Apocalipsa după maiași. Cei patru cavaleri ai Apocalipsei

Pentru că sfârșitul e aproape, dragii mei, revin cu a doua parte din trilogia Apocalipsei după maiași. Nu pentru că am avea ce face în privința ei, dar e bine să știm la ce să ne așteptăm. Prin urmare, haideți să nu ne pierdem în introduceri lungi, pentru că sunt sigur că suspansul vă omoară (see what I did there?).

Adele este cavalerul Ipocriziei. Ea este deja printre noi, deghizată într-o artistă muzicală, nejustificat de grasă pentru cât de romantice sunt versurile ei. Călare pe un cașalot zburător (e o provocare să susții o astfel de fiară), ea se va plimba deasupra lumii, plângându-și dragostea neîmpărtășită și urlându-și durerea sufletească generată de povestea ei de iubire eșuată. Casele oamenilor vor fi măturate de apele sărate slobozite de Adele, gospodării vor pieri sub greutatea lacrimilor ei, iar animalele dosmetice și agoniselile de-o viață ale tuturor vor dispărea în valurile dureroase ale cavalerului Ipocriziei. Cât despre timpanele celor care-i vor asculta cântecul, se vor topi în urechile bieților damnați care vor suferi de răzbunarea lui Adele.

Puțini oameni (cei 10% despre care am mai vorbit) s-au prins de amenințarea pe care o reprezintă Adele. Nu a putut fi oprită. A slăbit și a pozat sexy, după ce, cu câțiva ani în urmă și câteva sute de kilograme în plus, a declarat că niciodată nu va fi o divă sexy pe care să o vedem pe copertele revistelor pentru femei. De aceea, Diavolul a numit-o ”cavalerul Ipocriziei”. Bărbații care au făcut-o să se simtă nedorită, în afara olimpicilor la mâncat hamburgeri, vor fi primii luați în vizorul furiei ei.

Charlie Sheen este cavalerul Slăbiciunii. Drogat și beat, va hălădui prin lume la volanul ultimului model de Mercedes, răspândind tentații și vicii la toate colțurile de stradă. Tinere nimfomane vor bate străzile, amețite de vin roșu, în căutarea bărbaților care să le cadă în mreje. Vor răspândi sifilis și SIDA la fel cum răspândește Zăvoranca bârfe despre Pepe. Cerul va cerne constant cocaină, drogând toți oamenii până le va plesni inima de la atâta energie. De la robinet va curge numai whisky, rezervele de apă vor dispărea pe veci și cea mai slabă substanță lichidă pe care o va putea bea cineva vreodată va fi vodka orange. În locul bisericilor vor apărea cazinouri, în locul super-market-urilor – case de pariuri, iar școlile vor fi înlocuite de cluburi de poker și blackjack. Niciun om nu va putea merge pe stradă mai mult de 2-3 minute fără să cadă pradă vreuneia din tentațiile răspândite la fiecare metru.

După ce și-a ratat căsătoria, a recunoscut sus și tare câte droguri a consumat, cum trăiește pe bază de alcool și cât de mândru e că fute tot ce mișcă. Diavolul l-a ales bine și nu s-a sfiit să ni-l trimită pe cap înainte să i se proorocească venirea. A vrut să se asigure că ne va face să rânjim, invidiind stilul lui de viață și dorindu-ne să fim noi în locul său.

Cel de-al treilea cavaler al Apocalipsei, cavalerul Anticrist, este Marilyn Manson. Purtând cruci cu Mântuitorul răstignit cu capul în jos, lingându-și buzele date cu sânge de om și atingându-și lasciv hainele din piele de om, Manson va bântui Pământul în trăsura lui trasă de schelete de cai în flăcări, răcnindu-și cover-urile după piese celebre de rock și afișându-și organele genitale. Urechile celor care-l ascultă vor pieri pe loc în combustie internă, iar ochii celor care-l vor vedea vor sări din orbite. Ocazional, va urina uraniu pe câte un cetățean, topindu-i acestuia pielea, carnea, oasele și organele interne și transformându-l într-un minion goth care să-i facă sex oral în piața publică, pentru a mai orbi câteva zeci de cetățeni.

Diavolul l-a trimis pe Manson pentru a-i prooroci explicit venirea, dându-i acestuia instrucțiuni explicite de cum să devină un star rock și să facă lumea să creadă despre acesta că e un satanist anticrist. Lumea din totdeauna a crezut că acțiunile lui erau doar pentru a face show în concerte și pentru a șoca în videoclipuri, ori acesta fusese planul de la bun început. Acum, Diavolul este pregătit să vină într-o lume care a afișat deja voia lui, prin gura lui Marilyn Manson.

Ultimul cavaler al Apocalipsei a fost trimis pe Pământ, dar a fost și adus înapoi în Iad, pentru a planifica în detaliu invazia alături de Diavol și maiași. Michael Jackson, cavalerul Imoralității, se va plimba într-o mașină de înghețată, servind dulciuri minorilor, pentru a le caria dinții. Ocazional, va invita câte un băiat mai drăguț să se suie în copaci cu el, unde să le fută creierii până le ies pe gură. Își va împrăștia copiii prin lume, pentru a face toți negrii să devină albi și, având stomacul veșnic stricat, gazele lui vor topi nasurile tuturor, pentru a-i semăna întru totul. Alături de o armată de copii violați și dependenți de dulciurile lui cu spermă, se va plimba prin lume în mașina lui de înghețată, dând oamenilor de rând costume de Peter Pan și construindu-le case în copaci.

Tot ceea ce a făcut Michael Jackson este sub semnul întrebării, iar acest lucru este exact ceea ce Diavolul spera să se întâmple. Acum, în Iad, cei doi urmăresc cum terenul este pregătit pentru Apocalipsă. Cum satanismul lui Manson e contestat, Charlie Sheen susține că s-a lăsat de droguri, iar Adele a slăbit și pozează sexy.

E numai o chestiune de timp. Am să revin și cu ultimul articol, în curând, dar, până atunci, căscați ochii și urechile, pentru că maiașii au proorocit Apocalipsa știind foarte bine de turnura pe care o vor lua lucrurile.

”Și atunci vor fi răspândite ipocrizia, slăbiciunea, anticrismul și imoralitatea, și lumea va fi în genunchi. Satan se va ridica din pântecele Pământului și lumea va fi a lui. Oamenii vor vedea cum tot ceea ce au ignorat se va întoarce împotriva lor și tot ceea ce au eșuat să dovedească prin știință trebuia acceptat prin crez. Vor vedea cum răul învinge pentru că nici binele nu-i va mai putea salva de ei înșiși.”

Ionuț Păcătosu’

”Bună seara și bine v-am găsit, dragii mei, cineva spera că am rămas fără idei” ziceau Paraziții cândva. Nuș dacă ultima parte se aplică întru totul situației mele, dar, în mod cert, mulți sperau că am rămas fără idei de articole de tipul celui pe care am să-l scriu acum. Mi-a zis un tovarăș acum ceva timp de o aberați mare cât China. Bineînțeles, difuzată de Antena 1. La Capatos. Pe vremuri, mi se părea tare omul, dar, acum, emisiunea asta a devenit o mizerie incredibilă cu scopul, aproape declarat, de a retarda publicul. Sau, pentru cei cu neuronii de neatins, cu scopul de a se întreba cum mama dracu’ respiră oamenii care apar la acest show monden și cum crucea mă-sii nu suferă accidente casnice pe bandă rulantă cei care îl urmăresc.

Așa, acum, că am făcut introducerea, să urmărim aberația:

Gata, v-ați lămurit? Liv, îmi cer scuze, dar, sincer, SINCER, nu pot, chiar nu pot să nu scriu despre treaba asta. Fie și pentru că o să râd ca prostul în barbă în timp ce-mi aștern toate miștourile care-mi vin în minte pe tastatură. Acum, că mi-am cerut iertare public în fața fidelilor cititori că revin la articolele despre imbecili, e timpul să trecem la treabă.

Am să încep cu o mică paranteză. Am avut câteva momente intenția să tratez acest caz cu seriozitate. Aveam și primul paragraf pregătit:

Deunăzi, mi-a fost atrasă atenția asupra unui caz extrem de condamnabil, din mai multe puncte de vedere, prezentat de mass-media românească, într-o emisiune mondenă cu audiență ridicată. Ideea de bază este că un tânăr liber profesionist din mediul rural a violat o capră. Urmărind un fragment din emisiunea cu pricina, am remarcat cu dezgust cum oameni cu prestanță în televiziunea românească au coborât la un nivel inimaginabil, ironizându-l și luând în derâdere fapta nefericitului. Despre acesta din urmă am două teorii. Prima este că a fost angajat pentru a regiza această ”poveste”, cu scopul de a ului telespectatorii români, o strategie de marketing foarte dezvoltată în televiziunile americane, model pentru posturile de tipul PRO TV sau Antena 1. Caz în care vreau să strig ”Rușine Dan Voiculescu! Rușine Dan Capatos! Rușine că serviți poporului român astfel de reprezentații de cea mai joasă speță!”. A doua e că bietul băiat este labil psihic și, în loc să fie tratat, a fost luat într-o emisiune importantă pentru a fi ironizat. Caz în care vreau să strig ”Rușine Dan Voiculescu! Rușine Dan Capatos! Rușine că serviți poporului român astfel de reprezentații de cea mai joasă speță!”.

Și-atât. Mi-am dat seama că indiferent de gravitatea situației, regizată sau nu, cum se simte bietul băiat, treaba asta e mult prea amuzantă să nu o iau și eu la mișto. Scuzele mele lumii și celor care credeau că mai există un licăr de etică în sufletul meu. Atâta pot, sunt un barbar involuat și ar trebui să mi se refuze dreptul la liberă exprimare. Prin urmare, pentru cei pe care-i amuză la fel ca pe mine mizeria asta…

Admitem că există două posibile scenarii care să explice difuzarea acestui căcat. Primul este cel în care toată treaba e regizată și jumate din populația României salivează pe tricou, șocată de ceea ce vede și simțind cum le clocotește sângele în vine, fie pentru a-l tranșa pe Ionuț, fie pentru a viola și ei capra vecinului, înțelegând, în sfârșit, cât de simplu e drumul spre recunoaștere națională. Al doilea e cel în care Ionuț chiar e un imbecil cu acte și a futut o capră, probabil sătul de Palmela și tovarășa ei de mai la stânga, Manuela. Din nou, jumate din populația României bălește în barbă, uluită de ce se petrece în patria ei și are porniri nebănuite de a-l căsăpi cu furca pe bietul amorezat sau de a trece la acțiune și ei cu capra lu’ Gheorghe de peste drum.

Ca să-l citez pe Mircea Badea, ”înțelegi ce zic? Nu e minunat?”. Cum să nu fie?! Omul ăsta a violat o capră. A făcut sex cu un animal domestic dătător de lapte. Și-a băgat și și-a scos în repetate rânduri amicul de la parter în locul de unde ies iezii. Și-a apărut la televizor!

E mai mult decât minunat, e sublim! Cazul de față este dovada incontestabilă că ceea ce repet de săptămâni și luni întregi, și anume că o însemnată parte din populația țării, poate chiar majoritatea, e proastă de bubuie! Știu teoria piramidei sociale, eu o susțin și o propag, dar, nu, oamenii care s-au uitat cu interes la așa ceva și care nu au râs, ci au dezbătut cu gravitate problema la cârciuma din sat, a doua zi, sunt proști DE BUBUIE! Genul de oameni care-și bagă degetele în priză să se usuce mai repede pe cap. Genul de oameni care testează fierul de călcat cu limba, literalmente. Genul de oameni care țin topotul invers când taie lemne. Genul de oameni care sunt (aici, vă rog, atenție, citiți partea următoare apăsat și cu un ton ridicat) REALE PERICOLE PENTRU EI ÎNȘIȘI ȘI TOȚI CEI DIN JURUL LOR!

Cât despre Ionuț, Dumnezeu să-l ierte (e o expresie populară, mă rog), că toți cei care-l știu, dacă au un minim de decență, nu-l iartă. Iar, dacă n-au, fac pariu că o să investească într-o crescătorie de capre, încurajați de vitejia vedetei. Acolo să vezi ”How I met your mother”.

P.S.: A remarcat cineva ultima replică a lui Capatos referitoare la faptul că animalul a fost tăiat la 3 zile după viol? Epică.

Hienele

Inspirat de Teo, voi folosi și eu în introducerea acestui post (și chiar pe tot parcursul lui) elemente din lumea animalelor pentru a-mi face mai bine înțeleasă ideea articolului. Spre deosebire de leii lui Teo, folosiți aici pentru a face trimitere la bărbați ambițioși și dornici de o continuă evoluție, fiarele din acest post sunt cu mult mai puțin respectate sau simpatizate. Ba chiar aș spune că se află la polul opus în lista preferințelor animale în ochii unui copil de cinci ani, în urma vizionării animației de lung-metraj The Lion King.

Se poate să fie și vina poveștii din celebrul film inspirat din universul Walt Disney, dar, în esență, probabil din cauza meniului și a modalității de procurare a lui, hienele nu sunt niște animale prea simpatizate de mulți. Avem de-a face cu un carnivor, deseori acuzat că ar fi rudă cu câinele, dată fiind construcția fizică. Nimic mai îndepărtat de cel mai bun prieten al omului, dacă luăm în considerare simplul fapt că hiena mănâncă, preponderent, cadavre, iar dacă atacă, atacă mișelește și se ferește să se angreneze în luptă directă, preferând să răpună victima prin superioritate numerică. Și atacă orice poate fi doborât, fără discernământ.

Natural, întrebarea de pe buzele tuturor este ce tipuri de oameni s-ar putea asemăna cu astfel de creaturi odioase, respectiv cele descrise mai sus? Deși pare surprinzător, multe. Atât de multe încât nici nu concep să le tratez pe toate în acest post.

O să începem cu controlorii RATB, dată fiind prospețimea amintirii întâlnirii cu ei de acum numai câteva ore. Asemeni hienelor, atacă în haită, din colțuri opuse, blocând posibilitatea de a scăpa. Într-un troleibuz, e suficient să fie trei, ca să acopere fiecare ieșire. Asemeni hienelor care se ascund în ierburile din savană, se camuflează printre ceilalți călători până s-au închis ușile. Și tot asemeni hienelor, așteaptă să te îngenuncheze înaintea loviturii finale. Conversațiile auzite până acum cu diverși călători clandestini mă pot face să vă garantez că, în mod suspect, majoritatea controlorilor au o plăcere morbidă de a-și vedea victima cerșind (nu literalmente, bineînțeles) îndurare și promițând că e ultima oară când acest incident are loc. Controlorii sunt, totuși, ființe înțelegătoare, pentru că oferă aproape tot timpul o alternativă amenzii bietului călător fără bilet sau abonament: ”Bine, dă-mi mie 30 și uităm de toate. Amenda e 50 și așa nici nu mai trebuie să mergi să o plătești după ce o aștepți acasă.”. Puținii deținători de coloană vertebrală refuză oferta, majoritatea mormolocilor o acceptă. Prin urmare, ipocriților, încetați să mai blamați corupția, că voi sunteți cei care îi permit să existe. Dar deviez de la subiect și intru pe o pantă periculoasă. Înapoi la hiene.

Agenții de asigurări ar putea fi, de asemenea, comparați cu animalele ce dau titlul acestui articol. Asigurări de orice, oricum toate sunt obligatorii acum. Sănătate, mașină, casă, nu contează. Și exact asta este și arma lor: faptul că sunt obligatorii. Partea și mai macabră este că victima este cea care merge la asigurator, ei nici măcar nu mai trebuie să ”vâneze”. Și de când ai intrat în bârlogul lui, asiguratorul zâmbește mulțumit în sinea lui, scanând festinul din priviri și adăugând, mental, încă o sumă de bani estimativă la salariul lui de peste două săptămâni. Tot ce trebuie asiguratorul să facă este să te convingă să cumperi o poliță mai scumpă, exploatându-ți starea psihică negativă generată de faptul că tu oricum trebuie să cumperi o poliță.

În încheiere, deși știu că i-am inclus și aici, reprezentanții Poliției Române pot fi categorizați cu succes și ca ”hiene”. Cu riscul de a lăsa impresia că am ceva împotriva băjeților în albastru (Doamne ferește, ”siguranță și încredere”, toată lumea știe), am să vă vorbesc foarte pe scurt ce-i face pe acești oameni ai legii devoratori de cadavre, în esență. Pentru început este suficient să spunem că nu există nici măcar o săptămână în care să nu se difuzeze în mass-media o știre despre un polițist care a luat mită, în general, de la șoferi, pentru a-i scăpa de amendă. Cunoscute, deși neoficiale, sunt, însă, și cazurile rețelelor de traficanți de droguri care dețin monopolul pe o anumită zonă, tocmai fiindcă polițiștii responsabili cu ”siguranța și încrederea” în zona respectivă îi lasă să-și facă treaba. Sau cazurile cerșetorilor recidiviști (din zona Gării de Nord, spre exemplu) care au de plătit o cotizație lunară pentru a putea activa în continuare, în locul arestării preventive sau chiar condamnării. Sau cazurile rețelelor de proxenetism, ai căror șefi, la fel, sunt lăsați să-și trimită fetele la produs în schimbul diferitelor compensații (financiare sau chiar… naturale). Deci nu are rost să vă spun de ce tocmai cei pe care ar trebui să ne bazăm pentru o viață liniștită sunt cei care ne-o îngreunează zi de zi. Să zicem că nu sunt hiene până la capăt pentru că sunt momente în care intervenția lor este promptă și corectă, dar zilele ne-ar fi mult mai ușoare cu mai puțini daviști, mai puține curve și mai puțini vitezomani în fiecare cartier.

Acestea fiind zise, dragii mei, presupunând că Teo ne va delecta în câteva zile cu o nouă analiză psihologică asupra comportamentului femeilor sau bărbaților, eu vă mulțumesc că mi-ați urmărit scurta pauză publicitară despre hienele societății. Să trăiți bine.

Frustrări și complexe

Abandonăm seria articolelor de iarnă (deși cantitatea de stupiditate izvorâtă din magia Crăciunului și Revelionului este, cu adevărat, nelimitată) și ne reorientăm către ceea ce începusem, cu tupeu, cu câteva săptămâni în urmă. Clasele sociale ale României, în viziunea mea și a lui Teo. Am vorbit de prințese și târfe, e momentul să încetăm să lăsăm impresia că am fi misogini (Doamne ferește!), și să discutăm despre o clasă a societății ai cărei reprezentanți pot fi atât bărbați, cât și femei (în mod suspect, mai multe sunt femeile, dar jur că mi-am dat seama de asta în timp ce scriam).

Într-adevăr, doamnelor și domnilor, astăzi voi scrie despre frustrați. Sigur, se poate spune că fiecare din noi are o mică frustrare sau un mic complex, care ne împiedică, în anumite momente, să ne purtăm sau să vorbim total natural, clipe după care cei din jur ridică din sprâncene. Ei, bine, nu, eu vorbesc despre frustrații adevărați ai umanității, cei care au ales un domeniu profesional ce nu le poate aduce decât o viață urâtă, cum numai în filmele cu Nicolas Cage poți vedea.

Funcționarii de la ghișee sunt una din cele mai frustrate specii de oameni în viață. Prin simplul motiv că fac același lucru de sute de ori pe zi, zeci de mii de ori pe lună, de zeci de ani. Sigur, am putea spune că același tip de muncă îl întreprind și chelnerii sau vânzătorii de la chioșcuri. Nu, e diferit. În cazul lor, ceri un suc, un pachet de țigări sau o bere, știi cât costă (fie din meniu, fie după prețul afișat pe produsul în sine), dar la ghișeu nu știi niciodată cât costă nimic. Iar oamenii sunt vipere când vine vorba de banii lor. Mai mult decât atât, trebuie să stai la cozi. Nu există ghișee fără cozi. Sigur, și la chioșc se întâmplă să fie coadă, dar, cât stai acolo, te mai uiți pe rafturi, prin frigidere, vezi altă bere, (”e mai ieftină, o iau pe-aia”), o pungă de chips-uri (”parc-ar merge și niște chips-uri cu berea asta”), un suc la cutie, natural (”cine dracu’ bea pișaturile astea?”), dar la coadă la ghișeu nu vezi nimic. Decât alți oameni, la fel de iritați ca și tine, care stau la coadă, au nevoie de persoana de vârsta a treia cu o viață sexuală inexistentă, de după tejghea, știind că aceasta le va cere o sumă de bani la care nu se așteptau. Și acumulezi tensiune. Și întâlnirea de gradul trei vine.

Fără să-ți dai seama, folosești un ton al vocii mult mai agresiv decât ai vrea sau ar fi politicos: ”Bună ziua, vreau să trimit și eu plicul ăsta în Burundi.”. Funcționara te scuipă pe față din priviri, iar tu simți asta. ”’Tu-ți gura mă-tii de vită, uite ce muie ai, fac pariu că nici de vibrator nu mai ai chef când ajungi acasă, că soț sigur n-ai, iar dacă ai, bea și te bate, în loc să te fută”, îți zici în gând. Se mai uită odată la tine, parcă te-a auzit. ”Trebuie să completați acest formular, reveniți când l-ați completat, URMĂTORUL!”, vine răspunsul. Atunci iei foc. ”Stați așa, păi am stat la coadă 15 minute ca să mă întorc la coadă?”, ridici tonul la ea. Și știți restul poveștii…

Urmează o altă categorie predispusă la un mic dejun bazat pe două Nurofen Forte și un pahar cu apă: polițiștii. Toată lumea știe că polițiștii sunt rasa cu cele mai multe puli luate în gură pe zi. Nu există pe planeta asta, neam, un gabor căruia cel puțin o persoană să nu-i fi transmis de dulce săptămâna asta. D-apoi la noi în țară, unde deja e un fel de modă să înjuri polițiștii. Cauzele acestei manifestări sociale sunt perfect logice: ”hai să mai ardem doi fraieri care și-au aprins un cui pe lângă Fire în loc să dăm iama în mârlanii care vând dava în Baicului.”. Sigur, țuți, de ce să ne batem capul cu ăia, doar cotizează greu la voi să-i lăsați în pace. Că să nu-mi spui că-s așa bine ascunși că nu-i vezi, și tu-i cauți, săracu’, de-ți ies ochii, dar ai dracu’, nu-s!

Și, și, șiii… operatorii call-center. Ăia îs predispuși la atac de panică, dacă au vreo mitralieră cu ei, ați pus-o, nu mai scapă unul viu. Imaginează-ți să stai 8 ore pe un scaun, așteptând să sune un nenorocit de telefon, știind că, atunci când va suna, un vițel va dori ajutor și asta se întâmplă zi de zi de zi de zi… Să o luăm rațional. Lucrezi la Relații Cu Clienții. Sună telefonul. Cine poate fi? Mătușa Ana? Nu! E un bou care nu știe cum să… ceva, orice. Plecând numai de la prezumția asta că vei conversa 5 zile pe săptămână, 8 ore pe zi, de 3 ori pe oră cu câte un BOU, îți vine să-ți iei lumea în cap. Cum să nu fie frustrați ăștia? S-au săturat de proști ca de mere acre. Îi recunoști în tramvai, după cum se uită la burtosul care vorbește tare la iPhone, masându-și lanțul gros de aur de la gât.

Acestea fiind zise, dragii mei, mă bucur că v-am iluminat și știți de cine să vă feriți (bine, de gardă oricum vă fereați voi și înainte) și să ne revedem cu bine în episodul următor. Ah, până nu uit, dacă tot v-am obișnuit, vă las cu o dedicație muzicală de la nașu’ mare pentru toți de mai sus, mai puțin curcanii:

P.S.: Sper să nu vă pună dracu’ să faceți ca în clip că ne leagă și pe mine, și pe Teo, pentru complicitate.

Prinzessin

În introducerea acestui post, doresc să vă prezint cu mândrie noua categorie a blog-ului, intitulată, sugestiv, ”Societate”. Da, știu, s-a lăsat așteptată, unii din cei ce ne cunosc pe mine și pe Teo se așteptau să citească astfel de post-uri de la bun început, dar ”there’s a time and place for everything, and it’s called <<college>>”, cum bine zicea Chef, într-un episod vechi din South Park. Sunt conștient că citatul bucătarului de culoare nu are absolut nicio legătură cu începutul propoziției în care e inclus, dar, hei, asta e viața, o să trebuiască să vă obișnuiți cu stilul meu absurd de a-mi începe articolele.

Da, dragii mei, astăzi avem primul episod din ceea ce, sper eu, va deveni o piatră de hotar în istoria Palmelor Intelectuale: tratarea proprietăților diferitelor clase sociale ale României (preponderet cele de care ne e scârbă, nouă, celor cu ambele emisfere cerebrale funcționale) și evidențierea greșelilor pe care le comit prin felul lor de-a fi. Without further ado, pițipoancele.

Între două interviuri programate perfect de prost (adică numărul de minute dintre ele acoperă exact timpul pe care l-aș fi făcut să mă duc acasă după primul pentru ca, apoi, imediat cum am intrat pe ușă, să plec spre cel de-al doilea), am conchis că mai deștept ar fi să mă bag într-o cafenea sau gen și să savurez un suc neacidulat, în timp ce îmi pun agenda în ordine, după care să purced spre cel de-al doilea. Iată-mă, așadar, la McDonald’s-ul de pe Calea Buzești, în fața unui Lipton mic, la o masă izolată, văzându-mi de ale mele. Nu mare mi-a fost mirarea să văd un stol de vreo 5-6 fetițe de 13-14 ani intrând în același minunat local, luând loc la masa de lângă mine, comandându-și niște Happy Meal-uri și pornind ceea ce, presupun, se voia a fi o întâlnire reușită între prietene. E de prisos să mă apuc să enumăr toate inepțiile pe care le-am auzit, probabil că absolut fiecare din cei ce au citit acest articol până aici fără să închidă fereastra/tab-ul știe prin ce am trecut. Așa că o să trec direct la post-ul în sine, acum, că am terminat cu partea introductivă.

Pițipoanca este o fată aflată, în general, la vârsta adolescenței. Domnișoarele despre care se spune că sunt pițipoance sunt, cele mai multe, eleve la liceu sau studente la facultate. În general, după absolvirea studiilor superioare și intrarea în domeniul muncii, pițipoanca se maturizează (fie voit, fie nu) și renunță la obiceiurile pe care le avea cu câțiva ani în urmă. Totodată, până la intrarea în liceu, cu greu se poate spune despre o fată că e o pițipoancă, luând în considerare faptul că nici măcar nu are buletin, prin urmare (în concepția mea) nu figurează. Cu toate astea, există cazuri particulare de pițipoance. Cele pre-age și cele after-age. Respectiv puștoaicele de gimnaziu, care le-au văzut la tele pe Tonciu, Buruiană, Senzual, Cruduța și atâtea alte parașute și cele care sunt Tonciu, Buruiană, Senzual, Cruduța și atâtea alte parașute. Evident, în exemplul de mai sus vorbeam despre pițipoancele pre-age.

Lămurită fiind probelma sexului și vârstei, să pătrundem în adâncime și să mai oferim câteva informații despre cine ar putea fi o pițipoancă. Ajungem, așadar, la capacitatea intelectuală. Evident că nicio fetiță cu toți neuronii aflați în deplină armonie și cooperare nu va adera la această clasă socială, pentru simplul motiv că își dă seama de cât e de penibil. Pe Crudu, dacă o ducea capul, nu o vedeai în rolul de cârpă de șters pe jos, noaptea, la Capatos în emisiune. Nici măcar nu știai că această ființă există, pentru că era PR-istă, doctoriță sau ceva pentru care îți trebuie studii și capacități de raționare, înțelegere și deducție. Evident, ea nu dispune de ele. Ea e perfect mulțumită de faptul că apare la tele, că vorbesc ziarele de ea și că face bani dintr-o muncă nu foarte dificilă. Prin urmare, fără să ne temem că am putea jigni pe cineva cu această afirmație, pițipoancele sunt proaste.

Acum a venit momentul cel mai dificil, și anume prezentarea trăsăturilor caracteriale și fizice ale pițipoancei. Pițipoanca trebuie să arate tot timpul diferit. Deși toate arată la fel, după părerea mea, ele tot timpul vor spune că sunt unice prin felul lor de a fi. Și deși toate se comportă la fel, după părerea mea, ele vor spune că nu e așa, iar tu te vei întreba, în sinea ta, de ce mama dracului încerci să porți o conversație cu această ființă, când puteai face lucruri mult mai entertaining, cum ar fi să urmărești o colonie de furnici cum sapă tunele. Deviez. Pițipoanca, în general, e blondă. Cât mai deschis. Platinată, dacă se poate, dar nici albă, pentru că nu vrea să arate ”ca o babă”. Dacă nu e blondă, e brunetă. Cât mai închis. Observați limitele intelectuale? Alba-neagra. Mai departe. Pițipoanca are părul întins. Cu placa. Cât mai întins, să te înțepi, dacă te atingi de vârful vreunui fir de păr și să-ți curgă sânge. Dacă nu, creț. Cu ondulatorul. Cât mai creț, să n-ai loc de el în autobuz. Deci, aceeași treabă, cu polii opuși. Nici varietatea nu e unul din punctele lor forte, nu?

Apoi, tre’ să fie machiate. Negru la ochi sau alte culori reci. Albastru, verde, ceva. Mov sau roz, nu, că e ”de pițipoancă” (glumești?!). Tre’ să aibă buzele roz sau ceva, cât mai aproape de culoarea lor naturală, dar să sclipească în soare. Dacă nu ruj, balsam, gloss sau alte chestii uleioase care te fac să vomiți când le săruți și să te întrebi, mai în glumă, mai în serios, dacă ce are pe buze a ieșit dintr-un tub de plastic sau de bărbat.

Apoi, tot ce poartă trebuie să fie hip, dar să nu fie ceva ce poartă toată lumea. În general, trebuie să scoată ceva în evidență, iar asta diferă de la caz la caz. Pe una a lăsat-o Dumnezeu cu sâni rotunzi și fermi, pe alta cu un cur apetisant, iar pe alta cu niște picioare lungi și perfecte, ca și grosime. Deci fie vestă din aia de femei, cu efect de push-up, fie pantaloni foarte strâmți, fie fuste scurte. Și să nu uităm de accesorii și armonizarea culorilor. Nu poți să ieși ca un clovn din casă, dar nici ca o măicuță. Mărgelele grele de la gât în niciun caz nu îți amintesc de cutiuța de bijuterii de la bunică-ta de la țară, ci te fac să te gândești la vreun nume imposibil de pronunțat, al cărui posesor face furori la Milano. Personal, singurul nume care face furori la Milano, pentru mine, cel puțin, e Filippo Inzaghi, dar, deh, fiecare cu-ale lui.

În încheierea fișei de prezentare a unei pițipoance, trebuie precizat comportamentul. Ea nu va merge în Club A, acolo se duc toți țăranii, va merge în Gaia, acolo merge lumea bună. Și, da, ăsta e argumentul, nu că îi place muzica din Gaia sau cum arată localul. Ea nu va ieși cu tine la un cico în Control, ci în Turabo. Nu că i-ar plăcea mai mult canapelele sau cafeaua de acolo, dar acolo se duce lumea bună. Prietenul ei nu poate să poarte freza clasică ”cum mă trezesc, așa ies din casă”, nu poate să se încalțe cu aceeași pereche de teniși 6 luni legate și nici nu poate să poarte același tricou mai mult de o dată în aceeași lună. Iar ea nu poate să nu aibă 15 genți și 40 de perechi de încălțări. Ea nu poate să iasă la o plimbare în parc sau să vadă un film acasă, cu pop corn făcut la microunde și suc la doi litri de la chioșc. Iar vacanțele nu sunt la Costinești, ci în Mamaia sau la Poaina Brașov, nu în Sinaia.

Acestea fiind zise, vă las cu Maxi și al lui clip, perfect pentru a exemplifica ce am scris mai sus. Clip, da? Nu versuri.

Câteva chestii care mă scot din sărite pe facebook

Înaintea începerii redactării articolului propriu-zis, simt nevoia să clarific, pentru publicul cititor nou (mă refer la cel care nu mă știe de pe blog-ul personal, Evident, tot Rolemodelism), un aspect important, și anume că ori sunt dual, ori ușor labil psihic. Așa că, în egală măsură în care pot concepe un articol lung, pe un ton civilizat, folosind cuvinte atent alese și un vocabular de bun-simț, argumente logice și relații cauză-efect, pot și să îmi bag și să-mi scot pula în și din ceea ce mă scoate din sărite. Evident, acesta va fi și cazul de față. Și nu-mi cer scuze pentru cele ce veți citi, pentru că, în fond, pentru cei cu un IQ mai mare ca al unui șoarece de câmp și un grad de un nivel cel puțin mediu de permisivitate acest articol este perfect justificat și binevenit. Acum, să purcedem.

Dragii mei, om sunt și eu, cu o viață socială activă în mediul on-line, la fel ca voi și cei pe care-i voi târî prin căcat în rândurile următoare, și am turn-ons și turn-offs, care, în cazul meu, se aplică și pe platformele de socializare on-line. Prin urmare:

Nu înghit wall post-urile care se termină cu propoziția începută cu ”pune asta pe wall-ul tău dacă ” și sfârșită printr-o trăsătură de caracter considerată universal pozitivă, dar despre care se crede că oamenii se feresc să și-o atribuie. De obicei, aceste trăsături de caracter sunt legate de religie, dragoste (față de familie, prieteni, o persoană de sex opus sau țară) sau prietenie. Ei, bine, dacă ai pus pe wall-ul tău un status în care-l preaslăvești pe Cristos și l-ai încheiat cu ”pune asta pe wall-ul tău dacă și tu ești creștin”, avem trei posibile motive pentru care ai făcut asta:

1. Ești un trendfollower care nu știe ce înseamnă a trece ceva prin filtrul propriei gândiri. Raționamentul tău când ai pus acest status a semănat foarte mult cu cel al unui macac care a văzut o ceată de macaci îndreptându-se prin copaci, în grabă, într-o anumită direcție. Un cunoscut de-al tău a pus acest status, l-ai citit, ai văzut încheierea și ți-ai pus o simplă întrebare: ”Sunt creștin?”. Ți-ai răspuns cu ”da” și ai pus status-ul. Ești un macac.

2. Ești un fan înrăit al auto-băgării în seamă.  Nemaiștiind cum să ieși în evidență și a șaptea oară astăzi spam-ându-le homepage-ul celor peste 1000 de prieteni ai tăi, din care nu cunoști, personal, mai mult de 10%, ai conceput acest status care vrea să le arate celorlalți cât ești de pios. Vei rânji satisfăcut când vei vedea că niște macaci din cei ce ți-au văzut status-ul au dat ”share”, judecând conform principiului enunțat la punctul 1. Ești un ipocrit.

3. Ești, pur și simplu, prost de bubui. Fiind un low-lifer cronic, nu faci, oricum, nimic altceva decât să dai like-uri și să lași comment-uri toată ziua, între pauzele pe care ți le iei de la vreun MMO care ți-a distrus fărâma de viață socială pe care o aveai înainte. Fiind low-lifer, share-uiești și comentezi orice, oricum, fără discernământ și fără a te mai obosi de a judeca pentru tine, prin urmare, dacă scrie ”dă mai departe”, e tot ce-ți trebuie. Ești un idiot.

Propun următorul status care să ia cu asalt facebook-ul și să le facă homepage-urile prietenilor voștri să crash-uiască: ”Hai să stabilim un record pe facebook. Să share-uim acest status de cel puțin 1000 de ori. Pune asta pe wall-ul tău dacă vrei să intri în istoria platformelor de socializare on-line și să îi faci pe cei din lista ta de prieteni cu ambele emisfere cerebrale funcționale să se enerveze când deschid homepage-ul facebook-ului.”

Nu înghit mișcările sociale derulate pe facebook cu scopul de a crește awareness-ul asupra unei probleme sociale din viața reală. Aici mă refer, bineînțeles, la avalanșa de poze înfățișând maidanezi drăguți și pufoși care nu vor să fie eutanasiați, ci vor un stăpân, sau la status-urile cu ”mie-mi place pe pat”, referindu-se la unde îi place reprezentantei sexului feminin care și-a pus status-ul să-și lase poșeta. Nu am să mă pierd în motivele pentru care ai face așa ceva, pentru că mi s-ar face greață, dar am să vă transmit un mesaj din străfundurile inimii: Nu, băi maimuțe proaste și păroase, nu o să înduioșați pe niciunul din noi cu pozele voastre cu potăi triste și sub nicio formă nu o să ne convingeți (presupunând, prin absurd, că ne-ați atins o coardă sensibilă despre care nici noi nu știam că există) să adoptăm vreunul. Atunci când voi vrea un câine în casă, îl voi lua de mic, de pui, de la un pet-shop, unde știu că standardele de igienă sunt respectate și nu există riscul să fac rabie pentru că respir același aer cu el. Mă cac în bunătatea și sufletul lor de javre ordinare, că m-am săturat până peste cap de problema asta, de când a început nebunia cu legea eutanasierii propusă în Parlament. Dacă la început eram doar de acord cu ea, acum o susțin până în pânzele albe, numai să tăceți dracului din gură cu pledările voastre pentru bieții noștri prieteni necuvântători și să nu mai văd în fiecare zi zeci de poze, reclame și post-uri despre cât de lipsite de sfulet sunt bestiile cu chipuri de oameni care vor să le curme viețile acestor biețe ființe fără apărare.

Și, să nu uit. Sub nicio formă, băi feministelor, nu o să creșteți awareness-ul vizavi de cancerul la sân dacă vă puneți toate un status cu unde vă place să vă lăsați poșeta sau câte luni plecați în cine știe ce țară străină. Nu o să se adauge un dolar la fiecare astfel de status în vreun fond pentru investigări amănunțite cu privire la cum putem să ne ferim de acest tip de cancer și nici nu o să o salvați pe una de pe patul de moarte care vă citește cu lacrimi în ochi status-urile. Sunteți doar foarte penibile și ne enervați pe noi, purtătorii de coaie care vor să vadă o poză amuzantă de pe 9gag sau un link de pe youtube către o melodie bună.

Și nu-l înghit pe Tudor Chirilă. Am găsit azi pe homepage-ul meu asta:

Mi se face pielea de găină numai când mă gândesc că cei ce vor accesa pentru prima oară acest minunat blog vor vedea un mare ecran de youtube și, apăsându-l, va începe să cârâie această maimuță ipocrită pe care o detest cu toată ființa, din vârful firelor de păr din creștetul capului până în unghiile degetelor de la picioare.

Obiectiv vorbind, mesajul nu e rău, dar e prost formulat și, mai ales, a fost aleasă greșit persoana care să ni-l transmită. La o ascultare atentă, se vede că prietenul nostru metrosexual și arogant, vocalistul trupei Vama, recită aceste cuvinte și nu le spune ad-hoc. De altfel, luându-i în considerare fața, nici nu aș crede că ar putea scoate mai mult de 3 propoziții coerente și corecte gramatical. Deviez.

Nu mai puneți, sensibililor, astfel de link-uri pe facebook, nimic nu e mai jenant decât un mesaj ce se vrea a fi profund și adevărat, dar care sfârșește prin a se descoperi că e fals și contrafăcut. Preferam să văd o grasă frustrată sexual care se filmează cu webcam-ul și spune exact aceleași chestii, poticnindu-se în idei și făcând greșeli gramaticale. Era mai veridic. Nu neapărat total veridic, dar mai veridic, cu siguranță.

În încheiere, am să fac și eu un pic pe Tudor Chirilă și voi transmite un mesaj către utilizatorii împătimiți de facebook: ”Nu-mi mai înveninați homepage-ul cu poze cu maidanezi, mișcări sociale on-line și campanii pentru creșterea awareness-ului. Aș fi un mincinos dacă aș zice că mi se rupe de suferindele de cancer la sân sau puii de căței maidanezi care tremură de frig în ploaie, dar voi sunteți niște tâmpiți fără pereche în situația în care chiar credeți cu tărie că status-urile voastre vor schimba aceste situații în bine. Vă pasă chiar așa mult? Faceți ceva în privința asta și lăsați-mă să văd poze de pe 9gag și melodii bune.”

Sunt curios ce efect o să aibă această mișcare în mediul social on-line.

Dați-mi un trib care să mă creadă Dumnezeu și-o mitralieră

Acest articol este cel care încheie dezbaterea începută acum câteva zile, cu Românii sunt deștepți.ro, și continuată ieri, cu Mesaj pentru Europa. Ideea mi-a venit tot sâmbătă, când reflectam la post-ul pe care urma să-l scriu după discuțiile avute cu tata pe marginea imaginii românilor în străinătate. Fiind, însă, prea multe de dezbătut (și – de ce să mint? – prea mult de scris), am conchis că inspirat ar fi să rup articolul în două. În altă ordine de idei, ceea ce veți citi mai jos diferă ca și tonalitate de ce ați citit ieri, ceea ce ar fi făcut un pic tripantă lecturarea unui singur post, ce încropea cugetările mele din articolul precedent cu ce urmează. Îmi place să cred că am dublă personalitate, deși mulți din cei ce nu mă cunosc ar spune că am o problemă la cap. Bine, poate și unii din cei ce mă cunosc.

Cei ce-au stat măcar juma’ de oră de vorbă cu mine la o bere sau m-au citit pe Evident, tot Rolemodelism știu că sunt un individ tranșant. În sensul practic al cuvântului. Mie-mi plac soluțiile simple, eficiente și cu efecte imediate. Nu mă încurc cu etica sau moralitatea, e ca și cum mi-aș pune singur bețe-n roate. Dacă am o problemă, căreia vreau să-i găsesc o rezolvare, și am ajuns la o potențială soluție, îmi pun trei întrebări: ”Se poate face?”, ”Va funcționa?” și ”Voi remarca schimbări în bine imediat după ce implementez soluția?”. Dacă răspunul la toate trei e ”da”, ăla e răspunsul corect. Cred că vă dați seama unde vreau să ajung cu ce am scris mai sus.

Nu, dragii mei, nu propun un genocid la nivel național (deși rânjesc când mă gândesc la o clădire de zece etaje în flăcări, plină până la refuz cu cei care au fost în Bamboo sâmbăta trecută, cei pentru care o ieșire în oraș înseamnă un suc băut în AFI duminica, la prânz, și cei care chiar se cred șmecheri dacă vorbesc tare la telefon în mijloacele de transport în comun despre banii câștigați la pariuri, pizdele pe care le-au futut cu o seară-n urmă și cum o să-i bată pe ăia care au zis ceva de rău despre ei, ”să moară familia mea”), ci o soluție în urma a cărei implementări ar fi mai puțină cenușă și mai puțin sânge de curățat. Nu mai zic de cadavre. Dar iar deviez și o să ziceți că-s un psihopat și un pericol pentru cei care mă citesc și chiar mă cred.

Propun o mână de fier la cârma țării care să taie în carne vie (mai mult la figurat, dar și la propriu, dacă situația o cere) când vine vorba de deciziile luate. Vorbesc de un om deștept, fără procesor de conștiință, care știe cum ieșim din situația în care ne aflăm și care nu are remușcări să ia decizii care unora li se par deplasate.

În primul rând, toți ar trebui să muncească. Absolut toți, imediat de cum au devenit majori. Dacă ai o educație în desfășurare (facultate sau liceu, pentru cei mai slabi de înger) sau ești pensionar, poți să zaci, ți se permite, pentru că fie ai făcut ceva până acum, fie urmează să faci, și educația și munca, într-adevăr, nu ar trebui să se amestece. Dacă ai pământ (dovedit prin acte) pe care-l muncești, iar ești OK. Dar toți cei care freacă pula pe după blocuri și joacă la pariuri sau cei cărora le dă tata banu’ și ei nu fac decât să-l redirecționeze spre cafenele din Dorobanți trebuie puși la muncă. Desfășurarea evenimentelor e simplă, din punctul meu de vedere: razii constante și aleatorii. Te-am prins pe stradă și mi se pare că ai față de respiraci pe gură, te-ntreb dacă ești angajat. Îmi spui că da, că doar n-oi fi prost să-mi spui că nu. Te-ntreb unde, inventezi ceva pe loc, dau un telefon, verific, nu-i așa. În primul rând, amendă că m-ai mințit și nu respecți legea dată în prealabil. Începi să te smiorcăi că ai încercat să te angajezi, dar nu te ia nimeni că n-ai experiență sau gen. Dau două telefoane, ești angajat. Mâine te prezinți la REBU la 9 dimineața, că atunci îți începe tura. Începi să faci pe nebunul că tu nu ești gunoier și e sub demnitatea ta. Amendă că mă scoți din sărite și două scatoalce, ca să taci dracu’ din gură. Și, dacă mâine nu ești la 9 la REBU, vin iar după tine, de data asta, și cu doi malaci fără creier care te pot convinge, într-un fel sau altul, că legea e lege și tu, un cârnat figurant, nu ești mai presus de ea. Și, dacă nici după asta, nu te prezinți la REBU, o ținem tot așa până te prinzi că efectiv nu ai alternative și vii la muncă. Sau până încep să te doară oasele, dacă chiar nu ai fost binecuvântat cu darul deducției.

În al doilea rând, anumite chestii legate de libertatea de exprimare trebuie controlate. Nu zic să ne întoarcem în comunism, dar un pic de decență în comportamentul în spații publice mi se pare imperios necesară. Am să dau un exemplu, diferit de clasicul scenariu cu cocalarul îmrbăcat în roz în tramvai. Admitem că nu e Halloween și, totuși, tu insiști să ieși pe stradă într-o rochie lungă și neagră, bocanci până la genunchi, cu ținte, jumătate din față acoperită de machiaj negru și brățări de piele pe mâini, ce se întind până la la cot. Pe lângă aspectul de vrăjitoare sau fantezie sexuală eșuată, mai ai și atitudinea aia clasică gotherilor aroganți care șed într-un loc bând bere la PET și fumând Lucky Strike roșu, din principiu, nu că le place, și se uită cu dispreț spre trecătorii care fumează țigări slabe, cu filtrul alb, poartă blugi și cămașă sau stau la terasă și beau whisky. Și lăsând toate astea la o parte, ceea ce faci tu greșit este că vociferezi. Practic, ce încerc să zic este următorul lucru: mă doare-n cur cum te-mbraci, mă doare-n cur ce atitudine ai și ce gândești. Dacă mă deranjezi pe mine sau pe alții prin tonul glasului tău sau cele spuse, amendă și, la a doua abatere, bătaie zdravănă că, până la urmă, și omul e un animal ce poate fi dresat.

În al treilea și ultimul rând (cel puțin în acest post), românul trebuie învățat să păstreze curățenia. Orice s-ar spune, avem o țară foarte frumoasă. Din punct de vedere geografic, am fi ipocriți să ne plângem cu privire la ce ne-a lăsat natura. Și, pe lângă curățenia în natură, bineînțeles, trebuie controlată curățenia în mediile urbane și rurale. Coșuri de gunoi răsfirate strategic, să zicem, unul pe o rază de 20 de metri, cu o scrumieră alături. Că nu se aruncă chiștoacele aprinse unde se aruncă ambalajele de croissante. Cum te-am văzut că ți-ai scuipat guma de mestecat pe jos, amendă. Mâine ai aruncat pachetul de țigări pe jos, amendă. În câteva zile, când descoperi că ți s-a dus juma’ de salariu pe amenzi, o să te cumințești.

Ca o completare, menționez că pentru implementarea acestor măsuri nu este necesară decât voința și un control amănunțit cu privire la amenzile despre care am tot vorbit în rândurile precedente. Iar dacă se descoperă că amenzile nu au fost plătite, cum zice Uzzi, ”venim la tine-acasă”. Luăm ceva ce considerăm că echivalează cu valoarea amenzii, să zicem, televizorul, și aia e. Pe următoarea ai să o plătești. Ah, și mai e nevoie de cunoștințe despre anatomia umană, că nu-i OK să-l bagi în spital pe ăla care și-a aruncat chiștocul pe jos în stația de troleu, dar să-l faci să nu-și mai simtă pulpa dreaptă vreo 5 ore i-ar putea fi învățătură de minte.

Cam astea ar fi, zic eu, principalele soluții care ar rezolva peste jumătate din problemele românilor. Dacă muncești, ești civilizat față de alții și față de mediul înconjurător, deja ai mai puțin timp și mai mult bun simț. Astfel, încetul cu încetul, celelalte probleme și-ar găsi rezolvarea de la sine. Și aici vorbesc de incultură, cheltuieli nesăbuite sau atitudinea de plângăcios. Teoria după care se ghidează cele mai de sus e foarte simplă. Nu-mi amintesc exact de unde e, dar sună cam așa: ”Nu știi, te învățăm. Nu poți, te ajutăm. Nu vrei, te obligăm.”.

Până la următoarea transmisie, din buncărul propriilor mele gânduri, totodată constructive și dăunătoare, al vostru, The Role Model.