui şomer să-şi caute de muncă sau unui analfabet să pună mâna pe un abecedar, însă mai departe de atât n-aş merge. Nu e problema mea  ce mănânci sau ce vrei să faci în viaţă sau cu cine te cuplezi. Şi, chiar dacă sunt de părere c-ai făcut cea mai proastă alegere cu putinţă, nu prea simt nevoia să comentez.

Şi asta pentru că am o părere destul de bună despre mine încât să nu-ncerc să le bag altora pe gât părerile mele sau să le controlez viaţa. Sunt prea preocupat de ale mele, mulţumesc frumos. Vrei să-nghiţi vopsea? Te-aş sfătui să n-o faci, dar, fireşte, e alegerea ta. Nu cred că-ţi va prinde bine, dar, dacă tu ai poftă de chimicale toxice…

Şi cei mai iritanţi sunt de departe ăia care insistă. Că nu e destul că se bagă unde nu le fierbe oala, vor neapărat să fie ca ei. Ce, nu faci cum spun eu? Băi, chiar nu vrei să-nţelegi că e mai bine să mergi în mâini, pentru că spun eu? Sau îţi ascultă frumos argumentaţia („înţeleg că nu-ţi plac băuturile acidulate, dar mie-mi place Pepsi, chiar dacă ştiu că nu e sănătos”), apoi reiau ideea exprimată cu 10 secunde mai devreme: „Eu n-aş bea niciodată aşa ceva. Nu ştii că-ţi face rău?”. Şi-l laşi în pace pe bou, pentru că-ţi dai seama că are câteva idei fixe şi e-n stare să le repete la nesfârşit, iar tu nu vrei s-ajungi să fii tentat să-i dai pumnul pe care deja-l merită cu prisosinţă.

Oricum, oamenii ăştia ştiu de obicei ce e mai bine pentru altul, nu pentru ei. Şi, chiar dacă eu beau zilnic o bere şi fumez, nu sunt dispus să ascult prelegeri despre cum să trăieşti sănătos de la un om care mănâncă frecvent de la McDonald’s. Eu îmi găuresc plămânii şi ficatul, tu-ţi faci praf ficatul şi stomacul.  Suntem cam la fel de idioţi din punctul ăsta de vedere, dar eu nu fac teoria băţului de chibrit. Dac-aş alege s-o fac, aş avea un singur scop: mângâierea propriului orgoliu. Da, m-ar durea în cur de sănătatea ta, aşa cum şi pe tine te doare de a mea.

Dar, cum spuneam, eu mă simt prea bine în pielea mea ca să fut pe cineva la cap cu părerile mele despre viaţă. Mai multe despre asta când o să am chef să-mi etalez cunoştinţele de psihologie.

Că sunt mai multe moduri în care-ţi poţi mângâia orgoliul.

Post Navigation