Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “Snowflake”

Acțiunea Instrumentalul: RDC


Snowflake again. I-am citit o scriere mai veche și l-am provocat să o rescrie, cu influențele actuale. S-a executat și a ieșit ceva absolut superb. Vă prezint o analiză de moment extraordinară:

E o zi ca oricare alta. Te trezești, după ce ai dormit la iubită, te speli și pleci spre casă. Aștepți în stația de 385. Ești mort de somn, nu ai dormit decât trei ore. Te uiți în jur, stația plină. Începi involuntar să studiezi oamenii de lângă tine. Câțiva țigani, cațiva bătrâni, câțiva adulți, câțiva tineri, câțiva copii. Fiecare este îmbrăcat diferit de toți ceilalți. Unii sunt veseli, unii triști, unii obosiți.

Cei mai mulți au doar un singur punct comun cu ceilalți. Așteaptă 385-ul să se ducă la treaba lor. Unii dintre ei se duc la servici, unii se duc acasă, unii se duc în vizită, unii se duc, nici ei nu știu unde. Foarte puțini, dacă nu cumva niciunul, sunt conștienți de fenomenul care va avea loc. Viețile lor, atât de diferite, de separate una de cealaltă, pentru câteva minute sau zeci de minute, cât durează călătoria, se vor uni. Pentru acele minute, destinele lor vor fi unul si același. Se creează legături de o intensitate maximă. Nu știi nimic despre ei, nici ei despre tine, nici nu vă interesează pe vreunul. Orice gest, orice replică, aruncată aproape fără a o gândi, orice intersectare de priviri, toate creează această relație.

Fata de pe al doilea scaun se uită insistent la tine. Te simți intimidat. Nu are mai mult de șapte ani. După câteva secunde, se trezește. Tresare o dată și își schimbă centrul de atenție. Legătura dintre voi doi s-a încheiat în acel moment. Rămâne legătura pe care o au toți între ei. Chiar fără a se observa unul pe celălalt. Dacă autobuzul explodează, toți sunt implicați. Totuși, legătura se rupe, atunci când mai coboara câțiva la fiecare stație.

Fiind aglomerat, șoferul deschide ușile înainte de stație. Coboară doamna de lânga tine. Avea un tic nervos și își trăgea nasul prea des. Asta ți-a atras atenția asupra ei. O ia în direcția în care merge 385-ul. Nu e singura. Din opt oameni, doi se duc în față, doi în spate. Doi se opresc, unul traversează. Pe celălalt nu îl observi. Din cei doi care se duc în față, unul se duce mai departe, celălalt se oprește, la un moment dat. La fel și cu cei din spate. Drumurile lor s-au separat dramatic. Probabil nu se vor mai revedea niciodată. Probabil că nu îi interesează. Probabil că, și dacă se vor mai vedea, nu se vor recunoaște. Și chiar dacă se vor recunoaște, vor întoarce privirea și își vor vedea mai departe de viață.

Inventezi un nume la fel de aleatoriu ca și relațiile care se creează odată cu acest fenomen, cum ar fi RDC – Random Destiny Connection (Conexiunea Întâmplătoare a Destinelor) și aprofundezi studiul asupra fenomenului pe care îl trăiești. Îți place. Te face sa te simți superior. Ești din ce în ce mai sigur că ești singurul cu gândirea asta, ignorând potențialul celorlalți. Nu-ți pasă, trăiești momentul.

Vine și stația ta. Cobori. La fel ca și mai înainte, coboară înca opt sau nouă cu tine. Mergi cincizeci de metri, toți sunt în spatele tău. Mai mergi încă cincizeci, nu mai vezi pe nimeni care era în spatele tău. De fapt, mai era unul, dar nu l-ai recunoscut. În alte circumstanțe, ar fi putut fi cel mai bun prieten al tău, sau cel mai aprig dușman. Oricum, l-ai fi recunoscut. Simți cum viața trece pe langă tine cu fiecare om de pe stradă. Știi că, la un moment dat, se vor repeta oamenii pe care îi vezi. Simți că, atunci când se termină oamenii, se termină și viața ta. De fapt, mai merge un pic înainte. Poate chiar mai mult.

Nu crezi că viața ta e controlată de un destin prestabilit. Deci, conexiunile care se formează sunt întâmplătoare. Puteai, la fel de bine, să nu fii acolo. Dar, dacă nu ar fi fost prezent, în acel moment, în acel autobuz, chiar și unul singur din toți călătorii, șirul evenimentelor s-ar fi desfășurat la fel? Fiind un om între alte șapte miliarde, te simți mic, te simți o statistică. Și, de cele mai multe ori, ești. Totuși, găsești consolare în gândul că, poate, lipsa ta ar schimba iremediabil drumurile și destinele celor din jur. Niciun răspuns nu e bun, cel mai probabil de la oboseală. Dar, în continuare, nu îți pasă, te mulțumești cu starea experimentată.

by Snowflake

Reclame

2012 în review


V-aduceți aminte pe Evident, tot Rolemodelism cum ziceam constant că sunt presat de timp? Ei, se aplică și acum. De-asta, spre deosebire de Infernul lui Teo (partea I), acest articol va fi mai scurt, mai simplu și mai puțin gândit. Asta nu înseamnă că sarcasmul și ironia nu vor fi la ele acasă, cerul nu se va întuneca și nu va începe o furtună de puli care, parcă teleghidate, se vor înfige fix în gâtul cui trebuie. Dar să nu mai lungim vorba și să purcedem spre analiza celor mai importante evenimente din 2012 pentru mine români.

Băsescu, Ponta și alți nenumărați babuini ai clasei politice române s-au bălăcărit în propriile excremente mai mult ca oricând. Nu am urmărit știrile pe tema asta, deloc, habar n-am din cine e format Guvernul actual al României și, oricum, nu-i dau mai mult de câteva luni. Tot ce știu e că trecând pe lângă televizor de câteva ori și văzând reportaje despre aceste abjecții cu gură sau auzind fragmente de discursuri ale acelorași stimabili, m-am gândit pentru câteva minute cât de util ar fi să încep să investesc într-o fermă de porci la costum. Aș produce parlamentari și politicieni pe bandă rulantă.

Evident, tot Rolemodelism a renăscut ca phoenix-ul din propria cenușă și și-a luat în serios titulatura de blog personal. Acolo scriu ce mă doare, aici scriu despre persoanele pe care-aș vrea să le doară. Fălcile, tâmplele, genunchii și organele interne.

O urăsc tot mai mult pe Simona Gherghe fără să mai fi văzut Acces Direct. Pur și simplu, din nimic, ura pentru ea se alimentează. Mă gândesc s-o răpesc, s-o leg de un scaun și să-mi petrec 4 ore pe zi uitându-mă la ea și atât. Apoi să plătesc un student la Politehnică cu niște beri să mă ajute să-mi transform ura în energie nucleară. Aș eradica jumate de glob. N-ar rămâne nici apa de pe fundul oceanelor. Apoi m-aș îmbogăți subit din comerț cu pește. Când ajung suficient de puternic și bogat să fac ce vreau, aș trimite-o pe duduie pe fundul a ce a fost cândva Oceanul Indian și aș plăti pe cineva să o filmeze din elicopter cum încearcă să supraviețuiască. M-aș uita la filmări și aș râde.

Avem o nouă cea mai lungă pârtie de ski din România, la Straja. Tot acolo, după investițiile care vor urma, în 400.000 de generații 2 ani, vom avea cea mai lungă pârtie de ski din Estul Europei, tot la Straja. Mă gândesc că eu am fost acolo să skiez când lumea nici nu știa că există locul ăsta. Când acest proiect futurist realist se va concretiza, o să-mi vând clăparii și ski-urile la supra-preț pe eBay ca fiind unele din puținele relicve care au atins Straja în stadiul ei incipient. Apoi, cu jumătate din bani, voi cumpăra eBay și-l voi duce în faliment, iar cu cealaltă jumătate voi cumpăra Straja și o voi transforma într-un eBay fizic. O să mă doară-n pulă dacă nu merg afacerile, o să am destui bani din comerț de pește și ferma de porci în costum.

Apocalipsa maiașă nu a avut loc. Majoritatea răsuflă ușurați, puțini sunt triști, eu și Teo trebuie să ne reorientăm spre altceva de făcut cu viețile noastre, ținând cont că planul nostru de a stăpâni lumea nu mai e fezabil. De fapt… ia să văd eu cât mă costă un detectiv particular, să-i învăț programul Simonei Gherghe…

În sfârșit, pe Palme Intelectuale activitatea nu a fost dintre cele mai intense, dar suficientă cât să vă destupe capetele bine aerisite (voi, cei care ați contribuit la acest articol) sau să vă smulgă un zâmbet (voi, ăia deștepți). Ne-am crucit de cât sunt de proști românii, Teo v-a învățat că, da, șocant, trebuie să tragi să te umpli de bani și că aceștia nu cad din cer, am aflat cum nu gândește un băețaș de colțul blocului, ne-am minunat de cât de arogant să fii să te consideri artist dacă te caci pe o planșă, am tras semnalul de alarmă cu privire la televiziune, Teo și-a făcut televiziune, Teo v-a dat lecții de viață, m-a îngrozit trend-ul ascendent pe care se află evoluția tehnologică, v-am dezvăluit ce înseamnă Black Friday, Irina a scris pe blog, Snowflake a scris pe blog și, în sfârșit, Teo v-a invitat să votați.

Acestea fiind zise, pentru ultima oară pe 2012, din colivia mea spirituală, Vladuts vă salută pe Palme Intelectuale. Să ne vedem sănătoși în 2013, mai deștepți și mai mulți. Share, like și toate bălăriile, că eu și Teo nu scriem pe ochi frumoși, view-urile ne dau putere!

Ah, să nu uit, așa am început:

Voiam să vă alimentez un pic.

P.S.: Cine recitește toate articolele link-uite pe parcursul post-ului să își lase în secțiunea de comentarii numele, mâncarea preferată și cât poartă la picior și o să-i trimitem printr-o caracatiță călătoare un autograf cu mesaj personalizat de la Crin Antonescu. Se ocupă Teo de asta.

Post Navigation