Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “soare”

Muzica de azi are un text profund. Cretin profund.


Aveam mai multe potențiale teme de abordat azi. M-am oprit la aceasta din motive evidente. Sunt la țară și mi-e greu să le tratez pe celelalte, deoarece necesită o capacitate mai atentă de analiză și o utilizare mai ridicată a intelectului, aspecte în care nu sunt dispus să investesc timp și efort neuronal. Prin urmare, voi vorbi un pic despre cât de oligofrene sunt versurile ultimelor smash-hit-uri românești. N-am nevoie de introducere, penetrez direct:

What’s Up feat. Andra – K La Meteo este o piesă de rezistență greu de mișcat din vârful topurilor atent încropate de macaci care-și spun DJ-i de radio. Lăsând la o parte că de la cineva care debutează în industria muzicală românească printr-un featuring cu DOC te aștepți la mai mult decât să-și spună ”Ce-i sus” și lăsând la o parte faptul că de la vocea Andrei te aștepți la mai mult decât ”fio-ori”, nu prea rămâne mare lucru de analizat. ”Inima ta ardea ca la Ecuator, acum zici că e Antarctica”, ”sun-o pe Rihanna să ne-mprumute umbrella” și ”o fi soare, da’ nu-l văd iooo” sunt eclipsate de uluitoarea metaforă ”ne mințim ca la meteo”. Cum pula mea?! Cine, cum și când se minte la meteo?! Busu ne minte pe noi? Norii mint colinele care așteaptă ploaia? Sârbu minte angajații trust-ului MediaPRO, în general? Care e logica? Cine o găsește, o să-l rog să o lase în comment-uri. Apoi, am să beau 7 beri plângând și o să mă acuz că nu am fost așa de profund ca What’s Up să mă gândesc la o astfel de interpretare a versurilor.

Alb Negru feat. Ralflo & Rareș – Sete De Tine reprezintă, pe lângă cea mai mare adunătură de creste nereușite dintr-un videoclip, și cea mai profundă comparație între nevoile primare și nevoile secundare ale omului. Cred că am ginit ideea de bază. Iubirea nu ține de foame, dar iubărețului îi e sete de piersicuța lui. Este știut faptul că foamea poate ucide în estimativ 3 săptămâni, dar, fără lichide, omul nu potea supraviețui mai mult de 3 zile. La altceva chiar nu m-am gândit. A, și m-a mai bătut comparația între Centrul Vechi și mare. Nu mai zic că ei, amândoi, se plimbă prin Centrul Vechi, iar răsăritul de soare îi amintește de ei. Boss, sunteți deja amândoi! A mai observat cineva că tipii cu creastă din videoclip sunt, pe rând, un alb, un mulatru și un negru?

Ruby – Stinge Lumina este ultima aberație propusă de poponarii de la HaHaHa, concept creat de Smiley și susținut de prietena lui, deMoga. Lăsăm la o parte că asta e o manea. Lăsăm la o parte că pizda e o semi-țigan, tatuată, cu impresii de rapper-iță cu influențe de rastafari. O, Doamne, de unde să încep?! ”Ești picant ca salsa, și nebun ca basta, mintea mea o ia razna”?! Ce sloboz e basta?! O fi Busta Rhymes? Și ăla de ce e nebun, săracul? Mie mi se pare foarte întreg la cap, dacă învârte atâția bani câți nici nu poate număra în somn biata Ruby. Nu menționez că ”dancefloo’” și ”contro’” sunt niște concepte care nu prea se pupă cu ideea de a cânta în română. Pentru fanele înfocate, ”Ce bărbat!” e partea mea preferată. Probabil și pentru că se poate ca unele din voi să mi-o fi spus cândva (Snaaap!).

Inna – Tu Și Eu m-a lăsat cu gura căscată prima oară când am ascultat-o. Cum, Inna cântă și în română?! Ah, no worries, la fel de prost ca în engleză. Versurile continuă să nu aibă logică. Ați mai auzit-o pe asta vreodată într-o declarație de dragoste: ”Ne vom privi din adâncul inimii”? Cine moloz i-a dat Innei certificat de doctor cardiolog? Ce căcat au făcut, și-au deschis cutia toracică, și-au înfipt fiecare câte un mini-ochean în atriul drept și aia a fost? Inna! Nu faci logică, pui! Dar, uite, că mi-ești simpatică, dacă mi-ai face o felație, aș putea trece peste partea cu logica. Hint: reînregistrează melodia, dacă schimbi ”privi” cu ”iubi”, e mai OK. Chiar dacă te repeți, măcar nu ești total absurdă.

Ce-i mai bun e pus deoparte. George Hora s-a întors, și nu oricum. Vă prezint Vreau Să-mi Dai 1 LIKE. Când am ascultat prima oară piesa asta, am stat să mă întreb cu cât o fi fost plătit bietul DJ care a permis difuzarea unei astfel de piese. Și cât de adânc se crestează pe vene în timp ce se gândește cum a distrus vise și speranțe pentru o muzică mai bună. Lăsând conceptul la o parte, mi-a plăcut profunzimea ăleia cu ”partidele cu tine nu rămân remize”. Nuș cu cine ai făcut sex până acum, Georgele, dar, de obicei, partidele de sex nu prea se termină în remiză. În cazurile FERICITE în care se termină remize, amândoi au ajuns la orgasm în același timp (sau asta e teoria mea). Prin urmare, ești un mare nesimțit, te gândești numai la tine în pat. Sau un mare papagal, te gândești numai la ea. Nevertheless, mai e aia ”doar tu știi ce-o să se întâmple, ca-ntr-un deja-vu”. Atunci deja-vu-ul e al ei, lucru care ar trebui să te întristeze, înseamnă că nu ești deloc original.

Dacă am uitat ceva, rog să-mi fie cu iertare. Acum mă duc să-mi plâng mizeria într-un colț întunecat de cameră, văzând cum au ucis limba română. Teo, bate asta.

Anunțuri

Apocalipsa după maiași. Introducere.


Conform ultimelor premoniții apocaliptice, mai avem puțin peste două luni de trăit. Cei ce ne-au prevăzut sfârșitul la finele anului 2012 sunt maiașii, poate una din cele mai șmechere civilizații care a existat cândva pe pământ, raportându-ne, bineînțeles, la condițiile de viață de atunci și gradul de cunoștințe cu privire la varii domenii existent la momentul acela. Au ei oare o bază stabilă când spun că lumea, așa cum o știm noi, se va sfârși în decembrie 2012? Cât de veridică și exactă este premoniția lor? Are rost să ne temem sau sunt doar vorbe în vânt, așa cum au fost toate celelalte preziceri apocaliptice?

Pentru a ne putea răspunde la aceste întrebări, trebuie să ne începem cercetările adânc în negura timpului, bazându-ne pe imaginație și intuiție, pentru că date exacte și veridice 100% nu avem. Dar dacă ei ne-au putut ”ghici” sfârșitul, cred că putem și noi să ”ne dăm cu părerea” cu privire la ei.

”Și cerul se va întuneca și nori negrii de ploaie vor acoperi Soarele pe tot Pământul. Și nu va mai fi căldură sau lumină zile și săptămâni întregi. Toate urgiile cunoscute de umanitate până la acel moment se vor dezlănțui în același timp, distrugând tot ce s-a clădit. Inundații, cutremure, erupții vulcanice, uragane și tornade vor mătura tot ce e viu în drumul lor. Și cei patru cavaleri ai Apocalipsei vor hălădui prin bezna și ruinele omenirii pentru a ucide și a distrge tot ce a rămas neatins de furia naturii. Vor împrăștia foamete, ciumă și moarte pe oriunde vor trece. Și, apoi, Satan însuși va ieși din adâncurile Pământului pentru a-și lua în primire noul său tărâm de joacă: ruinele umanității.”

Așa scrie în ultimul paragraf al Cărții Apocalipsei după maiași, poporul care a reușit să prevadă cu o exactitate demnă de invidiat, până acum, toate punctele de cotitură, din punct de vedere astrologic și spațial, din istoria recentă mondială.

”Nasol. Cu alte cuvinte, am pus-o pe final de an. Partea bună e că nu trebuie să-mi fac griji cu privire la cadourile de Crăciun, pentru că nu va exista această sărbătoare. Premonițiile maiașe sugerează că data descinderii haosului va fi 21 decembrie 2012, adică fix atunci când îți faci tu planurile de Revelion. Dar ia să dăm timpul înapoi câteva secole și să vedem cum și-o ardeau maiașii pe atunci și ce îi face așa tari în horoscoape pentru a ne prezice cu exactitate când o mierlim.”

Asta aș fi spus dacă nu aș fi știut mai multe despre maiași și dacă nu aveam motive să cred că cele spuse de ei sunt adevărate.

Dovezi clare ale existenței civilizației maya pe această planetă o reprezintă sculpturile și picturile descoperite în ceea ce s-a stabilit ca fiind habitatul lor, zona de nord a Americii de Sud și America Centrală. Piramidele maiașe sunt și astăzi un motiv de fascinație pentru cercetători, complexitatea construcțiilor și a reprezentărilor grafice din interiorul lor depășind aria lor de expertiză, conform datelor pe care le avem despre ei.

Deși erau experți (la vremea lor) în astrologie și previziune, talentați și inventivi în sculptură și pictură, foarte pricepuți la matematică, algebră și, mai ales, geometrie în spațiu, maiașii nu aveau niciun fel de cunoștințe de optică, nu stăpâneau prelucrarea vreunui metal sau a sticlei și nici măcar nu foloseau roata. Și, atunci, cum de au reușit ei să prevadă cu atâta precizie eclipse solare, lunare și celelalte fenomene astronomice importante de până acum?

”Pactul cu Diavolul. Singura variantă fezabilă prin care erau atât de șmecheri în atâtea domenii și, totuși, atât de nepractici este faptul că țineau legătura cu o forță superioară pământenilor. Extratereștrii, intratereștri sau dracu’-n persoană.”

Alter-ego-ul meu, ironic și sarcastic, neîncrezător, ar fi spus cele de mai sus. Oricât de ciudat sună, însă, alter-ego-ul meu nu e departe de adevăr. Teorii despre cum de erau atât de pricepuți în anumite domenii fără să aibă bazele necesare exploatării lor există, dar majoritatea par să fie exagerate și cusute cu ață albă. Așa cum multe alte lucruri și informații nu au fost dezvăluite până acum, așa nici faptul că maiașii erau o civilizație satanistă nu a fost dezvăluit omenirii.

”Și și-au dat mâna și s-au înțeles. Sufletele lor vor fi ale lui, iar ei vor prooroci venirea lui. El îi va ajuta să lase indicii omenirii despre cine au fost, iar ei vor merge cu el în pântecele Pământului, când ceasul lor va veni. Și vor veni cu toții în al treilea mileniu să transforme și Pământul în Iad.”

Acest fragment este preluat tot din Cartea Apocalipsei după maiași și explică ce s-a întâmplat acum sute de ani și ce nu știa omenirea până acum: cum au dispărut maiașii, de ce și cum au realizat ceea ce au realizat.

Spațiul alocat acestei prezentări a expirat, însă. Nu vă pot spune decât că mai multe veți afla în articolul următor, dacă veți avea curiozitatea. Până atunci, profitați de aceste ultime două luni…

Prinzessin


În introducerea acestui post, doresc să vă prezint cu mândrie noua categorie a blog-ului, intitulată, sugestiv, ”Societate”. Da, știu, s-a lăsat așteptată, unii din cei ce ne cunosc pe mine și pe Teo se așteptau să citească astfel de post-uri de la bun început, dar ”there’s a time and place for everything, and it’s called <<college>>”, cum bine zicea Chef, într-un episod vechi din South Park. Sunt conștient că citatul bucătarului de culoare nu are absolut nicio legătură cu începutul propoziției în care e inclus, dar, hei, asta e viața, o să trebuiască să vă obișnuiți cu stilul meu absurd de a-mi începe articolele.

Da, dragii mei, astăzi avem primul episod din ceea ce, sper eu, va deveni o piatră de hotar în istoria Palmelor Intelectuale: tratarea proprietăților diferitelor clase sociale ale României (preponderet cele de care ne e scârbă, nouă, celor cu ambele emisfere cerebrale funcționale) și evidențierea greșelilor pe care le comit prin felul lor de-a fi. Without further ado, pițipoancele.

Între două interviuri programate perfect de prost (adică numărul de minute dintre ele acoperă exact timpul pe care l-aș fi făcut să mă duc acasă după primul pentru ca, apoi, imediat cum am intrat pe ușă, să plec spre cel de-al doilea), am conchis că mai deștept ar fi să mă bag într-o cafenea sau gen și să savurez un suc neacidulat, în timp ce îmi pun agenda în ordine, după care să purced spre cel de-al doilea. Iată-mă, așadar, la McDonald’s-ul de pe Calea Buzești, în fața unui Lipton mic, la o masă izolată, văzându-mi de ale mele. Nu mare mi-a fost mirarea să văd un stol de vreo 5-6 fetițe de 13-14 ani intrând în același minunat local, luând loc la masa de lângă mine, comandându-și niște Happy Meal-uri și pornind ceea ce, presupun, se voia a fi o întâlnire reușită între prietene. E de prisos să mă apuc să enumăr toate inepțiile pe care le-am auzit, probabil că absolut fiecare din cei ce au citit acest articol până aici fără să închidă fereastra/tab-ul știe prin ce am trecut. Așa că o să trec direct la post-ul în sine, acum, că am terminat cu partea introductivă.

Pițipoanca este o fată aflată, în general, la vârsta adolescenței. Domnișoarele despre care se spune că sunt pițipoance sunt, cele mai multe, eleve la liceu sau studente la facultate. În general, după absolvirea studiilor superioare și intrarea în domeniul muncii, pițipoanca se maturizează (fie voit, fie nu) și renunță la obiceiurile pe care le avea cu câțiva ani în urmă. Totodată, până la intrarea în liceu, cu greu se poate spune despre o fată că e o pițipoancă, luând în considerare faptul că nici măcar nu are buletin, prin urmare (în concepția mea) nu figurează. Cu toate astea, există cazuri particulare de pițipoance. Cele pre-age și cele after-age. Respectiv puștoaicele de gimnaziu, care le-au văzut la tele pe Tonciu, Buruiană, Senzual, Cruduța și atâtea alte parașute și cele care sunt Tonciu, Buruiană, Senzual, Cruduța și atâtea alte parașute. Evident, în exemplul de mai sus vorbeam despre pițipoancele pre-age.

Lămurită fiind probelma sexului și vârstei, să pătrundem în adâncime și să mai oferim câteva informații despre cine ar putea fi o pițipoancă. Ajungem, așadar, la capacitatea intelectuală. Evident că nicio fetiță cu toți neuronii aflați în deplină armonie și cooperare nu va adera la această clasă socială, pentru simplul motiv că își dă seama de cât e de penibil. Pe Crudu, dacă o ducea capul, nu o vedeai în rolul de cârpă de șters pe jos, noaptea, la Capatos în emisiune. Nici măcar nu știai că această ființă există, pentru că era PR-istă, doctoriță sau ceva pentru care îți trebuie studii și capacități de raționare, înțelegere și deducție. Evident, ea nu dispune de ele. Ea e perfect mulțumită de faptul că apare la tele, că vorbesc ziarele de ea și că face bani dintr-o muncă nu foarte dificilă. Prin urmare, fără să ne temem că am putea jigni pe cineva cu această afirmație, pițipoancele sunt proaste.

Acum a venit momentul cel mai dificil, și anume prezentarea trăsăturilor caracteriale și fizice ale pițipoancei. Pițipoanca trebuie să arate tot timpul diferit. Deși toate arată la fel, după părerea mea, ele tot timpul vor spune că sunt unice prin felul lor de a fi. Și deși toate se comportă la fel, după părerea mea, ele vor spune că nu e așa, iar tu te vei întreba, în sinea ta, de ce mama dracului încerci să porți o conversație cu această ființă, când puteai face lucruri mult mai entertaining, cum ar fi să urmărești o colonie de furnici cum sapă tunele. Deviez. Pițipoanca, în general, e blondă. Cât mai deschis. Platinată, dacă se poate, dar nici albă, pentru că nu vrea să arate ”ca o babă”. Dacă nu e blondă, e brunetă. Cât mai închis. Observați limitele intelectuale? Alba-neagra. Mai departe. Pițipoanca are părul întins. Cu placa. Cât mai întins, să te înțepi, dacă te atingi de vârful vreunui fir de păr și să-ți curgă sânge. Dacă nu, creț. Cu ondulatorul. Cât mai creț, să n-ai loc de el în autobuz. Deci, aceeași treabă, cu polii opuși. Nici varietatea nu e unul din punctele lor forte, nu?

Apoi, tre’ să fie machiate. Negru la ochi sau alte culori reci. Albastru, verde, ceva. Mov sau roz, nu, că e ”de pițipoancă” (glumești?!). Tre’ să aibă buzele roz sau ceva, cât mai aproape de culoarea lor naturală, dar să sclipească în soare. Dacă nu ruj, balsam, gloss sau alte chestii uleioase care te fac să vomiți când le săruți și să te întrebi, mai în glumă, mai în serios, dacă ce are pe buze a ieșit dintr-un tub de plastic sau de bărbat.

Apoi, tot ce poartă trebuie să fie hip, dar să nu fie ceva ce poartă toată lumea. În general, trebuie să scoată ceva în evidență, iar asta diferă de la caz la caz. Pe una a lăsat-o Dumnezeu cu sâni rotunzi și fermi, pe alta cu un cur apetisant, iar pe alta cu niște picioare lungi și perfecte, ca și grosime. Deci fie vestă din aia de femei, cu efect de push-up, fie pantaloni foarte strâmți, fie fuste scurte. Și să nu uităm de accesorii și armonizarea culorilor. Nu poți să ieși ca un clovn din casă, dar nici ca o măicuță. Mărgelele grele de la gât în niciun caz nu îți amintesc de cutiuța de bijuterii de la bunică-ta de la țară, ci te fac să te gândești la vreun nume imposibil de pronunțat, al cărui posesor face furori la Milano. Personal, singurul nume care face furori la Milano, pentru mine, cel puțin, e Filippo Inzaghi, dar, deh, fiecare cu-ale lui.

În încheierea fișei de prezentare a unei pițipoance, trebuie precizat comportamentul. Ea nu va merge în Club A, acolo se duc toți țăranii, va merge în Gaia, acolo merge lumea bună. Și, da, ăsta e argumentul, nu că îi place muzica din Gaia sau cum arată localul. Ea nu va ieși cu tine la un cico în Control, ci în Turabo. Nu că i-ar plăcea mai mult canapelele sau cafeaua de acolo, dar acolo se duce lumea bună. Prietenul ei nu poate să poarte freza clasică ”cum mă trezesc, așa ies din casă”, nu poate să se încalțe cu aceeași pereche de teniși 6 luni legate și nici nu poate să poarte același tricou mai mult de o dată în aceeași lună. Iar ea nu poate să nu aibă 15 genți și 40 de perechi de încălțări. Ea nu poate să iasă la o plimbare în parc sau să vadă un film acasă, cu pop corn făcut la microunde și suc la doi litri de la chioșc. Iar vacanțele nu sunt la Costinești, ci în Mamaia sau la Poaina Brașov, nu în Sinaia.

Acestea fiind zise, vă las cu Maxi și al lui clip, perfect pentru a exemplifica ce am scris mai sus. Clip, da? Nu versuri.

Post Navigation