Palme Intelectuale

Cu un PH al dracu' de scăzut

Archive for the tag “vecin”

Ionuț Păcătosu’


”Bună seara și bine v-am găsit, dragii mei, cineva spera că am rămas fără idei” ziceau Paraziții cândva. Nuș dacă ultima parte se aplică întru totul situației mele, dar, în mod cert, mulți sperau că am rămas fără idei de articole de tipul celui pe care am să-l scriu acum. Mi-a zis un tovarăș acum ceva timp de o aberați mare cât China. Bineînțeles, difuzată de Antena 1. La Capatos. Pe vremuri, mi se părea tare omul, dar, acum, emisiunea asta a devenit o mizerie incredibilă cu scopul, aproape declarat, de a retarda publicul. Sau, pentru cei cu neuronii de neatins, cu scopul de a se întreba cum mama dracu’ respiră oamenii care apar la acest show monden și cum crucea mă-sii nu suferă accidente casnice pe bandă rulantă cei care îl urmăresc.

Așa, acum, că am făcut introducerea, să urmărim aberația:

Gata, v-ați lămurit? Liv, îmi cer scuze, dar, sincer, SINCER, nu pot, chiar nu pot să nu scriu despre treaba asta. Fie și pentru că o să râd ca prostul în barbă în timp ce-mi aștern toate miștourile care-mi vin în minte pe tastatură. Acum, că mi-am cerut iertare public în fața fidelilor cititori că revin la articolele despre imbecili, e timpul să trecem la treabă.

Am să încep cu o mică paranteză. Am avut câteva momente intenția să tratez acest caz cu seriozitate. Aveam și primul paragraf pregătit:

Deunăzi, mi-a fost atrasă atenția asupra unui caz extrem de condamnabil, din mai multe puncte de vedere, prezentat de mass-media românească, într-o emisiune mondenă cu audiență ridicată. Ideea de bază este că un tânăr liber profesionist din mediul rural a violat o capră. Urmărind un fragment din emisiunea cu pricina, am remarcat cu dezgust cum oameni cu prestanță în televiziunea românească au coborât la un nivel inimaginabil, ironizându-l și luând în derâdere fapta nefericitului. Despre acesta din urmă am două teorii. Prima este că a fost angajat pentru a regiza această ”poveste”, cu scopul de a ului telespectatorii români, o strategie de marketing foarte dezvoltată în televiziunile americane, model pentru posturile de tipul PRO TV sau Antena 1. Caz în care vreau să strig ”Rușine Dan Voiculescu! Rușine Dan Capatos! Rușine că serviți poporului român astfel de reprezentații de cea mai joasă speță!”. A doua e că bietul băiat este labil psihic și, în loc să fie tratat, a fost luat într-o emisiune importantă pentru a fi ironizat. Caz în care vreau să strig ”Rușine Dan Voiculescu! Rușine Dan Capatos! Rușine că serviți poporului român astfel de reprezentații de cea mai joasă speță!”.

Și-atât. Mi-am dat seama că indiferent de gravitatea situației, regizată sau nu, cum se simte bietul băiat, treaba asta e mult prea amuzantă să nu o iau și eu la mișto. Scuzele mele lumii și celor care credeau că mai există un licăr de etică în sufletul meu. Atâta pot, sunt un barbar involuat și ar trebui să mi se refuze dreptul la liberă exprimare. Prin urmare, pentru cei pe care-i amuză la fel ca pe mine mizeria asta…

Admitem că există două posibile scenarii care să explice difuzarea acestui căcat. Primul este cel în care toată treaba e regizată și jumate din populația României salivează pe tricou, șocată de ceea ce vede și simțind cum le clocotește sângele în vine, fie pentru a-l tranșa pe Ionuț, fie pentru a viola și ei capra vecinului, înțelegând, în sfârșit, cât de simplu e drumul spre recunoaștere națională. Al doilea e cel în care Ionuț chiar e un imbecil cu acte și a futut o capră, probabil sătul de Palmela și tovarășa ei de mai la stânga, Manuela. Din nou, jumate din populația României bălește în barbă, uluită de ce se petrece în patria ei și are porniri nebănuite de a-l căsăpi cu furca pe bietul amorezat sau de a trece la acțiune și ei cu capra lu’ Gheorghe de peste drum.

Ca să-l citez pe Mircea Badea, ”înțelegi ce zic? Nu e minunat?”. Cum să nu fie?! Omul ăsta a violat o capră. A făcut sex cu un animal domestic dătător de lapte. Și-a băgat și și-a scos în repetate rânduri amicul de la parter în locul de unde ies iezii. Și-a apărut la televizor!

E mai mult decât minunat, e sublim! Cazul de față este dovada incontestabilă că ceea ce repet de săptămâni și luni întregi, și anume că o însemnată parte din populația țării, poate chiar majoritatea, e proastă de bubuie! Știu teoria piramidei sociale, eu o susțin și o propag, dar, nu, oamenii care s-au uitat cu interes la așa ceva și care nu au râs, ci au dezbătut cu gravitate problema la cârciuma din sat, a doua zi, sunt proști DE BUBUIE! Genul de oameni care-și bagă degetele în priză să se usuce mai repede pe cap. Genul de oameni care testează fierul de călcat cu limba, literalmente. Genul de oameni care țin topotul invers când taie lemne. Genul de oameni care sunt (aici, vă rog, atenție, citiți partea următoare apăsat și cu un ton ridicat) REALE PERICOLE PENTRU EI ÎNȘIȘI ȘI TOȚI CEI DIN JURUL LOR!

Cât despre Ionuț, Dumnezeu să-l ierte (e o expresie populară, mă rog), că toți cei care-l știu, dacă au un minim de decență, nu-l iartă. Iar, dacă n-au, fac pariu că o să investească într-o crescătorie de capre, încurajați de vitejia vedetei. Acolo să vezi ”How I met your mother”.

P.S.: A remarcat cineva ultima replică a lui Capatos referitoare la faptul că animalul a fost tăiat la 3 zile după viol? Epică.

Reclame

Îi doare fix în pulă unde-aruncă o hârtie


S-a întâmplat ce am preconizat. Odată cu reintrarea în domeniul muncii, mi-a revenit inspirația. Pentru că am din nou posibilitatea să observ oameni, întâmplări, aspecte, stereotipuri. Prin urmare, chiar dacă timpul mi-e potrivnic, reușesc să-mi găsesc o oră să vă propun o nouă discuție filozofică pe tema unui curent pe care cu toții l-ați văzut în cotidianul românesc, dar, făcând parte din el, nu i-ați acordat importanță. Vorbesc de nepăsare.

Să lămurim de la bun început despre care nepăsare vorbesc. Sunt, probabil, ultima persoană pe care o cunoașteți care va pleda pentru ajutarea sinistraților din Burundi. Ba chiar și pentru ajutarea sinistraților din Vrancea. Sau de pe strada mea. Faptul că dai niște alimente sau haine sau o sumă de bani să ajuți niște necunoscuți care au fost loviți de soartă nu înseamnă că îți pasă. Înseamnă că ești prost sau, să-i zicem mai elegant, naiv sentimental. Faptul că Mobutu sau țața Floarea va avea o pâine de mâncat mâine nu te afectează în mod direct cu nimic. Îți pasă cel mai mult când o acțiune pe care o întreprinzi (sau nu) te afectează în mod direct și ești conștient de asta, prin urmare, îți canalizezi gesturile astfel încât, la finalul procesului, tu să ieși în câștig. Sau, cel puțin, nu în pierdere.

V-am băgat în ceață? Hai să dăm exemple, că știu că asta vă place cel mai tare în post-urile mele și-ale lui Teo, fie aici, fie pe blog-urile personale. Când împingem la limită posibilitățile hazardului și dăm exemple trase de păr, într-o notă ironică, care vă fură un zâmbet. De cele mai multe ori, ar trebui să vă facă și să reflectați. Dar deviez.

Pornesc chiar de la numele post-ului. ”Cu ce mă afectează pe mine că-mi arunc pachetul de țigări gol pe jos?” o să se oripileze ignoranții. Răspunsul tras de păr este că dacă l-ai prins pe Teo într-o pasă proastă și te-a văzut și te-ai mai și uitat urât la el, s-ar putea să te arunce el pe tine pe jos. Eu aș căuta ceva solid spre care să-ți direcționez capul, că nu-s așa bun la bătaie. De exemplu, un compostor de bilete, dacă suntem în autobuz și te-am văzut că-ți arunci punga de chips-uri în stație, când se deschid ușile. Răspunsul corect, însă, e că tu, personal și direct, contribui la un mediu mizerabil al orașului. Nu contează că toți ceilalți cimpanzei aruncă și ei ambalajul de la Snickers pe jos, ai un minim de bun simț și aruncă-l pe al tău la coșul de gunoi. Nu contează că e departe. Nu o să pățești nimic dacă-l mai ții 30 de secunde în mână sau în buzunar, nu e ca și cum nu era gunoi când încă era ciocolată în el și acum, că ai terminat de mâncat, e. Simte-te tu bine că nu din cauza ta e orașul plin de gunoaie. Chiar dacă, obiectiv, tu nu vei schimba semnificativ cu nimic nivelul de curățenie al orașului, măcar știi că tu faci ceea ce e normal și civilizat.

Mergem la cei care fac gălăgie. Nu-ți place când vecinul de sub tine dă găuri cu bormașina la 4 după-amiaza sâmbăta, nu? Atunci de ce simți nevoia să vorbești mai tare decât toți la telefon în autobuz? Nu ne interesează discuția ta cu Gicu, nu ne pasă cât ai câștigat la pariuri, pe cine-ai futut cu o seară înainte și cât de prost e Relu. Nu ne pasă de absolut niciun detaliu al vieții tale. Mi-e egal dacă ești centaurul orașului, profetul meciurilor de fotbal sau prietenul perfect. Nu te cunosc, ține toate astea pentru tine.

Absolut orice faci când ești în afara spațiului tău privat trebuie să respecte normele elementare de toleranță reciprocă. Așa cum eu nu mă împing în tine când mă sui în autobuz sau aștept la semafor, așa am pretenția să n-o faci nici tu. Dacă stau jos, e pentru că sunt obosit și simt nevoia să stau jos, dar poate îți voi ceda locul dacă voi considera că meriți. Ți-l voi ceda cu siguranță dacă mi-l ceri, dar dacă există blesteme, ai mierlit-o. Dacă cobor la prima, voi sta lângă ușă. Dacă stau lângă ușă și nu cobor la prima, fii sigur că o să mă dau jos pentru a-ți permite ție să cobori și apoi voi urca la loc. Troturarul nu e skate-park, să gonești cu bicicleta sau rolele cât poți de repede și să ai pretenția să mă dau la o parte. Nu sunt dator să miros rahatul câinelui tău în parc și nici nu trebuie să-ți miros sudoarea vara în tramvai, când ți-ai luat cămașa din plastic.

Ia aminte că tot ce faci în afara casei tale ne afectează pe toți și, eventual, se va întoarce la tine. Nu vorbesc de ”what goes around comes around” și mai știu eu ce credințe idioate legate de destin aveți. Vorbesc de faptul că ești o parte activă dintr-un sistem în care și tu trăiești și modul în care acționezi asupra și în interiorul lui îl schimbă într-un fel sau altul. Acea schimbare se va răsfrânge, ulterior, și asupra ta.

Românii sunt deștepți.ro


Eram la metrou acum câteva zile, așteptând șobolanul să mă ducă, probabil, la vreun interviu. Plictisit, cu căștile-n urechi, căscam gura la televizoarele de pe peron. Ceea ce mi-a atras atenția a fost o reclamă ce prezenta pagina principală de google, pe care se caută cuvintele ”romanii sunt ”. Bineînțeles, imediat apar sugestiile google-ului: ”romanii sunt paduchiosi”, ”romanii sunt prosti”, ”romanii sunt hoti” și încă nu mai știu ce. Reclama era pentru site-ul romaniisuntdestepti.ro. Am reținut numele site-ului și, acasă, l-am accesat să văd care-i treaba.

Aparent, site-ul prezenta următoarea informație: dacă intri pe google și cauți exact cuvintele astea ”romanii sunt ”, fie în română, fie în engleză, fie în franceză, fie în orice altă limbă, sugestiile google-ului sunt, preponderent, completarea lor cu alte cuvinte care reprezintă defecte. Fiind un Toma Necredinciosul, de felul meu, am intrat pe google și am testat ceea ce spunea site-ul. Așa era. ”Romanii sunt latini” (singura chestie neutră), ”romanii sunt paduchiosi”, ”romanii sunt prosti”, ”romanii sunt lenesi”. În engleză, aceeași treabă. În afară de ”romanians are latins”, tot numai chestii nasoale. M-am lăsat pradă primului instinct și am râs cu poftă. Apoi am închis site-ul și mi-am văzut de ale mele.

O zi sau două mai târziu, mi-am amintit de experiența asta și am început să reflectez. E, totuși, foarte de căcat dacă asta e părerea mondială despre poporul ăsta. Pentru că (nu-i așa?), dacă ești din Insulele Borneo și ți-a plăcut o melodie de-a Innei și vrei să afli mai multe despre neamul din care face parte, prima chestie pe care-o faci e să intri pe google. Și la fel faci și dacă ești din Franța, S.U.A. sau Antilele Olandeze. Am intrat iar pe site, decis să-l studiez mai în amănunt. Aparent, site-ul nu prezenta doar o informație, ci și invitația la o mișcare socială on-line. Mai exact, fiecare din noi să caute pe google, în cât mai multe limbi, ”romanii sunt detepti”, sau orice altă sintagmă care începe cu ”romanii sunt ”, înlocuind ”destepti” cu orice altă calitate. Astfel, dacă facem aceste căutări de mai multe ori decât au fost făcute cele pentru defecte, acele sintagme vor fi înlocuite de cele pozitive.

Treaba asta m-a enervat peste măsură, așa că am închis iar site-ul și am ieșit pe balcon, la o țigară, să reflectez. Într-adevăr, foarte de căcat că așa e văzut poporul român din afară (și chiar și dinăuntru, judecând după faptul că și dacă tastai în română, apăreau sugestii de defecte!). Dar pentru a soluționa problema asta, nu rezolvarea propusă de dobitocii care au făcut site-ul și mișcare asta e cea corectă. E ca și cum Gicu știe despre Marcel că e un bețiv notoriu. Marcel, vrând să soluționeze problema, își cumpără un Cappy de portocale roșii, data viitoare când iese în oraș cu Gicu și prietenii. Poate cei doi amici noi ai găștii nu știu că Marcel bea de stinge, văzându-l cu Cappy-ul de portocale roșii sub nas, dar Gicu știe, iar, pentru el și ceilalți din gașcă, Marcel tot un bețiv notoriu rămâne.

Prin urmare, inițiativa e bună, hai să schimbăm imaginea românilor în ochii lumii. Dar nu așa. E cea mai lașă metodă de rezolvare a situației ăsteia. Schimbarea trebuie să pornească din atitudine și caracter. Dacă n-am mai sta s-o ardem aiurea, cum facem de ani de zile, și am avea și alte interese în afară de să ne umplem noi de bani și să moară capra vecinului, poate nu am fi văzuți așa din afară. Iar situația noastră actuală, dacă mi se permite comparația, se aseamănă cu situația lui Mutu în fotbalul internațional. O fi el un jucător plin de talent, dacă toată planeta știe că trăgea cox de rupea, nu mai contează talentul. Ești direct răspunzător pentru faptele tale, Adi, așa cum și poporul român e direct răspunzător pentru imaginea noastră în lume.

Nu există acțiune fără reacțiune”, mi-a zis o mare clasică în viață, recent.

Post Navigation