Sunt oameni și oameni

După ce ne-am dezvoltat un pic în ultimul articol, tura asta am reușit să pregătesc un rage de mișto-uri de ultimă speță despre oameni pe care îi detest… din părți. Poate data viitoare. Am pentru voi altceva de data asta. Am făcut teasing pe Evident, tot Rolemodelism la articolul ăsta acum două zile, frumos e să mă țin de cuvânt, nu? Să purcedem, dar.

Să menționăm că acum două seri mă gândeam să mă leg de un singur tip de oameni și o singură caracterstică ce m-a impresionat profund pozitiv, cum nu mi s-a mai întâmplat de mult. Rareori trezesc în mine oameni sentimente pozitive, de obicei reușesc să-mi trezească instinctul sălbatic (dacă aș fi un leu domestic, adică. Sunt sigur că v-ați prins la ce mă refer). Ei, de data asta s-a întâmplat și chiar m-am bucurat, în sinea mea, că nu sunt așa putred cum mă consider. Azi am mai asistat la o scenă care m-a făcut să pornesc rotițele imaginației înspre conceperea unui film cu final fericit, în care eu îi calc pe mâini și pe picioare cu motostivuitorul pe băjeții pe care i-am văzut. Menționez că în filmul respectiv îi priveam în ochi și rânjeam. Mi-am mai amintit o scenă de sâmbăta trecută și gata! Am schimbat în 10 minute structura unui articol despre oameni de calitate. Sunt putred, m-am liniștit.

Mergeam spre oficiul poștal din Pantelimon să ridic un colet sâmbătă (naivul de mine, aveam să aflu că acest oficiu poștal particular e închis sâmbăta). Tramvaiul 16, pe la Delfinului. Cu o stație înainte să cobor urcă un individ în tricou cu pielea de pe mâini plină de cute și cicatrici. Abia se închid ușile și bineînțeles că se dezbracă de tricou să ne arate cum l-a remodelat incendiul pe care-l supraviețuise (cum am presupus eu, ignorându-i povestea tragică pe care a început să o turuie, ce avea ca scop să ne ușureze de bani). Omul era, într-adevăr, diform, dacă a trăit, cu adevărat, un accident tragic, sincer, mi-ar părea rău de el. Ce m-a enervat la el era legat de atitudine. O doamnă l-a rugat să-și pună tricoul pe el pentru că sperie copiii și nu-i face nici lui bine să stea dezbrăcat în început de februarie în tramvai. El s-a oripilat și a întrebat-o ce ar trebui să facă, ”nu vedeți cum arăt?”. Atunci, flacăra a mocnit în mine, dar nu m-am exteriorizat. Am vrut să-l întreb de ce nu ia în considerare să se ducă la muncă. Avea ambele mâini funcționale, picioarele de asemenea, gura părea că merge, sunt o groază de locuri de muncă ce nu presupun să te afișezi unui public în blugi pentru a-i vinde (nu ar fi avut mare succes ca model, asta e sigur). Mi-am amintit de un individ de care-mi povestise un prieten de-al meu, care, în lipsa unui picior muncește într-un birou de multinațională și câștigă decent pentru vârsta lui. El nu s-a gândit să cerșească în tramvai.

Azi am ieșit să fumez o țigară până venea comanda la KFC (vai, cât de greu se mișcă ăștia de la Eminescu!). În 30 de secunde apare un băiat poate ceva mai în vârstă ca mine, urât de zici că l-a desenat mă-sa pe LSD cu stânga. Ghinionul lui, ce să zic. Se apucă să dea cu mopul pe rampa aia minusculă de marmură sau ce Cristos pe tricicletă o fi. În alte 30 de secunde ies și doi malaci de la ISG Security (jur că nu am văzut niciodată o asemănare mai mare între un porc și un om, ceea ce e ironic, având în vedere că lucrează la KFC) dinăuntru și se apucă să-l ia la mișto. Dar mișto crunt. ”L-am văzut ieri la televizor pe frati-tu. Klitschco ăla, rusnacul. Căpățânos și urât, așa, ca tine.”. ”Ce vreți, mă, voi n-aveți treabă?” se rățoiește ăsta micu’, ștergând în continuare, cu sârg. ”Hai, ia vezi cum îmi aduci și mie niște șervețele că-ți iau steagul în pulă” (și eu am înjurături dubioase, dar p-asta n-am înțeles-o), zice porcul celălalt. Se mai iau un pic de el și pornesc spre intersecție, în timp ce ăsta intră înăuntru. ”Ia uite-i p-ăia ce s-au blindat, hai încolo” zice iar primul, referindu-se la o țigancă care vindea nuș ce căcaturi pe o masă de plastic, probabil ilegal. Nu le-am zis nici ăstora ce mă gândeam și anume să-i întreb cât câștigă pe lună. Aveam speech-ul pregătit: ”Văd că nu e nevoie să fii nici estetic și nu-ți trebuie nici prea multă școală și mi se pare că e și distractiv. Te iei de oameni fără motiv și grohăi a râs. Adică, sincer, nu m-aș fi obosit să-mi rup capul într-o facultate și prin multinaționale, dacă știam că poți câștiga comparabil dacă ești un porc cu darul vorbirii și o operație estetică la rât care nu face altceva decât să-și mute hoitul dintr-o parte în alta și să pară șmecher”. Sper din inimă să aibă restanțe la întreținere și să-i dea afară din bloc săptămâna asta, cu tot cu familie și copii și să-i ningă și să-i înjunghie nevestele în timp ce le zic ”nu mai ești așa șmecher ca la KFC acum, nu?”. Menționez că rânjeam în timp ce am scris asta.

Am cam deviat de la articolul original, nu? Hai să vă spun ce bine m-am simțit joi. Am întâlnit doi oameni pe care îi consider acum fascinanți și demni de respect dintr-un motiv extrem de relevant, din punctul meu de vedere. Știu să capteze atenția. Au venit într-un grupuleț în care nu știau pe aproape nimeni în afara celor care i-au adus la ieșirea respectivă și au reușit, cumva, să răpească interesul tuturor prin modul în care vorbeau și experiențele de viață pe care le împărtășeau. A fost incredibil. Am privit fascinat 10 minute cum oamenii ăștia pot conduce o conversație cu niște străini, spunând lucruri cu adevărat interesante, cu un fler ieșit din comun și o naturalețe admirabilă. Iar cel mai important lucru nu e ăsta. Unul din ei i-a programat celuilalt un interviu în aceeași seară, în numai câteva telefoane. Pentru că și Hitler a reușit să capteze atenția celui care-l ascultau, la vremea lui. Doar că ăla a ucis și a incendiat, pe când ăștia doi au dat dovadă de omenie și bunătate gratuită.

Observați cum aspectul pozitiv observat în ultima săptămână la oameni e descris în mai puține rânduri decât cele două negative? Words are very unnecessary. Ideea e că poți fi de treabă, omenos, bun la suflet, cum vrei să-i spui și lumea să te ignore, să nu prezinți atât interes pentru unii (chiar și la fel de omenoși ca tine). Răul primează, nesimțirea se vede și mizeria e promovată. Societatea noastră e putredă, mai putredă ca mine de 100 de ori, iar cei care ar merita mai mult se bălăcăresc în mediocritate, poate frustrați, poate modești și optimiști, dar cei pentru care scaunul electric ar fi o mângâiere comparativ cu ce le-aș face eu conduc liniștiți în bucățica lor, fac bani, mai mulți sau mai puțini, legal sau nu, și nimeni nu le arată cum se simt alții când își arată ei colții. Dar știi cum e, degeaba țip eu dacă alții tac. Și, eventual, o să răgușesc.

Fiecare e liber să tragă orice altă concluzie dorește din ce am expus mai sus.

Dezvoltare personală cu Vladuts

Îmi notasem niște idei de articole prin care să iau la mișto câteva specimene ale mirobolantei societăți din care facem involuntar parte. Cum nu mă simțeam at my best în dimineața asta, le-am lăsat pe altă dată. Făcusem recent (adică ieri) trimitere de pe EtR la acest mai vechi articol al lui Teo. Am mai remarcat un calup de comentarii interesante la guest-entry-ul lui Liv, care se pare că a stârnit ceva vâlvă. Mi-am dat seama că fiecare are momentele lui constructive. Chiar dacă și eu am tras câteva semnale de alarmă în trecut pe-aici (mă refer la cum ne controlează televiziunea sau cum ne subjugă tehnologia modernă sau tradițiile idioate), nu am făcut-o niciodată obiectiv, fără să las măcar o doză de sarcasm sau mișto-uri proaste să își lase amprenta pe articolele respective. Probabil voi eșua și acum.

Cu toate astea, e timpul să vorbim un pic și despre individ, la nivel particular, fără să mai generalizăm, fără să împărțim în categorii (Catch Her should know better) și fără să dăm verdicte, fără soluții constructive. De fapt, e timpul să nu mai vorbim la plural. Sunt un simplu gânditor, poate cu ceva mai multe întrebări decât alții, poate cu ceva mai puțină ambiție decât alții și cu siguranță cu mai multe frustrări decât majoritatea. Cu toate astea, cum Teo subliniază deseori foarte bine, dacă te plângi fără să acționezi, meriți o bucată de bordură în dinți. Susțin, deci merit o bucată de bordură în dinți. Cu toate astea, măcar pentru că mă gândesc la asta, îmi conștientizez propria existență și chiar am tupeul necesar să pregătesc un plan pentru a schimba mizeria asta, cred că putem folosi o jumătate de bordură. Deși Teo nu prea e de acord, merit credit pentru încercare.

Să încep cu începutul. Analiza problemei e cât se poate de simplă, în momentul de față. Sigur, durează ceva până renunți la a fi o dronă frustrată din motivele cutare și cutare și începi să te întrebi care e cauza problemelor tale, cum se răsfrâng ele asupra existenței tale și cum poți face ceva să le rezolvi și să-ți continui drumul în viață. Zic că durează ceva pentru că orice frustrare aduce cu sine subiectivism, depresie și înclinație către rutină. Ceea ce înseamnă că renunți să mai faci chestii și te complaci în mizerie. Cea mai proastă idee posibilă. Mai deștept de atât ar fi să-l pui pe Becali președinte, ca să-ți dai seama cât de proastă poate să fie ideea de a renunța.

Prin urmare, ca de la frustrat în curs de vindecare la individ, pașii sunt uluitor de simpli și puțini. Mai greu e să-i pui în aplicare.

1. Analizează-te. Ești individul x, în situația y, cu proprietățile z și circumstanțele w. De aceste 4 variabile (care vor rămâne constant variabile – see what I did there?) depinde cum arată viața ta. Analiza e grea și dureroasă, pentru că presupune să fii sincer cu tine, să îți recunoști defectele și să vezi cum te țin ele în loc în încercarea de a progresa în orice arie sau dimensiune te interesează pe tine. Cu alte cuvinte, în momentul de față, să definești individul x (cine ești, cu adevărat, și cum te raportezi la ce e important pentru tine – fiul mamei, iubitul iubitei, un simplu angajat, un student mediocru, etc..), situația y (adică ce consideri tu că e provocarea din momentul de față – probleme în familie, probleme cu partenera, dorința de a promova sau de a termina facultatea), proprietățile z (ce ai și ce îți lipsește din a reuși să rezolvi situația y) și circumstanțele w (ce trebuie să iei în calcul când te pui pe treabă). E mai ușor cu trei beri și o foaie de hârtie (mă rog, la mine a fost). Ca idee, tot ce am scris mai sus se poate sumariza în ”ce-ți lipsește să fii fericit și ce trebuie să faci pentru asta”.

2. Planifică. Să nu ne lăsăm imaginația să zburde și să fim realiști. Odată ce ai finalizat profilul tău și ai analizat tot ce e important pentru a progresa, pune-ți obiective ambițioase, dar realiste. Orice ar zice căcaturile de poze de pe facebook de tipul YOLO sau ”poți fi orice vrei să fii”, nu poți să fii orice vrei să fii și faptul că trăiești o singură dată nu e o epifanie. Poți să fii doar ce poți să fii, având în vedere cu ce pleci la drum și care sunt circusmtanțele de care depinzi. Dacă ți-ai propus să fii Bill Gates, ai face bine să ai o idee strălucită legată de tehnologie și să știi și cum să o concretizezi, altfel vei muri trist că poza share-uită de tine cu 40 de ani în urmă a mințit. Cel mai deștept e să-ți stbailești obiective tangibile, mici și pe termen scurt, care însumate să reprezinte un obiectiv mare pe termen lung. Dacă vrei să slăbești, concentrează-te, pentru început, la a slăbi un kilogram la două săptămâni, nu-ți propune să slăbești 10 în 4 luni. S-ar putea să te plictisești pe drum, văzând cât de greu progresezi sau, mai rău, să fii debusolat. Atingerea obiectivelor mici îți va da ambiție, pe când tărăgănarea obiectivelor mari să te demotiveze. Ca idee, tot ce am elaborat aici se traduce prin ”Pune-ți obiective realiste și fă-ți planuri elaborate de cum să le atingi, într-un timp dat”.

3. Acționează. Ți-era frică de partea asta, nu? E destul de ușor să iei la bord alcool și să notezi analiza circumstanțelor pe care le definești sau să faci un plan elaborat de dezvoltare personală pe 5 ani. Mai greu e să și faci ceva în privința asta. Singurul lucru pe care ar trebui să-l ai în minte în situația asta trebuie să fie rezultatul final. Cumpără-ți un tricou foarte șmecher cu un număr mai mic și pune-l ostentativ în centrul camerei, astfel încât, ori de câte ori ți-e lene să mergi la sală, să-l vezi și să-ți amintești că degeaba e atât de șmecher dacă tu arăți ca o minge de plajă în el. O idee puerilă, dar care merită încercată, e să-ți faci un pin-board din ăla cu obiective de atins. Pune-ți o poză cu tricoul acolo, editează-ți fluturașul de salariu cu suma pe care vrei tu să o reflecte și scoate la imprimantă poza cu mașina pe care vrei să ți-o cumperi. În esență, concretizează în format fizic orice obiectiv ai. Oricât ar fi de subtil, important e să înțelegi tu ce e pe bucata aia de plută, nu alții, pentru că tu ești cel care trebuie să se mențină motivat. Cu timpul, nu o să mai ai nevoie de asta, o să te alimenteze reușitele tale anterioare. De fapt, ce vreau să zic e ”Folosește-te de orice mijloace de a te menține în priză și a nu te da bătut în a face ce trebuie ți-ai propus să faci”.

Știi ce e ciudat? Tot ce am scris aici e verificat până la punctul 2, de 3 nu m-am apucat nici eu. Dar cât de scump poate fi un pin-board? Hai să vedem dacă într-un an de acum încolo tonul articolelor mele de dezvoltare personală va fi același sau nu. Duminică productivă tuturor!

Starurile din Pipera

Ieșeam de la muncă acum vreo 3 ore. Ca după orice zi de muncă, îmi târam pașii cu veselie spre casă, unde mă aștepta relaxarea mea blondă și cu spume, cea de toate serile. Pălăvrăgeam eu cu colegii de drum și, cum ne apropiam de stația de metrou, aud în depărtare larmă. Oameni chiuind, aplaudând și ovaționând. Pe măsură ce mă apropiam, conștientizam că urletele veneau din interiorul stației de metrou. Ce să fie oare? Se dau cartele de 10 călătorii moca? Fac doi sex în văzul lumii? L-au prins pe Justin Bieber și îl crestează live?

Cum intru eu, așa, la Pipera, văd oameni strânși în jurul scărilor aplaudând și urlând, cu pancarde în mână. La fel și jos. ”Ești un star”, ”Te iubim”, ”Ne place de tine” și alte bălării din astea. Ce sloboz? Merge Guță cu metroul? Gigi Becali? Simona Senzual goală și cu un vibrator pornit (și nu în mână)?

Nu. Când mă uit mai bine, mă prind. Oamenii ăștia aplaudau corporatiștii. O mișcare socială din aia de două parale ca ”Free hugs” și alte mizerii din astea pe sistemul ”YOLO”, ghidul tuturor poponarilor la viață din lume. Trec printre ei neatins că mă grăbesc să prind metroul, am chestii mai interesante de făcut acasă decât să trăiesc clipa. Am de scris pe blog.

Bine, puteam să vă pun un filmuleț cu treaba asta, dar mi s-au părut amuzante exemplele de mai sus și de-aia am făcut introducerea asta. Dar hai să pun și filmulețul, să fie treaba treabă, poate nu-s așa priceput la descrieri.

Gata, l-ați văzut? Nu e o aberație?

Să fiu sincer, când am ajuns acasă, m-am gândit un pic la asta. De fapt, chiar mai mult. Da, e o poponărie, da, mi se par penibili ăștia care chiar pun botul la așa ceva și trăiesc pentru mișcările astea sociale neplătite, care trăiesc pe banii părinților, dar care, astfel, devin oameni mai buni. Și, totuși, parcă mai e ceva…

Trebuie să fii ipocrit să zici că nu te ating chiar deloc bălăriile astea. Undeva, în adâncul sufletului tău, un copil de care uitasei că există a zâmbit când a trecut prin fața fagoților ăstora, care-l ovaționau. Indiferent ce le-ai zis celor cu care erai atunci. Și e și normal să fie așa. Ieși de la muncă, după 9 ore obositoare, fie că ai dat telefoane, fie mail-uri, fie că ai plimbat hârtii de colo-colo. Indiferent ce faci, te stresezi câștigându-ți pâinea. Sunt prea puțini cei care fac plătiți ce le place cel mai mult, așa că trebuie să ne raportăm tot timpul la gloată, nu la fericitele excepții. Să luăm exemplul meu. I-am ignorat ca să ajung acasă să fac ce-mi place. Gratis. Obosit și după muncă, unde-mi câștig banii necesari să-mi satisfacă viciile care mă aduc tot aici. Al dracului cerc vicios, nu?

O adunătură de low-liferi din ăștia, care au avut ei o idee despre cum să facă lumea un loc mai bun, pot să facă diferența între o seară obișnuită de muncă și una simpatică. Pentru că, dacă te duce capul suficient de mult, vei vedea că ce voiau ei să spună e că există viață și după cele 9 ore de la birou. Și că, nu pentru ei, dar pentru cineva sau câțiva, tu ești un om foarte important. Oricât de depresiv ești și oricât te desconsideri.

Ca să nu părăsesc, totuși, articolul într-o notă demnă de al șaptelea film din Twilight, frumos gest, băieți, oricine ați fi! Data viitoare dați și cartele de 10 călătorii gratis, prind bine. Mai bine 5 zile de muncă de transport gratis decât o seară zâmbitoare.

Sau nu?…

Tradiția bimilenară a Bisericii Ortodoxe să mă sugă

Acum câteva seri, într-un mare stil, Oreste s-a pișat pe purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române la emisiunea lui Brancu de pe Antena 2. Vă recomand călduros să accesați link-ul cu încredere și să vedeți cum reușește un personaj atât de antipatic ca Oreste (că e antipatic, orice ați zice voi) să inducă în blocaj mental un personaj atât de important în relația Patriarhiei Române cu creștinismul ortodox român. Dacă nu vă face să rânjiți satisfăcuți tonul încurcat al popei, măcar o să vă amuze întrebările lui Oreste, atât de bine plasate.

N-are sens să stau să disec toată conversația în paișpe, ci am să atac, pornind de la rage-ul lui Oreste și un post mai vechi de-al meu, cu toată ființa această instituție statală atât de scârboasă, al cărei unic scop la apariție a fost să subjuge individul și să împiedice instaurarea anarhiei într-o lume încă insuficient controlată de legislații.

Tradiția bimilenară a Bisericii Ortodoxe este o mare labă și o mare frecție și a fost din totdeauna, deși mizeriile pe care le-a promovat s-au tot schimbat la câteva sute de ani. Nu sunt eu un mare creștin și nici măcar nu mai cred în Dumnezeu, dar câteva din argumentele lui Oreste au fost cu adevărat justificate într-o conversație între doi oameni, teoretic, credincioși.

”Mai degrabă intră camila (o funie foarte groasă, nu confundați cu copitatele cocoșate) prin urechile acului decât bogații în Rai” zice Oreste, aluzie, probabil, la preotul care și-a cumpărat un Maseratti din banii câștigați de pe urma farmaciei pe care o deține. Lăsând la o parte acest caz extrem (admitem că nu sunt mulți popi care sparg 200.000 euro pe mașini de lux în România), este știut, totuși faptul că preoții noștri nu stau rău cu banii. Am făcut un calcul simplu acum câțiva ani. Pe 5 minute (maxim) de behăit la o pomană, popa a luat 30 de lei. Știu că s-a mai dus la încă o pomană imediat după, deci 60 de lei dintr-un foc pe un sfert de oră de citit niște abjecții. Pentru sfințirea apartamentului, care durează undeva la 2-3 minute, popa ia 10 lei. Dintr-o scară de bloc cu 10 etaje, admitem că deschid ușa 20 de apartamente. 200 de lei într-o oră. I rest my case.

Mânăstirea Mântuirii Neamului va costa 400 de milioane de euro. Din banii publici. Pentru că 87% din români sunt creștin ortodocși. Cum rămâne cu cei 13% care nu sunt? Eu, de exemplu, ca un ateu convins ce sunt, sunt ceva mai preocupat de cele lumești decât de cele sfinte și mi-ar plăcea mai mult ca partea mea din acei 400 de milioane de euro să fie reinvestită către ceva palpabil pentru mine. Câți suntem, 23 de milioane? Deci partea mea ar fi cam 17 euro. Ei, de banii ăștia aș prefera ca Statul să plătească la negru un hingher să culeagă doi câini vagabonzi aleatoriu aleși din preajma blocului în care stă maică-mea. La care merg o dată pe săptămână. Deci sunt pasibil să mă întâlnesc cu acești 2 câini de două ori pe săptămână, maxim. În funcție de preocupările patrupezilor, sunt șanse să nu mă întâlnesc cu ei mai des de o dată la 2 luni. Tot prefer cheltuirea acelor 17 euro cu care contribui la Mânăstirea Mântuirii Neamului pe treaba asta decât pe 1 milimetru pătrat de aur de pe cupola lăcașului sfânt.

Ca o paranteză, m-am gândit odată cum ar fi să ataci cu niște cocktail-uri molotov mizeria asta la câteva zile după ce a fost construită și s-o arzi din temelii. Și apoi să pui o pancardă pe care să scrie: ”400 de milioane de euro au ars aici cum arde dragostea voastră pentru Dumnezeu.”. Nu știu, mi se pare foarte amuzantă ipoteza asta. Bine, m-aș gândi și mai mult la acei doi câini vagabonzi care sunt încă liberi atunci, dar măcar știu că cineva v-a futut în bot cu mall-ul vostru ortodox.

În sfârșit, o fază foarte tare mi s-a părut cu călugărul Tadei, despre care fagotul de la Parohie n-avea habar. Ca un miserupist total despre Biserică și papagali burtoși care se îmbogățesc din nimic, rezonam cu el, dar am căutat pe google din curiozitate. Aparent, a fost unul din cei mai respectați duhovnici ai istoriei bisericești recente din Serbia. Pentru cineva care se laudă că știe atât de multe despre cele sfinte, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, nu prea și-a făcut temele. Cu alte cuvinte, e un bou cu diplomă, preocpuat mult mai mult să arătăm Europei cât de creștini suntem, decât să știe ceva realmente relevant pentru habotnicii care vin să-i sufle-n pulă.

În fine. Cam ăsta e rage-ul de azi (v-am zis că trag pe pulă ceva de data asta), vă las să vă mai gândiți puțin la ce e cu adevărat relevant pe lumea asta. Ca ateu, v-aș recomanda să renunțați la credință, dar respect alegerile și, ca fost creștin, pot să vă confirm că poate fi de foarte mare folos. Dar să fim un pic raționali. Dacă-l iubiți pe Dumnezeu și-i urmați Cuvântul, felicitări, nu am să condamn niciodată pe nimeni pentru asta. Dar nu mai suflați popi în pulă, nu acceptați să zboare aproape jumate de miliard de euro (în PULA mea!!!) pe o mizerie de care nu avem nevoie, nu le mai dați bani pentru orice 2 minute de slobozit cu apă pe pereți sau behăit ceva în cinstea mortului și nu mai promovați japca bisericească. Rolul lor, cum a zis și Oreste este să ne boteze gratis, să ne cunune gratis și să ne înmormânteze gratis. Ori plătesc taxe și impozite pentru ce primesc, ori trăiesc din salariu de bugetari (ceea ce sunt, având în vedere că Biserica este o instituție ce ține de Stat).

Gândiți-vă puțin. Dacă Dumnezeu există și voi îl iubiți și trăiți în Legea lui și-i respectați Cuvântul, veți ajunge în Rai, alături de El. N-aveți nevoie de falși emisari de-ai Lui pentru asta. Rugați-vă la El și spuneți-i Lui păcatele. Respectați dorința răposatului și incinerați-l sau aruncați-l în mare, dacă asta a vrut. Nu vă lăsați jecmăniți de cineva care nu face decât să vă stropească pereții pentru 10 lei și nu aveți nevoie de un burtos care să spună un discurs standard pentru oricine înmormântează. Nu-I faceți cinste lui Dumnezeu așa, ci vă lăsați trași pe sfoară. Dacă aveți credință, sunt sigur că e suficient. Ei și-au făcut treaba până acum câteva secole, când opreau oamenii să se omoare între ei, de teama Judecății de Apoi. Acum există legi. Biserica nu mai e necesară.

2012 în review

V-aduceți aminte pe Evident, tot Rolemodelism cum ziceam constant că sunt presat de timp? Ei, se aplică și acum. De-asta, spre deosebire de Infernul lui Teo (partea I), acest articol va fi mai scurt, mai simplu și mai puțin gândit. Asta nu înseamnă că sarcasmul și ironia nu vor fi la ele acasă, cerul nu se va întuneca și nu va începe o furtună de puli care, parcă teleghidate, se vor înfige fix în gâtul cui trebuie. Dar să nu mai lungim vorba și să purcedem spre analiza celor mai importante evenimente din 2012 pentru mine români.

Băsescu, Ponta și alți nenumărați babuini ai clasei politice române s-au bălăcărit în propriile excremente mai mult ca oricând. Nu am urmărit știrile pe tema asta, deloc, habar n-am din cine e format Guvernul actual al României și, oricum, nu-i dau mai mult de câteva luni. Tot ce știu e că trecând pe lângă televizor de câteva ori și văzând reportaje despre aceste abjecții cu gură sau auzind fragmente de discursuri ale acelorași stimabili, m-am gândit pentru câteva minute cât de util ar fi să încep să investesc într-o fermă de porci la costum. Aș produce parlamentari și politicieni pe bandă rulantă.

Evident, tot Rolemodelism a renăscut ca phoenix-ul din propria cenușă și și-a luat în serios titulatura de blog personal. Acolo scriu ce mă doare, aici scriu despre persoanele pe care-aș vrea să le doară. Fălcile, tâmplele, genunchii și organele interne.

O urăsc tot mai mult pe Simona Gherghe fără să mai fi văzut Acces Direct. Pur și simplu, din nimic, ura pentru ea se alimentează. Mă gândesc s-o răpesc, s-o leg de un scaun și să-mi petrec 4 ore pe zi uitându-mă la ea și atât. Apoi să plătesc un student la Politehnică cu niște beri să mă ajute să-mi transform ura în energie nucleară. Aș eradica jumate de glob. N-ar rămâne nici apa de pe fundul oceanelor. Apoi m-aș îmbogăți subit din comerț cu pește. Când ajung suficient de puternic și bogat să fac ce vreau, aș trimite-o pe duduie pe fundul a ce a fost cândva Oceanul Indian și aș plăti pe cineva să o filmeze din elicopter cum încearcă să supraviețuiască. M-aș uita la filmări și aș râde.

Avem o nouă cea mai lungă pârtie de ski din România, la Straja. Tot acolo, după investițiile care vor urma, în 400.000 de generații 2 ani, vom avea cea mai lungă pârtie de ski din Estul Europei, tot la Straja. Mă gândesc că eu am fost acolo să skiez când lumea nici nu știa că există locul ăsta. Când acest proiect futurist realist se va concretiza, o să-mi vând clăparii și ski-urile la supra-preț pe eBay ca fiind unele din puținele relicve care au atins Straja în stadiul ei incipient. Apoi, cu jumătate din bani, voi cumpăra eBay și-l voi duce în faliment, iar cu cealaltă jumătate voi cumpăra Straja și o voi transforma într-un eBay fizic. O să mă doară-n pulă dacă nu merg afacerile, o să am destui bani din comerț de pește și ferma de porci în costum.

Apocalipsa maiașă nu a avut loc. Majoritatea răsuflă ușurați, puțini sunt triști, eu și Teo trebuie să ne reorientăm spre altceva de făcut cu viețile noastre, ținând cont că planul nostru de a stăpâni lumea nu mai e fezabil. De fapt… ia să văd eu cât mă costă un detectiv particular, să-i învăț programul Simonei Gherghe…

În sfârșit, pe Palme Intelectuale activitatea nu a fost dintre cele mai intense, dar suficientă cât să vă destupe capetele bine aerisite (voi, cei care ați contribuit la acest articol) sau să vă smulgă un zâmbet (voi, ăia deștepți). Ne-am crucit de cât sunt de proști românii, Teo v-a învățat că, da, șocant, trebuie să tragi să te umpli de bani și că aceștia nu cad din cer, am aflat cum nu gândește un băețaș de colțul blocului, ne-am minunat de cât de arogant să fii să te consideri artist dacă te caci pe o planșă, am tras semnalul de alarmă cu privire la televiziune, Teo și-a făcut televiziune, Teo v-a dat lecții de viață, m-a îngrozit trend-ul ascendent pe care se află evoluția tehnologică, v-am dezvăluit ce înseamnă Black Friday, Irina a scris pe blog, Snowflake a scris pe blog și, în sfârșit, Teo v-a invitat să votați.

Acestea fiind zise, pentru ultima oară pe 2012, din colivia mea spirituală, Vladuts vă salută pe Palme Intelectuale. Să ne vedem sănătoși în 2013, mai deștepți și mai mulți. Share, like și toate bălăriile, că eu și Teo nu scriem pe ochi frumoși, view-urile ne dau putere!

Ah, să nu uit, așa am început:

Voiam să vă alimentez un pic.

P.S.: Cine recitește toate articolele link-uite pe parcursul post-ului să își lase în secțiunea de comentarii numele, mâncarea preferată și cât poartă la picior și o să-i trimitem printr-o caracatiță călătoare un autograf cu mesaj personalizat de la Crin Antonescu. Se ocupă Teo de asta.

Ați ucis limba română

Acum cred că peste o lună mă hotărâsem să scriu articolul ăsta. Evident că m-am luat cu altele pe parcurs și am ignorat notița din telefon despre el. Nevertheless, cum v-am obișnuit, mai bine mai târziu decât niciodată.

Eram cu John Arne (bunul meu cândva colaborator de pe EtR), Cips, Irina și Anca în mașină, veneam de la Cluj. Ascultam radio mizerabil cu melodii comerciale de două parale (da, post-ul ăsta a venit în urma sejurului) și ne cruceam de cum poate fi atât de jucată în picioare limba română de niște maimuțoi care sunt, în esență, vedete parvenite peste noapte. Discuția a degenerat spre societatea, acum, incultă și incapabilă să vorbească corect limba țării care i-a slobozit. Și la DOOM.

Căci aici doream să ajung, de fapt și de drept. DOOM-ul este, practic, validarea imbecilismului țării. E ca și cum un mare expert lingvist, cu trei săgeți înfipte în spate, cu sânge șiroind din el și aproape târându-și pe jos ultimele suflări, a apărut în fața unei mari turme de capre, care behăiau repulsiv, și le-a spus: ”Ați câștigat. Limba română e-n pământ și noroi. Puteți vorbi greșit pentru că sunteți mai mulți.”. ”Proști, da’ mulți”, Lăpușnene (sau, în cazul de față, Vladutse), n-ai crezut că e posibil să fii călcat în picioare în așa hal de tocmai ceea ce apărai tu mai înverșunat. Ironia sorții, ce să-i faci?

Am înțeles că s-au acceptat o groază de cuvinte străine (englezești, evident, mai exact, din repertoriul ”MTV”, dacă mi-e permis să-i spun așa), gen ”party”, ”story” sau ”playboy”. Nu, serios, nu e imbecil să formulezi o propoziție de genul ”hai să-ți spun cel mai tare story de la party-ul de aseară. Era un playboy…”? Sloboz, avem deja în română ”poveste”, ”petrecere” și ”gagicar”.

Am înțeles că s-au acceptat plurale retarde pentru că imbecilii nu sunt capabili să vorbească cum trebuie, gen ”monezi”. Serios, ”monezi”? Nu mai am ce să zic mai multe aici.

Am înțeles că ”odată” se scrie așa, de acum, pentru toate sensurile, chiar și pentru ”o dată”. Serios, vă bate să verificați dacă rolul acestei construcții este de a desemna o numărătoare sau cuvântul ”cândva”? Cât de maimuță să fii și cât să aștepți mură-n gură?

Am și eu niște idei pentru următorul DOOM. Hai să scriem fiecare cum îl taie capul. Hai să renunțăm la virgule, e mult prea complex să te prinzi unde ar trebui să apară una și unde nu. Hai să scriem în limbaj de mess, cu ”k”, ”sh”, ”tz”, ”ah” și ”nb”, ”sal” și alte mizerii de genul. Ah, mai mult, hai să ne folosim fiecare prescurtările personale și să ne așteptăm ca ceilalți să se prindă de la ce vin. Și, dacă nu se prind, să le spunem că sunt niște autiști virtuali, fără viață socială relevantă.

N-am cum să scriu prea mult pe tema asta, gândiți-vă, e ca și cum aș pune sare pe rană. Punctul de vedere mi-a fost dovedit, am propovădăuit eu cândva că se va ajunge aici. Dobitocii chiar vor prelua controlul, pentru că sunt mulți și, dacă s-ar urma regulile, ar rămâne dracu’ țara fără absolvenți de generală. Aia e, cei mai mari au hotărât: ”Bă, ce pula lu’ Hector facem? Suntem corecți și cinstiți și picăm pe ultimul loc la media pe țară la clase absolvite sau ne batem cuie-n coaie și-i lăsăm să vorbească așa cum îi taie capul?”. Aparent, nu ne permitem să fim pe ultimul loc la media pe țară la clase absolvite.

Pus în situația asta, conștientizând ce s-a întâmplat, mă văd lăsat cu 4 opțiuni:

1. Clachez și mă închid în casă, citind DEX-ul din scoarță-n scoarță și socializând cu pereții, pe care voi și desena ochi și guri.

2. Clachez, pun mâna pe o armă și împușc orice macac incapabil de a nu se adapta normelor lingvistice de dinainte de ultimul DOOM, până mă leagă Poliția și mă bagă într-o celulă bine păzită, unde citesc DEX-ul din scoarță-n scoarță și socializez cu pereții, pe care voi și desena ochi și guri.

3. Accept că îmi sunt superiori și mă adaptez, sfârșind idolatrizându-l pe Smiley și votându-l pe Becali.

4. Nu accept că îmi sunt superiori și îmi petrec viața cu prieteni puțini, dar deștepți, scârbit de tot ce e în jur și urând sincer mediul uman înconjurător.

Voi ce alegeți? Voi, ăștia care mai sunteți încă deștepți.

Ionuț Păcătosu’

”Bună seara și bine v-am găsit, dragii mei, cineva spera că am rămas fără idei” ziceau Paraziții cândva. Nuș dacă ultima parte se aplică întru totul situației mele, dar, în mod cert, mulți sperau că am rămas fără idei de articole de tipul celui pe care am să-l scriu acum. Mi-a zis un tovarăș acum ceva timp de o aberați mare cât China. Bineînțeles, difuzată de Antena 1. La Capatos. Pe vremuri, mi se părea tare omul, dar, acum, emisiunea asta a devenit o mizerie incredibilă cu scopul, aproape declarat, de a retarda publicul. Sau, pentru cei cu neuronii de neatins, cu scopul de a se întreba cum mama dracu’ respiră oamenii care apar la acest show monden și cum crucea mă-sii nu suferă accidente casnice pe bandă rulantă cei care îl urmăresc.

Așa, acum, că am făcut introducerea, să urmărim aberația:

Gata, v-ați lămurit? Liv, îmi cer scuze, dar, sincer, SINCER, nu pot, chiar nu pot să nu scriu despre treaba asta. Fie și pentru că o să râd ca prostul în barbă în timp ce-mi aștern toate miștourile care-mi vin în minte pe tastatură. Acum, că mi-am cerut iertare public în fața fidelilor cititori că revin la articolele despre imbecili, e timpul să trecem la treabă.

Am să încep cu o mică paranteză. Am avut câteva momente intenția să tratez acest caz cu seriozitate. Aveam și primul paragraf pregătit:

Deunăzi, mi-a fost atrasă atenția asupra unui caz extrem de condamnabil, din mai multe puncte de vedere, prezentat de mass-media românească, într-o emisiune mondenă cu audiență ridicată. Ideea de bază este că un tânăr liber profesionist din mediul rural a violat o capră. Urmărind un fragment din emisiunea cu pricina, am remarcat cu dezgust cum oameni cu prestanță în televiziunea românească au coborât la un nivel inimaginabil, ironizându-l și luând în derâdere fapta nefericitului. Despre acesta din urmă am două teorii. Prima este că a fost angajat pentru a regiza această ”poveste”, cu scopul de a ului telespectatorii români, o strategie de marketing foarte dezvoltată în televiziunile americane, model pentru posturile de tipul PRO TV sau Antena 1. Caz în care vreau să strig ”Rușine Dan Voiculescu! Rușine Dan Capatos! Rușine că serviți poporului român astfel de reprezentații de cea mai joasă speță!”. A doua e că bietul băiat este labil psihic și, în loc să fie tratat, a fost luat într-o emisiune importantă pentru a fi ironizat. Caz în care vreau să strig ”Rușine Dan Voiculescu! Rușine Dan Capatos! Rușine că serviți poporului român astfel de reprezentații de cea mai joasă speță!”.

Și-atât. Mi-am dat seama că indiferent de gravitatea situației, regizată sau nu, cum se simte bietul băiat, treaba asta e mult prea amuzantă să nu o iau și eu la mișto. Scuzele mele lumii și celor care credeau că mai există un licăr de etică în sufletul meu. Atâta pot, sunt un barbar involuat și ar trebui să mi se refuze dreptul la liberă exprimare. Prin urmare, pentru cei pe care-i amuză la fel ca pe mine mizeria asta…

Admitem că există două posibile scenarii care să explice difuzarea acestui căcat. Primul este cel în care toată treaba e regizată și jumate din populația României salivează pe tricou, șocată de ceea ce vede și simțind cum le clocotește sângele în vine, fie pentru a-l tranșa pe Ionuț, fie pentru a viola și ei capra vecinului, înțelegând, în sfârșit, cât de simplu e drumul spre recunoaștere națională. Al doilea e cel în care Ionuț chiar e un imbecil cu acte și a futut o capră, probabil sătul de Palmela și tovarășa ei de mai la stânga, Manuela. Din nou, jumate din populația României bălește în barbă, uluită de ce se petrece în patria ei și are porniri nebănuite de a-l căsăpi cu furca pe bietul amorezat sau de a trece la acțiune și ei cu capra lu’ Gheorghe de peste drum.

Ca să-l citez pe Mircea Badea, ”înțelegi ce zic? Nu e minunat?”. Cum să nu fie?! Omul ăsta a violat o capră. A făcut sex cu un animal domestic dătător de lapte. Și-a băgat și și-a scos în repetate rânduri amicul de la parter în locul de unde ies iezii. Și-a apărut la televizor!

E mai mult decât minunat, e sublim! Cazul de față este dovada incontestabilă că ceea ce repet de săptămâni și luni întregi, și anume că o însemnată parte din populația țării, poate chiar majoritatea, e proastă de bubuie! Știu teoria piramidei sociale, eu o susțin și o propag, dar, nu, oamenii care s-au uitat cu interes la așa ceva și care nu au râs, ci au dezbătut cu gravitate problema la cârciuma din sat, a doua zi, sunt proști DE BUBUIE! Genul de oameni care-și bagă degetele în priză să se usuce mai repede pe cap. Genul de oameni care testează fierul de călcat cu limba, literalmente. Genul de oameni care țin topotul invers când taie lemne. Genul de oameni care sunt (aici, vă rog, atenție, citiți partea următoare apăsat și cu un ton ridicat) REALE PERICOLE PENTRU EI ÎNȘIȘI ȘI TOȚI CEI DIN JURUL LOR!

Cât despre Ionuț, Dumnezeu să-l ierte (e o expresie populară, mă rog), că toți cei care-l știu, dacă au un minim de decență, nu-l iartă. Iar, dacă n-au, fac pariu că o să investească într-o crescătorie de capre, încurajați de vitejia vedetei. Acolo să vezi ”How I met your mother”.

P.S.: A remarcat cineva ultima replică a lui Capatos referitoare la faptul că animalul a fost tăiat la 3 zile după viol? Epică.

Apocalipsa după maiași. Introducere.

Conform ultimelor premoniții apocaliptice, mai avem puțin peste două luni de trăit. Cei ce ne-au prevăzut sfârșitul la finele anului 2012 sunt maiașii, poate una din cele mai șmechere civilizații care a existat cândva pe pământ, raportându-ne, bineînțeles, la condițiile de viață de atunci și gradul de cunoștințe cu privire la varii domenii existent la momentul acela. Au ei oare o bază stabilă când spun că lumea, așa cum o știm noi, se va sfârși în decembrie 2012? Cât de veridică și exactă este premoniția lor? Are rost să ne temem sau sunt doar vorbe în vânt, așa cum au fost toate celelalte preziceri apocaliptice?

Pentru a ne putea răspunde la aceste întrebări, trebuie să ne începem cercetările adânc în negura timpului, bazându-ne pe imaginație și intuiție, pentru că date exacte și veridice 100% nu avem. Dar dacă ei ne-au putut ”ghici” sfârșitul, cred că putem și noi să ”ne dăm cu părerea” cu privire la ei.

”Și cerul se va întuneca și nori negrii de ploaie vor acoperi Soarele pe tot Pământul. Și nu va mai fi căldură sau lumină zile și săptămâni întregi. Toate urgiile cunoscute de umanitate până la acel moment se vor dezlănțui în același timp, distrugând tot ce s-a clădit. Inundații, cutremure, erupții vulcanice, uragane și tornade vor mătura tot ce e viu în drumul lor. Și cei patru cavaleri ai Apocalipsei vor hălădui prin bezna și ruinele omenirii pentru a ucide și a distrge tot ce a rămas neatins de furia naturii. Vor împrăștia foamete, ciumă și moarte pe oriunde vor trece. Și, apoi, Satan însuși va ieși din adâncurile Pământului pentru a-și lua în primire noul său tărâm de joacă: ruinele umanității.”

Așa scrie în ultimul paragraf al Cărții Apocalipsei după maiași, poporul care a reușit să prevadă cu o exactitate demnă de invidiat, până acum, toate punctele de cotitură, din punct de vedere astrologic și spațial, din istoria recentă mondială.

”Nasol. Cu alte cuvinte, am pus-o pe final de an. Partea bună e că nu trebuie să-mi fac griji cu privire la cadourile de Crăciun, pentru că nu va exista această sărbătoare. Premonițiile maiașe sugerează că data descinderii haosului va fi 21 decembrie 2012, adică fix atunci când îți faci tu planurile de Revelion. Dar ia să dăm timpul înapoi câteva secole și să vedem cum și-o ardeau maiașii pe atunci și ce îi face așa tari în horoscoape pentru a ne prezice cu exactitate când o mierlim.”

Asta aș fi spus dacă nu aș fi știut mai multe despre maiași și dacă nu aveam motive să cred că cele spuse de ei sunt adevărate.

Dovezi clare ale existenței civilizației maya pe această planetă o reprezintă sculpturile și picturile descoperite în ceea ce s-a stabilit ca fiind habitatul lor, zona de nord a Americii de Sud și America Centrală. Piramidele maiașe sunt și astăzi un motiv de fascinație pentru cercetători, complexitatea construcțiilor și a reprezentărilor grafice din interiorul lor depășind aria lor de expertiză, conform datelor pe care le avem despre ei.

Deși erau experți (la vremea lor) în astrologie și previziune, talentați și inventivi în sculptură și pictură, foarte pricepuți la matematică, algebră și, mai ales, geometrie în spațiu, maiașii nu aveau niciun fel de cunoștințe de optică, nu stăpâneau prelucrarea vreunui metal sau a sticlei și nici măcar nu foloseau roata. Și, atunci, cum de au reușit ei să prevadă cu atâta precizie eclipse solare, lunare și celelalte fenomene astronomice importante de până acum?

”Pactul cu Diavolul. Singura variantă fezabilă prin care erau atât de șmecheri în atâtea domenii și, totuși, atât de nepractici este faptul că țineau legătura cu o forță superioară pământenilor. Extratereștrii, intratereștri sau dracu’-n persoană.”

Alter-ego-ul meu, ironic și sarcastic, neîncrezător, ar fi spus cele de mai sus. Oricât de ciudat sună, însă, alter-ego-ul meu nu e departe de adevăr. Teorii despre cum de erau atât de pricepuți în anumite domenii fără să aibă bazele necesare exploatării lor există, dar majoritatea par să fie exagerate și cusute cu ață albă. Așa cum multe alte lucruri și informații nu au fost dezvăluite până acum, așa nici faptul că maiașii erau o civilizație satanistă nu a fost dezvăluit omenirii.

”Și și-au dat mâna și s-au înțeles. Sufletele lor vor fi ale lui, iar ei vor prooroci venirea lui. El îi va ajuta să lase indicii omenirii despre cine au fost, iar ei vor merge cu el în pântecele Pământului, când ceasul lor va veni. Și vor veni cu toții în al treilea mileniu să transforme și Pământul în Iad.”

Acest fragment este preluat tot din Cartea Apocalipsei după maiași și explică ce s-a întâmplat acum sute de ani și ce nu știa omenirea până acum: cum au dispărut maiașii, de ce și cum au realizat ceea ce au realizat.

Spațiul alocat acestei prezentări a expirat, însă. Nu vă pot spune decât că mai multe veți afla în articolul următor, dacă veți avea curiozitatea. Până atunci, profitați de aceste ultime două luni…

Vreau televiziunea mea, despre proști și cu proști

Știu că au trecut doar câteva ore de când i-am zis lui Teo că am un pui de idee de articol pe care mi-e teamă că nu o să-l exploatez cum trebuie și apoi i-am zis lui Liv că îl voi exploata. Asta e, sunt mai schimbător ca feblețile unei păsărici de 16 ani cu bani și acces la Internet. Mi-a venit o idee mai bună între timp. Sigur, tangențial, voi atinge și subiectul pe care îmi propusesem să-l dezbat, dar mai în amănunt… cu altă ocazie.

Acestea fiind spuse, cum zice și titlul, ar fi interesant de văzut cine ar avea mai mult rating între mine și Teo, dacă fiecare ar avea televiziunea lui. Pe același format, dar cu centre de interes diferite. Dacă Teo s-ar baza pe faptul că proștii vor vrea să-l urmărească pe el, eu mă bazez pe faptul că proștii ar prefera să se uite la vedete și subiecte neinteresante despre ele și, mai ales, alți proști, simțindu-se mai deștepți decât ei.

Pentru că e foarte curios modul în care funcționează creierul macacilor. Bine, pornind de la premisa că nu sunt creaturi instinctuale (viața reală m-ar contrazice, dar deviez). Dobitocii, aceste ființe sinistre care ne respiră aerul, ne consumă apa, mâncarea și alte resurse după care vom plânge peste un timp, au doar două tipuri de atitudine: supra-aprecierea și sub-aprecierea cu dorință de auto-depășire (Notă: asta se întâmplă pentru că retarzii nu pot trăi fără să se raporteze la alții. Semnalmentul clar al prostiei e când vrei să ai bani ca Becali, să arăți ca Brad Pitt și să fii la fel de bun la bătaie ca Vin Diesel, dar nu te poți concetra pe tine însuți, reflectând asupra a ce te poate ajuta practic mai departe în viață pentru a o duce mai bine). Asta înseamnă că drona nu poate decât să se simtă mai șmecheră decât persoana cu care vorbește sau pe care o vede sau inferioară ei, dar cu jurământul sacru făcut sieși că va ajunge cândva mai șmecheră decât ea. În oricare din cazuri, drona va urmări sau va conversa cu interes cu persoana față de care se simte inferioară sau superioară. Interesant este, însă, momentul în care-i oferi opțiuni acesteia. Va urmări o televiziune centrată pe Teo, persoană față de care drona se simte inferioară, sau va urmări o televiziune centrată pe alți giboni la fel de incompetenți ca ea, dar față de care se simte superioară?

Acestea fiind spuse, cred că aș putea și eu să divulg programul zilnic al televiziunii mele, numite, sugestiv, DOBI TD (abreviere de la Dobitoci Oligofreni Băloși Intelectual Trăiesc Degeaba, dar publicul telespectator va ști că este abrevierea pentru Decât prOgrame Bune zIlnic pentru Tine Dragă telespectator. Nu o să se prindă că e ceva putred la mijloc.)

07.00 – 10.00: Treziera cu DOBI TD – emisiune matinală moderată de Smiley și Marius Moga, îmbrăcați ca un cuplu de homosexuali notorii. Programul matinalului conține știri mondene, preluate de pe libertatea.ro, click.ro și imagini din seara precedentă de la Acces Direct, luate de pe a1.ro. Smiley și Marius Moga vor comenta înfierbântați ultimele trend-uri vestimentare, lansate de Loredana Groza și Andreea Bănică, ce a mai zis Gigi Becali despre George Copos, ce mai face Adrian Cristea după despărțirea de Bianca Drăgușanu și cele mai vizualizate clipulețe semi-haioase, semi-sexuale de pe site-urile amintite mai sus. Urmează rubrica de horoscop, prezentată de o fată cu sâni mari, blondă și în lenjerie intimă. În fiecare zi în lejerie intimă. În fiecare zi în altă lenjerie intimă. Apoi urmează invitații. Invitații vor fi zilnic oameni aleatoriu culeși de pe stradă în direct. Împreună cu Smiley și Marius Moga vor dezbate ultimele trend-uri vestimentare, lansate de Loredana Groza și Andreea Bănică, ce a mai zis Gigi Becali despre Geoorge Copos, ce mai face Adrian Cristea după despărțirea de Bianca Drăgușanu și cele mai vizualizate clipulețe semi-haioase, semi-sexuale de pe libertatea.ro și click.ro.

10.00 – 13.00: DOBI TD recomandă – emisiune cu profil vestimentar prezentată de Alex Velea și Elena Gheorghe. Aceștia se vor plimba zilnic prin câte-un magazin de haine, probând diferite produse și comentând înfierbântați despre circumstanțele oportune în care poate fi folosit acest outfit. În ultima oră de emisie, oameni aleatoriu culeși de pe stradă în direct vor fi invitați să probeze aceleași haine și să comenteze înfierbântați despre circumstanțele oportune în care poate fi folosit acest outfit.

13.00 – 14:00: Știrile DOBI TD – buletin informativ prezentat de Dan Negru și Daniela Crudu. Aceștia vor prezenta cu dăruire ultimele bârfe din lumea mondenă, cele mai noi hit-uri și ultimele tendințe vestimentare.

14:00 – 19:00 DOBI TD pentru fiecare – emisiune moderată de Oana Zăvoranu. Aceasta va avea, în fiecare zi, invitați din lumea vedetelor, alături de câțiva oameni obișnuiți invitați special de cu o zi în urmă. Metoda de selecție este simplă. Cei care au generat cel mai mult rating cu o zi în urmă vor fi sunați și invitați în emisiune. Cine se uită la acest post TV atât de mult e clar că nu poate fi decât un cretin fără pereche, prin urmare va produce și el rating, la rândul său. Scopul emisiunii e simplu. Oana Zăvoranu trebuie să-i facă pe toți să se certe între ei.

19:00 – 20:30 Știrile DOBI TD – buletin informativ prezentat de Bianca Drăgușanu și Cabral. Nu numai că aceștia vor prezenta cu dăruire ultimele bârfe din lumea mondenă, cele mai noi hit-uri și ultimele tendințe vestimentare, dar o rubrică specială de sport (moderată de Basarab Panduru) se va limita la a sugera pariuri sportive împătimiților, bazate pe pronosticurile lui Gigi Becali și Iuliu Mureșan. Nu poate lipsi buletinul meteo, prezentat de Anca Martin, îmbrăcată zilnic în alt fetiș sexual al bărbaților (pornind de la asistentă medicală și sfârșind cu șefă de birou cu complex de superioritate).

20:30 – 22:30 DOBI TD ești tu – emisiune moderată de Oreste, care, umblând pe străzile Bucureștiului (sau ale altui oraș, de ce nu?), va discuta cu oameni aleatoriu aleși de pe stradă pe diferite teme de maximă importanță ale prezentului, cum ar fi părerea lui Gigi Becali despre religie, predicțiile economice ale lui Nicolae Mitea pentru următoarele două trimestre și recomandările vestimentare ale Innei.

22:30 – 07:00 Calup de meciuri de fotbal, NASCAR, wrestling, filme cu Bruce Willis și Nicolas Cage, seriale precum Gilmore Girls sau emisiuni de tipul Big Brother.

N-ai cum să ratezi cu așa ceva. Cred că l-aș face pe Teo în sânge cu un asemenea format. Dacă are cineva o idee mai bună de format de televiziune sau poate aduce îmbunătățiri la această grilă TV, e invitatul meu să lase un comentariu. Până data viitoare, vă las cu Teo.

What the world is suffering from

O să încep acest post, bineînțeles, cu melodia care i-a dat tema:

Da, dragii mei, astăzi vom vorbi despre televizor, cel mai mare inamic al omului în epoca modernă.

Ce este televizorul, pentru început? Este acea cutie de plastic din interiorul căreia un amalgam de circuite electrice complex conectate redau pe o suprafață plată imagini și emit prin boxe laterale sunete. Este poarta către cunoaștere, către aventură, către suspans, către relaxare sau către plăcere. Cum zice Deliric1, este o metodă de manipulare implementată în societate.

Nu am să intru în profunzimea problemei, pentru că articolul s-ar lungi la nesfârșit și pentru că unii din cei ce mă știu de mai multă vreme o să dea ochii peste cap și o să pufnească dezaprobator: ”Ia, uite-l, bă, acum un an dădea de pământ cu teoriile astea și acum le îmbrățișează”. Nu o să vorbesc despre masoni, New World Order sau teoriile conspirației, ci o să vă vorbesc despre motivele pentru care, punctual, consider televiziunea ca cea mai perfectă unealtă de subjugare a unei națiuni.

Spre deosebire de alte mijloace de transmisie mass-media, televizorul are trei uriașe avantaje ce îl fac metoda perfectă de a controla masele de oameni. Spre deosebire de radio sau ziare, transmite imagini vii, în mișcare, la care se alătură sunetul. Practic, singurul efort depus de consumator este să privească. Spre deosebire de Internet, poate ajunge, practic, oriunde există curent electric și o fărâmă de civilizație. Oricine poate avea acces la televiziune, dacă-și dorește. În sfârșit, cel mai important, spre deosebire de toate celelalte forme de mass-media, este singurul care poate fi perfect controlabil pentru a i se impune ce tip de programe să transmită.

Iar aici este cheia. Aici trebuie împătimitul consumator de televiziune să stea un pic și să reflecteze. Să se gândească dacă tot ce vede este ceea ce se întâmplă cu adevărat sau dacă tot ce vede este ceea ce ar trebui el să creadă că se întâmplă.

Nu vorbesc de hipnoză subliminală, nu vorbesc de control psihologic, vorbesc de calmarea maselor și îndobitocirea lor. Vorbesc de calitatea îndoielnică a oricărui program rulează la ore de maximă audiență, vorbesc de îndoctrinarea individului în a crede că ceea ce este de interes pentru este constituit de sânii Cruduței, scandalurile dintre Zăvoranca și mama ei, show-urile lui Becali și falsele concursuri de cultură generală în care scopul este, de fapt, să se râdă de ideea preconcepută că blondele ar fi proaste.

Scepticii vor sări în sus, urlând: ”Nu, bă, se dau astea pă sticlă că românii sunt proști și asta cer. Asta face rating și televiziunile doar se conformează.”. Hai să vă demontez teoria, păstrând, totuși, o parte din ea, pentru că este adevărată. Bineînțeles că televiziunile urmăresc rating-ul. Dar românii nu sunt chiar atât de proști (bine, o parte din mine urlă sus și tare că ar trebui să scriu și că nu sunt nici chiar atât de deștepți), ei nu asta cer, ei consumă ce li s-a oferit deja.

Să ne amintim ce se petrecea cu câțiva ani buni în urmă, când emisiunile de interes de la televizor erau altele decât ”Acces Direct”, ”Te pui cu blondele?” și ”Curat murdar”. Să ne amintim că au fost vremuri când ”Vrei să fii miliardar?” sau ”Știi și câștigi” făceau rating. Să ne amintim că știrile, odinioară, prezentau și alte informații decât omoruri, violuri și jafuri armate. Să ne amintim cum s-a schimbat placa, încet, dar sigur, pe toate posturile de interes național, servind, în cantități industriale, prostie curată și cretinism inimaginabil, forțând românul să nu aibă de unde alege.

Cei cu câțiva neuroni funcționând în perfectă armonie au renunțat la acest sport. Eu sunt unul din ei. Ceilalți au ridicat din umeri și s-au adaptat. Iar situația a continuat pe aceeași linie, bombardând încet, dar sigur, privitorul cu imbecilism de cea mai fină și înaltă calitate. Cu trecerea timpului, misiunea va fi îndeplinită (dacă nu cumva a fost deja, judecând după ce văd prin jurul meu).

Știri? Asalt de informații semi-mincinoase despre ce ar trebui noi să credem că este realitatea înconjurătoare.

Documentare? Teorii contradictorii imposibil de demonstrat punctual, menite să inducă o stare de confuzie cu privire la adevărul universal.

Emisiuni? Avalanșă de inculți parveniți cu pretenții de emblemă reprezentativă pentru diferite clase de oameni, care-și vor dori, ulterior, să ajungă ca ei.

Reclame? Spălare pe creier organizată cu scopul unic de a instiga la consum în masă.

Televizor? O minciună care pretinde că e realitatea, ce te rupe de lume, ce te împiedică să gândești de unul singur și ce te învață să fii controlat pentru a te integra planului și a nu supăra sistemul.

”The greatest hypnotist on the planet Earth is an oblong box in the corner in the room. It is constantly telling us what to believe is real.”

David Icke