Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “suprafață”

Confesiunea unui ucigaș de vise


Bună seara. Eu sunt Black Friday și am venit să îți povestesc un pic despre cum te-am subjugat eu și alte câteva rude de-ale mele și cum îți controlăm viața și visele, despre cum lumea se învârte în jurul nostru și despre cum majoritatea populației, în esență, ne venerează și simte că suntem cel mai bun lucru care li s-a întâmplat vreodată.

Sună dur, nu? Ei, bine, asta e realitatea, din fericire pentru noi și din păcate pentru tine. Partea frumoasă e că te-am adus în această situație pe tine și oamenii despre care vorbeam mai sus fără ca tu și ei să vă dați seama de asta, ferm convinși că aveți nevoie de noi. Partea și mai frumoasă e că, nici acum, după ce am dat cărțile pe față, lucrurile nu se vor schimba, pentru că asta e puterea noastră cea mai mare: manipulăm prostimea.

Ești sceptic la ce spun? Sau e o manieră prea dură de a pune problema? Hai să vedem ce reprezint eu, de fapt, poate asta o să te convingă.

Există o zi din an în care anumite magazine, fie ele fizice sau virtuale, aplică reduceri masive unor produse pe care le dețin. Atât. Asta ar trebui să însemne Black Friday. Oare?… De fapt, sunt mult mai mult de atât.

Cu trecerea timpului, ajutat de rudele mele, Marketing, Media și Modă, am devenit o sărbătoare. Un moment de răscruce în an, nu o zi din an. Am devenit un salvator, o binecuvântare și un erou care îți permite ție și lor să achiziționezați produse la un preț mai ieftin. Din acest punct de vedere, nu am nimic de obiectat. Chiar asta fac!

Dar sunt mai mult de atât. Sunt un deschizător de drumuri, sunt mesagerul schimbării. Sunt ceea ce tu nu știai că-ți doreai. Sunt tableta nouă de la Samsung, redusă cu 40%, care îți va permite să faci aceleași lucruri pe care le făceai pe laptop sau smartphone. Sunt aparatul de fotografiat Nikon profesionist, redus cu 30%, care te va ajuta să faci poze mai clare, mai artistice și mai interesante, fără ca acestea să te ajute la altceva în afara satisfacției personale. Sunt DVD-player-ul portabil, redus cu 50%, care îți va permite să vezi aceleași filme pe care le vedeai pe laptop sau la DVD-player-ul de la televizor.

Tot nu înțelegi ce zic? Ajutați de mentorul nostru și călăul vostru, Sistemul Bancar, am devenit un obiectiv, un scop. Mulțumită celei mai importante creații a călăuzei noastre, Cardul De Credit, am devenit imbatabili. Nu ai cum să ne reziști, lucrăm în echipă, te îngenunchem, te convingem că ai nevoie de noi și tu ne asculți. Te trezești la 5 dimineața, intri pe eMag și te enervezi că alții, înaintea ta, au accesat site-ul, l-au blocat și au profitat de cele mai importante reduceri. Întâmplător, exact la produsele pe care ți le doreai tu și pentru care aveai banii pregătiți sub formă de împrumut bancar.

Nu e clar ce fac? Hai să-ți zic pe limba ta: te-am convins că trebuie să cumperi aceste lucruri mai mult sau mai puțin inutile și că trebuie să faci credite la bancă, pentru aceste lucruri (dar și pentru altele) și că trebuie să-ți petreci tot restul vieții înapoiind acei bani. E un cerc vicios, nu mai poți ieși din el. Frustrat că n-ai bani, te împrumuți. Frustrat că alții au lucruri pe care poate și tu ți le dorești (și prin prisma faptului că ei le au), te mai împrumuți, dar le cumperi. Frustrat că ești în datorii, faci o refinanțare, dar până să scoți capul la suprafață, a venit Noaptea Reducerilor din Mall Băneasa. Și o iei de la capăt.

Nu te supăra că ți-am spus pe față ce ți-am făcut. Pe mine nu mă deranjează, nu ai să mă părăsești niciodată, oricum. Știi de ce? Pentru că anul viitor, voi reduce cu încă 10% un model și mai nou de tabletă de la Samsung.

Anunțuri

What the world is suffering from


O să încep acest post, bineînțeles, cu melodia care i-a dat tema:

Da, dragii mei, astăzi vom vorbi despre televizor, cel mai mare inamic al omului în epoca modernă.

Ce este televizorul, pentru început? Este acea cutie de plastic din interiorul căreia un amalgam de circuite electrice complex conectate redau pe o suprafață plată imagini și emit prin boxe laterale sunete. Este poarta către cunoaștere, către aventură, către suspans, către relaxare sau către plăcere. Cum zice Deliric1, este o metodă de manipulare implementată în societate.

Nu am să intru în profunzimea problemei, pentru că articolul s-ar lungi la nesfârșit și pentru că unii din cei ce mă știu de mai multă vreme o să dea ochii peste cap și o să pufnească dezaprobator: ”Ia, uite-l, bă, acum un an dădea de pământ cu teoriile astea și acum le îmbrățișează”. Nu o să vorbesc despre masoni, New World Order sau teoriile conspirației, ci o să vă vorbesc despre motivele pentru care, punctual, consider televiziunea ca cea mai perfectă unealtă de subjugare a unei națiuni.

Spre deosebire de alte mijloace de transmisie mass-media, televizorul are trei uriașe avantaje ce îl fac metoda perfectă de a controla masele de oameni. Spre deosebire de radio sau ziare, transmite imagini vii, în mișcare, la care se alătură sunetul. Practic, singurul efort depus de consumator este să privească. Spre deosebire de Internet, poate ajunge, practic, oriunde există curent electric și o fărâmă de civilizație. Oricine poate avea acces la televiziune, dacă-și dorește. În sfârșit, cel mai important, spre deosebire de toate celelalte forme de mass-media, este singurul care poate fi perfect controlabil pentru a i se impune ce tip de programe să transmită.

Iar aici este cheia. Aici trebuie împătimitul consumator de televiziune să stea un pic și să reflecteze. Să se gândească dacă tot ce vede este ceea ce se întâmplă cu adevărat sau dacă tot ce vede este ceea ce ar trebui el să creadă că se întâmplă.

Nu vorbesc de hipnoză subliminală, nu vorbesc de control psihologic, vorbesc de calmarea maselor și îndobitocirea lor. Vorbesc de calitatea îndoielnică a oricărui program rulează la ore de maximă audiență, vorbesc de îndoctrinarea individului în a crede că ceea ce este de interes pentru este constituit de sânii Cruduței, scandalurile dintre Zăvoranca și mama ei, show-urile lui Becali și falsele concursuri de cultură generală în care scopul este, de fapt, să se râdă de ideea preconcepută că blondele ar fi proaste.

Scepticii vor sări în sus, urlând: ”Nu, bă, se dau astea pă sticlă că românii sunt proști și asta cer. Asta face rating și televiziunile doar se conformează.”. Hai să vă demontez teoria, păstrând, totuși, o parte din ea, pentru că este adevărată. Bineînțeles că televiziunile urmăresc rating-ul. Dar românii nu sunt chiar atât de proști (bine, o parte din mine urlă sus și tare că ar trebui să scriu și că nu sunt nici chiar atât de deștepți), ei nu asta cer, ei consumă ce li s-a oferit deja.

Să ne amintim ce se petrecea cu câțiva ani buni în urmă, când emisiunile de interes de la televizor erau altele decât ”Acces Direct”, ”Te pui cu blondele?” și ”Curat murdar”. Să ne amintim că au fost vremuri când ”Vrei să fii miliardar?” sau ”Știi și câștigi” făceau rating. Să ne amintim că știrile, odinioară, prezentau și alte informații decât omoruri, violuri și jafuri armate. Să ne amintim cum s-a schimbat placa, încet, dar sigur, pe toate posturile de interes național, servind, în cantități industriale, prostie curată și cretinism inimaginabil, forțând românul să nu aibă de unde alege.

Cei cu câțiva neuroni funcționând în perfectă armonie au renunțat la acest sport. Eu sunt unul din ei. Ceilalți au ridicat din umeri și s-au adaptat. Iar situația a continuat pe aceeași linie, bombardând încet, dar sigur, privitorul cu imbecilism de cea mai fină și înaltă calitate. Cu trecerea timpului, misiunea va fi îndeplinită (dacă nu cumva a fost deja, judecând după ce văd prin jurul meu).

Știri? Asalt de informații semi-mincinoase despre ce ar trebui noi să credem că este realitatea înconjurătoare.

Documentare? Teorii contradictorii imposibil de demonstrat punctual, menite să inducă o stare de confuzie cu privire la adevărul universal.

Emisiuni? Avalanșă de inculți parveniți cu pretenții de emblemă reprezentativă pentru diferite clase de oameni, care-și vor dori, ulterior, să ajungă ca ei.

Reclame? Spălare pe creier organizată cu scopul unic de a instiga la consum în masă.

Televizor? O minciună care pretinde că e realitatea, ce te rupe de lume, ce te împiedică să gândești de unul singur și ce te învață să fii controlat pentru a te integra planului și a nu supăra sistemul.

”The greatest hypnotist on the planet Earth is an oblong box in the corner in the room. It is constantly telling us what to believe is real.”

David Icke

Din nou despre Simona Gherghe și Acces Direct


Știu că nimeresc cam ca nuca-n perete cu post-urile mele în mijlocul unei dezbateri de aproape o lună pe tema psihologiei feminine și masculine, începută de Teo, alimentată de comment-uri și reaprinsă de Maki în ultimul post. Dar eu nu-mi găsesc locul în aceste dezbateri, așa că îmi văd de balivernele mele. Voi scrie, din nou, despre ceva ce mă enervează. Și, deși se întâmplă rar, voi scrie, din nou, despre ceva ce mă enervează despre care am mai scris o dată.

Deși sunt foarte multe emisiuni pentru suferizi de sindromul Down la televizor, Acces Direct (în ochii mei) le întrece pe toate. Iar Simona Gherghe trebuie să fie una din cele mai enervante femei de pe suprafața planetei. Îmi este atât de antipatică încât efectiv aș sta în cumpănă înainte să fac sex cu ea, dacă s-ar ivi ocazia.

Alaltăseară îmi serveam liniștit cina. Televizorul rămăsese deschis pe Anena 1, probabil de la vreun program anterior, pentru că nici mama, nici soră-mea nu obișnuiesc să urmărească show-uri de televiziune pentru macaci. Simona Gherghe îi făcuse legătura telefonic Monicăi Tatoiu, aflată în studio, cu George Copos. Aparent, distinsa doamnă avea niscai nemulțumiri legate de sejurul pe care tocmai îl petrecuse la Poiana Brașov, aflată, se știe, în jurisdicția patronului Rapidului. Am urmărit, uitând să mestec, din când în când, de uimire, neștiind dacă să râd sau să plâng, cel mai penibil moment posibil pe care-l putea oferi o maimuță la menopauză. Georgică a fost galant, nu s-a coborât la nivelul ei, deși i se citea furia în tonul vocii. După o scurtă pauză publicitară, în studio au apărut alte două panarame, în locul oligofrenei alcoolice, fostă șefă la Oriflame. Mizil și o horoscopistă. În timp ce fufa cititoare de stele încerca să-l convingă pe Mizil de veridicitatea zodiacului, ăsta o ținea pe Tatoiu în șuturi, ignorând cu desăvârșire trimisa astrelor (dacă aveți curiozitatea, îl puteți vedea pe Serghei aici, mi se pare delicios omul, deși este, în esență, un țăran parvenit).

După ce s-a terminat nebunia, am stat un pic să reflectez. Mi-am amintit că parcă Acces Direct începuse cu mulți ani în urmă, ca o emisiune moderată de un lache pe care nu-l înghițeam (nu mai puțin adevărat e că eu nu prea înghit pe nimeni din televiziune), în care se vorbea despre problemele sociale ale românilor la ora actuală. Tot o porcărie menită să facă rating era și atunci, dar de la discutarea problemelor sociale la voma asta în high-definition pe care ne-o oferă Simona Gherghe e cale lungă. Și că tot vorbim de ciumpalaca asta: nu prezenta cândva știrile din sport, cu o voce ce echivala cu o felație auditivă? Se poate să mă înșel în tot ce am zis în paragraful ăsta (nu, chiar nu urmăresc televiziunea!), dar eu așa îmi amintesc că stăteau lucrurile cu ceva ani în urmă.

În sfârșit, că m-apropii de fundul sacului inspirațional, ideea articolului ăsta este că Antena 1 a trecut într-un downhill teribil de la postul pe care chiar îl respectam cu ani în urmă. Partea ciudată e că face rating. Și dacă la Răzvan și Dani se uită puțini oameni, că nu prind toate subtilitățile, iar la Capatos și Badea, la fel, la Simona Gherghe se uită toți pentru că nu e greu să urmărească o blondă cu un neg sub nas (nu, nu e sexy deloc, știm amândoi că-l poți acoperi, dar tu crezi că-ți dă o aliură de nu știu cum dacă-l ții acolo) care le suge clitorisul lui Tatoiu și astroloaga Cristina și îi dă apă la moară lui Mizil să facă show, că atâta știe să facă.

Cam asta e problema mea. Întrebarea nu e ”de ce există emisiunea asta?”, că e limpede că există pentru că e cerută și urmărită. Întrebarea e ”de ce e cerută și urmărită emisiunea asta?”. Nu se întâmplă nimic constructiv în ea. Sunt doar maimuțe care se ceartă și aruncă cu căcat, în timp ce o parașută blondă aleargă de colo-colo, strângând căcatul care nu și-a atins ținta și aruncându-l spre altcineva, ca să reaprindă flama. Asta e emisiunea noastră de la 6 seara, ora când îți bei berea de după muncă, obosit în fotoliu? De ce?

Post Navigation